 Buta Dumitru66 aprobate dumitrubuta189@yahoo.com 79.115.35.75
Subject: Relații ruso – ucrainiene La ordinea zilei, puţină istorie! Cea mai documentată și obiectivă prezentare a relațiilor cu Ucraina de azi și nu numai . Conflictul ruso-ucrainian prin prisma istorică material documentat și interesant Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în istorie, spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit (din care s-au născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care s-au născut polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut bulgarii, sârbii, croații, slovenii). După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită, sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…), se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV lea. Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur (inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat legături directe. Lingvistic, limba ucraineană s- a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV÷XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară. Expansiunea rusă către aceste teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la dispariția acestui stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri Noi) sau Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să aibă astăzi aproximativ zece milioane de ruși. Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa este în Ukraina precum engleza în India, o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon, apoi în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism… În secolul al XIX lea, cel al națiunilor si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți în stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi diferite. În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană (marele poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă (precum Nikolai Gogol). În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri (ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei…). Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a doua jumătate a secolului al XIX lea se produce marea mișcare națională în tot spațiul rusesc. Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni… Prin fenomenul Holodomor (Marea Foamete) a fost lichidată și categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS. Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să intre … dar cu armată si război. Cele trei provincii (autoproclamate republici în ianuarie anul acesta) au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940÷1945 să nu se mai repete. Documente ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani. Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti. Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000 țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat. Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi a masacrat populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940÷1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, progromurile, asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii germani. În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el ține la secret faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte. În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de cultura poloneză. Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă (ca moștenitoare) a fost interesată de a se recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov de către toată lumea… rușii știind că până nu sunt recunoscute achizițiile teritoriale, granițele pot fi puse oricând în discuție. Noul tzar /țar Putin, a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală a Moscovei) a recâștigat pamânturile Mamei Rusia. Pentru acest obiectiv a montat o operă sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al dreptului istoric poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului international actual reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii. Să nu îi uităm pe polonezi, lituanieni, estonieni și letoni care nu au uitat și știu pe pielea lor ce înseamnă Rusia imperială. Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între aspirațiile Rusiei și ambițiile Occidentului. În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord. În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români. În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIVa a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene. La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga/Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca cele două state românești (România și Republica Moldova) să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența vechii Rutenii. Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu România. Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea de a tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare. – autor specialist – |
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
DIPLOMATIE STELARA
De CD
“Daca vrei sa citesti in stele viitorul, acum este bine sa te uiti la stelele de deasupra Chinei, ele spun adevarul, cele de deasupra occidentului sunt déjà adumbrite de valul unui cult satanic.” ~ un astrolog anonym
Apelul telefonic al lui Steinmeier către Xi marția trecuta și vizita surpriză a lui Medvedev la Beijing și întâlnirea lui cu Xi de miercuri s-ar putea să nu fi fost tocmai întâmplătoare. Misiunea lui Medvedev ar fi fost să transmită lui Xi un mesaj extrem de sensibil de la președintele rus Vladimir Putin.
Rapoarte recente au indicat că Moscova și Beijingul lucrează la o întâlnire între Putin și Xi la sfârșitul acestei luni.
https://anti-empire.com/wp-content/uploads/2022/12/39e9bd1d-7481-4969-a1a2-f521dd34f527.jpeg
Steinmeier este un diplomat cu experiență, care a deținut funcția de ministru de externe din 2005 până în 2009 și din nou din 2013 până în 2017, precum și de vicecancelar al Germaniei din 2007 până în 2009 – toate în perioada în care Angela Merkel a fost cancelar (2005-2021). ). Merkel a lăsat moștenirea unei tendinte amicale în relațiile Germaniei atât cu Rusia, cât și cu China.
Steinmeier este un politician de rang înalt aparținând Partidului Social Democrat, la fel ca și actualul cancelar Olaf Scholz. Este cert că apelul lui Steinmeier cu Xi a fost în consultare cu Scholz.
Steinmeier a jucat un rol fundamental în negocierea celor două „Acorduri de la Minsk” (2014 și 2015), care prevedeau un pachet de măsuri pentru a opri luptele din Donbas după lovitura de stat de la Kiev sponsorizată de SUA.
Când acordurile de la Minsk au început să se destrame în 2016, Steinmeier a intervenit cu o idee ingenioasă, care mai târziu a devenit cunoscută sub numele de “Formula Steinmeier”, care aduce succesiunea evenimentelor descrise în acorduri la noi accorduri adecvate noilor conditii.
“Formula Steinmeier” inca din 2016 a cerut ca alegeri să fie organizate în teritoriile separatiste din Donbas, în conformitate cu legislația ucraineană și sub supravegherea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Acesta a propus că, dacă OSCE consideră că votul este liber și corect, atunci va fi inițiat un statut special de autoguvernare pentru teritorii.
Merkel a „mărturisit” recent, într-un interviu pentru ziarul “Zeit”, că, în realitate, acordurile de la Minsk au fost o încercare occidentală de a cumpăra „timp neprețuit” pentru ca Kievul să se rearmeze.
Blinken a fost informat de serviciile US că ceva nu era în regulă când Steinmeier a avut din senin un apel telephonic cu Xi Jinping, iar Medvedev a făcut o apariție bruscă la Beijing a doua zi și a fost primit de președintele chinez.
În special ca declaratiile Beijingului au fost destul de optimiste cu privire la relația Chinei cu Germania și Rusia.
Xi a înaintat lui Steinmeier o propunere în trei puncte privind dezvoltarea relațiilor China-Germania și a declarat că „China și Germania au fost întotdeauna parteneri de dialog, dezvoltare și cooperare, precum și parteneri pentru abordarea provocărilor globale”.
În mod similar, la întâlnirea cu Medvedev, el a subliniat că „China este pregătită să colaboreze cu Rusia pentru a promova constant relațiile China-Rusia în noua eră și pentru a face guvernanța globală mai justă și echitabilă”.
Blinken și-a îndeplinit misiunea cu stângăcie neofita, aducând total nediplomatic în prim-plan problemele controversate dintre SUA și China, în special „situația actuală Covid-19” din China și „importanța transparenței pentru comunitatea internațională”.
Nu este deloc surprinzător faptul că Wang i-a spus cu severitate lui Blinken să nu „se angajeze în dialog și izolare în același timp” sau „să vorbească despre cooperare, ci să înjunghie China simultan”.
Wang a mai spus: „Nu este o concurență rezonabilă, ci o suprimare irațională. Nu este menit să gestioneze corect disputele, ci să intensifice conflictele. De fapt, este încă vechea practică de agresiune unilaterală. Acest lucru nu a funcționat cu China în trecut și nici nu va funcționa în viitor. China a fost întotdeauna de partea păcii, a scopurilor Cartei ONU și a societății internaționale de a promova pacea și discuțiile. China va continua să joace un rol constructiv în rezolvarea crizei în felul Chinei.”
Blinken nu a reușit să-l implice pe Wang într-o conversație semnificativă despre Ucraina. Incercarea lui Blinken sa il castige pe ministrul chinez de externe Wang Yi vineri (23 decembrie) s-a dovedit a fi un fiasco.
Recentele propuneri ale Germaniei către Beijing în succesiune rapidă – vizita de prim rang în China a cancelarului Scholz luna trecută cu o delegație de directori generali germani de top și apelul telefonic al lui Steinmeier de săptămâna trecută – nu au mers bine la stomacul Washingtonului.
SUA se așteaptă ca Germania să se coordoneze mai întâi cu Washington, în loc să ia propriile inițiative față de China.
Actualul ministru de externe pro-american al Germaniei, Annalena Baerbock, s-a distanțat de vizita cancelarului Scholz în China. Evident, apelul telefonic al lui Steinmeier către Xi confirmă că Scholz se mișcă conform unui plan de a urma o cale de angajament constructiv cu China, așa cum a făcut Merkel, indiferent de starea relației tensionate a Statelor Unite cu China.
Germania și-a interiorizat furia și umilința în ultimele luni. Germania nu poate decât să simtă că a fost jucată în conflictul din Ucraina – ceva deosebit de supărător pentru o țară care este cu adevărat atlantistă în orientarea sa de politică externă.
Germania se teme acum, de asemenea, că “Legea de reducere a inflației” a administrației Biden, bazată pe climatul fundamental și investițiile în energie curată, ar putea duce la migrarea specialistilor si a industriei germane în SUA.
Cea mai greșită lovitură dintre toate a fost distrugerea gazoductelor Nord Stream. Germania trebuie să aibă o idee destul de bună cu privire la forțele care se aflau în spatele acelui act terorist, dar nici măcar nu le poate discuta și trebuie să-și suprime sentimentul de umilire și indignare.
Scholz și Steinmeier sunt politicieni experimentați și știu când să sape și cum să se situeze. În orice caz, China este un partener de importanță crucială pentru redresarea economică a Germaniei.
Germania nu își poate permite să lase SUA să-și distrugă parteneriatul cu China și să o reducă la nivelul unui stat vasal.
Când vine vorba de războiul din Ucraina, Germania a devenit un stat din prima linie, dar Washingtonul este cel care determină tactica și strategia occidentală. Germania estimează că China se află într-o poziție unică pentru a fi un factor de pace în Ucraina.
Semnele sunt că și Beijingul nutreste această idee.
Stelele de deasupra Chinei au inceput deja sa sclipeasca sincer in Morse codul pacii si al lumii multipolare.
Nu mai imi amintesc toate detaliile istorice dar concluzia este, fara indoiala, corecta