Ponta vrea la Cotroceni?

Publicat de Ion Coja in Marele Manipulator pe 28.04.2013 | 16 comentarii

 

 

 

 

 

VICTOR PONTA:

 

„Vreau să ajung președintele României!”

 

 

Dacă am citit bine CV-ul lui VICTOR PONTA, publicat chiar de acesta pe www.victorponta.ro, nu este nicăieri pomenit faptul că a terminat liceul la „Neculce”, în București. Personal, ca unul care mă laud de câte ori am ocazia cu faptul că am terminat un anume liceu, Mircea cel Bătrân, din Constanța, promoția de pomină 1965!, mă nedumirește absența din CV-ul lui Victor Ponta a acestui dat personal…

Întâmplător am ajuns să cunosc un detaliu, poate cel mai imporatnt, din viața de licean a lui Victor Ponta, detaliu care face, cred eu, obligatorie menționarea în CV a amintitului liceu. Ponta l-a terminat 1990 (sau 1991). În ultima zi de școală, dirigintele clasei, distinsul profesor de limba română Vasile Lungu, la ora de „rămas bun”, și-a întrebat elevii ce vrea fiecare să ajungă în viața care îi aștepta cu brațele deschise la ieșirea din liceu. Unul dintre elevi i-a dat un răspuns pe care dirigintele clasei l-a adus în cancelarie, citându-l cu uimire și foarte intrigat: Vreau să ajung președintele României.

Acesta a fost răspunsul pe care l-a dat elevul PONTA „dintr-a VIII-a”, la întrebarea ce vrei să devii, tinere?

N-a spus că vrea să capete competența maximă într-o profesie, ci a precizat funcția pe care o țintește!… Suprema!… Nu meseria, așa cum gândise întrebarea domnul diriginte!

Mărturisesc că la vremea aceea, aflând de la nevastă-mea ce discuții s-au stârnit în cancelarie pe seama acestui „eu vreau să ajung președintele României!”, pe mine m-a încântat răspunsul bărbătușului și, firește, am ținut minte numele temerarului june om politic.

Da, m-a încântat să aflu că un tînăr își propune asemenea țintă! Așa cred că trebuie să gândească cât mai mulți adolescenți la intrarea în viață! Să aspire la funcția cea mai înaltă în stat, dacă visează la o carieră politică! Să aspire la premiul Nobel, dacă se dedică unui domeniu inclus de această distincție! Și să nu se sfiască să declare public „opțiunea” sa! Mai ales dacă își propune o funcție publică!

Mi-aduc aminte de o mică bârfă cu răposatul și mult iubitul Silviu Grigore Alexandru, poet și coleg de facultate, prin anii ’70. Când am ajuns cu inventarul colegilor la Dumitru Dinulescu și nu prea găseam ce să zicem de rău despre Puși, eu am „băgat”, într-un mod neașteptat și pentru mine, obiecția:  Puși ăsta sunt convins că-n viața lui nu i-a trecut prin cap să ajungă președintele României!…

Cred că de atunci și până azi, anno Domini MMXIII, așa idee nu i-a vizitat creierașii celui mai aerian coleg din promoția noastră. Rupt acest Puși de lumea aparențelor chiar mai mult și decât Șerban Costel…

Se înțelege că mie îmi trecuse prin freză gândul cu pricina! Cu destulă insistență, încât pot spune că o parte din mine, din comportamentul meu de om matur, a fost modelată de acest gând, de această posibilitate, ca vreodată și odată, normalizându-se lucrurile și-n România, să nu-i fie imposibil unuia ca mine să candideze…

Firește, la o cu totul altfel de normalizare visam, nu cea care, după unii, s-ar fi produs în decembrie 1989!

Drept care, într-o măsură pe care nu o mai precizez acum, am luat aminte de-a lungul anilor la tot ce fac și ce spun, să nu mă coste când va fi să candidez(!) și va fi obligatoriu să se afle cam tot ce am făcut și spus până în ziua scrutinului!… Am avut oarece grijă să nu-mi compromit prea rău șansele!… Adică, cu alte cuvinte, dacă am fost un om în general corect, „mai mult sau mai puțin onest”, dacă nu sunt autorul vreunei potlogării sau găinării penibile, de fapte penale nici nu mai vorbesc, asta o datorez celor șapte ani de acasă, profesorilor și colegilor de la „Mircea” etc., dar și gândului năstrușnic pe care l-a fătat și mintea mea, nu numai a lui Ponta, cum spuneam!

Evident, eram astfel destul de expus, în ochii mei, ridiculului… Din fericire, nu și în percepția celorlalți, căci nu am făcut niciodată publică această „opțiune”! Iar când în februarie 1996, colegii de la PDAR m-au desemnat candidatul lor la preșidenția României, au făcut-o fără să mă întrebe dacă vreau sau nu, iar eu nu am discutat cu nimeni acest subiect, nu am pus pe nimeni să mă propună etc. Nici măcar cu bravul camarad Oliviu Tocaciu, a cărui intervenție a fost decisivă în desemnarea mea ca candidat…

Cred că Ponta a fost mai precoce, încă din liceu s-a gândit! Deh, a avut și „condiții istorice” noi, care să-i stimuleze ambițiile!…

Așadar, vorbesc foarte serios când spun că este de felicitat un tînăr care își face cu seriozitate astfel de planuri! Într-o Românie ideală, într-o lume perfectă, aș legifera regula ca viitorii candidați la preșidenția Țării să-și anunțe public intenția de a candida cu cel puțin zece ani mai înainte de participarea propriu-zisă la alegeri. În felul acesta societatea îl va monitoriza cu atenție și „Curtea va fi edificată” asupra individului în ziua alegerilor!… Să nu ne trezim, ca în 2004, cu un candidat care anunță cu câteva ore înainte de deschiderea campaniei că are de gând să nenorocească o țară întreagă!… De n-a mai avut timp justiția să intervină și să ducă până la capăt măcar unul din procesele în care era inculpat și pasibil, „pe bune”, de cele mai grele pedepse! Ceea ce l-ar fi făcut incompatibil pe individ cu candidatura!

Și așa, în loc să ajungă la Jilava, ipochimenul ne-am pomenit cu el că aterizează la Cotroceni!…

Așadar, ar exista – în linii mari spus, două căi de a ajunge președinte în România: calea lui BĂSESCU, adică mersul pe blat, nimeni nu se gândește la tine ca la un viitor președinte, iar tu te înscrii în competiție în ultima clipă, ca să nu aibă timp electoratul (și adversarii) să se dezmeticească, să cântărească bine cu cine au de-a face!…

A doua cale este calea lui PONTA: anunți din vreme că vrei să candidezi, ceeea ce îți impune o cenzură morală teribilă, iar lumea are timp să te „monitorizeze”, să te întoarcă pe toate fețele și să voteze în cunoștință de cauză: meriți sau nu votul?

Mă pune însă pe gânduri faptul că, dacă mă gândesc bine, de fapt Ponta nu și-a exprimat niciodată public dorința de a ajunge ce n-a ajuns încă! Înseamnă că la ora de dirigenție „s-a scăpat” și că face secretă frumoasa și lăudabila sa …opțiune! Numai că frumoasa opțiune este frumoasă și lăudabilă numai dacă nu este secretă, numai dacă este public asumată, mărturisită. Ca un angajament de prestație, de comportament fără cusur, atât în viața privată, cât și în cea publică, în profesie etc…

Așadar, Calea lui PONTA nu a fost urmată taman de Victor Ponta!… Să însemne asta că a renunțat la … romanian dream: preșidenția Țării? Tocmai acum, când e la un pas? Parcă n-aș prea crede!…

Nu știu care este adevărul. Deocamdată, cel puțin!

Dar știu că eu, în cunoștință de declarația teribilului licean, am fost atent la numele său, mai ales că foarte curând a ajuns un nume public. Mai întâi ziarele i-au rostit numele în legătură cu o vilă de la Predeal, însușită abuziv de „unii”. Nu mai țin minte în ce tabără se afla Ponta: a păgubiților sau a …păgubitorilor?

Apoi ascensiunea rapidă în politică, ca lider al tineretului PSD. L-am remarcat în mod deosebit în timpul campaniei prezidențiale din 2009: chiar și la televizor era vizibil că Ponta îi făcuse campanie pe invers șefului său de partid! Iar alte surse mi-au confirmat că Ponta, ca șef de campanie electorală, chiar a avut un rol important, decisiv, în pierderea alegerilor de către Geoană! Deci, un rol important în obținerea victoriei de către Băsescu…

Deh, dacă Geoană nu pierdea alegerile, nu mai pierdea nici șefia PSD! Șefie la care a aterizat Victoraș „al nostru”! Așa de repede?!… Si jeune et deja valach?…

Mai auzisem și de o poveste cu un coleg procuror sinucigaș, desigur, de necrezut! N-am crezut, deci!

Dar a apărut – iar la mine a ajuns cu oarece întârziere, informația că precocele licean în decembrie 1989 făcea revoluția cot la cot cu un general KGB!… Deci, înainte de a termina liceul și de a face declarația cu care a ajuns de pomina cancelariei, Ponta făcea gașcă cu generalii noștri care fuseseră dovediți ca agenți KGB și trecuți de „regimul totalitar” pe linie moartă!

Acești generali vânzători de Țară s-au reactivat cu toții în Decembrie 1989, lucru de înțeles! De neînțeles este ce căuta Ponta printre acei KGB-iști? Cumva din acel mediu a venit ideea, opțiunea sau promisiunea (!!!) de a ajunge Victor Ponta vreodată președintele României? De a face carieră politică? Iar dacă cariera politică a lui Ponta debutează sub asemenea auspicii, nășit de astfel de indivizi, jucând în astfel de echipă, atunci începe să se explice, să capete explicație, o explicație mizerabilă, rapida ascensiune a lui Victor Ponta. Atât de rapidă că bietul băiat n-a mai avut timp nici măcar să-și scrie teza de doctorat…

Toate cele de mai sus – precum și multe altele de care vorbește, dinlăuntrul PSD, dl senator Valer Marian și alți apropiați ai Palatului Victoria, încheie portretul unui politician șantajabil și șantajat cu cinism și subtilitate de cei (sau cel) care îi cunosc păcatele, nu puține, nu ușoare! Căci metoda este cunoscută, nu este în exclusivitate ad usum KGB: susții în politică persoane pe care le-ai ajutat să ajungă la mâna ta, adică le-ai ajutat, le-ai împins să facă lucruri nepermise de lege sau de moralitatea publică. Pe un astfel de nenorocit îl poți oricând demasca, inclusiv cu grave consecințe penale, ceea ce îl face pe nefericit să te asculte, adică îl ții în lesă, să latre sau să muște numai la ordinul stăpânului. Al stăpânilor, mai exact spus, probabil!

Greșesc cumva? Nu exclud această eventualitate! Dar nu-s eu de vină, ci junele Ponta, care nu se simte când i se aduc acuzații atât de grave și tace! Tace cum a tăcut și Petre Roman, și Năstase, și Iliescu, și Băsescu, confruntați cu acuzații asemănătoare!… Și mai toți politicienii noștri!

Puțin le pasă de opinia publică, de electorat și alte „vrăjeli”! Ei știu bine cum se desfășoară, după ce reguli, disputa politică! Numai proștii ca noi doi, iubite cititor, se mai gândesc la efectul votului, la importanța alegerilor, a impresiei pe care și-o fac alegătorii despre un candidat!…

…Ce caraghios am putut să fiu! Să-mi închipui că o viață trăită în demnitate și onoare, ferindu-te de tot ce ar însemna rușine și oprobiu public, ar putea să aibă vreo relevanță pe plan politic!…
Stau și mă întreb dacă aceeași ar fi fost situația și într-o Românie care n-ar fi cunoscut binefacerile democrației de după 1990! Căci, ceea ce îmi aduc bine aminte, este că gândul la preșidenția României l-am clocit cu mult înainte de 1990, pe vremea când eram convinși cu toții că avem un președinte ne-„demn de sceptrul prezidențial”! (expresia îi aparține lui Salvador Dali…) Și că musai oricare altul ar fi mai bun! Că mai rău nu se poate, ne ziceam!…

Și s-a putut!…

Cât de amarnic ne înșelam în privința președintelui de atunci! (apud Larry Watts)

Dumnezeu să ne ierte!

 

28 Aprilie 2013

 

***

***

***

Domnule profesor ION COJA, de ce publicați din nou acest text?  Vreți cu orice chip să vă implicați în alegerile prezidențiale din noiembrie?

Cred că orice român trebuie să se implice cu ceva. Nivelul minim de implicare – votul! Să meargă la vot! Unul ca mine, trebuie să se implice însă mai mult! Și o voi face mergând pe mai multe idei și direcții. Principala idee pe care o susțin este ideea transparenței: să aflăm cât mai multe despre fiecare candidat! Să nu ni se mai ascundă nimic din ce ar putea influența votul alegătorilor. Inclusiv din modestie, unii candidați ar putea să omită anumite detalii biografice, care le-ar fi favorabile! Nu au voie să ascundă nici „facerea de bine” de care s-au învrednicit.

Când ați candidat… Mai exact spus, când ați vrut să candidați, ați ascuns, din modestie, asemenea „faceri de bine”?

Da, am ascuns, dar mai ales am uitat să mă refer la ele! Poate că dacă ajungeam să candidez propriu zis, mi-aș fi adus aminte și aș fi făcut „mărturisiri complete”!

Puteți da un exemplu?

Bunăoară, ca senator, pentru că aveam mașina mea, am dat mașina Senatului, cu șofer cu tot, să fie folosită de foștii deținuți politici și de veteranii de război din Constanța. Sau, în iarna 1992-93 (sau următoarea), pe cheltuiala mea și a lui frate-meu (mai ales a lui) am adus-o pe Elisabeta Rizea de la Nucșoara la Mangalia, la complexul balnear Siemens, unde și-a îngrijit reumatismele timp pe patru luni! A dat interviuri în presa locală, venea multă lume s-o vadă, a dus-o boierește, dar le-am interzis ziariștilor să spună cum a ajuns la Mangalia „marea doamnă a rezistenței anti-comuniste”!… Am fost singurul parlamentar român de după 1990 care n-am făcut nicio deplasare  în străinătate! Apucasem să critic „turismul parlamentar” și a trebuit să fiu consecvent….

Aviz actualilor parlamentari?

Să zicem!… Nu am nimic cu niciun candidat, deocamdată. Vreau să știu pe cine voi susține și pe cine nu! În cunoștință de cauză! Zilele acestea voi cere oficial, adică mă voi adresa autorităților, să se lămurească povestea cu copiii din Rășinari, înfiați în Canada pe mâna lui Johannis Klaus: mai trăiesc sau nu?! Eu l-am acuzat pe domnul primar că nu colaborează cu cei care vor să lămurească acest caz suspect de a fi deosebit de grav!  Dar am aceleași pretenții și de la Ponta! Să lămurească cum e cu acuzațiile ce i le aduce fostul său coleg de partid! Și nu numai acela!

Vă referiți și la activitatea sa de revoluționar, din decembrie 1989?

Bineînțeles! Trebuie să lămurim, a fost revoluționar – ceea ce ar trebui să-i sporească șansele la alegeri, sau complotist nenorocit? Cum se face că nu se laudă cu ce a făcut în decembrie 1989?! Repet cuvîntul magic, care a scos lumea în stradă în decembrie 1989: TRANSPARENȚĂ! A fost imediat uitat de  cei care au beneficiat de ieșirea  românilor în stradă! Au tras foloasele, necuvenite! Funcția de președinte trebuie să i se cuvină celui care va câștiga alegerile din toamnă! M-am mai uitat o dată la CV-ul lui Victor Ponta. Este în mod evident un CV mincinos, începând cu adresa pe care și-o dă, la mișto, undeva prin Gorj! Îl invit pe dl Ponta să ne pună la dispoziție alt CV, care să nu omitănimic.

Cum e CV-ul lui Johannis?

Încă nu l-am căutat. Cine știe?! Poate că acolo lămurește povestea copiilor din Rășinari, dar și a celorlalți, a tuturor copiilor în a căror înfiere s-a amestecat… Să nu fie prea modest și să ne arate cu ce binefacere s-au încheiat aceste riscante aranjamente.

Le atrag atenția celor care vor să susțină candidatura domnilor Johannis și Ponta. În general, celor care vor să suțină candidatura unor persoane care nu răspund întrebărilor incomode privind trecutul lor! Oare nu-și dau seama ce riscă? Riscă, în primul rând, ca în timpul campaniei electorale, după depunerea candidaturilor, să se afle despre candidatul lor lucruri imposibil de trecut cu vederea de către alegători! De exemplu, sunt în legătură cu niște români din SUA care încearcă să afle ce s-a întâmplat cu copiii din Rășinari. Cercetările, făcute de anumite autorități federale, merg bine. Nu se întrevede încă concluzia, dar ce ne facem dacă se va ajunge la concluzia că acei copii au fost jertfiți pe altarul medicinii criminale?! Dacă se va afla asta a doua zi după ce Klaus acesta este ales președinte?!…

Sau dacă în mijlocul campaniei electorale se confirmă vreuna din acuzațiile grave ce i se aduc lui Ponta  și rămâne partidul său fără candidat la preșidenție? Nu cumva adversarii săi politici îi pregătesc vreo „nasoală” mai urîtă decât aia cu plagiatul?! Proști ar fi dacă n-ar face-o! (Evident, dacă ar fi ceva adevărat în lista de acuzații care i s-au atârnat de coadă lui Ponta! Sper să nu fie niciuna adevărată…)