ATAC DUR la adresa lui Iohannis. Proiectul președintelui este demolat: „Nu produce niciun fel de soluție concretă”

Autor: Andrei Apostol | joi, 06 decembrie 2018 | 0 Comentarii | 917 Vizualizari

Raportul România Educată a fost lansat ieri în dezbatere publică. O serie de personalități publice s-au alăturat demersului, însă nu toate reacțiile au fost pozitive.

Contactat de Edupedu, Mircea Miclea, fost ministru al Educaţiei, tranşează dur subiectul, declarând că se aştepta ca raportul să conţină mai puţine teme de discuţie şi mai multe soluţii:

„Să iau un exemplu: dacă prezinţi 2 scenarii de organizare a ciclurilor de studii care sunt diametral opuse, or il pui pe unul, or pe celalalt. Nu le poţi face pe amândouă. Dacă le propui, practic nu propui niciun scenariu, ci o temă de discuţie. Or noi avem nevoie de o soluţie, nu de o temă de discuţie. Din păcate, raportul abundă în teme de discuţie, şi nu în soluţii,” a declarat Mircea Miclea.

De asemenea, fostul ministru al Educaţiei critică faptul că raportul prezintă drept noutăţi mai multe măsuri care au mai fost discutate în trecut, unele dintre ele transformându-se chiar în legi.

„Ideea unui liceu de 3 ani a existat nu numai în concepţia anterioară, dar a şi fost implementată în Legea educaţiei înainte de a fi schimbată de Ponta. Tezele naţionale au fost implementate odată, le-a susţinut şi dna Andronescu. Inclusiv ideea transformării şcolilor postliceale în colegii a susţinut-o şi dna Andronescu şi nu pot să spun că e un lucru neapărat rău, dar simplul fapt că îi schimbi denumirea nu înseamnă că schimbi şi calitatea. Trebuie să schimbi profilul de absolvent. Redenumirea poate să sune bine, dar ea nu creează o nouă realitate. E aceeaşi realitate, cu altă denumire,” a mai completat Mircea Miclea.

Fostul minsitru al Educaţiei precizează totuşi că raportul conţine şi probuneri bune, dar care din păcate sunt mult prea generice:

Sunt şi unele lucruri corecte, din păcate foarte vagi. De pildă, ideea unui BAC tot mai diferenţiat. Este însă destul de vag exprimată: nu poţi să mergi cu o chestiune atât de vagă. (…)La învăţământul superior sunt unele propuneri bune, dar sunt foarte generice. Dacă citiţi obiectivele prezentate la învăţământul superior, sunt banale. (…) E doar o poveste. Nu aşa. Facem ştiinţă pe care bazăm educaţia sau facem păreri, se întreabă fostul ministru al Educaţiei din guvernul Tăriceanu.

*