G
205 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
.
.

Vechimea tăblițelor din lut nu poate fi estimată, însă mi s-a părut amuzantă tălmăcirea lor drept cărți de identitate sau mai bine zis, beleag (semn de recunoaștere; semn, marcă).
Tradiția inciziilor pe tăblițe din lut este foarte, foarte veche. Minoicii și Sumerienii sunt faimoși pentru astea, dar și cultura pre-indo-europeană a Balcanilor (Lepenski-Vir) are niscai legături cu Tărtăria. Nu sunt convins totuși că aceia erau pre-indo-europeni.
Tăblițele pot fi foarte bine niște tichete doveditoare pentru plata taxelor în natură (capre și banițe de cereale) sau a unei liste de transport marfă (capre). Marfa, ca etimologie, provine din ung.marha, care provine din germ.marchat și în cele din urmă din Lat.marcātus, mercātus, și erau de obicei animalele mari (vite, cai). Vezi reg.
mară (magh.marhă, vechi scr.marva) ”vite mari de regulă: boi, vaci, cai, bivoli, mai rar cele mărunte: oi,capre”. În neolitic se tranzacționau probabil oi și capre mai des decât vitele mai mici de munte, ameliorate local.

În Sumeriană erau numeroase tăblițele de acest fel. Fiecare regat sau imperiu, fiecare templu sau cetate avea nevoie de un sistem prin care se ținea contabilitatea. Oricât de bună era memoria omului primitiv, tot avea nevoie de ceva concret, chiar dacă era un răboj pe suport de lemn.
(https://www.youtube.com/watch?v=zLKktS61JrM)
(https://static.actualdecluj.ro/uploads/2015/02/tartariadesenate.jpg)

Dacă ar fi să speculez asupra însemnătății acestor simboluri, aș spune că în primul sigiliu de sus (rectangular) avem o capră, iar în mijloc un tip de cereală stilizată. La sumerieni era de obicei orzul reprezentat astfel, dar la noi putea fi și spicul de alac, o cultură foarte veche.
Pe vremea când mă pasiona inventarea unui alfabet personal într-un jurnal plin de nimicuri, preluam multe pictograme din inventarul culturilor balcanice neolitice și din liniarul A și B. Aveam 12-13 ani și credeam că trebuie să avem un alfabet național, ca cel armean, grecesc sau chirilic.

Mai este un simbol asemănător stilizării unui spic în primul link (AB 04), și un copac în al doilea, numai că e reprezentată și coroana:
(https://www.minoanatlantis.com/End_Minoan_Writing.php)
(https://malevus.com/cretan-hieroglyphs-linear-a-and-linear-b/)
(https://www.minoanatlantis.com/pix/Minoan_Linear_A_Sign_Table.jpg)

Pe tăblița/amuleta rotundă mi s-a părut bizar că recunosc alfabetul Ogham prin acele linii verticale tăiate de o linie orizontală. De asta nici nu credeam că sunt foarte vechi (neolitice), ci niște amulete antice. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alfabetul_celtic
https://www.ogham.academy/blog/ogham-alphabet

Acest tip de scriere se potrivește foarte bine incizării în piatră și lemn, ceea ce cred că era suportul inițial al acestui tip de scriere, deoarece fiecare literă era numită după un fitonim. Este cel mai simplu și mai eficient tip de scriere.
Pietrele de margine a proprietății inscripționate cu numele proprietarilor pământului îmi amintește de metoda demarcării pământului tribal sau de clan al geților Dobrogeni care se certau cu coloniștii aduși din Balcani de către Romani și cu o mare proprietăreasă din Histria. În evul mediu, Românii plasau uneori niște dorne de piatră sau puneau danga personalizată pe un copac. În Moldova apare destul de des capul de bour, însă proprietatea era dovedită și prin mărturia vecinilor atunci când actele domnești erau arse în diverse invazii. Cartea lui Al.I.Gonța (Satul în Moldova medievală) explică mai pe larg chestiunile astea.

În Hunedoara, și Transilvania ”per ansamblu”, au păstrat cuvântul mármură/marmure cu sensul ”piatră de hotar” și ”semn care desparte două holde”. Foarte probabil erau și inscripționate la un moment dat până se prăbușește civilizația romană din prov.Dacia. În Dobrogea sunt ”pietrele scrise” care delimitau proprietățile unor mari familii sau grupuri de traci aduși din alte părți. E faimoasă proprietatea Cassienilor (Vīcus Casiani), de unde îl avem pe Sf.Casian. Am fost la mânăstire și la peștera (mai precis grota) sa. În apropiere este Târgușorul, și undeva aproape se crede că ar fi plasată Visterna sau Ester Abad, veche urbe majoritar românească, o raritate pentru evul mediu ”otomănesc” al Dobrogei.