Un cuvînt armânesc care confirmă adevărul crucial
Iisus și ostașii romani
Unul dintre momentele cele mai tragice și ultime ale existenței lui Iisus ca ființă omenească este acela în care, crucificat, Mântuitorul cere apă. În trupul său secătuit de sânge, deshidratat, fiecare celulă plânge după o picătură de apă, lichidul primordial al vieții.
Precum se știe, soldații romani care îl păzeau pe Iisus, în loc de apă i-au dat să bea oțet, exact „pe invers” de ceea ce Iisus ceruse și avea nevoie. În evanghelii avem următoarele relatări ale momentului:
1. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă acesta.
Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, umplându-l cu oțet și punânându-l într-un vîrf de trestie, îi da să bea. Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l scape!… Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. (Apud Matei)
2. La Marcu, text aproape identic.
3. La Luca: Și sta poporul privind. Iar căpeteniile își băteau joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit; mântuiască-Se și pe Sine Însuși dacă el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!… Și îl luau în rîs ostașii, apropiindu-se și aducându-I oțet și zicându-I: Dacă ești împăratul iudeilor, mântuiește-te pe tine însuți!…
4. La Ioan: După aceea, știind Iisus că de-acum toate s-au săvârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Și era acolo un vas plin cu oțet; atunci ei punând în jurul unei ramuri de isop un burete plin cu oțet, I l-au dus la gură. Deci, când a luat oțetul, Iisus a zis: Săvârșitu-s-a!… Și, plecându-Și capul, Și-a dat duhul.
Reacția, altminteri promptă a soldaților romani, este considerată, de 2000 de ani, ca probă de cinism extrem, de răutate și neomenie, de bestialitate tâmpă, cazonă, a unor brute cu chip de om! Gloria romană, a poporului care a făcut cel mai mult pentru civilizarea Terrei, inclusiv pentru răspândirea creștinismului, a avut întotdeauna de pierdut de pe urma acestui episod biblic, taxat de toți creștinii cu severitate. În vremuri mai noi, ale noastre, evreii (unii evrei, vorba lui Paul Goma) încearcă să transfere pe seama acestei brutalități romane, latine, întreaga răspundere pentru calvarul îndurat de Mântuitor.
Citind și recitind de-a lungul anilor povestea biblică a răstignirii Domnului, m-am împăcat destul de greu cu acest pasaj și, de fapt, cu întreg capitolul suferințelor îndurate de Iisus . Ca om, mi-e greu să admit, să înțeleg fapte de care nu mă simt în stare a le făptui. Am crescut cu teama că, fără voia mea, sub presiunea vieții, a hazardului, aș putea comite o vărsare de sânge sau aduce cuiva alte suferințe asemănătoare celor îndurate de Iisus. M-am regăsit în duhul străbunilor când am aflat de la mama că tată-su, ciobanul Stan Licoi, născut la Rășinari și trecut la Domnul în Dobrogea, în satul Valea Neagră – azi Lumina, rostea două rugăciuni pe zi, în mod obișnuit: una seara, la culcare, alta dimineața. Și se ruga dimineața să-l ajute Dumnezeu să nu facă vreo faptă rea peste zi, în ziua care mijea dinspre Răsărit, să nu pricinuiască cuiva un necaz, o suferință… Iar seara mulțumea lui Dumnezeu că i-a fost ascultată și împlinită rugăciunea cu care își începuse ziua…
Zic dar că lectura acestui „capitol” biblic a mers totdeauna mai greu. La un moment dat m-am simțit chiar mușcat de „șarpele îndoielii”, mirându-mă de promptitudinea legionarului roman care a găsit așa de repede un vas cu oțet. Ce să caute un vas cu oțet la îndemâna soldaților care păzeau un crucificat, așteptându-l să-și dea sufletul?! Nu cumva… Doamne, ferește!, îmi ziceam și citeam grăbit mai departe, să nu cad în păcat zăbovind prea mult asupra acestui detaliu. Un detaliu și nimic mai mult!
Iată însă că norocul mi-a surîs și – cred eu, se vădește că de mirat nu m-am mirat degeaba. În locul cu pricina trebuie operată, foarte probabil, o mică și foarte însemnată corectură! Am mai spus-o și o mai spun o dată: numai proștii nu se miră!… Așa m-am mirat și eu de unde aveau soldații romani oțet asupra lor!
În urmă cu câteva luni, așadar, a apărut o carte intitulată Fondul principal lexical al Aromânei. Autor, un fost student, Nichita Vancea, pe grecește Vantsias. A fost teză de doctorat, condusă de domnul acad.Grigore Brâncuș. Față de teză, cartea este mai personală, mai bogată în ipoteze, îndeosebi etimologice, unele mai riscante, altele mai probabile. Dintre ele, una este sigur deosebită, mai ales în privința comentariului. Excepțională! Menită să-i aducă autorului o binemeritată faimă. Citez, așadar, de la pag. 313:
„Puscă („oțet”) < lat. posca
Un cuvînt cu totul deosebit!
Există numai în aromână, deși de origine latină. Lucru ce, zicem noi, subliniază importanța studierii variantei aromâne în contextul romanic.
Posca în latină era denumirea unei băuturi răcoritoare făcută din oțet amestecat cu apă și îndulcită cu miere, băutura legionarilor romani care, atunci când erau în formații de luptă, transpirau foarte abundent, din cauza armurilor grele ce le purtau, de aceea existau sclavi special însărcinați cu distribuirea – în burdufuri – a poscăi în rândul legionarilor chiar și-n timpul luptelor.
De ce oare s-a păstrat numai în aromână? Aromânii de astăzi sunt cumva urmașii legionarilor ce cuceriseră pentru Roma regiunea balcanică? Faptul că factorul legionar este foarte pregnant la aromânii care trăiesc în România de pildă poate fi o reminiscență a vremurilor glorioase de odinioară…
Acum, pusca armânească poate elucida o nedreptate a istoriei, un caz tipic de creare de „mituri” instigatoare la ură și resentimente religioase.
Copil fiind, uram modelul „legionarilor romani” din cauza profesorului de religie care, foarte plastic de altfel, își exprima imensa repulsie față de latini pentru faptul că, atunci când Christos, deja pe cruce fiind, spusese că îi este sete, legionarii romani, culmea cruzimii, i-au dat oțet, inumanii…
Iar acum pricepem că de fapt i-au dat posca, de milă tocmai…”
Acesta este textul prin care se lansează o ipoteză copleșitoare: gestul soldaților romani, înfierat vreme de două mii de ani, se salvează datorită cuvîntului aromânesc PUSCA, datorită unei etimologii! Un cuvînt care a dispărut din toate celelalte idiomuri romanice și s-a păstrat numai la ciobanii vlahi din Pind… Și așa cum strămoșii acestor vlahi au echivalat posca din latină cu oțetul, zicându-i oțetului posca, iar mai târziu și până azi pusca, la fel martorii civili și ne-latini ai crucificării, neștiind ce era posca, dar mirosindu-le a oțet, vor fi crezut că soldații ceia chiar oțet i-au dat Mântuitorului, gest care nu putea fi înțeles decât ca o culme a cruzimii, a răutății cinice, drăcești!
Recitind acum cu alți ochi pasajul biblic, s-ar părea că Mântuitorul, gustând din băutura primită de la ostașii romani nu reacționează ca la oțet, ferindu-și buzele de ea, refuzând-o. Că acea băutură i-ar fi sporit suferința nu rezultă din termenii relatării. Putea oțetul să aibă un efect mângăietor, alinător? În niciun caz! Și atunci cum se explică că „Iisus a luat oțetul”, nu l-a respins, nu s-a ferit, nu l-a depărtat de buzele sale? Se pare că explicația prin aromână, prin etimologia cuvîntului puscă, este acceptabilă: oțetul nu era oțet, ci era posca, băutură benefică pentru a stinge setea. Să luăm în calcul că Iisus mai băuse vreodată posca?…
Oricum, reacția martorilor este aceeași cu reacția de peste câteva secole a străromânilor care, ca strămoși ai aromânilor, la un moment dat n-au mai știut ce este posca, probabil că dispăruseră și legionarii din orizontul existenței lor, în creierul munților, și i-au atribuit poscăi o semnificație după izul emanat. Atât de pregnant, de înțepător!
Ceva din mecanismul mental al acestei schimbări de sens întâlnim și în cuvîntul latin acetaria, derivat de la acetum, și denumind o salată de legume stropită cu untdelemn și oțet. Deși este în cantitate mai mică decât uleiul, oțetul își face mai bine simțită prezența, dând numele său acestui fel de mâncare. La fel s-au petrecut lucrurile și cu martorii crucificării. Lichidul din care Iisus a băut de sete mirosea a oțet, deci oțet i s-a dat, și-au zis martorii. Cutremurați sufletește de cinismul gestului se pare că nu au fost martorii, ci posteritatea, cititorii evangheliilor. Martorii ar fi fost și ei cutremurați dacă din reacția lui Iisus s-ar fi putut deduce că băutura respectivă i-a sporit sufeințele.
Închei aici comentariul prin care am nuanțat observația atât de pertinentă a colegului Vancea. Vlahos, după porecla din studenție.
Adaug însă la comentariul fostului meu student următoarele: faptul că pe lângă oțet (acetum, în latină), romanii mai foloseau și posca, o băutură răcoritoare, aflată în dotarea zilnică a soldaților romani, îndeosebi în zonele călduroase ale Imperiului, face din acest episod biblic un argument deosebit de convingător privind istoricitatea, realitatea celor relatate. Face de rușine încercările unor nesăbuiți, în frunte cu un Friederic Engels, de a contesta Evangheliile, însăși existența Domnului Iisus. Dacă cele relatate în Evanghelii ar fi invenții, rod al imaginației omenești, acea minte nu avea cum să conceapă povestea cu oțetul. Căci mintea acelui om, dacă cunoștea că soldații romani umblă la ei cu posca, ar fi știut și că acea posca nu era oțet și ar fi folosit termenul potrivit.
Mincinosul – sau, în general, cine scornește o poveste, un scenariu, are grijă să se facă crezut, să fie credibil. Iar dacă celui care, zic unii, a scornit evangheliile, i-ar fi trecut prin minte episodul cu oțetul, dacă s-ar fi gândit să introducă oțetul ca element component al inventatului supliciu christic de pe Golgota, acel talentat născocitor ar fi știut că prin textul său naște în mintea cititorului întrebarea: ce să caute oțetul în dotarea soldatului roman aflat în misiune de pază la crucea unui condamnat la moarte? Textul său trebuia să facă verosimilă prezența oțetului, ca oțet, la îndemâna soldaților romani. Care soldați, precum scrie la Evanghelii, au reacționat imediat la suspinul trupului însetat. Prea prompt ca să fie în batjocură – îmi dau seama acum… Foarte prompt, așadar. În asemenea situație pui mâna pe ce-ți cade la îndemână. Și cum și de unde să aibă la îndemână soldatul roman un vas cu oțet?!… Ci, putem spune acum, soldatul roman I-a oferit lui Iisus lichidul cu care el însuși își potolea setea!
Nu este exclus ca cercetarea textelor vechi să ne ducă la desoperirea că intra în ritualul crucificării ca muribunzilor să li se ofere posca…
În toate ipotezele noi cu care ne încearcă Domnul Iisus credința, nu mai poate fi vorba de un gest inuman al ostașilor romani, ci dimpotrivă, se pare…
Așadar, martorii civili ai crucificării au asistat la momentul când Iisus cere să bea ceva de sete, îi văd pe soldații romani grăbindu-se să-i ofere ceva, dar nu apă, așa cum te-ai fi așteptat, ci un lichid care mirosea a oțet. Iar după mintea martorilor, acel lichid care mirosea a oțet nu putea fi decât oțet! Și oțetul intră astfel în tradiția orală a celor petrecute în acest episod, ulterior cuprins în textul evangheliștilor.
Nu e de mirare că s-a petrecut această neînțelegere, această decodare greșită a unui gest, a unui miros! La nivelul uman, asemenea neînțelegeri sunt firești și se petrec des. La nivelul sacru, mistic, al textului biblic, să descoperi în această inadvertență a mărturiei o confirmare, iar nu o infirmare a mărturiei, a celor relatate, pare a fi un semn tainic, cu valoare de revelație, menit să ne întărească în credință. Sau, după caz, să-i readucă la credință pe scepticii înzestrați cu un spirit critic pustiitor de suflete. Nu întâmplător tînărul de la care a pornit această revelație, pentru mine sacră, este un „om al zilelor noastre”, aflat în pragul cedării dinaintea scientismului ateu.
Se pare că anodinul cuvînt machidonesc PUSCA, de la marginea Imperiului roman și a limbii latine, salvat ca prin miracol în vorbirea unor ciobani uitați de Dumnezeu și de lume, ne mai scoate o dată la limanul credinței sau, după caz, al meu, ne întărește.
Mulțumescu-ți, Doamne!
De Sf. Ion 2011
Ion Coja
Post acriptum 23 septembrie 2013
Pe blog, domnul Miron Scorobete face următorul comentariu pe care îl adaug cu bucurie la textul meu, text prilejuit, cum am spus deja, de textul altui român de ispravă. Iată completarea, doctă și inspirată:
„Spuneti: “Nu este exclus ca cercetarea textelor vechi să ne ducă la desoperirea că intra în ritualul crucificării ca muribunzilor să li se ofere posca…”
Intuitia dv nu a dat gres. Iata explicatia in “Dictionar biblic”, Ed. Cartea crestina, Oradea, 1995, p. 954: “Bautura romanilor numita p o s c a era foarte asemanatoare cu otetul si facea parte din ratia soldatilor. Din aceasta bautura I S-a oferit si lui Hristos cand era pe cruce; avea un gust diferit de cel al bauturii calmante aromata cu smirna cu gust intepator pe care a refuzat-o mai devreme”.
Ca nu mai gasim termenul decat in aromana eu vad in aceasta lucrarea Providentei. Asa cum exista un ADN in registrul somatic, exista unul si in cel spiritual. Noi avem in spiritualitatea noastra “cromozomi” ai divinitatii, iar cuvantul scos in evidenta de dv e o reflexie a acestei realitati.”
o singura precizare fac – limba romana are cuvantul posirca, ce se refera la un vin prost [POȘÍRCĂ s. (reg.) holercă, poașcă, spălătură, țâșpoacă, vurt, (Mold. și Transilv.) leoarcă, (Transilv.) liur, (Mold.) liurcă. (A băut o ~.)] … cine stie de unde o veni el ca termen…
Pardon. Am incurcat borcanele. Era vorba despre comentariile la alt articol:
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/aromanii-din-cadrilater/
Si daca se doreste se poate face o comparatie. Intr-adevar machedonii seamana cu evreii din multe puncte de vedere.
De exemplu noi nu am avut niciodata un stat propriu cu limba noastra materna la nivel oficial. Si nici nu il vom avea vreodata pentru ca nu il dorim. In Macedonia se va vorbi greceste pentru totdeuna. Asta nu inseamna ca nu avem o limba. Noi sintem parte organica si din latinitate si din elenism.
De asemenea conservatorismul, endogamia, capacitatea de revitalizare si altele sint comune noua si evreilor. La fel de bine exista si deosebiri. E treaba fiecarui popor cum isi gestioneaza relatia cu celelalte neamuri. In general noi ne-an identificat cu interesele celorlalti langa care am trait. E pur si simplu o alegere. Bine sau rau, e treaba istoriei.
Sa fim sanatosi toti.
Si daca se doreste se poate face o comparatie. Intr-adevar machedonii seamana cu evreii din multe puncte de vedere.
De exemplu noi nu am avut niciodata un stat propriu cu limba noastra materna la nivel oficial. Si nici nu il vom avea vreodata pentru ca nu il dorim. In Macedonia se va vorbi greceste pentru totdeuna. Asta nu inseamna ca nu avem o limba. Noi sintem parte organica si din latinitate si din elenism.
De asemenea conservatorismul, endogamia, capacitatea de revitalizare si altele sint comune noua si evreilor. La fel de bine exista si deosebiri. E treaba fiecarui popor cum isi gestioneaza relatia cu celelalte popoare. In general noi ne-an identificat cu interesele celorlalti langa care am trait. E pur si simplu o alegere. Bine sau rau, e treaba istoriei.
Sa fim sanatosi toti.
Si daca se doreste se poate face o comparatie. Intr-adevar machedonii seamana cu evreii din multe puncte de vedere.
De exemplu noi nu am avut niciodata un stat propriu cu limba noastra materna la nivel oficial. Si nici nu il vom avea vreodata pentru ca nu il dorim. In Macedonia se va vorbi greceste pentru totdeuna. Asta nu inseamna ca nu avem o limba. Noi sintem parte organica si din latinitate si din elenism.
De asemenea conservatorismul, endogamia, capacitatea de revitalizare si altele sint comune noua si evreilor. La fel de bine exista si deosebiri. E treaba fiecarui popor cum isi gestioneaza relatia cu celelalte popoare. In general noi ne-an identificat cu interesele celorlalti langa care am trait. E pur si simplu o alegere. Bine sau rau, e treaba istoriei.
Sa fim sanatosi toti.
Domnilor comentatori. Nu stiu carei etnii apartineti si de unde s-au ivit aceste comentarii rautacioase la adresa machedonilor. Am citit articolul domnului Coja (etnic român) si nu am bagat de seama nicio addersitate fata de nimeni.
Machedonii nu sint dusmanii nimanui si cu atat mai putin ai evreilor. Haideti sa nu mai amestecam lucrurile. Avem credinta noastra cum si ceilalti o au pe a lor. Cum o intelege fiecare popor nu este treaba noastra atata timp cat traim respectandu-ne reciproc. Desigur ca fiecare are libertatea de a dezbate istoria intr-un mod pertinent. Nu traim in tiranie.
Intr-adevar conexiunea noastra cu latinii anticii precum si cu elinii antici se poate demosntra. Tocmai de aceea toti fratii din Grecia (Macedonia) declara ca au fost crestinati de catre Apostol Pavel acum 2000 de ani odata cu grecii. Din acest punct de vedere nu avem nicio legatura cu geto-dacii.
In ce priveste crestinismul, machedonii ofera un singur raspuns milenar: Sfânta Maria şi Hristos. Punct. Marea majoritate a lor, caci exista si un mic procent de machedoni musulmani in Albania si Turcia Europeana.
O rugaminte pentru denigratorii de mai sus. Lasati-i in pace pe macedoneni ca nu v-au deranjat cu nimic. Iar fitilele, in ce ne priveste, se pot demasca repede ca nu degeaba ne tragem din Romani si Macedoni. Ne+am pierdut capacitatea de alta data, dar intotdeuna s-a urmarit echilibrul, dreptatea si pacea. Nu trebuie sa se ofenseze nimeni. Insa nu e frumos sa inventam conflicte fantasmagorice. Nu ne sta in caracter sa invrajbim pe nimeni si respectam credinta tuturor. La fel cum am respectat si islamul vreo 500 de ani. In afara de cateva probleme generale (in care au fost implicate mai multe etnii) ne-am inteles foarte bine cu turcii musulmani. Deci cred ca machedonii per ansamblu sint unul dintre cele mai bune exemple intru convietuire pasnica. Aicia ne seamana si geto-dacii caci niciodata nu au fost un popor razboinic. Chiar daca in istorie am luat parte la razboaie intotdeuna a existat un respect pentru cumpatare si pentru valori. Nu stiu daca exista vreo mare personalitate care sa nu se fi simtit in siguranta in Grecia (Macedonia). Aceeasi siguranta a fost asigurata si de Imperiul Roman. Iata deci o traditie comuna celor doua imperii printre ai carei co-mostenitori ne mandrim ca ne numaram.
Este drept ca si Spartanii antici si Macedonii se considerau poporul ales al planetei. Nu e o noutate. Insa in spirit constructiv. In definitiv toti sintem egali in fata lui Dumnezeu.
Inchei cu aceeasi rugaminte respectuoasa. Haideti sa nu-i mai implicam pe machedoni in aberatii conflictuale. Este destul de mare planeta ca sa incapa toate popoarele.
Salutare tuturor!
@Corneliu
.
Stimabile, nu mai incerca sa va desvinovatiti ca nu merge. Voi l-at ucis pe Mantuitor, chiar daca cu mana ostasilor romani.
.
Iata ce spune evreul Pavel la Tesaloniceni C.2,v.15
„Iudeii acestia au omorat pe Domnul Isus si pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, si sunt vrajmasi tuturor oamenilor”
.
Pilat a spus: „Si iata ca dupa ce l-am cercetat cu deamanuntul, inaintea voastra, nu l-am gasit vinovat de NICIUNUL din lucrurile de care-l parati.”
…Pilat a zis pentru a treia oara: Dar ce rau a facut? Eu n’am gasit nici o vina de moarte la El”
Dar ei (iudeii) strigau in gura mare, si cereau de zor sa fie rastignit. Si strigatele lor si ale preotilor celor mai de seama au biruit.”
-Iata cine au fost procurorii, iata cine l-a ucis: voi iudeii. Asa ca nu mai incerca sa arunci vina pe altii.
.
Matei consemneaza la Cap. 27,v.24-25 urmatoarele:
„Cand a vazut Pilat ca n’ajunge la nimic, ci ca se face mai multa zarva, a luat apa, si-a spalat mainile inaintea norodului, si a zis: „Eu sunt NEvinovat de sangele neprihanitului acestuia. Treaba voastra!”
Si tot norodul a raspuns: „Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri.”
.
Dle Corneliu, categoric ca nu-ti place adevarul, dar n-ai incotro si trebuie sa-l accepti. Mai bine impacate cu Isus Hristos, ca n’ai ce pierde.
Domnule evreu de serviciu,
Sunt un roman obisnuit, ceea ce inseamna ca, asemenea marii majoritati a compatriotilor mei, nu sunt antisemit.
Cum stiti prea bine, romanii sunt acuzati pe nedrept de xenofobie. Cei ce ne reproseaza, de pilda, ca ii discriminam pe tigani constata ca in Romania se afla cel mai mare numar de tigani din Europa. Cum se face ca tiganii trag tocmai acolo unde sunt discriminati?, asta nu se mai intreaba arbitrii corectitudinii politice.
In timpul razboiului, nici un evreu nu migra din Ardealul de Sud in cel de Nord, in schimb din Ardealul ocupat in cel ramas la Romania evreii treceau cu sutele si cu miile – dv cred ca aveti cifrele exacte. Cum de plecau dintr-o tara civilizata in alta unde se practica holocaustul, poate ne explicati dv.
Am precizat ca nu sunt antisemit pentru ca vreau sa va contrazic si tin sa se retina ca o fac din alte cauze decat cele de apartenenta etnica. Admit sa conversez cu orice om, de orice natie, atata timp cat este de buna credinta. Cand insa observ ca preopinentul incearca sa streoare pe sub cuvinte altceva decat ce ele exprima asta ma deranjeaza.
Iata, cazul dv. Spuneti ca Iisus a fost rastignit de romani, si inca de niste brute, ceea ce este perfect adevarat. Crucificatorii aceia nu erau ostasi oarecare ci erau profesionisti, specializati in rastigniri, in flagelari, in batutul piroanelor, in zdrobirea fluierelor de la picioare. Dar sa refacem intreg procesul. Romanii au fost cei care au tinut neaparat ca Iisus sa fie omorat in modul cel mai chinuitor cu putinta? Nu sinedriul L-a condamnat la moarte? Cine a facut presiuni asupra lui Pilat sa-l dea mortii? Stiti foarte bine ca Pilat a rezistat pana la capat, pentru ca, om al legii, nu vedea pentru ce vina sa-L condamne si abia cand a fost amenintat de arhierei si seniori ca va fi denuntat ca inamic al cezarului a cedat pentru ca o asemenea invinuire il trimitea pe el la moarte. Cine umbla prin multime si-i invata pe nepriceputi sa strige „Rastigneste-L! Rastigneste-L!”?
„Evreii nu-L recunosc pe Iisus drept Mesia, dar nu-L injura”. Nu-L injura dar Il dau la moarte.
Eu nu-i invinuiesc pe iudeii aceia ca au procedat asa cum au procedat. M-am transpus de nenumarate ori in situatia lor si i-am inteles.
Pe ei nu-i invinuiesc, dar pe dv va invinuieasc pentru ca nu dati dovada de buna-credinta intr-un subiect atat de important.
Spuneti ca romanii se bucurau: mai omorau in chinuri un evreu. Sigur asa a fost.
Dar daca faptul ca romanii se bucurau ca mai omoara un evreu mai e de inteles, e mai greu de inteles de ce evreii se faceau luntre si punte sa-l determine pe procurator sa omoare un evreu, jubilau cand vedeau cum se chinuieste un evreu?
Dv ne serviti prima parte a meditatiei, dar aceasta o cere neaparat pe a doua, pe care dv o treceti sub tacere.
Spuneti ca crestinii au bisericile pline de evrei: Iisus, Maria, Petru, Ioan, Andrei…
De evrei pe care evreii ii resping. Evrei respinsi de evrei, dar adorati de crestini…
Bineinteles ca nu as fi abordat acest subiect pentru ca, asa cum v-am spus, eu m-am impacat de mult chiar si cu evreii care L-au dat pe Iisus la moarte, si n-as fi facut-o daca nu observam in interventia dv niste dedesubturi care nu va fac cinste.
Prin ce a stabilit Constantin cel Mare ca Iisus nu este evreu, ca asta n-am mai auzit-o? Stiti ca mama lui Constantin a ridicat biserici in Tara Sfanta, a facut sapaturi si a gasit crucea, cu acordul si cu fondurile imparatului, desigur. Cum a dedus Constantin ca Iisus nu este evreu?
Anul nasterii lui Iisus l-a stabilit Dionisie Exiguul la doua secole dupa Constantin cel Mare. Daca dv aveti alte informatii va rog sa ni le comunicati si noua.
Si inchei cu ce am inceput: apartenenta etnica a oricui nu ma deranjeaza cu nimic. Fracturile de logica insa, si mai ales cand acestea se fac voit, ma deranjeaza. Insa imi trece.
Romanule de serviciu,
recomandasem intr-o postare anterioara o carte scrisa de un jurist de frunte din Israel, care fusese ministrul justitiei, procurorul statului si consilier juridic al guvernului, intitulata „Arestarea, Procesul si Moartea lui Iisus”.
E o carte care merita citita, fiind scrisa cu maxima rigurozitate si corectitudine, cu respectarea celor scrise in toate sursele, inclusiv evanghelii.
Iata pentru informare si o succinta prezentare a cartii:
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1235062-rejudecarea-procesului-lui-iisus-hristos.htm
Numai dupa putem discuta.
Dupa cum se vede, va straduiti sa-l mai rastigniti o data pe Iisus, si sa-l mai judecati o data! Rusine!
Pentru cei care ar vrea sa se documenteze in privinta arestarii, procesului si uciderii lui Iisus, le recomand aceasta carte in romaneste, care se poate procura in tara:
http://www.librariabucuresti.com/Carti-Arestarea_Procesul_si_Moartea_lui_Iisus-4272.htm
Cei care nu sunt dispusi sa gandeasca, sunt scutiti de efortul de a o citi.
Dom’ Profesor, sunteţi jalnic, bre. Cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, vă străduiţi în zadar să demonstraţi că jidanii sunt răul acestei lumi. Nu că ar fi nişte îngeri, au păcatele lor. Ca toată omenirea, de altfel. Teoria matale cu privire la milostivul soldat roman care i-a data lui Iisus o răcoritoare pe cruce, insultă orice logică. Soldaţii aceia L-au biciuit, I-au pus pe cap o coroană de spini ( să nu spuneţi că a fost livrată de evrei…), I-au pus crucea pe umăr, I-au dat bice şi şuturi în cur să meargă mai repede spre Golgota atunci când nu mai avea vlagă nici să respire, L-au bătut în cuie şi după toate astea, spui matale, i-a prins mila… Aşa, brusc… S-au înduioşat. Dar de ce nu L-au dat jos de pe cruce? De ce nu I-au acordat primul ajutor, dacă tot îi năpădiseră remuşcările. Vă spun eu de ce. Pentru că soldaţii ăia erau nişte brute care se bucurau că încă un evreu moare în chinuri. În nicio parte a Imperiului nu au întâmpinat atâta rezistenţă, nicio altă naţie nu le-a pus atât de multe probleme şi, foarte important, au fost singurii care nu s-au lăsat romanizaţi. Evreii au fost ocupaţi de către romani, dar supuşi niciodată. Vă recomand filmul Masada, un film excepţional despre eroismul dus până la sacrificiul suprem. Filmul este inspirat dintr-un fapt real. Masada a existat, întâmplarea este reală.
Dar vreau să mai subliniez ceva: Imperiul Roman a sfârşit închinându-se unui evreu: Iisus… Că evreu a fost, dom’ profesor. O spun Evangheliile, avea pregătire de rabin. Chiar şi romanii au recunoscut asta: I-au scris pe cruce Iisus Nazariteanul Regele Iudeilor ( INRI)… Q.E.D.
Cel care a stabilit că Iisus nu este evreu a fost Împăratul Constantin cel Mare la Conciliul de la Niceea, în anul 325. Aşa a vrut Împăratul… Sărbătorea 20 de ani de domnie… Tot el a stabilit că Noul Testament trebuie să fie aşa cum îl avem astăzi. De asemenea, Constantin cel Mare a stabilit şi anul naşterii lui Iisus. Împăratul, un general de armată îngânfat şi atotputernic, în fond. Era peste puterile lui să recunoască faptul că se închină unui evreu. Asta a fost istoria.
De neânţeles sunt următoarele: cum pot unii creştini, mulţi la număr, să intre în biserică, să se roage la icoanele lui Iisus (evreu), Fecioara Maria (evreică), Sf. Petru (evreu), Sf. Ioan (evreu), Sf. Andrei (evreu) sau Sf. Ilie (evreu), să iasă din biserică şi să le înjure tot neamul… Cum este posibil aşa ceva în Religia Iubirii şi a Toleranţei?! CUM, DOMN PROFESOR? Dacă-i scoatem pe evrei din Biserica lui Iisus, rămân zidurile goale… Şi mai este ceva, evreii nu-l recunosc pe Iisus drept Mesia, dar nu-l înjură, aşa cum procedează adepţii Lui cu neamul Său. Asta ar trebuii să ne dea de gândit. Pentru faptul că evreii nu au crezut în El, Iisus i-a iertat ( Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac), creştinii de ce nu iartă? Nu este iertarea esenţa religiei creştine? Şi ne iartă nouă greşelile noaste, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri… Vorbe-n vânt…
P.S. Sunt curios dacă aveţi curajul să publicaţi acest punct de vedere.
Splendid, evreule de servici.
Iar dom’profesor a ridicat manusa si cel putin a dat ok pentru publicarea comentariului.
Desigur ca comentariul este de prisos pentru cei care cunosc adevarul, dar cred ca ar putea fi convingator pentru cei care de incranceneaza in ura lor obsesiva impotriva evreilor.
Iar daca nici acesta nu e suficient, inseamna ca le-a crescut o platosa serioasa de solzi pe ochi si pe minte si nu mai au nicio sansa sa mai creada altceva decat absurditatile in care cred si acum.
Dispari parazitule, şobolan biped.
Iisus a fost şi este a doua coborâre între oameni a lui Zamolxe.
Chiar nu vezi că religia creştină poate fi înţeleasă doar de rasa ariană ? Nici un jidan nu putea să inventeze creştinismul pentru că este contrar naturii lor. Apropo, ce a zis W. Churchill despre jidani ?
http://heretical.com/miscellx/jewporn.html
1. W.Churchill a gandit in locul tau?Te-a scutit de un efort epuizant? Arianule…
2. W.Churchill era treaz sau beat? Era inainte sau dupa ratia zilnica de whisky?
3. W.Churchill este cumva acel nene care s-a inteles de minune cu Stalin la Yalta? Ca cine seamana se aduna…
4. In afara de lozinci cretinoide mai ai ceva in capsorul tau de arian neanteles?
Gunoiul pe care l-ai postat nu merita replica.
În raţia unui legionar roman intra şi oţetul. În timpul marşurilor istovitoare (în mod obişnuit se mărşăluiau 40 km/zi, dar când situaţia o cerea, chiar mai mult !), legionarul roman îşi astâmpăra setea cu APĂ în CARE SE PICURA OŢET, amestec ce SE TURNA PE UN BURETE din care sorbea câte puţin şi îşi umezea buzele.
Departe de a fi un act de cruzime, gestul legionarului care umezeşte buretele propriu cu apă şi oţet
şi îl oferă Mântuitorului este UN ACT DE OMENIE.
Meşterii noştri iconari ŞTIAU ACEST LUCRU şi regăsim suliţa cu un burete infipt în ea în multe icoane pctate de iconari anonimi…
Într-o discuţie asupra acestui subiect (şi nu numai…) trebuie să cunoaştem despre ce este vorba, despre semnificaţia unui obicei alimentar ca cel abordat.
În caz contrar, se discută prea mult ŞI NU LA OBIECT ! Ba chiar foarte departe de… subiet.
Domnule profesor Coja, aș dori să fac o precizare vis a vis de articolul dvs, foarte interesant, de altfel. Termenul latin posca s-a păstrat și în dialectul nord-balcanic al limbii române, nu numai în cel sud-balcanic. Ușor schimbat ca formă dar păstrând fondul, mult mai aproape de original. Este vorba de poșircă, o băutură folosită de țăranii români în vremea secerișului, tocmai pentru a potoli setea. Era adusă de munteni și era făcută din fructe. Se simțea la ea izul de oțet. Se consuma cu mămăligă și frunze de ceapă. Era foarte bună pt cei care munceau în soarele dogoritor din vremea secerișului.
Cum se mai repeta istoria. Nimic nou pe acest front.
In zilele noastre s-au deconspirat „tortionarii” comunisti. „Bestiile” de tortionari.Nici vorba despre oranduirea politica implementata dupa WW2 de tancurile sovietice, nimic despre politica invrajbirii nationale a statului dejist, nimic despre procurori, nimic despre judecatori, nimic despre militieni, nimic despre securisti. A cazut magareata pe gardieni, pe temniceri. Ultima treapta a represiunii, cei care aveau sa-si manjeasca mainile cu sangele victimelor. Si care s-au dovedit in zilele noastre ca sunt romani dintre ai nostrii. Ce nume mai romanesti pot fi decat Visinescu Alexandru sau Ficioru Ion ? Fac pariu ca si ceilalti „tortionari” ai neamului romanesc ce vor fi deferiti justitiei de Ins. de studiere a crimelor comunismului vor fi in totalitate tot romani. Deci noi ne-am tortionat pe noi. Halal sa ne fie noua, romanilor. Asa sa fie oare ? Cand ma uit cata ura exista la romani unii contra altore, muncitori contra burghezi, tarani contra chiaburi, analfabetii contra intelectualilor, copii contra parinti, tineri contra batrani, comunisti contra legionari(si viceversa), crestini contra atei, ortodocsi contra catolici, dinamovisti contra stelisti, satenii contra orasenilor, provincialii contra bucurestenilor etc, mai ca imi vin sa cred ca neamul nostru este un neam care se autodistruge prin ura si cum avem prilejul si puterea unii dintre noi, ii chinuim pe cei ce ne cad in plasa. Dupa 1948, saracimea romaneasca a ajuns sa ocupe posturi in administratia puscariilor. Stau si ma gandesc cu cata satisfactie un analfabet l-a chinuit in inchisoare pe Monseniorul Vladimir Ghika, cunoscator a 26 limbi straine si avand 6 doctorate. S-o fi gandit analfabetul „La ce i-o fi trebuit acestui prost sa invete si sa cunoasca 26 de de limbi cand puterea(catusele si pistolul) este/sunt in mana mea ? Si l-a maltratat fara mila pana l-a omorat.
Asa si acum 2000 de ani. Nimeni nu vorbeste de „procurorii” care au cerut condamnarea lui Iisus la moarte, de judecatorii care l-au condamnat la moarte, de chiar poporul care l-a preferat pe talharul Baraba in locul acestui Rabin luminat care a fost Iisus si care a ajuns la dreapta Tatalui dupa cum ne povesteste Biblia.
PS. Scuzati-ma, dar eu merg pe mana evreului Engels. Anume ca crestinismul a fost o poveste sau o inventie a evreilor pentru a submina Imperiul Roman, neputand sa-l invinga fizic. Le-a reusit de minune. Numai ca situatia le-a scapat de sub control si Europa chiar a aderat la aceasta credinta, a crestinismului.
Dumnezeu, in marea-I mila si iubire de ooameni, mai ridica cate putin ‘plapuma’ pentru ca oamenii, cei care cred, sa fie intariti in credinta. Celorlalti le raspunde cu concluzia versurilor lui Vasile Militaru:
Orbule te-ntreb pe tine/si raspuns gandit iti cer,/daca soarele tu nu-l vezi/nu e soarele pe cer?/ca si soarele din slava Dumnezeu cuprinde firea/cei ce cred il vad in toate/orbii nu-l vad nicairea.
Si domnul Nichita Vancea se dovedeste a fi un om care ‘vede’ si incearca sa deschida si altora ochii.
D-le Profesor! in Ardeal cuvantul plosca,se spune la sticla sau recipientul in care taranul isi duce apa la camp sau la drum.
Referitor la cine la omorat pe Domnul nostr Iisus,eu am retinut ca l-au omorat fariseii!la strigatul acestora”Rastigneste-l”Pilat le raspunde:”Luati-l voi si Rastigniti-L caci eu nu gasesc nici o vin la El”…au luat deci pe Iisus si l-au dus sa-l rastigneasca”
D-le Coja! in Ardeal plosca, este sticla sau recipientul in care taranii-s duceau apa la camp sau drum.Referitor la cine l-a omorat pe Iisus,eu am retinut ca Pilat l-a dat pe mana fariseilor;deci cine la crucificat pe Iisus!?
Dumitru, pana iti da domnul profesor raspunsul (care e oricum incomod), te informez ca cei care l-au rastignit pe Iisus Hristos au fost romanii, care stapaneau in acea vreme in Iudeea.
Dealtfel in toate picturile din biserici ii vei intalni pe aceiasi soldati-tortionari romani care l-au chinuit si omorat pe Iisus.
Rastignirea a fost o forma de executie curenta in a romanilor, inventata de ei si practicata exclusiv de ei.
Ea era destinata celor pe care autoritatile romane ii gaseau vinovati de tradare fata de imperiu.
Asa ca, asta e situatia.
Spuneti: „Nu este exclus ca cercetarea textelor vechi să ne ducă la desoperirea că intra în ritualul crucificării ca muribunzilor să li se ofere posca…”
Intuitia dv nu a dat gres. Iata explicatia in „Dictionar biblic”, Ed. Cartea crestina, Oradea, 1995, p. 954: „Bautura romanilor numita p o s c a era foarte asemanatoare cu otetul si facea parte din ratia soldatilor. Din aceasta bautura I S-a oferit si lui Hristos cand era pe cruce; avea un gust diferit de cel al bauturii calmante aromata cu smirna cu gust intepator pe care a refuzat-o mai devreme”.
Ca nu mai gasim termenul decat in aromana eu vad in aceasta lucrarea Providentei. Asa cum exista un ADN in registrul somatic, exista unul si in cel spiritual. Noi avem in spiritualitatea noastra „cromozomi” ai divinitatii, iar cuvantul scos in evidenta de dv e o reflexie a acestei realitati.
Pentru Corneliu
Nu te grăbi să te inflamezi. Faptul că nu știi să scrii corect numele Domnului Iisus Hristos te reduce la zero! N-ai înțeles nici legătura cu credința! Fiecare suntem confruntați cu miracolul Nașterii și al Învierii din morți a Domnului, avem nevoie de argumente, nu toți cred fără a cerceta! Și dl profesor asta a vrut să spună: povestea acestui cuvînt armânesc, care ne ajută să înțelegem un moment de neuitat din Evanghelii, este de natură să ne întărească credința dinaintea celor care contestă istoricitatea lui IIsus.
Constat că mulți sunt cei care intră pe acest blog nu ca să afle lucruri noi, ci ca să caute vreun defect textelor, ideilor. Nu e rău, dar mai înainte de a corecta sau comenta asigură-te că ai înțeles.
Nu vă fie cu bănat…
Ce as putea zice, domnule profesor, treaba cu „posca” arata cam ca dregerea busuiocului.
Chiar daca punem la o parte aceasta neclaritate, toate cruzimile inumane la care l-au supus soldatii romani pe Isus, sunt cu prisosinta suficiente pentru a fi demni de calificativul de brute sangeroase.
Si parca n-as crede ca chinurile la care a fost supus in drumul sau spre rastignire, au provenit din instructiunile prevazute procedura de executie, ci cred ca au fost mai degraba initiativa comandanului glorioasei unitati care fusese investita cu „nobila” misiune.
Si sa nu mai uitam ca rastignirea, aceasta executie bestiala, a fost proprie Imperiulul Roman, care l-a condamnat si pe Isus la rastignire, ceeace arata ca bestialitatea se ridica la nivel de stat.
Dealtfel nu stiu ce legatura poate fi intre intarirea credintei si faptul ca soldatii romani i-au dat lui Isus „posca” sau pur si simplu otet, cata vreme oricum l-au chinuit pana ce i-au scos sufletul.
Caci n-as crede ca credinta ar trebui sa aibe ceva de suferit, chiar si cu constiinta faptului ca stramosii propriului neam l-au chinuit si ucis pe Isus.
SAtrămoşii rumînilor sînt dacii antici, nu romanii, prostălăule jidănit!
Adica „badita Traian” si ginta latina nu mai fac parte din gloriosii inaintasi? Iar latinitatea limbii române a disparut?
Românii nu mai sunt daco-romani la origine?
Esti sau nu de acord, stramosii tai romani sunt cei care l-au chinuit si rastignit pe Iisus.