Text primit de la dl IOAN ROȘCA

.

Vasile Jaques Iamandi
RECHIZITORIU
 
Scriu aceste rînduri  pentru noi cei care, impreună cu atâţia alţii, din alte ţări ale universului, am cazut victime totalitarismului criminal bolşevic al cărui creier şi capital de bază a fost finanţa evreiască şi care a semănat crima şi teroarea peste tot pe unde a stăpânit.
Azi nu mai este un secret pentru nimeni şi nu se mai poate ascunde acest adevăr, oricât s-ar încerca. Aşa cum adevărat este că au fost şi unii evrei care impreună cu noi, opozanţii,  au platit scump pentru gestul lor.
Daca Holocaustul fascist, pe care noi nu il comentăm, a lăsat moştenire o crimă impotriva umanităţii care insumeaza 6 milioane de victime nevinovate ucise miseleşte, n-ar trebui oare sa ne mirăm de ce o crimă bolşevică impotriva evreimii a ramas necomentată de nimeni dintre dvs. şi trecută sub tăcere deşi însumeaza un genocid care depăşeşte numărul evreilor ucişi de fascisti? Sunt tocmai cei care au avut un rol activ în reuşita revoluţiei bolşevice şi la instalarea puterii sovietice pe firmamentul politic mondial.
Va intreb acum pe dumneavoastră, cei care reprezentaţi Institutul Ellie Wiesel, dacă vă interesează să ştiţi numărul evreilor fideli tovarăşi de drum ai comunismului care, contribuind la reuşita revoluţiei anticreştine au fost răsplătiţi cu un cartuş in ceafă tras de tovarăşii lor bolşevici? Probabil ca nu. Dar permiteţi-mi să vă spun eu.
Ei au fost asasinaţi pentru că deveniseră automat fascişti după ce serviseră cu fidelitate revoluţia roşie. Işi indepliniseră misiunea şi nu mai era nevoie de ei, cunoscut fiind antisemitismul celor care au fost acuzatori in procesul de la Nurnberg.
Numărul lor, incadrat in genocidul de 200 de milioane de victime care au murit numai pentru ca revoluţia anticreştină să triumfe, depăşeşte cu mult 6 milioane; ei nu sunt contabilizaţi de comunitatea evreiasca mondială şi asasinii lor nu au răspuns în faţa niciunui tribunal şi nu au fost acuzaţi de antisemitism.
Odată cu infiinţarea statului Israel şi cu ajutorul inconştient al Occidentului, Rusia a ajuns mare putere şi decretată antifascistă, rol care i-a fost consfinţit în procesul de la Nürnberg, după care, automat, printr-o logică comunistă absurdă a decis: ”cine nu este cu noi este impotriva noastră”. Deci, fiind anticomunist, erai decretat fascist şi toate cataclismele şi oprobriile opiniei publice se abăteau asupra ta, fără drept de replică. In acelaşi moment, a fost lansată şi ghilotina ”politically correct” care concurează cu cea a revoluţiei franceze în numărul de căderi de capete ale celor care nu s-au plecat şi sub incidenţa careia am fost şi suntem în continuare acuzaţi.
Cei ce o folosesc nu ezită şi nu-şi pierd timpul: trebuie apăsat un anumit buton care dezlănţuie cataclismul impotriva celui care calcă ordinele ocultei. Nu cred că trebuie să-i mai numim pe călăii care manevrează această ghilotină, ei fiind mondial recunoscuţi.
Mentionez cu această ocazie existenţa unor personalităţi rabinice, oameni de ştiinţă şi literaţi evrei, care prin presă şi prin viu grai v-au acuzat că vreţi ca, datorită comportamentului dumneavoastră politic, antisemitismul  să supravieţuiască,  să fie provocat, să nu dispară, pentru că el este o sursă de venit şi propria dvs. raţiune de a exista. Ca să nu mai vorbesc de evreii care califică drept fascism comportamentul faţă de populaţia bastinaşă a Palestinei şi-l pun în aceeaşi oală cu cel german. Ei sunt evreii convinşi că „cine seamană vânt, culege furtună”.  Convingerea lor este manifestată public, în presă şi în literatură şi incearcă fără succes să vă trezească, avertizandu-vă şi punându-vă în gardă.
Iată ce afirma unul dintre aceştia: “Se pare că, in universităţile noastre, Holocaustul este vândut, nu predat.” (Rabi Arnold Jacob Wolf, Hullel Director, Yale University 1990).
O fi fost el oare condamnat în virtutea legii Holocaustului valabilî pentru noi, creştinii? Mă indoiesc. Sunt cărţi, articole şi conferinţe scrise sau susţinute de aceşti evrei conştienţi care acuză; au avut şi ei ciocniri cu ghilotina “politically correct”. Pentru conformitatea afirmaţiilor mele, vi le pot pune la dispoziţie cu mare placere, deşi sunt sigur că le cunoaşteţi mai bine decât mine.
Astazi, printr-o lege impusă de institutul dumneavoastră, ni se interzicce dreptul la gândire şi exprimare, lege care calcă in picioare constituţia acestei ţări, precum şi drepturile şi libertătile omului, de care se face atâta caz in politica mondială.
Astăzi, vreţi să-l răstigniţi pe Hristos pentru a doua oară, condamnându-ne tot pe noi, precum şi pe eroii şi pe martirii noştri căzuţi victime ale anticomunismului, alături de toţi cei care îşi iubesc patria şi cred în Hristos.
În trecut, aţi acuzat mapamondul de pasivitate, tăcere şi colaborare cu cei care v-au persecutat. Nu aţi observat că şi noi am fost bătuţi, infometaţi, schinguiţi şi asasinaţi mişeleşte, victime a ceea ce a fost, este şi va rămâne cea mai perfidă crimă impotriva umanităţii, un holocaust care a facut 200 de milioane de victime anticomuniste.
Colaborând cu cei care nu au vrut sa aibă loc un Nurnberg al bolşevismului, interzicându-l, atât aliaţii occidentali cât şi dvs. aţi inchis ochii faţă de torţionarii popoarelor, le-aţi dat mâna liberă şi aţi colaborat la expansiunea crimei şi la schingiuirea popoarelor, fie chiar şi numai prin tăcere.
Aţi acuzat vreodată comunismul, atunci când tăiaţi şi spânzuraţi impreună? Oare nu dumneavoastră sunteţi cei care l-aţi promovat pe Ceauşescu, numindu-l aliat şi mare patriot? Oare de ce? Numai pentru că a purces la eradicarea bisericii şi a intelectualităţii care vă dejucau planurile de viitor?
Aţi impiedicat scoaterea la lumină a unui genocid de 200 milioane de victime ucise prin Katin-urile lumii, care nu aveau altă vină decât aceea de opozanţi. Oare pentru că aproape jumătate din numărul asasinilor erau evrei? Sau pentru că numarul victimelor Holocaustului roşu, la care aţi contribuit activ,  depăşea cu mult Holocaustul fascist? Sau pentru că pe cei ucişi nu-i consideraţi oameni, deci nu poate fi vorba de o crimă impotriva umanităţii şi nici de un Holocaust, cuvânt monopolizat de evrei?
Unde vă este demnitatea şi onoarea?  Sau poate consideraţi că opinia publică care a simţit pe pielea ei “raiul” comunist nu are dreptul să vă judece şi trebuie să-şi plece capetele şi să se incline in faţa deciziilor dumneavoastră de popor ales şi al unui comitet supranaţional care vrea să-şi impună legea peste tot in lume? Sau poate, conform tradiţiei creştine prost inteleasă, vă aşteptaţi să intoarcem mereu obrazul, pentru a fi scuipat şi pălmuit, numai pentru că v-am deschis cu ospitalitate porţile şi v-am acceptat atunci când alte state Europene vi le inchideau gonindu-vă?
Asta este recunostinţa dumneavoastră? Trădându-ne şi trecând de partea inamicilor noştri de fiecare dată când vi s-a ivit ocazia? Pentru asta ne consideraţi o ţară din lumea a treia?
Nu mai vreau să vorbesc aici despre acele precepte ale Talmudului care se referă la noi, goimii, deloc magulitor, numai pentru că existăm şi suntem creştini. Noi nu vă urâm şi nu ne amestecăm în afacerile interne şi religioase aferente statutului dumneavoastra, dar considerăm că şi noi, la rândul nostru, avem dreptul de a trăi, avem dreptul la reciprocitate, la credinţa noastră, la dreptate şi adevăr, la o istorie adevarată, numai a noastră, pe care am scris-o numai cu sângele nostru.
Avem dreptul de a ne judeca agresorii şi pe cei care au călcat legile ţării noastre, precum şi dreptul sfânt de a ne onora morţii şi eroii pe care-i considerăm demni de respect şi-i omagiem, închinându-le busturi, statui şi monumente sau dând numele lor unor strazi. Considerăm că sfinţii şi martirii neamului nu au apartenenţă politică, ei fiind victime ale luptei pentru biserică şi patrie.
Ceea ce fără nici o noimă – şi mai ales fără niciun drept – vă face să treceţi la represalii asupra unei ţări creştine care îşi respectă tradiţiile şi datinile. O ţară care şi-a apărat graniţele şi in decursul istoriei a apărat şi ţările Europei fără veleităţi teritoriale.
 Domnule Alexandru Florian, dacă am înţeles eu bine, se dezbate legea 217/2015, numită legea „antilegionară”, impusă forţat de institutul Elie Wiesel, al cărui reprezentant sunteţi. Este vorba de o lege stalinistă, absurdă, care ne interzice dreptul la credinţa intr-o biserică, la libertatea de a hotărî singuri pentru noi ceea ce este drept şi mai ales dreptul la o Istorie adevarată, scrisă numai de noi, istoria luptei anticomuniste a acestui popor: popor care a fost măcelarit sub ochii şi cu participarea celor care astăzi ne acuză.
Continuând holocaustul dezlănţuit impotriva mişcării legionare, perpetuat cu silnicie de la apariţia ei în 24 iunie 1927 şi continuând pâna in zilele noastre, aţi intoxicat tineretul şi opinia publică a acestei tări, numindu-ne “fascişti”, escamotând adevărul, considerându-ne o turmă de robi necuvântători, la discreţia celor care voiau sa ne colonizeze. Referitor la această lege controversată, este adevărat că au lipsit cu desăvârşire nişte dezbateri publice la lumina zilei, cunoscute de toţi şi nu intr-un cerc restrâns de politicieni ameninţaţi cu aceeaşi ghilotină etc.
Protestăm. Legea este antinaţională, nedemocratică, neconstitutională, antireligioasă,contra libertăţii de opinie, loveşte în elite şi în foştii luptători anticomunisti, victime ale genocidului comunist.
Ea trebuie abrogată. „Nu mor caii când vor câinii”.
Domnule Florian, este absolut normal ca, la aceste discuţii – deşi au loc cu intârziere, după apariţia legii – să participe şi cei incriminaţi. Este un principiu de drept internaţional “audi alteram partem”, aşa cum tot un principiu al justiţiei era  litera de Evanghelie in trecut: “decât sa condamni un nevinovat mai bine să scape o sută de vinovati”. Dar acum se propune legea talionului, care vă face să adoptaţi principiul comunist “decât sa scape un vinovat, mai bine condamnăm o mie de nevinovaţi”.
Dumneavoastră sunteţi însă şi mai evoluaţi. Condamnaţi un popor, Biserica şi Istoria lui. Eu v-aş sugera să fiţi mai calm în discuţii, să nu ne trataţi ca pe băştinaşii Palestinei. Este normal, dacă avem o dezbatere, ca printre interlocutorii dumneavoastră să fie şi legionari. Nu aveţi dreptul sub niciun motiv să îi excludeţi. Numai aşa putem discuta despre un adevăr evident pe care sigur nu vreţi să-l scoateţi la lumină. Nu bătând cu pumnul în masă, nu insultând. Pe noi, calificativul de legionar spus cu ură, venit din partea dumneavoastră, ne face sa fim mândri şi demni chiar în faţa gulagului cu care ne ameninţaţi. Noi am trăit zeci de ani în acest gulag. Daca l-aţi fi gustat şi dumneavoastră, numai şase luni, sunt sigur că aţi fi devenit mai inţelept.
Dumneavoastră, prin oculta neocolonialistă care vrea sa domine prin forţă o turmă pe care o vrea speriată şi necuvântătoare, se pare ca aţi găsit slugile, robi devotaţi ai cuvântului “politically correct”, dar, neaşteptat, veţi intâmpina şi rezistenţa supravieţuitorilor gulagului, o mână de batrâni care nu mai au nimic de pierdut precum şi opoziţia unor cetăţeni proscrişi şi anatemizaţi incă de la lovitura de stat din Decembrie’89 pe care aţi botezat-o  revoluţie şi  pe care ei au demascat-o.
Şi astăzi, dupa 70 de ani, suntem obligaţi să facem faţă strigoilor securistoizi care ne conduc ţara spre dezastru. Ei au creat, prin indobitocire şi spălare de creier, o clonă bipedă asemănătoare omului (hommo sovieticus). Un executant la ordin, fără mamă, fără ţară, fără Dumnezeu, fără patrie. Ei nu se gândesc nici macar la viitorul sumbru al propriilor urmaşi. (Am pentru totdeauna intiparită în memorie imaginea celor coborâti din blocuri pentru a da indicaţii minerilor). Aceştia sunt cei care, ca de obicei, vor alege şi vor vota pe cei care i-au dresat pe călăii care ţin cnutul intr-o mână, iar cu cealaltă le aruncă firimiturile de la masa baronilor vânzatori de neam şi ţară.
Norocul acestei ţări pe care de zeci de ani vreţi s-o duceţi la sapă de lemn, pentru ca apoi să o colonizaţi, este că, lovind pe cei care au luptat impotriva comunismului, aţi stârnit şi indignarea unor intelectuali şi oameni de bine pe care nedreptatea acestei legi i-a indignat.
Precum şi pe toţi martirii şi eroii decedaţi care se roagă pentru noi.
Împreună cu ei facem apel la trezirea din letargie a maselor, avertizându-le despre nocivitatea viitorului care îi asteaptă.
Aceasta lege este o blasfemie care trebuie să dispară.
 
Vasile Jaques Iamandi