Predica de pe Munte a Căpitanului
Textul care ne interesează este al unei „circulări” legionare, text rostit de Corneliu Zelea Codreanu în ziua de 24 octombrie 1937. Data trebuie ţinută minte, căci este ziua în care gândirea românească a marcat un record de altitudine, un record cel puţin naţional, dacă nu cumva mondial!…
Ca şi alte mari isprăvi ale spiritului românesc, nici aceasta nu a fost preţuită la „justa ei valoare”. A fost trecută cu vederea într-un mod cu totul …explicabil: evenimentul s-a produs cu ocazia inaugurării unui restaurant, a unei cârciumi aşadar. Câte vorbe mari nu se spun într-o cârciumă?! O cârciumă românească! Risipa la români de inteligenţă şi har prilejuită de deşertarea paharelor este cotidiană şi nu este egalată de nicio sesiune academică!…
De data aceasta ne aflăm însă în lumea legionară, lume în care deşertatul paharelor se făcea cu o cumpătare oareşicât ne-românească. Drept care mă văd obligat să schimb tonul şi să îndepărtez de la mine ispita frivolă a invocării lui Bachus. Ci despre altceva este vorba, despre inaugurarea la Predeal a unei pensiuni, a unei cabane, pusă la dispoziţia montagnarzilor.
Predealul interbelic arăta mult diferit de cel cunoscut azi. Nu era o aglomerare haotică de vile imense şi discoteci zgomotoase. Ici colo câte o cabană, peisajul era încă funcţional, dându-ţi de veste cât de sus te aflai, la cumpăna dintre două urcuşuri, astfel că de oriunde veneai, ajuns pre deal, simţeai nevoia să-ţi tragi oleacă sufletul. Pentru aşa ceva fusese gândit şi popasul legionar, pensiunea la care drumeţul putea să tragă cu tot dragul.
Căpitanul a avut o relaţie specială cu muntele, iar de aici, foarte probabil, o anumită comuniune sufletească mai aparte cu cei care urcă spre vîrful muntelui ca pe un drum iniţiatic, accesibil numai celor care îi simt nevoia. La cabană se putea ajunge după ore de urcuş pe jos, fără altă răsplată sau chemare decât a priveliştii măreţe şi a primenirii sufleteşti. Cititorul acestor rânduri trebuie să reconstituie decorul alpin de odinioară, azi înecat în emisii de eşapament şi de manele, pentru a înţelege şi trăi cuvîntul rostit de Căpitan. Îl transcriu întocmai, cu titlul pe care îl poartă în publicaţiile legionare:
Predeal, 24 Octombrie 1937
LA INAUGURAREA PENSIUNEI LEGIONARE DIN PREDEAL
Camarazi şi prieteni ai mişcării noastre.
Am deschis acest restaurant la Predeal pentru ca tinerii din Mişcarea Legionară să aibă în a lor stăpânire un picior de pod la cel mai bun aer al României.
Vor şti deci că ceea ce mai înainte pentru ei era o imposibilitate, de azi nu mai este. Vor putea urca aici şi sta cu un preţ redus sau în schimbul serviciilor pe care le vor face.
Îşi vor reface sănătatea sau îşi vor dubla puterile, pentru ca să le pună pe toate în serviciul patriei şi al biruinţei legionare.
Aceste capete de pod se întreţin întotdeauna cu jertfe materiale, de organizaţii, guverne, sau state. Dacă noi însă prin comerţ vom putea realiza şi un cât de mic beneficiu, întreprinderea noastră de astăzi îşi va fi atins şi chiar întrecut scopul propus.
Camarazi şi prieteni.
În acest restaurant veţi mânca toată lumea la fel, aceleaşi feluri de mâncare, dar veţi plăti după puteri. Între un minimum şi un maximum fixat de noi cel sărac va plăti mai puţin, cei mai bogaţi vor plăti mai mult, după cum sunt retribuiţi, după greutăţile familiare etc.
Dacă unul va zice: Eu n’am nici un ban – nu va plăti nimic. Pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame, ne vom interesa de ce n’are, pentru ca să-l punem la treabă şi să-l facem să aibă.
Cine va judeca cât trebuie să plătească un client? El singur, clientul. Atât am judecat că pot, atât cred eu că e drept să plătesc. Judecata lui este fără apel.
Iubiţi camarazi,
Un principiu al Justiţiei spune:
„Nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză”.
Răspund: Principiul înjoseşte omenirea, pentru că îl consideră pe om laş sau hrăpăreţ. Aşa e omul. Dar eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate şi trebuie să fie. Într’o omenire înălţată, omul nu numai că poate, dar trebuie să fie propriul său judecător. Omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul şi loialitatea de a da fiecărui ceea ce este al său, adică de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept şi sever cu sine însuşi.
La temelia unei ţări trebuie să fie omul drept şi e bine să începem să facem şcoală în această direcţie. Cu acestea zise, Restaurantul de la Predeal este deschis şi toţi câţi sunteţi aici, săraci sau bogaţi, sunteţi invitaţii noştri la masă.
La ceea ce avem şi cât avem.
C. Z. C.
…Un text extraordinar, faţă de care exegeţii şi partizanii legionarilor s-au arătat la fel de nereceptivi ca şi adversarii. Puţine sunt documentele legionare care vin atât de convingător în sprijinul cunoscutului text al lui Mircea Eliade privitor la profunda revoluţie spirituală pe care a iniţiat-o şi a dus-o până nesperat de departe Corneliu Zelea Codreanu şi camarazii săi. Textul nu-şi propune să fie doctrinar şi de aceea, probabil, a fost trecut cu vederea chiar şi de legionarii preocupaţi să fixeze, pentru posteritate, reperele şi “cotele” moştenirii legionare.
„În acest restaurant veţi mânca toată lumea la fel, acelaşi fel de mâncare, dar veţi plăti după puteri “. . . Sublinierea îi aparţine autorului, celui care semnează la finele textului: C.Z.C., ceea ce dovedeşte că era perfect conştient de însemnătatea precizării, a regulii pe care o instituia. Cred că rar mai apar alte cuvinte ale Căpitanului subliniate, în celelalte circulare.
Valoarea acestui text, a cuvintelor subliniate, rezultă din realitatea, din faptele petrecute întocmai, pe care le consemnează ca atare. În texte doctrinare, utopice, când până deunăzi ne jucam imaginând societatea perfectă, se ajunsese la formula de maximă moralitate: “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”, a cărei realizare o vedeam, cu totul iluzoriu, într-un viitor îndepărtat şi nesigur.
Iată însă că în toamna lui 1937 această utopie devenise fapt împlinit, la Predeal, la pensiunea legionară deschisă nu de nişte bogătaşi filantropi, ci de membrii celui mai sărac partid din România. „Veţi plăti fiecare după puteri !” Chiar şi cel care nu are cu ce plăti va fi omenit, îngăduindu-i-se să mănânce alături de ceilalţi. Şi asta „pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame”. Iar cine are cu ce plăti va plăti cât crede el că merită să plătească ! „Judecata lui este fără apel”.
Cer îngăduinţa onor cititorilor acestor rânduri, îndemnându-i acum, lăsând o clipă textul din mână, să mediteze asupra a ceea ce se petrecea la pensiunea legionară din Predeal . . . Acest răgaz, pentru adunarea gândurilor, îl oferă şi Căpitanul cititorilor săi, cititori ai circularei. În acest punct el face o pauză, marcată prin adresarea directă din mijlocul textului : Iubiţi camarazi. . . După care urmează un moment de culme al gândirii legionare : contestaţia adusă unui bine cunoscut principiu de drept roman, unanim acceptat de toată planeta, de toată suflarea omenească şi niciodată pus în discuţie : Nimeni nu poate fi judecător în propria sa cauză.
Răspunsul, tună vocea Căpitanului : Principiul acesta înjoseşte omenirea ! Este un principiu care se naşte dintr-o părere foarte proastă despre om, din prezumţia de vinovăţie: omul este laş şi hrăpăreţ! Numai neîncrederea în om poate întemeia acest principiu. Principiu valabil numai în măsura în care omul este prin natura sa sperjur, mincinos, vicios, egoist, dispus la impostură şi hoţie, poate chiar şi la crimă dacă ar avea garanţia că nu va putea fi dovedit ca hoţ sau criminal ori impostor !
Parcă niciodată nu a fost Căpitanul atât de profetic, rostindu-se în cel mai pur elan cristic : “eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate şi trebuie să fie!”. Şi iată viziunea la care se ridică Codrenu, nu în singurătatea unei meditaţii, ci în banalul discurs inaugural al unei „unităţi comerciale” : „Într-o omenire înălţată, omul nu numai că poate, dar trebuie să fie propriul judecător. Omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul şi loialitatea de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept şi sever cu sine însuşi”.
Să negi valabilitatea vestitelor principii de drept roman este un semn că legionarii, prin ceea ce şi-au propus, dar şi prin ceea ce au reuşit să facă, au revoluţionat gândirea socială, conştiinţa umană. Revoluţia naţională, pe care, în acel veac al 20-lea, numai legionarii au conceput-o în spirit, în inimile lor, ale oamenilor, a fost reală, petrecută, întâmplată. Repet : titlul de mare glorie românească nu este atât faptul că legionarii au fost români şi au imaginat şi realizat revoluţia legionară fără inspiraţie sau susţinere din străinătate, cât mai ales împrejurarea că aceşti vizionari idealişti au găsit înţelegerea şi adeziunea a câtorva milioane de români, a poporului român este cu totul extraordinar şi de a se mândri tot românul în veacul veacurilor!
Oriunde în lume să se fi născut, Căpitanul nu ar fi fost urmat de atâta lume, lume de cea mai bună calitate! Revoluţia legionară se poate spune că a reuşit peste aşteptări! Ţara toată l-a urmat pe Căpitan, i-a dat crezare şi ascultare! Asasinarea Căpitanului şi a căpeteniilor legionare nu înseamnă eşecul legionarismului! E ca şi cum un chirurg efectuează o operaţie dificilă, pacientul rezistă operaţiei, se simte bine, pleacă acasă pe picioarele sale, dar este călcat pe trecerea de pietoni de un şofer beat şi iresponsabil. Faptul că pacientul a murit şi n-a mai ajuns acasă nu înseamnă că operaţia nu a reuşit! . . .
În 1937 Ţara a votat, practic, cu legionarii, consemnând astfel biruinţa legionară! Faptul că regele poltron şi criminal a anulat alegerile nu înseamnă nimic în absolut, în ordinea morală a lumii, dinaintea lui Dumnezeu. Da, pe plan istoric, al mizeriei trăite, instaurând regele dictatura, unii ar putea spune că legionarii au pierdut, iar meciul politic a fost câştigat de Carol al II-lea.
În numai 10 ani, cei cinci întemeietori ai Legiunii Arhanghelul Mihail se făcuseră un milion de români gata să jertfească pentru Iisus şi Neam! Pentru tot ce are omul mai bun, mai frumos şi mai drept!…
Cu alte cuvinte, poporul român a fost în stare să vadă ceea ce era de văzut şi să priceapă ceea ce era de priceput, în ceasul cel mai înalt al istoriei sale, al celei mai teribile încercări. Poporul român a fost demn de propriii săi copii, a fost la înălţimea norocului pe care Dumnezeu i l-a dat ca din sămânţa sa să răsară oameni ca Moţa şi Marin, Nae Ionescu şi Mircea Eliade, Ţuţea şi Ghinea, Gyr şi Noica, infirmând vechiul şi tristul adevăr că nimeni nu e profet în ţara lui. Corneliu Zelea Codreanu a fost recunoscut de români ca profet şi ca purtător al Cuvîntului întemeietor, al Logosului. Şi românii l-au urmat şi s-au jertfit alături de Căpitan şi întru Căpitan.
Principiul sub a cărui tutelă Căpitanul inaugurează comerţul legionar ne obligă să facem şi alte conexiuni, deloc forţate. Principiul afirmat de Corneliu Zelea Codreanu aminteşte, repet, de predica de pe Munte, de care se apropie mai mult decât orice alt text rostit în limba română. M-aş bucura să fiu contrazis cu îndreptăţire şi să mi se arate alte texte…
În mod sigur principiul enunţat la Predeal se înrudeşte cu unul dintre cele mai importante precepte pitagoreice: „Faptele de care te-ai putea ruşina să nu le săvârşeşti nici în prezenţa altora, nici când eşti singur şi nimeni nu te vede. Şi, mai presus de orice, respectă-te pe tine însuţi!” (s.n.) Citise oare Căpitanul Versurile de aur pitagoreice? Sau pe alţi autori antici sau moderni care au glosat pe marginea celebrului text? Ori se exprima aşa sub imperiul unei moşteniri spirituale pe care mentalul popular românesc, ca descendent al celui arian, a dus-o mai departe, mai sus, atunci când a imaginat ciudata reacţie de solidaritate umană tipic românească: să-ţi fie ruşine de ruşinea altuia… Mai curând am vedea în comportamentul „cristic” al Căpitanului împlinirea unui model moral românesc curent întruchipat de Făt Frumos… Nu erudiţia îl duce pe C.Z.C. la aceste performanţe sufleteşti(sic!), ci capacitatea sa de a fi „suflet din sufletul Neamului” său.
Să apelăm, concluziv, şi la comentariul din introducerea la tratatul de etică al gânditorului stoic Hierocles, trăitor pe vremea împăratului Hadrian, potrivit căruia respectul faţă de tine însuţi este „singura raţiune care ne poate depărta de faptele urîte, de rău”. Şi continuă: „Dacă înveţi să te respecţi pe tine însuţi, tu vei avea mereu alături de tine un paznic intim şi prietenos de care te vei feri şi pe care nu-l vei putea evita.(…) Fii, aşadar, pentru tine însuţi paznicul cel mai intim şi, cu ochii mereu la acest paznic credincios, vei începe să te depărtezi de rău. Respectul faţă de tine însuţi te va depărta de tot ce este ruşinos şi nedemn pentru o fiinţă care gândeşte”…
Ion Coja
Nota Redacției: Publicăm din nou acest text, văzând că pe blog s-au întețit comentariile pe marginea „fenomenului legionar”. Ca să fie corecte aceste comentarii este bine ca autorii să intre cât mai adânc în lumea legionară, în mentalul legionar, în gândirea celui care le-a fost Căpetenie!
Evanghelia după Căpitan:
„şi toţi câţi sunteţi aici, săraci sau bogaţi, sunteţi invitaţii noştri la masă”.
Fac inamicii talmes balmes cu notiunile sa uitam ce am fost, ce vrem si ce putem, DAR NU LE VA MERGE.
Ei fac deliberata confucie si compara mere cu pietre tragand pe firma exclusiv si ocolesc cel mai imporatant subiect.
Codreanu si cativa comentatori intre care Farfuridi vorbesc de CARACTER iar ceilalti de PROCEDURILE JURIDICE.
Sisemele juridice au fost dintotdeuna oargainzate cu scopuri opuse.
Sistemele juridice ROMAN, NAPOLEON, COD CIVIL FRANCEZ pana la CODUL CIVIL ACTUAL izvorate si bazate pe cele enumerate sunt sisteme juridice CU SCOP DE ORGANIZARE SI IMPUNERE A SISTEMELOR DE EXPLOATARE MATERIALA DE CATRE O MINORITATE A MAJORITATII. Acestea se bazeaza pe proceduri puse in aplicare de oameni de cea mai extrema ferocitate pradatoare, de extreme rea credinta disimulate in diverse versiuni „acceptabile” social, in forma sunt corecte in find crunt impotriva oamenilor.
Sistemele juridice „pamantene”, naturale, umane AU SCOP DE ASIGURARE A ECHITAII SOCIALE IN SPIRITUL SI FAPTA VALORIII SUPREME A PROTECTIEI VETII SI INFLORIRE SPIRTUALA A UMANITATII. Acestea sunt bazate pe caracterul de buna credinta care evalueaza atat in litera cat si in spiritul regulilor si comoleteaza cu extrema buna credinta unde regulile sunt insuficiente.
Privind ceea ce a spus Codreanu, este o chestiune de esenta a soceitatii: CARACTERUL DREPT, IUBITOR DE OAMENI, RIGUROS SI SERIOS AL ROMANULUI ESTE UN FAPT ISTORIC PE CARE SE VA BAZA VIITORUL.
Şeful SPP Suceava, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu
de Tibi Bujdei – Mediafax
Ştire
Foto (1)
Comentarii (0)
Şeful SPP Suceava, Lucian Solcan, a fost reţinut de DNA, fiind acuzat că în perioada în care a fost ofiţer la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă a perceput „taxă de protecţie” de la mai multe persoane pentru a le permite tranzitarea frontierei cu ţigări şi alte produse de contrabandă.
Social
Şeful SPP Suceava, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu 01:08
Blejnar şi Comăniţă au sprijinit activitatea grupului Nemeş şi mecanismul evazionist – rechizitoriu 22:18
Interdicţia de îmbăiere în zona „Plaja Ofiţerească-Varna” a fost anulată 21:59
Peste 100 de studenţi de la UMF Cluj şi-au comemorat colegii morţi în accidentul aviatic din Ucraina – FOTO 21:20
Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, reţinut pentru luare de mită de la studenţi 20:53
Şeful SPP Suceava, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu (Imagine: Shutterstock)
Potrivit unui comunicat transmis, vineri seară, de DNA, şeful SPP Suceava, Lucian Solcan, a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos, faptele fiind comise în perioada în care Solcan a fost ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava.
Alături de Lucian Solcan în acest dosar a fost reţinut şi Paul Pîrjolea, pentru camătă în formă continuată.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2008-2009, în calitate de ofiţer SIPI Suceava, Lucian Solcan, în contextul desfăşurării anchetei într-un dosar penal privind fapte de corupţie în care erau cercetaţi şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Nelu Fediuc şi câteva zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi, şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, încălcând dispoziţiile privind securitatea naţională şi protecţia informaţiilor clasificate conform cărora serviciile specializate în culegerea şi prelucrarea de informaţii au posibilitatea de a folosi informatori de teren cu condiţia, însă, ca aceste persoane să fie protejate în cursul procesului penal astfel încât identitatea lor să rămână secretă.
Sursa citată menţionează că acest lucru s-a întâmplat în cazul unui martor denunţător, iar după ce Lucian Solcan l-a folosit ca sursă de informaţii i-a dezvăluit identitatea în cadrul procesului penal.
Procurorii susţin că în anul 2012 martorul denunţător, la cererea expresă a lui Solcan, i-a dat acestuia, sub formă de împrumut, suma de 10.000 euro pentru a-şi termina construcţia unei case în municipiul Suceava. În schimbul acestui împrumut, care trebuia returnat într-un termen mai lung, nedefinit chiar, ofiţerul Lucian Solcan, care avea influenţă printre vameşi şi lucrători de poliţie de frontieră, i-a promis martorului protecţia în Vama Siret, la tranzitarea frontierei de stat a României, cu ţigări sau cu alte produse din Ucraina, fără a risca să-i fie confiscate mărfurile sau să primească amenzi.
Suma de bani pe care martorul respectiv i-a împrumutat-o lui Solcan a fost obţinută tot prin împrumut de la un cămătar, Paul Pîrjolea, între cei doi încheindu-se, la 11 septembrie 2012, un contract de vânzare – cumpărare autentificat la un notar, având ca obiect apartamentul proprietate personală a martorului ca şi garanţie a împrumutului.
Timp de şase luni, martorul i-a plătit lui Pîrjolea o dobândă lunară de 10 la sută, pentru împrumutul de care s-a folosit exclusiv Solcan, arată procurorii, care susţin că martorul i-a cerut în mod repetat lui Solcan înapoierea sumei de 10.000 de euro, precizându-i că este somat de Pîrjolea să-i restituie până la 1 august 2014 suma totală de 25.000 euro, constând în cei 10.000 euro împrumutaţi plus dobânda de 10 la sută lunar calculată de la data remiterii împrumutului şi că în caz contrar va pierde apartamentul cu care garantase împrumutul.
În schimbul acestui „efort”, martorul a beneficiat de protecţia lui Solcan în trecerile sale prin Vama Siret cu ţigări sau alte produse, mai spun procurorii DNA.
Totodată, în perioada 2011 – 2012, pe lângă acest împrumut, Solcan a pretins atât de la martorul denunţător, cât şi de la alte persoane sume de bani cuprinse între 100 şi 800 de euro lunar, cu titlu de taxă de protecţie, iar în momentul în care nu au mai avut posibilităţi financiare acesta nu le-a mai asigurat protecţia promisă.
În acelaşi dosar, procurorii DNA Suceava au dispus, vineri seară, cercetarea sub control judiciar a inspectorului vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret, care este acuzat că a încercat să determine un martor denunţător, prin corupere, precum şi prin metode de intimidare, să-şi retragă denunţul formulat împotriva sa şi a altor vameşi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, în dosarul în care aceştia fuseseră trimişi în judecată.
Vineri dimineaţă, procurorii DNA au făcut şapte percheziţii în judeţele Suceava şi Botoşani, două dintre acestea având loc în biroul şefului SPP pentru Suceava şi Botoşani aflat în sediul Consiliului Judeţean Suceava şi în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite în perioada 2008-2014.
Într-un comunicat transmis vineri dimineaţă, DNA preciza că percheziţiile au loc într-un dosar care vizează „suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2008-2014, a unor infracţiuni de corupţie, privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege şi contra înfăptuirii justiţiei”.
În 14 iulie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Suceava i-au trimis în judecată, în stare libertate, pe şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, şi pe preotul Dumitru Horga, alături de mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră.
În rechizitoriul transmis instanţei de judecată, anchetatorii arată că în perioada 19 august 2008 – 3 martie 2009, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, condus de Dumitru Horga, preot în localitatea Cândeşti, judeţul Botoşani, din care mai făceau parte, printre alţii, fiul preotului şi un dascăl, activitatea acestui grup fiind sprijinită de Nelu Fediuc, şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret.
Conform anchetatorilor, grupul infracţional acţiona după regulile convenite între funcţionarii publici, care, urmărind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, îşi încălcau atribuţiile de serviciu favorizând traficul de produse accizabile prin Vama Siret.
Persoanele care tranzitau frontiera de stat reveneau în România cu importante cantităţi de ţigări, care au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul şi judeţul Botoşani, dar şi în judeţul Suceava, mai notează procurorii, care arată că la fiecare intrare în ţară membrii grupării dădeau lucrătorului poliţiei de frontieră care era de serviciu şi se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care făcea controlul vamal pe sensul de intrare, 100 de lei.
Fiecare transport s-a făcut pe baza informaţiilor furnizate de Nelu Fediuc, în funcţie de planificarea în serviciu a lucrătorilor din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, el fiind cel care aproba planificările şi inclusiv componenţa turelor de serviciu.
Astfel, membrii grupării au introdus în România, cu sprijinul lui Fediuc şi al persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliţie de frontieră de serviciu în Punctul de trecere al frontierei Siret şi lucrători vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), peste 290.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Anchetatorii mai spun că au existat 61 de treceri pe la punctul de frontieră Siret, făcute de membrii grupării în 29 de zile.
http://www.mediafax.ro/social/seful-spp-suceava-retinut-de-procurorii-dna-pentru-trafic-de-influenta-si-abuz-in-serviciu-12942726?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+mediafax%2FQddx+%28Mediafax_ALL%29
ATENŢIUNE, ATENŢIUNE!
URMEAZĂ UN MESAJ IMPORTANT PENTRU ŢARĂ:
LASAŢI APARATELE DESCHISE!
Cea ce trebuie să se intample, se intamplă!
Atenţie, nu se va intampla, ci se intamplă azi, 17.07.2014, din oră in oră, intre orele 12.00-24.00.
1.Distrugeţi-vă conturile facebook, este un pic mai greu, dar nu vă folosesc la nimic. Conturile facebook sunt o bază de date a securitatii!
2. Renuntaţi la cardurile bancare, macar azi nu le folosiţi!
3. Închideţi mobilele (telefoanele mobile).
4. Vă veţi descurca fara ele!
5. Lăsaţi neparolate routerele! N
6. Vor fi turbulenţe, dar cei instruiţi nu vor păţi nimic.
7. Sistemul va cădea.
Terminat.
ORICE ALT MESAJ ESTE O INTOXICARE
de citit
Penticostalul Boc deranjat de Clopotele Mitropoliei
http://weblogrotop.wordpress.com/2014/07/15/penticostalul-boc-deranjat-de-clopotele-mitropoliei/
Bianca Marcovici
Bianca Marcovici 16 iulie 15:51
CONVORBIREA LUI TEVIE LĂPTARUL CU DUMNEZEU
Cuplet de Aurel Storin, publicat in revista „Realitatea Evreiască” din
Bucuresti – recitat in Israel de actorul Florin Piersic (2004)
In viata asta, potrivită
Pentru borfasi, pentru haimani,
Mi-ai dat o mână de prieteni
Si-o lume-ntreagă de dusmani !
Poti sa fii hot, pungas, ministru,
Te-njură lumea sau te ceartă,
Dar dacă esti cumva evreu,
O viată-ntreagă nu te iartă !
Poti fi mai bun, mai învătat
Si mai cinstit, că nu e greu,
Dar porti teribilul păcat
Că, pur si simplu, esti evreu….
Sar imbecilii să te rupă !
Te-njură ziarele ades !
Te-ar sfâsia si când te pupă !
De asta, Doamne, m-ai ales ?
De mii de ani nu avem pace
Ne mor copiii in război !
Si n-avem liniste de-o viată !
De asta ne-ai ales pe noi ?
Am vrut si noi putin „shalom”
Cuvânt rostit atât de des.
Dar pacea noastră cu vecinii
N-ai avut timp s-o fi ales.
De câte ori ai vrut, destinul
Ne-a jucat viata la noroc.
Doamne, puteai s-alegi pe altii
Si nu ne supăram deloc !
Antisemitii se agită,
Urlă bezmetic orice vrei
Se-ncarcă lumea de prostie
Si se descarcă pe evrei.
Avem atâtea premii NOBEL
Si mari artisti sub steaua ta,
Dar nimeni nu ridică glasul
Când ne injură o haimana !
Poate că lumea joacă teatru,
Privesc la cer si văd noroi,
Sunt generosi cu orisicine
Si democrati! Dar nu cu noi…
Când undeva le merge rău,
Când ageamiii fac lumină
Si nu au bani si mor de foame,
Numai evreii sunt de vină.
Când se mănâncă între ei,
Când se omoară frati cu frati,
Săracii – ei n-au nici o vină,
Numai evreii-s vinovati !
Suntem copiii tăi,o Doamne,
În casa ta intrăm smeriti,
Si atunci de ce ne lasi în lume
Pe mâna unor trogloditi ?
Dece-i înduri pe asasinii
Cei fără lege, fără minte,
Amarnic să ne pângărească
Până si sfintele morminte?
Cu noi se răfuiesc într-una
Intelectuali si derbedei,
Dar ce-au cu mortii nostri, Doamne?
Ce vina au că-s morti evrei?
Tot ce se-ntâmplă-n lumea asta
Catastrofal si ne-nteles
E doar si doar din vina noastră!
De asta, Doamne, ne-ai ales?
Ei pot sa facă tot ce vor!
Să poarte zvastici, căsti sau fes!
Noi n-avem nici-un drept pe lume?
De asta, Doamne, ne-ai ales?
Se uită acru-n pasapoarte,
La vămi ne purică ades.
Noi doar suntem „afaceristii”!
De asta, Doamne, ne-ai ales?
De asta ne-ai adus pe lume?
De asta ne-am crescut copii?
Să tremurăm pentru secunda
Ce Tu ne-o dai pentru-a trăi?
Tu ne-ai dat multe lacrimi, Doamne.
Ne-ai dat nevoi si griji si stress.
DAR TU NE-AI DAT SI ISRAELUL !
SI PENTRU ACEASTĂ FERICIRE
TODÁ RABÁ CĂ NE-AI ALES
Tu ne-ai dat multe lacrimi, Doamne.
Ne-ai dat nevoi si griji si stress.
DAR TU NE-AI DAT SI ISRAELUL !
SI PENTRU ACEASTĂ FERICIRE
TODÁ RABÁ CĂ NE-AI ALES
Daca e o asa de mare fericire Israelul, de ce vor asa de multi evrei din Israel sa emigreze iar spre alte zari? De ce vor sa paraseasca o asa de mare fericire?
Poezia este evident subiectiva si prieste lucrurile prin prizma evreului victima. De evreul calau, ticalos, criminal, nu vorbeste poezia. Ce ziceti de aruncarea in aer a Senatului Romaniei din decembrie 1920 pus la cale de 3 evrei criminali, soldat cu 3 morti?
[…] nouă serie la secțiunea Noutăți – „Adevărul despre legionari” – 15 iulie 2014: Un moment de excelență a ființei umane în ipostaza sa românească! – În acest restaurant veţi mânca toată lumea la fel, aceleaşi feluri de mâncare, dar […]
Winnetou si Old Shatterhand
Azi am terminat de citit cartea lui Karl May „Winnetou 3”, carte pe care am cumparat-o dintr-un magazin second hand cu vreo 50 de centi. Carte de aproape 400 de pagini, care odata facea deliciul pustimii, cartonata nemteste si aparuta in 1978 la Lingen Verlag Köln arata ca si cum as fi cumparat-o direct din librarie. Se pare ca nici pe carti nu mai pun prea multi vreun pret.
Nici eu nu stiu de ca am cumparat-o, fiindca sa citsc am ce. Dar, a fost un impuls caruia nu i-am putut rezista. Iar 50 de centi e pretul a doua tigari, daca cumperi un pachet cu 5 Euro de la automat. Deci, cu un pachet de tigari poti cumpara 10 carti. Nu stiu acum ce sa zic: ori s-au ieftinit cartile, ori s-au scumpit viciile.
Deci, daca tot am cumparat-o, trebuia s-o citesc. Usurel usurel, cate 20 sau 30 de pagini pe zi, am dat-o gata intr-o luna. Am citit-o insa cu alti ochi decat cei din copilarie. M-am intrebat mereu ce i-a putut atrage pe tineri la aceasta carte? Iar seria de filme „Winnetou”, „Old Shatterland” si „Comoara din Lacul de Argint” ( o serie de 11 filme turnate de Defa Berlin, cu actorii Lex Barker si Piere Brice prin anii 60 au facut istorie si sunt si astazi reluate pe posturile de televiziune, fiind alaturi de Trabant, un simbol al Germaniei de Est, cam singurele ramase dintr-o tara intreaga. In unele din aceste filme apar si cateva figuri de actori romani, printre care Colea Rautu, care cu mutra lui de bandit ucrainean, a facut o figura frumoasa si ca „piele rosie”.
Cartea are si o postfata de doua pagini in care Karl May, care in viata lui a avut o activitatea criminala bogata (hotii, declaratii false, plagiate, s-a declarat chiar doctor, desi n-a urmat nici o univesitate!, cu patru ani de puscarie la activ) raspunde unor cititori care ii reproseaza ca Old Schatterhand e prea milos si in loc sa-si ucida adversarii, se fereste sa le ia viata, cu toate ca stia ca acesti dusmani ii vor creea mai tarziu multe alte greutati. Altul reclama ca in carte se pune prea mare accent pe principiile religioase si pe omenie. Karl May, excrocul din viata de zi cu zi, raspunde ca el nu poate scrie altfel decat gandeste. Fiind deci un crestin convins, n-are cum sa scrie decat din punctul de vedere al unui crestin!
Dar, sa-l lasam pe doctorul Karl May in pace, fiindca contradictia dintre viata lui privata si cartile pe care le-a scris de pe pozitiile unui bun crestin n-o vom putea dezlega noi acum. Dar, cartea „Winnetou 3” a lui Karl May este intradevar o carte crestina, cu eroi cu ganduri si fapte curate, care au vrajit si oferit unor generatii intregi de tineri modele de comportament si de actiune.
Ceea ce mie mi s-a parut extraordinar este faptul ca atat Old Shatterhand cat si Winnetou sunt niste personaje carismatice, cu un magnetism personal atat de puternic, incat polarizeaza pe toti cei aflati in jurul lor. Acestia sunt obligati sa paraseasca pozitia lor indiferent-calduta si sa ia atitudine, dupa caracterul lor: fie sa treaca de partea celor buni, sau a celor rai. Cale de mijloc nu exista. Aceste personaje de exceptie respecta si anumite reguli de comportament, care unora dintre noi le sunt bine cunoscute.
De exemplu Old Shatterhand are un pronuntat cult al onoarei. Legat de un arbore unde ar fi urmat sa fie omorat in chinuri de un trib indian, el refuza salvarea prin casatoria cu o fata de capetenie indiana pe considerentul ca nu vrea sa se salveze astfel, profitand de o fata care il placea mult. Demnitatea asta a lui, ce pornea dintr-un caracter puternic si netemator, nu l-a parasit nici in cele mai grele situatii. Iata cum defineste evanghelia noastra legea onoarei, pe care Old Shatterhand o respecta atat in litera cat si in spiritul ei:
6) Legea onoarei: mergi numai pe cãile indicate de onoare. Luptã, nu fi niciodatã misel. Lasã pentru altii cãile infamiei. Decât sã învingi printr-o infamie, mai bine sã cazi luptând pe drumul onoarei.
Personajul acesta are o putere fizica uriasa. Metoda lui preferata de a ameti dusmanii era de a le tranti un pumn in cap. El nu voia sa omoare, de asta le troznea una peste moaca de-i naucea vreo jumatate de ora, exact cat avea el nevoie ca sa-si rezolve treburile. Faima lui s-a intins peste toata preeria, i s-a dus buhul, cum se zice. Orice navleg auzise si stia povesti intregi cu faptele lui si ale lui Winnetou, despre care toti stiau ca sunt FRATI DE CRUCE. Dar faima asta de om al vestului il deranja pe Shatterhand, astfel ce el de cele mai multe ori isi ascundea numele real. Preferea sa treaca drept un om oarecare. Era un fel al lui de a respecta legea tacerii, pe care Winnetou o respecta si el, poate chiar mai mult. Pe amandoi ii caracterizeaza carticica noastra la legea tacerii, de parca pentru ei ar fi fost scrisa:
3) Legea tãcerii: vorbeste putin. Vorbeste ce trebuie. Vorbeste cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu fãptuieste; lasã pe altii sã vorbeascã.
Old Shatterhand este un om care nu se sfieste sa-si arate cunostintele si altora, invatandu-i din ceea ce stia. Cu un partener ocazional, care nu stia cu cine are de-a face si care se credea cunoscator al vestului, ii va spune dupa ce a „citit” urmele lasate de niste banditi:
– In spatele ciresilor acelora au asteptat raufacatorii venirea trenului iar in spatele tufelor de alun si-au lasat caii.
– Atunci trebuie eu sa merg acolo, pentru ca dumneata nu ai ochiul format ca sa iti dai seama dupa urme cati cai au avut.
– 26
– Dupa ce ati dedus asta?
– Desigur ca nu dupa forma norilor, ci dupa urme. Dintre ei au fost 8 potcoviti si 18 fara potcoave. 23 de calareti sunt albi iar 3 sunt indieni. Seful bandei este un alb, care isi taraste piciorul stang. Armasarul pe care-l calareste este un Mustang maro…
Apoi Shatterhand explica logic si convingator cum a ajuns la aceste concluzii. Ce face el deci? Educatie oricui vrea sa-l asculte! Ce zice legea noastra a educatiei?
4) Legea educatiei: trebuie sã devii altul. Un erou. In cuib fã-ti toatã scoala. Cunoaste bine legiunea.
Daca in loc de legiune punem cuvantul preerie, se potrieste totul perfect. Pentru ca Shatterhand are extraordinara insusire de a face cuib cu toti tovarasii de drum. Cel mai perfect cuib insa l-a facut cu Winnetou. Ambii devin frati de cruce si se completeaza si se inteleg unul pe altul de minune, de parca ar fi un singur trup si un singur creier. Ei se si inteleg din priviri, niciodata nu se contrazic, nu se iau peste picior, sunt mereu de aceeasi parere, la orice spusa a unuia vine raspunsul invariabil: Fratele meu alb sau fratele meu apas are mare dreptate, sau a judecat bine situatia, sau e un mare cunoscator de oameni, care a intuit bine intentiile adversarilor. Ce zice carticica noastra despre cum trebuie legionarii sa se inteleaga intre ei? Iata ce zice:
PUNCTUL 9. A doua grijã: INIMA BUNÃ.
Legionarul când vine la cuib trebuie sã fie cu inimã bunã. Sã nu porneascã cu gând de sfadã, de rãutate, cãci în cuib n-are voie sã se certe nimeni. Când legionarul va avea poftã de sfadã, sã se bage între dusmani.
Lucrurile mari si bune se fac cu inimã bunã, pentru cã unde e inimã bunã acolo e Dumnezeu, iar unde inima e rea, acolo s-a bãgat diavolul. De aceea unde este inima rea nici un lucru n-are spor. Toate merg pe dos. Despre omul care prãseste cu inimã rea se zice cã nici pãpusoii nu-i cresc pe ogor.
In acest volum este descrisa si moartea lui Winnetou. El avusese premonitia mortii, dar a refuzat sa nu porneasca la actiunea riscanta pe care o pusese la cale cu Old Shatterhand, de a elibera niste ostateci, prieteni de-ai lor si pe care i-ar fi asteptat o moarte groaznica. Winnetou isi rezerva chiar cea mai periculoasa pozitie, coborand primul pe franghia care trebuia sa-i aduca langa ostateci. Jertfa lui constienta este extrem de asemanatoare cu jertfa legionarilor Mota si Marin care si-au dat viata, luptand contra comunismului pe pamantul spaniol unde bolsevicii voiau sa se incuibeze.
Acest roman s-a editat numai in Germania in milioane de exemplare. Prin el copii si tinerii au ajuns sa-si cunoasca si sa-si iubeasca eroii, desi imaginari. Deci, cine nu are eroi legionari, a trebuit sa si-i inventeze. Dar noi, care-i avem, n-ar trebui sa ne mandrim cu ei si sa-i iubim? Nu este Capitanul omul care sa-l intrupeze intr-o singura persoana si pe Winnetou si pe Old Shatterhand? Si in plus, n-a fost el om in carne si oase, real ca si noi, nu personaje imaginare, dintr-o carte pe care azi n-o mai citeste aproape nimeni?
„La temelia unei ţări trebuie să fie omul drept şi e bine să începem să facem şcoală în această direcţie”.
Cati mai suntem in stare sa ne asumam toate consecintele de a fi un „om drept”? Vindecarea Romaniei incepe din fiecare din noi!
Colateral, stiti ca, acum 2000 de ani, strabunii nostri nu-si incuiau casele in nici un fel? un simplu bat lasat la poarta arata ca stapanul e plecat, si nimeni nu intra in curtea respectiva. Si astazi, pe la tara, portile se lasa descuiate si, chiar daca cineva intra, striga dupa stapanul casei, iar daca nimeni nu raspunde, pleaca. Obicei ramas de la „cei mai viteji si mai drepti dintre traci”…
Atîta vreme cît nu revenim la legea naturală, legea pămîntului, nu ne vom vindeca.
Legile actuale au fost aduse pe la mijlocul sec XIX din Franța ce sînt după legile romane, legile unui stat sclavagist.
Acu dacă intră cineva în casa cuiva, cînd nimeni nu-i acasă, de multe ori nu pățește nimica; trebuie să faci plîngere, să aduci dovezi sau poliția să le caute, procesul la tribunal durează, iar cînd totul ie clar ca lumina zilei apărarea pîrîtului găsește „vicii de procedură” la ridicarea unor probe.
Ce stii Dta despre dreptul roman? A doua intrebare- stii ca dreptul roman a fost sdus la zi de Justinian(ai aflat de el?)? Apoi a fost iarasi actualizat de napoleon! Dreptul roman vorbeste, printre altele, despre statutl proprietatii- nu are legatura cu sclavagismul decat in masura in care sclavul este un „lucru”, ceva in proprietatea cuiva. E o relatie formala! Codreanu are o viziune interesanta numai ca ai nevoie de oameni de o moralitate desavarsita si, in plus, de oameni care sa uite de fiinta lor, adica care sa nu reduca totul la Ego, cu alte cuvinte, sa nu fie egoisti. E nevoie de o alta lume, de alti oameni. Dar, ca ideal, merita sa fie avut in vedere. Noi, oamenii, suntem „crestini” de 2000 de ani si nu cred ca, individual, am realizat, am pus in practica, macar 2% din invatatura Lui. Mi se va spune ca cretinismul functioneaza in manastiri! In primul rand, cei de acolo se straduiesc, nu stiu cat le iese si nu-i pot judeca eu, in al doilea rand insa ei traiesc, se increstineaza, cumva „in vitro”, intr-un mediu ideal in care e mult mai usor sa fii bun,important insa este sa fii in viata reala, unde e foarte greu. Codreanu a incercat, legionarismul a fost o miscare spirituala. In literatura exista insa cel putin un text in care este emisa o idee similara. Nu voi numi autorul, care spune ca, pentru a fi egalitate in fata legilor, dreptul ar trebui sa fie inegal! Mai avem in literatura ceva similar, e vorba de Victor Hugo, Mizerabilii, unde e un caz singular, episcopul cu comportament crestinesc si increastinarea lui Jean Valjan. La Codreanu e interesant ca aplica la o masa de oameni principiile crestine, lasandu-l pe fiecare sa valorizeze, intre un maxim si un minim(exista totusi o valorizare economica) si sa plateasca dupa posibilitati. Deci, fiecaruia, dupa necesitati si de la fiecare, dupa posibilitati. Numai ca, necesitatea si posibilitatea se intal(c)nesc in individ! Cum trebuie sa fie el ca sa evalueze crestineste, adica, sa puna de acord cele doua abstractiuni, intr-un act concret?! Pe propunerea lui Codreanu se poate face o cercetare cun impact antropologic si, apoi, economic.
Domnule, nu vorbeam de Dreptul Roman, care pentru prea multi este doar un prilej de a invata citate in latina cu care sa epateze. Vorbeam de obiceiul pamantului, adica al sedentarilor aflatori pe aici dinainte de a se fonda Roma.
Apoi, Napoleon nu a reactualizat Dreptul Roman (nu stiu ce profesor ti-o fi spus asta, da’ poti sa-i transmiti ca n-are nici o treaba cu meseria), ci a elaborat – e drept, nu el, ci juristii sai- un Cod , zis si Codul lui Napoleon, care a tinut cont si de principiile Dreptului Roman. Ceea ce e putin diferit. Si-mi ridica o intrebare: Tot cultul asta dedicat lumii romane si realizarilor ei o fi pentru ca Tratatul de la Lisabona ne cam reintoarce in sclavagism?
N-ai inteles nimic!
domnule,
se vede ca nu ai inteles nimic.
Calin, Farfuridi – sunteti exact la obiect si „ati calcat pe buba”!!!!
Ati identificat un subiect de esenta.
Legislatia noastra este legislatia unui stat organizat si condus de niste exploatatori in beneficiul lor propriu.
Iar toti sunt straini si unde nu se poate altfel, se folosesc si de niste romani josnici.
Puterile in stat sunt puterea judecatoreasca (romani toti) puterea legislativa (romani peste 90 la suta) puterea executiva. Asta face ca decizia sa nu se rezume la doua trei persoane. Parlamentul poate schimba guvernul oricand acesta pare a fi vandut. Nu mai mintiti oamenii, Romania este asigurata prin mai multe organisme ca sa nu le socotim si pe cele ca presa, societatea civila, intelectualii de marca neinregimentati plus UE care nu pare sa vrea falimentul unei tari din interiorul ei pentru ca e prea costisitor, vedeti cazul greciei sustinuta de UE la greu. Justitia a bagat fosti prim-ministri in puscarii deci functioneaza la foc continuu. Sa nu uitam ca UE a pus piciorul in prag si a cerut o astfel de justitie in Romania, iata inca o garantie ca UE nu vrea sa plateasca oalele sparte ale politicianismului dambovitean. Pentru prima oara in istoria ei romania e in siguranta.
http://activenews.ro/unesco-decis-valsul-romanului-eugen-doga-patra-capodopera-muzicala-secolului-xx_1847317.html
Melodia unui Roman proclamata de UNESCO a fi cea mai frumoasa din lume. Iata ca Oculta evreiasca nu functioneaza sau da rateuri grave. Voi mai posta astfel de vesti despre triumful altora decat evreii pentru a demonstra ca nu exista nicio oculta mondiala
Domnule Shlomo, pentru romani e mult mai bine sa creada ca exista o oculta mondiala si ea sa nu existe, decat sa credem ca n-ar exista si ea sa fie cu ochii pe noi!
Corneliu Zelea Codreanu si-a imaginat un mod original de organizare al legionarilor, numit cuib. Cuibul a fost una din retetele lui care a dus la succesul Miscarii Legionare. In mai putin de 10 ani s-a ajuns de la 7 legionari la un milion! De valoarea oamenilor care au intrat, s-au format si educat in Legiune nici nu avem cuvinte pentru a-i descrie!
Am scris si scriu despre cuib elogios si cu mare respect, ca despre o mare, uriasa realizare. Cred ca multora, chiar legionari convinsi, le scapa cat de mare si importanta este aceasta realizare a lui Codreanu. De asta am promis ca voi reveni cu amanunte si dovezi suficiente pentru a convinge pe orice om de buna credinta ca acest cuib legionar nu a fost un cuib al crimei si locul unde s-au pus la cale fapte oribile, ci un loc sfant unde legionarul venea sa petreaca o ora ” in slujba patriei” cum zicea Codreanu in Carticica sefului de Cuib.
Acestui cuib, model de organizare romanesca adus la perfectiune, ii corespunde in zilele noastre notiunea de „Cluster”. Occidentul a descoperit de curand ca organizarea in „clustere” este un model de succes, atunci cand o grupa de oameni se aduna impreuna, cu dorinta de a servi unei idei sau pentru a realiza un scop comun, care poate fi de orice natura: sportiv, social, de agrement, politic, economic: un cerc feminin de crosetat, o echipa de fotbal pentru copii, etc. Despre aceste clustere am scris un articol pe care mi l-au publicat nu in 2009 cum fals am scris, ci in august 2010 redactorii de la ziare.com.
Dau mai jos continutul acestui articol:
Miracolul german
Daca dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost vreo tara distrusa in totalitate, acea tara a fost Germania. Distrugeri si pierderi fara numar, provocate prin bombardamente, lupte in care au pierit milioane de germani si prin jaful aliatilor a ceea ce a mai ramas intreg din fabrici, tehnica si tehnologie, a adus tara intr-o situatie inimaginabila. Si totusi, acest popor disciplinat si muncitor, printr-o activitate asidua si organizata a facut ca tara lor sa renasca din cenusa dupa nici 20 de ani de la incetarea razboiului iar dupa anii 70 sa ajunga la nivelul de trai cel mai invidiat din Europa. Ce miracol s-a petrecut cu aceasta tara in asa de scurt timp?
Pe langa munca, care a avut desigur importanta ei, si-a adus contributia la acesta si organizarea societatii in clustere de exceptie, aduse la perfectiune de spiritul german, ordonat si metodic.
In oraselul din Germania de 7000 de locuitori in care traiesc, functioneaza o asociatie numita Freiwillige Feuerwehr adica pompierii voluntari. Organizatia aceasta are o remiza cu 8 masini de interventie nu foarte noi, dar toate impecabil intretinute si stralucind de curatenie. Acesti pompieri voluntari nu sant retribuiti de stat, asa ca numarul lor nu sperie pe nimeni: vreo 70 de voluntari, care se antreneaza metodic, fac instructaje de prim ajutor, tin lectii teoretice si practice legate de activitatea de stingere a incendiilor, fac si sport, mai au si sarbatori numai ale lor unde beau si cate o bere, adica duc si o viata sociala extrem de bogata si interesanta. Printre ei sant si pensionari dar si copii, nimeni nu este refuzat pentru ca pentru fiecare se gaseste ceva util de facut. Deci in oraselul meu 1% din populatie activeaza intr-un cluster format din pompieri voluntari, care in caz de incendiu actioneaza rapid, sigur si cu calm. In 12 ani de cand locuiesc acolo nu a fost incendiu in care sa nu se fi comportat ireprosabil.
In Romania cu pompieri platiti de la buget, nu vom gasi statii de pompieri atat de dese pe cat ar fi nevoie. Daca intr-un sat aflat la 15 km de sediul pompierilor ia foc o gospodarie, bietii nostrii salvatori vor ajunge la fata locului doar ca sa stinga taciunii si sa incheie procesul verbal. Asta explica foarte clar de ce serviciile de pompieri sant la romani scumpe si neperformante iar la nemti excelente si ieftine . In plus, voluntarul instruit corespunzator devine activ, atent si intreprinzator. Eu sant sigur ca daca un astfel de voluntar ar fi fost pe culoarul maternitatii Giulesti cand s-a produs tragedia, si-ar fi dat seama de pericol pe loc si ar fi spart usa fara sa mai stea mult pe ganduri, salvand pruncii aceia nevinovati de la o moarte groaznica.
Daca ne-am imagina acum clustere de pompieri, de cruce rosie, de activitati sportive, de ingrijire a animalelor fara stapan si de ce mai vrem noi si le multiplicam cu localitatile unei tari, ne vom da seama ce forta pot avea clusterele si ce usor ii va fi acelei tari sa mearga pe drumul progresului.
Nota: Am cautat pagina de web a acestei organizatii ca sa dau posibilitate doritorilor sa viziteze aceasta pagina. Chiar daca nu stiti germana, exista multe fotografii care vorbesc de la sine. Invit pe toata lumea sa dea o raita pe acolo. Veti fi impresionati. Iar celor care stiu limba, ii rog sa ne spuna impresiile lor. Ne vom da seama astfel mai bine ce mare vizionar a fost Corneliu Zelea Codreanu, daca astazi occidentul calca in domeniul organizarii pe urmele lui!
http://www.feuerwehr-edenkoben.de/index.html