Un erou basarabean din s. Zubrești-

Gavrilă Andronache

–––––––––––––––––
” Eroii noștri –
Căzut cu arma în mâini”

Jurnal de Chișinău /
de Gheorghe Mârzencu, august 2013

http://www.jc.md/eroii-nostri-…

În aceste zile, se împlinesc şaizeci de ani de la moartea eroică
a lui Gavril ANDRONACHE,
neînfricat luptător pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică.

A căzut într-o luptă inegală cu trupele speciale ale securităţii. Aflat mai mulţi ani în fruntea unui detaşament de rezistenţă armată antisovietică, la îngemănarea codrilor Străşeni, Orhei şi Călăraşi, venise pentru scurt timp acasă, în satul Zubreşti, Străşeni. A fost urmărit şi înconjurat de armata securiştilor. În noaptea de 17 spre 18 august 1953, l-au atacat prin surprindere, dar el a ripostat cu dârzenie. Târât dimineaţa la un spital din Chişinău, medicii i-au numărat peste cincisprezece răni mortale. El însă, aşa ciuruit, a mai trăit vreo zece ore după aceasta.

Cel mai longeviv luptător antisovietic

Născut în anul 1902 la Zubreşti, Străşeni (după alte surse, s-a născut la Vâprova, Orhei), Gavril Andronache a crescut şi s-a format în mediul firesc al Basarabiei româneşti. A reacţionat cu ostilitate la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi din iulie-august 1941 a revenit în serviciul Statului Românesc, mai întâi ca lucrător al primăriei din localitate, apoi a fost numit şef al postului de jandarmi din satul Vâprova, Orhei.

În primăvara anului 1944, frontul sovieto-român a ajuns până în preajmă şi el s-a înrolat în armata română regulată. În acel august necruţător intrat în istorie şi sub denumirea „Operaţia Iaşi-Chişinău”, Gavril Andronache a reuşit să scape din încercuirea sovietică. Un an mai târziu, îl aflăm şef al fabricii de vin din Zubreşti. Dorinţa de a nu admite străinii pe pământul său natal l-a mişcat mereu spre o luptă cu noul regim sovietic antiuman.

Împreună cu alţi patrioţi ai plaiului, în 1945, au format o organizaţie clandestină antisovietică. Într-o notă a securităţii din ianuarie 1946, ce se află în dosarul lui Gheorghe Focşa din satul vecin Tătăreşti, şi el slujitor al jandarmeriei române până în 1944, îi găsim şi pe zubreştenii Gavril Andronache şi Dumitru Lupaşcu. Pe parcurs, au aderat şi alţi temerari, între care Gavril Botnari din Grebleşti, pe atunci şeful fabricii de vin din Cobâlca (Codreanca) care se va afla alături de Andronache până în ultima zi a acestuia.

Codrul, frate cu românul

Imediat ce au revenit sovieticii în 1944, securitatea lui Stalin a început a-i vâna pe toţi basarabenii care au colaborat cu regimul românesc. Numai pentru că în timpul războiului şi-a făcut serviciul în altă localitate decât în cea în care îşi avea casa, bătăile de noapte în uşa lui Gavril Andronache au întârziat cu un an şi ceva. Încă puţin şi ar fi fost şi el arestat. Fără să aştepte însă, Gavril Andronache şi-a luat arma, o carabină românească, şi s-a ascuns în codru. În 1947, în pădurea dintre satele Zubreşti, Recea şi Tătăreşti, numită Ghireşti (în altă parte este atestată cu numele Limbar), Gavril Andronache a fost rănit într-o ciocnire de focuri cu un grup de securişti. Din arhive aflăm că l-a pus pe picioare medicul din Recea, Sidor Dulgheru, care avea şi el nişte socoteli cu sovieticii.

Lupta antisovietică, o mişcare a întregului popor din zona respectivă

Armata din pădure a lui Gavril Andronache s-a bucurat de susţinerea largă a populaţiei. Mai ales pe timp de iarnă, când pădurile din părţile noastre devin mai vulnerabile, luptătorii din codru şi-au găsit adăpost la case conspirative în satele din împrejurimi. În dosarele penale ulterioare, intentate combatanţilor din organizaţia antisovietică a lui Gavril Andronache, organele de anchetă au înregistrat zeci de nume şi locuinţe care i-au adăpostit pe partizanii noştri. Oamenii din satele respective le puneau la dispoziţie adăposturi, haine şi mâncare, îi informau despre apariţia grupurilor de militari. Astfel, şi-au pus la bătaie viaţa şi libertatea circa o sută de persoane din satele Zubreşti, Tătăreşti, Recea, Găleşti, Grebleşti şi altele din apropiere.

În 1949, mişcarea de rezistenţă ia amploare

Teroarea roşie venită de la Kremlin a lovit în bietul basarabean mai ales în iulie 1949. Zeci de mii de copii, femei, bătrâni au fost smulşi noaptea din culcuşul lor cald şi trimişi în pustietăţile Siberiei. Le-a fost sortită aceeaşi cale şi familiilor grupului de luptători – Gheorghe Focşa, Gavril Botnari şi alţii. Alături de Gavril Andronache, aceştia însă au reuşit să se ascundă, mutându-şi cu fermitate traiul în codru, cu întreaga lor familie. Li s-au alăturat alţi evadaţi din zona morţii siberiene şi anume, Spiridon Magari, Afanasie Magari, Filip Magari, Grigore Iovu, Nicolae Cheptene, din Recea, Mina Cogan din Grebleşti, Mihail Ninică din Teleşeu şi alţi „deschiaburiţi”. Ceva mai târziu, organizaţia antisovietică de partizani a lui Gavril Andronache s-a completat cu neînfricaţii luptători Sergiu Voinovan din Zubreşti şi Ion Gălescu din Găleşti.

Toţi, inclusiv femeile, deţineau echipament militar, în special carabine româneşti şi ruseşti, dar şi pistoale, arme de vânătoare şi mitraliere. Numărul de luptători cu dislocare permanentă în codru ajungea până la douăzeci. Aveau de fapt mai multe dislocări în formă de bordeie camuflate, principalele situându-se în pădurile Larga de lângă Recea şi Lopatna de lângă Cobâlca. Partizanii noştri dispuneau şi de aparat de radio, noutăţile postului „Vocea Americii” difuzându-le apoi printre ţărani.

Armata din pădure a avut nenumărate ciocniri cu trupele regulate ale securităţii, pe timp de zi şi de noapte, la distanţă şi piept la piept, iar uneori chiar pe frontul invizibil. Eroii noştri aveau zeci de locuinţe conspirative şi mai mulţi informatori în mijlocul securiştilor. Le erau prieteni mai ales pădurarii, dar şi lucrători ai primăriilor sovietice, care la necesitate le perfectau documente de acoperire.

Amploarea mişcării de rezistenţă armată antisovietică din zona Străşeni-Orhei-Călăraşi i-a făcut până şi pe sovietici să recunoască: în faţa lor era nu un grup, nici măcar un detaşament, ci o „organizaţie contrarevoluţionară antisovietică”.

Eroii adevăraţi, eroi neştiuţi

Lupta cu statul terorist sovietic a fost însă inegală. După mai multe schimburi de focuri, alături de Gavril Andronache au mai căzut cu moarte de erou Afanasie Magari şi Nicolae Cheptene, alţi luptători fiind răniţi, apoi condamnaţi la moarte sau la ani grei de puşcărie. Au reuşit însă şi ei să trimită în mormânt trei securişti.

Intensificând teroarea, securitatea sovietică a putut în toamna anului 1954 să dezmembreze organizaţia lui Gavril Andronache, unii combatanţi rămânând de fapt să mai lupte pe cont propriu până la începutul anilor şaizeci. Materialele adunate şi dosarele celor arestaţi însă au fost ţinute în arhive ascunse toţi aceşti şaizeci de ani. Şi chiar astăzi, ca să ajungi la ele îşi trebuie permise speciale…

De fapt, acesta este paradoxul basarabean viabil de când îl ştim: eroi falşi şi importaţi gen Kotovski, Koşevoi sau Kosmodemianskaia, dar mai ales tancurile acestora, mai sunt glorificaţi pe alocuri, li se mai păstrează monumente şi străzi sau localităţi în numele lor.

În acelaşi timp, sovieticii au reuşit să ţină ascunse zeci de ani la rând faptele adevăraţilor eroi, cum a fost şi este Gavril Andronache. De fapt, acest neînfricat român trebuie să-şi ocupe locul firesc în galeria eroilor naţionali ai statului ce se vrea „independent”, Moldova.
–––––––––––––––––––––––
George MĂRZENCU, Jurnal de Chişinău/ 2013