Vodă, da! Hâncu, ba!

S. V. Dim. Hâncu

MOTTO

“Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, distruge-le tradițiile, fă-i sa se rușineze de ceea ce sunt! Astfel, nu va mai fi nevoie să lupți pentru a-i cuceri, speriați de ceea ce i-ai convins că sunt, te vor implora să vii să-i salvezi…”

SUN TZU – “Arta razboiului”

Herodot declara că dacii erau “cei mai viteji și cei mai DREPȚI dintre traci”.

Istoria, în general, dar mai ales istoria antică, era o cronică a ciocnirilor dintre popoare în tentativa unor popoare de a subjuga și de a jefui alte popoare. Calitațile ca vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu în luptă erau la mare preț.

Calitatile morale ale popoarelor rareori erau menționate de istoricii vremii.

Cât de evident trebuie să fi fost SIMȚUL DREPTĂȚII la daci, ca această CALITATE MORALA sa-l fi impresionat pe obiectivul Herodot?

Mărturiile apreciative la adresa traco-geto-dacilor sunt numeroase, dintre care spicuiesc cateva:

Pitagora spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.”

Platon, în dialogul sau – Carmides, descrie cât de admirativ era Socrate la adresa medicinii trace care se remarca printr-o abordare holistcă a meșteșugului tratării bolilor. Socrate povestea că un medic trac ii spusese – „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de trup. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om, în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi.
Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.
Romanii, veșnicii adversari ai dacilor, supranumeau cu admirație Dacia, spunandu-i Dacia Felix – Dacia cea Fericita.

Semnele de prețuire ale anticilor față de traco-geto-daci sunt mult mai numeroase. Senatul roman, de exemplu, i-a acordat împaratului Traian titlul de Dacicus Maximus. Traian a avut victorii și inainte și după razboaiele cu dacii. Pentru nici una dintre aceste cuceriri nu i s-a conferit vreun titlu. Acest tilu, obținut de Traian, ne spune ceva despre importanța majoră a Daciei în acea epocă.

Oare noi azi admirăm state din lumea a III-a? Noi admirăm statele dezvoltate, capabile să asigure popoarelor lor un nivel de trai corespunzator exigențelor secolului în care trăim.

Niciodată oamenii n-au admirat un alt popor, decât cel din care făceau parte, dacă acel popor le era inferior din punctul de vedere al dezvoltării.

Tot așa, trebuie să admitem că traco-geto-dacii au fost un popor dezvoltat în antichitate, suficient de dezvoltat încat să fie capabil să creeze celebrele Statui de Daci.

Aceste considerații le-am scris în special pentru acei LATINOPAȚI, ca Dan Alexe, micul trepăduș cultural recrutat de Liiceanu pentru a-i defăima, la Humanitas, pe români și în dimensiunea lor istorică.

(pentru a vedea celelalte articole pe aceeași temă (1-8) accesați https://sfera21.wordpress.com/2016/02/19/poveste-normanda-numai-pentru-patrioti-romani-2/ )