Ministerul Educaţiei a albit pe şest
cazierul universitar al lui Victor Ponta.
De ce nu au fost luate în seamă două
verdicte de PLAGIAT
Ministerul Educaţiei a decis definitiv că Victor Ponta nu a plagiat în teza de doctorat, cu toate că Universitatea Bucureşti şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare au adus probe consistente că premierul a copiat masiv fără semnele citării. Ministerul a ignorat deciziile celor două instituţii şi a luat în calcul doar concluziile Comisiei Naţionale de Etică, instituţie din subordinea sa, care a constat anul trecut că lucrarea lui Ponta nu conţine elemente de plagiat. Ministerul a respins şi cererea Universităţii Bucureşti de a-i retrage titlul de doctor în drept penal obţinut de Ponta în 2003 cu lucrarea ”Curtea Penală Internaţională” care a fost coordonată de fostul premier Adrian Năstase.
Pe 19 iulie 2012 Comisia Naţională de Etică a trimis Ministerului Educaţiei raportul oficial prin care a constat că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea de doctorat intitulată „Curtea Penală Internaţională”. Potrivit procedurilor, decizia CNE trebuia să fie aprobată de Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei. Într-un răspuns oficial transmis gândul de Ministerul Educaţiei se precizează că Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei a aprobat pozitiv raportul CNE. Altfel spus, Ministerul Educaţiei condus de Remus Pricopie a oficializat decizia de neplagiat pentru premierul Ponta.
”În temeiul prevederilor art. 323 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Generală Juridică a avizat favorabil Hotărârea Consiliul Naţional de Etică (CNE). Prin această hotărâre a fost aprobat Raportul final privind soluţionarea sesizării cu obiect teza de doctorat cu titlul „Curtea Penală Internaţională”, susţinută de către d-nul Victor Ponta”, se precizează în răspunsul oficial trimis de Ministerul Educaţiei.
În cazul plagiatului lui Victor Ponta au fost emise trei decizii oficiale. Scorul fiind de 2 la 1 pentru plagiat. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi Universitatea Bucureşti au apreciat că Victor Ponta a plagiat grosolan în teza de doctorat. Universitatea Bucureşti a analizat de două ori lucrarea de doctorat a lui Ponta şi a constat de fiecare dată că premierul a plagiat. Pe 18 octombrie, Universitatea Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei concluziile sale şi a cerut indirect retragerea titlului de doctor în drept penal.
În schimb, CNE, instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, a decis că Ponta nu a plagiat în lucrarea de doctorat.
Ministerul nu îi retrage titlul de doctor în drept penal
Gândul a solicitat Ministerului Educaţiei să spună oficial dacă îi va retrage titlul de doctor în baza solicitării făcute de Universitatea Bucureşti. Ministerul a precizat pentru gândul că a respins solicitarea Universităţii pe motiv că aceasta nu avea competenţă să examineze doctoratul.
”Având în vedere prevederile art. 291, art.304, art.306, art. 307, art. 309, art. 310, art. 318, art. 320 – 324, art. 326 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, precum şi prevederile art. 42 alin.(3) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, Direcţia Generală Juridică a constatat că doar CNE are competenţa legală de a soluţiona sesizările cu privire la abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare pentru persoanele care se încadrează în excepţia prevăzută de art. 42 alin.(3) din Legea 206/2004. În consecinţă, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti nu avea competenţă legală de a soluţiona, de a cerceta şi dispune în cazul expus mai sus”, precizează Ministerul Educaţiei
Ministrul Remus Pricopie a evitat să se pronunţe pe plagiatul lui Victor Ponta. Într-un interviu pentru gândul a declarat doar că va aplica legea. În schimb, fostul ministru Ecaterina Andronescu a fost mai tranşantă declarând după ce CNE a emis decizia de neplagiat că, în opinia ei, cazul este închis.
„Autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii”
Universitatea Bucureşti a emis două rapoarte oficiale prin care au constat că Victor Ponta a copiat în teza de doctorat bucăţi consistente din alte cărţi fără a cita sursa.
„Lectura atentă a celor 432 de pagini permite observarea în numeroase ocazii a unor pasaje frecvente şi abundente, împrumutate de la alţi autori, fără nici o trimitere la original. Ghilimele, care sunt de rigoare în cadrul citatelor, şi indicarea sursei citatului, sunt în general absente din teza supusă expertizei. Ţinând cont de frecvenţa acestor împrumuturi, se poate ajunge la concluzia că o parte substanţială din teza prezentată şi susţinută de domnul Victor Ponta nu îi aparţine, căci autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii care nu îi aparţin, ceea ce constituie, conform definiţiei general admisă, plagiat, faptă care se pedepseşte în cea mai mare parte a legislaţiilor”, se arată într-unul din rapoartele universităţii.
Prima constatare a plagiatului a fost făcută de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Concluzia emisă de CNATDCU pe 26 iunie a fost că 85 de pagini din lucrarea premierului sunt copiate.
Ministerul Educaţiei a luat în calcul doar constatarea propriei comisii adică a CNE care a spus că Ponta nu a plagiat. Decizia CNE a fost luată după ce trei experţi în drept, printre care şi avocatul Gheorghiţă Mateuţ, au precizat că Ponta nu a plagiat. Mateuţ a explicat la acel moment că în meteria dreptului penal internaţional sursele de informare sunt limitate. Explicaţia sa privind decizia de neplagiat a fost următoare: „O lucrare cu adevărat ştiinţifică se bazează pe lucrări anterioare”
O analiză independentă realizată de gândul a constat că pasaje sau pagini întregi din lucrarea lui Dumitru Diaconu se regăsesc în teza de doctorat a lui Victor Ponta. Cele mai multe sunt luate ad litteram, în alte situaţii Victor Ponta a operat corecturi minore (de litere, conectori sau punctuaţie). Puteţi vedea, la finalul articolului, filă cu filă, cum s-a transpus cartea profesorului Dumitru Diaconu în lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta.
Quirin Schiermeier de la Nature: ”În Germania, ministrul Educaţiei a demisionat pentru mai puţin”
Premierul Victor Ponta a fost prima dată acuzat de plagiat de revista Nature unde jurnalistul Quirin Schiermeier a publicat pe 18 iunie 2012 un articol în care prezenta probele plagiatului. Contactat de gândul, jurnalistul a declarat că este surprins de decizia ministerului. ”Când am publicat articolul documentele pe care le-am avut la dispoziţie arătau fără nici un dubiu că premierul Ponta a plagiat în lucrarea sa. Sunt surprins să aflu acum că Ministerul Educaţiei din România a constat că nu există elemente de plagiat. Cred că o astfel de analiză trebuia făcută de experţi independeţi. Ministerul fiind în subordinea Guvernului trebuie să îi fie loial. Ministrul Educaţiei din Germania, Annette Schavan, acuzată de plagiat a demisonat, iar în cazul ei dovezile de plagiat erau mult mai puţine faţă de cele din cazul lui Victor Ponta”, declarat pentru gândul Quirin Schiermeier
Premierul Victor Ponta a declarat în permanenţă că nu a plagiat în lucrarea de doctorat şi a acuzat în permanenţă că acest caz a fost creea de către Traian Băsescu şi PDL. De altfel, Victor Ponta a declarat că va demisiona dacă CNE îl va declara plagiator. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Parlamentul modifică legea în favoarea plagiatorilor
Unul din efectele cazului de plagiat al premierului Victor Ponta a fost acela că Parlamentul a decis să modifice Legea Educaţiei Naţionale în sensul că plagiatul să fie constat de acum înainte doar prin instanţă.
Până acum legea prevedea în cazul plagiatului următoarele: ”Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin inculcarea prevederilor Codului de etica şi deontologie universitară”.
În Parlament legea a fost modificată astfel că rectorii nu mai pot anula titlurile de doctor, ci doar poate cere unei instanţe să anuleze acest titlu: ”Art. 146 – Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instanţei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci când se dovedeşte, prin acţiuni de control intern, control al Ministerului Educaţiei Naţionale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară”
Vezi mai jos istoricul cazului de plagiat
18 iunie. Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie şi în publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două publicaţii susţin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
19 iunie. Victor Ponta reacţioneză. „Dacă se dovedeşte, sunt dispus să renunţ şi la titlul de doctor. Ştiu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.
19 iunie. Quirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părţi semnificative din teza de doctorat din alte cărţi. „Plagiatul a fost confirmat de mai mulţi experţi”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.
20 iunie. Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată „Curtea Penală Internaţională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta şi lucrarea „Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate”.
În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părţi consistente din cartea profesorului Diaconu.
22 iunie. Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituţie abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, şi a reluat acuzaţiile la adresa preşedintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanşat de şeful statului.
22 iunie. Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Drept. Este anunţată constituirea unei comisii formate din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.
27 iunie. Preşedintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcţie, dacă acuzaţiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.
Întrebat dacă a plagiat, şeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va „retrage”.
2 iulie. Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuţie mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.
6 iulie. Consiliul Naţional de Etică se întruneşte pentru a doua oară, dar nu ia în discuţie cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experţi din care face parte şi avocatul Gheorghiţă Mateuţ, care a pledat şi în dosarul Trofeul Calităţii.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat.
17 iulie. Comisia de experţi a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.
20 iulie. Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini şi sunt concentrate în principal în capitolele 1 şi 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări ştiinţifice.
Sursa: www.gandul.info– 20.03.2013
Apropo de chestia cu legea si tocmeala .In America ,tocmeala in fata legii e legala .Poate ca ati auzit de expresia ,,deal” .In tribunal se fac aranjamente paralele cu ,,legalitatea „, bazate pe alte ratiuni decit cele mentionate in codul penal.Deci ar fi cazul sa deschidem ochii.Legea e o vrajeala ,depinde cine e implicat ,cit de mari sint interesele etc.
d-l Constantin: mai intreaba nepotii inainte de a iesi pe web.
In rest mai nimic nou: istoria se scrie functie de interese de grup si asta este valabil pentru PSD-USL, PCR, holocaust,9-11,UFO-OZN, etc.etc.etc.
Cine are dreptate? = cine castiga razboiul!!!
Asa si cu bietul Tutea s-a pisat contra vantului puternic si a luat premiul de 13 ani.Ady Bombonel s-a pisat la un vant mai molcom si a luat proportional.Chestia ca milioanele de soldati care au fost carne de tun nici n-au apucat sa scoata putza.
Ai dreptate ,totul e manipulare .Cei puternici fac legea .Si alegerile si referendumurile si consultarile cu masele sint apa de ploaie.Masele sint bune ori la munca ori la abator .(razboi)Sa ai viata!
Corectez:
Se va citi „precum în comentariul de mai jos”…
Domnule profesor, dar ce facem cu comentariile pline de greșeli de ortografie? Nu cumva ar trebui șterse de administratorii site-ului? Cum să-l iei în serios pe individul care are idei, dar nu prea are tangențe cu ortograful!
Una din două: ori ștergeți textul, ori îndreptați greșeala! Căci o greșeală necorectată, poate să devină normă pentru cititorii care ezită în materie de ortografie. Aceștia vor crede că așa e corect să scrii: „V-A VENI VREMEA”!, precum în comentariul de mai sus!
Alta gluma.Se stie clar ca legea e vorba goala.Nu legea conduce ci ratiunea de stat, care nu e batuta in cuie ,e volatila ,doar d-aia isi aroga baietii tot felul de imunitati.Adica ce pentru noi ar fi moral si legal pentru ei e asa ,la apreciere.Si putem sa miriim daca nu ne convine ,dar nu prea tare ,ca marelui Manipulator nu-i plac cei-i ce comenteaza decizile .V-a veni vremea cind miriiala noastra v-a fi considerata propaganda contra sitemului social ,,legal”.