Unde ne sunt deștepții cetății?

2021-09-03T18:58:43+03:003 septembrie 2021|Doctrină naţionalistă|

Petru Romoșan: Unde ne sunt intelectualii publici?

Acum mai bine de 15 ani apăreau, unul după altul, la Editura Compania titlurile : „Retori, simulacre, imposturi. Cultură și ideologii în România”, autor Ciprian Șiulea (2003) ; „Boierii minții. Intelectualii români între grupurile de prestigiu și piața liberă a ideilor”, autor Sorin Adam Matei (2004) ; „Chemarea la ordine. Anchetă asupra noilor reacționari”, autor Daniel Lindenberg (2004), în traducerea lui Valentin Protopopescu ; „Tânăra generație. Crize vechi în haine noi. Cine sunt și ce vor tinerii români ?”, texte ale filosofului Mircea Vulcănescu adunate într-o primă ediție datorată lui Marin Diaconu (2004) ; „Noii precupeți. Intelectualii publici din România după 1989”, autor Adrian Gavrilescu (2006).

 

 

Aceste studii și eseuri de stringentă necesitate și actualitate au făcut mari valuri, au produs deranj, au fost abundent comentate și, pentru că au plăcut, au interesat, au fost chiar… plagiate (în idei). Sau, mă rog, imitate „românește”. Dar unde sunt astăzi intelectualii noștri enervați de altădată ? Andrei Pleșu și-a însușit zgomotos, abuziv și fanfaron titlul de „boier al minții”. Prietenii săi din „unitatea” de „dezinformare” i-au ținut disciplinat isonul, ca într-o cântare bizantină, așa cum se cuvine „la porțile Orientului”. În realitate, în volumul „Boierii minții” al lui Sorin Adam Matei era vorba în principal de marii pașoptiști, modernizatorii României, și de cinstiții și demnii lor continuatori. Ei erau adevărații boieri ai minții.

Horia Roman Patapievici era, într-adevăr, citat și luat în vizor, dar doar în câteva paragrafe. Se descria acolo modul de „recrutare” (cooptare) și de lansare a așa-zișilor noi „directori de conștiință”. Era vorba despre o falsă societate civilă, despre intelectuali publici împinși în față prin abuz, prin forță sau chiar prin complot și legendare (vezi cazul căpitanului Soare). Dar primul care a deschis focul a fost Ciprian Șiulea, cu „Retori…”, în 2003, carte în care nu ierta pe nimeni și nimic („Șase teme de reflecție pe care un tânăr eseist le tratează ca pe niște „chestiuni arzătoare” : cât și cum suferim de pe urma mediului urban desenat de arhitectura perioadei comuniste ; ce vedeam la teatru până în 1989 și mai vedem, din când în când, și azi ; de ce ar trebui să-l recitim azi pe rău-înțelesul Maiorescu ; cât de raționale sunt discursurile care ne îndeamnă să apucăm spre Europa ; care ar fi salvarea „omului recent”, după H.-R. Patapievici, și de ce ar trebui să fim cu tot dinadinsul postmoderni, după Ion Bogdan Lefter.”).

Ne întrebam în editură dacă, cu un asemenea tir de jur-împrejur, va mai comenta cineva cartea, dar ne-am înșelat. A comentat-o toată lumea, dar fiecare lider de opinie, fiecare gașcă sau gazetă cita și analiza doar părțile care-i priveau pe adversari, propriul portret era trecut discret sub tăcere. Războiul intelectualilor a fost încheiat implacabil de Adrian Gavrilescu, cu „Noii precupeți…” în 2006, care făcea un tablou sumbru al întregului spectru al intelectualilor publici din România momentului, inclusiv desfășurarea de trupe dubioase din media și din universități. „Chemarea la ordine” a francezului Daniel Lindenberg atrăgea atenția asupra unui fenomen periculos, umflat ulterior cu neoliberalii și neoconservatorii care au ocupat, neostalinist și neotroțkist, toată scena intelectuală în Occident (și pe cea de la noi).

„Tânăra generație…” (2004), o „carte” inedită a lui Mircea Vulcănescu, a fost repede însușită de tinerii „noii ordini” și transformată în program politic propriu. Robert Turcescu, promovat vedetă la Realitatea TV – cu biluțe, Elena Udrea și președintele Norvegiei –, a prezentat-o pe larg, entuziast, ca și cum ar fi scris-o el însuși. Înalta moralitate a martirului Mircea Vulcănescu acoperea golul, impostura noii tinere generații capitaliste din România. Volumul a fost folosit ca un document de legitimare și credibilizare în absența unei morale și opere proprii.

Mais oùsont les neiges d’antan?” (Ballade des dames du temps jadis, François Villon) sau „Unde ni sunt visătorii ?” (Alexandru Vlahuță). Nu mai avem decât „juni corupți” (M. Eminescu) și falși maeștri total compromiși ? Niște pensionari care-și ronțăie în fața televizoarelor avantajele obținute sub toate regimurile ? România, la fel ca toate țările din UE și SUA, trece de aproape doi ani printr-una dintre cele mai grave crize de la al doilea război mondial încoace : criza covid – un al treilea război mondial, un război biologic. Cu rare și foarte respectabile excepții – site-ul Active News, condus de Victor Roncea, Radio Gold FM, condus de Cosmin Gușă junior, site-ul corectnews și alte câteva site-uri, bloguri și conturi de Facebook cu jurnalism activ, precum Ambrus Bela și Alexandru Petria, figuri ca prof. Vasile Astărăstoae, dr. Răzvan Constantinescu, avocatul Gheorghe Piperea și nu mulți alții –, intelectualii publici români se ascund în case, se claustrează voluntar, nu mai au opinii și nu mai aduc nici o informație utilă, obiectivă fostului lor public. Pentru intelectualii noștri, covidul și anunțata vaccinare obligatorie nici nu există. Partitura dictată de guvern e raportată întocmai și la timp de o presă aproape militarizată.

Ce gândește eseistul Gabriel Liiceanu (pretins filosof și mare moralist) despre covid și despre vaccinarea obligatorie ? Nici eternul nostru candidat la premiul Nobel, Mircea Cărtărescu, nu pare prea interesat de asemenea subiecte, care sunt tratate în lung și în lat pe toată planeta. Bine sau prost, pro sau contra, intelectualii occidentali, mai ales cei americani, se implică în marea criză actuală. Dar nu și intelectualii din România ! Confirmă ei plenar porecla ce le-a fost aplicată, aceea de „fripturiști ai lui Băsescu” ? Atât de mult să-i fi uzat slujirea necritică a jalnicului președinte Traian Băsescu Petrov și a întregului său regim de tristă amintire ? Aproape toți intelectualii publici de azi par să fi devenit intelectuali de stat. De partid și de guvern. Într-o lume a gazetelor de perete, ca altădată, în anii ’50 ..

2 Comments

  1. gmbplay 4 septembrie 2021 la 3:20 pm - Raspunde

    Cu scuzele de rigoare ( te percep ca un filorus convins , ma rog este dreptul fiecaruia de a sustine ceea ce ii dicteaza realitatea ) , care a fost atitudinea si actiunea bisericii ortodoxe ruse moscovite in timpul bolsevicilor , care au facut ce au facut ?

  2. CD 4 septembrie 2021 la 1:04 am - Raspunde

    CE „UNIVERS” CONDUCE PATRIARHUL ECUMENIC UNIVERSAL?

    Presa greca a publicat un raspuns al ierarhului Patriarhiei Constantinopolului, Parintele Mitropolit Apostolos de Derkoi, la un apel al calugarilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene catre Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, in care il indemna sa-si reconsidere recunoasterea Bisericii Ortodoxe Schismatice din Ucraina (OCU). Practic, le-a spus calugarilor să tacă. „Tineți-vă gura si jos mâinile și de pe Succesorul celor ce v-au făcut creștini!”A strigat bătrânul Mitropolit Apostolos de Derkoi.

    Interpretarea teologică a sintagmei „a face creștin” trebuie lăsată la conștiința acestui ierarh. Cu toate acestea, sentimentul creativ al Fanarului ce ca un fel de fabrică caruia i-a fost acordat un brevet pentru fabricarea creștinilor este tipic. Acum, „producătorul” cere „produselor” sale, care au fost retrogradate în categoria defectelor cu o singură lovitură a stiloului, să adopte „poziții de umilire și ucenicie”. Cel puțin creștinii ortodocși nu sunt obligați să poarte un semn care să spună „Făcut în Fanar” – “Made in Fanar” în jurul gâtului lor în locul unei cruci.

    Ierarhii Fanarului uită un detaliu important: Patriarhia de astăzi a Constantinopolului nu mai este Biserica Ecumenică a Marelui Constantinopol, a Noii Rome, a Țargradului.
    Odată, în Evul Mediu, Constantinopolul era centrul lumii civilizate. Pentru cei care trăiau în Imperiul Roman de Răsărit, cuvântul „ecumene” însemna vastul spațiu care exista în interiorul granițelor sale. De aici și titlul măreț de „Patriarh ecumenic”.

    Biserica a căzut chiar înainte ca turcii otomani să cucereasca Constantinopolul însuși în 1453. Încă din 1439, Patriarhia Constantinopolului a devenit eretic, supunându-se Papei de la Roma și intrând în Uniunea Florentină cu romano-catolicii.
    Doar câteva decenii mai târziu, și deja sub dominația otomană, Constantinopolul a revenit la Ortodoxie.
    https://orientalreview.org/wp-content/uploads/2021/08/Bartholomew.jpg
    Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

    Exact în acest moment, în 1448, Biserica Rusă a devenit, dar departe de a deveni de bunăvoi,e autocefală și prima din întreaga lume ortodoxă, iar Moscova a devenit a Treia Romă, singura putere ortodoxă liberă care stă în apărarea Ortodoxiei. Spre deosebire de fanarioții naționaliști greci, nu a umilit niciodată sau minimalizat popoarele.
    În schimb, Patriarhul Constantinopolului a vorbit recent ca și cum ar avea prerogative speciale care i-ar fi fost date de apostoli și nu are intenția de a intra într-un dialog despre ele. Astfel de opinii au dus deja la evenimente nefericite în Ucraina, când unilateral, contrar voinței Bisericilor Locale și fără consultarea lor, Patriarhul Bartolomeu a comis un act anti-canonic care a provocat o schismă în lumea ortodoxă.

    În Ortodoxie, nu a existat niciodată un cap suprem pentru toate bisericile.
    Această nouă „doctrină”, care este împinsă activ de Constantinopol, provoacă disidență în bisericile ortodoxe locale. În plus, a adus efectiv dialogul ortodoxo-catolic, pe care Fanarul încearcă din răsputeri să-l folosească pentru a-și umfla întâietatea, transformându-l în ceva asemănător cu autoritatea papală din Biserica Romano-Catolică, într-un impas.

    Un fel de supraîncălzire cauzată de ambițiile excesive de putere poate fi observată și în rândurile Patriarhiei Constantinopolului însuși. Mulți colegi ierarhi sunt nemulțumiți și dezamăgiți de „prezența vociferată” a Bătrânului Mitropolit Emmanuel de Calcedon (Adamakis), care a fost recent transferat de la Paris pentru a sluji la Istanbul, în Fanar.

    Mitropoliții din regiunea Bosforului nu sunt mulțumiți de mobilitatea ridicată a unui ierarh care, în conformitate cu typikon, este al doilea la comandă. Patriarhul Bartolomeu îl apreciază foarte mult și îl consideră capabil să-și asume un rol de lider în patriarhie. Cu toate acestea, acest lucru i-a întors pe ceilalți împotriva lui.

    Cei mai nemulțumiți de activitățile Mitropolitului Emmanuel de Calcedon sunt cei care aparțin grupului Mitropolitului Dimitrios din Insulele Principilor.
    Mitropolitul Emmanuel este un intelectual rafinat și absolvent al Universității Catolice din Paris, care este un expert nu numai în teologia post-modernă, ci și haute couture și parfumerie fină. A vrut să plece de la Paris, care este practic orașul său natal, unde, în ultimele două decenii, a condus metropola greacă a Franței și, de fapt, întreaga Europă?
    Este o întrebare retorică. După ce s-a mutat la Istanbul, el a devenit oficial al doilea la comanda Patriarhiei Constantinopolului și, prin urmare, cel mai probabil succesor al Patriarhului Bartolomeu (Arhondonis).

    Patriarhul Batholomew are 81 de ani și există zvonuri de ceva timp că are probleme grave de sănătate. Numai Dumnezeu știe cât timp a mai rămas, dar este important să înțelegem că, prin această acțiune publică, Fanarul a dat un semn clar întregii lumi ortodoxe. Succesiunea de la Arhondonis la Adamakis este sigură. Ideologia renovării liberale și, în același timp, expansiunea dură în afacerile interne ale altor biserici locale, devine linia oficială a Fanarului, mai degrabă decât afacerea privată a primului ierarh în vârstă din Istanbul și ambițiile sale personale.

    Cert este că, timp de mulți ani, însuși Mitropolitul Emanuel nu a fost doar unul dintre apologetii Patriarhului Batholomew, ci și un ideolog pe deplin independent al Fanarului. Mai exact, a fost un ideolog al unei mișcări, atât ecumenice liberale, cât și, în același timp, totalitare față de întreaga lume ortodoxă, care își are originea în Patriarhia Constantinopolului cu mult timp în urmă, dar care, până de curând, a fost cel puțin formal ascunsă de retorica „conciliarității panortodoxe”.

    De aici înainte, totul devine foarte clar. Nu numai că Fanarul nu va renunța niciodată la fărădelegea din Ucraina, dar însuși Mitropolitul Emanuel a fost implicat direct și personal în crearea falsei biserici a OCU și va continua această politică împotriva altor biserici, precum Biserica Țărilor Cehe și Slovacia, a căror autocefalie a fost contestată activ de Fanar în ultimii ani, ca oricărei patriarhii antice care îndrăznește să pună la îndoială omnipotența ierarhilor din Istanbul.

    În această privință, trebuie subliniat faptul că politica aleasă de Fanar este absolut anticanonică și practic eretică. Acceptarea ideologiei Dimitrios Arhondonis -Emanuel Adamakis nu este altceva decât o adevărată trădare a Ortodoxiei.
    Situația este inevitabil agravată de riscul ca reputația Patriarhului Constantinopolului să fie erodată dacă Mitropolitul Emanuel va fi ales în funcție. Aparenta lipsă de încredere a ierarhilor și a congregației în el ar putea crește brusc dacă se va face publicitate suplimentară unei anchete privind implicarea sa în utilizarea abuzivă a fondurilor Mitropoliei Franței, precum și scandalul legat de furtul de obiecte de valoare bisericești în valoare de aproximativ 1 milion de dolari.

    Printre altele, ancheta a scos la iveală imagini CCTV care îl arată pe Emmanuel implicându-se în acte homosexuale cu presupuși hoți – tineri de la o agenție de escortă din Paris invitați la clădirea Metropolis chiar de către ierarh.

    https://orientalreview.org/wp-content/uploads/2020/05/Elpidophoros-and-Trump.jpg
    Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii, Arhiepiscopul Elpidophoros, a fost primită de președintele Trump în Biroul Oval

    Un alt candidat pentru postul de Patriarh al Constantinopolului – șeful arhiepiscopiei americane, Mitropolitul Elpidophoros (Lambriniadis) – este, de asemenea, o figură extrem de controversată. Originile sale kurde, ciocnirile sale anterioare cu conducerea turcă și cu președintele Erdoğan personal, care îl suspectează de legături cu Fethullah Gülen, și apropierea sa de administrația Biden s-ar putea dovedi toate obstacole serioase în calea nominalizării sale.
    Toate lucrurile luate în considerare și având în vedere faptul că poziția Ankarei va fi un factor determinant în numirea viitorului patriarh, Emmanuel are cele mai bune perspective pentru a conduce Patriarhia Constantinopolului.

    Turcii sunt, de asemenea, mai predispuși să-l prefere pe parizianul Emanuel Adamakis, deoarece existența unor materiale compromițătoare asupra lui le va permite să manipuleze Fanarul mai eficient.
    Toate acestea fac ca Patriarhia Constantinopolului să fie și mai puțin independentă și mai susceptibilă la influența politicii internaționale, iar ambițiile ierarhilor săi devin un instrument de abordare a problemelor departe de a fi ecleziastice ci atât ale politicei Turciei, cât și ale SUA.
    Deci, ce „univers” mai conduce Patriarhul Ecumenic universal?

    Sursa: https://orientalreview.org/2021/08/16/which-universe-does-the-universal-ecumenical-patriarch-rule

    Traducerea CD

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top