TExt apărut ca comentariu pe site. În răspuns la o așa zisă scrisoare deschisă adresată lui Raed Arafat. Autorul acelei scrisorise pare că este unul dintre cei plătiți să semene pe Internet otrava disperării și a dezicerii de sine. Le pică bine orice necaz și suferință a românilor… Biete hiene! Suflete de ciocli!…

Îi mulțumim dnei DOIN MUNTEANU pentru lucida și prompta reacție.

Referitor la Scrisoare deschisă pentru Raed Arafat din partea unui
martor la tragedia din clubul Colectiv
http://www.hotnews.ro/stiri-es…

Traiesc de 30 de ani in occident si practic am ajuns sa gandesc si sa percep multe lucruri ca occidentalii. Vreau sa-mi exprim o parere, care ma macina mareu, cand iau contact cu realitatea romaneasca. Asta pentru ca am ramas cu sufletul si cu inima Romanca, precum strabunii mei.

De la inceputul scrisorii adresate smurdului, pompierilor, salvarii, jadarmilor si politistilor am recunoscut un mod tipic de gandire actuala a unor romani (destul de multi din pacate) si m-am indurerat : ” singura sansa este sa plecam toti, absolut toti din tara asta. Sa ramaneti singuri, sa va plimbati in liniste printre mormanele de moloz si polistiren din ruinele Bucurestiului.”
Sa crezi ca asta ar fii nu numai singura, dar chiar si ‘o’ sansa pentru tara ta, inseamna ca meriti s-o pierzi.
Fugiti fratilor, ca altii mai destepti, asta vor, de-abia asteapta sa vina in
locul vostru, pe care voi nu-l apreciati. Ca in fabula cu vulpea si corbul,
lasati cascavalul sa va scape din cioc, crezind ca in alta parte gasiti unul
mai bun. Nici vorba! Il veti pierde si veti regreta, pentru ca nu veti mai gasi nimic. Daca-ti pierzi tara, chiar si la figurativ, credeti-ma, nu mai ai NIMIC,
devii un NIMENEA.

Noi, Romanii, suntem vesnic nemultumiti cu ce avem, cu ce se face in tara noastra, cautam mereu cauza si vinovatii pentru necazurile noastre la alte persoane, de obicei la guvernantii, criticam, ne enervam, urlam. In schimb, din pacate, nu vedem si nu apreciem ceea ce AVEM, lucrurile bune si frumoase din tara. Nu ne gandim la ce putem noi insine sa facem, sa organizam, sa ne implicam cu fapta nu numai cu vorba, ca sa indreptam
niste lucruri. Sigur ca trebuiesc cautati, criticati si pedepsiti responsabilii
vinovati de nereguli, dar asta nu rezolva problema daca nu ne implicam activ.
Ar trebui sa ne agatam chiar si cu unghiile si dintii de tara, sa n-o scapam, s-o ingrijim, s-o pazim, s-o ajutam cum putem. Si mai ales s-o iubim, ca asta ne va mobiliza sa fim solidari sa avem grije de ea, dar si sa ne iubim si respectam pe noi insine, pt.ca nu suntem cu nimic mai rai decit altii.
P.S.
Acum cateva luni mergand in Bucuresti cu un taxi am avut un accident. Soferul nostru si-a prins piciorul in carcasa masinii lovite in fata, noi (eu si sotul) n-am patit nimic, doar o sperietura zdravana. Oamenii de pe trotuar, martori la accident, au sunat la 112. Spre uimirea mea si a sotului, care auzisem de la prieteni, rude,etc. din Romania tot felul de plangeri sau critici la adresa autoritatilor, etc.., am ramas foarte placut surprinsi de rapiditatea si modul in care au actionat smurdul, pompierii, salvarea, si politistia! Chiar i-am felicitat.