Vasile Maria Ungureanu

Vizită pastorală în parohia Valea Chintăului din Protopopiatul Cluj I

Eparhia de Cluj-Gherla

1 iulie 2017 | Secţiunea: Cluj-Gherla | Vizualizări 191

    Exprimaţi-vă opinia

Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a vizitat duminică, 25 iunie 2017, parohia greco-catolică din Valea Chintăului, Protopopiatul Cluj I. Ocazia vizitei a fost binecuvântarea interiorului sfântului locaș la încheierea lucrărilor de renovare și înfrumusețare. După primirea Episcopului, făcută tradițional, cu pâine și sare oferite de către doi copilași, pr. paroh Ciprian Felecan l-a invitat pe Ierarh în micuța dar primitoarea biserică, purtând hramul Preasfânta Inimă a lui Isus și a Mariei, unde l-au urmat preoții și credincioșii veniți la celebrarea liturgică duminicală, în suflete cu bucuria prilejuită de momentul sărbătoresc.

Alături de Episcopul eparhial au concelebrat Sfânta Liturghie pr. paroh Ciprian; pr. Ioan Mătieș, Vicar cu laicii; pr. Florin Isac, ceremonier; și pr. Marius Cerghizan, consilier pastoral. Au ajutat la celebrare diaconii Gabriel Manu și Marius Cîmpean. Răspunsurile liturgice au fost date de cantorii parohiei, alături de care au cântat, vocal și la instrumente, un grup de copii conduși de dirijoarea corului de copii Allegria, Cristina Pătrașcu-Nagy.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: „Celebrăm astăzi Sfânta Liturghie în această capelă, putem spune, istorică, pentru că este legată de o persoană care a avut un rol deosebit în mersul Bisericii înainte mai ales în ultimii ani de catacombe, și pot să spun că a fost primul părinte spiritual pe care l-am avut în anii ’80: vorbesc despre pr. Vasile Maria Ungureanu, care odihnește aici, lângă această biserică pe care a ctitorit-o. A fost un preot care a avut puterea speranței și darul bucuriei, a avut curajul de a visa privind spre viitor.”

„În anii ’80, pr. Ungureanu celebra Sfânta Liturghie într-un apartament, undeva pe str. Petuniei din cartierul clujean Grigorescu. Toți vecinii din împrejurimi mergeam acolo, chiar și copiii mai mici și mai mari. Era o atmosferă dinamică, deși se celebra cu ușile închise și cu draperiile trase. A fost un model pentru noi, cei care atunci începeam să ne gândim la drumul preoției. De aceea am dorit să încep acest cuvânt cu un gând pios, de laudă, pentru pr. Vasile Maria Ungureanu, care ar fi dorit ca acolo unde se află actualmente parohia Grigorescu de lângă Someș să fie sanctuarul ‘Cristos, Lumina lumii’.”

„Recent, am găsit în arhiva Episcopiei planurile, proiectul cu biserica ce ar fi trebuit să fie construită acolo, puțin asemănătoare cu Bazilica Sf. Anton din Padova, dar la o scară mai mică. Avea intenții mari, dorea să facă un centru de spiritualitate de unde tradiția creștină să poată să pătrundă mai mult în lume și în viața noastră, a clujenilor și a românilor. Era un spirit deschis, mergea adeseori la Roma, se întâlnea cu Sfântul Părinte și de asemenea avea o bună legătură cu călugării bazilieni. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest vrednic preot al Bisericii și îl rugăm să îi dea odihnă veșnică, acolo unde El l-a rânduit.”

„Aici, în Valea Chintăului, punctul liturgic începea practic în casa pr. Ungureanu, în jurul anului 1994, iar din 1997, după moartea sa, a preluat această capelă pr. Ioan Mătieș, actual vicar, și se cuvine să îi mulțumim și sfinției sale pentru apostolatul pe care l-a desfășurat de atunci încoace. Au existat și alți preoți care au slujit aici și iată acum, pr. Ciprian este rânduit ca și păstor și îi mulțumim pentru ceea ce reușește să realizeze cu ajutorul credincioșilor. Ne bucurăm de reînnoirea capelei în interiorul ei și îl rugăm pe Dumnezeu ca să putem reînnoi, odată cu capela, și sufletele noastre”.

Vasile Maria Ungureanu, teolog catolic de la Luizi-Călugăra, Neamţ, fost învăţător, arestat în martie 1949, a trecut prin lagărul de exterminare de la Peninsula, unde a avut o comportare exemplară. În 1965 a fost hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate, de către episcopul dr. Ioan Dragomir. Cu prilejul unei vizite a Mgr. Luigi Poggi – prelat papal, la Bucureşti a avut curajul să treacă prin cordonul de miliţieni şi securişti şi să îi înmâneze un memoriu privitor la situaţia Bisericii Catolice din România, pentru care a avut mult de suferit. După 1989 a fost parohul cartierului Grigorescu din Cluj-Napoca şi apoi la Valea Chintăului, unde a şi murit în 1996; este îngropat lângă biserica zidită de el. A fost un mare publicist, conferenţiar; a editat revista ´ Renaşterea Creştină ª.

*

Nota redacției 2022 – Pe la începutul anilor 80, Vasile Niță, fost student, redactor la „Flacăra”, mi-a pus în brațe un manuscris care adăsta de ani de zile prin redacție neluat în seamă de nimeni. Intitulat Originea românească a ceangăilor din Moldova. Autorul textului Dumitru Mărtinaș, necunoscut mie. Am citit imediat manuscrisul și am rămas pe loc atașat de ipoteza autorului, care demonstra cu argumente lingvistice și etnografice convingătoare că compatrioții noștri pe care îi consideram ceangăi, adică maghiari, erau la fel de români ca și mine. Numai un procent de 5% se puteau considera maghiari sau, mai exact spus, maghiarizați.

Despre ceangăi eu știusem că sunt maghiari sau secui aflați într-un proces de început de românizare, că au conștiință de maghiari etc. Eu însumi la curs îi pomeneam ca atare. Detaliu important: pe la sfârșitul anilor 70 ni s-a prelucrat într-o ședință PCR cazul abaterilor de la linia partidului al unor activiști de partid din județele Neamț și Bacău. Aceștia din neglijență dăduseră aprobare pentru extinderea unor biserici catolice din câteva sate de ceangăi! Iar ceangăii, oameni inventivi, chiar lărgiseră biserica: construiseră o biserică mult mai mare, monumentală chiar, în jurul vechii biserici pe care la sfârșit o demolaseră și o scoseseră cu roaba din pântecul noii biserici. Soluție ingenioasă prin care interpretaseră în manieră proprie aprobarea primită. Mi-aduc bine aminte că am fost gelos pe maghiarii din satele respective că săvârșiseră o faptă atât de minunată, driblând vigilența revoluționară a PCR. Aflam acum că acei maghiari erau români! O veste minunată!…

Am scris repede în „Flacăra” un text în care anunțam existența și valoarea manuscrisului, invitându-l pe autor să ia legătura cu mine pentru a-l ajuta să-și publice lucrarea. Am primit vestea că autorul se stinsese din viață în urmă cu câteva săptămâni!… Dar am primit și o scrisoare din partea unui ins care se arăta că cunoaște bine persoana lui Dumitru Mărtinaș și valoarea lucrării acestuia. Așa am intrat în legătură cu semnatarul scrisorii, preot VASILE MARIA UNGUREANU. Preot și filolog, cu interesante articole pe teme lingvistice. Un năzdrăvan de om, deși firav ca un fir de iarbă. Făcuse câțiva ani de temniță politică pentru un motiv extraordinar: pe vremea Regiunii Autonome Maghiare, când s-a introdus obligatorie limba maghiară în satele ceangăiești, Vasile al nostru a ieșit în curtea școlii cu tricolorul în fruntea elevilor și a refuzat noua programa didactică. Drept care a făcut câțiva ani de Canal și alte locații academice.

Pe scurt, m-am întâlnit cu Vasile Maria Ungureanu și am pus la cale tipărirea lucrării lui Dumitru Mărtinaș: eu m-am ocupat de îngrijirea textului, în care erau multe pasaje repetate, nu a fost nevoie să adug nimic de la mine, textul era scris într-o frumoasă limbă literară românească. Eu doar l-am scurtat, l-am curățat de pasajele repetate. Iar Vasile Maria Ungureanu s-a ocupat de notele de subsol care s-au adăugat, erudiția sa asupra subiectului fiind salvatoare pentru ținuta finală a textului.

Între timp aflasem mai multe și despre persoana autorului: Dumitru Mărtinaș fusese profesor de latină la cel mai important liceu din Târgu Mureș și, dacă nu mă înșel, cu simpatii de dreapta asumate… A  avut mulți elevi care au ajuns ceva în cultura românească și care i-au păstrat o amintite aparte profesorului de latină. La rîndul său, Vasile Maria Ungureanu provenea dintr-un sat de ceangăi moldoveni. Nota bene: persoanele vizate de acest nume, de ceangău, respingeau și resping dintotdeauna această identitate. Se știau români de confesiune catolică. Așa se știu și azi! Români catolici și nimic mai mult.

Lucrarea, adusă în stare de publicare, a fost depusă la Editura Științifică, unde a început …să aștepte. Secția de propagandă a CC al PCR o considera o carte cu probleme, nu cumva să-i supere pe frații comuniști de la Budapesta. Norocul cărții a fost …Nicolae Ceaușescu. S-a publicat în vremea aceea la Budapesta o Istorie a Transilvaniei cum numai propaganda iredentistă maghiară putea scrie. Ai noștri au scris câteva recenzii critice, dar anemice. Ceaușescu a cerut să se publice urgent o carte în replică la Istoria Transilvaniei a maghiarilor. O carte cre să-i doară! Așa și-au adus aminte de lucrarea lui Dumitru Mărtinaș și a venit poruncă de la stăpânire să fie mintenaș tipărită!

În acel moment am descoperit încă o dată istețimea lui Vasile, care s-a îngrijit propriu zis de carte: a împănat textul cu o mulțime de fotografii de etnografie din satele respective, dar a băgat și fotografii ale mărețelor biserici clădite în ultimii ani, la Butea sau Nicolae Bălcescu, precum și monumente care aveau în frontispiciu crucea. A fost marea surpriză a cititorilor să vadă atâtea cruci, într-o vreme când funcționa în presă interdicția de a publica imaginea crucii… Vasile Maria Ungureanu a înfrânt această interdicție! 

Apariția cărții lui Mărtinaș, inclusiv a textului adăugat de Vasile Maria Ungureanu, a stârnit multe emoții. A fost un adevărat moment editorial. Era o abatere de la publicistica fadă și convențională a propagandei de partid. Era o carte naționalistă și creștină fără echivoc. Cu toate acestea presa culturală întârzia s-o semnaleze. M-am plâns lui Paul Anghel care, inimos cum era, l-a atenționat pe Ilie Ceaușescu și la intervenția acestuia revista „Luceafărul” a organizat o masă rotundă, unde, pe 2 pagini și ceva, s-a dezbătut subiectul contenciosului româno-maghiar, subiect până atunci tabu!

Cartea a avut și o lansare la biblioteca universitară din Cluj Napoca , unde am fost invitat să vorbesc și să răspund la întebările din public.

Vasile Maria Ungureanu a trăit clipe de extaz. M-a întrebat cum mă așteptam ca „ceangăii” să-mi mulțumească pentru ce făcusem pentru ei. I-am răspus că voi fi pe deplin mulțumit cu o damigeană de vin și o cămașă țărănească cum văzusem în fotografiile din carte. Vasile a avut însă altă părere: „Eu te voi duce la Papa!” Și s-a ținut de cuvînt spre multa mea mirare!

A tras el niște sfori pe la Roma și de acolo, de la Vatican, a venit la editură cererea de a se traduce cartea lui Mărtinaș în italiană. Directorul editurii, în chip suspect, a cerut câteva mii de dolari pentru a-și da aprobarea, ceea ce nu mi s-a părut lucru curat! I-am zis că normal ar fi să plătim noi traducerea cărții și publicarea la ei la editura Vaticanului. Dar Papa a plătit și s-a aprobat traducerea. A făcut-o Anca Giurescu, iar în toamna anului 1987 s-a produs lansarea cărții la Roma. Nu mi s-a dat voie să particip, chipurile eram în timpul anului universitar. M-au tot amânat de la Universitate până când au mai rămas câteva zile până la ziua lansării, iar ambasada Italiei se știa că nu dă intrarea în Italia decât după 2 săptămâni de așteptare! Dar, mâna Celui de sus: în acele zile Sportul Studențesc a avut o deplasare în Italia și cu ajutorul lui Mac Popescu am fost trecut și eu pe lista celor care au obținut viza de pe o zi pe alta! Așa am ajuns la timp la Roma, iar Vasile al meu, care umbla prin Vatican ca la el acasă, m-a dus și la audiența Papei, căruia i-am înmânat cartea despre Originea catolicilor din Moldova și căruia, după ce i-am sărutat inelul pontifical, i-am spus cam așa: „Părinte, eu sunt un ortodox român, și vă rog să-mi permiteți în numele tuturor compatrioților mei să vă invit în România. Românii vă iubesc și vă așteaptă”!

(După aceea, când l-am cunoscut pe Prea Fericitul Teoctist, am aflat că în februarie 1988 l-a invitat și dînsul pe Papă la București. Dar eu am fost primul și Prea Fericitul Teoctist a acceptat această glumă a mea!)

Ca preot greco-catolic în ilegalitate, în „catacombe”, Vasile Maria Ungureanu a avut un meci de lungă durată cu Securitatea. Mi-a povestit mai multe discuții pe care le-a avut cu un securist specialist în probleme bisericești. A încercat să-i explice cât de mult au avut de câștigat maghiarii din desființarea Bisericii Unite. A obținut în final aprobarea să se țină în Transilvania slujba catolică în limba română. Pasămite, după desființarea Bisericii Unite mulți români au mers la Biserica Ortodoxă, dar mulți s-au repliat și în Biserica Catolică, iar în Ardeal aceste biserici își țineau slujbele numai în limba maghiară. I se datorează lui VASILE MARIA UNGUREANU faptul că la Biserica Catolică din cartierul universitar clujean s-a introdus limba română pe la mijlocul anilor 1980.

De ani de zile, când și când, mi se face dor de preotul Vasile. A fost întruparea desăvârșită a idealului christic „să fii isteț ca un șarpe și curat ca un porumbel!”

Dumnezeu să-l odihnească printre cei aleși pe VASILE MARIA UNGUREANU!

Ion Coja