O vină istorică
Pe la 3-4 ani. Mama îmi spune o istorioară. Un evreu îşi trimite copilul la un cioban ca să-l înveţe o limbă românească pură. După câteva luni, bate cineva la uşă: « Sunt eu, ciubanul, ţi-am adus cupilul ! » Râdeam de pronunţia aceea ciudată. Dar ce era un evreu ? Mama n-a ştiut să-mi explice.
După vreo cinci ani. Între nenumăratele lui bancuri porcoase, de care râdeam pentru că erau pline de cuvinte interzise, Jean de la etajul VII ne-a spus şi unul care ne-a nedumerit. La o şcoală vine inspecţia, profesorul ţine o lecţie patriotică şi un şcolar, emoţionat, începe să plângă. « Cum te cheamă, pui de dac ? » îl întreabă inspectorul. La care copilul spune : « Goldenberg ! » N-am înţeles de ce trebuia să râdem, era un nume curios, e drept, dar nu cine ştie ce amuzant. « Păi, nu înţelegi Era un evreu !» Ce era totuşi un evreu ? « E unul care se preface că e român, îşi ia câteodată şi nume românesc ca să ne păcălească, dar el nu e român ca noi, e jidan şi copiii lui sunt tot jidani», s-a străduit să ne explice Jean.
15 ani mai târziu, la restaurantul Uniunii Scriitorilor, un coleg de generaţie deschide România literară : « Ia număraţi : uite, chiar pe pagina 2 semnează un evreu. Pagina 3 : doi evrei ! Pagina 5 : încă doi ! Pagina 8… » L-am întrebat ce vrea să spună cu asta. « Nu fi naiv ! », mi-a răspuns. « Dacă tăcem le facem jocul. Nu vezi că se împing înainte unii pe alţii ? Nu vezi că nu mai ai loc de ei ? » A urmat o discuţie penibilă, în urma căreia m-am ridicat şi am plecat de la masă.
Multă vreme am crezut în mitul poporului român, bun, înţelept şi tolerant, neînclinat spre excese, spre soluţii radicale. N-am dus războaie de cucerire, n-am făcut de-a lungul istoriei decît să ne apărăm « sărăcia şi nevoile, şi neamul ». Chiar am crezut că, până şi în timpul dictaturilor de extremă dreapta, noi am refuzat să trimitem evreii în lagăre de concentrare şi i-am tratat mai bine decât alte popoare. Din păcate, şi acest mit trebuie să cadă. În ultimul timp, au apărut cărţi care dezvăluie, spre frustrarea, nefericirea şi jena noastră, dimensiunile nebănuite ale antisemitismului românesc. Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichman, « românii au fost cel mai antisemit popor din Euroipa”, afirmaţia ei că până şi naziştii germani erau indignaţi de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva evreilor, încep să nu ni se mai pară atât de nedrepte. Încetul cu încetul, ni se arată fapte pe care e groaznic să le priveşti în faţă: sutele de victime ale pogromului din Iaşi, alte sute de victime ale rebeliunii legionare (cu evrei agăţaţi în cârligele măcelăriilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate în vagoanele de transport. Întârzierea cu decenii a acordării cetăţeniei evreilor, legi antievreieşti mai dure ca oriunde, o mulţime de organizaţii antisemite, de guverne antisemite. O anticipare cu câteva decenii a „soluţiei finale” în scrierile unui doctrinar. Un poet naţional antisemit. Un guru universitar antisemit. Discipolii săi, deveniţi mai târziu personalităţi mondiale – făcându-şi din antisemitism o profesiune de credinţă. Şi dacă putem să ne îndoim de datele şi cifrele din studiile ştiinţifice – deşi de cele mai multe ori n-avem motive s-o facem – e greu să te îndoieşti de mărturiile directe de felul „Jurnalului” lui Mihail Sebastian, în care asistăm la calvarul unui scriitor, din întâmplare de origine evreiască. În câţiva ani, acest om blând şi copilăros, lucid şi resemnat, se vede dat afară din slujbă, din casă, din Societatea Scriitorilor, părăsit de cei mai buni prieteni, deposedat prin urmare de umanitate, singura lui „vină” fiind una obiectivă, evreitatea lui. Oricât de amar ar fi paharul, trebuie să-l bem astăzi până la fund: avem datoria să ne recunoaştem vina istorică faţă de evreii din România. E primul pas spre recâştigarea onoarei noastre de popor civilizat, european.
Am crezut şi mai multă vreme că generaţia mea şi eu însumi am fost scutiţi de antisemitism. În definitiv, n-am văzut prea mulţi evrei la viaţa noastră. Dar miile de glume, bancuri şi aluzii despre evrei cu care am fost bombardaţi toată adolescenţa au lăsat urme în sufletele celor mai curaţi dintre noi. Au sădit o suspiciune difuză, o obişnuinţă de a-l privi pe evreul de lângă noi cu un alt fel de privire, ca pe un animal ciudat şi potenţial periculos. Îi explicam succesele prin conspiraţia semenilor lui. Îi reproşam ca pe o trădare asumarea evreităţii şi ca pe o viclenie asumarea românităţii. Trebuie să fie cumplit de greu să fii evreu, să simţi clipă de clipă povara privirii suspicioase a celorlalţi. Azi înţeleg bine că, decât să-mi fac iluzia că sunt total liber de antisemitism, e mult mai bine să caut antisemitismul în cele mai ascunse zone ale minţii mele, să-l localizez, să-l înţeleg şi să-l izolez. Abia în acest fel voi fi liber de el.
Numiţi acest lucru „corectitudine politică”. Eu îl numesc purtare firească faţă de o fiinţă umană sau faţă de un grup uman, oricare ar fi el. Nu idealizez pe nimeni: între evrei sunt genii şi ticăloşi. Andrei Pleşu a scris un articol excepţional despre asta. Cred doar că nu se poate trăi aşteptând clipă de clipă să ţi se reproşeze – chiar şi din partea celui mai bun prieten – că tu personal l-ai răstignit pe Iisus Hristos.
Mircea Cărtărescu (Text publicat în Jurnalul Naţional)
Vina noastră sau vina lui Mircea Cărtărescu?
Mă sună din SUA Billache, asiduu cititor de literatură română, inclusiv presă. Să mă întrebe dacă am citit articolul lui Mircea Cărtărescu despre evreii ucişi de români, intitulat O vină istorică, apărut la Bucureşti şi republicat peste Ocean. Îmi citeşte la telefon lungi pasaje şi nu-mi vine să cred. Îi cer să-mi trimită un xerox prin poştă, l-am primit azi şi constat că Bill al meu tot boier a rămas… Nici urmă însă de aşa ceva la autor, la Mircea Cărtărescu al nostru. Păcat. Păcat mai întâi de literatura pe care o scrie, nu lăsa să se întrevadă la autor atâta precaritate şi superficialitate sufletească. Iată, se pronunţă atât de categoric într-o chestiune atât de gravă pentru tot neamul lui, deopotrivă omenesc şi românesc, iar datele problemei, se vede de la o poştă, îi sunt literalmente complet necunoscute! Ceea ce nu-l împiedică să se bage în vorbă! De ce? De ce se grăbeşte să se alinieze astfel la grupul celor care susţin că în România a fost genocid, Holocaust etc. Gaşcă de indivizi mediocri, unii dintre ei dovediţi sperjuri în justiţie, haimanale fără operă, fără mamă, fără tată, rentieri ai minciunii, care nu ar exista în nici o bibliografie dacă nu s-ar fi inventat povestea cu holocaustul din România, în care au devenit mari specialişti!! Mircea Cărtărescu le dă un gir neaşteptat, nemeritat şi disproporţionat de mare, căci Mircea Cărtărescu este un scriitor autentic, adevărat. Ce caută în haita lor de nevrednici?! E conştient M.C. de riscul pe care şi-l asumă? Vede el vreo stratagemă prin care să facă vreodată uitată sau iertată de public, cititori şi confraţi, această intervenţie a sa atât de deplasată de la linia conduitei intelectuale elementare?!
Ce ştie Mircea Cărtărescu despre subiectul asupra căruia se pronunţă cu atâta grosolănie? Mai nimic, în afara câtorva bancuri contrafăcute, pe care le povesteşte fără haz, fără să simtă poanta. (Ceea ce mă face să constat, retrospectiv, că în textele semnate de ins, citite de mine, nu puţine, parcă nu am găsit nimic ce s-ar putea numi comic, haz autentic etc. Pe ici-colo, doar în parodii. Neconcludent şi suspect…) Tot filologic vorbind, îi dezvălui lui M.C. un secret: mai toate bancurile cu evreii sunt scoase de evrei. Cel puţin aşa se laudă ei… Îi cred, de data asta. Altminteri, când evreii vorbesc de „sute de victime ale rebeliunii legionare(cu evrei agăţaţi în cârligele măcelăriilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate în vagoane de transport” nu îi mai cred. Şi am zeci de motive ca să nu-i cred, începând cu motivul binecuvîntat că eu îi cunosc bine pe români, cunosc ce le poate pielea! De ce sunt în stare! Îs neam cu ei!… Îs una cu ei! Ba chiar sunt profesor de limba şi literatura română, adică ins pasionat de cunoaşterea sufletului etnic românesc, profesionist pot spune, iau leafă din asta de peste patruzeci de ani şi în această calitate consider că este inadmisibil pentru un român normal, cu şapte clase, cu atât mai mult pentru un profesor de limba şi literatura română, pentru un scriitor român, să creadă că vorbitorii graiului nostru românesc, continuatorii tradiţiilor noastre strămoşeşti multiseculare, chiar multimilenare(bi-), părinţii noştri aşadar, să crezi că au putut să se poarte ei cu atâta neomenie, cu atâta …ne-românie, aş zice. Auzi la el: evrei, adică nişte oameni, atârnaţi de cârligele măcelăriilor!… Şi nu numai pe români îi prea bine cunosc, ci îi cunosc şi pe evrei, pe evreii care vorbesc de acele zeci sau chiar sute de mii de victime ale cruzimii româneşti, iar Mircea Cărtărescu îi crede!, dar îi cunosc şi pe evreii care au ridicat cuvinte de mulţumire Domnului pentru bunătatea şi omenia românilor. Unul dintre evreii aceştia mi-a fost profesor şi binefăcător: Alexandru Graur. De la el – dar şi din multe alte surse evreieşti sau neevreieşti, ştiu că în România evreii s-au bucurat de un tratament privilegiat în raport cu evreii din toate celelalte ţări controlate de Germania lui Hitler. Asta nu înseamnă că tot ce s-a spus despre evreii din lagărele de concentrare germane este adevărat! Slavă Domnului, sunt multe şi minciunile scornite pe seama nemţilor! Oricând pot produce dovada! Iar dovada că dimensiunile suferinţelor evreieşti din acei ani au fost exagerate cu iresponsabilitate nu trebuie să stârnescă nici mânie, nici resentimente, ci dimpotrivă, bucurie şi mulţumire! Cu toţii, evrei şi ne-evrei, trebuie să fim recunoscători faţă de toţi cei care vin cu dovada că dimensiunile apocaliptice ale Holocaustului sunt ceva mai „modeste”, că, deci, decăderea fiinţei umane nu a atins totuşi cotele imaginate de mintea bolnavă a celor care, bunăoară, au scornit macabra şi, propriu-zis, între oameni normali, inimaginabila poveste a celor 900.000 de evrei făcuţi săpun de urmaşii lui Goethe şi Kant! Nu 900 000, ci nici un evreu nu a avut parte de un tratament atât de bestial din partea nemţilorl! La fel de adevărat fiind că este total neadevărată şi povestea cu evreii beliţi şi despieliţaţi pentru a fi făcuţi abajururi, curele de ceas sau prezervative de lux… Şi în loc să ne bucurăm de această veste, vestea minunată că abjecţia umană este mult, mult mai mică pe cap de locuitor din România sau Germania, din Europa, din lume!,există demenţi care vor să ne bage la închisoare că negăm holocaustul! Nu neg decât ceea ce nu este adevărat în toată această urîtă şi jalnică poveste numită Holocaust. Să-i mulţumim lui Dumnezeu că tare multe sunt neadevărate nu numai despre Transnistria, ci şi despre Auschwitz sau Dackau. Şi mă bucur, ca român şi ca om, că nu este adevărată povestea cu participarea românilor la holocaust, la genocidul antisemit! Antimaghiar sau antipatagonez! Sper să te bucuri şi dumneata, domnule Cărtărescu, că pot să-ţi aduc şi îţi voi aduce dovada, dovezile, că nimic din ce ai scris sub titlul O vină istorică nu este adevărat. Sper că publicaţia în care ai fost găzduit cu nefericitele dumitale acuze, îmi va îngădui şi mie să rostesc cuvintele de care sunt în stare, întru apărarea adevărului, a onoarei şi demnităţii româneşti, la care ai atentat cu atâta, fie-ţi iertată, inconştienţă. Sper că, în caz contrar, vei face dumneata tot ce-ţi stă în putinţă pentru ca apologia neamului românesc semnată de subsemnatul să vadă lumina tiparului cel puţin în aceleaşi condiţii de mediatizare de care a beneficiat şi infamu-ţi rechizitoriu.
Ion Coja
Scurt interviu lămuritor
Domnule profesor ION COJA, v-aţi adresat dlui Mircea Cărtărescu solicitându-i un răspuns public în legătură cu articolaşul său prin care îşi punea cenuşă în cap în numele poporului român, vinovat în faţa istoriei pentru holocaustul evreilor. V-a răspuns marele prozator?
Nu, dar nici nu era uşor pentru el să-mi dea un răspuns imediat. Nu cunoaşte deloc subiectul. Aşa că i-am trimis pe adresa de internet mai multe texte, ale mele şi ale altora, pe tema holocaustului, ca să cunoască si punctul de vedere, altera pars, al celor care resping acuzaţia de holocaust, ca neîntemeiată. Nota bene, mă refer numai la „holocaustul” din Transnistria. Cred că acum, după vreo două luni de când i-am trimis minima bibliografie lămuritoare, începe să fie cazul ca dl Cărtărescu să se pronunţe, dacă îşi menţine sau nu acuzaţiile. În caz că nu, este obligat să demonstreze cât de tare se înşeală năucii ca mine. Căci nu suntem puţini… Ţine de meseria sa, ca profesor, să nu ne lase în greşeală. Şi încă ce greşeală!
N-aţi încercat să purtaţi o discuţie…
Mi-ar face plăcere. Nu ne cunoaştem, nimeni nu ne-a prezentat… Îi preţuiesc scrisul, chiar dacă ultimul volum nu este cel mai bun. Dar mi s-a întâmplat ceva ciudat. Am recitit „infamul rechizitoriu” şi m-am pomenit în faţa unei chestiuni pasionante: „Cine este de fapt autorul textului O vină istorică semnat de Mircea Cărtărescu?” Vreau să spun că recitind acel text mi-am dat seama că nu este deloc în stilul dlui Cărtărescu. Una din două: ori l-a scris de mântuială, fără să creadă în ce scrie, ori i l-au scris alţii, în redacţie, iar dl Mircea l-a semnat numai.
Nu pot accepta această ipoteză. Metoda este pur comunistă. Cine ar mai practica-o azi?
Cei care au practicat-o şi odinioară. Nu comuniştii, ci cominterniştii! Foarte mulţi dintre cominterniştii de altădată sunt azi laborioşi istorici ai Holocaustului din România. Mereu specialişti în ceva ce nu există: himera comunistă şi coşmarul holocaustic…
De ce ar fi făcut dl Mircea Cărtărescu un compromis aşa de grav?
O clipă! Să nu mergem prea departe fantazând pe marginea unei impresii. Singurul lucru adevărat este că eu am rămas cu impresia că textul semnat de M.C. nu-i aparţine ca scriitură. Dar asta nu înseamnă neapărat că nu l-a scris. Atât pot spune că am ceva experienţă în acest sens. Bunăoară, în urmă cu mulţi ani, un text citit la „Europa liberă” de Gelu Ionescu eu mi-am dat seama că nu-i aparţine, era scris – mi-am dat seama mai apoi, de Gabriel Liiceanu. E foarte probabil să mă înşel însă de data asta. Sigur sunt de un singur lucru, anume că Mircea Cărtărescu nu avea dreptul să scrie acel text.
De ce a făcut-o?
Nu-mi pot permite alte ipoteze, dl Cărtărescu trebuie să ia cuvîntul şi să ne lămurească. Dacă n-o va face, ca şi cînd acel text nefericit nici nu există, dă astfel lumină verde la cele mai nenorocite scenarii. Vrând-nevrând cititorii săi vor da ei un răspuns la întrebările pe care acum M.C. le evită, se face că plouă.
Nu cumva dînsul vă consideră nedemn să primiţi un răspuns? Nu cumva felul cum contestaţi holocaustul vă discreditează total? Doar e vorba de atâta suferinţă umană pe care o puneţi la îndoială!
Perfectă obiecţie. Sunt mulţi evrei care, pe bună dreptate, se consideră jigniţi de insistenţa negaţioniştilor de a le diminua tragedia. Au perfectă dreptate. Numai că totul se schimbă atunci când pentru acele suferinţe vin alţi evrei, care nu au călcat neam de neamul lor pe la Auschwitz, şi cer despăgubiri foarte materiale, transformând holocaustul în holocash – joc de cuvinte al unui evreu celebru. Sau dl Cărtărescu nu ştie nici de asta?! Probabil că nu ştie, şi tocmai de aceea i-am scris, l-am invitat să ne cunoaştem, să stăm de vorbă colegial, să-i deschid mintea, eventual cu martori, la o televiziune sau altă „media”.
E o provocare la duel?
O puteţi lua şi aşa. Ba cred că este încadrarea cea mai corectă. Da, îl provoc la duel pe Mircea Cărtărescu, căci textul său m-a jignit profund în onoarea mea de valah!
Şi dacă nu acceptă acest duel? Riscă ceva dl Cărtărescu?
Măcar atâta ar fi obligat să facă: să dea o explicaţie pentru refuzul său de a-şi apăra onoarea de publicist. Altminteri, în lumea normală de dinainte de Primul Război Mondial, în La Belle Epoque, când duelul se practica, inclusiv la Bucureşti, după reguli cavalereşti foarte exacte, refuzul de a răspunde unei provocări la duel putea să te discrediteze definitiv ca bărbat, ca om… Poate că în cazul lui Mircea Cărtărescu nu mai este nevoie. Să-mi cer scuze?
Nu cumva este vorba, ca şi în cazul lui Norman Manea, de o obligaţie curriculară? Se pare că nici un scriitor nu are şanse la o carieră internaţională – premii, traduceri, comentarii etc., dacă nu bifează în vreun fel, măcar printr-un articolaş, Holocaustul.
S-ar putea să ai dreptate. Eu am luat la viaţa mea un singur premiu literar, al Academiei, pentru piesa Credinţa, iar acolo este vorba şi de Holocaust. Aproape că uitasem.
Despre ce Holocaust?! Cunosc piesa, este despre aducerea în Ţară a regelui Carol I. Nici o…
Ba, la un moment dat, un moment de teatru mai modern, săream peste timp şi vorbeam în piesă despre Holocaust ca să-l fac pe Carol să priceapă cuvîntul românesc omenie, cuvînt greu de tradus în alte limbi. Şi ilustram acest cuvînt, valoarea şi acţiunea omeniei româneşti, prin faptul că românii nu au participat la holocaust, ci dimpotrivă!… Da, în 1979 Academia Republicii Socialiste România mă premia pentru un text în care eu făceam caz de faptul, unic în Europa ocupată de Hitler, că românii nu s-au înghesuit să-i belească pe evrei, ci i-au respectat, ca pe nişte fiinţe umane ce erau, iar unii mai sunt şi azi!
Cum adică unii? Numai unii? Şi ceilalţi?!
Ceilalţi, alde Ioanid, Oişteanu, Ancel, sunt altceva. Orice altceva!
Discuţie consemnată de Nichita Vancea
Acest Mircea Cartarescu ar fi acceptabil daca nu ar fi decit dobitoc, sub scuza ca, deh!, exista si din ăştia. El crede ca istoria se face si se scrie dupa amintirile şi/sau lecturile sale. La data cind si-a execrat “panseurile” sale exista, deja, o impresionanta literatura care denubnta marea escrocherie a pretinsului holocaust etalat de jidani. De exemplu, fusese tipărita cartea The First Holocaust, a lui Don Heddesheimer, accesibila aici: http://www.amazon.com/The-First-Holocaust-Raising-Campaigns/dp/1591480035. Iar faptul ca o citeaza pe o individa de teapa Hannei Arendt, din aceeaşi colaca ca Elie Wiesel, Radu Ioanid, Matathias Carp ş.a., sau pe Andrei Plesu il descalifica defintiv inclusiv ca om nu doar ca român. Între timp, tot în Jurnalul Naţional a apărut articolul Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”, cu adresa http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html, iar pe Internet a aparut si rezumatul http://balder.org/judea/Six-Million-140-Occurrences-Of-The-Word-Holocaust-And-The-Number-6,000,000-Before-The-Nuremberg-Trials-Began.php , al cartii The First Holocaust. Asa ca acest nedemn Mircea Cartarescu ar trebuie sa se spinzure singur.
@Ben_Gal
Raspunsul este dat de alta intrebare: dacă au fost holocaustizati si au dus-o aşa de rău, de ce acum, după 1990, au revenit, buluc, toţi cei 400.000 de mii de jidani ucişi pe inscripţia mincinoasă din curtea sinagogii principale din Bucureşti?! Acum sunt, în România, circa un milion de jidani, iar alte opinii apreciază numărul lor la trei milioane. Oricum, ca să te dumireşti, citeşte cele trei cărţi ale lui Cornel-Dan Niculae: Ofensiva iudaismului in Romania, Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii şi Politica filo-sionistă a României.
Multe felicitari domnule Coja. Sper sa fie din ce in ce mai multi romani ca dumneavoastra care sa aiba curajul sa spuna adevarul despre evreii mincinosi care vor despagubiri de la statul roman.
pt totii ce de aici care spun ca nu a existat holocaust in general si transnistria in special (si mai ales pt ion coja) – am o singura urare pt voi :
sper sa aveti parte de moartea care au avut-o strabunicii mei (si o mare parte a familiei lor) in lagarele din transnistria.
lasi ati fost si lasi o sa ramaneti totdeauna – n-aveti curajul sa recunoasteti nici cand toata lumea deja stie tot adevarul.
nu degeaba va dispretuiesc toate tarile lumii.
Domnului Ion Coja si celorlalti,
Ma numesc Florin Coter, nascut in Iasi. Am plecat din Romania din motivul ca antisemitismul in ani 1970 era de nesuportat. Despre familie. Primul sot al matusii mele Ilonca (nascuta Mendlowitz) a fost batut pina la moarte in pragul case Ghica voda 41 Iasi, in pogromul din Iasi. Fratele tatalui meu a murit sufocat in trenurile descrise de autorul articolului. Restul familiei a fost salvat de un ofiter SS care a stat toata ziua pe balconul casei,in asa fel ca nimeni nu a indraznit sa intre. Bunicul meu, Mendlowitz Sandor a fost dat afara de la uzinele Nicolina cind Antonescu a urcat la putere. As fii asteptat ca un Profesor va cerceta intii faptele si apoi va condamna un articol simtit si omenesc. Se pare, totusi, ca nu exista vaccin impotriva antisemitismului, nici maca la intelectuali.
Fara stima,
Florin Coter
Bravo pentru randurile dumneavoastra. De mult am inteles ca nu au rost discutiile. Nivelul e „cam” scazut… Pericolul e ca acesti oameni predau la facultati… Ce invata tineretea? In multe tari, unde exista o democratie adevarata, si unde oamenii sunt civilizati (sunt exceptii) acesti indivizi sunt condamnati… Din pacate Romania unde m-am nascut si unde am trait se face de ras peste tot in lume din cauza acestor indivizi…
jagardea non semita!!
mama mi-a povestit de trannistria si katin pe baza celor citite inca pe timpul razboiului
Dan Scarlat , care adevăr istoric a fost pronunţat şi de cine? Pe ce bază? Ce dovezi sînt? Cînd? După 1990? Cam mult a durat să fie descoperit de Wiesel, speculantul care a pierdut 10 milioane la banca lui Madoff.
Adevărul istoric nu este stabilit cu martori oculari. Chiar aş vrea să aud sau să văd declaraţia scrisă a unui asemenea martor.să scrie el acolo că a văzut peste 300.000 de oameni ucişi.Eu mă îndoiesc că s-ar putea reconstitui evenimentele din decembrie 1989 pe bază de martori oculari.
Ca să ne amintim de trecut trebuie să îl cunoaştm , dar nu din surse mincinoase gen Comisia Wiesel.
Metehne din acestea au toţi,nu numai românii.Nu m-am refeerit la popoare ci la istorici, pt că popoarele nu scriu istorie, de fapt nu scriu mai nimic.
Cum de au descoperit unii istorici,jurnalişti, speculanţi evrei după 1990 un holocaust în România ? Nici ei şi nici nimeni altcineva nu a vorbit despre asta pînă atunci.Statul israelian nu zice nici acum nimic dar zice preşedintele evreu al României care ţine hangul unei comisii formate din particulari evrei.
Ce este ,d-le, fals din ceea ce a scris dl profesor Coja ? concret, nu afirmaţii generale.
Georgia , nu se poate să ne asumăm noi nişte fapte comise de alţii, adică deportarea etnicilor evrei a fost o faptă ordonată de guvernul Antonescu.Cum să ne-o asumăm noi şi să plătim pt ea? Hai să ne asumăm şi faptele comise de Ceauşescu,Dej, guvernele post-decembriste. E doar acelaşi principiu,nu?
Au fost deportaţi evrei intraţi clandestin în ţară cu precădere. Evreii cetăţeni români nici nu au fost deportaţi şi nici pe front nu au fost trimişi cum ar fi fost normal
Aşa este: abordarea lui Cărtărescu este emoţională, nedocumentată şi prostească.
Cărtărescu în loc să-şi vadă de literatură se bagă în istorie şi în politică şi mai scrie şi minciuni sfruntate despre pogromul făcut de legionari cînd e pe deplin dovedit că ei nu au făcut vreun pogrom ci ei au fost în cîrlige de măcelărie atîrnaţi de către militarii români în timpul puciului dat de Antonescu.E un mîrşav acest Cărtărescu.
Nu avem să le recunoaştem nimic evreilor !!Ne-au acuzat de lucruri grave.O gaşcă de paraziţi şi mincinoşi profesionişti s-a repezit asupra României ca vulturii la cadavru , susţinută fiind de preşedinţii trădători Iliescu,Constantinescu,Băsescu (toţi trei figurează pe lista cu evrei făcută de Bivolaru), coloana a 5-a evreiască care are ca scop aservirea cetăţenilor acestei ţări şi preluarea totală a bogăţiei naţionale. Să aducă dovezi şi să meargă întîi cu ele la Haga, că şi aşa sînt pretini cu americanii iar tribunalul acela funcţionează cu bani americani.
Vina nu este colectivă. Dacă ei vor să nu se ţină seamă de acest principiu atunci trebuie să plătească pt Cristos.Nu merge pt noi cu o măsură şi pt ei cu alta.
Acum ca niciodată trebuie susţinut parlamentul bicameral pt ca preşedintele evreu al României, Băsescu, coadă de topor al imperialismului iudeo-yankeu, să nu mai poată face rău cetăţenilor .
Celelalte state de ex Ungaria nici nu discută cu scursuri ca Wiesel sau cu otrepe ca Tisimeţki (cred că preşedintele Ungariei este ungur),dar preşedinţii evrei ai României le cînă în strună.
Sper să nu-l mai văd pe evreul Ben_Gal pe aici, un mincinos notoriu care a scris pe forumul lui Pruteanu că el a fost internat la Auschwitz şi că a lucrat la arderea trupurilor evreilor gazaţi. După cîteva întrebări precise de ale mele nu mai ştia pe unde să scoată cămaşa.
In urma cu vreo 5-6 ani am fost la Chisinau la un simpozion pe tema evreilor ucisi in Transnistria. Am cunoscut cativa evrei care se jurau ca au avut rude, prieteni, facuti sapun in Germania… Eu i-am intrebat ce s-a intamplat cu cadavrele celor 200.000 de evrei, care nu apar nicaieri, in nicio groapa comuna, crematorii nu au existat în Transnistria etc. Unde sunt evreii ucisi de romani?!… Cativa dintre „istoricii evrei” prezenti au tacut, incurcati de intrebarea mea. Dar unul nu s-a sfiit sa dea acest raspuns:„pe multi i-au mancat cainii!” Exact asa! Acesta este nivelul de seriozitate al argumentarii holocaustului din Transnistria.
Candidatura,a treia oara,a presedintelui Basescu nu e doar un zvon.
De ce sa puneti pariu cand la Sediul central PDL se vorbeste in clar despre aceasta candidatura,ca despre un lucru firesc?
De ce credeti ca se forteaza ACUM un Parlament cu o singura camera , doar 300 de deputati si modificarea Legii electorale ,cu aplicare din 2012?
Dle Dan Scarlat,vrei,cu clara intentie , sa „incalzesti”o ciorba in care poporul roman n-a prea fost „inglodat” direct.
Pai atunci horthistii din Transilvania ,ce au fost?
Dar trebuia in Parlament, prin Basescu , sa recunoastem si sa ne asumam istoric,in primul rand consecintele Deportarii in Trasnistria a unor oameni nevinovati, o culpa complet nejustificata a Guvernului tarii, condus de Antonescu,daca nu mai ales a lui!Ori Comisiei parlamentare i-a trebuit o vendeta politica!
Articolul lui Cartarescu este o abordare prostesc- emotionala ,nedocumentata si cu atat mai periculoasa.De-aia suna de la o posta a facatura!!
Pentru ca pregateste,prin scritorul preferat al Presedintelui ,O NOUA COMISIE PREZIDENTIALA!!!
Tot asa si-a pregatit si Ceausescu iesirea „democratica”in lumea civilizata,asigurandu-si spatele ,ca sa poata ,acasa ,sa-si calce in picioare propriul popor!!
Facem pariu ca in 2012, cu parlamentare si prezidentiale simultan, actualul presedinte va candida si a treia oara,avand precedentul Iliescu,cu 1/2 mandat?
Am citit cu atentie toate articolele acestei dezbateri.
In nici unul nu se respecta adevarul istoric asa cum a fost stabilit de martori oculari, de observatori conytemporani cu faptele si experti.
Articolul lui Mircea Cartarescu e o contributie modesta la recunoasterea adevarului chiar daca e greu de suportat de fii si nepotii celor ce le-au trait.(daca nu suntem in stare sa ne amintim de trecut, viitorul ne va rezerva aceleasi orori)
Raspunsul dlui Coja este un exercitiu polemic, care se vrea ironic si definitiv, cu afirmatii total contrazise de documentele istorice, dar cu sentimente corecte din punct de vedere politic (noi, romanii inocenti…). La limita invectivelor personale (cand nu poti contesta temeinic argumentele cuiva, e usor sa-l tarasti in noroi pentru lacune personale).
Adevarul istoric a fost pronuntat.
restul este din pacate meteahna istorica a poporului roman: daca ceva nu a fost si nu este in regula, hai sa gasim tapii ispasitori, sa avem pe cine acuza si sa dam vina. Cu asemenea „intelectuali” nu ne mira ca viitorul tarii se anunta intunecat.
Hopaaaa….,ben_gal a aterizat şi pe aici.Moşule , tu eşti specialist să eludezi un subiect.Cred că mă mai ţii minte de pe forumul lui George Pruteanu.Iaca şi eu sînt foarte supărat pe evreii care cer despăgubiri.De ce să ceară?Mai ales de ce să ceră despăgubiri pt victime care nu au existat.E dovedit că la Abatorul din Bucureşti nu legionarii au ucis evrei ci militarii români au adus legionari împuşcaţi de ei.2) Păi,sigur că nu a fost cine ştie ce în Transnistria.Majoritatea evreilor nu a murit, ci s-a întors în România.3) Ia citeşte mătăluţă în Dex ce e aia pogrom :”POGRÓM, pogromuri, s.n. Ucidere în masă a membrilor unui grup național minoritar, organizată de elemente naționaliste, șovine. – Din rus. pogrom.” Care sînt elementele acelea naţionaliste care au ucis evrei la Iaşi în 1941 ? Acolo au acţionat trupe ale guvernului de atunci nicidecum unele elemente, deci acţiunea aceea nici nu poate fi numită pogrom.E adevărat că la Iaşi au fost ucişi evrei,dar nu zeci de mii ci cîteva sute.Comisia nelegală Wiesel creeată de Preşedintele Băsescu avansează cifra uluitoare scoasă din burtă de 400.000 de evrei ucişi de români în timpul războiului.Nu prezintă nici un fel de dovezi ci numai afirmaţii mincinoase.Nu se pot plăti despăgubiri pe aşa ceva.Iar dl Base o să răspundă într-o zi pentru despăgubirile plătite Israelului (pînă acum a dat 400.000.000 de euro; ştii tu, că a scis asta în presa din Israel) fără să existe o cerere expresă din partea acestui stat.Vreţi despăgubiri? Să facă Israelul cerere, mergem la Tribunalul Internaţional şi acolo să aducă dovezi.Numai în urma unei hotărîri judecătoreşti se pot plăti despăgubiri.4)Nu ştii de ce au plecat evreii din România în timpul regimului comunist?Pt că au văzut că nu e bine şi pt că au înţeles că nici pe viitor în acest regim nu va fi bine.Vreo 500.000 au plecat.Acum de ce unii evrei au cumpărat proprietăţi în România ? Se lăuda Perez că evreii cumpără România şi Polonia.Nu spune ce ,cît şi la ce preţ a fost cumpărat.
Domnule I. Coja
Scrieti ca sunteti suparati pe evreii care cer despagubiri. Daca cer, cer de la germani si nu de la romani, asa ca nu inteleg supararea. Tot asa inteleg ca dupa dv nu a fost cine stie ce in Transnistria, cit despre Holocaust in general, mai bine sa nu vorbim. Care e numarul victimelor dupa parerea dv? Cred ca ati auzit de „marea minciuna” care spune ca ar fi fost un Pogrom in Iasi in 1941. Ce parere aveti si de asta?
Si mai am o intrebare. Daca a fost asa de bine, de ce au plecat mai toti evreii in Israel?