Şoferul şi academicianul

Uneori rolul şoferului în istorie este mult mai important decât pare.

În 1955, la Berna, în februarie, când un grup de patrioţi români au atacat ambasada reperistă, a fost o singură victimă, Aurel Şeţu, şoferul ambasadei, care nu s-a supus somaţiei atacatorilor.

S-a zvonit că Şeţu ar fi fost el, de fapt, şeful misiunii diplomatice, ba chiar, poate, un important personaj din structura reţelei de spionaj comuniste cu care era împânzită Europa.

Cert e că eu şedeam vizavi – aşa că ştiu exact, după moartea lui Şeţu, familia sa a fost plantată într-un imobil somptuos de pe strada Alexandru Constantinescu. Stătuse acolo înainte însuşi Gheorghe Apostol, când pentru vreun an, de formă , luase locul lui Dej, care rămăsese doar la conducerea guvernului, la cererea Moscovei, care nu mai permitea cumularea funcţiilor.

Aşa că vă daţi seama ce mai şofer era acest Aurel Şeţu!

Oricum şi şoferul Uniunii Scriitorilor de azi pare mult mai important decât se vrea a se crede.

A ajuns un factor decisiv în alegerile care vor avea loc în aprilie, pentru că dânsul va transporta din Bucureşti urnele de vot goale până la filialele din ţară şi le va întoarce tot el pline!

Ce n-aş da să fiu în locul şoferului ăsta!

Mişto chestie! Numai o minte de academician ar fi putut concepe o soluţie atât de simplă şi de sigură în acelaşi timp!

Cred că şi domnul Dragnea îl invidiază…

Puşi Dinulescu

.

Nota redacției: Dacă nici în șoferi nu mai avem încredere, unde vom ajunge, domnule Puși?!