Comitetul Național al Re-Unirii noastre cu România
——————————————————————————
În condițiile noilor realități geopolitice critice din Estul Europei,
la Chișinău actualmente se propune constituirea un Comitet Național al Re-Unirii cu România
care are menirea de a negocia imediat cu Președinta Maia Sandu și cu Parlamentul de la Chișinău
pentru a-i determina să Re-Stabilească legal „Actul Unirii” pt. TOTDEAUNA a Basarabiei cu România,
votat de „Sfatul Țării” la 27 Martie 1918 /document în vigoare până în prezent/.
Iată lista prealabilă a membrilor de vază, elita patriotică din Rep. Moldova, rămasă în viață:
————————————————————————————————————————————–
1. Eugen Doga – compozitor, Chișinău
2. Ion Druță – scriitor nonagenar, Moscova
3. Vlad Beșleagă – scriitor nonagenar, Chișinău
4. Ion Costaș – general /r/ fost Ministru al Apărării al Rep. Moldova
5. Alecu Reniță – jurnalist, ex-deputat, Chișinău
6. Mihai Ciubotaru – scriitor /revista „Basarabia Literară”
7. Dorin Chirtoacă, fost primar de Chișinău
8. Ionică Paladi, cântăreț, Chișinău-Iași
9. Ileana Robu, jurnalistă / Franța
10. Eugenia Bulat, scriitoare / Italia
11. Mihai Patraș, economist, ex-deputat, originar din Nordul Bucovinei
12. Anatol Țăranu, istoric, ex-deputat, Chișinău
13. Ilie Ilașcu, erou, martir național
14. Iuliana Gorea-Costin, ex- diplomată
15. Ileana Aramă, doctor în drept, profesor universitar, Chișinău
16. Ioan Ciuntu, preot, ex-deputat, Chișinău
17. Mircea Druc, ex-deputat, fost Prim Ministru,
18. Sanda Raiu, ex-deputată, Chișinău
19. Ilie Bratu, ex-deputat, Chișinău
20. Ion Buga, istoric, profesor universitar, ex-deputat, Chișinău
21. Dumitru Gorda, diplomat, Ambasador
22. Victor Guzun, fost diplomat, ex – Ambasador în Estonia
23. Anica Guțu, Secretar de Stat, Guvernul României
24. Boris Volosati, deputat, București
inclusiv:
25. Nicolae Dima, jurnalist, profesor / SUA
26. Emil Străinu, general /r/ București
27. Mircea Chelaru, general /r/ București
fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române
28. Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale
la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj
29. Traian Băsescu, fost Președinte al României
30. George Simion, deputat în Parlamentul de la București
31. Eugen Tomac, europarlamentar, București, născut în sudul Basarabiei istorice
———————————————————————————–
Scrisoare către Basarabia.
pentru cel pe care sigur îl voi (re)întâlni
Moto:
Din Țara mamă eu vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
(Parafrază după Grigore Vieru)
Prieten drag,
Sigur că mă gândesc mereu la ceea ce ne preocupă pe amândoi!
Cred că, în cele din urmă, totul se rezumă la conştientizarea responsabilităţii pe care cu toţii o avem şi care contează în mod fundamental în construcţia viitorului pe care ni-l dorim.
Frate, îţi scriu cu mult drag, însă port în suflet un mare regret. Nu-i de vină nici Prutul, nici graniţa, nici limba „moldovenească”, ci timpul care s-a scurs călcând peste adevăr şi dreptate. Simt credinţa noastră comună, simt tăria curajului nostru de a înfrunta chiar şi cele mai covârşitoare repulsii, chiar şi cele mai otrăvite minciuni. Însă vremea minciunilor şi-a văzut paroxismul; acum urmează vremea împlinirii idealului nostru. Unirea se va face, nu am nicio îndoială, iar în acest moment noi căutăm să ne revedem. Nu prin poduri, prin tratate sau prin mişcări politico-sociale se va redesăvârşi această unire, ci prin depăşirea tăcerii şi prin propagarea adevărului, prin reconturarea identităţi milenare pe care un simplu an, cum ar fi 1812 sau 1940, nu ar putea-o şt sau nega nicicând. Iar singurul mijloc de redobândire al tezaurului nostru spiritual este LIMBA STRĂMOŞEASCĂ, lim ba care i-a zămislit şi îi plânge pe Mihai Eminescu, pe Grigore Vieru sau pe soţii Teodorovici.
De la Chişinău la Timişoara, de la Hotin la Balcic, de la Tisa şi până dincolo de Nistru strâng întreaga suflare românească prin cel mai simplu gest cu putință, ţinând în mână condeiul LIMBII NOASTRE. Astăzi, Limba Română reprezintă rodul Podului de Flori pentru ambele maluri ale Prutului. Sârma ghimpată ce ne despărţea este de domeniul trecutului, iar frații se caută cu sinceritate şi cu regretul acestei lungi despărţiri. „Degeaba a venit libertatea, dacă fraţii nu se cunosc între ei”, spunea cel pe care îl simt ca pe un prieten al nostru: Grigore Vieru.
Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Moldova, parte din trupul Daciei străbune, a fost împărţită, proaspăta provincie de la est de Prut fiind „răpită de la legitimul și adevăratul său proprietar, care era Moldova, şi transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia!”, aşa cum spunea un alt mare prieten – Mihai Eminescu. Să nu uităm, însă, că primul Imperiu care a încălcat înţelegerile internaţionale ale epocii a fost Imperiul Habsburgic care, în 1775, a anexat Moldova de Nord, denumită ulterior Bucovina. Se crea astfel un precedent pentru „săraca Moldovă”, provincia românească pe care Mihail Kogălniceanu n-ar fi dat-o „nici pentru întâiul tron din lume”.
Astfel, trecutul evidenţiază un brav popor din care noi, românii din toate colțurile lumii, suntem mândri că ne tragem sorgintea, dar acelaşi trecut a consemnat în filele milenare ale istoriei Neamului un destin nedrept, nesfârșite granițe între fraţi, între copiii unei istorii şi limbi ancestral comune (acelaşi Grigore Vieru: „România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie și graniţe”).
Prezentul, însă, ţese în sufletul viu al românului un veşmânt nepreţuit pentru un viitor drept şi glorios, un viitor care ne va reda ceea ce demult am avut; „Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”, spunea Petru Rareş, marele Domn al Moldovei secolului al XVI-lea, printre primii care au încercat reîntregirea naţiunii prin luptele din Transilvania şi Pocuţia.
Viitorul, pe cât îl pot vedea scriindu-ţi în această clipă, înseamnă edificarea conștiinţei naţionale prin redescoperirea valorilor uitate, iar asta nu poate însemna decât reîntoarcerea Basarabiei acasă, pentru că, fără ea, conform spuselor lui Dimitrie Cantemir, „nu avem trecut, prezent şi viitor”, această provincie fiind „leagănul autentic al civilizaţiei româneşti”.
Basarabia nu mai este un copil „înfăşurat în sârmă ghimpată”, cum era în viziunea lui Grigore Vieru, ci este, mai curând, parfumul sentimentului patriotic a cărui văpaie o simţim din ce în ce mai prezentă. Inefabilă e dorinţa de a regăsi fratele pierdut, iar lacrima vărsată de sărmanii noștri străbuni prin ocnele Siberiei au semănat, simt astăzi, lumina speranţei şi credinţă nestrămutată. Pentru că nimeni nu ne poate aresta sufletul, nimeni nu ne poate nega istoria, nimeni nu ne poate face să ne uităm cea mai scumpă zestre, LIMBA NOASTRĂ.
În acest spirit închei, dragul meu prieten, şi sper din toată inima să ne putem revedea curând, ca în alte dăţi. Până atunci, aştept cu nerăbdare răspunsul tău şi relatări din Chişinău despre marcarea Unirii Basarabiei, unde am înţeles că ai participat cu mult entuziasm.
Cu drag şi cu mult dor.
Rareş
Apel la reîntregire
Popor român, urmaş de daci
Trezeşte-te din amorţire
Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci
Aspiră la re-întregire
Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ţine visul unirii treaz
Recheamă-ţi oastea de la vatră
Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istrul
Clădeşte peste Ţară punte
Ca Tisa să uneşti cu Nistrul.
Tulnicele în munţi să sune
Adună-ţi oştenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.
De la letopiseţ citire
Dorinţa ta spre cer să tune
Românii vor re-întregire
Uniţi în crez şi acţiune
De Virgil Ciuca.
Sora draga, basaraba
….de Mircea Istrate Dorin
Soră dragă, lasă-ţi ochii, care-ntruna vreme plâng, Să se-ndrepte către mine, ca la suflet să te strâng
Şi-a ta lacrimă de miere şi-al tău bocet întristat
Din blestem amar de fiere, rugă fie de-nchinat.
Domnul să ne de-a putere şi scânteia unui gând,
Ca să vină vremea ceea să fim una pe pământ,
Ca şi cum e maica noastră, dulcea limbă românească,
Grai de suflet care vine dintr-o vreme strămoşească.
Amândouă, Prutul, astăzi, de pe maluri adăstând,
Aşteptăm să ne-mpreune domnul Ştefan, drag şi sfânt,
Că în el ne stă nădejdea de blestem ne slobozească
Să fim iar ce-am fost odată, rai de clipă-mpărătească.
Lasă-ţi, Doamne, umbra morţii, ia-ţi oştenii tăi bărbaţi
Şi, la vreme norocoasă, trece Prutul către fraţi,
Mi te-opreşte la Soroca, la Tighina şi Orhei,
Şi-ai să vezi cum fug muscalii dinainte-ţi, dacă vrei.
Că de nu, Moldova-ţi dragă, cea grădină înflorată,
Cu acei ce azi ţin hăţul n-o fi una niciodată,
Vino dară, mândre Ştefan, c-al nost’ suflet rău ne doare,
N-avem lacrimi a mai plânge, şi de toate ne sloboade.
Scrisoare către Basarabia.
pentru cel pe care sigur îl voi (re)întâlni
Moto:
Din Țara mamă eu vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
(Parafrază după Grigore Vieru)
Prieten drag,
Sigur că mă gândesc mereu la ceea ce ne preocupă pe amândoi!
Cred că, în cele din urmă, totul se rezumă la conştientizarea responsabilităţii pe care cu toţii o avem şi care contează în mod fundamental în construcţia viitorului pe care ni-l dorim.
Frate, îţi scriu cu mult drag, însă port în suflet un mare regret. Nu-i de vină nici Prutul, nici graniţa, nici limba „moldovenească”, ci timpul care s-a scurs călcând peste adevăr şi dreptate. Simt credinţa noastră comună, simt tăria curajului nostru de a înfrunta chiar şi cele mai covârşitoare repulsii, chiar şi cele mai otrăvite minciuni. Însă vremea minciunilor şi-a văzut paroxismul; acum urmează vremea împlinirii idealului nostru. Unirea se va face, nu am nicio îndoială, iar în acest moment noi căutăm să ne revedem. Nu prin poduri, prin tratate sau prin mişcări politico-sociale se va redesăvârşi această unire, ci prin depăşirea tăcerii şi prin propagarea adevărului, prin reconturarea identităţi milenare pe care un simplu an, cum ar fi 1812 sau 1940, nu ar putea-o şt sau nega nicicând. Iar singurul mijloc de redobândire al tezaurului nostru spiritual este LIMBA STRĂMOŞEASCĂ, lim ba care i-a zămislit şi îi plânge pe Mihai Eminescu, pe Grigore Vieru sau pe soţii Teodorovici.
De la Chişinău la Timişoara, de la Hotin la Balcic, de la Tisa şi până dincolo de Nistru strâng întreaga suflare românească prin cel mai simplu gest cu putință, ţinând în mână condeiul LIMBII NOASTRE. Astăzi, Limba Română reprezintă rodul Podului de Flori pentru ambele maluri ale Prutului. Sârma ghimpată ce ne despărţea este de domeniul trecutului, iar frații se caută cu sinceritate şi cu regretul acestei lungi despărţiri. „Degeaba a venit libertatea, dacă fraţii nu se cunosc între ei”, spunea cel pe care îl simt ca pe un prieten al nostru: Grigore Vieru.
Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Moldova, parte din trupul Daciei străbune, a fost împărţită, proaspăta provincie de la est de Prut fiind „răpită de la legitimul și adevăratul său proprietar, care era Moldova, şi transmisă de către acel ce nu avea drept s-o cedeze la acel ce nu avea drept s-o ia!”, aşa cum spunea un alt mare prieten – Mihai Eminescu. Să nu uităm, însă, că primul Imperiu care a încălcat înţelegerile internaţionale ale epocii a fost Imperiul Habsburgic care, în 1775, a anexat Moldova de Nord, denumită ulterior Bucovina. Se crea astfel un precedent pentru „săraca Moldovă”, provincia românească pe care Mihail Kogălniceanu n-ar fi dat-o „nici pentru întâiul tron din lume”.
Astfel, trecutul evidenţiază un brav popor din care noi, românii din toate colțurile lumii, suntem mândri că ne tragem sorgintea, dar acelaşi trecut a consemnat în filele milenare ale istoriei Neamului un destin nedrept, nesfârșite granițe între fraţi, între copiii unei istorii şi limbi ancestral comune (acelaşi Grigore Vieru: „România este o ţară plină de câmpii, munţi, ape, cântece, istorie și graniţe”).
Prezentul, însă, ţese în sufletul viu al românului un veşmânt nepreţuit pentru un viitor drept şi glorios, un viitor care ne va reda ceea ce demult am avut; „Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”, spunea Petru Rareş, marele Domn al Moldovei secolului al XVI-lea, printre primii care au încercat reîntregirea naţiunii prin luptele din Transilvania şi Pocuţia.
Viitorul, pe cât îl pot vedea scriindu-ţi în această clipă, înseamnă edificarea conștiinţei naţionale prin redescoperirea valorilor uitate, iar asta nu poate însemna decât reîntoarcerea Basarabiei acasă, pentru că, fără ea, conform spuselor lui Dimitrie Cantemir, „nu avem trecut, prezent şi viitor”, această provincie fiind „leagănul autentic al civilizaţiei româneşti”.
Basarabia nu mai este un copil „înfăşurat în sârmă ghimpată”, cum era în viziunea lui Grigore Vieru, ci este, mai curând, parfumul sentimentului patriotic a cărui văpaie o simţim din ce în ce mai prezentă. Inefabilă e dorinţa de a regăsi fratele pierdut, iar lacrima vărsată de sărmanii noștri străbuni prin ocnele Siberiei au semănat, simt astăzi, lumina speranţei şi credinţă nestrămutată. Pentru că nimeni nu ne poate aresta sufletul, nimeni nu ne poate nega istoria, nimeni nu ne poate face să ne uităm cea mai scumpă zestre, LIMBA NOASTRĂ.
În acest spirit închei, dragul meu prieten, şi sper din toată inima să ne putem revedea curând, ca în alte dăţi. Până atunci, aştept cu nerăbdare răspunsul tău şi relatări din Chişinău despre marcarea Unirii Basarabiei, unde am înţeles că ai participat cu mult entuziasm.
Cu drag şi cu mult dor.
Rareş
Pentru tine Prietene … si Buna dimineata !
Apel la reîntregire
Popor român, urmaş de daci
Trezeşte-te din amorţire
Nu mai cerşi la sfinţi şi vraci
Aspiră la re-întregire
Popor român, popor viteaz
Refuză ruga idolatră
Ţine visul unirii treaz
Recheamă-ţi oastea de la vatră
Aprinde foc pe vârf de munte
Nu contempla cum curge Istrul
Clădeşte peste Ţară punte
Ca Tisa să uneşti cu Nistrul.
Tulnicele în munţi să sune
Adună-ţi oştenii sub armă
Ca steaua ta să nu apună
Când vrea o putere infamă.
De la letopiseţ citire
Dorinţa ta spre cer să tune
Românii vor re-întregire
Uniţi în crez şi acţiune
De Virgil Ciuca.
Sora draga, basaraba
….de Mircea Istrate Dorin
Soră dragă, lasă-ţi ochii, care-ntruna vreme plâng, Să se-ndrepte către mine, ca la suflet să te strâng
Şi-a ta lacrimă de miere şi-al tău bocet întristat
Din blestem amar de fiere, rugă fie de-nchinat.
Domnul să ne de-a putere şi scânteia unui gând,
Ca să vină vremea ceea să fim una pe pământ,
Ca şi cum e maica noastră, dulcea limbă românească,
Grai de suflet care vine dintr-o vreme strămoşească.
Amândouă, Prutul, astăzi, de pe maluri adăstând,
Aşteptăm să ne-mpreune domnul Ştefan, drag şi sfânt,
Că în el ne stă nădejdea de blestem ne slobozească
Să fim iar ce-am fost odată, rai de clipă-mpărătească.
Lasă-ţi, Doamne, umbra morţii, ia-ţi oştenii tăi bărbaţi
Şi, la vreme norocoasă, trece Prutul către fraţi,
Mi te-opreşte la Soroca, la Tighina şi Orhei,
Şi-ai să vezi cum fug muscalii dinainte-ţi, dacă vrei.
Că de nu, Moldova-ţi dragă, cea grădină înflorată,
Cu acei ce azi ţin hăţul n-o fi una niciodată,
Vino dară, mândre Ştefan, c-al nost’ suflet rău ne doare,
N-avem lacrimi a mai plânge, şi de toate ne sloboade.