EXPLOZIV ȘI EXCLUSIV: Interviul INTERZIS în Presa Românească
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 2, 2018
„… Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi.
Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne deja stabilit, agenda progresistă avansează, este de neoprit.
După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.”
Uniunea Europeană se prăbușește.
Pentru a prelungi unitatea internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda avansează.
Urmează să pătrundem în mintea unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți, năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a globalismului neoliberal.
Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până la urmă, arhicunoscute în spațiul românesc, interviul a deviat de la doxa conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țară noastră….
În această conversație îmi asum un rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavolului, provocându-l pe dizidentul Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile.
Interviul relevă o realitate suprimată de mass media și instruiește cititorul în arta retoricii moderne prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv.
Natura democrației din U.E., metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare mintală ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos.
Fără falsă modestie, vă prezint cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:
Interviu
Sterie Ciumetti – Domnule Mihai Șerban, milioane de români și-au părăsit țara. Nu credeți că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul economic din România?
Mihai Șerban – Ați făcut o afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?
S.C. – Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate etc.
M.S. – Dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice, dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa democrație, în mai puțin de două decenii toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.
S.C. – În mare, spuneți că s-a trăit mai bine în România pe vremea dictatorului Ceaușescu?
M.S. – Vreau să știți că asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și el un dictator?
S.C. – În România subiectul a fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de aceeași părere?
M.S. – Bineînțeles că nu. Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept Internaționalei Comuniste și celei capitaliste, disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs., este o realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi vorbesc despre epoca trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare.
S.C. – În România părerile sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a fost mai apropiată de o dictatură teribilă.
M.S. – Pentru Occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din Estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială, capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, provocând fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole, nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.
S.C. – Cine s-a împotrivit, poporul?
M.S. – Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca Mondială și F.M.I.
S.C. – Nu putem vorbi de sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează după niște principii de piață.
M.S. – Interesantă definiție… să înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg, Morgan, deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate?! Să fim serioși.
S.C. – Nu credeți că sună a discurs conspiraționist?
M.S. – Dacă revoluția franceză, cea bolșevică, primul și al doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam această acuzație. Istoria nu trebuie privită doar prin faptele ei, ci, îndeosebi, prin consecințele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e mare, a scris o carte unde aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura, grozav.
S.C. – Trecând peste intervalul respectiv, factorii economici arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E.: nu credeți că este un lucru pozitiv?
M.S. – După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu înseamnă că de această creștere profită românii, este pur și simplu o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau despre demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.
S.C. – Nu considerați consumismul drept un factor de creștere economică?
M.S. – Puterea de cumpărare este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de capacitatea de producție internă și export. Or, România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea controlată a blocului socialist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în Occident de astfel.
S.C. – Ceea ce spuneți este foarte grav, aveți dovezi în acest sens?
M.S. – Mai grav este să-ți extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale, nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?
S.C. – Bine, dar consumul nu se limitează doar la alimente?
M.S. – Aveți dreptate, pe lângă alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute de firme străine.
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. – Firmele străine, transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București să îmbogățești Parisul”. La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației, în general, asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!
S.C. – Folosiți termenul, asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale, parteneriate public-privat.
M.S. – Elementele de comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot acoperi, o vreme. Eu vă spun că inclusiv Constituția României a fost modificată, succesiv, pentru a permite jefuirea resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn, petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe. Vorbesc despre mii de miliarde de dolari furate sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi străine.
S.C. – Când spuneți guvern, faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor economice?
M.S. – Nu știu dacă să plâng sau să râd la afirmația dvs.! Această chestiune în jurul alegerilor democratice nu mai are nici o legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii, clasificarea dușmanilor etc., absolut totul este decis și dirijat de afară, în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.
S.C. – Dar nu puteți să spuneți asta și despre o țară ca Franța?
M.S. – Pasărea mălai visează! Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017 a fost prilejul de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau, Nathalie Artaud sau Jacques Cheminade au străpuns tavanul de sticlă și au avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea politică anunțată.
S.C. – Insinuați că Franța mimează democrația, aranjează alegerile?
M.S. – Eu nu v-am spus că se aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația, înțelegeți?
S.C. – Nu puteți să spuneți că toți candidații sunt corupți?
M.S. – În cazul de față nu putem vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest, populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania, cine îi acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă, cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa fondurilor pentru campanii și cenzura mass media formează un zid insurmontabil, deocamdată.
S.C. – În sistemul actual, politicienii mai pot reprezenta interesul popular?
M.S. – Vă reamintesc că democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor. Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca Centrală, atunci nu mai putem vorbi de interesul popular.
S.C. – În cadrul apartenenței la U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?
M.S. – Depinde de ce parte a gratiilor te afli! Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care dispune omul în fața progresiștilor.
S.C. – Va referiți la partidele de stânga?
M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne deja stabilit, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.
S.C. – Din ceea ce spuneți, reiese, dacă nu mă înșel, faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți că vehiculați un concept greșit?
M.S. – Poporul este masa asupra căreia se exercită Puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte elemente ale sistemului, nu se află în această categorie. Atunci când exersezi puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri, ocultând realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism în stare brută. Faceți o anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni sau medici și-au otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.
S.C. – Credeți că democrația a devenit un concept depășit?
M.S. – Nicidecum, dar formularea corectă este „democrația reprezentativă“. Adică forma viciată a democrației este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după rețeta aristocrației cosmopolite, care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în opoziție radicală cu democrația stricto sensu.
S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați că Uniunea Europeană este condusă de ruși?
M.S. – Nu, dar subiectul este foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.
S.C. – Politologii spun că Rusia este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un spațiu democratic?
M.S. – Democrația despre care vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani, a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria și în Crimeea demonstrează acest lucru. Astfel spus, de aici înainte, democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în a subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.
S.C. – Orientul rămâne un subiect foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de influențe americane?
M.S. – Când vorbim de Europa, ne referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate, uniformizate și, apoi, anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Or, capitalul transnațional, insinuat prin bănci și firme transfrontaliere, este deținut în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs. să trageți propriile concluzii.
S.C. – Bine, dar Uniunea Europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?
M.S. – Este o chestiune de terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E. nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa au respectat principiile democratice?
S.C. – Nu cred că Goldman Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs. pare oarecum exagerată, hazardată.
M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar Banca Centrală Europeană, da. Din anii ’90, în epoca lui Bill Clinton, toți președinții Băncii Centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs. Dacă îmi permiteți expresia, aș spune că hazardul nu este un drum cu sens unic.
S.C. – Să revenim la subiect, credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?
M.S. – Vorbiți de România prin prisma opoziției Rusia-Occident. De ce nu luați în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol. Sunt pro-român, sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu. În definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu a oricărui om.
S.C. – România este membru N.A.T.O., aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul din zonă, o trădare?
M.S. – Occidentul nu este în poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să vorbească despre trădare și, implicit, de moralitate. Să nu uităm că Occidentul ne-a dat pe mâna prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs. cine este: marele bancher din New-York, amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate impune unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este sub ocupație.
S.C. – Rușii au adus suferință în România, represiune, tiranie. Puteți nega acest lucru?
M.S. – Dacă vreți neapărat să-i numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Hannah Rabinsohn, recte Ana Pauker, nu a fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci: ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați, de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru pentru că tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își trăiește primele clipe de libertate de după Al Doilea Război Mondial.
S.C. – După părerea dvs., grupul Vișegrád este pro-rus?
M.S. – Grupul Vișegrád formează o antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E. Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că democrația a învins, Ura!, Ura! etc.
S.C. – Nu sunteți foarte tandru cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?
M.S. – Există o presă liberă sub forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă, aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un control al informației, o cenzură a realității, o reformulare ilicită a firescului, o manipulare a realului. Mass media sunt, pentru libertatea presei, ceea ce a fost colectivizarea pentru țărani, ori etatizarea pentru proprietățile private. Să fiu mai explicit: atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale naționale, orice încercare de ieșire din robie, tot atâta timp ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, românească, antiimperialistă.
S.C. – După sirieni, românii reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate să reziste în viitor fără această populație activă?
M.S. – Să nu facem amalgam: musulmanii despre care vorbiți au fost expatriați în mod expeditiv de axa sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste. Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa nu este întâmplătoare, ci dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De partea cealaltă, românii au fost victimele unui regim de ocupație mediatico-politico-financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice, strategice, politice etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat după aparatul falsei democrații.
S.C. – Ați făcut referire la o populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că comiteți și dvs. un amalgam, numindu-i pe toți musulmanii teroriști?
M.S. – Amalgamul, ca argument de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar tot teroriștii sunt musulmani. Vă place mai mult acest silogism?
S.C. – Putem vorbi despre terorism în Occident, dar în România?
M.S. – Absolut, da! Terorismul poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene, reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene, fast-food, propagandă pro-sodomistă etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nici o diferență între o bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o legislație criminală, ucigașă care pune în genunchi o națiune.
S.C. – Mă scuzați, dar nu am înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food-urile?!
M.S. – În S.U.A. patruzeci la sută dintre oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45 la sută dintre adulți și 25 la sută dintre copii suferă de obezitate. Vorbim despre o adevărată bombă cu întârziere și, totuși, guvernul american permite industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a obezității. Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă, neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează după aceleași principii.
S.C. – Unele voci din diaspora, o să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a populației din România. În ce constă această înlocuire?
M.S. – Înlocuirea despre care a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire“ și este o problemă abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că „Marea înlocuire“ nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și, mai pe larg, Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală, supermarket etc. Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul iudeo-stalinist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu minciuni letale.
S.C. – Din nou, nu credeți că sună a discurs complotist?
M.S. – În timp ce Catedralele cad sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce albii sunt tot mai puțin tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați, musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat… are rost să mai continui?
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. – Că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.
S.C. – Să revenim la conceptul marii înlocuiri și complexitatea acestuia: este și România o țară în proces de înlocuire?
M.S. – Vă repet, marea înlocuire nu este un doar un concept, ci și un plan politic și, în consecință, a devenit o realitate palpabilă. Când vorbim de România, înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum ideologic, și, într-o măsură mai mică, pe plan spiritual. Însă pe fond, marea înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii sunt plămădiți.
S.C. – Anumiți intelectuali vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând tocmai substanța profundă și specificul românesc care vorbiți, spunând că reprezintă un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această specificitate?
M.S. – Nu putem porni de la o teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea ușor. Intelectualii despre care vorbiți sunt, de fapt, ’telectuali, adică propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile. Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii, în marea lor majoritate, dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile – genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende asupra oricărei încercări istorice de mistificare și modificare a valorilor fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care ’telectualii încearcă să-l distrugă.
S.C. – Vorbiți despre oameni care își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?
M.S. – Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți într-un anumit interval de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e abil, teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja. Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării tuturor dușmanilor noștri și, mai ales, a minciunii occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află în exil.
S.C. – La ce vă referiți, unde vreți să ajungeți?
M.S. – Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național. Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ceea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E., o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.
S.C. – Înțeleg din ceea ce spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în Europa?
M.S. – Fără români, Occidentul ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor. Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa Răsăriteană. Pentru români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor – „de pradă“, cum l-a definit Nicolae Iorga –, iar lupta împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că Vestul, din păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e destul de tristă, asistăm la un genocid acceptat, dar nu ne privește pe noi. Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția iudeo-masonică din 1789 nu a reușit să producă metastaze mortale în Est, sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. În definitiv, dacă apartenența la U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât mai repede din această structură.
S.C. – Cum vedeți viitorul în Europa?
M.S. – În primul rând, nu cred că toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem construcția europeană de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor. Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv, cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am devenit garanții Europei.
S.C. – E de bine, e de rău?
M.S. – Este așa cum este. Avem posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să răspundem „Prezent“!
S.C. – Mulți Occidentali nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze deznodământul în următorii ani?
M.S. – Așa cum am mai spus, nu cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm, fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga alegerile, Ura!, Ura! etc. Între timp, occidentalii sunt tot mai colorați.
S.C. – Scapă cine poate?
M.S. – Întrevăd că în următorii 20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith, africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est. Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.
S.C. – Nu credeți că multiculturalismul poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru populațiile albe?
M.S. – Probabil că o să meargă, o vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de viață limitată și în câteva generații rasele vor fi uniformizate, metisate, omogenitatea o să devină noua normă, o subrasă hibridă o să domine și o să intrăm în era metisului occidental.
S.C. – Să spunem că acest scenariu de anticipare de tip horror movies devine o realitate, care credeți că ar fi rolul României?
M.S. – România trebuie să se integreze cât mai repede în grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență totală fața de U.E. și N.A.T.O., și să formeze un bloc de rezistență care să extindă cooperarea cu țările vecine, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova etc.
S.C. – Dacă înțeleg bine, vă referiți la ieșirea României din U.E.?
M.S. – Ieșirea României din U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată a tensiunilor și a brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, ne dăm seama că este o chestiune de timp până la implozie. Problema României în această configurație dezirabilă stă în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.
S.C. – Nu credeți că ieșirea noastră din U.E și N.A.T.O. ar pune în pericol siguranța României?
M.S. – Siguranță României față de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia, China… cine vrea să ne atace, Mehmed al Doilea? Vă rog, haideți să fim realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare, șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în cvasitotalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul acestei plutocrații. Marele economist Charles Gave, om de rețea și fin cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu țările arabe este condiția sine qua non pentru a putea menține populația Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și, nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este Cutia Pandorei, restul e literatură mass media.
S.C. – Plecând de la această constatare și dacă România ar ieși din această sferă de influență, nu credeți că am fi izolați din punct de vedere comercial?
M.S. – Încercările de izolare s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat U.R.S.S.-ul, dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită. Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia au format BRICS, o adevărată structură și un simbol al schimbării în puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai din taxe? Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor. Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de milioane de locuri de muncă. Noile investiții ne-ar permite ca după naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați. Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de care a vorbit Paul Goma.
S.C. – Ați prezentat o viziune foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică compromisă?
M.S. – Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece și, dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe democrația directă, puterea, controlul și voința nemijlocită a poporului român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales, a poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private, lobby-iști și ong-uri străine pe teritoriul național, conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm modelul elvețian.
S.C. – Care sunt calitățile principale ale democrației directe?
M.S. – Democrația directă împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității din care provine.
S.C. – După părerea dvs., care este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?
M.S. – Lipsa de orizont, lipsa informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.
S.C. – Anumiți intelectuali din țară încearcă să trezească aceste sentimente. Dan Puric ocupă această poziție, ce părere aveți?
M.S. – Dan Puric ocupă poziția pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă românismul și ortodoxismul în zona misticului, în complexitatea banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje forțează ușile deschise denunțând globalismul neoliberal, planurile ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și, bineînțeles, amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează și anume că cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității care-i promovează pe acești mari români. În definitiv, poziția naționalistului de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric) s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic. Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.
S.C. – Sunteți un intelectual, un publicist și un scriitor angajat, v-ați gândit să faceți politică?
M.S. – Nu cred că sunt un intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică este un intelectual ratat.
S.C. – De ce nu vă întoarceți în România?
M.S. – Momentul nu este încă potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor, altfel națiunea dispare.
S.C. – Ați scris o carte care se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?
M.S. – Plecând de la o stare accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și al doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere, am ajuns la cauze și analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit „cutiile negre“ ale României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.
S.C. – Ca să nu-mi reproșeze colegii că nu respect rigorile meseriei, trebuie neapărat să vă întreb: sunteți un antisemit?
M.S. – Vă mulțumesc pentru rigurozitate. Cred că cea mai bună definiție dată antisemitismului aparține marelui jurnalist și critic literar, Bernard Lazare – jidan el însuși, dar onest! – din care citez: „Antisemitismul se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit“.
S.C. – Bine, dar care este poziția dvs.?
M.S. – Imaginați-vă pentru o clipă următorul scenariu de groază: uzurpând identitatea românească străveche, niște țigani fără scrupule, de diferite cetățenii, împrăștiați pe întreg mapamondul, ar lucra concertat la distrugerea și anihilarea tuturor edificiilor create de civilizația iudaică. În măsura în care aceștia ar fi deconspirați, oare ar ezita cineva să-i numească români? Și dacă ar face-o, pe bună dreptate de astfel, credeți că țiganii ar scăpa basma curată acuzându-și victimele de antidacism? Să fim serioși.
@ FlorinCroitoru
Aici este un clip mai complet pe Youtube cu Biden care spune:
-Daca Rusia va ataca Ukraina, conductele Nord Stream vor fi disruse, Rusia nu va mai avea conductele de gaz.
O ziarista intreaba:
– Cum se va facea asta? La care biden raspunde:
O v-om face, iti promit eu ca suntem capabili sa o facem.
https://www.youtube.com/watch?v=Hpgwksjir1I&t=39s
De remarcat ca interviul a fost luat in aprilie 2018.
Adevarurile se confirma de-a lungul timpului, nu se estompeaza.
Interviu diamant: viziunea cumplita a Maestrului Mihai Cosmin Serban, se adevereste luand amplitudine, cu fiecare clipa ce traim!
Felicitari inca odata si scriitorului vizionar dar si jurnalistului de uimitoare acuitate a intrebarilor, Sterie Ciumetti! Amandoi foarte tineri pentru asa o trista maturitate a gandirii!
Felicitari pentru acest interviu emblematic .
VIITOAREA STRUCTURĂ EUROPEANĂ
De Dan Diaconu
N-o să comentez prea mult azi. Am aflat că există o a patra scurgere în conductele de gaz, ceea ce înseamnă că actele de sabotaj continuă. Din ipoteze înţeleg că întreg dezastrul a fost făcut de submarinul nuclear american USS Jimmy Carter, de pe care s-au lansat mini-submarine care-au făcut toate actele de sabotaj pe care le vedem. Cel mai probabil, cele două coridoare energetice vor deveni inutilizabile. Şi, cu acest punct, Rusia a fost îndepărtată definitiv de Europa.
OK, asta e, trebuie să privim lumea în faţă aşa cum e. M-am săturat de idioţi utili şi, mai ales, de securiştii care-au început să-mi invadeze din nou canalele de comunicaţie. Le ştiu schemele de propagandă, astfel încât îmi e efectiv scârbă. Încep să văd în reluare băsismul, iohannismul şi restul aberaţiilor care, din 2004 deturnează această naţiune. Din păcate acesta ne e destinul pe care-l lăsăm să ne invadeze.
O scurtă istorie a ceea ce trăim începe cu Malta, acolo unde s-a parafat terminarea Războiului Rece. În conformitate cu ceea ce ştim, s-a convenit ca NATO să rămână în componenţa sa de atunci şi să nu se extindă spre est. Nu s-a întâmplat. Americanii au profitat de slăbiciunea rezultată din implozia URSS, trezindu-se brusc cu o lume întreagă în care puteau face tot ce doreau. Exista o mică problemă: structura internă a economiei capitaliste care, pentru a continua să funcţioneze, avea nevoie de un cadavru pe care să-l ronţăie. Iniţia a fost Estul Europei. Vedem clar, pe propria noastră piele, cum ne-am transformat în hrană pentru hrăpăreaţa economie Vestică.
Occidentul a demolat economiile din Est pentru a şi le transforma în hrană. Se ştia însă că asta nu va dura mult şi că e nevoie de o nouă victimă, un nou cadavru pe care piraţii mărilor să-l tranşeze. Şi nu mai rămăsese decât Rusia. Însă, din nefericire pentru ei, în Rusia s-a retras tot intelligence-ul sovietic. Liniile secundare ale GRU şi KGB făcuseră strategia de revenire a ceea ce se mai putea salva din URSS.
După cum am mai spus-o, iniţial Occidentul a fost adormit cu Boris Elţîn. Apoi, venirea lui Putin a avut două faze: pe de o parte continuarea cântecului de sirenă, prin jocul unei cărţi aparent globaliste – care-a permis refacerea armatei şi a infrastructurii de securitate – după care afişarea adevăratei feţe, prin clamarea independenţei şi apelul la regulile de bună cooperare stabilite la nivel mondial.
O să vă rog să vă gândiţi dacă există vreun moment în evoluţia politică a Rusiei în care s-au comportat precum zapciii. Se tot vorbeşte despre „arma energetică” a Rusiei în condiţiile în care ruşii sunt cei care vor să dea gaz, iar paiaţele europene sunt cele care-l refuză. Adevărul este că nu veţi găsi nicio asemenea deraiere.
Dacă însă vă voi spune să vă îndreptaţi ochii spre adevăraţii zapcii, anume spre SUA, s-ar putea să aveţi o revelaţie. Dacă aţi fi pătruns prin intestinele puterii de la Bruxelles, aţi fi observat transparent că acolo nu-i nimic altceva decât o pârghie prin intermediul căreia SUA dictează politica europeană. Şi cum unora le vine probabil să mă contrazică, o să vă dau un exemplu scurt.
Mai ţineţi minte acţiunea Mani Pulite? A fost declanşată de SUA în momentul în care politica italiană milita pentru o independenţă reală faţă de SUA deoarece pericolul sovietic dispăruse. Astfel, toţi cei care „fluieraseră în biserică” au fost arestaţi şi acuzaţi de verzi şi uscate prinintermediul papiţoiului Antonio Di Pietro, care primea listele cu acuzele de la CIA, via Ambasadorul SUA din Italia.
Toate elementele pe care vi le spun au fost dezvăluite de ambasador, când se afla pe patul de moarte, probabil muşcat de regrete pentru ticăloşia pe care-a pus-o la cale şi care a distrus o naţiune. La fel se instrumentează ticloşiile peste tot în Europa, iar la noi aţi văzut copia la indigo efectuată de jigodia Koveşi împreună cu securiştii lui Maior-Coldea. Asta e politica efectuată de SUA. Se încalcă orice lege – inclusiv cea a bunului simţ – pentru a-şi păstra supremaţia. Dar care-i problema? – se vor întreba scepticii.
Problema e simplă: Europa era o fabrică, iar Rusia priza care-i furniza energia ieftină de care avea nevoie. Într-o asemenea structură, Europa funcţiona independent faţă de SUA. Nu s-a manifestat deschis niciodată vreo idee despre alungarea americanilor de pe Continent, dar era limpede că, după o întărire a relaţiilor, acesta va fi rezultatul. Şi era natural aşa deoarece Uniunea Europeană doar concurând real se poate menţine la suprafaţă.
OK, acum trecem la realitatea de azi. SUA au întrerupt brutal legăturile Europei cu Rusia. În Germania şi-au pus paiaţele. În Franţa, de asemenea, la putere e paiaţa lor. În rest puţin contează. Dar nu vă gândiţi că e mare diferenţă. Serviciile secrete americane ţin din scurt politica, astfel încât chiar şi o deraiere de tip Meloni se va transforma într-o dezamăgire de tip Tsipras. Ăsta-i jocul menit a da speranţe după care „să se demonstreze” că acele speranţe nu sunt aplicabile. E simplu!
Bun, ce se va întâmpla? Europa va intra în întuneric. În ciuda tuturor „garanţiilor” care se dau, UE nu are cum să-şi asigure energie ieftină. Atât cea nucleară, cât şi GNL-ul american sunt soluţii extrem de scumpe. Având la bază o energie scumpă, vei avea ca rezultat produse scuumpe. În plus, acea energie nici măcar nu este suficientă.
Asta înseamnă că Europa ve fi împinsă în bezna economică. Şi nici nu e greu de intuit cum, trebuie doar să te uiţi peste giganticul portofoliu de obligaţiuni achiziţionate de BCE ca să-şi dai seama că întreaga zonă EURO poate fi dinamitată în orice secundă. Asta au urmărit americanii: să lege câinele. Şi au două lanţuri: unul energetic, iar celălalt financiar. UE e priponită şi va sta aşa cât timp vor dori americanii.
E totuşi cât se poate de clar că, după ce-ai priponit un animal prost trebuie să-i dai de mâncare deoarece altfel îţi moare. Deocamdată americanii se mulţumesc să-şi ţină prada la limita de supravieţuire(de-aia auziţi de economisire, crizaă alimentară s.a.m.d.). Speră ei că, după ce vor îmblânzi şi Rusia, Polonia va deveni nodul energetic deoarece pe acolo se va putea scurge gazul rusesc către Europa. Şi se va scurge atâta gaz cât vor ei. Este, deci, cât se poate de clar că întreaga strategie americană se bazează inclusiv pe gazul rusesc.
Însă nu trebuie să vă gândiţi că ruşii ar fi nişte prostovani. Alungaţi din Europa, ei trebuie să-şi găsească un rost în lume. De aceea îşi îndreaptă infrastructura spre Asia. India şi China sunt principalele ţinte. Vor reuşi? Cu India încă e neclar deoarece sunt probleme cu traseul. În ceea ce priveşte China e simplu: s-a parafat. Şi China e la fel de dornică de răzbunare istorică pe SUA ca şi Rusia.
Cine va pica victimă? În mod sigur Europa. Condamnată la subdezvoltare, Bătrânul Continent nu mai are absolut nicio şansă. Şi părerea mea e că gazul pe care se bazează americanii va fi tăiat definitiv de ruşi. Sub nicio formă nu vor mai juca jocul pe care-l cântă SUA.
Ucraina va rămâne o formă fără fond. După ce Rusia îi va captura toată zona litorală – refăcându-şi teritoriul istoric, Ucraina va rămâne un Banderistan sau Nullandistan care va trebui suportat de către europeni. Marea problemă se va constata atunci când vor hotărî să revină la patria-mamă, adică la Rusia. Priviţi-i acum pe ceceni şi puteţi vedea viitorii ucraineni.
Structura noii Europe va fi una haotică. Unele ţări vor fi lăsate libere, altele – printre care şi noi – vor fi ţinute cu forţa la jugul american. Asta cât timp se va mai considera că Europa va mai avea vreo importanţă strategică. Acesta e adevărul, priviţi-l în faţă!
Bonus,
PE SCURT
* Yuanul și rubla vor înlocui dolarul înPakistan https://english.almayadeen.net/news/politics/yuan-and-ruble-to-replace-dollar-in-pakistan:-pakistani-offi
* Ați auzit că Xi Jinping a fost arestat la domiciliu? Sigur ați auzit! I-ați crezut pe propagandiști? Cei care au răspuns afirmativ acestei întrebări ar trebui să meargă să-și ia certificat de prost.
* Producția companiei Kalașnikov a crescut cu 40%. Culmea, nu operațiunea din Ucraina e motivul, ci cererea la export!
* UE a interzis importurile de săpun și de hârtie igienică din Rusia. E limpede ce urmează: în câteva luni vom scoate arma secretă împotriva rușilor: putoarea medievală. Rachetele le mai interceptezi, dar ce te faci cu mirosul de hoit nespălat, că nu-l poți opri cu nimic. Și dacă nici hârtie igienică nu e … vă imaginați ce iese. Aveți rezerve?
* Ca să înțelegeți că ceea ce urmează nu e de joacă, vă voi spune că patru nave rusești și patru nave chineze, însoțite de două submarine de suport au intrat în Zona Exclusivă Americană, la nord de insula Kiska. Trei dintre nave aveau la bord rachete Kalibr cu încărcătura nucleară. După ce au fost detectate de US Navy, navele s-au răspândit în direcții diverse, cel mai probabil executând un exercițiu de dinainte stabilit. Ce-i cu zona aceea? Acolo se află o bază stealth a SUA și jocul pare a face parte dintr-un scenariul de genul „v-am văzut, știm ce faceți”.
E interesantă coordonarea ruso-chineză!
* Merkel le-a spus apăsat idioților din politica actuală să nu cumva să creadă că Putin glumește atunci când amenință cu arma nucleară. În ciuda tuturor nefăcutelor lui Merkel, cel puțin a avut capul pe umeri. Iar ceea ce spune acum sper să fie receptat de idioții utili ai planetei. Altfel va fi jale.
Fără legătură cu subiectul, dar mi se pare foarte importantă această declarație dată de Biden: https://www.youtube.com/shorts/ve4NvTdvXB4 Aici el spune că americanii vor sparge cele două conducte Nord Stream. Credeți că e fake?