Chestiunea rolului evreilor, a unor evrei, în instalarea și impunerea și menținerea violentă a comunismului în România nu este o chestiune de statistică și nici de demografie, ci de sociologie, ideologie și politică. Nu cifrele contează ci rolul social pe care l-au cucerit sau care li s-a distribuit în cadrul procesului de comunizare a României și a Europei de Est, adică de colonizare imperială sovietică. De la statistici va trebui să se treacă la analiza rolurilor concrete. În aceste sens listele de mai jos, rezultat al unei dificile cercetări, realizată de Iulian Apostu, trebuie văzute nu ca denunțare a invadatorilor evrei ci ca sursă pentru cercetarea de cazuri precise.
Numai pe această cale se va ajunge la o concluzie temeinică și realistă, lipsită de violențe și revendicări umflate, dar cu o prespectivă justițiară clară, la capătul căreia va trebui să se pună și chestiunea simplă a emigrării unora din responsabilii dezastrelor generate de comunism, spre teritoriile de refugiu pentru torționari comuniști, care au fost Israelul, Germania, Statele Unite ale Americii. Dacă se mai caută și denunță torționarii din lagărele naziste, pentru a dovedi că mai există criminali supraviețuitori, pentru a-i pedepsi, de ce nu s-ar face același lucru cu torționarii sau cu ordonatorii și responsabilii crimelor din lagărele comuniste, români, unguri, ucrainieni, țigani, evrei și de alte naționalități?
Cercetarea istorică și sociologică nu se mai poate menține la afirmații globale, la cifre, la invective cu iz rasist și la analize în suc propriu, fără integrarea cercetării în eforturi comparatiste istorice, demografice, psiho-sociologice, economice.
Problemă prea importantă, care nu se poate lăsa pe seama mercenarilor sau evreilor (prin firea lucrurilor acești abordând subiectul dintr-o perspectivă comunitară și holocaustică), este momentul de a se aprofunda cercetarea în arhivele românești sau străine, depozite documentare care oferă, în ciuda epurării, devalizării lor sau a distrugerilor întâmplătoare, destule documente pentru limpezirea raporturilor românilor cu evreii. Știm că este așa. Noi am văzut și cercetat asemenea documente, doar ca demersuri derivate din interesul central pentru epurarea cărților și pentru cenzură după 1944.
Pentru Rusia, efortul lui Alexandr Soljenițîn a rodit în cele două volume Două secole împreună. În ciuda evidentului blocaj și boicot la care a fost supus studiul laureatului premiului Nobel pentru literatură, cartea îți face drum, este tradusă și citită, chiar dacă presa nu dă semne căr fi luat cunoștință de exstența ei. Subiectul nu mai poate fi tabuizat, controlul presei vizibile de către diversele lobbyuri invizibile nu poate fi total, cum ar fi fost pe vremea dictaturilor de ambe fețe.
Pentru România, bibliografia importantă este aproape exclusiv opera unor autori evrei, istoricii români (cu excepția lui Dinu C. Giurescu sau Gheorghe Buzatu), nu fac decât să colporteze informațiile primilor. Aceste informații nu sunt false ci sunt uneori deformate continuu, prin eliminarea sau înlocuirea unor cuvinte cheie. De pildă, se folosesc sistematic expresii ca deportare sau exterminare și niciodată expresia folosită în epocă, colonizare, pentru a numi deplasarea (evident forțată și prost organizată) cu efecte tragice, distructive, a unor mase de evrei din Basarabia și Bucovina spre teritorii fost sovietice, din estul României, precum Transnistria.
Se omite precizare, nu din ignoranță ci din nevoie propagandistice, că acești evrei erau cetățeni străini, sovietici, al unui stat cu care România se afla în război (așa au fost tratați, prin internarea în lagăre, japonezii în America) că teritoriile spre care erau deplasați evreii așkenazi sau kazari (idișofoni, polonofoni și rusofoni), fuseseră, la origine, locurile lor de baștină, în cadrul Imperiului țarist, teritorii dinspre care evreii se deplasaseră spre Vest în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adică spre Moldova, spre România. Este una dintre cele mai importante migrații ilegale de la finele acelui secol, care a modificat brutal și periculos pentru etnia a cărui teritoriu era invadat, adică pentru români, echilibrul demografic și economic al zonei.
Nu e vorba, deci, de a motiva orgolios crimele, abuzurile sau represaliile de orice fel, dacă sunt executate de ai nostri, dimpotrivă, e vorba de a stabili vinovățiile reale și pricinile împletirii greșelilor, iluziilor, naivităților și oportunismelor locale, de toate culorile, cu vocațiile coloniale ale executanților străini care au intrat cu picioarele în sufletul băștinașilor, localnici, ca și cum ar fi fost vorba de teritorii cucerite, unde comandanții invadatori răsplătesc soldații cu dreptul la jaf și la umilirea și uciderea semenilor, nepedepsite.
Și așa mai departe.
Dan Culcer

“ŻYDOKOMUNA” Evreii şi comunismul
•    Cazul României (1944-1965) –

Versiunea : noiembrie 2011

Contact autor : „Iulian Apostu”

În loc de motto:

“Americanii joacă acum cartea evreilor şi într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic şi cultural, nu este greu de jucat această carte. Nu vă faceţi iluzii că îi puteţi schimba. Negustorii de ieri, fabricanţii de ieri, jucătorii de la bursa neagră nu-i puteţi transforma, chiar dacă vin şi vă demonstrează că l-au citit pe Marx şi că-l studiază pe Lenin […] Plin de evrei, peste tot evrei […] Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea [în România.] […] Noi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă colanei a cincea sioniste, pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid.” (Petru Groza într-o discuţie cu Emil Bodnăraş, 23 iunie 1949)

“În 1945, o mare parte a aparatului de stat şi de partid era în mîinile evreilor, aşa încît, în 1950, se ajunsese la o situaţie penibilă, în care poate 2% din populaţia ţării deţinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. În această perioadă se povestea că singura deosebire între Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Economiei din Israel consta în faptul că în ministerul israelian se puteau găsi şi cîţiva arabi.” (din raportul de uz intern “Evreii din Romania: o minoritate care dispare” al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, datat 26 febr. 1964, sustras de Securitate din clădirea ambasadei, reprodus în versiunea tradusă de Securitate în Marius Oprea 2002b şi Solomovici 2004: 509-13)

“Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘[…] Eu te-aş ruga să-mi spui de ce la CSP [Consiliul de Stat al Planificării] peste 80% sunt elemente de origine evreiască […]
Tov. [Leonte] Răutu: ‘În sistemul editorial erau peste 40% evrei.’ […]
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘S-ar putea aduce nenumărate exemple. Am întrebat de ce la Consiliul de Miniştri sunt peste 60% elemente evreieşti, cine i-a adus acolo, au venit singuri?’” (din stenograma şedinţei Biroului Politic din 19 febr. 1960, apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 641, 644 (pp. 625-646))

“În primii ani de domnie ai tovarăşului Gheorghiu-Dej, evreii comunişti ocupaseră fotolii în toate etajele superioare ale politicii, culturii şi ale administraţiei de stat […] Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […].” (Teşu Solomovici 2001 II: 42)

În loc de introducere

Iniţiat imediat după decembrie 1989, segmentul publicistic (academic şi jurnalistic deopotrivă) consacrat analizei relaţiei dintre evreii din România pe de o parte şi instaurea şi consolidarea sistemului comunist în primii ani postbelici pe de altă parte, pare să confirme în mod nefericit butada “decât puţin şi prost, mai bine mult şi fără rost”.
Tema acestei relaţii, complexă fie şi numai în dimensiunea ei pur istoric-factuală, fără a mai aduce în discuţie distorsiunile consecutive frecventei ei instrumentalizări politice, a fost abordată pe parcursul ultimelor două decenii de o mulţime de autori, pe cât de spectaculoasă numeric, pe atât de eclectică din punctele de vedere ale pregătirii teoretice şi practice a autorilor, spaţiului, anvergurii şi profunzimii acordate cercetării, abordării şi metodologiei alese, stilului şi profilului editorial, obiectivelor asumate explicit sau implicit, etc.: de la Vladimir Tismăneanu şi Florin Constantiniu la Cristian Troncotă, Ioan Scurtu şi Gheorghe Buzatu, de la categoria autorilor etichetaţi aprioric şi in corpore ca “antisemiţi (ex. Paul Goma, Cornel Dan Niculae, Neagu Cosma sau Gheorghe Gavrilă Copil) la seria autorilor evrei (ex. Leon Volovici, Harry Kuller, Teşu Solomovici, Jean Ancel, Leon Rotman, etc.), de la istorici de profesie la foşti militari şi ofiţeri ai Securităţii, de la antropologi şi filosofi la simpli jurnalişti, ingineri şi alte profesii, literatura dedicată explicaţiei şi/sau înţelegerii relaţiei multifaţetare dintre evrei şi comunismul României postbelice pare marcată în ansamblul ei de o inversă proporţionalitate între cantitate şi calitate, ranforsată de o pronunţată polarizare a mulţimii de autori în două categorii antagonice: evrei (categorie care îşi subsumează şi grupul celor catalogaţi “filosemiţi”) vs. “antisemiţi”.
Angajate ireconciliabil într-un veritabil conflict de uzură pentru poziţia dominantă în modelarea percepţiei opiniei publice asupra temei cercetate, cele două grupări informale perpetuează o “gâlceavă” extrem de sonoră marcată de eroarea de logică tertium non datur. În tiparul acestui raţionament viciat, agravat dintr-o direcţie de o formă de anti-evreism visceral, iar din cealaltă de imperativul imbecilizant al “corectitudinii politice” şi de eticheta-“sperietoare” a antisemitismului, orice aserţiune în materie a lui V. Tismăneanu ar putea fi respinsă [fie şi numai] pentru că autorul este evreu (şi – circumstanţă agravantă – fiu de nomenklaturişti), la fel cum, opozabil, orice “listă” de evrei comunişti întocmită de un “antisemit” este respinsă aprioric şi în integralitatea sa, chiar şi atunci când, de pildă, 17 din cei 20 de “evrei comunişti” indicaţi sunt confirmaţi ca atare chiar şi de către autori evrei.
Mai grav însă, acestei erori de logică a aşa-zisei gândiri binar-adversative (şi multor altora, la fel de nătângi), calate pe principiul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, i-au căzut victime în timp şi rarisimele încercări de abordare ştiinţifică, neutră, obiectivă, sine ira et studio; într-o primă direcţie, istoricul Florin Constantiniu i-a “contrariat” spre exemplu pe autorii evrei Harry Kuller, Leon Rotman, Leon Volovici şi Radu Bogdan prin “îndrăzneala” afirmaţiei “[o]bstacole [în cercetarea obiectivă a temei, n.n., I.A] vin atât dinspre români, cât şi dinspre evrei […] Obstacole vin şi din partea evreilor. Este refuzul de a investiga faptul că […] între conducătorii PCR s-au aflat numeroşi evrei. Explicaţia că, odată cu intrarea în rândurile partidului comunist, ei şi-au renegat evreitatea nu poate fi considerată – cel puţin după părerea noastră – satisfăcătoare.” Ca reacţie, firească în lumina antagonismului sus-menţionat, prof. Constantiniu a fost prompt acuzat că “a căzut într-un clişeu al retoricii” (Solomovici 2003: 35, 39 ş.u.; 2001 II: 18, 1-22). În aceeaşi direcţie, cartea Situaţia evreilor din România, 1939-1941, elaborată de 13 autori sub coordonarea lt.-col. Alesandru Duţu şi dr. Constantin Botoran, a fost, conform autorilor, interzisă şi “trimisă la topit” în 1994, aceasta deşi ea se mărginea în mod exclusiv să reproducă o serie de documente ale autorităţilor statului din perioada analizată, necomentate în vreun fel, documente aflate în Arhiva Ministerului Apărării. În direcţia opusă, ca exemplu deja amintit (tributar categoriei argumentum ad hominem circumstantiae) reţeaua World Wide Web abundă în repudieri în bloc ale “raportului Tismăneanu” a căror singură justificare aparentă este tocmai identitatea etno-religioasă a preşedintelui comisiei prezidenţiale.
Explicabil în consecinţă, în afara conflictului există şi o minoritate statistică a acelor persoane şi mai ales instituţii, care dispun atât de informaţiile, cât şi pregătirea necesare în abordarea profesionistă a temei, însă preferă să o evite, ghidându-se probabil după canonul “de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?” şi aleg cel mult să trateze tema comunismului în genere, fără izolarea ca obiect de cercetare a relaţiei evrei-comunism. Istoricul Marius Oprea bunăoară, sau raportul C.P.A.D.C.R. (care, inexplicabil, alege să precizeze numele de naştere doar în câteva cazuri de vrei comunişti, chiar dacă multiple alte exemple au fost menţionate de chiar mulţi din membrii comisiei) sunt bune exemplificări ale acestei categorii. Într-un asemenea context conflictual aparent nesoluţionabil, demersul de faţă este elaborat cu asumarea conştientă a riscului etichetării şi încadrării în oricare din cele două “tabere”, probabil în amândouă în funcţie de identitatea şi interesele opinentului.
Nu mai puţin adevărat, dincolo de subiectivismul oricărui conflict, fie el şi de idei, erorile demonstrabile obiectiv comise din direcţia ambelor părţi disputante sunt adesea atât de numeroase, şi uneori atât de grave, încât fac inevitabilă catalogarea ca “maculatură” a unei părţi cantitativ importante din literatura în materie; spre exemplu, spaţiul Internet abundă încă în “liste de evrei comunişti” care îl includ de pildă pe fostul demnitar Gheorghe Apostol (cu prezumptivul nume de naştere Aaron Gerschwin), deşi proponenţii acestei încadrări eşuează în continuare, chiar şi după câteva decenii, să ofere fie şi o singură probă în argumentarea identităţii evreieşti a lui Apostol (care bunăoară – chiar dacă aceasta, e adevărat, nu exclude posibilitatea unei convertiri – a fost înmormântat în 2010 într-un cimitir ortodox). Concluziv, “liste” precum cele incluzându-l pe Apostol produc ca efect advers nu doar propria decredibilizare, ci şi, printr-o generalizare pripită, fundamentarea catalogării ca “antisemite” a oricărui demers de inventariere a unor evrei români care au contribuit la instalarea sistemului comunist în România.
În direcţia opusă, un exemplu elocvent îl oferă poziţia autorilor evrei în “cazul” Teohari Georgescu, fost ministru de Interne între 1946 şi 1952, adică în perioada supranumită în raportul final al C.P.A.D.C.R. a “stalinismului dezlănţuit”; în negarea vehementă a identităţii evreieşti a lui T. Georgescu şi a respingerii numelui vehiculat ca original, “Burăh Tescovici”, Vladimir Tismăneanu spre exemplu avansează până la punctul la care îşi intitulează un articol din 2010 în formula cu iz de sentinţă “De unde vine minciuna ‘Teohari Georgescu = Burăh Tescovici’” (Tismăneanu 2010a). Încadrabil cu indulgenţă ca “articol” (în fapt patru paragrafe mimând ştiinţificitatea), materialul abundă în inadvertenţe şi omisiuni dificil de considerat involuntare pentru un cercetător de talia, măcar pretinsă, a lui Tismăneanu; în esenţă, autorul porneşte de la a opina [că] “[p]rima dată am întâlnit aceasta invenţie într-o carte despre Piteşti (cred că nu mă înşel).” pentru a completa, ca surogat de argument, că “numele în cauză ‘Burăh Tescovici’ este neverosimil” şi respectiv a respinge, încă o dată în rândul autorilor evrei, teza evreităţii lui T. Georgescu, laolaltă cu numele “Burăh Tescovici”. Ei bine, aşa cum (sub acelaşi pseudonim utilizat aici) subsemnatul comentează, inutil pentru învrednicirea cu un răspuns (cel puţin până în iunie 2011), pe forumul online unde Tismăneanu postează articolul, “invenţia” nu este câtuşi de puţin una recentă (i.e. cărţile despre “fenomenul Piteşti” au apărut în spaţiul publicistic după 1989), ci veche de peste 60 de ani; cea mai veche menţiune din spaţiul literaturii de specialitate a numelui “Burăh Tescovici” ca nume de naştere a lui Teohari Georgescu, evreu botezat, aparţine de fapt reprezentanţei diplomatice britanice la Bucureşti, mai exact într-o notă informativă confidenţială, semnată Adrian Holman la 3 nov. 1947, remisă centralei Foreign Office, recepţionată sub semnătura “Mr. Bevin” (arhiva Public Record Office, F.O. 371/59190/R7847/6181/37, respectiv 371/672672 B, R 14994/14994/37).
În spaţiul publicistic românesc, prima menţiune a acestei note îi aparţine cercetătorului britanic Dennis Deletant (versiunea în engleză din 1999, p. 23, nota 2, respectiv în ediţia în română din 2001, pp. 34-35, nota 22). Ulterior, nota informativă a fost tradusă şi reprodusă integral în două lucrări ale istoricului Gheorghe Buzatu – România şi Marile Puteri, 1939-1947 (Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 2003, pp. 493-590), respectiv Antonescu, Hitler, Stalin III. In raport nefinal (Iaşi: Demiurg, 2008, pp. 376-462). Mai mult chiar, numele Tescovici (cu diverse transcrieri ale prenumelui Burăh / Burah / Baruh / Baruch) este menţionat nu doar în notoria The Plot against The Church a grupului de cardinali catolici reuniţi sub pseudonimul “Maurice Pinay” (digitalizată în multiple ediţii în limbi diferite în reţeaua WWW, vezi poziţia a 4-a la secţiunea “D – Rumania” în ediţia în limba engleză din 1962), şi respectiv într-o biografie a lui Nicolae Ceauşescu elaborată de istoricul german Thomas Kunze (2009: 72), ci şi în alte două lucrări respectabile de limbă română, neostracizate (deocamdată) ca “antisemite” – Lexiconul Negru al Doinei Jela (2001, p. 124), respectiv Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare: Evreii din România (1945-1965), editată de A. Andreescu, L. Nastasă şi A. Varga (2003, p. 186, nota 1). În sfârşit, alte două lucrări în limba engleză ale unor autori “frecventabili” (a se citi imposibil de repudiat ca antisemiţi de către sursele evreieşti însele) susţin identitatea evreiască a lui Teohari Georgescu: Lucian Boia în History and Myth in Romanian Consciousness (CEU Press, Budapest, p. 173, unde autorul afirmă că din cei patru membri ai secretariatului partidului – Dej, Pauker, Luca şi Georgescu – numai Dej era român) şi Adriana Dardan în Silenced Paces (Author House, Bloomington, IN, 2009, p. 197, unde autoarea statuează “Hanna Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luka (all of Jewish origin) and Gheorghe Gheorghiu-Dej (half Gipsy)”.
Concluziv, numărul, credibilitatea şi accesibilitatea acestor surse îl descalifică moral pe Tismăneanu din poziţia sa de preşedinte al C.P.A.D.C.R şi – întrucât omisiunile, inadvertenţele şi distorsiunile precum cea din cazul Teohari Georgescu nu sunt singulare, v. infra, lor adăugându-li-se chiar şi pasaje de (auto)plagiat (din cărţi ale domniei sale în raportul final al C.P.A.D.C.R., v. infra) – în genere de publicist în domeniu şi, în subsidiar, alimentează prejudecata celeilalte “tabere”, i.e. cea “antisemită”, conform tezei implicite a căreia un evreu nu poate fi obiectiv atunci când abordează tema contribuţiei evreilor la instaurarea comunismului în România, tinzând invariabil să o minimalizeze.
Exemple precum cele oferite conduc spre o posibilitatea elaborării unei tipologii a principalelor erori, deliberate sau involuntare, comise în rândurile ambelor grupuri de autori în materie. Astfel, autorilor repudiaţi ca “antisemiţi” li s-ar putea imputa poate singular, dar arhisuficient în implicaţii, precaritatea metodologică a abordărilor. Rigidizarea, de altfel nespecifică României, a sferei universitare prin conformare la imperativul corectitudinii politice şi subsecvent, dezideratul evitării oricăror acuzaţii de antisemitism, indiferent de calitatea fundamentării acestora, explică de ce majoritatea covârşitoare a autorilor neevrei care abordează fenomenul nu sunt instruiţi în respectarea rigorilor cercetăriii academice (e.g. “triangulaţia” datelor, a cercetătorilor şi metodelor, admiterea unui grad de incertitudine, controlul şi operarea cu ipoteze şi probabilităţi, etc.) sau cel puţin ale investigaţiei jurnalistice (e.g. confirmarea informaţiei din cel puţin alte două surse). În unele cazuri, lipsa argumentelor se doreşte a fi compensată prin cel mult o formă de argumentum ad populum (corespondent al impersonalului românesc “se ştie că”.) Or, absenţa probelor, a argumentului sau a sursei şi reproducerea unor aserţiuni nefundamentate (vezi exemplul Gheorghe Apostol şi multe altele) subminează sever credibilitatea demersului chiar dacă, teoretic, concluziile ar putea fi valide. Însă dincolo de explicaţii şi justificări, repetarea cu obstinaţie a unor exemple clar denunţate ca false se autoexilează, în funcţie de intenţionalitate, într-una din două categorii posibile: fie “prostie” (în cazul neinformării şi credulităţii), fie “rea-voinţă” (atunci când singura motivaţie este cea de a conferi numericitate pe post de argument. Totodată, în cadrul aceleiaşi grupări, submulţimea unor foşti ofiţeri de informaţii spre exemplu pare să nu înţeleagă că fostul loc de muncă nu constituie totuşi un argument în sine, căruia să nu-i mai fie necesară şi precizarea datelor dosarului din care a fost extrasă o informaţie. În sfârşit, ceva mai rafinată pare tehnica ocazională, deja amintită în cazul Tismăneanu, a argumentului ad personam (inclusiv forma ad hominem circumstantiae), într-o tentativă de a invalida argumentul prin discreditarea persoanei.
De cealaltă parte, o primă constatare care se impune estea aceea că, spre deosebire de cantitatea industrială de lucrări dedicate Holocaustului, “lucrări[le] despre situaţia evreilor în timpul regimului comunist sunt relativ puţine” (Fl. Banu 2008: 321 n.1.). Dincolo de această selectivitate a alegerii temei, grupul autorilor evrei care au abordat tema manifestă empiric un registru mai sofisticat de erori, de la caz la caz deliberate sau involuntare, între care se disting cu prioritate:
•    Eludarea unor informaţii, surse sau chiar întregi lucrări. Spre exemplu, pentru a copia ingenua formulare a lui Tismăneanu (la rândul său un exemplu în “cazul Teohari Georgescu”), “cred că nu mă înşel”, dar niciuna din multiplele lucrări ale unor autori evrei dedicate comunităţii evreieşti din România în secolul XX nu menţionează măcar existenţa, spre exemplu, a a.) dărilor anuale de seamă al casei de pensii şi retrageri a ziariştilor din România anilor ’30-’40 (v. Botez 2010), dări cuprinzând numele de naştere, respectiv numele curent al unor zeci de ziarişti evrei, mulţi din ei activi şi după război în presa comunistă; sau b.) lista celor peste 700 “comunişti categoria A” din Bucureşti întocmită de Siguranţă în 1941 (cuprinzând multe nume de ulteriori deminitari comunişti de prim rang, reprodusă în Mâţă 2007: 237-258) sau c.) cele 4 tabele de comunişti din România “refugiaţi” în U.R.S.S. în 1940, tabele transmise de P.C.d.R omologilor din P.C.B. (v. Goma 2007). Obstinaţia ocultării acestor surse şi documente (existente şi general accesibile în arhivele unor instituţii) în plină epocă a Internet-ului şi circulaţiei greu obstrucţionabile a informaţiei rămâne greu explicabilă dacă se prezumă buna credinţă a “omitenţilor”.
•    Relativizarea până la negare a identităţii evreieşti a celor vizaţi (“ce înseamnă evreu?”) şi framing-ul “evreităţii” mai degrabă ca pe o manifestare socială decât o identitate obiectivă, genetică – tehnică aplicată în cazurile de evreitate greu contestabilă şi care constă în teoretizări sterile privind elementele constitutive ale definirii evreităţii prin introducerea subiectivismului autoidentificării, toate acestea într-o deplină ignorare, de către chiar autori de religie mozaică, a regulii halahice extrem de simple de stabilire a filiaţiei: “orice copil născut dintr-o mamă evreică este evreu”; ocazional, în derapajele amuzante ale unor asemenea teoretizări se formulează chiar opinii de tipul “Y se considera comunist, nu evreu” sau “era mai degrabă comunist decât evreu”, într-o involuntară analogie cu bancul referitor la crocodilul care “era mai mult verde decât lung”; juxtapunerea până la interşanjabilitate a unei opţiuni politice (comunism) cu o identitate etnoreligioasă (iudaism) rămâne penibilă chiar şi în cazul unui construct ideologic, cel comunist, de orientare ateistă.
•    Tehnica argumentului ad ignorantiam, de invalidare a unei afirmaţii doar pentru că nu exista probe la dispozitie in favoarea ei (viciu de logică denunţabil în limbaj uzual de expresia anglo-saxonă “the absence of evidence isn’t evidence of absence”) – tehnică de impact prin care sunt categoric respinse încadrările ca evrei a oricăror persoane în absenţa unor probe, chiar dacă, obiectiv judecând, identitatea respectivei persoane este în respectivul caz incertă (în absenţa unui certificat de botez, a unei nunţi religioase, a practicării religiei creştine sau a oricăror alte probe care să infirme evreitatea celui/celei în cauză);
•    Tehnica argumentului ad hominem, dar în sens opus primei tabere – i.e. respingerea apriorică a unei  afirmaţii prin discreditarea ca antisemit a autorului ei;
•    Relativizarea numerică, e.g. admiţându-se o “supraprocentualitate” a evreilor în structurile comuniste (A. Roth 1999: 186-8), dar cu completarea peremptorie că în rândurile întregii lor comunităţi, evreii comunişti ar fi reprezentat un segment – în funcţie de autor – “insignifiant” – “minor” – “mic”, etc..
•    Pseudocircumstanţierea istorică (de tip post hoc, ergo propter hoc), i.e. atribuirea realităţii Żydokomuna [poloneză, trad. “iudeocomunism”] în mod exclusiv proliferării paneuropene a mişcărilor fasciste în anii ’30 (ceea ce, în reacţie, i-ar fi împins pe evrei în braţele comunismului), reprezentare care, dincolo de construcţia la rândul ei eronat logică, obnubilază însă complet identitatea etnică a lui Marx, a Rosei Luxemburg, a lui Bela Kun, a lui C-tin Dobrogeanu Gherea (1855–1920), ba chiar a majorităţii copleşitoare a liderilor revoluţiei bolşevice din 1917, produsă la un moment la care bunăoară Hitler era încă un simplu soldat în primul război mondial, Mussolini tocmai ce fusese demobilizat la rândul său, iar mişcarea legionară încă nu era concepută în România. În aceeaşi registru dar în sens invers, deşi la fel de eronat, cealaltă “tabără” tinde uneori să justifice excesele de violenţă antisemită ale mişcărilor naţionaliste din perioada interbelică tot ca pe o reacţie, una însă împotriva comunismului intenaţionalist şi anti-statal interpretat ca o invenţie evreiască.
În acest context, demersul de faţă se doreşte a fi unul eminamente descriptiv, urmărind ca obiectiv general alcătuirea unui “dicţionar” cât mai cuprinzător şi exact şi, în măsura posibilului, de necontestat, al evreilor implicaţi în instaurarea şi consolidarea sistemului comunist în România emergentă celui de-al doilea război mondial. Firesc, în măsura posibilului, fiecare intrare va fi completată cu descrierea succintă a rolului exercitat în consolidarea noului regim, pentru o mai bună înţelegere a realităţii urmărite. Aşadar, se cuvine accentuat, demersul de faţă nu urmăreşte nici a.) explicarea/justificarea “apetenţei” evreilor României postbelice pentru comunism, ci se mărgineşte, în această instanţă, să o descrie cât mai acurat, cuantificabil şi cuprinzător, rămânând ca explicaţiile şi poate chiar implicaţiile de timp prezent le fenomenului să fie abordate într-o eventuală fată succesivă proiectului; şi nici b.) contextualizarea geografică a fenomenului etichetat colocvial/peiorativ (în funcţie de evaluator) “zydokomuna” în aria blocului comunist din Europa central-estică emergentă celui de-al doilea război mondial. De aici pornind, se impun câteva precizări preliminare privind structura şi metodologia care fundamentează acest dicţionar.
În primul rând, dată fiind natura sa, proiectul de faţă rămâne în mod firesc unul în desfăşurare, dezirabil a fi îmbunătăţit deopotrivă cantitativ şi calitativ în timp. În acest scop, autorul îi invită pe toţi cititorii care ar putea contribui la completarea dicţionarului să-i trimită orice informaţie considerată utilă la adresa de e-mail apostu_i@yahoo.com. Pe măsura încorporării de noi date şi informaţii, dicţionarul urmează a fi postat în reţeaua WWW în ediţiile sale îmbunătăţite, cu indicarea permanentă a datei ultimei actualizări.
În al doilea rând, fiind de natură parţial investigativă şi de finalitate descriptivă, dicţionarul a fost structurat corespunzător unei reprezentări a principalelor paliere ale statului comunist după cum urmează:
•    aparatul administrativ-politic (grupând acei evrei de la nivelurile semnificative ale ierarhiei de partid şi/sau de stat în România de după al doilea război mondial);
•    aparatul represiv (vizează evreii prezenţi în principal în Securitate şi Miliţie şi, secundar şi în măsura relevanţei, în jandarmerie şi forţele armate);
•    mass media;
•    educaţie şi cercetare (exclusiv segmentele lor ideologizate, i.e. segmentele de învăţământ social-umanist);
•    cultură (palier considerat o componentă-cheie în consolidarea unui nou regim prin operarea unor modificări controlate ale mentalităţii colective);
•    categorie “alţii”, compusă din evrei cu funcţii importante în ierarhia locală şi regională de partid şi de stat, din evrei decoraţi pentru meritele lor de către statul comunist, membri – în eticheta lui T Solomovici – ai “făcăturii comuniste” C.D.E. (Comitetul Democrat Evreiesc), etc., cazuri alcătuind cumulativ o categorie reziduală, definită “în fund de sac”.  Această categorie este completată de lista evreilor comunişti în atenţia Siguranţei în 1941 (mulţi din ei cu funcţii în ierarhia de stat şi partid după august 1944), respectiv de evrei basarabeni comunişti implicaţi în evenimentele din Basarabia în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941.
O atare demarcare a acestor paliere deserveşte un scop mai degrabă orientativ, didactic, şi nu unul riguros analitic, în unele cazuri persoanele menţionate transgresând de-a lungul timpului, prin evoluţia profesională dintr-un domeniu în altul, aceste delimitări; în aceste cazuri, încadrarea într-o anumită categorie a fost operată pe baza relevanţei activităţilor şi respectiv notorietăţii persoanei respective. Ca exemplu concret, chiar dacă după 1944 a activat un timp în redacţia ziarului Scânteia (ceea ce ar fi reclamat încadarea în dicţionarul de faţă la secţiunea mass media), Silviu Brucan de pildă este plasat, în virtutea evoluţiei sale profesionale ulterioare, la capitolul “aparatul administrativ-politic”.
Din punct de vedere metodologic, ca perioadă delimitată supusă observaţiei, dicţionarul focalizează primele două decenii succesive momentului 23 august (i.e. 1944-1965, practic “epoca Gheorghiu-Dej”), până la momentul la care constrângerile numerice obiective aferente masivei emigraţii evreieşti în Israel au determinat şi descreşterea semnificativă a evreilor prezenţi la vârful ierarhiei comuniste din România. Cu unitatea temporală definită, metodologia încadrării “ca evreu” în prezentul dicţionar urmăreşte ameliorarea dihotomiei parcimonie vs. comprehensivitate şi se fundamentează consecutiv pe satisfacerea verificabilă, în cazul fiecărei persoane, a cel puţin unuia din următoarele patru criterii:
•    identitate evreiească (etnonaţională şi/sau religioasă) autodeclarată la un moment dat;
•    fiul/fiica unei mame evreice (inclusiv cei convertiţi pe parcursul vieţii la altă religie);
•    identificat şi asumat ca evreu de către cercetătorii evrei şi/sau comunitatea evreiască (e.g. cazurile multor ofiţeri de Securitate (inclusiv Boris Grünberg, alias Al. Nicolschi), care în documentele oficiale se declara de naţionalitate română, maghiară, rusă, etc., dar la momentul de faţă sunt acceptaţi ca a fi fost evrei chiar şi de către cercetătorii evrei în materie);
•    cu nume de natură să elimine orice dubiu (e.g. Bella Rabinsohn, Israel (alias Ion) Rachmuth, Pinchas Solomonovici, Zalman Zalmanovici, etc.).
În sfârşit, în cazul în care îndeplinirea în mod minimal a unuia din aceste criterii rămâne obiectul unor controverse rezonabile, semnul “(?)” din dreptul unor persoane indică incertitudinea identităţii lor evreieşti.
Un asemenea instrumentar metodologic este menit să evite una din erorile caracteristice altor lucrări în materie, care, în identificarea unor evrei din aparatul comunist sau al Securităţii, iau în considerare cvasiexclusiv criteriul “naţionalităţii declarate” a persoanelor. Ori, sub acest aspect se impun câteva observaţii critice.
În mod nespecific României, unii membrii ai comunităţilor evreieşti, variind ca motivaţie şi pondere de la caz la caz, au evitat de-a lungul timpului să se declare evrei, preferând alte autoîncadrări subiective. Recensămintele primelor trei decenii în România postbelică ilustrează extrem de clar acest fapt; conform recenzărilor oficiale efectuate la nivel naţional, numărul cetăţenilor români de naţionalitate evreiască ar fi scăzut de la 428.312 în 1948 (dată de referinţă 25 ianuarie) la 146.264 în 1956 şi respectiv 42.900 în 1966, în ceea ce aparent ilustrează reducerea numărului de evrei din România de nu mai puţin de 10 ori în doar 8-9 ani! În realitate, orice analiză contextuală sumară denunţă ridicolul unei asemenea teze. Concret, sursele evreieşti converg în estimarea emigraţiei evreieşti din România în intervalul temporal închis 1948-1955 la 130.-135.000 (B. Wasserman, S. Leibovici-Laiş, R. Ioanid, M. Rosen, etc.), ceea ce, coroborat cu un spor demografic – arguendo – de 0% conduce spre o mărime a populaţiei evreieşti în 1956 de cca. 300.000. O atare cifră, de două ori mai mare decât numărul de 146.264 al celor autodeclaraţi evrei în 1956, nu-şi identifică altă explicaţie decât aceea a unei ponderi semnificative de evrei “ascunşi”, din care nu puţini prezenţi în ierarhia comunistă în şi la diversele ei sectoare şi niveluri ierarhice. Cu relevanţă directă în economia demersului de faţă, procentele covârşitoare de evrei comunişti cu nume “românizate”, la “recomandarea” conducerii partidului (estimativ 80-90% din “evreii comunişti” din eşaloanele superioare, v. infra), confirmă în fapt această realitate.
Subsumat, o categorie de înaltă specificitate o constituie evreii ardeleni vorbitori de limbă maghiară; în mod tradiţional, mulţi din aceştia, chiar dacă practicanţi ai religiei mozaice, au fost complet asimilaţi lingvistic şi în consecinţă s-au declarat de-a lungul timpului de naţionalitate maghiară, într-un pattern replicat în proporţii asemănătoare şi în rândurile comuniştilor şi securiştilor evrei maghiarofoni (Ghizela Vass, Iosif Bank, Mihai Levente, Nicolae/Miklos Goldberger, Gavrilă Birtaş, K. Kalauşek, Ludovic Bokor, Francisc Butyka, Ladislau Tesler, Coloman Ambruş, Zoltan Kling, etc.).
Cât priveşte evreii din Securitate, identificarea corectă a acestora implică nu doar depăşirea erorilor aferente autoîncadrării lor subiective (e.g. notoriul torţionar Al. Nicolschi, n. Boris Grünberg, nu s-a declarat niciodată în vreun document ca evreu, la fel cum alt ofiţer, Arnold Platman (fiul lui Marcu) mărturisea de pildă în autobiografia sa de la Securitate că în trecut fusese evreu, dar la acel moment era român (pentru ambele cazuri, şi altele, v. infra), ci şi – sau, mai ales – considerarea recomandărilor informale care circulau în primii ani în interiorul instituţiei, privind românizarea pe cât posibil a numelor alogenilor.
În acest context, operarea în demersul de faţă cu setul celor 4 criterii neexclusive evită multe din erorile amintite. Spre exemplu, cazul menţionat al lui Al. Nicolschi/ Grünberg, care s-ar sustrage în primă instanţă criteriului naţonalităţii autodeclarate, este acoperit de criteriile 3 şi 4, i.e. este acceptat ca a fi fost evreu inclusiv de către cercetătorii evrei, iar numele de naştere, atestat în documentele oficiale ale unor autorităţi româneşti, confirmă identitatea sa evreiască; cazul altui securist, precum Dorel Oprescu, nemenţionat după cunoştinţa noastră în lucrările cercetătorilor evrei, întruneşte criteriul al doilea prin înmormântarea sa într-un cimitir evreiesc; în acelaşi sens, aplicând criteriul halahic al filiaţiei evreieşti pe linie maternă, în lexiconul de faţă sunt incluşi ca evrei şi cei din categoria convertiţilor la altă religie, care subsecvent s-ar putea declara ne-evrei, precum Teohari Georgescu, Eduard Mezincescu, Herta Schwammen (alias Elena, soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu), Tudor Vianu, Richard Wurmbrand, etc.
În sfârşit, în privinţa surselor bibliografice fundamentând operaţional încadrările ca evrei, acestea au fost menţionate în canoanele scrierii academice exclusiv în acele cazuri de persoane fie de notorietate redusă, fie de identitate controversată, altfel spus, acolo unde stadiul cercetării mainstream în domeniu ne-a obligat la formularea fundamentată de observaţii, critici sau completări. Acestei categorii i se subsumează şi cazurile deocamdată insuficient fundamentate bibliografic de alţi cercetători, de ex. “Bacher”, indicat ca procuror adjunct al României de după război de un singur autor, fie acesta chiar evreu, recte Teşu Solomovici. Din aceleaşi considerente de parcimonie şi fluenţă a textului, de regulă nu s-au mai indicat sursele de informare în cazurile deopotrivă notorii şi scutite de controverse chiar şi în rândurile cercetătorilor evrei (e.g. Ana Pauker (Rabinsohn), Iosif Chişinevschi (Roitman), Barbu Zaharescu (Zuckerman), Petre Lupu etc.). Ca ierarhizare bibliografică au fost preferate, fireşte, sursele primare, în special documente oficiale ale unor autorităţi ale statului (v. Monitorul Oficial, Arhivele Naţionale, centrale, respectiv direcţiile judeţene, C.N.S.A.S., decrete de stat, fişe matricole penale din penitenciare, care cuprind între altele şi  precizarea naţionalităţii, etc.), secondate de sursele evreieşti şi externe ne-româneşti (ex. ambasada SUA la Bucureşti, cercetători occidentali “frecventabili”, ie. ne-anti-semiţi), aceasta în dezideratul dublu al creşterii fiabilităţii şi al pre-eliminării, pe cât posibil, a oricăror polemici sterile.

LISTA ABREVIERILOR

A.F.D.A.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Deportaţi Antifascişti
A.N.I.C.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale
A.R.L.U.S.
Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică
A.S.E.
Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti
A.S.R.I.
Arhiva Serviciului Român de Informaţii
B.B.N.H.
Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei
B.I.R.E.
Bulletin d’informations pour les roumains de l’étranger (publicaţie de frecvenţă variabilă a unor emigranţi români din Paris, 1948-1950)
B.O.
Biroul Organizatoric (al C.C. al P.C.R./P.M.R.)
B.P.
Biroul Politic (al C.C. al P.C.R./P.M.R.)
căs.
căsătorit(ă)
C.A.S.B.I.
Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (1948-1953)
C.C.
Comitetul Central
C.C.I.
Camera [locală] de Comerţ şi Industrie
C.C.I.R.
Camera de Comerţ şi Industrie a României
C.C.P.
Colegiul Central de Partid
C.D.E.
Comitetul Democrat Evreiesc
Centrocoop
Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum
CEPECA
Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi
C.F.R.
Căile Ferate Române
C.G.M.
Confederaţia Generală a Muncii
C.I.E.M.
Centrul Iberic pentru Studii Masonice
C.N.S.A.S.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
col.
colonel
C.P.A.D.C.R.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006-)
C.P.Ex.
Comitetul Politic Executiv (al C.C. al P.C.R.)
C.S.I.E.R.
Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România
C.S.J.
Curtea Supremă de Justiţie
C.P.U.N.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională
C.R.P.Z.
Casa de Retrageri şi Pensiuni a Ziariştilor (până în 1945)
D.C.S.
Direcţia Centrală de Statistică (de pe lângă Consiliul de Miniştri)
D.G.I.L.
Direcţia Generală a Industriei Laptelui
D.G.P.
Direcţia Generală a Poliţiei
D.G.P.T.
Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (de pe lângă Consiliul de Miniştri)
D.G.S.P.
Direcţia Generală a Securităţii Poporului (1948-1951)
D.G.S.S.
Direcţia Generală a Securităţii Statului (1951-1952)
D.I.E.
Direcţia Informaţii externe (din cadrul Securităţii)
D.P.L.C.
Direcţia Penitenciare, Lagăre şi Colonii (din cadrul M.A.I.)
D.R.S.P.
Direcţia Regională a Securităţii Poporului (în cadrul D.G.S.P.)
D.S.S.
Direcţia Securităţii Statului din cadrul M.A.I. (1953-1989)
D.T.I.C.
Defense Technical Information Center (în S.U.A.)
E.S.P.L.A.
Editura de Stat Pentru Literatură şi Artă
f.
fost / fila
f.a.
fără an
ff.
filele
F.C.E.R.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
F.D.F.R.
Federaţia Demorată a Femeilor din România (constituită 4-8 martie 1946, absorbită în ian. 1948 în U.F.D.R.)
F.N.D.R.
Frontul Naţional Democrat din România
F.N.T.D.R
Frontul Naţional al Tineretului Democrat din România
F.O.
Foreign Office
F.S.N.
Frontul Salvării Naţionale
F.U.C.E.
Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti
G.D.S.
Grupul pentru Dialog Social
g-ral.
General
H.C.M.
Hotărârea Consiliului de Miniştri
I.C.R.A.
Întreprinderea de Comerţ cu Ridicata pentru Produse Alimentare (Bucureşti)
I.I.C.C.M.E.R.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
I.L.O.
International Labour Office
I.M.F.
Institutul de Medicină şi Farmacie
I.P.B.
Institutul Politehnic Bucureşti
I.R.I.R.
Institutul Român de Istorie Recentă
I.R.R.C.S.
Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea
I.S.P.S.P.
Institutul de Studii Politice şi Social-Politice (de pe lângă C.C. al P.C.R.) (1966-1989; fostul Institut de Istorie a Partidului)
J.G.S.I.G.R.
Jewish Genealogical Special Interest Group for Romania (S.U.A.)
lt.
locotenent
M.A.E.
Ministerul Afacerilor Externe
M.A.I.
Ministerul Afacerilor Interne
M.A.N.
Marea Adunare Naţională
M.Ap.N.
Ministerul Apărării Naţionale
M.C.E.
Ministerul Comerţului Exterior
M.Of.
Monitorul Oficial
mr.
maior
M.S.S.
Ministerul Securităţii Statului (1952-1953)
n.
Născut(ă)
N.K.V.D.
Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne (Narodnîi komissariat vnutrennih del)
O.C.L.
Oficiul Comerţului Local
odin.
odinioară
O.M.S.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii
O.N.C.E.
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
O.N.U.
Organizaţia Naţiunilor Unite
P.-M.A.N.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale
P.C.B.
Partidul Comunist Bolşevic (în U.R.S.S., 1934-1952)
P.C.d.R
Partidul Comunist din România (perioada interbelică, a “ilegalismului”)
P.C.R.
Partidul Comunist Român (1944-1948, 1965-1989)
plt.
Plutonier
P.M.R.
Partidul Munictoresc Român (1948-1965)
R.P.R.
Republica Populară Română (1947-1965)
S.R.I.
Serviciul Român de Informaţii
S.S.I.
Serviciul Special de Informaţii (1940-1944, ulterior Serviciul de Informaţii)
S.U.A.
Statele Unite ale Americii
ş.u.
şi următoarele
T.E.S.
Teatrul Evreiesc de Stat
u.a.
unitate arhivistică
U.D.R.
Uzinele şi Domeniile Reşiţa
U.F.A.R.
Uniunea Femeilor Antifasciste din România (apr. 1945 – febr. 1948), absorbită în U.F.D.R.
U.F.D.R.
Uniunea Femeilor Democrate din România
U.G.S.R.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România
U.N.S.R.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România
U.R.S.S.
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
U.S.A.S.Z.
Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti
U.T.M.
Uniunea Tineretului Muncitoresc (1948-1965)
U.T.C.
Uniunea Tineretului Comunist (1944-1948, 1965-1989)
v.
vezi (?)
– identitate evreiască incertă/controversată

APARATUL ADMINISTRATIV-POLITIC

•    ABRAMOVICI, Carol (n. 1922) – de profesie inginer chimist, consilier la Ministerul Comerţului Exterior (1949-1951) unde era practic locţiitorul ministrului adjunct Gheorghe (Gogu) Rădulescu; refugiat în străinătate în timpul mandatului, după ce obţinuse aprobarea deplasării de serviciu în Belgia (în pofida opoziţiei secţiei Cadre a C.C.), graţie intervenţiei aceluiaşi Rădulescu (şi, se pare, inclusiv a lui Al. Voitonovici) la Ana Pauker;
•    ABRAMOVICI, Heinrich (în unele documente transcris şi cu varianta de prenume Henri) – din 1948 funcţionar în cadrul Comisiei, ulterior Comitetului de Stat al Planificării, din 1955 lector la catedra de Organizarea şi Planificarea Întreprinderilor în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (I.P.B.) până în 1958, emigrat în Israel la începutul anilor ’60;
•    ADERCA, Felix (n. Froim Zeilicu ADELSTEIN, fiul lui Avram Adercu (n. Adelstein, orig. din Austro-Ungaria) şi Debora (n. Dobrişa Iosub)) (13./26.III.1891 Puieşti (odin. Jud. Tutova, azi Vaslui) – 12.XII.1962 Bucureşti) – în perioada interbelică funcţionar la Ministerul Muncii (1920-1944) şi publicist, ulterior şeful Direcţiei Învăţământ Artistic din Ministerul Artelor (1944-1948, când se pensionează);
•    ADERCA, F. Marcel (26.I.1920 Craiova – III.2008, Bucureşti, cimitirul sefard) (fiul lui Felix (v. supra) şi al Rubinei (n. Rifca)) – funcţionar în centrala M.A.E. (1948-1951), exclus din partid în 1953, ulterior funcţionar la “Cartea Rusă” (1953-1954), respectiv redactor la Ed. pentru Literatură Universală (1954-1975, când se pensionează), editor, publicist (v. şi dosarul său de la C.C.P. (nr. inv. 41/99 din 22.IV.1954));
•    ADERCA, Clara (n. SCHMIDT) (soţia lui Marcel Aderca) – funcţionar în centrala Ministerului Comerţului Exterior la începutul anilor ’50, ulterior funcţionară la Sovromlemn (1957-1960) – menţionată în dosarul de la C.C.P. al soţului său (1954);
•    ADLER, Ladislau (fiul lui Andrei) – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a; apoi vicepreşedingte al Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare, profesor şi autor în domeniu (Cajal & Kuller 2004: 478);
•    ADLER, I. Marcel – inspector în cadrul Ministerului Învăţământului, decorat în 1967 (Decretul 604 din 26 iunie) cu Medalia Muncii;
•    AIBENŞUTZ, Mihai (alias AIBĂNŞUŢ, la origine Eibschitz) – iniţial anchetator al partizanilor capturaţi în Munţii Bihorului, ulterior membru al Biroului Comitetului Raional „V.I. Lenin” Bucureşti al P.C.R./P.M.R. şi director al Întreprinderii de prototipuri Bucureşti, cercetat diciplinar în partid în 1955 pentru că ar fi “concediat abuziv elemente de naţionalitate română pentru a-şi promova prietenii şi cunoscuţii”; dosar la C.C.P. (91(I&II)/354 din 19.VIII.1955) (v. şi Caţavencu 2007: 4, Kovacs 2006, respectiv Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 43, care îl menţionează eronat ca Aibănuş Mihai);
•    AIZIC, Clara (LEBIANU) – membru al C.C. al Crucii Roşii în anii ’50 (dosar la C.C.P., dată extremă 15.XI.1955);
•    ALBESCU, Alexandru (n. Ernest WEISS) – membru de partid din 1940, cu dosarul la Colegiul Central al partidului (nr. inv. 136/219 din 8.III.1957) şi la secţia Economică a C.C. (1973), de la sfârşitul anilor ’40 în ministerului Comerţului Exterior, unde ocupă inclusiv poziţia de ministru adjunct (1966-1970);
•    ALEXANDRU, Mihail – la începutul anilor ’30 student la Drept, cazat la căminul (pentru studenţi evrei) “Schuller”, ilegalist din “vechea gardă”, ministru adjunct al Comerţului Interior (1948-1952), ulterior epurat, apoi reabilitat, secretar general al Ministerului Educaţiei şi Culturii în mandatul lui Ilie Murgulescu, din anii ’60 secretar general al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a (Levy 2002: 192, 203; Cohen 1994: 27, 297 n. 51);
•    ALPERIN, Siegfried – membru al Comisiei mixte de cenzură instituite în mai 1945 în cadrul Ministerului Propagandei, apoi regizor la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor) şi în paralel redactor la Radiodifuziune, exclus din partid în 1951 pentru fost colaboraţionism cu legionarii şi afacerism (dosarul personal la C.C.P., nr. inv. 372/665, din 2.I.1951);
•    ANDREESCU, Dan (n. David ABRAMOVICI) – şef de serviciu la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, exclus din partid în 1960 (decizie reconfirmată de C.C.P. în 1962) sub acuzaţia de a fi pretins şi primit de mită de la o funcţionară în vederea cedării locuinţei sale (dosar C.C.P. nr. 516/653 din 25.I.1960);
•    ALMOSNINO, Leon (d. 1971, Bucureşti) – în perioada interbelică director în cadrul Societăţii Române de Telefoane, după august 1944 şeful Serviciului Presă din Ministerul Poştei şi Telecomunicaţiilor (1950-1954), destituit şi exclus din partid în 1954 pentru neglijenţă în serviciu (dosar nr. 363/169 din 1.12.1954, fond C.C.P.; nu a fost niciodată arestat, aşa cum avea să pretindă ulterior fiul); tatăl poetului George Almosnino;
•    ARDELEANU, Clara (n?) – iniţial soţia ceferistului ilegalist Turcu în peroada interbelică, apoi soţia lui Iosif Ardeleanu (Adler), cu studii comerciale; membră a organizaţia de bază a partidului şi directoare în M.A.E. (1947-1952), unde ave ca sarcină “să veghez[e] cum sunt intriduse metodele partinice în muncă” (apud Constantiniu 2003: 70), ulterior pe un post secundar, în 1963 încă director adjunct în centrala ministerului (dosar C.C.P. nr. 1052/576 din 19.VII.1963); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
•    ARDELEANU, Gherghina (n. ADLER) (n. 1913, Budapesta – 1950 Bucureşti) – în 1941 “lucrătoare mănuşi” conform unui raport al Siguranţei, din 1945 membru al comisiei de cenzură a presei instituită în cadrul Ministerului Propagandei şi subordonată direct Comisiei Aliate de Control, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decretul 873/20.VIII.1949); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
•    ARDELEANU, Iosif (n. József Demenyi (Demö) ADLER) (26.X.1909 – 1988 Bucureşti) – fost ilegalist, redactor în echipa iniţială de la Scânteia, iar apoi la Contemporanul, director în M.A.E. în mandatul Anei Pauker (1947-1951), director general al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (preşedinte al Colegiului direcţiei – organul de facto al cenzurii în presă, fiinţând pe lângă Consiliul de Miniştri) (din 1951 până în 1973, când este înlocuit cu Ion Cumpănaşu), membru al Comisiei Centrale de revizie (a C.C.) al P.M.R. (1955-1960); în 1958 cercetat disciplinar de C.C.P. (dosar nr. 1070/108 din 5.VI.1958); decorat ca pensionar în 1978 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a (Decret nr. 262 din 21 august 1979);
•    AREŞTEANU, I. Edy – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    ARONOVICI, Mişu (Mihail) (1910-1950) – ilegalist, apoi activist de partid, din 1947 până la deces instructor în cadrul sectorului Ştiinţă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 118-121); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    ASCHER, H. Andrei (31.V.1912 Braşov – 28.V.1977 Aiud) (fiul lui Henric şi Matilda) – de profesie inginer chimist, după război “investit în funcţii economice importante” cf. Solomovici (2004: 131), ultimul loc de muncă în 1975 la Înreprinderea “Policolor”, condamnat în 1975 la 20 de ani închisoare pentru subminarea economiei naţionale şi divulgarea de secrete de stat, decedat în penitenciarul Aiud în 1977;
•    AŞMAN, I. Osias – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964 (tatăl Mirelei Aşman?);
•    ATANASIU, Horaţiu (n. Hirsch ATLASMAN) – în anii ’50 profesor de planificare la I.P.B. şi membru al secţiei Economice a C.C., în anii ’60 vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare, din ianuarie 1967 consilier referent în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniştri; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosar 63/1955);
•    ATIAS, Ficu – şef de cadre la Direcţia Generală a Exploatării din Ministerul Industriei Lemnului în guvernele Groza, condamnat penal pentru speculă în 1953, demis şi exclus din partid (dosar C.C.P. nr. 166/784 din 21.XII.1953);
•    AUSTERMAN, Ernest – absolvent al Liceului “Laurian” din Botoşani, din 1954 funcţionar la C.S.P. şi asistent cumul la catedra de planificarea şi organizarea întreprinderilor din cadrul I.P.B.;
•    AVADIC, Cela (soţia lui Mendi, v. infra) – de profesie inginer textilist, funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Uşoare (’60? – ’70); încă în viaţă, membru al comunităţii evreieşti din Bucureşti;
•    AVADIC, D. Mendi – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin decretul Consiliului de Stat nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    AVANDICI, S. Islea – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    AVĂDANEI, Tudor (n. Saul ŞAPIRA) (n. 24.II.1909, Iaşi) – de profesie contabil, ilegalist (membru de partid din 1930), şeful sectorului Carnete şi Evidenţă al C.C. al P.C.R. (din 1945 până în anii ’60); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a; dosar de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R (1953);
•    BABENCO, Simion (1912-1971) – fost condamnat pentru spionaj în favoarea U.R.S.S. în 1939, după august 1944 şeful Secţiei Gospodărie de Partid a C.C. al P.C.R., iar ulterior secretar general la Ministerul Industriei Alimentare (până în 1964); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    BACAL, Israel (1902 Botoşani – ian.1961 Bucureşti) – absolvent al liceului “Laurian (1921), avocat, “vechi comunist şi conducător C.D.E.-ist” (cf. Moses Rosen), care “a contribuit masiv la C.D.E.-izarea comunităţilor evreieşti” (cf. H. Kuller), unul din principalii denigratori ai lui W. Filderman după război, preşedintele F.C.E.R. (1951-1961) şi simultan şeful Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Industriei Uşoare (H. Kuller 2008: 47, Rosen 1990: 66, 77, 91, 98; Ancel 2005: 246; Rotman 2004: 47, 84);
•    BACHER, Iulius – procuror şef adjunct (al lui Al. Voitonovici) al României (1948-1952) (singura menţiune în Solomovici 2001 II: 42);
•    BACIU, Lidia (n. Ida Mironovna GOLDMAN) – refugiată în U.R.S.S. în 1941, revenită în ţară în 1944, ulterior activistă a partidului, cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1950);
•    BALAŞ, Eugen (n. Egon BLATT, 7.VI.1922, Cluj, fiul lui Ignác (Ignatius) şi Boriska (Barbara), n. Hirsch) – adjunct al organizaţiei Cluj a P.C.d.R. (1944-1948), profesor de economie mondială la I.S.E.P. (Institutul de Studii Economice şi Planificare) “V. I. Lenin”, încadrat în M.A.E. în 1947 de către Ana Pauker, funcţionar la Legaţia României la Londra (1948-1949), după revenirea în ţară redactor la revista lunară Probleme Economice şi şeful Direcţiei Economice a M.A.E. (1949-1952), arestat în cadrul “epurărilor” din 1952 (oficial acuzat de deconspirarea de secrete de stat), anchetat, eliberat în 1954, ulterior şeful secţiei Economie Mondială din cadrul Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. (1955-1959); emigrat în 1966 în Israel, iar în 1967 stabilit în SUA, unde urmează o carieră universitară (matematică); încă în viaţă în decembrie 2010;
•    BALTAZAR, Camil (n. Leopold GOLDSTEIN, zis “Leibu”, fiul Goldăi) (25.VIII./7.IX 1902, Mera, Vrancea – 27.IV.1977, Bucureşti) – frizer, apoi ziarist în perioada interbelică; după război redactor la Vremea literară şi Călăuza artelor (1948-1949), Albina (1949-1950), Gazeta literară (1954-1957); inspector general la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor) (1946-1948-1952); şeful Serviciului de Presă şi Propagandă din Ministerul Industriei Alimentare şi redactor al buletinului ministerului Industria alimentară (1952-1958?); ulterior poet, prozator, traducător;
•    BANC, Iosif (n. Jozsef BANK) (3.III.1921 Aluniş, Mureş – 2007) – evreu maghiarofon; membru supleant şi apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1955-1960, 1989); membru al Secretariatului C.C. al P.C.R. (1972-1973, 1979-1989), membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (1965-1974), membru al CPEx (1979-1989); prim-secretar al Comitetului Regional Oradea (1956-1958), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1972), apoi prim-secretar al Comitetului de partid al jud. Mureș (până în 1975), după care a fost numit președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale; decorat cu ordinul “23 August” cls. II.-a în 1964; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR  (1953, 1955); (?) tatăl jurnalistului Andrei Banc, redactor la Realitatea Evreiască;
•    BANTZER, V. – inspector la Direcţia Medicină Curativă a Ministerului Sănătăţii în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 77);
•    BARANGA, Aurel (n. Ariel LEIBOVICI, fiul lui Jean şi Paulina) (20.VI.1913-10.VI.1979, Bucureşti) – dramaturg, poet şi publicist (autor, inter alia, al versurilor imnului comunist din 1948 “Zdrobite cătuşe”); redactor la radio (1945), corespondent la Tribunalul Poporului (1945-1946), inspector general în Ministerul Artelor şi Informaţiilor (până în noiembrie 1948), ulterior inspector general al Direcţiei Artelor din Ministerul Culturii şi membru al echipei redacţionale la revista Teatrul în anii ’50-’60; membru al C.C. al P.C.R. (1969-1974); redactor-şef al revistei Urzica (1949-1979); căsătorit cu Marcela Rusu, fosta soţie a lui Alexandru Bârlădeanu; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1976!); decorat cu Odinul Muncii cls. II-a în 1954, ordinul “23 August” cls. IV-a în 1959, respectiv ordinul “Steaua R.S.R.” şi “Meritul Cultural” cls. II-a în 1971;
•    BARASCH, Eugen A. (27.IV.1906 Bucureşti – 24.IX.1987 Bucureşti) – jurist, redactor la revista Studii de drept românesc (anii ’50-’60), director al Direcţiei de Studii a Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri (1950-1954), consilier juridic al delegaţiei României la sesiunile Adunării Generale O.N.U. (1956-1957), redactor la revista Studii de Drept Românes în anii ’50-’60, consilier în cadrul Consiliului de Miniştri (1958-1973), ulterior preşedinte al secţiei de Drept Civil a C.C. al Asociaţiei Juriştilor; membru corespondent al Academiei Române (1963); cu fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 29/1957) (v. şi Kuller 2008: 54; FEDROM 2008: 86);
•    BARBU, Hilel Adolf – director general adjunct al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (organul de cenzură de pe lângă Consiliul de Miniştri) (1949-1952); cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1951);
•    BARHAD, Aurel (n. 1916) – farmacist; în 1948 şeful direcţiei Farmacii şi Medicamente din Ministerul Sănătăţii (Bărbulescu et al. 2009: 179, 198);
•    BARHAD, Bernard (în alte documente BARHAT) (fiul lui Beriş şi Sim(h)a) (1918-2002?) – după august 1944 secretarul sectorului de studenţi P.C.R./P.M.R. Iaşi, activist P.M.R. Iaşi, între 1947 şi 1950 cadru didactic la facultăţile de medicină, respectiv filosofie (catedra de marxism-leninism) din Iaşi, apoi doctorand la Leningrad (titlul de doctor în 1953), după întoarcerea în ţară medic M.A.I., director adjunct al Institutului de Igiena Muncii şi Boli Profesionale (1954-1964), ulterior director adjunct al Institutului de Igienă şi Sănătate Publică; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1955) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 116, 200-1; Kuller 2008: 57); ultima menţiune publică în 1978, când publică Bolile profesionale şi prevenirea lor (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică);
•    BARU, Filip (cumnatul colonelului Alexandru Ioanid, soţul Rosinei) – în anii ’50 şef al Agenţiei Economice a României la Moscova, cu grad de consilier diplomatic, cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R.(dosar 63/1955) (menţionat şi în Solomovici 2004: 538);
•    BĂDESCU, Nicolae (23.IX.1912 – 1991; Bucureşti) – membru de partid din 1942, de formaţie arhitect; după 1944 activist al Uniunii Patrioţilor, director general în cadrul Ministerului Construcţiilor şi Lucrărilor Publice (1947-1952), decan al Şcolii de Arhitectură din Bucureşti (1952-1953), preşedinte cu rang de ministru al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii (redenumit pentru Arhitectură şi Sistematizare în 1955) (1952-1957), ministru adjunct al Construcţiilor (1957-1958), vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Economie şi Administraţie Locală (1969-1974), membru al C.C. al P.C.R. (1965-1969), deputat în M.A.N. (de Horezu 1957-1965, 1965-1969, 1969-1975); co-arhitect al aeroportului Băneasa (1944-1947) şi al complexului “Casa Scânteii” (1948-1956); decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. II-a în 1964; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (1952); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    BĂLAN, Marcel (alias) – fost ilegalist, care a petrecut anii ’30 şi războiul în inchisoare, după război directorul Direcţiei Administrative din cadrul Ministerului de Finanţe (1948-1952), s-a sinucis în 1952, imediat după reţinerea ministrului Vasile Luca;
•    BĂLĂNESCU, Elena (n. Simelia, căs. ROSENZWEIG, soţia prof. Ion. N. Bălănescu) – activistă a P.M.R. în anii ’50, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R. (1951);
•    BĂLĂNESCU, I. Mircea (n. Eugen BENDEL, în alte documente “Bender”) (n. 10.V.1910, la Roman) – absolvent al liceului “Laurian” din Botoşani, apoi student farmacist în Bucureşti, ilegalist, fost secretar al lui Ştefan Foriş, după război redactor-şef adjunct, responsabil de politică externă, la Scânteia (1946-1948), director (şeful direcţiei politice) în centrala M.A.E. (1948-1952), criticat între “deviaţioniştii” din minister în iunie 1952, ambasador la Paris (1956-1960), apoi la Atena (responsabil şi pentru Cipru) (1960-1968), ulterior numit ambasador la Helsinki (1968-1972); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a, în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a, iar în 1981 (pensionar) cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a; căs. cu Otilia (n. Pasca);
•    BÂRLĂDEANU, Alexandru (n. GOLDENBERG, la Comrat (Basarabia) (25.I.1911 – 13.XI.1997, Bucureşti) – licenţiat în drept (1937, Iaşi), profesor de drept (1937-1940), rămas în Basarabia după iunie 1940, în timpul războiului evacuat în Karaganda, revenit în ţară în 1946; membru de partid din 1943, expert economic al Comisiei guvernamentale române la tratativele de pace de la Paris (1946-1947), secretar general al Ministerului Economiei Naţionale (1946), apoi al Ministerului Industriei şi Comerţului (1947-1948), ministru adjunct al Industriei (1948), adjunct al Comerţului (1948), ministru al Comerţului Exterior (1948-1953, 1953-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1965 şi 1967-1969), preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (1967-1968); membru al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1955-1969), membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (1962-1965), membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR (1965-1969), şi, după Revoluţia din decembrie 1989, preşedinte al Senatului în prima legislatură postdecembristă (1990-1992) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1990-1994);
•    BECHEANU, Ana Feige (n. SPIEGLER) (n. 1907) – secretar tehnic al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50;
•    BECK, Leon (fiul lui Samuel) – directorul Direcţiei Evidenţă din cadrul Direcţiei Generale a Controlului Economic după 1947, ulterior cu diverse funcţii pe lângă Consiliul de Miniştri; decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
•    BELLU, Niculae (uneori ortografiat Belu) (n. SCHOR) (1916 Brăila – 1997 Bucureşti) – ilegalist, redactor responsabil (oficial director) la România Liberă după august 1944 până în anii ’50, presedinte al Comitetului de Stat pentru Cinematografie (1950-1953), deputat M.A.N. (1952-1955), ulterior adjunct al rectorului Şcolii Superioare de Partid “Ştefan Gheorghiu”, respectiv profesor de limba română, etică şi publicist, respectiv cercetător al Academiei R.S.R.; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
•    BENADOR, Ury (n. Simon Moise SCHMIDT-GRINBERG, numele adoptiv transliterabil în cheie ebraică “ben ador”, însemnând “fiul generaţiei”) (n. 1 mai 1895 Milişeuţul de Sus, Suceava; a copilărit la Brăila – d. 23.XI.1971, Bucureşti, cimitirul evreiesc Giurgiului) – membru de partid, în conducerea C.D.E. şi director T.E.S. după război, respectiv autor ocazional la revista Teatrul în anii ’50; potrivit lui Solomovici (2004: 58), ar fi denunţat unii sionişti organelor de anchetă; potrivit altor surse, fiica sa, Ella (căs.) Matei, ar fi fost secretar al organizaţiei de bază a P.C.R. de la Direcţia Generală a Editurilor, Poligrafiei şi Difuzării cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri la începutul anilor ’50 (Pienescu 2008: 158-9);
•    BERARU, Gheorghe (n. Ştrul Beraru) (1906-1968) – după august 1944 activist de partid, în mandatul Anei Pauker funcţionar la Direcţia Cadre în centrala M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din minister, ulterior transferat la cerere instructor C.C., cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosar 118/1951) (v. şi A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 51/1952, “autocritica” sa reprodusă şi în Constantiniu 2003: 39-41);
•    BERCOVICI, Aura – din 1949 activistă de partid, instructoare în cadrul sectorului Presa Centrală al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. şi redactor la revista Munca de partid (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R. – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, pp. 118-21); decorată în 1967 cu ordinul “Meritul Muncii” clasa a III-a, prin Decretul nr. 709 din 21 iulie 1967;
•    BERCU, S. Atanasie – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    BERGHIANU, Maxim (n. 19.VIII.1925, Sighişoara) (în alte documente oficiale ale partidului ortografiat Bergheanu, respectiv Berghean) –  membru supleant (1955-1960), apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1960-1989), prim-secretar de partid al regiunii Stalin (începutul anilor ’50), apoi Cluj (1965-1968) și al județului Ilfov (1978), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1965-1967), președinte al Consiliului de Stat al Planificării (1965-1972), ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe (1972-1978), ministru secretar de stat la Agricultură și Industria Alimentară (1979-1981), ministru al Muncii (1981-1990), ministru al turismului (1985 – 22 decembrie 1989), decorat în 1961, 1964 şi 1981; cu dosar la secţia Organizatorică a C.C. al. P.C.R. (1954);
•    BERNACKI, Gabriela (cu frecvente variante de ortografiere “Bernachi”, respectiv “Bernaki”) – membră P.C.R. din timpul războiului, membră fondatoare şi vicepreşedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (U.F.A.R., 1945-1948), secretar general al Federaţiei Democrate a Femeilor din România (F.D.F.R., 1946-1948), redactor la revistele  Drumul Femeii (organul de presă al U.F.A.R.) şi Femeia (revista săptămânală a F.D.F.R.), membru al C.C. al Uniunii Femeilor Democrate din România (U.F.D.R., 1948-1952); ministru adjunct al Prevederilor Sociale (1952-1957) şi membru al C.C. al Frontului Democraţiei Populare; deputat în Marea Adunare Naţională (1957-1961); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
•    BERNACKI, I.S. – de profesie blănar (conform lui Gheorghiu-Dej, v. Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a:641), după august 1944 directorul general al C.F.R.;
•    BERNSTEIN, A. – numit în mai 1948 membru al comisiei centrale interimare a Colegiului Medicilor, apoi secretar general al comisiei interimare a reglementării sectorului farmaceutic (prin ordin al ministrului Sănătăţii, v. M.OF. (partea I B) nr. 111 din 15 mai 1948, p. 4365; v. şi B.I.R.E. 17 (3 iunie 1948): 5);
•    BLINDER, M. Buzea – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    BLUMENFELD, Iosif – fost student la Drept la Iaşi, de la începutul anilor ‘50 judecător la Tribunalul Raionului V.I.Lenin (secţia civilă 4950), Bucureşti, ulterior, până în anii ’80, la Judecătoria sectorului 8 Bucureşti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
•    BLUMENFELD, T(h)eodor (1915-2001) – inginer de căi ferate, prorector la Institutul de Căi Ferate, decan al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri din Bucureşti, ministru adjunct al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1951-1957), apoi, până la pensionare (1978), director general în cadrul ministerului (cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R., întocmit în 1951, v. dosare anexe, nr. 12/1952);
•    BODNĂRAŞ, Florica (n. GLANZSTEIN, după prima căsătorie cu Radu Münzer (viitor Mănescu) a preluat numele acestuia) (n. 14.09.1922) – soţia demnitarului Emil Bodnăraş până în anii ‘50; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” cls. V-a; activistă a Comisiei Controlului de Partid în anii ’50, apoi redactor la Ed. Politică şi lector universitar;
•    BOGDAN, Corneliu (n. GRÜNBERG) (5.XI.1921-1990) (fiul lui Horia (Harry) şi Silvia (n. Lupaşcu)) – membru P.C.d.R. din 1941, angajat în M.A.E. în 1948, iar în paralel membru al Comisiei centrale Tineret şi instructor al Comisiei pentru U.N.S.R. (Uniunea Naţională a Studenţior din România), respectiv membru al Consiliului Uniunii Internaţionale a Studenţilor (Paris, 1948); director de cabinet al Anei Pauker (dec. 1948 – nov. 1949), director al Departamentului Occidental (1949-1951), consilier la Legaţia României la Washington (1951-1953), director adjunct la dept. pentru relaţia Occident (1953-1955), director al dept. Presă al M.A.E. (1955-1961), director al dept. Europa Occidentală şi America de Nord (1961-1966, 1966-1967), ambasador în SUA (1967-1976), consilier al ministrului de Externe (1976-1978), director al dept. America de Nord şi de Sud (1978-1982, pensionat), preşedintele secţiei de Relaţii Internaţionale a A.D.I.R.I. (1962-1990), ministru adjunct (cu rang de secretar de stat) al Afacerilor Externe din 26 decembrie 1989 până în 2 ian. 1990, data morţii (!); fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 29/1957); decorat cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    BOGDAN, Emilia (n. MILCO (1926, Basarabia)) – pe lista agenţilor plasaţi de sovietici în 1945-1946 în aparatul de stat al României [poziţia 77; v. Arhivele Militare Române, fd. 333, dosar 9, ff. 141-2, apud Buzatu & Cîrstea (2010: 286 n. 158)]; soţia (din sept. 1949) a diplomatului Corneliu Bogdan (v. supra), cu care a avut trei fiice: Svetlana (căs. Hoge), Ileana (căs Popa) şi Olga (căs. Bănulescu, recăs. cu Gheorghe Câmpeanu, coleg de promoţie (1969) la fostul Liceu nr. 24 din Bucureşti cu V. Tismăneanu, Elena Răutu, Nicu Ceauşescu, Vladimir Doicaru ş.a.), toate stabilite în S.U.A. După moartea soţului, în ian. 1990, s-a stabilit ea însăşi la Washington, unde a decedat în iunie 2007;
•    BOGDAN, Iosif (n. SOLOMON) (1912-1962) – după august 1944 vicepreşedinte A.R.L.U.S.; funcţionar şi  chiar ministru adjunct (1952-1953-?) la Ministerul Sănătăţii, unul din coordonatorii reformei sectorului sanitar după 1945; vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Strănătatea (din 1955), respectiv director al Editurii Meridiane; îngropat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti; cu fişă la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (135/1955) (Gheorghe Brătescu în Burcă 2007: 13; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 421);
•    BOICO “LUCA”, Cristina (n. Bianca MARCUSOHN (uneori ortografiat şi “Marcushon”); cu pseudonimul “Luca” în perioada ilegalistă, d. 2002, Paris) (sora Herminei Marcusohn şi mătuşa lui Vladimir Tismăneanu) – soţia generalului Mihail Boico, directoare în Ministerul Informaţiilor (1945-1947), ataşat de presă şi din mai 1948 prim-consilier la ambasada României de la Belgrad (1947-1948), şefa Direcţiei Cultură din M.A.E. (1948-1952; în 1952 aparent şefa Direcţiei Administrative), ulterior conferenţiar la Universitatea Politehnica Bucureşti (până în 1956), iar apoi traducător la Editura Politică, Bucureşti, respectiv autoare de articole la revista Magazin Istoric; în 1987 rămasă în Franţa; copiii cuplului Mihai şi Cristina Boico, Andrei şi Olga (căs. Trebitsch), au emigrat în Israel în 1975, fiica stabilindu-se ulterior la Paris, unde a decedat în 2001;
•    BOICO, N. Vladimir (30.IX.1909-27.I.2001) – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963; între 1990 şi 1998 preşedinte al Astroclubului Român;
•    BONCIU, H. “Horia” (n. Bercu HAIMOVICI, fiul lui Carol şi Ghizela (n. Nadler); în 1932-1933 îşi modifică numele în Benjamin Bonciu)  (21.V.1893 Iaşi – 27.IV.1950) – cunoscut mai degrabă ca scriitor; de formaţie inginer; în perioada interbelică condamnat la 3 luni închisoare penntru un roman incriminat ca pornografic; funcţionar în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Economiei (oct. 1944-1945), apoi secretar general al Comisariatului pentru Comerţ Exterior de pe lângă Consiliul de Miniştri (1945-1948) (Crispedia 2011; Kuller 2008: 76);
•    BONDOC, Alexandru (n. Alfred LÖVY) (d. 1983, incinerat) – activist de partid, în anii ’50 în conducerea Consiliului Central al Sindicatelor şi redactor-şef (până în 1957) la organul de presă al sindicatelor, Munca (i-a succedat pe post Ecaterinei Borilă), ulterior menţionat ca redactor la Ed. Politică, respectiv traducător la Ed. Minerva la începutul anilor ‘70; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (135/1955);
•    BORILĂ, Ecaterina (n. Katherina ABRAHAM în 1909, în Satul Lung, jud. Târnava Mică) –  cumnata lui Bela Breiner, soţia lui Petru Borilă şi cuscra lui Nicolae Ceauşescu [v. infra], „o comunistă militantă de origine evreiască” cf. “Raportului Tismăneanu”, fostă ilegalistă (cu pseudonimul “Petrova”), cuscra cuplului Ceauşescu, iar după unele surse martoră a acuzării în procesul lotului Pătrăşcanu (1954), membru al C.C. al P.C.R. (1948-1969), membru al C.C. al U.F.D.R. (din 1948), redactor-sef al ziarului sindicatelor, Viaţa Sindicală (ulterior Munca) în anii ’50, membru al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al C.C. al P.M.R. (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965), decorată cu Ordinul Muncii cls. I în 1959, respectiv cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971; pensionată în 1961, în viaţă în 1991, când îi acorda un interviu lui Robert Levy;
•    (?) BORILĂ, Petre (n. Iordan Dragan RUSEV) (13.II.1906 Silistra – 1973, Bucureşti) – evreu din Bulgaria (cf. Cosma 1994: 31), comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947), promovat progresiv până la gradul de general-locotenent; şeful organizaţiei Bucureşti a P.C.R. (1944-1947); şeful Direcţiei Politice a Armatei, (1948-1950); membru C.C. al P.M.R. (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al P.M.R. (1950-1953); preşedintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); ministru al Construcţiilor (1948-1951), preşedinte al Comisiei Controlului de Stat şi membru în Biroul Politic al C.C. responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965); multiplu decorat de statul comunist;
•    BRAEŞTER, Aron (fiul lui Israel) (rar ortografiat şi ca “Braişter”) (n. 5.III.1903, Paşcani) – iniţial membru al PSD, membru al facţiunii pro-comuniste (1946-1948), apoi membru P.C.R./P.M.R., deputat de Bucureşti (1946-1948, 1948-1952), membru supleant al C.C. al P.M.R. (1948-1955); decorat cu Medalia Muncii, în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a, iar în 1979 cu ordinul “3 August” cls. II-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979); în viaţă în 1994, când era intervievat de Centrul de Istorie Orală al Radiodifuziunii;
•    BRAEŞTER MARCU, Dora – numită de Ministerul Sănătăţii membru în conducerea Colegiului Farmaciştilor în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 71, 80; B.I.R.E. 17 (3 iunie 1948): 5) şi respectiv în conducerea Institutului Chimico-Farmaceutic Bucureşti la începutul anilor ‘50;
•    BRATEŞ, Laurenţiu (n. Isidor FÄRBER) (n. 17.09.1922) – activist al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50;
•    BRAUNER, ? – numit în 1948 în comisia de tipizare a medicamentelor din cadrul Ministerului Sănătăţii (Bărbulescu 2009: 93);
•    BRAUNŞTEIN, Sache – şeful serviciului aprovizionare din D.G.I.L. de pe lângă Consiliul de Miniştri (1948-?) (Nikolić f.a., p.2);
•    BRÂNCU, Zina (n. Haia Solomonovna GRINBERG) (21.VII.1906 – 1972 Bucureşti) – originară din Basarabia, membru de partid din 1927, plecată în U.R.S.S. în timpul războiului; după război activistă a Secţiei Propagandă – Agitaţie a CC al PMR (1949-1950), şefă adjunctă a secţiei Organe de Conducere a C.C. al P.M.R. (din 1950), iar de la începutul anilor ’50 cadru didactic la Academia “Ştefan Gheorghiu”, unde a ocupat inclusiv funcţiile de director de studii şi respectiv de prorector (până la jumătatea anilor ’60); membru al Comisiei Centrale de Revizie a partidului (1955-1960); incinerată la crematoriul “Cenuşa”; decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949; dosar de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1953);
•    BREINER, H. Paraschiva (n. Piroska ABRAHAM, zisă “Piri”) – fostă ilegalistă, dar simultan informatoare a Siguranţei, sora Ecaterinei Borilă (Abraham) şi soţia lui Bela Breiner, apoi a generalului Andrei Roman, fostă secretar general interimar al P.C.d.R. pentru câteva luni în 1940 (Tismăneanu 2010b), după război şefa Direcţiei Industriale Tricotaje şi Confecţii din Bucureşti, decorată cu “Ordinul Muncii” cls. II-a în 1951; decorată prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
•    BRIL, M. Izu – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    BRILL, Alfred – medic, conferenţiar universitar, după război în centrala Ministerului Sănătăţii, numit membru al Consiliului (naţional) Superior al Tuberculozei de ministrul Sănătăţii în mai 1948 (v. M.OF. (partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948, p. 4698); probabil fratele colonelului dr. Şuli Brill; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
•    BRILL, Solomon – dentist; membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru lichidarea restanţelor şi repartizarea dentiştilor (iulie 1946 – decembrie 1948) (Bărbulescu et al. 2009: 184-5);
•    BRODER, Zalman (alias Sandu) (n. 01.04.1914) – ilegalist, deportat în lagărul de la Vapniarka; activist al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50 (A.N.I.C., fd. C.C.P., documente interne, dosar nr. 14); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; fiul său, Andrei, s-a stabilit în S.U.A. via Israel şi lucrează la Yahoo Advertising;
•    BRUCAN, Silviu (n. Saul BRUCKNER, după alte surse sau Brucăr; fiul lui Adolf) (18.I.1916 Bucureşti – 14.IX.2006 Bucureşti), după 23 august 1944 şeful secţiei politice iar apoi redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia (până în anii ’50), cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, acelaşi care în mai 1945 ameninţa în ziar: “Da, nici o cruţare! Bandiţi manisto-salaziţi!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreşedinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcţii în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chişinevschi şi apoi L. Răutu; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R.  (1955); după 1989, “eminenţa cenuşie” a F.S.N.-C.P.U.N. şi orchestrator al înfiinţării G.D.S., respectiv analist politic comentator la ProTV chiar şi la 15 ani după 1989; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    BRUCKER, Jean – fost deţinut ilegalist în perioada interbelică, în 1948 funcţionar în administraţia de stat, membru în Biroul secţiei Reconstrucţie a U.T.C./U.T.M. (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 111);
•    BUGHICI, Simion (n. Simon DAVID) (şi soţia Ana, fostă ilegalistă) (25.XII.1914, Iaşi – 1997, Bucureşti) – de profesie textilist, internat în 1942 în lagărul de muncă de la Vapniarka; după 1944 membru supleant, apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R. (1948-1950, 1950-1955-1965); ambasador la Moscova (responsabil şi pentru Mongolia şi Finlanda (1949-1952), ministru de Externe (1952-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1957), şeful Secţiei Bunuri de Consum, Comerţ şi Cooperaţie (i.e. direcţia economică a Comitetului) a C.C. al P.M.R. (1957-1965), preşedinte CENTROCOOP (1968-1969), ministru al Industriei Alimentare (1969), vicepreşedinte al Colegiului Central al PCR (1969-1974), deputat M.A.N (mandate succesive între 1948 şi 1975, inclusiv vicepreşedinte al comisiei de politică externă a M.A.N. între 1957 şi 1961), decorat, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949, cu ordinul “23 August” cls. I în 1964 şi respectiv cu ordinul Steaua R.S.R. clasa I-a în 1971;
•    BUICAN, Alexandru (n. Ern(e)st ARNOLDI) (n. 1902 Rădăuţi, d.?) – ilegalist, participant la Rezistenţa Franceză, în 1941 figurând pe lista “comuniştilor categoria A” a Siguranţei; după august 1944 redactor la Scânteia şi activist al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R., prim consilier de presă la Ministerul Informaţilor (1947-1948), apoi consilier de presă la M.A.E. şi respectiv consilier de legaţie (1948), Pentru o pace durabilă, pentru o democraţie populară, redactor la Scânteia şi Contemporanul; ministru adjunct al Învăţământului Public (1949-1951), profesor la şcoala partidului (viitoarea Academie Ştefan Gheorghiu), respectiv vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1956-1962); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” iar în 1978 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. I-a (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 199, n. 2; Solomovici 2001 I: 195; Betea 2005);
•    BULAN, Tatiana (n. Tassia LEAPIS (în unele documente Liabis), fiica lui Isidor) – ilegalistă, rămasă în Basarabia după 28 iunie 1940, fosta logodnică a lui Ştefan Foriş, apoi prima soţie a lui Leonte Răutu, iar ulterior măritată în timpul războiului, în U.R.S.S., cu generalul rus Iakov Bulan; ministru adjunct al Învăţământului Public (1951-1953), decorată cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, pensionată ca director de studii al Academiei de partid “Ştefan Gheorghiu”; fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 73/1951);
•    CALMANOVICI, M. Emil (1896, Piatra Neamţ, fiul lui Mendel şi Ana – 12.III.1956, Aiud) – finanţator generos al partidului ilegalist în perioada interbelică, după război membru fondator al C.D.E. în iunie 1945, profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti şi director general al Normelor şi Construcţiilor în Ministerul Construcţiilor între 1944 şi 1951, când este arestat în “procesul Pătrăşcanu”, ulterior condamnat şi deţinut până la decesul său în penitenciar (Aiud); îngropat, după reabilitarea sa din anii ’60, în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti
•    CASTER, Sergiu (Kaster) – după august 1944 membru de partid şi secretarul Secţiei Administrative a Uniuni Asociaţiilor de Elevi din România (coleg cu Ion Iliescu şi Nina Telescu, viitoarea soţie a lui Iliescu), ulterior activist al secţiei Tineret Studenţesc a C.C. al U.T.M (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 115, 560); în anii ’50 cadru didactic la Facultatea de Ingineri Economişti din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, la catedra de organizarea şi planificarea întreprinderilor (în 1956 cu grad de lector cumul); din 1967 în conducerea CEPECA (Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi);
•    CERNEA, Radu (n. Isac A. ZWIEBACK, cunoscut mai ales sub pseudonimul publicistic Adrian Radu-Cernea) – originar din Iaşi, internat într-un lagăr de muncă în timpul războiului, ulterior activist de partid (şef adjunct al secţiei Industrie Grea a C.C. al P.M.R.), în anii ’50 doctorand la şcoala de partid “Ştefan Gheorghiu”; în 1953 ministru adjunct al Metalurgiei; în anii ’60 profesor politehnică şi autor al unor articole la revista Energetica, emigrat în Israel în 1970, cu dosar de cadre la secţiile Economică (dosare anexe, u.a. 36/1952 şi 25/1954) şi respectiv Organizatorică (109/1955) ale C.C. al P.C.R.;
•    CHEREŞTEŞIU, H. Rozalia (n. Roza SIMON KAHANA) (n. 11.II.1905 Ciuc) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1924), membru în C.C. al P.C.R. – organizaţia regională Ardeal, apoi prezentă la Bucureşti, aflată în atenţia Siguranţei în 1941 (poziţia 194), în lista “comuniştilor categoria A”; după război membru în conducerea A.F.D.A., activist al P.M.R. la Bucureşti până în 1956, ulterior la Cluj; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe 118/1951); soţia ilegalistului viitor istoric de partid Victor Cheresteşiu; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a; (v. şi Andreescu, Nastasă şi Varga, 2003a: 419; Mâţă 2007: 245);
•    CHINZBRUNER, D. Angelo (n. 14.I.1917 Bucureşti) (fiul lui David şi Frima) – în anii ’50 funcţionar al Ministerului Comerţului Exterior în poziţia de consilier în cadrul I.S.C.E. “RomânoExport”, arestat în 1959 şi condamnat în 1961 alături de alţi evrei funcţionari ai M.C.E. pentru subminarea economiei naţionale, eliberat în 1969 (v. şi Solomovici 2004: 283);
•    CHIRIŢĂ, Lică (n. ABRAMOVICI) (1898-1956 Bucureşti) – fost frizer (cf. Solomovici 2001: 79), primul preşedinte al Comitetului Naţional Evreiesc (precursorul Comitetului Democratic Evreiesc) în 1944-1945, membru în conducerea C.D.E. (1945-1946), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, ulterior şef de cadre la Academia Română; incinerat la crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti;
•    CHIŞINEVSCHI, S. Grigore – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    CHIŞINEVSCHI, Iosif (n. Iosif ROITMAN, zis “Ioşca”, în alte surse apărând cu prenumele Iakov) (26.XII.1905 Bălţi – 1963 Bucureşti) – membru U.T.C. din 1923 şi P.C.d.R. din 1934, rămas în URSS în 1940, revenit în ţară după 23 august 1944, membru al C.C. din 1945 până în 1960 şi secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitaţie şi Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda şi cultura (1952-1955); cadru didactic la universitatea de partid încă de la înfiinţare; prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric şi şef al Secţiei Externe a C.C. (1950-1957, când va fi destituit), deputat (1946-1948, 1948-1961); ulterior “marginalizării”, directorul celui mai mare complex tipografic din ţară – “Casa Scânteii”; îngropat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti; decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” (1948), ordinul Muncii clasa I-a (1949), ordinul “Apărarea Patriei” clasa I.-a în 1949;  fii săi Andei şi Ghiţă au emigrat în Israel în timpul regimului comunist;
•    CHIŞINEVSCHI, Liuba (n. Liube KIŞINEVSKAIA) (5.XI.1911 Tighina – 1981 Bucureşti) – a doua soţie lui Iosif Chişinevschi (iniţial a preluat la căsătorie numele Roitman al soţului, revenind însă după 1944 la cel de naştere, preluat şi de Iosif) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1930, condamnată în procesul de la Craiova din 1936), presedinte executiv al U.F.A.R. (1945-1946), apoi membru al Comitetului Executiv şi în C.C. al U.F.D.R. (1948-?), vicepreşedinte a Confederaţiei Generale a Muncii din 1944 (adjuncta lui Gheorghe Apostol); membru C.C. al P.C.R. (supleant 1945-1948 şi membru cu drepturi depline 1948-1955); deputat (1948-1952-1957) şi membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); instructor general în cadrul A.R.L.U.S. (în 1964), membru (1945-1955) şi apoi vicepreşedintă a Comisiei Controlului de Partid (1955-1960); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul 2 al capitalei (1971-1981); decorată în 1947 cu ordinul “Coroana României” în grad de ofiţer (1947!), în 1948 cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a, în 1949 cu ordinul “Muncii” clasaI-a, iar 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    CHIŞINEVSCHI, Sim(h)a (în diverse acte transcris şi Kişinevscaia sau Chişinovschi) (1895, Tighina – 1960 Bucureşti) – sora Liubei Chişinevschi; din 1945 activistă de partid, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
•    CLEJAN, L. Bucur (n. Jakob KRANZDORF) (26.XII.1904 România – 15.I.1975 Shanghai, China) – ilegalist, medic în războiul civil din Spania de partea Brigăzilor Roşii (1936-1939), din 1939 medic voluntar în China împotriva forţelor japoneze (împreună cu soţia, Gizela, care va muri în 1943), repatriat în România în 1948, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, ulterior funcţionar superior în cadrul Ministerului Sănătăţii, decorat în 1971 cu ordinul Muncii cls. III-a, din 1972 din nou în China, unde moare în 1975, fiind înmormântat la cimitirul “Song Qingling” din Shanghai (Diamant, 1979: 371; Friedberg-Vălureanu 2004; C.R.I. 2008; O.N.C.E. 2010);
•    CLEJAN, Sali (n. TAUBERG, căs. KRANTZDORF) (n. 21.10.1914) – soţia lui Samuel Clejan şi cumnata lui Bucur; referent la Comisia Controlului de Partid în anii ’50; implicată în anchetarea foştilor luptători din Spania în anii ’50, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (C.C.P. – documente interne nr. inv. 19; A.N.I.C.);
•    CLOPOŢEL, Liviu (n. Leopold Safir) – activist de partid, apoi funcţionar la Întreprinderea de construcţii “Carpaţi” din Bucureşti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; cu dosar la secţia Gopodărie de Partid a CC al PCR (8/1954, 6/1958);
•    COGAN, Isac (n. 1906 Orhei) – fost tipograf ilegalist (aflat pe Lista Siguranţei din 1941 a comuniştilor de categoria A), după război cu varii funcţii de conducere în sistemul tipografic, în 1971 încă direcor al Întreprinderii poligrafice Buxcureştii Noi, calitate în care este de altfel şi decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a II-a (Decretul 157 din 4 mai 1971);
•    COHN, Haim (fiul lui Burăh)  – în anii ’50 membru al Biroului de ramură al industriei uşoare din cadrul Consiliului de Miniştri, apoi secretar general UCECOM în anii ’60; – decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a
•    COHN, S. Haim – la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
•    COHN, Moscu – funcţionar al Direcţiunii Presei (organul de cenzură) din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1949), responsabil de controlul pe teren al cărţilor (fond D.G.P.T., dosar 7/1948 Arhivele Naţionale, apud Corobca 2008b);
•    COLIN, Liviu (n. COHN) – consilier-şef la Biroul Juridic al Ministerului Comerţului în anii ’50, unchiul lui Vladimir Colin; (posibilă legătură cu Moscu Colin, indicat de Solomovici 2001I: 194) între numele de evrei comunişti arestaţi în anii ’30 în România);
•    COLER, V. Jean (GOLSTEIN; adesea cu prenume ortografiat “Jan”) – voluntar în războiul civil din Spania, după 1944 instructor al secţiei Cadre a C.C. al P.C.R. (1945-1950), apoi activist în cadrul D.G.P.T.; decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949) şi respectiv cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu; tatăl lui Andrei Coler, ginerele lui Luca Răutu şi al Luminiţei, emigrată în S.U.A.; emigrat în Israel, apoi stabilit în Statele Unite, unde a murit în anii ’90 (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 506-7, n. 19; Levy 2002: 132);
•    (?) CONSTANTINESCU, Miron (13.XII.1917 Chişinău – 18.VII.1974, Bucureşti) (n., în funcţie de sursă, Mehr/Meir/Moses KOHN/COHEN, originar din Chişinău) – ilegalist, sociolog; membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1960 – exclus, apoi reabilitat, 1969-1974), membru al B.P. (1945-1957), al B.O. (1950-1952) al Secretariatului (1952-1954, 1972-1974) şi supleant al Comitetului executiv al C.C. al P.C.R. (1970-1974); redactor şef (1944-1945) şi director (1945-1949) la Scânteia, subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (1947-1948), secretar general al Comisiei de Stabilizare şi Redresare Economică (1947-1948), ministrul Minelor şi Petrolului (1948-1949), profesor şi şeful catedrei de materialism dialectic şi istoric la Universitatea Bucureşti (1948-1951), preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955), vicepreşedinte (1954-1955, 1957) şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1957), ministrul Învăţământului (1956-1957, 1969-1970), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. (1957-1958), profesor de istorie şi economie politică (1958-1962), şef de secţie la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” (1962-1965), rector (1970-1972) şi preşedinte (1972-1973) al Academiei “Ştefan Gheorghiu”, vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1972-1974), deputat M.A.M. (1946-1961, 1970-1974) şi preşedinte al Legislativului (martie-iulie 1974), multiplu decorat;
•    CONSTANTINESCU, Sulamita (n. BLOCH) (d. 1968) – soţia demnitarului comunist Miron Constantinescu, fostă ilegalistă, după război în centrala C.C. (unde fost, inter alia, dactilografă) începând cu sfârşitul anilor ‘50 preşedinta Colegiului de Partid – regiunea Gorj; asasinată în 1968 de, cf. anchetei oficiale, fiica Ileana (adoptată), pacientă psihiatric la Gătaia şi Câmpina;
•    CORAVU, Rodica (n. Roza NOVAC) – activistă de partid, cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (45/1955), unde a lucrat în subordinea Ghizelei Vass, în anii ’60-’70 redactor principal la Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune; decorată în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971)
•    CORNEA, Irina (n. LEON?) – soţia lui Paul Cornea [v. infra] – inginer, din 1949 cadru didactic la I.P.B. şi şefă a organizaţiei de bază a partidului din cadrul Institutului, în anii ’50 transferată la Institutul de  Chimie-Fizică (ulterior Institutul de Cercetări Chimice) al Academiei, unde activează până în anii ’70 (v. A.S.R.I., fd. “D”, dosar nr. 10951, vol. 10, ff. 136-143);
•    CORNEA, Paul (n. Paul COHN LUCA, fiul lui Leon şi Golda) (n. 3.XI.1924, Bucureşti)– în biografia oficială critic şi istoric literar; în realitatea obscurată membru U.T.C. din 1942 şi al P.C.R. din decembrie 1944; după 1945 redactor ocazional la Scânteia, secretar al C.C. al Uniunii Tineretului Muncitoresc (1948-1954); participant la epurarea cu iz de “vânătoare de vrăjitoare” din 1952 (Constantiniu 2003: 15); redactor responsabil al ziarului Tânărul Muncitor şi şeful secţiei Propagandă şi Agitaţie a U.T.M. (în 1951), iar în paralel conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (coleg de catedră cu Alexandra Sidorovoci, Pavel Câmpeanu, etc.) şi membru al uneia din conferinţele raionale de partid din Bucureşti; director general al Direcţiei Generale a Artelor în Ministerul Culturii (1953-1957), şeful Direcţiei Generale a Studioului de Filme Bucureşti (1957-1965), ulterior profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii (pe atunci) “C.I. Parhon” din Bucureşti, profesor la “Academia Ştefan Gheorghiu” în anii ’70 (cf. Simionescu 2005), iar apoi membru în conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste; după 1990 în funcţii importante la Consiliul Culturii, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (1990-1992) şi decan al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1990-1996); tatăl lui Andrei Cornea, cel care îl denigra zelos la TVR pe Adrian Păunescu chiar în timpul înmormântării acestuia;
•    CORNIŞTEANU, Paul – membru al comisiei mixte de cenzură a presei instituite mai 1945 (Decretul Lege nr. 364 din 2 mai 1945) în cadrul Ministerului Propagandei (A.N.I.C. fd. Ministerul Propagandei Naţionale, dos. 1027; Corobca 2008: 15, n. 6); tatăl cunoscutului regizor Mircea-Mihai Cornişteanu, în anii ‘2000 director al teatrului Naţional din Craiova;
•    COSTEA, Mirel (n. Nathan ZEIDER, în alte surse ortografiat Zaider) (cumnatul lui Emil Calmanovici) (1907-1951) – în 1944 şeful Serviciului de Informaţii din Formaţiunile Patriotice de Luptă, ulterior şeful sectorului Verificări din cadrul Secţiei de Cadre a C.C. al P.C.R. (1945-1951), sinucis în 1951, într-un incident rămas încă incomplet elucidat; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    COSTIN, L. Alexandru (n. 19.VII.1911 Zăbalţ, Lipova, Arad, autodeclarat evreu în fişa sa matricolă din penitenciar) (fiul lui Leopold şi Elena) – în anii ’50 funcţionar al Ministerului Comerţului Exterior în poziţia de consilier în cadrul I.S.C.E. “RomânoExport”, arestat şi condamnat în 1961 alături de alţi evrei funcţionari ai M.C.E. pentru subminarea economiei naţionale, eliberat în 1969 (v. şi Solomovici 2004: 283);
•    COTOVSCHI, Grigore (n. KOTOVSKI, aşa cum este de altfel şi ortografiat în unele documente ale partidului) (n. 15.X.1916 Vertujeni, Soroca) – membru U.T.C. din 1930, voluntar în Brigăzile Internaţionale în răzbiul civil din Spania (1936-1939), ulterior în U.R.S.S., revenit în România în septembrie 1944, activist al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R./P.M.R. (adjunctul şefului sectorului Propagandă a secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. /1948 – anii ’50), respectiv cadru didactic şi doctorand la “Academia Ştefan Gheorghiu”, apoi rector al Institutului de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov”, exclus din partid ca “fracţionist” în 1958, reprimit în 1964 şi decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; (Tismăneanu 1995:69 şi 1989b: 170n62; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 236, 233-240; Diamant 1979: 371; Sugarman f.a.: 108);
•    COŢOVEANU, Iacob (n. Yakov, ?) (8.X.1915 Roman – 2001, Bucureşti) – fost lăcătuş, ilegalist, membru supleant al C.C. al P.M.R. (1955-1958), secretar al Uniunii Sindicatelor C.F.R. la sfârşitul anilor ’40, vicepreşedinte al Comitetului Geologic (1951-1952), ambasador la Beijing, responsabil şi pentru Vietnam (1952-1956), preşedintele Comitetului Central al Sindicatelor Muncitorilor din Transporturi şi Telecomunicaţii (1956-1958), deputat şi secretar al comisiei permanente pentru Relaţii Externe a prezidiului M.A.N. (1957-1958); exclus din partid, din Consiliul Central al Sindicatelor şi din rândul membrilor supleanţi ai C.C. al P.M.R. în 1958; revizor de locomotivă la Depoul C.F.R. Bucureşti – Călători (1958 – 1964); reprimit în partid în 1964 şi reangajat ca activist la Consiliul Municipal Bucureşti al sindicatelor; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
•    CRĂCIUN, Constanţa (n. Helene, căs. VINŢE) (16.II.1914 Constanţa – 2.V.2002 Bucureşti) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1935), membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), colaboratoare la revista Femeia a F.D.F.R. (din 1946), membru al Comitetului Executiv şi al C .C. şi “preşedinte activ” (i.e. executiv) al U.F.D.R. (1948-1952), membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1969, 1972-1974) şi al Biroului Organizatoric al C.C. (1950-1952), deputat M.A.N. (mandate succesive 1946-1969), membru al prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953), membru al Consiliului General de Conducere al A.R.L.U.S. preşedinta Comitetului Central al Crucii Roşii România (1949-1951), secretar pentru probleme organizatorice al comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1951-1953), ministru al Culturii (1953-1957), apoi ministru-adjunct (1957-1961), președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1962-1965), respectiv vicepreședinte al Consiliului de Stat (1965-1969); decorată, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949);
•    CZIKO, Lörincz (fiul lui Lazăr) (prenume ortografiat ocazional “Lorincz”) – evreu maghiarofon, fratele Marthei Drăghici; după 1945 inspector de poliţie şi activist al Uniunii Populare Maghiare la Oradea; în anii ’60 preşedintele Comisiei de revizuire a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a III-a;
•    DAN, Ecaterina (n. Finca DAVIDOVICI, 1908) – ilegalistă (cu numele conspirativ “Tincuţa”), soţia lui Paul Leibovici-Dan, între 1948 şi 1950 prim secretar al Legaţiei României la Stockholm, iar ulterior în centrala M.A.E. până în 1954 (menţionată şi în scandalaul “devierilor de dreapta” din M.A..E., v. A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., cancelarie, dosar nr. 51/1952); decorată, ca pensionară, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
•    DASCĂLU, N. Idel – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    (?) DAVID, Ilie (n. 20.VIII.1909) – ilegalist, membru P.C.R. din 1932, director C.E.C. în anii ’50, fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe 5/1951 şi 18/1953), propus pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei P.M.R.;
•    DAVID, Rudolf – şeful serviciului Cadre din cadrul D.G.I.L. de pe lângă Consiliul de Miniştri (1948-?) (Nikolić f.a., p.2);
•    DAVIDOVICI, Paul (n. Moriţ Davidovici) (n. 21.V.1903, Iaşi), membru în conducerea centrală a C.D.E. (1948-1949), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; însărcinat cu afaceri al Legaţiei Române la Tel Aviv (1949-1952); director la Direcţia Administrativă în centrala M.A.E. (1952-1953), apoi jurist în cadrul CENTROCOOP (cf. Solomovici 2001II. 118; Constantiniu 2003: 90 ş.u.); tatăl fostului prozator Doru Davidovici (1945-1989) şi al scriitoarei Victoria Dragu (n. 1944);
•    DEMETER, O. Şandor (alias Alexandru) – colonel magistrat, membru al completului de judecată în procesul Pătrăşcanu în 1954; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a (Deletant 1999: 248; Oprea 2002: 303; Pacepa 1999: 90, 187);
•    DENEŞ, Ivan Alexandru (16.IX.1928 Timişoara – 16.I.2011 Berlin) (fiul lui Ignatie şi Elisabeta) – evreu maghiarofon, informator al Securităţii între 1948 şi 1989; membru de partid din 1945, racolat în timpul scurtei sale detenţii din 1947; activat ca lector de editură şi redactor de ziar, apoi traducător şi regizor de filme documentare, pentru scurt timp secretar literar la teatrul de păpuşi din Cluj; condamnat în 1958 la 20 ani închisoare pentru înaltă trădare, eliberat în 1964, emigrat în Israel în 1970, apoi în Germania în 1971; angajat chiar pentru scurt timp la Europa Liberă, apoi însă concediat la protestele unor foşti deţinuţi politici, care îi reproşau participarea la reeducările din penitenciare; colaborator zelor al Securităţii, i-a “turnat” de-a lungul timpului pe Paul Goma, Nicolae Breban, Paul Schuster, Oskar Pastior, Mihai Gafiţa, Monica Lovinescu, Paul Anghel, Constantin Chiriţă, Petre Stoica, Titus Popovici, Francisc Munteanu, Belu Zilber (Andrei Şerbulescu), Déak Tamás, Gáspár Miklós Tamás, Tiberiu Olah, Max Demeter Peyfuss, Lucian Grigorovici, Nadia Pohne, Ştefan Tătaru, Gerhard Möckel, Richard Wurmbrand, generalul Ştefan Kostyal, Heinz Galinski, etc.
•    DERERA, Lazăr (n. 12.IV.1920 la Craiova, fiul lui Maier şi Şeila) – funcţionar superior în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, arestat în 1973 şi condamnat pentru sabotarea economiei naţionale într-o afacere încheiată cu o companie din Tel Aviv;
•    DEUTSCH, Emeric  (3.IV.1913 Ciuc – VIII.2008 Bucureşti) – activist de partid, menţionat ca director în anii ’50 al Editurii de limbi străine (Kuller 2010: 190; Solomovici 2003: 88), până în 1968, când se pensionează, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Stat (v. H.C.M. nr. 1229/6.VI.1968), iar începând cu anii ’70 până în anii ’90 publicist şi traducător la diverse edituri (Meridiane, Politică, Univers, etc.) (fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 25/1954)) (v. şi Kuller 2010: 190); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
•    (?) DINDERE, Gheorghe (23.08.1921 Vânători, Mehedinţi – XII.2008, Craiova) – “of Jewish origin” cf. Radio Europa Liberă (10 august 1965); prim secretar al PMR al raionului Segarcea (1960-1965), apoi al regiunii Oltenia pe parcursul mai multor cincinale, membru supleant al C.C. al P.C.R. (1965-1969); deputat M.A.N. (succesiv între 1961 şi 1975), decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a; cu dosar de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (întocmit 1955);
•    DLUGACI, Zoe (zisă “Zebra”) (n. 1899 Soroca) – ilegalistă, aflată în atenţia Siguranţei în 1941 (poziţia 302 în lista de “comunişti categoria A” (cu prenumele “Eva”), după război activistă de partid, fondatoare şi membră în conducerea U.F.A.R. (1945-1948) (Mâţă 2007: 247; Şt. Mihăilescu 2006: 378, 380; E. Nicolae 2011: 159);
•    DONATH, Pavel (n. 25.III.1909, Sâmpetru German, jud. Arad) (fiul lui Iacob şi Margareta) – fost ilegalist, internat în lagărul de muncă obligatorie de la Vapniarka în timpul războiului, în 1948 numit membru în conducerea nou-înfiinţatei întreprinderi de stat “Alimentexport”, apoi director al firmei “Prod Export” din subordinea Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50, inculpat în dosarul Prod Export – Italia din 1961 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-3; Cosma 1994: 268; B.I.R.E. 22 (20 aug. 1948): 3);
•    DRĂGAN, Vilma (n. Mart(h)a KAJESCO) – ilegalistă, după 1945 membru în Comisia de Control a Partidului; fişă de cadre la secţia Gospodărie de Partid a CC al PMR în anii ’50; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; încă în viaţă în 2004;
•    DRĂGHICI, Martha (n. CZIKO, fiica lui Lazăr, mama nefiind evreică) (1918 Bucureşti – ?) – soţia general-colonelului Alexandru Drăghici, pe care l-a ajutat în 1991 să fugă al Budapesta pentru a se sustrage anchetei; de formaţie croitoreasă, ilegalistă, deţinută timp de aproape un an în perioada războiului; membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), şefă de secţie la C.C. al P.C.R. între 1944 şi 1953; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; încă în viaţă, la Budapesta, în 2004, conform unui interviu acordat de fiul său Jurnalului Naţional;
•    (?) DUDUMAN, Ştefan – secretarul Comisiei de Control a P.M.R. (1955-1960); decorat cu ordinul “23 August” cls. III-a în 1964 şi cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a în 1971; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1954);
•    DUMBRAVĂ, Nina (n. Karenina ŞRAGHER) – originară din Bârlad (profesoară de limba română) (cf. propriilor declaraţii în faţa organelor de anchetă s-ar fi convertit la creştinism cu prilejul căsătoriei din 1942), după august 1944 redactor la Bârladul Cultural şi membru de partid, în 1945 responsabil cu organizaţiile de masă în cadrul comitetului judeţean P.C.R. Tutova; apoi transferată ca instructor al sectorului Agitaţie din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., respectiv secretar la prezidiul M.A.N. (v. şi Ion N. Oprea 2007: 64, 132, respectiv (D.J. Vaslui A.N.R., fond Comitetul judeţean P.C.R. Tutova, dosarele 2,3 şi 4/1945);
•    DUNĂREANU, Horia (n. Harry MENDELSOHN) – medic M.A.I.; membru în comisia de editură din cdrul Direcţiei Studii a Ministerului Sănătăţii în 1948; membru în Colegiul Ministerului Sănătăţii şi chiar adjunct al ministrului în guvernul Gheorghiu-Dej;  cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (întocmit 1953);
•    EDELSTEIN, H. Samy (n. 3.XII.1911 Galaţi) – membru de partid din 1945, din 1948 director coordonator al întreprinderii de stat “Agro-Export” din subordinea Ministerului Comertului Exterior ’50, arestat şi condamnat în 1961 alături de alţi funcţionari M.C.E. sub acuzaţia de subminarea economiei naţionale, eliberat în 1964 (Solomovici 2004: 281-2, 287, 289ş.u.; Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Ioniţoiu 2000 III:205);
•    EFRAIM, Rudolf – vicepreşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1948-1952) (menţionat în memoriile lui Vladimir Trebici), ulterior traducător la diverse edituri până în anii ‘70; în perioada interbelică locuia în Bucureşti, pe str. Stelea nr. 12; menţionat şi în declaraţia lui A.L. Zisu acordată organelor de anchetă la 24 ian. 1952, apud Solomovici 2001II: 104);
•    EIDLITZ, Zoltan – ilegalist originar din Oradea, secretar de cadre la comitetul judeţean P.C.R. Bihor după război, apoi şeful Direcţiei Cadre în Ministerul de Finanţe între 1948 şi 1952 (arestat ca apropiat al lui Vasile Luca (Solomovici 2004: 31, 576), eliberat în 1954), implicat în uciderea mamei lui Ştefan Foriş; N.B. în mai –iunie 1948, un “Zoltan Eidlitz” era numit controlor contabil la nou-înfiinţata întreprindere de stat “Petrolexport” (v. B.I.R.E. 18 (14 iunie 1948): 6);
•    EIGLITZ, ? – menţionat la conducerea sectorului industriei laptelui după război (Nikolić f.a., p.2);
•    ELINESCU, E. Eugen (n. David EBERVAIN) – în anii ’50 cadru didactic la Facultatea de Tehnologie Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, începând cu 1957 şi până la sfârşitul anilor ’60 director general al întreprinderii Maşini Export, subordonată M.C.E.; cu fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 299/1952, nr. inv. 532); decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a (Decretul nr. 616 din 23 oct. 1963);
•    ENESCU, H. Etty – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    ENESCU, Stela – în activul central al P.C.R. încă din 1945, membru al Comitetului director al Asigurărilor Sociale (1949-1952), preşedinta C.C. al U.F.D.R. (1952-1957) şi ministru al Prevederilor Sociale (1953-1954);
•    EŞANU, M. Sabina (n. LÖBELSOHN, numele dactilografiat în unele documente ale partidului “Ieşeanu”)) – ilegalistă (membru de partid din 1922), după război activistă a partidului, ocupând multiple funcţii (e.g. şefa secţiei cadre la şcoala de partid, în anii ’50 la Consiliul Central al Sindicatelor, etc.) cu fişă de cadre la secţiile Organizatorică (1951, 1952) şi respectiv Propagandă-Agitaţie ale C.C. al P.C.R. (1955); decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971) şi respectiv la pensionare, în 1979, cu ordinul “23 August” cls. II-a;
•    FARCHI, Avram (n. Abraham FARCHY) (în unele documente oficialde cu prenumele Aurel) – de profesie medic, originar din Cluj, după război angajat în M.A.E., în 1950 trimis ca medic în războiul din Coreea, de partea comuniştilor din Nord; la întoarcerea în ţară, la începutul anului 1952, implicat într-un incident controversat urmare a căruia amicul său, Egon Balaş, şeful Direcţiei Economice a M.A.E., avea să fie pus sub acuzaţia de deconspirare a unor secrete de stat (v. Constantiniu 2003: 16, 32, 33, 47, 70, 83, 115, 137; Balaş 2008: 235-7, 254-5);
•    FARLADANSCHI, Iacob (n. 1908, Cetatea Albă, cu prenumele nativ Şloim, în unele documente pseudoromânizat Solomon) – ilegalist, în 1939 înregistrat ca student la Drept la Facultatea din Iaşi, în 1940 propus spre internare în lagărul de la Miercurea Ciuc, de profesie tipograf (cf. rapoartelor Siguranţei din 1941), refugiat în U.R.S.S. în timpul războiului şi revenit în ţară în august 1944, aflat pe lista probabililor agenţi sovietici transmisă lui Emil Bodnăraş în 1945, Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotentiar al R.P.R. la Budapesta (1948-1956), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
•    FAUR, Simon (n. FECHNER) – ilegalist, secretar U.T.C. (1939-1944), apoi activist al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 30/1947); fratele poetului Dan Faur (n. Avram-Alfred Fechner, n. 8.I.1911, Calafat);
•    FĂINARU, Harry (n. Hersch FEINER) (1899-1968) – originar din Iveşti (jud. Galaţi), emigrat în SUA în 1929, după război numit, deşi membru al diasporei, şef al Legaţiei Române din SUA (până în 1954), ulterior jurnalist la ziare pro-comuniste din Michigan şi apoi Detroit (Românul American). Nepoţii săi sunt Steve Făinaru, reporter la Washington Post şi câştigător al Premiului Pulitzer în 2008 şi Mark Făinaru-Wada, reporter la San Francisco Chronicle;
•    FELDMAN, S. Bercu (n. 1915, Iaşi) – ilegalist, fost deţinut comunist la Tg. Jiu, Vapniarka şi Caransebeş, croitor de meserie, membru P.C.d.R. din 1934, secretar general al C.D.E. (1946-1952) şi deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952, 1957-1961), conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1953-1955), consilier juridic în cadrul C.S.P., apoi, până în anii ’70 activist la Uniunea Generală a Sindicatelor din România; decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1949 şi cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1971 (v. şi dosarul său de cadre de la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. din 1954; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 396, n.4; Solomovici 2004: 577; Rosen 1990: 66, 71 ş.u., 97);
•    FELLER, M. Ilie – şef de serviciu în cadrul Ministerului Învăţământului, decorat în 1967 (Decretul 604 din 26 iunie) cu ordinul Muncii clasa a III-a;
•    FELNER, V. Alfred – director la Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei la începutul anilor ’60, decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
•    FELIX, H. Ida (în acte: Idaşe Sobla FELICS) (n. 28.VII.1908, Iaşi) – membru P.C.d.R. din 1931 (după alte surse din 1924), membru al Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) şi apoi director de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952-?); pensionată în 1959; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decret nr. 873 din 20.VIII.1949), 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971) şi în 1979 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979);
•    FETCU, Alice (n. Băeţelu?) – în anii ’50 funcţionar în centrala M.A.E., în anii ’70 menţionată în cadrul I.R.R.C.S. (vezi de ex. nr. 153 şi 155 din Fototeca online a I.I.C.C.M.E.R. şi A.N.R.), în 2005 încă în viaţă, implicată în proiectele comunităţii evreieşti din Bucureşti (asistenţă socială); cu fişă de cadre la secţia Relaţii externe a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, dosar nr. 10/1954, nr. inv. 42)
•    FILDERMAN, Leopold S. (zis “Poldi”) (n. 15.XI.1900 la Bacău, fiul lui Samoil şi Debora – d. ?) – avocat, membru PSD (facţiunea procomunistă a lui Rădăceanu) şi membru al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din Vechiul Regat (1945), ulterior preşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lângă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti; deputat de Bacău în Marea Adunare Naţională (1946-1952) şi totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei şi Comerţului, arestat în 1952 (deţinut la Penitenciarul Piteşti), eliberat în 1953, ulterior emigrat în Israel;
•    FINCHELSTAIN, M. Ghizela – funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    FIS(C)HERMAN, Ivan Kain – în 1957 director general în cadrul Ministerului Industriei Alimentare şi membru în Consiliul Central al frontului Democraţiei Populare;
•    FISCHLER, I. Marcel – avocat, în facţiunea pro-comunistă a P.S.D., din 1948 membru P.M.R., membru în conducerea C.D.E. şi deputat al Marii Adunări Naţionale (1946-1948-1952), ulterior ocupând diverse funcţii în “eşalonul doi” al partidului; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
•    FIŞLER, David – director în Ministerul Agriculturii, apoi Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, 36/1952); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
•    FITZNER, I. Ladislau – director la Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei la începutul anilor ’60, decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
•    FLACHS, A. Sami (uneori ortografiat şi în forma românizată Flacs) – în anii ’50-’60 funcţionar în cadrul C.S.P., respectiv cadru didactic (în 1956 lector cumul) la catedra de organizare şi planificare din cadrul I.P.B.; Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    FLORESCU, Emanoil (n. BRAUNSTEIN) – ilegalist (unul din organizatorii frontului Studenţesc Democrat în anii ’30), redactor la Lupta de clasă în anii ’60, apoi şef de secţie la Secretariatul general al Consiliului de Miniştri; cu dosar de cadre la secţiile Economică (12/1952) şi Gospodărie de Partid (8/1954) ale C.C. al P.C.R.; decorat în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    FLORESCU, Gheorghe [alias] (16.III.1911 Nana, Călăraşi – 1973 Bucureşti) – de profesie tipograf, ilegalist, după război membru în conducerea C.D.E., preşedinte al F.N.T.D. (1946-1948), apoi secretar general (1948-1949), respectiv prim-secretar al C.C. al U.T.M. (1949-1955), membru al Biroului Organizatoric al C.C. al P.M.R. (1950-1954), membru în Consiliul General de conducere al A.R.L.U.S. (în 1948), membru membru în C.C. al F.D.P. (1950-1952), ministru adjunct al Agriculturii (iul.1952-1953), membru al Comisiei Centrale de Revizie a P.M.R. (1955-1960), şef de sector în cadrul secţiei Gospodărie a C.C. al P.M.R. (din 1958), deputat M.A.N. (mandate succesive între 1946 şi 1961); decorat cu ordinele “Steaua R.P.R.” clasa a II-a în 1948, “Muncii” clasa a II-a în 1949 şi “Apărarea Patriei” clasa a III-a în 1949 (C.P.A.D.C.R. 2006: 65, 111, 143; Dobre et al. 2004: 265-6; Andreescu, Năstasă şi Varga, 2003a: 24);
•    FLORESCU, Mihail (n. Iancu Frenkel IACOBI) (28.I.1912, Roman – 25.II.2000) – ilegalist (membru P.C.d.R. 1934), voluntar în Spania, deputat permanent în Marea Adunare Națională (1946-1951), de ministru adjunct la Ministerul Industriei Metalurgice și Industriei Chimice (1951-1952), ministru al Industriei Chimice (1952-1957), ministru al Industriei Petrolului și a Chimiei (1957-1965), șef al secției de industrie al C.C. al P.C.R. (1965-1968), vicepreședinte al Consiliului Economic (1968-1970), ministrul Industriei Chimice (1970-1980), ministru secretar de stat la C.N.S.T. (Consiliul Național pentru Ştiinţă şi Tehnologie) (1980-1989); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, în 1964 cu ordinul “23 August” cls. I, iar în 1981 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a; fiul său, Alică Florescu, este căsătorit cu arhitecta Tomniţa Florescu, cadru didactic la Universitatea “Ion Mincu” din Bucureşti;
•    FOCŞENEANU, Lazăr – în “activul central al partidului” în 1946 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003: 369ş.u.) (probabil acelaşi Focşeneanu cu cel menţionat în Solomovici 2001II: 39); fratele avocatului Emil Focşăneanu, secretar general al Uniunii Evreilor din România în 1945-1946?
•    FONEA, Max (n. 22.I.1924, Dorohoi – 1999) – angajat în mandatul Anei Pauker la M.A.E., unde ocupă diverse funcţii, inclusiv reprezentant al României la Comisia Dunării, O.M.S. şi alte organizaţii internaţionale, ulterior cercetător, timp de două decenii, în domeniul organizării sanitare la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti;
•    FORIŞ, Lotty (îşi schimbă numele în Cernea după 1946; uneori cu prenumele ortografiat “Loti”) – fosta soţie a liderului ilegalist Ştefan Foriş, apoi a avocatului Iosif Schraer; ilegalistă, arestată în 1932 şi condamnată la 2 ani închisoare; în 1945 fondatoare, membru al C.C. şi cenzor supleant al U.F.A.R. (1945-1948), apoi membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948) (v. Şt. Mihăilescu 2006: 429-30); decorată ca pensionară, sub numele “Laura Cernea”, în 1979, cu ordinul “23 August” clasa a II-a (Decretul nr. 38 din 27 ian. 1979); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
•    FRANCHE, Maria – şefa direcţiei generale Igienă şi Medicină Preventică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi adjuncta ministrului; preşedinta comisiei ministeriale pentru întocmirea tabloului bolilor profesionale (1948-?) (Bărbulescu 2009: 66, 94, 123 ş.a.);
•    FREIER, I. Bernard – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    FRUNZĂ, Vasile (n. Isac Aronovici FRUC(H)TMAN) – evreu basarabean, ofiţer al Armatei Roşii, stabilit în 1945 în România, încadrat mai întâi la Direcţia Superioară Politică, apoi la Corpul 4 Armată (cu dosar la secţia Administrativ-Politică a P.C.R. (66/1950, ff. 1-2), în 1949, când este decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, cu grad de maior;  în 1953, 1954 şi 1955 menţionat în arhivele diplomatice britanice ca ataşat militar la ambasada României din Londra (cu grad de colonel); probabil rudă cu Mihai Frunză (v. infra);
•    GAISINSCHI, Elvira (d. 1984) – ilegalistă (membru de partid din 1923) instructoare în cadrul Comisiei (viitorul Colegiu) Controlului de Partid; şefa grupului de anchetă a foştilor luptători din Spania în anii ’50; ulterior directoare adjunctă a Institutului de istorie al C.C. al P.M.R. (responsabilă cu arhiva); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
•    GALL, F. Carol – la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
•    GASTON MARIN, Gheorghe (n. GROSMAN, după alte surse GROSSMAN; fiul lui Alexandru şi Terezia) (14.IV.1918 – 2000) – fost membru al Partidului Comunist Francez în timpul războiului, membru P.C.d.R. din 1942, secretar particular al lui Dej după război şi consilier la Președinția Consiliului de Miniștri (1945-1948); secretar general și ministru adjunct la Ministerul Economiei Naționale (1948-1949), deputat în Marea Adunare Națională (1952-1985), ministrul Industriei şi Energiei Electrice şi Electrotehnice (1952-1958); membru al C.C. al P.C.R. (1960-1984); numit preşedinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședintele Consiliului de Miniștri (1962-1969), președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1955-1966); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa I-a prin Decretul nr. 18 aug. 1964; emigrat în Israel în 1989 (după alte surse, în 1986), ulterior revenit în România, unde a decedat; din cei doi copii, fiul, fizicianul Alexandru Adalbert Marin (emigrat în SUA în 1983), a fost soţul Irinei Cajal (fiica academicianului Nicolae Cajal), iar fiica, Jacqueline, s-a căsătorit cu Radu Osman (fiul ilegalistului Hristache Osman şi al Victoriei Gheorghiu, sora lui Gheorghiu-Dej), ambii trăind în prezent în Israel.
•    GASTON MARIN, Roberta (1917-2005, zisă “Bobi”) – evreică sefardă, participantă în Rezistenţa Franceză, soţia lui Gheorghe Gaston Marin, funcţionară în cadrul MAE (1946-1948), ulterior profesoară de franceză la Universitatea Bucureşti (Gheorghe Florescu apud Mihăilescu 2008:10; menţionată nenominal şi în Solomovici 2001 I: 202);
•    GENAD, N. Eugen – fost blănar, ilegalist (membru de partid din 1931), după război director al şcolii de partid din oraşul Stalin (Braşov), apoi Constanţa (1947-1950); ulterior consilier juridic la Procuratura Generală a R.P.R. (1950-1953), demis în 1954, apoi lector la Institutul Politehnic Bucureşti (1954-1955); decorat cu ordinul “23 August” clasa a IV-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 (după reabilitare);
•    GENAD, N. Heinrich (prenume uneori transcris Henric) (fratele lui Eugen) – ilegalist (membru de partid din 1927), în timpul războiului, cf. propriilor declaraţii, ascuns în Arad pentru a evita deportarea, după război activist de partid la nivel regional, epurat în 1958 în lotul “fracţioniştilor”; decorat cu ordinul “23 August” clasa a IV-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 (după reabilitare);
•    GEORGESCU, (Alexandru?) (n. ASHKENAZY) – avocat, director general în cadrul Ministerului Învăţământului (1948-1952);
•    GEORGESCU, Elena (n. SAMOILĂ) (zisă “Lenuţa”) – fostă croitoreasă, căsătorită în 1944 cu Teohari Georgescu; fondatoare şi membru al Comitetului de Conducere al U.F.A.R. (1945-1948), mandatul Anei Pauker membru al organizaţiei de bază a partidului şi şefa Direcţiei Consulare a MAE, iar în paralel cadru didactic la catedra unui institut din subordinea Ministerului Agriculturii (1947-1952), apoi demisă împreună cu soţul său, de care va divorţa; ulterior lector la D.G.P.T.; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; (arhiva Foreign Office în Deletant 1999: 23 şi 2001: 34-5, respectiv Preston et al. 2005: 334, n. 2; Tismăneanu 2010a; Şt. Mihăilescu 2006: 378, 380; Constantiniu 2003: 44, 97, 98, 100 ş.u., 116);
•    (!) GEORGESCU, Teohari (n. Burăh TESCOVICI, fiul lui Constantin şi Aneta) (31.I.1908 Bucureşti – 31.XII.1976; Bucureşti) – de formaţie tipograf (a lucrat inclusiv la ziarul Adevărul (!) între 1937 şi 1938), membru de partid din 1929, deţinut ca ilegalist comunist; după 1944 membru titular al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R. (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administraţie) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru al Afacerilor Interne (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1950-1952); destituit în 1952 şi arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, anchetat timp de 2 ani, absolvit şi numit director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1955-1963, pensionat); incinerat la crematoriul “Cenuşa;
•    GHEORGHIU, Ronea (n. PEISA(C)HOVICI, zisă “Florica”) (n. 15.VII.1911, Chişinău) – fostă croitoreasă, soţia demnitarului comunist de origine bulgară Petre Gheorghe; ilegalistă (membru de partid in 1932), după 1944 activistă de partid, iniţial la secţia Gospodărie de Partid a C.C. (dosar de cadre nr. 2/1951), apoi la Comisia Controlului de Partid (fişă în dosarul 162/1952 la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R.), cu rol major în anchetele şi “epurările” din 1952-1953, apoi, din 1958, şefa direcţiei cadre la Comitetul Geologic (P. Câmpeanu 2003: 135, 192; Opriş 2005; Tismăneanu 1991: 171, n. 84; Rotman 2004: 43); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    GLUVACOV, Ana (n. 22.VII.1925, fiica lui Noie) – soţia colonelului de securitate Andrei Gluvacov; membru de partid din 1941, de profesie rihtuitoare; după război membru al Comitetului de Conducere  al U.F.A.R., apoi în C.C. al U.F.D.R., decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” în 1949, profesor de economie politică la Institutul Politehnic Bucureşti, ulterior director adjunct al Şcolii de Partid (1957 – anii ‘60), cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 103/1953); propusă pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei P.M.R.;
•    GOANŢĂ, Andrei (n. Adalbert GANZ) – adjunct al Ghizelei Vass la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1948-1952), cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (în dosarul 112/1955); ulterior emigrat în Israel;
•    GOLDBERGER, Nicolae (n. Miklos GOLDBERGER) (1.V.1904 Someş-Odorhei, Sălaj, fiul haham-ului local – 19.IX.1970 Viena) – dintr-o “familie evreiască tradiţională [sic]” (Kuller 2008: 171, de profesie cizmar, îşi românizează numele în perioada interbelică, revenind la originalul evreiesc după război; membru în conducerea C.D.E..; instructor C.C. al P.C.d.R. pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; şef-adjunct de secţie (adjunctul lui L. Răutu) şi responsabil al Comisiei Propagandă din secţia/Direcţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1948-1952); şeful Direcţiei Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Ştiinţe Sociale de pe lângă C.C. al P.M.R. (din 1956); director adjunct al Institului de Studii Istorice şi Social-Politice (pe lângă CC al PCR) (1958-1970), deputat M.A.N. (1952-1957); înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureşti;
•    GOLDBERGER, Fany (fiica lui Solomon) – soţia lui Nicolae Goldberger, şefa cancelariei C.C. al P.M.R. în prima jumătate a anilor ’50, ulterior şefa de cabinet a lui Petru Borilă, iar la începutul anilor ’70 şefă de birou la Secretariatul General al Consiliului de Miniştri; în anii ’70 (?) căsătorită cu Ion Niculi (Solomovici 2001II: 17); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    GOLDENBERG, Ernest – în conducerea Uniunii Sindicatelor Sanitare în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 77);
•    GOLDENBERG, Yves Nathaniel (1929, Cairo – 1977, Bucureşti) (fiul avocatului Marcu Goldenberg, stabilit în Egipt în 1904) – funcţionar al Legaţiei României la Cairo (1951-1956), de unde, într-un incident încă incomplet elucidat, va fi expulzat de autorităţile egiptene, ulterior redactor Agerpres (1956-1972), redactor (secţia arabă) la departamentul internaţional al Radiodifuziunii (viitorul Radio România Internaţional) (1956-1963) şi lector de limbă arabă la Universitatea Bucureşti (1957-1977);
•    GOLDENSTEIN, Mari – inspector general sanitar în cadrul Ministerului Sănătăţii în 1949 (Bărbulescu et al. 2009: 204);
•    GOLDNER, Eugen – director adjunct în cadrul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în anii ’50, decorat în 1952 cu Medalia Muncii;
•    GOLDSTEIN, M. Paul – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    GOMBO, Samoil – ilegalist (membru de partid din 1922), după 1944 activist de partid, sancţionat în lotul “fracţioniştilor” din 1958, reabilitat în 1964, decorat în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decret nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1979 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979);
•    (?) GONDA, Gheorghe (n. Sigismund SZILLE) (n. 27.IX.1906 Budapesta) – capturat şi condamnat de autorităţile române pentru spionaj în favoarea Ungariei în 1942, după război membru al Comisiei mixte de Cenzură din cadrul Ministerului Propagandei (numit în mai 1945), instructor în cadrul secţiei Literatură şi Artă (iniţial sector în cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie) timp de două decenii, prezent şi ca lector nepsalarizat al C.C. al P.M.R. în 1953; (?) considerat etnic maghiar de toţi cercetătorii cunoscuţi în domeniu, cu excepţia fostului său coleg de birou, Andrei Strihan, care afirmă că Gonda ar fi fost de fapt “evreu maghiar”, că ar fi lucrat un timp chiar în subordinea lui Moses Rosen la F.C.E.R. şi respectiv că ar fi emigrat împreună cu soţia sa Ani Gonda în Israel, unde cei doi ar fi devenit chiar “religioşi fanatici” (apud Solomovici 2004: 401);
•    GRIGORIU, A. Sidonia (n. 1.IV.1916 Bucureşti) (fiica lui Arthur şi Iulia) – până în 1958 (când este demisă, exclusă din partid şi arestată) funcţionară a Ministerului Comerţului Exterior în cadrul firmei “Româno Export”, inculpată şi condamnată pentru subminarea economiei naţionale alături de alţi funcţionari ai ministerului;
•    GRIMBERG, S. Fredi – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    GROM, Leonida – adjunct al Ministerului Sănătăţii începând cu 1948 (Bărbulescu 2009: 23, 51, 53, 60 ş.a.);
•    GROSU, Izu – din anii ’50 funcţionar la Comitetul de Stat al Planificării, iar din 1967 instructor în cadrul CEPECA (Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi) din Bucureşti;
•    GRUIA, Şarlota (n. Charlotte CSORDAS (zisă “Şari”)) – soţia lui Ştefan Gruia (căs. anii ’50); fostă ilegalistă şi luptătoare în Spania (Solomovici 2004: 27), Rezistenţa Franceză (Levy 2002: 131), internată în lagărul de muncă de la Ravensbrück, după război membru în conducerea comisiei de Control a Partidului (viitorul Colegiu) (1949-1966, când se pensionează), şefa grupului de anchetă a foştilor luptători din Spania şi a foştilor participanţi la Rezistenţa Franceză în anii ‘50; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a (sub  numele Charlotte Ciordaş), iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    GRÜNBERG, Mayer – prim director general adjunct şi inginer şef (1949-1951) şi apoi director general (al Direcţiei Generale de pe lângă Consiliul de Miniştri) (1951-1952) la Canalul Dunăre – Marea Neagră, ulterior înalt funcţionar la Comitetul de Stat al Apelor (1952-1867) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 210, n. 10; Cioroianu 2005: 302; Ioniţoiu 2006: 38,);
•    GUINĂ, Sara – activistă a partidului, soţia lui Nicolae Guină, fost ilegalist, membru CC al PMR în anii ’50, apoi ambasador la Moscova şi Ulan Bataar; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1955);
•    GUTMAN, S. Mendel – funcţionar în cadrul Ministerul Comerţului Exterior la începutul anilor ’60, decorat în 1961 cu Medalia Muncii;
•    HABER, B. Ivanier Ştrul (d. 2002) – originar din Cernăuţi, fost ilegalist şi deţinut în lagăr de muncă, secretar al Confederaţiei Generale a Muncii în anii ’50, iar în anii ’60-’70 director general la Ministerul Industriei Lemnului; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, 12/1951); decorat în 1964 cu ordinul Muncii cls. II-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    HARAP, Adalbert (n. Adalbert CHARAP) – martor al acuzării în procesul unor criminali de război la Tribunalul Poporului Cluj în 1946, în 1948 numit al 6-lea din secretarii generali ai Ministerului Industriilor (B.I.R.E. 16 (25 mai 1948: 6), ulterior secretar general al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei în guvernele Dej; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 23/1954, 30/1956 şi 24/1954);
•    HARTSTEIN, Emil (eronat ortografiat de unii autori “Harstein”) – inginer şi fost antreprenor, ilegalist, membru al Comisiei Centrale Financiare a partidului în timpul războiului, după 1944 înalt funcţionar al C.F.R., publicist al unor lucrări de specialitate la Ed. Tehnică în anii ’50, martor al acuzării în procesul lui Belu Zilber din 1954;
•    HÂRLĂOANU, Alfred (27.VII.1928 Fălticeni – 2001 Bucureşti) – lingvist, director în cadrul direcţiei Personal şi Învăţământ a Ministerului Comerţului Exterior în anii ’60-’70, profesor la A.S.E. (1953-1989), după pensionare autor al unor studii pe teme iudaice;
•    HEIMER, Samoil (Leon) (n. 1898, fiul lui Saul) – înalt funcţionar la ministerul Gospodăriei Silvice, ulterior al Silviculturii în anii ’50; fişă de cadre la Secţia Agrară a C.C. al P.M.R. (1956);
•    HERER, G. Wolf – fost ilegalist şi deţinut corecţional în timpul războiului pentru activităţi comuniste (penitenciarul Caransebeş), după război activist la secţia Gospodărie de Partid a C.C. al P.M.R., cu fişă de cadre la arhiva aceleiaşi secţii (1958); decorat în 1964 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
•    HERTSTEIN, Dan – în anii ’50-‘60 funcţionar al Comisiei, ulterior Comitetului de Stat al Planificării, respectiv cadru didactic (din 1956 lector cumul) la catedra de organizare şi planificare din cadrul I.P.B.
•    HILLARD, Raul – după august 1944 şeful Direcţiei Presei şi Informaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Străine (Onişor 2009: 241, 298; Hîncu 2009);
•    HINŢESCU, Moriţ – activist la Comitetul Central al U.G.S.R. în anii ’60-’70; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
•    HIRSCH, Emil – locotenent-colonel, în anii ’50 procuror militar la Tribunalul Militar al Regiunii II (în 1959 preşedintele completului de judecată a pastorului Richard Wurmbrand) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 632 ş.u.);
•    HIRSCH, Simion – numit membru al Consiliului (naţional) Superior al Tuberculozei de ministrul Sănătăţii în mai 1948 (v. M.Of. (partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948, p. 4698);
•    HODOŞ, Nicolae – din mai 1945 membru al comisiei mixte de cenzură a presei sub coordonarea ministruşui Propagandei Naţionale (Decretul Lege nr. 364 din 2 mai 1945) (ulterior în cadrul Ministerului Informaţiilor (1944-1946-1947)), apoi secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (în guvernele Petru Groza, care îl şi menţionează ca evreu într-un dialog cu Emil Bodnăraş, v. Buzatu şi Cîrstea 2010:335 ş.u.);
•    HOROVITZ, D. Erica – funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    HUCK, Teodor (ortografiat ocazional şi Theodor, respectiv Huc) – funcţionar la Direcţia Cabinet ministru în centrala M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din cadrul ministerului (1947-1950), apoi transferat şi încadrat cu grad de asistent la catedra de marxism-leninism a I.P.B.  (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Cancelaria, dosar 51/1952; I.P.B. f.a., p. 44);
•    IACOB, Adam (n. FEUERŞTEIN) – fost ilegalist din “vechea gardă”, din 1947 funcţionar în M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din cadrul ministerului, iar în paralel, din 1949, instructor la şcoala de partid (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Cancelaria, dosar 51/1952; v. şi Levy 2002: 206; Tismăneanu 2005: 97; Solomovici 2004: 582); decorat prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
•    IACOB, “Alexandru” (n. Şandor F. JAKAB, zis “Sanyi”) – evreu maghiarofon, secretarul organizaţiei comuniste din Ardealul de Nord (1941-1944), apoi prim-secretar al Comitetului Regonal P.C.R. Cluj (1944-1947); ministru adjunct de Finanţe între 1948 şi 1952 (secundul lui Vasile Luca), arestat în 1952 (aidoma soţiei Magda, care a încercat să se sinucidă în timpul detenţiei), condamnat la 20 ani închisoare, graţiat şi reabilitat în 1964, reangajat consilier la Camera de Comerţ a R.S.R.; emigrat în Suedia în 1980; este socrul scriitorului româno-francez Alain (n. Herşcovici) Paruit, fiul medicului de Securitate Herşcovici;
•    IACOB, Ştefan – în 1949 instructor în cadrul sectorului Propagandă din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, ff. 115-6 şi 118-21);
•    IACOBOVICI, B. Andrei (n. 26.XII.1906, Orhei) – de meserie zugrav, membru PCR din 1930 (în atenţia Siguranţei în 1941), după război director general în Ministerul Construcţiilor (până în 1952), apoi directorul general al Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare (C.S.C.A.S.), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, iar apoi, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971, cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
•    IACOBOVICI, B. Eugen (n. Ernö, după alte surse Jenö, JAKOBOVICS) – originar din Ciudaciu Mare, jud. Odorhei, fost ilegalist (chiar prim-secretar al PCdR între 1934 şi 1936), căsătorit cu Bella (n. Rabinsohn), sora Anei Pauker, pentru un timp membru al C.C. al P.C.R.; decorat în 1964 cu ordinul “Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale şi de stat” clasa a II-a, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1971 (Decret nr. 157 din 4 mai 1971) şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
•    IANCU, David (1910-15.V.1990, Bucureşti) – colonel dr. (în 1949), fost medic voluntar în China împotriva forţelor japoneze (1939-1945, alături de Bucur Clejan-Kranzdorf), apoi în Myanmar/Birmania (1945-1948), repatriat, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, ulterior ofiţer activ cu diverse funcţii în cadrul M.Ap.N. (Friedberg-Vălureanu 2004; C.R.I. 2008; O.N.C.E. 2010);
•    IANCU, Moscu – în 1948 instructor al C.C. al U.N.S.R (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 116), ulterior activist al partidului, dosar de cadre la Secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. în anii ’50 (nr. inv. 32, dosar 5/1952);
•    IANOVICI, S. Adalbert – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    IEŞANU, A. Saul – funcţionar în cadrul Ministerul Comerţului Exterior la începutul anilor ’60, decorat în 1961 cu Medalia Muncii;
•    IJACU, Septimiu (n. IZSAK) – consilier superior în M.A.E. (1947-1950), apoi încadrat cu grad de asistent la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1952) (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 580, 586, 587; I.P.B. f.a., p. 41);
•    IOANID, Paul (n. Paul LEIBOVICI, fiul lui David şi Paulina)) (24.III.1923-18.II.1960) – inginer energetician, fratele lt.-col. Al. Ioanid [v. infra], aflat în Palestina în 1943-1944 cu legături cu spionajul britanic; membru al grupului de evrei care a jefuit maşina Băncii de Stat a R.P.R. la 28 iulie 1959, profesor universitar cu doctorat la Moscova, la momentul arestării şef de catedră la Academia Tehnică Militară din Bucureşti; executat la 18 februarie 1960 (Solomovici 2005 şi 2001II: 111, Goma 2005: 4, Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 200-1);
•    IOSIF, Petre (n. Leon BRAUCHFELD) (1907-1982) – fost voluntar în războiul civil din Spania, de profesie medic, după război director al Operei Naţionale din Bucureşti (cf. Steinhardt 2005: 411, Kuller 2010: 190 şi Solomovici 2003: 88) director general adjunct la Societatea Română de Radiodifuziune (1945-1946), director în cadrul Ministerului Artelor (1946-1948), director de departament în centrala M.A.E. (1948-1952), cadru didactic şi director al Şcolii de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1952-1956), apoi însărcinat cu afaceri la Roma, respectiv ambasador (promovat ministru plenipotenţiar) la alte reprezentanţe diplomatice ale României, la începutul anilor ’70 întors în centrala M.A.E. pe postul de director adjunct al Direcţiei de Informaţii (de presă, n.n.), apoi pensionat; cu fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 46/1955, nr. inv 69); prozator, autor al lucrărilor procomuniste Filimon Sârbu: am murit pentru ca ţara mea să trăiască (1946), Cifrul (1948), Într-o noapte la Madrid (1955), etc.; decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a, iar în 1978 (consecutiv pensionării) cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a II-a;
•    IROSCH, L. Susana – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii
•    ISAC, Marcus – în anii ’50-’60 funcţionar la Direcţia Centrală de Statistică de pe lângă Consiliul de Miniştri (Trebici 2011); co-autor al studiului D.C.S. Dezvoltarea industrială a Republicii Populare Române, publicat în 1964;
•    ISCOVICI, Paul (originar din Drăgăşani (!)) – membru al Forumului Democrat Patriotic după război, secretar general al Biroului C.C. al C.D.E. şi autor al unor articole la Unirea (’40-’50), funcţionar la D.C.S. de pe lângă Consiliul de Miniştri, cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.M.R. în anii (dosare anexe, u.a. 25/1954), ulterior profesor de ştiinţe sociale în Bucureşti;
•    KAHAN, A.U. Dorina  – originară din Bârlad, de formaţie farmacistă, din anii ’50 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    KAMENITZER, A. Soly (1931-1999) – inginer, funcţionar timp de decenii în cadrul Ministerului Energiei Electrice, într-o perioadă şeful serviciului producţie la Trustul de Construcţii Hidroenergetice; decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 972 din 8 dec. 1966);
•    KAPPEL, B. Ernst-Samuel – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    KATZ, S. Mauriciu – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    KAUFMAN, A. Marcel – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    KELLNER, M. Paul – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    KENDI, Ştefan (n. KOHN) – deputat M.A.N. din partea P.S.D. (1946-1948) (A.N.-D.J.BH., fond Comitetul judeţean Bihor al P.C.R., dosar nr. 242/1948, f.43, apud Ţârău 2002: 180);
•    KESSLER, Ianoş Mozes – consultant la Secretariatul General al Consiliului de Miniştri; decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
•    KIMELL, ? – participant la şedinţa din 13 iunie 1952 a plenarei organizaţiei de partid din M.A.E., în cadrul căreia cerceta posibilele “devieri” “de dreapta” (A.N.I.C. fd. C.C. al P.C.E., secţia Cancelarie, dosar nr 51/1952);
•    KLEIN, I. Odon – activist la Comitetul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
•    KLEPER, Symondi – evreu maghiarofon, în 1948 membru al Biroului Secţiei Administrative Centrale a C.C. al. U.T.C. (v. şi Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 110);
•    KOHN, Hillel (26.VI.1891-1972; Cluj) – ilegalist (iniţial în reţeaua “Ajutorul Roşu”, din 1936 membru al secretariatului teritorial Ardeal al P.C.d.R.), între 1940 şi 1941 conducătorul secretariatului regional al Partidului Comunist Maghiar din Ardealul de Nord, între 1941 şi 1945 deportat în mai multe lagăre de muncă forţată pentru activităţi comuniste; din 1945 şeful comitetului judeţean Cluj al P.C.R.; profesor universitar de economie politică la Universitatea “Bolyai” (din 1946 până la unificarea din 1959), apoi la U.B.B. (1959-1962, perioadă în care a fost şeful catedrei de economie plitică), autor al unor multiple studii elogioase la adresa marxismului (pentru autobiografia sa înaintată partidului, vezi Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 113-120); socrul lui Gheorghe Adorian; decorat  în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a (v. şi Kuller 2008: 226);
•    KOLISCHER, Harry (1926-2007) – procuror comunist timp de decenii, în ultimii ani procuror la Parchetul de pe lângă C.S.J; tatăl avocatei Alice Drăghici (avocatul apărării în dosarele Brădişteanu, Omar Hayssam, fraţii Cămătaru, etc.);
•    KORN, I. Nahman – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    KORN, A. Paula – menţionată la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorată cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    KORNIS, Geza (n. 20.I.1917, originar din Timişoara) – ilegalist, membru de partid cu stagiul acordat din 1939, în timpul războiului deportat în lagărul de muncă pentru evrei comunişti de la Vapniarka (înregistrat ca vopsitor sub numele Gheza Corniş”), după război stabilit la Bucureşti, funcţionar în Ministerul Comerţului Exterior (1948-1973), unde a ocupat funcţia de şef adjunct de serviciu; emigrat în Israel în 1973 şi stabilit definitiv în Germania în 1974, când acorda un interviu unui website evreiesc (Kornis 2009: 213-38; P. Clej 2010);
•    KOVACS, Eugen (n. IZSAK, 23.VII.1911) – acitivst al secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. în prima jumătate a anilor ’50 (fd. I.S.I.S.P., inv. 1889-1956, nr. inv. 3231; dosar secţia Relaţii Externe nr. 11-1954)
•    KRAKAUER, Charlota – profesoară de limba franceză, în 1949 instructoare în cadrul sectorului Edituri al secţiei Propagandă şi Agitaţie al C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 115-21);
•    KREINDLER, I. Artur (15.V.1900 – 28.V.1988; Bucureşti) – medic neurolog; după 1945 în conducerea C.D.E.; în 1948 înalt funcţionar în cadrul Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al comisiei de editură din cadrul Direcţiei Studii a Ministerului Sănătăţii (Bărbulescu et al. 2009: 162), ulterior profesor de neurologie la I.M.F. Bucureşti (1948-1970) şi medic curant la spitalul Colentina; cu fişa sa de cadre prezentă în fondul C.C. al P.C.R. al A.N.I.C., la secţiile Propagandă şi Agitaţie (nr. inv. 159, dosar 139/1955) şi Administrativ-Politică (nr. inv. 100, dosar 68/1955); confundat în mod posibil cu:
•    KREINDLER, Arthur – activist de partid cu fişă de cadre la secţiile C.C. Relaţii Externe (nr. inv. 42, dosar 10/1954) şi Administrativ-Politică (nr. inv. 100, dosar 68/1955);
•    KREINDLER, Heinrich – secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947;
•    JOIL, Raul (pseudonim publicistic ocazional: “Raul Iulian”) (n. 25.IV.1904, Iaşi) – fost poet suprarealist în perioada interbelică, după război activist de partid, la sfârşitul anilor ’40 şef de seviciu la Direcţia Generală a Editurilor, Poligrafiei şi Difuzării Cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri, în anii ’50 în conducerea E.S.P.L.A., ulterior publicist şi mai ales traducător (menţionat şi în Pienescu 2008: 154);
•    LAKSER, D. Maier – inspector la Comitetul de Stat pentru Preţuri, decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
•    LANDAUER, E. Ionel – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    LAZAROVICI, Ilie – în 1948 inpector general sanitar în cadrul Ministerului Sănătăţii şi membru în conducerea Uniunii Sindicatelor Sanitare (Bărbulescu et al. 2009: 71, 204);
•    LĂZĂREANU, Alexandru (18.II.1913-9.X.1991) (fiul lui Barbu Lăzăreanu [v. infra]) – jurnalist (1933-1944), apoi redactor şef la ziarul organizaţiei Tineretului Progresist, Tinereţea (1944-1946), pentru un scurt timp şeful serviciului de presă la întreprinderea “Filmul Popular”, ulterior ofiţer al Serviciului de Informaţii (precursorul D.I.E.) şi “acoperit” consilier cultural şi de presă la Legaţia României de la Washington (1946-1948), declarat persona non grata de Departamentul de Stat (în replică la o măsură echivalentă a autorităţilor de la Bucureşti), revenit în ţară ca director în centrala M.A.E., prim consilier şi însărcinat cu afaceri la Paris (1951-1953), ministru adjunct al Afacerilor Externe (1953-1961), ambasador în Regatul Unit (1964-1968), Belgia şi Luxemburg (1968-1970 şi respectiv 1976-1978) şi Volta Superioară (în prezent Burkina Faso) (1970-1976), pensionar M.A.E.; cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a P.M.R./P.C.R. (dosare anexe nr. 10/1954);
•    LĂZĂRESCU, Andrei (n. Aşer LAZAROVICI) – director în cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1947-1950), ulterior director general adjunct al Direcţiei Editurilor şi Tipografiilor din cadrul Ministerului Culturii, iar de la sfârşitul anlor ’60 director la Editura de Stat pentru imprimate şi publicaţii; cu fişă de cadre la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1953);  decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
•    LĂZĂRESCU, Lidia (n. Liza LAZAROVICI) (n. 26.XII.1915), membru P.C.d.R. din 1940, după război, instructoare C.C. şi şefă adjunctă a secţiei relaţii Externe a C.C. al P.C.R./P.M.R. până la mijlocul anilor ’60; alături de Ghizela Vass, a condus în cadrul secţiei un grup neoficial de sprijin și coordonare a luptei antititoiste; redactor la postul de radio “Spania Independentă” în anii ’60, apoi simplă activistă a partidului; decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a în 1949 iar în 1971 cu (Decretul nr. 157 din 4 mai) cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;;
•    LĂZĂRESCU, N. (n. Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al R.P.R. la Paris imediat după război;
•    LEIBOVICI, Luş – inspector sanitar general în cadrul Ministerului Sănătăţii în 1949  (Bărbulescu et al. 2009: 204);
•    LEIBOVICI, A. Rosine – funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    LEIBOVICI, A. Vili – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin decretul Consiliului de Stat nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    LEIBOVICI-ŞERBAN, H. (n. 1909, Piatra Neamţ) – jurist, membru P.C.d.R. din 1935, acuzator public în Tribunalul Poporului (1945-1946); membru în primul consiliu al Baroului Ilfov, calitate în care a participat la epurarea juriştilor consideraţi “fascişti”, membru în conducerea C.D.E. şi redactor la ziarul Unirea al comitetului; secretar general al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (F.U.C.E.) până în 1951; deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952), ulterior funcţionar în Ministerul Chimiei (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 396, nota 2; Solomovici 2004: 135; Rosen 1990: 66, 70, 71);
•    LEINWAND, I. Maier Zadok – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    LERNER, Otto (n. 19.X.1920, Cernăuţi, fiul lui Bernard şi Maria) – locotenent-major în Armata Roşie, revenit în ţară în 1944, funcţionar la Preşedinţia Consiliului de Miniştri până în 1953, când este arestat şi condamnat pentru spionaj, graţiat în 1957 (Andreescu, Năstase şi Varga 2003a: 592-3);
•    (?) LEVENTE, Mihail (7.VI.1915-1976 Bucureşti) – originar din Ardeal, după unele surse evreu vorbitor de limbă maghiară; membru de partid din 1939; în perioda interbelică director la Institutul Central de Statistică până la condamnarea sa drept comunist în timpul guvernării Antonescu; după război membru în conducerea Uniunii Patrioţilor, secretar general al Prefecturii Capitalei (1945-1946), secretar general al Comisariatului Preţurilor (1946-1948), pentru scurt timp şeful Direcţiei Generale a Controlului Economic de pe lângă Consiliul de Miniştri (1947), secretar general al (Subsecretariatului de Stat al) Ministerului Agriculturii (1948-1954), anchetat în “dosarul Pătrăşcanu”, exonerat, apoi director al Direcţiei Generale de Statistică (1959-1967), ministru al Comerţului Interior (1962-1965, 1967-1968), membru supleant şi apoi cu drepturi depline al C.C. al P.C.R. (1960-1965, 1965-1974), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.S.R. (1968), ambasador în Liban, responsabil şi de Kuweit şi Iordania (1972-1978); în 1971 secretar al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste; decorat în 1961 cu medalia “A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”, iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a; cu dosar de cadre la Secţia Agrară a C.C. al P.C.R. (1953);
•    LEVIN, Mişa (27.X.1915, Bălţi (după alte surse 1914) – ?, Israel)  – fost membru P.S.D. şi ziarist la Şantierul (condus de Ion Pas), după august 1944 membru al Comitetului Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii, membru al Comitetului Executiv al P.S.D. (aripa procomunistă Rădăceanu-Voitec), apoi al C.C. al P.M.R. (1948-1950); director al ziarului Poporul (1946-1948), director în Ministerul Muncii (1946-1947); director în centrala M.A.E. (1947-1948), pentru scurt timp secretar al C.G.M. pentru probleme internaţionale, iar din aprilie 1948 prim consilier şi ministru plenipotenţiar al Legaţiei Române la Roma până în 1950, când “defectează” şi emigrează finalmente în Israel, unde va activa ca redactor-şef al cotidianului de limbă română Viaţa noastră; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a;
•    LEVY, Robert – consilier tehnic la Institutul Naţional al Cooperării şi instructor al organizaţiei de bază a partidului (1945-1948-?) (secţia economică a PCR, dosare anexe, nr. crt 9, 12, 17 şi 47-1947);
•    LIEBLICH, Sandu (1901-1971) – ilegalist (internat în lagărul de muncă obligatorie de la Miercurea Ciuc), de profesie medic, fost preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti, după război redactor la Veac Nou (organul de presă al A.R.L.U.S.), membru în conducerea C.D.E., preşedinte al F.C.E.R. (sfârşitul anilor ’40), medicul personal al lui V. Luca şi al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat şi judecat ca spion sionist; eliberat în 1955 şi reabilitat, ulterior medic endocrinolog la Spitalul “G. Marinescu”; decorat în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa III-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    LITEANU, I. Nicolae (n. Nathan LEIBOVICI) – activist de rang înalt în partid timp de patru  decenii, cu dosar la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1955, fişa de cadre în u.a. nr. 110/1955); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; încă în viaţă se pare, pe str. Jean Monnet nr. 53;
•    LITEANU, Sima (1915 – febr. 2008, Bucureşti, cimitirul sefard) – soţia lui Nicolae Liteanu; funcţionară la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă timp de peste trei decenii; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;
•    LIVEANU, Villi – cadru didactic la Facultatea de Textile a I.P.B., din 1954 director tehnic al Direcţiei Generale a Industriei Tricotajelor şi Confecţiilor, ulterior în Centrala Industriei de Confecţii;
•    LONCEAR, Carol (1917-1991) – director Sovrommetal Reşiţa (1949), ulterior ministru adjunct (1949-1952) şi ministru al Metalurgiei şi Industriei Chimice (1952), ministrul industriei metalurgice şi construcţiei de maşini (1952-1953), ministrul industriilor şi materialelor de constructii (1955-1957), deputat M.A.N. (1952-1961); cu fişă la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, nr. 36/1952, nr. inv. 515);
•    LUCA, Elisabeta (născută Betty BIRMAN (după alte surse, contestabile, Birnbaum), soţia lui Vasile Luca) – originară din Basarabia, fostă ilegalistă, voluntară în războiul civil din Spania (inclusiv membru al C.C. al Partidului Comunist Spaniol), după război membru în Comisia Centrală a U.F.A.R. (1944-1948), apoi membru al C.C. şi al Comitetului Executiv al U.F.D.R. (1948-1952), membru al delegaţiei României la Federaţia Internaţională a Femeilor Democrate, membru în conducerea Comitetului de Stat pentru Cinematografie din România între 1950 şi 1952, când va fi eliberată din funcţie în cadrul epurării “deviaţioniştilor”, deţinută (1952-1954), ulterior lucrătoare într-o fabrică (după alte surse laborantă) până la reabilitarea post mortem a lui Vasile Luca în 1968; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a;
•    (?) LUCA, Vasile (n. László LUKA) (8.VI.1898 – 27.VI.1963, fiul lui Anton şi Amalia) – de profesie lăcătuş, fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003:152); membru al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R. (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe (1947-1952); arestat în 1952 împreună cu cei trei miniştri adjuncţi, condamnat iniţial la moarte în 1954, cu sentinţa comutată ulterior în închisoare pe viaţă; decedat în detenţie în 1963, înmormântat, apoi exhumat şi incinerat, reabilitat post mortem în 1968;
•    LUCHIAN, Paul (n. Mendel LEIBOVICI) (1912-1956) – ilegalist (în 1943 membru supleant al C.C.), în 1949 decorat cu ordinul “Apărarea Patriei cls. III-a şi încadrat cu grad de conferenţiar la catedra de bazele marxism-leninismului (în cadrul Facultăţii de Electrotehnică) a I.P.B., promovat prof. univ. în 1950 şi respectiv şef al catedrei în 1953 (i.e. omologul lui L. Răutu de la Universitatea Bucureşti), menţionat şi ca director al editurii în limbi străine (în Kuller 2010: 189 şi Solomovici 2003: 88), incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
•    LUNGU, Ana (n. Anna WEXLER) – după război membru în Comitetul Executiv al U.F.D.R. şi al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate la începutul anilor ’50, autoare a unor articole în Scânteia, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (136/1955);
•    LUNGU, S. Ivan (n. LANG) (n. 14.VII.1935 Caransebeş, fiul lui Ştefan şi Emma (n. Grosz)) – secretar al organizaţiei de bază U.T.M. la sfârşitul liceului (1952-1953); funcţionar în comerţul exterior (1958-1964), redactor pe probleme de politică externă la Agerpres, unde semnează sub pseudonimul “Petru Călin” (1964-1968), apoi funcţionar la “România Film”, cu responsabilităţi economic-comerciale, emigrat în Israel în 1973, unde lucrează 14 ani ca asistent al directorului comercial al unei uzine în domeniul import-export şi colaborează cu unele publicaţii locale de limbă română; încă în viaţă în 2005 la Haifa; căsătorit cu Stela Constantinescu, fiica adoptiovă a ilegalistului David Avramescu (I. Lungu 2009: 239-52);
•    LUNGU, Ştefan (n. LANG, tatăl lui Ivan Lungu, v. supra) – angajat de Gheorghiu-Dej la partid în 1947 (la recomandarea căruia şi românizează numele în acelaşi an), cu responsabilităţi la secţia economică a C.C. al P.C.R., director şi apoi director general al primei întreprinderi de stat de comerţ exterior până în 1953, când este exclus din partid şi transferat în poziţia de consilier la o întreprindere (I. Lungu 2009: 242-3; menţionat şi în arhiva reprodusă în S. Tănase 2010: 90-4);
•    LUPAN, ? – soţia lui Radu Lupan [v. infra]; funcţionară în centrala Ministerului de Externe până în 1952 (şefa Serviciului Paşapoarte), când este demisă în cadrul unui val de “epurări” (v. Levy 2002: 182, respectiv stenogramele reproduse în Fl. Constantiniu 2003; la pp. 133 şi 135);
•    LUPU, Marin A. (n. Marcel WOLFOWITZ) – activist de partid după 1944, din 1948 director în cadrul Băncii de Stat a R.P.R. şi vicepreşedinte al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare “V.I. Lenin” (I.S.E.P., fosta Academie Comercială din Braşov; mutat la Iaşi în 1950), promovează până la funcţia de preşedinte al Băncii de Stat al R.P.R. şi implicit ministru adjunct de Finanţe (febr. 1956 – mart. 1957 şi nov. 1957 – ian. 1959), la începutul anilor ’60 rector al I.S.E.P., ulterior rector (până în 1973) şi şeful catedrei de Istoria Economiei Naţionale la A.S.E. Bucureşti, pensionat în anii ‘80, autor al unor multiple lucrări şi articole publicate la Ed. Didactică şi Pedagogică şi revistele Probleme economice şi Studii şi cercetări economice (v. A.N.R. fond C.C. al P.C.R., secţia Economică, “dosare anexe” 30/1950 (nr. inv. 74), 189/1952 (527), 249/1952 (529) şi 29/1956 (50));
•    LUPU, Petre (n. Lupu PRESSMAN) (25.X.1920 Iaşi – 30.VI.1989) – ilegalist (membru de partid din 1939), fost deportat în Transnistria, după război deputat M.A.N. (mandate succesive 1948-1980), secretar al C.C. al U.T.C./U.T.M. (1945-1948-1950), şef adjunct al Secţiei Organizatorice a C.C. (1950-1952), şef al Direcţiei Treburilor a C.C. (1952-1955), membru supleant (1965-1974) şi apoi cu drepturi depline (1974-1984) al Comitetului Executiv al partidului şi, după 1958, alături de Ilie Verdeţ adjunctul lui Ceauşescu la Direcţia Organizatorică a C.C. şi în acelaşi mandat şeful secţiei Organizaţii de Masă (1960-1965), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Problemele Organizării Muncii, Producţiei şi ale Salarizării (1966-1969), ministru al Muncii (1969-1977), vicepreşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale (1973-1977), preşedinte al Colegiului Central de Partid (1979-1984), apoi ambasador în Venezuela (1984-1988) şi respectiv ambasador responsabil pentru mai multe state din Caraibe (1988-1989); cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR  (1952);decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a (1948), ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (1949), ordinul Muncii clasa a II-a (1957), ordinul Muncii clasa I-a (1962), ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a (1964), ordinul “Tudor Vladimirescu” (clasa I-a (1966), medalia de aur “Secera şi Ciocanul” (1971) ; fiul său, Andrei, a emigrat în Israel în 1990;
•    LUPU, Nesia (n. RABINOVICI, în 1915, la Tighina) – agentă sovietică; soţia lui Petre Lupu (n. Pressman) (v. supra), ilegalistă (membru P.C.d.R. din 1936), anchetată alături de Ana Pauker în procesul de la Craiova, din 1936, deţinută în lagărul de muncă obligatorie de la Vapniarka, apoi, până în august 1944, în lagărul de la Târgu Jiu; ulterior ocupă diverse funcţii în eşalonul doi al aparatului comunist de stat; decorată în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971)
•    LUSTIG, Carol Emil – originar din Satu Mare, Şeful Direcţiei Administrative în M.A.E. între 1948 şi 1952 (demis), emigrat în Israel la începutul anilor ’60; soţul Evei, prietenă apropiată a Anei Pauker (Levy 2002: 157, 207; Solomovici 2004: 24, 588; Constantiniu 2003 passim);
•    MACOVESCU, Tereza (n. UNGAR) (zisă “Teri”) – evreică maghiarofonă, soţia diplomatului George Macovescu (1913-2002); fostă ilegalistă, după 1944 activistă a partidului, între 1948 şi 1949 alături de soţul ei (însărcinat cu afaceri) la Londra, exclusă în 1952 din partid “pentru atitudine uşuratică şi neprincipialitate în ceea ce priveşte raporturile cu unii mici burghezi”, ulterior traducătoare la diverse edituri, în special Editura pentru Literatură Universală; cu dosar anexă la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 187, nr. 156/1950-1952) (v. şi Balas 2008: 188-9, 195, 209; Simuţ 2007; Buzatu 2008: 421);
•    MAER, ? (Florian?) – în 1952 membru al organizaţiei de partid şi angajat al Direcţiei Cabinet din centrala M.A.E. (după ce fusese la Direcţia a II-a) (v. stenogramele reproduse în Fl. Constantiniu 2003: 148-150);
•    MAICU, Horia (n. Haim GOLDSTEIN) (1905-1975) – membru de partid, arhitect, şef de proiect la Casa Scânteii, co-autor al Sălii Palatului şi al actualei clădiri a Teatrului Naţional Bucureşti; arhitect-şef al capitalei în anii ’50; profesor de arhitectură; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (136/1955);
•    MAIMON, A. Iosif – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    MAIOREANU, Coloman – preşedinte al Băncii de Stat a R.P.R. (1959-1963), ulterior prim-vicepreşedinte al Consiliului de Conducere al băncii; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. III-a; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. în anii ’50;
•    MANASSE, Micaela (uneori în forma românizată Mihaela Mănase) – avocată, din 1945 membru în conducerea U.F.A.R. şi cenzor al Uniunii (1945-1948), apoi membru al C.C., al Comitetului Executiv şi secretar al U.F.D.R. (1948-?) (Şt. Mihăilescu 2006: 380, 426, 427, 429-30), deputat în Camera Deputaţilor (1946-1948) din partea P.S.D. (facţiunea pro-comunistă), ac deputat de Buzău (Ţugui 1979: 189) (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R. – Secţia Organizatorică, dosar 3/1947, f. 153), membru A.D.I.R.I. din anii ’60, autoare a unor articole în revista Justiţia nouă în anii ’50-’60;
•    MANDEL, S. Osias – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    MANEA, Anton (n. Solomon MENDELSOHN) (n. 14.VI.1927, Târgovişte – 1992) – fost membru P.S.D. (chiar secretar general al organizaţiei de tineret), după fuziunea din 1948 membru supleant al C.C. al P.M.R. şi membru al Secretariatului C.C. al U.T.M. (1948-1952), ulterior menţionat ca director adjunct al Întreprinderii de aparate de măsură şi control din Otopeni; (apare şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 143, n. 24, respectiv Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 117, 309, care reproduc documente oficiale ale C.C. al U.T.M.; Dobre et al. 2004: 372);
•    MANOLE, Ofelia (n. ZEITMAN, după alte surse Zeidman; căs. cu Emanoil Vinea; zisă şi “Irina” şi “Jeni”, fiica lui Isidor şi Ernestina)) (15.II.1908 Reni, Ucraina – 1983 Bucureşti, ucisă de iubitul fiicei ei) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1926), după război membră în conducerea Apărării Patriotice, membru supleant al C.C. al P.M.R. (1948-1958), secretar general la Ministerul Sănătăţii (1948-1950), membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), membru al C.C., al Comitetului Executiv şi al Secretariatului U.F.D.R. (1948-1952), colaboratoare a revistei Femeia a F.D.F.R. (1946-1948), deputat M.A.N. (1948-1952), membru şi apoi şefă a secţiei Cultură a C.C. al P.C.R. în anii ’50, secretar al Comitetului Regional Bucureşti al partidului (1954-1958) şi prim-adjunct aş şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R (1956-1958); marginalizată în 1958 în lotul “fracţioniştilor”, reabilitată în 1964; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls.I;
•    MANOLESCU, Eduard (1896 Burdujeni – 1949 Bucureşti, între amici “Edy”) – jurist, membru în conducerea C.D.E. şi deputat al Marii Adunări Naţionale (1946-1949);
•    MANOLIU, Nicolae (n. MANDEL) – de formaţie medic, cu fişă de cadre la secţia Gopodărie de Partid a C.C. al P.M.R. (4/1951), delegat al României la Târgul International de la Budapesta din 1960; în anii ’50 directorul spitalului “Elias” din Bucureşti; decorat în 1952 cu ordinul Muncii clasa a II-a (Decretul nr. 521 din 24 dec. 1952); soţia sa , Etti (n. Goldschläger (24.III.1918 – 9.XII.1993), de asemenea medic, a decedat  la Frankfurt am Main; fiul său, Andrei Mandel Manoliu (coleg de clasă cu V. Tismăneanu), emigrat în anii ’70, este jurist în S.U.A. şi a solicitat şi reobţinut cetăţenia română în 2009 (ordinul M.J. nr. 2195 din 6 aug. 2009; M.O.R. nr. 568 din 14 aug. 2009);
•    MANTZ, Nicolae (ian. 1927 Galaţi – dec. 2007) – inginer agronom, din 1952 în Ministerul Agriculturii (şi Silviculturii), în care promovează până la funcţia de secretar general – ministru adjunct al ministerului, în 1970; instructor al Secţiei Agrare a C.C. al P.M.R. în anii ’50-’60; cu dosar la Secţia Agrară a C.C. al P.C.R. (1/1955);
•    MARCOVICI, Leizer  – secretar general al C.D.E. Iaşi începând cu 1952 şi membru al C.C. al Frontului Democraţiei Populare în a doua jumătate a anilor ’50 (în calitate de reprezentant al comunităţii evreieşti);
•    MARCOVICI, S. Lionel  – în anii ’50 lector la catedra de organizare şi planificare a Facultăţii de ingineri economişti din cadrul I.P.B. şi funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării, ulterior responsabil în cadrul CEPECA; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963; încă în viaţă în 2005, în Bucureşti;
•    MARCUS, L. Marcel – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
•    MARK, S. Horaţiu – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
•    (?) MAURER, Mihail Emil (1904-1964) – director al Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (1955-1964); decorat în 1964 cu titlul “Medic emerit al R.P.R.”;
•    MAYER, E. Victoria – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964
•    MAYO, Mihail (uneori transcris “de Mayo”) – evreu sefard originar din Craiova (coleg de clasă în liceu şi prieten apropiat cu Radu Gyr), avocat, acuzator public în cadrul Tribunalului Poporului, acuzator în procesul mareşalului Antonescu, iar până în anii ’60 autor în revista Justiţia Nouă; ar fi fost la un moment dat exclus din partid cf. T. Solomovici (2004: 236);
•    MĂNESCU, Ella (n. Ella DIAMANTŞTEIN) – secretara Anei Pauker la biroul de la sediul P.C.R. (1944-1947), emigrată în Israel în 1985, împreună cu soţul ei, Radu Mănescu [v. infra] (cercetătorul Robert Levy îi intervieva împreună la 28 august 1989 (Levy 2002: 205, 314);
•    MĂNESCU, Radu (n. Radu MINTZER, fiul lui Willy (secretar general al comunităţii evreieşti din Focşani) şi Raşela) (1912 Focşani – 1993 Natanya, Israel) – în adolescenţă sionist, ulterior comunist ilegalist şi condamnat; după război vicepreşedinte al Uniunii Sindicatelor Ziariştilor Profesionişti (1948), activist al direcţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. (1949), director general al Direcţiei Generale a Editurilor, Industriei Poligrafice şi Difuzării Cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri (1950-1952), ministru adjunct al Finanţelor (1952-1970), membru al Comisiei Centrale de Revizie a partidului (1960-1965), vicepreşedinte al Băncii de Investiţii (1970-1973), profesor la Catedra de Finanţe a Academiei de Ştiinţe Economice în nii ’60-‘70; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; emigrat în Israel în 1985 împreună cu soţia Ella [v. supra] şi cei trei copii;
•    MELINESCU, Ilca  (n. Ilka WASSERMAN, Bucureşti) – de profesie farmacistă, fostă ilegalistă deţinută la Mislea şi Dumbrăveni,  după război secretara biroului Anei Pauker (şi după unii conducătoarea de facto a Ministerului Afacerilor Externe, M.A.E.) şi directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă” (1953), secretar general al Ministerului Sănătăţii în anii ‘50, ulterior directoare la Editura pentru Literatură Universală, iar apoi redactor şef la Editura Univers (de unde se pensionează în anii ’70); decorată în 1949 şi respectiv în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; a fost soţia lui Nicolae Melinescu (funcţionar M.A.E. şi decan al facultăţii de Filozofie din Bucureşti) şi mama lui Nicolae Melinescu Jr., crainic al defunctului “Telejurnal” din perioada ceauşistă, în prezent încă angajat al TVR, fiul său (i.e. nepotul Ilcăi), Mihai, fiind actualul corespondent al TVR la Washington; martoră a acuzării în procesul lui Pătrăşcanu, pe care l-a acuzat de antisemitism;
•    MENDEL, Alexandru (n. 5.X.1906, Chinţeni, Cluj) – fost ilegalist, trece în URSS în mai 1941, repatriat în 1947, iniţial şef de producţie la cooperativa “Victoria” (1949-1951), apoi referent în Ministerul Industriei Uşoare (1951-1956), respectiv şef de secţie la întreprinderea “Varga Katalin” dlin Cluj (1956-1959), pensionat (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a:656-7);
•    MENINGHER, N. Elias-Froim – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
•    METCH, Z. – numit în decembrie 1948 membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru lichidarea restanţelor şi repartizarea dentiştilor (Bărbulescu et al. 2009: 184-5);
•    (?) MEZINCESCU, D. Eduard (n. Eduard MESINGER) (n. 1909-?) – student la medicină, apoi menţionat şi ca ilegalist la Cluj, în timpul războiului cadru didactic la Facultatea de Medicină din Bucureşti (în 1944 cu grad de asist. univ; la facultate alături de tatăl său, Dimitrie), după august 1944 comisar al guvernului pe lângă Liga Operelor Sociale, cu rang de secretar de stat (1945-1946), secretar general al C.C. de ajutor al regiunilor lovite de secetă (1947), secretar general la Ministerul Afacerilor Străine în 1948, şef al Departamentului Artelor (1948-1949) şi apoi ministru al Artelor şi Informaţiilor (mai 1949 – iulie 1950), preşedinte al Comitetului pentru Artă cu rang de ministru secretar de stat (iulie 1950 – iunie 1952), ministru adjunct al Afacerilor Externe (1956-1966), iar apoi ambasador succesiv în Suedia, Danemarca şi Norvegia (pânã în 1976); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a; după 1989 membru al Partidului Socialist al Muncii şi redactor la revista Magazin Istoric; împreună cu Florica a avut doi fii, Gheorghe Andrei (n. 1943; decedat) şi Alexandru Luca (n. 1946), amândoi fizicieni şi emigraţi în S.U.A.;
•    MICU-CHIVU, Ecaterina (n. KLEIN, ulterior românizat MICU) – pentru un timp soţia ( a doua a) lui Stoica Chivu; fostă ilegalistă, deţinută în perioada interbelică; după august 1944 şefa Direcţiei Personal din M.A.E. (1947-1950) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 199, n. 3; Preston et al. 2005: 334 n.2); din 1953 director al Institutului Româno-Sovietic; profesor la Institutul Politehnic Bucureşti până în 1955, apoi în C.C. al Crucii Roşii (1955-1960), în anii ’80 traducătore la diverse edituri; decorată în 1949 cu odinul “Apărarea Patriei” cls. III-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
•    MIHĂILEANU, Petre (n. HERŞCOVICI) – voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, la începutul anilor ’50 trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar în cadrul diplomaţiei române, apoi coautor al unor articole sub egida I.S.I.S.P., apoi traducător la diverse edituri (Diamant 1979: 371, Sugarman f.a.: 110)
•    MILETINEANU, Ion(el) (uneori ortografiat şi “Militineanu”) – văr primar al amantei regale Elena Wolf-Lupescu; la începutul anilor ’30 expulzat din Germania în timpul studenţiei ca agitator comunist, apoi înrolat voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, după război membu în conducerea Comitetului Electrotehnic Român; în mai 1948 numit unul din cei şase secretari generali ai Ministerului Industriei; până în 1969 director general adjunct al Direcţiei Generale Metrologie, Standarde şi Invenţii de pe lângă Consiliul de Miniştri, iar apoi director în cadrul Direcţiei de Standardizare; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Diamant 1979: 371, Sugarman f.a.: 110, Ţurlea 2010: 111; B.I.R.E. 15 (18 mai 1948): 6).
•    MINDIRIGIU, Lupu – de formaţie tâmplar, după război instructor teritorial şi “lector” al ziarului Scânteia, cenzor de presă în cadrul Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (1952-1977), ocazional publicist la Presa Noastră (editată de Consiliul Ziariştilor din R.S.R.), apoi redactor la România Liberă până la emigrarea în Israel în 1980, unde, în 1999, avea să publice cartea de memorii Un anonim în citadela presei româneşti, apărută la Tel Aviv (Solomovici 2003: 377-9 ş.u.; Otu şi Râjnoveanu 2007: 56);
•    (?) MINEA, Stan – ilegalist, voluntar republican în războiul civil din Spania, după august 1944 redactor la Viaţa sindicală, încadrat la M.Ap.N. în 1946, avansat colonel (1949), decorat în acelaşi an cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, promovat şeful Direcţiei Informaţii (i.e. contrainformaţii militare) a Marelui Stat Major (febr. 1951-ian. 1954), ulterior, în circumstanţe încă neelucidate, internat într-o secţie psihiatrică a spitalului M.A.I. Otopeni, apoi, în anii ’60, autor al unor articole şi studii de istorie contemporană (la I.S.I.S.P., Institutul de Istorie şi Filozofie al Academiei, reista Magazin istoric, etc.) (Adorian et al. 1971: 210; Solomovici 2003: 249 şi 470; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 506, n. 17; Ioniţoiu 2008: 291; C.P.A.D.C.R. 2006: 662; Troncotă 2003: 35; Deletant 1999: 20);
•    MIRONESCU, Solange – la începutul anilor ’50 angajată la Direcţia Cabinet în M.A.E. (Constantiniu 2003: 83, 149);
•    MOGHIOROŞ, Alexandru (n. BALOGH Joszef, în alte documente oficiale MAGYAROSI) (23.X.1911 Salonta Mare, Bihor – 1.X.1969 Bucureşti) – evreu maghiarofon, fost mecanic, agitator comunist şi membru de partid din 1929, după 1944 membru în conducerea C.D.E., membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităţilor în guvernul Groza (1948-1952), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreşedinte şi apoi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965); şef al secţiei de relaţii internaţionale a partidului în timpul guvernării Dej;
•