Memoriu înaintat la Bruxelles despre frauda electorală legiferată din România
Întrebarea întrebărilor: au aceste autorități europene vreun interes ca în România să funcționeze regulile democrației? Au vreun interes ca clica de politicieni corupți și trădători de țară să fie alungată și trimisă după gratii?
*
În România de după 1990 s-a instituit o veritabilă dictatură a unor partide politice mafiote, conduse de persoane cu probleme penale foarte grave – cazul lui Băsescu, Ponta, Năstase, Dan Voiculescu etc., care au promovat în Parlament sau în funcțiile executive persoane de același calibru: incompetenți și corupți.
Într-un regim cu adevărat democratic, nu e posibil să se ajungă la o asemenea situație: electoratul, prin votul său, sancționează partidele corupte și le îndepărtează de la putere. În România însă mecanismul democratic nu poate funcționa, deși legislația privind partidele și alegerile pare a fi o legislație corectă, comparabilă cu cea europeană. Practica dovedește însă că această legislație este principala cauză a situației în care am ajuns. Câteva mici detalii au fost gândite să anuleze funcționarea democratică a statului român.
Principala prevedere malefică din această legislație o reprezintă vestitele liste de susținători. Mereu li se cere partidelor să prezinte liste de susținători, atât la înscrierea ca partide politice, cât și în fiecare an electoral. De liste de susținători au nevoie și candidații independenți! Întocmirea acestor liste este însă extrem de dificilă dacă listele s-ar face corect, cum cere legea. De aceea, toate partidele eludează această condiție alcătuind liste false, fictive, prin abatere de la lege. Listele se întocmesc copiind pur și simplu datele aflate la Poliție, la Casa de pensii, la Comisariatele militare și alte instituții care dețin astfel de date. Un control al acestor liste, de regulă, nu se face!
Se face un asemenea control numai atunci când autoritățile, aflate la dispoziția clasei politice, sunt interesate de eliminarea unor candidați incomozi pentru establishmentul politic sau a unor partide care, prin program și calitatea membrilor, intră în contradicție cu clasa politică.
De exemplu, la ultimele alegeri prezidențiale, unul dintre candidați, al PSD-uluii, a prezentat o listă cu 3 milioane de semnături de susținere! Era, în chip evident, un fals! Dar autoritățile nu s-au ostenit să descopere acest fals și să-l sancționeze. Singurul control al semnăturilor a fost efectuat la un candidat independent, incomod, care anunțase că va candida ca să dezvăluie electoratului faptele penale săvârșite de principalul candidat! Evident, au fost găsite nereguli și candidatura sa a fost anulată!
Diversiunea anti-democratică se poate produce chiar și atunci când semnăturile sunt adunate corect, în incinte special amenajate, aflate la dispoziția cetățenilor doritori să-și manifeste susținerea pentru un candidat, pentru un partid. Vin de se înscriu pe aceste liste persoane care prezintă acte de identitate false, persoane care aparțin serviciilor speciale și cărora nu le este greu să vadă pe ce listă au fost înregistrați. Iar Parchetul, care face și el parte din acest joc dezonorant, știe pe ce liste să caute semnăturile false, pentru a anula candidatura respectivă…
Alt procedeu mafiot: serviciile speciale, aflate în subordinea clasei politice, infiltrează oameni de-ai lor printre voluntarii care strâng semnături și aceștia alcătuiesc liste false, ușor de dovedit că sunt false. Nici nu este nevoie ca Parchetul să verifice toate semnătuile. Știe de la bun început care sunt listele care conțin date false!
În felul acesta autoritățile pot decide care candidaturi să fie acceptate și care nu! Inclusiv ce partide să fie acceptate să existe, să funcționeze.
Nu întâmplător listele acestea, prin rubricile lor, diferă de la un scrutin la altul, ceea ce constituie o șicană în plus, prin care partidele sunt efectiv obligate să apeleze la liste false. Verificarea listelor se face însă numai la listele depuse de partide sau candidați incomozi pentru clasa politică. Partidele care fac parte din „cooperativă”, adică partidele parlamentare, știu bine că nu vor fi niciodată deranjate de asemenea verificări.
Nota bene: la alegerile locale din 1996, au ajuns primari și consilieri un număr mare de candidați independenți. Imediat, pentru următoarele alegeri, legea s-a schimbat ridicând în calea candidaților independenți piedici insurmontabile. Practic, la alegerile următoare, din 2000, n-a mai fost ales primar niciun candidat independent.
* * *
Facem mai jos o prezentare a felului în care listele cu susținători funcționează în cazul alegerilor europene, pentru Parlamentul de la Bruxelles. Iată textele din lege care ne interesează și un scurt comentariu al acestor texte, al prevederilor respecive:
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru
Parlamentul European
Parlamentul României adoptă prezenta lege
(……………………………………..)
Art. 8. – (1) Ziua de referinţă se stabileşte şi se aduce la
cunoştinţă publică de către Guvern, prin hotărâre, cu cel puţin 90 de zile
înainte.
(2) Ziua de referinţă este stabilită în cadrul perioadei hotărîte în
acest scop de Consiliul Uniunii Europene.
Art. 12. – (1) Propunerile de candidaturi pentru alegerea
membrilor din România în Parlamentul European se depun şi se
înregistrează la Biroul Electoral Central cel mai târziu cu 60 de zile
înainte de ziua de referinţă.
(4) Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de
candidaţi propuse de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice sau alianţele electorale, trebuie
însoţite de o listă cuprinzând cel puţin 200.000 de alegători care susţin
candidatura partidului politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţei electorale respective
pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.
Modelul listei se aprobă prin hotărâre a Guvernului odată cu aducerea la
cunoştinţă publică a zilei de referinţă, potrivit art.8.
(6) Candidatul independent poate participa la alegeri individual dacă este susţinut de cel puţin 100.000 de alegători.
COMENTARIU:
Ticăloșia sistemului electoral din România se concentrează aproape toată în propoziția subliniată, care pare atât de inofensivă: Modelul listei se aprobă prin hotărâre a Guvernului odată cu aducerea la cunoştinţă publică a zilei de referinţă, potrivit art.8.
Deci, modelul listei pentru semnături se aduce la cunoștința celor interesați cu 90 de zile înainte de „ziua de referință”, ziua alegerilor. Iar cu 60 de zile înainte de aceeași zi, listele de semnături trebuie depuse odată cu listele de candidați. Așadar, pentru strângerea semnăturilor rămân numai 30 de zile: 200.000 de semnături pentru partid, 100.000 de semnături pentru candidații independenți!
Să strângi atâtea semnături în 30 de zile este imposibil pentru un partid ne-parlamentar. La fel, pentru un candidat independent! Chiar și un partid parlamentar, care are mai multe posibilități logistice și financiare, este nevoit să apeleze la mijloace ilegale, nepermise de lege, pentru a alcătui acele liste de susținători.
Din practica știută bine, aceste liste sunt alcătuite prin simpla copiere a datelor de identitate din diferite documente oficiale, pe care figurează mulțimi compacte de cetățeni: la poliție, la Casa de Pensii, la Casa de Asigurări etc.
Un control de rutină al acestor liste ar putea descoperi ușor de tot falsul. Dar acest control nu se face decât atunci când se înscriu în competiția electorală candidați care nu convin establishmentului politic. Care nu convin celor care din umbră trag sforile vieții politice.
Mai mult: serviciile speciale se pot infiltra în rețeaua celor care strâng semnături pentru un partid sau candidat incomod și pot trece pe listă semnături ale unor susținători inexistenți, deja decedați, de exemplu. Apoi Parchetul, sesizat de cineva sau din oficiu, auto-sesizat, poate declanșa verificarea semnăturilor, știind bine, de la agenții infiltrați, pe ce liste să caute semnăturile înregistrate în fals…
Prin acest procedeu au fost zădărnicite încercările a două partide de a se înființa – Partidul Unității Naționale a Românilor și Partidul Naționalist, precum și încercarea de a candida la alegerile prezidențiale a unui independent: Ion Coja, în 2009. Așa cum sunt și cum funcționează prevederile privind listele cu semnături ale susținătorilor, acest prevederi oferă autorităților instalate la guvernare posibilitatea să controleze cine participă la procesul electoral în postura de candidat, ce formațiuni politice sunt acceptate să funcționeze.
Cu alte cuvinte, pluralismul politic este o formă fără conținut în România de azi, cea de după 1990. Sunt acceptate să funcționeze numai partidele care intră în jocul mafiot al corupției, al subminării economiei și intereselor naționale.
De aici și sentimentul general că românul nu are de ales între bine și rău, ci între două rele! Candidații care ajung pe buletinul de vot fac parte din aceeași „cooperativă” politică. Persoanele pe care mulți români le-ar vota cu drag și încredere, nu ajung pe buletinul de vot!
(5) Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care au
depus liste de candidaţi pot desemna câte un reprezentant la secţiile de
votare organizate conform prevederilor alin. (1), (2) şi (4), participarea
acestora făcându-se pe cheltuiala celor care i-au desemnat.
COMENTARIU:
De vreme ce acești observatori, numiți în textul legii reprezentanți, nu sunt plătiți de la buget, de ce nu ar avea voie și candidații independenți să-și trimită reprezentanții la secțiile de votare? Un candidat independent care ar întruni multe voturi poate deveni victima unei coalizări a reprezentanților partidelor, care vor cădea de acord să fure voturi de la candidații independenți și nimeni nu-i va putea împiedica! Se știe bine că asemenea înțelegeri se fac la secțiile de votare, fie împotriva candidaților independenți, fie împotriva partidelor care nu au reprezentanți în secția de vot respectivă.
(2) Candidaţilor independenţi li se pot atribui mandate dacă au
obţinut, fiecare în parte, un număr de voturi valabil exprimate cel puţin
egal cu coeficientul electoral naţional. Coeficientul electoral naţional
reprezintă partea întreagă a raportului dintre numărul total de voturi
valabil exprimate şi numărul de mandate de parlamentari europeni ce
revin României.
COMENTARIU:
Ce se întâmplă cu voturile pe care un candidat independent le obține peste numărul necesar de voturi?Ar fi mai corect ca voturile să fie inventariate separat: voturi date candidaților de pe listele de partid și voturi date candidaților independenți. Abia apoi să se aplice regulile de repartizare a mandatelor, fie și după metoda d’Hondt.
Art. 25. – În caz de vacanţă a mandatului unui membru din
România în Parlamentul European, aparţinând unui partid politic, unei
organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, unei alianţe
politice sau alianţe electorale, care nu mai are candidaţi pe listă, precum şi
în cazul unui candidat ales pe lista unui partid politic care a fost radiat sau
în caz de vacanţă a mandatului unui membru din România în Parlamentul
European, candidat independent, mandatul pentru locul devenit vacant
este atribuit următorului înscris de pe lista de candidaţi a partidului
politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau
alianţei care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
COMENTARIU:
Mai corect ar fi ca și candidații independenți să aibă înscriși pe buletinul de vot candidați de rezervă, așa cum au și partidele! Iar când se produce demisia din Parlamentul European a unui candidat independent, în locul acestuia să treacă următorul de pe lista candidatului respectiv. Alegătorii vor fi informați asupra acestor candidați de rezervă, pe care candidatul independent îi girează prin calitățile care îl fac eligibil.
Sau: în locul candidatului independent demisionar să treacă acel candidat independent care ocupă primul loc ca număr de voturi printre candidații independenți care nu au primit mandat.
Nota bene: Ne rezumăm deocamdată la aceste observații, privitoare în primul rând la alegerile europene din 2014, care bat la ușă, în speranța că mai este timp ca Uniunea Europeană să intervină pentru modificarea legii privind aceste alegeri.
Vom reveni cu alte observații privind Legea Partidelor și Legile electorale, privind alegerile generaale și locale.
Mă pun la dispoziția autorităților europene în cazul că acestea vor crede de cuviință să întreprindă ceva pentru normalizarea vieții politice din România.
Întrebarea întrebărilor: au aceste autorități europene vreun interes ca în România să funcționeze regulile democrației? Au vreun interes ca clica de politicieni corupți și trădători de țară să fie alungată și trimisă după gratii?
Cu tot respectul,
ION COJA – fost senator 1992-96
București, 27.11.2013
Post scriptum – Apelez la persoanele care pot, să promoveze acest text pe filierele Uniunii Europene sau ale altor organisme internaționale interesate. Din păcate nu le pot oferi și o traducere a acestui text. De asemenea, sunt binevenite observațiile și comentariile care se pot adăuga la textul de mai sus, în vederea alcătuirii unui raport final cu privire la anomaliile și neregulile din sistmul nostru politic.
in general ma abtin sa mai fac comentarii pe acest blog, dar uneori consider ca trebuie sa o fac. celor de la Bruxelles nu le pasa prea mult de lipsa de democratie din Romania. ba dimpotriva! ei stiu bine ca acesti corupti sant santajabili si astfel asculta de poruncile lor (cum se poate explica altfel ce se intampla acum la Pungesti?) un guvern de politicieni integri si patrioti nu ar fi pe placul lor din motive usor de inteles. atata timp cat nu le afecteaza interesele lor nici ca le pasa. UE nu doreste ridicarea economica a Romaniei, ci doar subjugarea ei, in special jefuirea resurselor ei naturale. daca doreau asta aveau timp sa o faca de un sfert de secol prin investitii care sa dea de lucru romanilor la ei acasa si prin care sa se dezvolte economia, in special industria Romaniei, dar nimic din toate astea. De fapt UE nu este decat o treapta pe drumul globalizarii. cu toate astea tot mai multe popoare se trezesc din acest cosmar si pana la urma sandramaua UE (dimpreuna cu globalizarea)se va prabusi. nu am nicio indoiala in acest sens.
tuturor toate cele bune!
Interesul U.E. este in raport cu interesul politicienilor din Romania! Domnule profesor Ion Coja,ce ar fi daca v-ati depune candidatura la Europarlamentare,sa fiti in mijlocul si miezul tuturor problemelor care se discuta si se legifereaza legile U.E. Sigur,veti fi sustinut de intreaga Vatra Romaneasca,precum si de celelalte asociatii si organizatii nonguvernamentale care va stimeaza si apreciaza. Mult noroc!
Acea întânire a fost, cu adevărat, o oportunitate care, dacă nu ar fi fost ratată, ar fi putut crea ulterior probleme “sistemului ticăloşit”.
Referitor la afirmaţia dr. Cojocaru privitoare la susţinerea pe care i-aţi acordat-o : eu am trăit cu iluzia că am fost singurul care, timp de aproape 20 de ani – din martie 1990 şi până în decembrie 2009 – l-am susţinut, neîntrerupt şi fără rezerve pe dr. Cojocaru. Mă bucur sincer să aflu de la dumneavoastră (deşi, mărturisesc că aş fi preferat să aflu de la dr. Cojocaru însuşi) că au existat oameni care au făcut (mult) mai mult pentru promovarea Variantei Cojocaru, decât am fost eu în stare să fac.
Dar, dacă ar fi fost să fac o alegere a celui mai important colaborator al dr. Cojocaru, m-aş fi oprit la dl Dan Mocănescu, unul din lideriii Cartelului Alfa, aflaţi în linia a doua.
Interesant însă mi se pare, dacă tot a fost deschisă discuţia, că şi dumneavoastră şi dl Dan Mocănescu aţi făcut parte ca lideri de un rang secund, din organizaţii ai căror lideri la vârf, Zeno Opriş ţi Bogdan Hossu l-au lăsat efectiv cu ochii în soare pe dr. Cojocaru atunci când a fost cea mai mare nevoie de sprijinul respectivelor organizaţii.
Oricum, atunci când a avut loc contactul dintre dumneavoastră şi dr. Cojocaru – dacă nu mă înşel, prin 1992 – eu eram alături de dsa încă din martie/aprilie 1990.
Cât prive;te separarea mea de dr. Cojocaru, ea a avut loc în decembrie 2009 şi (în rezumat trecută în revistă, pentru că faptele au fost, ca întotdeauna, de altfel, mult mai numeroase) a fost cauzată de :
1. Renunţarea de către dr. Cojocaru la teza privitoare la INALIENABILITATEA ŞI IMPRESCRIPTIBILITATEA DREPTURILOR DE PROPRIETATE ALE ROMÂNILOR ASUPRA AVERII LOR ACUMULATĂ ÎN PROPRIETATE COMUNĂ PÂNĂ ÎN 1989. Această renunţare însemnând, practic, renunţarea la despăgubirea românilor pentru averea lor comună, furată de statul român prin promulgarea Legii 15/1990.
Prin modificarea Legii Cojocaru, conform versiunilor ulterioare lui 2009, dr. Cojocaru propune ca, în locul despăgubirii românilor (despăgubire care se poate produce doar prin CONFISCAREA capitalului furat prin Legea 15.spre a fi retrocedat proprietarilor lui de drept, cetăţenii), să instituţionalizeze o procedură prin care – ca urmare a aplicării unui impozit progresiv pe avere – să se acumuleze, de către statul român, un fond naţional de investiţii din care, ulterior, pe baza unor criterii de selecţie comparabile cu cele oferite de accesarea fondurilor europene, să fie selectaţi viitori întreprinzători care vor primi, fiecare, câte 20 de mii de euro pentru demararea unor afaceri proprii.
Dr Cojocaru a revenit, astfel, asupra a ceea ce a acceptat să susţină anterior, din 1996, până în 2009. Dsa susţine acum – după ce anterior achiesase la teza mea potrivit căreia statul român socialist fusese DOAR administratorul averii comune a întregului popor – că statul socialist a fost proprietarul respectivei averi.
Dr. Cojocaru a revenit deci la teza GREŞITĂ a dsale, cea din 1990, potrivit căreia statul socialist a deţinut în proprietate „clicocratică“ bunurile mijloace de producţie – intreprinderile socialiste de stat.
Drept urmare, potrivit dr. Cojocaru el, statul post socialist, ca urmaş al statului socialist, nu a furat de la popor averea comună a acestuia, prin promulgarea Legii 15/1990.
Legea 15 ar reprezenta astfel doar un transfer (transfer considerat de către dr. Cojocaru ca fiind doar un abuz, nu un furt) al averii din proprietatea socialistă, aparţinând statului socialist, în proprietatea publică şi privată a statului post socialist.
În consecinţă, privatizarea (vânzarea) intreprinderilor a fost un proces legal,întrucât actele normative ale privatizării au fost legale, Chiar dacă au fost şi sunt imorale.
Ele, intreprinderile, nu pot fi deci confiscate şi vor putea rămâne în proprietatea publică şi privată a statului şi în proprietatea privată a celor care le-au primit pe daiboj de la stat.
Aşadar, spune dr. Cojocaru, averea (despre care eu spun că a) furată prin Legea 15 nu poate fi confiscată de la profitorii tranziţiei pentru că ea, averea respectivă (potrivit dr. Cojocaru), nu a fost furată, ci doar transferată abuziv şi deci ei, profitorii tranziţiei, au cumpărat-o în mod legal de la stat – proprietarul ei.
În ceea ce priveşte impozitarea progresivă pe avere (ca alternativă la CONFISCARE), propusă de dr. Cojocaru, impozitare ce urmează a fi instituită în scopul creării fondului de investiţii care să alimenteze demararea afacerilor viitorilor intreprinzători, o astfel de procedură nu poate fi considerată (afirm eu) ca o despăgubire a cetăţenilor pentru averea furată de către statul român prin promulgarea Legii 15/1990. Aşa după cum, până la un moment dat, a pretins, totuşi, dr. Cojocaru.
În realitate, o astfel de opţiune nu reprezintă altceva decât o reaşezare a repartiţiei plus valorii create prin viitoarea exploatare a capitalului existent, între proprietarii capitalului şi forţa de muncă angajată. Reaşezare ce urmează a fi făcută în favoarea forţei de muncă (mult subremunerată, afirmă unii) şi în detrimentul proprietarilor de capital (beneficiarii unui profit exagerat, consideră aceeaşi)..
2. Asocierea dr. Cojocaru cu Dan Diaconescu, asociere pe care eu am considerat-o, la vremea respectivă (şi timpul, din păcate, mi-a dat dreptate integral) ca fiind de neacceptat.
În anii anteriori eu nu mă opusesem – deşi nu am participat – la asocierea dr. Cojocaru cu partide cum au fost cele ale lui Brahaş, al lui Cerveni sau chiar al lui Vadim. Nu mai vorbesc de PNL.
Aşa se face că, începând cu 2010, „am dispărut” de lângă dr. Cojocaru.
Mai mult, având în vedere EROAREA GRAVĂ de care se face vinovat dr. Cojocaru (prin renunţarea, aşa după cum am arătat, la teza privitoare la inalienabilitatea şi imprescribilitatea drepturilor de proprietate ale românilor asupra averii lor comune) mă văd nevoit să fiu un oponent al actualelor teze greşite susţinute de către dsa.
Textul actual la care fac referinţă este cel pe care l-am denumit “DE CE SUNTEM ÎN RAHAT ŞI CUM IEŞIM DIN EL ?”
Text pe care îl voi posta şi la sfârşitul prezentei intervenţii.
Textul anterior la care fac referire, cel din 1995, şi pe care vi l-am oferit atunci spre lectură este textul pe care l-am denumit “PRIVATIZARE SAU RETROCEDARE, O OPŢIUNE CARE NU LASĂ LOC COMPROMISULUI.”
Textul a fost scris la maşina de scris (pe atunci nu aveam calculator) şi, din păcate nu am avut timp să-l transcriu. Aşa că nu vi-l pot oferi, deocamdată, în format on line.
Dar ţin minte şi acum răspunsul dumneavoastră atunci când am vrut să vă dau hârtiile – răspuns care recunosc, m-a şocat – şi pe care îl redau, cât pot, cu fidelitate : “ La vârsta mea nu mai citesc textele altora, abia le mai citesc (sau scriu, aici nu mai ţin exact minte, dar parcă totuşi am reţinut că aţi spus „citit”) pe ale mele.”
Cât priveşte îndemnul, îl veţi găsi în ambele texte.
Precum şi în MANIFESTUL NAŢIONAL, însuşit de Filiala Bucureşti a UVR.
Rămâne doar să-l urmaţi.
Nu ştiu care este textul „colorat”.
Nu mi s-a părut că vreunul din textele mele ar fi fost oprit de la apariţie.
Dacă însă aşa s-a întâmplat, trimiteţi-mi vă rog prima propoziţie ca să-l pot identifica.
Cred totuşi că ar trebui să ne găsim măcar o oră pentru a sta de vorbă. Ce ziceţi ?
Nu este nici o noutate în ceea ce spun, pentru că nu fac altceva decât să repet ceea ce nu încetez să spun de aproape 20 de ani.
În 1990, deși NU a înțeles că cetățenii României erau proprietarii legitimi, de drept, ai întregii averi acumulate până în 1989, economistul român Constantin Cojocaru a avut, totuși, meritul de a fi propus împroprietărirea salariaților cu capitalul pe care, la acea dată, el considera, în mod greșit, că se aflase în proprietatea “clicocratică” a statului comunist.
Chiar și aşa, cu toată eroarea de apreciere a dr. Cojocaru, mafia cripto comunistă şi-a dat seama imediat că punerea în aplicare a acestei idei, a împroprietăririi, va însemna sfârșitul ei definitiv.
La fel oligarhia mondială a înțeles că astfel va pierde controlul asupra României și, ulterior, prin contagiune iminentă și asupra celorlalte țări foste socialiste.
De aceea, respectiva mafie, în cârdășie cu oligarhii lumii au pus în aplicare soluția preconizată de Legea 15/1990 (precum și de celelalte acte normative care i-au urmat) de așa zisă “privatizare” prin vânzare.
Soluție despre care abia acum, după cei douăzeci de ani profețiți, am aflat că vine, de fapt, pe filiera Sergiu Brucan.
Care iată, nu a fost doar “profet,” ci și “poștaș.”
După patru ani, în 1994, când, practic, încă nu începuse jaful privatizării, am ințeles în ce a constat greșeala din 1990 a dr. Constantin Cojocaru care – așa după cum am arătat – prin ceea ce propusese cu patru ani mai înainte, ignorase, din păcate, tocmai drepturile de proprietate ale românilor.
Și m-am adresat, prin presă, opiniei publice, precum și, direct, organizațiilor civice și profesionale, sindicatelor, partidelor politice, precum și Casei Regale a României, cerându-le tuturor să recunoască INALIENABILITATEA și IMPRESCRIPTIBILITATEA drepturilor de proprietate ale tuturor cetățenilor Țării asupra averii acumulate prin muncă și sacrificii în proprietatea lor comună și să se implice cu hotărâre în lupta împotriva tâlhăriei ce urma să aibă loc.
Am arătat atunci că statul român care FURASE, în 1990 prin promulgarea Legii 15/1990, de la popor întreaga avere a acestuia, NU avea nici un drept să înstrăineze (să “privatizeze”), în nume și folos propriu, bunurile furate de la noi, cetățenii.
In pofida avertismentului meu, nimeni nu a reacţionat, lăsând ca tâlhăria, adică așa-zisa “privatizare” să fie “implementată,” de regimul Iliescu.
Şi să fie preluată apoi de regimul Constantinescu.
Şi să fie reluată de al doilea regim Iliescu.
Și să fie definitivată de regimul Băsescu.
Așadar, după cum nimeni nu l-a ascultat pe dr. Cojocaru în 1990, nici pe mine nu m-a ascultat nimeni în 1994.
Și nici după aceea.
Rezultatul este cel pe care îl suportăm, zi de zi, imensa majoritate a populației : mizeria și umilința.
Dacă însă vor avea răbdare, celor ce vor citi cele câteva rânduri ce urmează le va fi imposibil să nu înțeleagă ce este (încă) de făcut pentru a ieși din starea în care am fost aduși.
Nu va fi nevoie să care pietre de moară.
Cu atât mai puțin să mute munții din loc.
Va fi suficient, pentru început, să răspândească acest text și să-l explice rudelor, prietenilor, cunoștințelor, colegilor.
Să spunem deci lucrurilor pe nume şi să începem chiar cu afirmaţia devenită loc comun : Orice societate se bazează pe PROPRIETATE.
Ceea ce înseamnă că important pentru membrii oricărei societăți este să fie proprietari :
– ai băncilor,
– ai rezervelor minerale, munților, pădurilor, apelor și plajelor,
– ai terenurilor agricole și ai terenurilor construibile,
– ai combinatelor, fabricilor, uzinelor, birourilor, căilor și mijloacelor de transport și ai infrastructurilor de orice fel,
– ai stațiunilor turistice, hotelurilor, restaurantelor și magazinelor,
– ai teatrelor, cinematografelor/mallurilor, televiziunilor și radiourilor,
– ai tuturor celorlalte bunuri care produc, într-un fel sau altul, bunăstare.
Înainte de 1990, în societatea socialistă românească, “multilateral dezvoltată,” toate bunurile pe care le-am enumerat, care se numesc mijloace de producție și care, într-un cuvânt, poartă denumirea de CAPITAL, se aflau în proprietatea comună a ÎNTREGULUI POPOR.
Adică a TUTUROR membrilor societății, a TUTUROR cetățenilor Țării care, prin muncă proprie și sacrificii, acumulaserăm un capital în valoare de sute de miliarde de dolari/euro.
Iar dreptul de proprietate comună a TUTUROR cetățenilor Țării, asupra TUTUROR bunurilor mijloace de producție (al capitalului) se afla consființit în Constituția RSR din 1965.
Constituție care s-a aflat în vigoare, atât la 22 Decembrie 1989, cât și după această dată, până în 1991.
Statul socialist fusese DOAR administrator al respectivelor bunuri, al respectivului capital.
Nicidecum proprietarul bunurilor, al capitalului.
Fusese – este adevărat – un administrator dictatorial, criminal, ineficient, corupt și uzurpator.
Pe care, tocmai de aceea, îl și alungaserăm în 22 Decembrie 1989.
Așadar, nici statul post socialist “emanat“ și “democrat“, moștenitorul statului socialist, nu putea emite nici un fel de pretenții de a fi proprietar asupra bunurilor care – DE DREPT – ne aparțineau nouă, cetățenilor.
Cu toate acestea, cu complicitatea așa-ziselor elite și a străinilor, noul stat s-a autoproclamat, în mod netemeinic și nelegal, prin promulgarea, la 7 august 1990, a Legii 15/1990, proprietarul întreprinderilor (foste) socialiste.
Declarându-le – pentru a ne prosti în față – un “morman de fier vechi“.
Prin promulgarea Legii 15/1990 au fost deci încălcate flagrant, prevederile Constituției RSR 1965, aflată în vigoare.
Drept urmare, Legea 15/1990 este NECONSTITUȚIONALĂ și, în consecință, NULĂ.
Statul a comis astfel – prin efectul respectivei Legi – cel mai mare FURT din istoria României, deoarece atunci, în 7 august 1990, statul și-a furat proprii cetățeni de TOATĂ averea lor comună.
După care ca orice hoț autentic, statul a dat pe nimic complicilor – pseudo elitelor, adică foștilor activiști pcr, securiștilor și bișnițarilor, precum și străinilor – (aproape) tot ceea ce a furat.
Punând în aplicare alte legi lovite de aceeași nulitate ca și Legea 15/1990 (cum au fost Legea 58/1991, sau Legea MEBO) statul a zis că face “privatizare.“
Adică a traficat și încă mai trafichează, în mod ILEGAL, întreprinderile și bunurile furate de la noi.
Iată adevărata cauză a mizeriei și a umilinței noastre : FURTUL INTREGII NOASTRE AVERI DE CĂTRE STAT.
Tot ceea ce suportăm de peste douăzeci de ani încoace :
– “privatizările” pe doi lei
– politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale,
– mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie,”
– evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri
– legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală
– politizarea, subordonarea și coruperea justiției
– încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești
– prăbușirea nivelului de trai, chiar sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist
– dispariția a zece la sută din populația României prin emigrare și genocid
– acutizarea continuă (mai ales după episodul Kosovo) a pericolului dezmembrării teritoriale a Ţării
– distrugerea industriei, agriculturii și a sistemelor de învățământ, de sănătate și de asigurări
– pervertirea fără precedent a moravurilor
reprezintă, în realitate, EFECTELE IMPLACABILE ale FURTULUI comis de către statul român la 7 august 1990 împotriva propriului popor, a noastră a tuturor.
Efecte de care nu vom scăpa decât cu condiţia de a eradica cauza însăși : FURĂCIUNEA
Calcule economice simple făcute de acelaşi economist, Constantin Cojocaru, arată fără putință de tăgadă că, urmare DIRECTĂ a FURTULUI comis prin promulgarea de către Ion Iliescu a Legii 15/1990, promulgare urmată de punerea în aplicare a așa ziselor legi ale „privatizării”, în cei douăzeci de ani care au trecut de la lovitura de stat din Decembrie 89, statul român – în cârdășie cu mafia autohtonă și cu oligarhii lumii – au dat românilor o ȚEAPĂ de peste 1500 de miliarde de euro.
Ceea ce înseamnă că, în ultimii douăzeci de ani, fiecare român a fost FURAT, în total, cu peste 100 de mii de euro.
Adică, statul/hoțul și complicii lui au furat DIRECT, de la fiecare român, mai mult de 5000 de euro în fiecare an, sau peste 400 de euro în fiecare lună.
Ceea ce reprezintă cel puțin un salariu mediu lunar pe economie.
La acest jaf cumplit – despre care, cu o singură excepţie, nu vorbeşte nimeni altcineva, nicăieri – adăugându-se și „pagubele” curente/indirecte suferite de fiecare cetăţean.
Trebuie știut însă că aceste pagube colaterale – despre care se pomeneşte, doar din când în când, în ziare și la televizor – pagube care sunt cauzate de corupţia endemică a politicienilor și a funcţionarilor statului legaţi ombilical de : bordurişti, asfaltangii, telegondolieri, energicieni, etc. reprezintă, însumate în cei douăzeci de ani de „tranziţie”, doar cam 300 de miliarde de euro, față de cei 1500 de miliarde de euro pe care statul român și complicii lui i-au furat, prin „privatizare”, (mai bine zis prin efectele produse de „privatizare”) de la cetăţenii României.
Și atunci, ce avem de făcut ?
În primul rând !
Să nu (mai) acceptăm furtul, ci să luăm înapoi TOT ceea ce statul ne-a furat și este al NOSTRU.
Măcar, atât cât a mai rămas.
Adică, SĂ CONFISCĂM FĂRĂ DESPĂGUBIRE capitalul pe care statul l-a furat de la noi și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini.
In al doilea rând !
Să nu ne (mai) mărginim să cerem doar locuri de muncă, salarii, pensii și ajutoare mai mari și biruri mai mici, ci SĂ CONFISCĂM FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini toate bunurile și fondurile bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a cadorisit și i-a cadorisit.
În al treilea rând !
Să nu ne (mai) amăgim că există democraţie, libertate și bunăstare fără PROPRIETATE şi SĂ ÎMPĂRȚIM, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, tot acest capital – atâta cât mai există şi mai poate fi recuperat – între noi, TOȚI cetăţenii României, proprietarii lui de drept.
În sfârșit, în al patrulea rând !
Să nu (mai) credem că dacă schimbăm PDL – ul cu USL – ul, ori cu PP – ul, sau cu oricine altcineva care bate apa în piuă și/sau promite luna de pe cer rezolvăm ceva, ci SĂ (RE)CONSTRUIM, pe baza faptului că suntem proprietarii legitimi și legali ai averii noastre și astfel vom redeveni și proprietarii ei efectivi, o economie (capitalistă) normală și prosperă și o societate autentic democratică.
Soluția adevărată de rezolvare a TUTUROR problemelor cu care se confruntă populația Țării constă, așadar, în ORGANIZAREA TEMEINICĂ a marii majorități a cetățenilor în jurul unei MIȘCĂRI CIVICE și POLITICE.
Această MIȘCARE va trebui să fie capabilă să preia puterea politică prin mijloace exclusiv pașnice, din mâinile actualilor politicieni, CU SCOPUL DE A PRELUA ȘI PUTEREA ECONOMICĂ DIN MÂINILE STATULUI, ALE OLIGARHILOR AUTOHTONI ȘI ALE STRĂINILOR PENTRU A O DA POPORULUI pentru ca, în final, să reconstruiască societatea românească pe baze autentic democratice și în spiritul acelora dintre tradițiile noastre naționale care sunt sănătoase și demne de a fi urmate.
În momentul de față, din păcate, NU există nici o organizație civică și nici un partid politic care să aibă un astfel de program.
Deci ele TREBUIE să fie create.
IAR MIȘCAREA, ATÂT CIVICĂ CÂT ȘI POLITICĂ, VA TREBUI PUSĂ PE PICIOARE ȘI FĂCUTĂ SĂ FUNCȚIONEZE CU MULTĂ RĂBDARE, CU TENACITATE, CU SPIRIT DE SACRIFICIU ȘI CU ONESTITATE, chiar dacă, din păcate, marea majoritate a locuitorilor României nu posedă respectivele calități.
PENTRU CĂ NU EXISTĂ ALTĂ CALE DE A IEȘI DIN impas.
Asa este d-le popa si d-lor. Acea miscare nu exista! Pai, daca nu exista hai s-o facem. ce ne opreste? Si sa incepem noi de pe acest forum care mai stim cate ceva si care nu ne speriem asa usor dupa cum banuiesc eu. Se vehiculeaza prin mass media ca numai d-l Presedinte Traian Basescu ar fi singurul care se lupta impotriva usl-ului, spre exemplu. Eroare!! Subsemnatul este impotriva usl-ului inca dinaintea infiintarii lui, iar notiunea de „lovitura de stat”atributa usl-ului imi apartine fiind inclusa in motivatia plangerii penale din 01 februarie 2012 pe care am depus-o impotriva liderilor usl precum si a tuturor parlamentarilor usl. Procesul se afla pe rol la Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei.Asa cum remarca si un anume domn Victor Gh. Banta pe un alt forum, printre motivele care le-am depus se regaseau si cele pe care le-a subliniat dumnealui respectiv : vizibila afectare pe plan intern a deprecierii calitatii vietii si pe plan extern descalificarea ca roman din romania din cauza suprapunerii crizei de personalitate a guvernantilor Romaniei peste criza institutionala.Pe mine, personal, lucrurile acestea ma deranjeaza ENORM !!!. Ca atare, va solicit acordul d-voastra precum si a tuturor „forumistilor”de a folosi anumite expresii din comentariile d-voastra la ICCJ a Romaniei si/sau daca doriti sa vi le exprimati pe „viu” va rog sa mi transmiteti acordul d-voastra de a va propune ca martori pe adresa mea de e-mail: sabou_dumitru_1956@yahoo.com sau telefonic la nr. 0769.164.992.Singurul „cucu-bau”care mai exista in politica romaneasca si pe care toti politicienii il foloseau ca pe o „sperietoare de ciori”impotriva acolitilor si adversarilor lor politici, este problema suspendarilor(inlocuirilor) din functie a oricarui demnitar de stat ori functionar public mai acatarii.Printre altele, in temeiul art. 115 C. Penal am cerut ca premierului, ministrilor, parlamentarilor sa li se interzica ocuparea functiei pe care o detin datorita incapacitatii, nepregatirii sau a altor cauze care-i fac improprii ocuparii respectivei functii pe termen de cel putin un an, fara sa fie pedepsiti chiar daca ar merita-o !!!.Exact ca la copiii mici cu care de fapt se si aseamana: cand un copil face o nazbatie i se confisca jucaria preferata si automat acel copil isi revine. Scurt, Simplu, Clar, la Obiect. In acest mod reeducarea ar fi mult, mult mai eficienta decat privarea de libertate care asa cum declara fostul premier Adrian Nastase, citez: „Ma simt aici (in inchisoare) ca si-n cantonament”, orice comentariu devenind de prisos, ba mai mult interpretandu-se ca o instigare la savarsirea de infractiuni cu consecinte agravante tinand cont de functia pe care a exercitat-o. Practic, domnia sa a transmis acest mesaj : „Faceti infractiuni ca la inchisoare traiti ca-n sanul lui Avraam, mult mai bine ca afara”! ( pentru un detinut se aloca 960 lei/luna; pentru un copil se aloca 42 lei/ luna). Mai departe: actualul Parlament este ilegal deoarece reprezinta 57,0 milioane de locuitori ai Romaniei lucrul vizibil si de netagaduit intrucat cel mai mare numar de locuitori pe care l-a avut Romania”vreodata a fost de 22,0 milioane de locuitori. Ori daca Parlamentul este ilegal constituit atunci pe cale de consecinta,toate actele subsecvente emise sunt ilegale, inclusiv acordarea votului de incredere Guvernului Ponta rezultand ca si Guvernul Ponta este ilegal. Demonstratie; L.343/2004 art.3, alin(2): norma de reprezentare….este de un deputat la 70.000 locuitori si art.3, alin (3): norma de reprezentare este de un senator la 160.000 locuitori.!!!Ori 176 senatori x 160.000 locuitori = 28,16 milioane locuitori si 412 deputati x 70.000 locuitori = 28,84 milioane locuitori. 28,16 milioane locuitori + 28,84 milioane locuitori = 57,0 milioane de locuitori pe care Romania nu i-a avut niciodata.In incheierea acestui comentariu(vor mai fi si altele) amintesc un foarte cunoscut proverb romanesc: „Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in buzunar”!!NOI, POPORUL trebuie sa avem grija de NOI, nu, niste „crizati de personalitate” trecuti aiurea prin Parlament, Guvern, Presedentie, etc.Guvernantii pot sa faca si sa desfaca o multime de legi dar toate legile se fac in temeiul Constitutiei,iar Constitutia poate modificata numai si numai de catre POPOR.ACEASTA ESTE ADEVARATA PUTERE A POPORULUI!! Poporul roman nu este prost, poporul roman este extrem de inteligent si oricand cu un mic ajutor poate avea, va citez d-le Popa: „multa rabdare, tenacitate,spirit de sacrificiu, onestitate”.Si acum va intreb stimati forumisti: putem si vrem sa ajutam acest POPOR ROMAN din care si noi facem parte??? Si daca raspunsul este afirmativ hai sa facem acest lucru si sa aratam POPORULUI adevarata lui putere.
Cu tot respectul domnule Coja !
Nu aceasta este întrebarea întrebărilor. Pentru că răspunsul a fost dat de foarte mult timp şi nu mei este cazul să ne dăm pe după piersic că nu am şti răspunsul care este unul cât se poate de evident: u.e. nu este altceva decât un instrument vremelnic al globalizării, un imperiu temporar, gândit pentru viitori 100 de ani, cel mult, de către oculta mondială.
Întrebarea întrebărilor este – mai ales pentru dumneavoastră – dacă, după ce aţi recitit textul DE CE SUNTEM ÎN RAHAT ŞI CUM IEŞIM DIN EL ? (pe care îl găsiţi repostat de mine alaltăieri pe lângă articolul cu referire la vânzarea Transilvaniei) veţi da curs îndemnului pe care el, textul, îl conţine, sau îl veţi ignora cu aceeaşi graţie cu care îl ignoraţi de aproape 20 de ani de când vi l-am pus la dispoziţie, prin 1995 sub titulatura : RETROCEDARE SAU PRIVATIZARE O OPŢIUNE CARE NU LASĂ LOC COMPROMISULUI şi, ulterior, în 1996, ca parte a MANIFESTULUI NAŢIONAL, însuşit de Vatra Românească din Bucureşti şi dezavuat (adică trădat) apoi de către conducerea UVR cu prilejul întrunirii ONG – urilor de la sediul Vetrei din Moliere. Întrunire la care a fost invitat şi ion ilirscu şi pe care, sper, nu aţi uitat-o…
Nu am uitat acea întâlnire, de curând am povestit pe acest blog cum a fost, adică cum ne-a trădat însuși președintele Zeno Opriș pe noi, cei din București, care am susținut legea Cojocaru. Eu l-am susținut pe dl Cojocaru „cum nu l-a mai susținut nimeni, nici nevastă-sa”! (Citat din discuția mea dl Cojocaru!) Nu ignor de 20 de ani niciun demers care ar putea să salveze țara. Dumneavoastră ați apărut la un moment dat alături de dl Cokocaru, apoi v-ați despărțit de dl C. și ați dispărut. Nu știu la ce text faceți referință! Și nici la ce îndemn. V-am oprit zilele trecute un comentariu care mi s-a părut în mod inutil prea „colorat”. Nu dau lecții decât celor care mi le cer, dar v-aș ruga să reveniți cu textul curățat de stridențele de limbaj care se potrivesc uneori, dar nu totdeauna. Deci: mai trimiteți o dată. Sunt singur pe acest blog si mă descurc greu cu arhiva! Multumesc.
nu cred ca uniunea europeana incearca sa destabilizeze romania.frecventele tentative ale cercurilor politice maghiare de a fragmenta romania se pare ca au esuat.pe de alta parte actuala conducere a tarii nu pare sa fie interesata in a apara cu orice pret suveranitatea tarii.gm
FRAŢILOR, AŢI INTRAT PE O POARTĂ CARE S’A ZĂVORIT DUPĂ VOI ŞI PE CARE NU VEŢI MAI PUTEA IEŞI FĂRĂ SACRIFICIILE VIEŢII.
DUPĂ LOVITURA DE STAT DATĂ DE AGENŢII BOLŞEVICI: ILIESCU, BRUCAN, ROMAN ŞI ALTE SUTE DE JIDANI CARE NU PUTEAU SĂ VADĂ O ROMÂNIE LIBERĂ, ŞI CA SĂ SCAPE DE CEL MAI MARE DUŞMAN AL LOR, CARE VOIA SĂ FIE JUDECAT DE UN TRIBUNAL POPULAR ,I CARE AR FI VRUT SĂ ARATE TINERETULUI REVOLUŢIONAR, CARE ERAU ADEVĂRAŢII CRIMINALI CARE AU ADUS MIZERIA ÎN ROMÂNIA, EI L-AU ASASINAT, DÂNDU-VĂ CADAVRUL LUI CEAUŞESCU PE CARE VOI L-AŢI CREZUT VINOVAT DE TOATE RELELE ADUSE ASUPRA VOASTRĂ ŞI, MEREU, CÂND MULŢIMILE SE ÎNFIERBÂNTAU ŞI ERAU GATA SĂ PEDEPSEASCĂ PE DUŞMANI ŞI TRĂDĂTORI, ACEI AGENŢI A-I BOLŞEVICILOR, MIŞUNAU PRINTRE VOI, ŞOPTIND: FĂRĂ VIOLENŢĂ, FĂRĂ VIOLENŢĂ!!! AŢI CĂZUT ACESTEI ISPITE ŞI ŞI V-AŢI DAT REVOLUŢIA PE CADAVRUL LUI CEAUŞESCU PE CARE L-AŢI CREZUT ADEVĂRATUL VINOVAT… DAR, DE, AŞA ESTE ROMÂNUL ŞI JIDANII, CUNOSCÂND TOATE SLĂBICIUNILE ROMÂNILOR!!! APOI, PRIN MINERIADĂ, ILIESCU SFĂTUIT DE MARELE „AMBASADOR CARE NE-A DECLARAT UN POPOR DE PROŞTI PRIN STRĂINĂTATE” V’A ARĂTATE CE SE VA ÎNTÂMPLA CU VOI DACĂ NU VEŢI DA ASCULTARE NOII ORDINI ADUSĂ ÎN ROMÂNIA. APOI, VI S’A PROMIS INTRAREA ÎN EUROPA, DE PARCĂ NOI N’AM FI FOST EUROPENI!!!, INTRAREA ÎN NATO ŞI LIBERTATEA DE A NE PLIMBA FĂRĂ PAŞAPORT PRIN EUROPA!!!
ACUM AVEŢI TOATE ASTEA ,ŞI, CE MAI VREŢI?
CE VĂ MAI TREBUIE LIBERTATE DE A GÂNDI!?
CE VĂ MAI TREBUIE CULTURĂ ŞI TRADIŢII VECHI
CARE TREBUIESC ARUNCAT LA GUNOI!!!
FRAŢILOR, DE LA LOVITURA DE STAT ÎNCOACE, SUNTEŢI PE CALEA IDIOTIZĂRII ŞI, O MICĂ COTITURĂ VĂ VEŢI GĂSI PE CALEA ANIMALIZĂRII, APOI, TALMUDIŞTII VOR PUTEA SPUNE: VEDEŢI, TALMUDUL NOSTRU ESTE ADEVĂRAT: NOI SUNTEM SINGURII UMANI; RESTUL SUNT NUMAI ANIMALE…
ACUM, CÂND VĂD MUZICĂ, CARE-I MAI MULT ZGOMOT DECÂT MELODIE ŞI, VĂD TINERETUL ŢOPOIND CA NIŞTE URANGUTANI!!! ÎNŢELEG CE A SPUS PATAPIEVICI, CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CREIERUL: DEVINE „UN AMESTEC APOS”
Vasile Guian-Tamburus
Eu cred ca autoritatile europene chiar au interes ca in Romania sa functioneze regulile democratiei.
Insa asta nu rezolva problemele Romaniei. Pe deoparte datorita mentalitatii curente de la noi, iar, pe de alta parte, nu toate regulile impuse de EU va inseamna adevarata democratie.
Ex. Cand avem un prim-ministru care cand deschide gura minte, iar poporul nu vede-nu intelege, dandu-i in contunuare credit acestuia, inseamna ca problema e la noi nu la UE. Iar cand UE vine cu legi anti-crestine, cautand sa impuna legi in favoarea unor minoritati precum a poponarilor, neglijand vointa majoritatilor crestine, atunci problema e la UE.
Eu cred ca noi trebuie sa ne facem singuri asanarea, iar apoi sa fim dintr-o bucata neacceptand reguli impuse de UE care ne pot stirbi demnitatea si care incalca principiile crestine.
Am crezut ca intrarea in UE va obliga autoritatile romane sa adopte legi si atitudini democratice. Din pacate se vede ca UE nu are alt interes decat subjugarea economica.Nu am vazut presiuni pentru incadrarea autoritatilor in normele democratice si morale. Si au fost atatea cazuri de un penibil mai mult decat evident.
Si era singurul sprijin de care aveam cu adevarat nevoie.Sprijinul economic de care se face atata caz este de fapt acordat, in majoritate, hotilor.
Din pacate nu pot sa ajut decat prin sustinerea personala, cu semnatura, a acestor demersuri.
Nimeni nu poate da ceea ce n-are (vorbă românească)…cum să ceri democrație la UE?
De altfel nu ieste nici în America.
La fel cu economia de piață, cu civilizația, cu eficiența, etc.
Se vede clar. De 23 de ani nenorociti de „civilzatie”(salbaticie satanica)occidentala, si de „integrare”(dezintegrare) europeana, si de „valori”(nonvalori)europene, se vede clar, nu e nevoie sa fii expert in geopolitica, in sociologie, in stiinte juridice sau filosofie, nu. Realitatea de zi cu zi confirma acest fapt catastrofal. Pentru ca asta e. „Integrarea” ue a insemnat o catastrofa !!!
bai AKRITURA te cauta moartea pe acasa si tu umblii pe forumuri ???
Este posibil ca AKRITURA să aibă dreptate, Domnule Dan Prunaru.