Se duc profesorii se duc…

Prof. univ. dr. ing. Valeriu Dulgheru, Chişinău
16 Ianuarie 2019

„Ne mor prietenii, ne mor, /Murim şi noi în moartea lor,/ Că-ntârzie îngrozitor, /Într-una,
primul ajutor,…/”. (Adrian Păunescu, „Ne mor prietenii”)
Într-adevăr, din păcate în multe situații „…întârzie primul ajutor”. Deseori simțim lipsa acută a
cuiva după ce pleacă dintre noi. Recent intelectualitatea basarabeană a mai pierdut un mare
intelectual, un mare luptător pentru Reunirea Basarabiei cu Țara-Mamă. Zilele trecute, chiar în
sărbătorile de Crăciun pe stil vechi, la vârsta de peste 82 de ani ne-a părăsit profesorul, maestru
al educației creștine și mare patriot unionist, Virgil Mândâcanu. A plecat subit, lăsându-ne mai
orfani. A plecat fără să-și vadă visul de aur împlinit – ReUnirea cu Țara-Mamă. L-am cunoscut
pe acest mare intelectual de peste 10 ani. Ultima întâlnire am avut-o cu distinsul profesor pe
data de 4 ianuarie. M-a sunat și mi-a propus să ne întâlnim în holul Blocului Rectoratului al
Universității Tehnice a Moldovei de pe bul. Ștefan cel Mare, un loc convenabil pentru profesor
care locuia prin apropiere. La întâlnire (din păcate ultima!) m-a anunțat cu bucurie că se
prefigurează un finanțator al frumosului proiect pe care l-a inițiat – editarea unui important
volum (culegere de lucrări) „Basarabie încotro?”, strict necesar pentru „luminarea” omului de
rând privind avantajele Reunirii și pregătirea ei după alegerile din 24 februarie. Este o datorie, o
mare datorie, față de acest mare pedagog și patriot unionist să scoatem acest important volum
de sub tipar. Ultimul său articol publicat în săptămânalul „Literatura și Arta”, întitulat
„Salvarea Neamului ori a guvernanților oligarhi?”, ieșit postmortem pe 10 ianuarie, este ca un
testament lăsat „alegătorului Salvării Naționale”, un îndemn de a separa cozile de topor,
trădătorii, corupții, devastatorii de bănci, criminalii de stat de Salvatorii de Neam. A fost
ultimul lui îndemn.
Educația, percepută până în prezent mai mult sub aspect cultural, social, moral capătă tot mai
mult o pronunțată importanță existențială. În contextul problemelor globale ale Omenirii
Educația devine baza existenței sociale. Doar prin educație Civilizația umană are șanse de a ieși
din impactul generat de epuizarea resurselor naturale și energetice, de poluarea mediului
ambiant, de efectele negative ale globalizării în plan cultural și moral. În acest context tot mai
pregnant apare întrebarea: cum trebuie făcută educația în această eră a informatizării,
globalizării, în contextul unor provocări majore demografice. Profesorul Virgil Mândâcanu,
care a fost un mare specialist în domeniul Educației (în special a educației creștine), a încercat
să răspundă la această întrebare. Prin cele peste 40 de manuale, volume și monografii, prin
sutele de lucrări științifice și articole publicistice, dintre care menționăm doar unele din ele:
Pedagogia Creștin-ortodoxă; Profesorul maestru; pedagogi români notorii (4 volume);
Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei, ș.a. Crezul absolut al profesorului era că doar
împreună cu Țara putem asigura o educație completă bazată pe credință, cultură, moralitate. În
lucrările sale profesorul educator V. Mândâcanu vine cu argumente incontestabile despre
necesitatea vitală de revenire la învățământul românesc. „Cele 4 clase românești întotdeauna
le-au bătut pe cele 10 clase rusești-sovietice!” ne reamintea profesorul V. Mândâcanu un pur
adevăr care circulă prin Basarabia. În activitatea sa pedagogică de 60 de ani s-a condus în
permanență de principiul că „talentele nu se caută și nu se găsesc, ele se formează”.

Acesta ar trebui să fie crezul tuturor celora care au îmbrățișat profesia de dascăl, de formare a
tinerelor caractere. „Tinerii ar fi mult mai creativi dacă ar ști ce înseamnă aceasta” spune un
vestit creatolog. Prof. Virgil Mândâcanu, prin creația sa – manuale, monografii, lucrări
științifice și publicistice, a explicat miilor de discipoli ce înseamnă aceasta. Aflată la hotarul
între două lumi: una a progresului, culturii și moralității (în pofida unor probleme particulare
existente), și cealaltă, a estului sălbatic, de unde de apr. 2000 de ani ne-au venit și ne mai vin
toate nevoile în pofida aparenței unei credințe și moralități comune, realitatea fiind cu totul alta,
Basarabia, ca o corabie naufragiată, de apr. 30 de ani rătăcește fără să ancoreze la unul din
maluri. Ca un fir roșu apare răspunsul la această problemă în ultimul volum îngrijit de profesor
„Educația – sinteză a Credinței, Culturii și Științei”. „De ce nu ne merge bine în Țară?”  se
întreabă N. Dabija în volumul coordonat de profesor. Nu ne merge bine fiindcă nu suntem
împreună cu Țara, este răspunsul. O mașinărie nu lucrează bine doar dacă-i lipsește un simplu
șurub, dar mite o Țară, căreia îi lipsește o parte a corpului. Inclusiv, pe segmentul educației.
Țării îi lipsește Basarabia – un bun păstrător și cultivator al tradițiilor populare, a simțului
unității de neam, iar Basarabiei – sistemul românesc de educație.
Nu ne merge bine fiindcă „principiul moral este exclus din politică, cultură, știință, credință și
educație”. Dar aceasta este deosebit de grav, deoarece lipsa acestuia în diverse sfere sociale
duce la ruinarea fundamentului oricărui stat. Dar cel mai dureros, cel mai puternic foc, care l-a
mistuit pe patriotul unionist Virgil Mândâcanu, a fost aflarea acestei așchii de popor român în
afara Țării. Articolele deosebit de sufletiste, dialogurile întreținute de profesorul Virgil
Mândâcanu cu tot atât de sufletiști unioniști, dar și articolele altor autori, sunt esența noului
proiect demarat în calitate de coordonator cu denumirea semnificativă „Basarabie încotro?”. În
final vin cu o tristă constatare pentru mulți dintre noi. În aceste veșnice alergări, deseori în
nicăieri, ar trebui să ne mai oprim din când în când, să-i mai vedem și pe cei de alături cu
nevoile lor. Deseori mi se destăinuia profesorul cum se descurcă cu pensia de sub 2000 de lei
(mai puțin de 100 Eur) pentru 60 de ani dați pe altarul educației. Este o mare rușine a
guvernanților, o mare nedreptate față de cei care s-au jertfit pentru acest neam. De asemenea,
nu întotdeauna noi cei de alături l-am apreciat pe profesorul veșnic neliniștit la justa-i valoare.
Personal mă simt vinovat, fiind unul dintre ei. În unul din ultimele mesaje telefonice mi s-a
destăinuit că ia părut rău că nu și-a văzut numele trecut printre cei care au realizat ceva pentru
apropierea Unirii, informații apărute recent pe paginile Literaturii și Arta. Într-adevăr, doar
aceste câteva volume scrise sau coordonate de profesor pe problemele reîntregirii cu Țara-
mamă, înseamnă foarte mult pentru deșteptarea omului de rând. A fost o scăpare a mea, pentru
ce mi-am cerut scuze, neștiind că va fi ultima. Voi încerca să repar această greșeală neiertabilă,
făcând tot posibilul ca acest proiect deosebit de important „Basarabie încotro?” să fie realizat.
Să fiți liniștit Profesor acolo în împărăția veșnică a Raiului, unde neapărat veți nimeri având un
permis de trecere prin Porțile Raiului atât de veritabil. Dumnezeu să va odihnească în pace, iar
noi cei din această lume să vă aducem aprecierea binemeritată pentru tot ce ați făcut.