JUDEX, comentariu la textul Nemernicii

 

Stimabile Nick, judeci simplist şi în lozinci. Viaţa e mult mai complexă. Noi ne-am eliberat de mult de pericolul iudaic, din momentul în care am găsit o patrie pentru aceşti dezmoşteniţi ai sorţii pe care noi îi numim iudei. A rămas în schimb de la ei ideea globalizării – o turmă şi-un păstor! – la care s-au înhămat ai noştri ca proştii, unde românul are numai de pierdut. Ideea globalizării înseamnă sclavie. Dacă în spatele acestei idei stă iudaismul mondial sau masoneria, asta e altă poveste.
Noi analizăm aici mijloacele prin care această idee a globalizării vrea să fie introdusă pe nesimţite în minţile oamenilor, fiind învăluită în cele mai sclipitoare şi ademenitoare ambalaje.
Prima dintre idei este aceea a minimalizării statului într-o societate, a bagatelizării rolului lui, prezentîndu-l lumii ca ceva desuet, de domeniul trecutului. Acum noi nu trebuie să ne mai interesăm de interesele noastre de grup, de neam, de apărarea vetrei noastre strămoşeşti. Asta trebuie să devină a tuturor, a fiecărui cetăţean „universal”, fără patrie, oriunde s-ar găsi pe glob, fiecare, CA INDIVID, in mod sectar să se intereseze de soarta lui, după puterile şi priceperea lui. Cine nu se adaptează acestei concepţii trebuie să piară, ca individ, ca neam, ca popor. Rezistă acestei competiţii DOAR CEL PUTERNIC! „Homo homini lupus!”. Iar pentru a duce la îndeplinire acest mod drăcesc de rezolvare a problemei, trebuie implementată ideea străveche: „divide et impera!”
A doua idee este a separării omului de societate, atomizîndu-l pentru a-l manevra aşa precum doreşte „marele maestru”. Individul nu mai trebuie să se asocieze pentru ca aspiraţia sa de succes să reuşească. El trebuie redus la un stadiu de fiinţă fără gîndire, o legumă. Numai atunci poţi să-l modelezi precum vrei, ca pe o bucată de plastilină. Individul trebuie să se împace cu gîndul că asta i-a fost soarta ca să fie sclav, şi gata! El nu trebuie să mai lupte.
Departe de mine gîndul că în socialism omul era manevrat de un sistem care nu-i pertmitea să gîndească. E o ideie perfidă, mincinoasă, vehiculată în scopul de a compromite pe adversar. Singurul impediment pe care i-l impunea acel regim AUTORITAR – într-adevăr, dar nu „totalitar”, cum din ignoranţă sau interes de grup îl numesc astăzi unii, era acela ca ideile ce se răspîndesc în societate să nu fie îndreptate asupra societăţii însăşi, s-o paralizeze, s-o desfiinţeze. Era o concepţie de viaţă, de supravieţuire a unei societăţi care se dorea UMANITARĂ. O societate care dorea să ofere fiecăruia o şansă de supravieţuire, gîndită ca o societate reglementată de reguli precise. Eu, ca inginer, care am practicat o viaţă cu pasiune această meserie, ştiu că totul se dorea atunci să se facă în societate în mod ştiinţific, raportîndu-te întotdeauna la legile descoperite de ştiinţă, iar nu haotic, la întîmplare – scapă cine poate! Progresul nu se poate introduce în societate doar prin competiţie, el mai trbuie şi monitorizat de oameni competenţi, avizaţi în materie. Dezvoltarea se făcea atunci DUPĂ NECESITĂŢI, nu aiurea! Nici un copac nu se tăia aiurea, nici un metru de pămînt nu trebuiua să se irosească aiurea. Că nu se reuşea atunci să se facă totul după dorinţă, după reguli ştiinţifice, e o altă poveste ce nu are nimic în comun cu sistemul imaginat să funcţioneze ireproşabil. Nu în sistem rezidau nereuşitele acelui sistem, ci în limitele de gîndire ale oamenilor şi ale societăţii. Faţă de perioada de început, postbelică, de rerconstrucţie a societăţii româneşti devastată de acel cataclism al disputelor imperiale, ultimele generaţii s-au depărtat concepţional mult de ce se dorea atunci a se realiza de către societatea românească. În penultimul deceniu al mileniului trecut, confruntîndu-se cu dificultăţile generate de conjunctura internaţională, mulţi dintre români nu mai gîndeau în mod social, umanitar, naţional, ci adoptase gîndirea sectară: eu să trăiesc bine, după mine, Potopul!
Mulţi îi numesc azi aiurea pe cei care au luat puterea după 1989 că ar fi fost „comunişti”. S-a dovedit ulterior că ei, deşi beizadele de comunişti cu vechime, nu gîndeau decît în termeni capitalişti, homo homini lupus! Ei erau şi sunt în continuare capitalişti pînă în măduva oaselor. Toţi aveau dorinţa viguroasă să se îmbogăţească peste noapte, să se laude că el este valoros şi s-a realizat în viaţă datorită calităţilor lui excepţionale. Aiurea! Nimic din toate acestea! Erau şi au rămas nişte oportunişti lamentabili care erau şi sunt în stare să-şi trădeze şi mama pentru a arăta că el e Gheorghe Dracul!
Meştere NIck, eu aici, pe saitul acesta a D-lui Prof. Ion Coja, nu mi-am găsit un job, un loc de muncă din care să obţin un cîştig. Discut, mă aflu şi eu în treabă, ca şi d-ta, de altfel. Că am dreptul să discut orice, să-l înjur pe oricine, să-l caricaturizez pe oricine spre a-l înjosi, nu înseamnă că am cîştigat mare lucru în societatea postdecembristă. Din contra, îmi pot atrage pe bună dreptate ura celor umiliţi de mine, de năsăbuinţa mea în cazul în care îi jignesc, insult sau caricaturizez aiurea şi mă pot trezi cu un glonte în cap din partea celui umilit. Au mai păţit-o şi alţii. Şi nu-i deplîng pe cei ce se cred mai presus de cei umiliţi. Respectul faţă de om şi de credinţa fiecăruia trebuie să prevaleze asupra oricăror porniri.
Mai zici d-ta căceva despre cei care îşi fac locuri de muncă. Problema e discutabilă, şi da, şi ba.
În primul rînd ca să-ţi faci un loc de muncă trebuie să nu lucrezi aiurea: „doi încarcă doi descarcă!” (acelaşi tip de material în acelaşi vagon, se subînţelege). Orice activitate umană poate fi făcută cu folos dacă dispui de anumite condiţii care nu au nimic de-a face una cu alta. Dacă nu dispui de spaţiu, finanţe, materiale, relaţii la anumite nivele, cunoştinţe tehnologice în meserie, nu poţi face nimic ORICÎT DE DEŞTEPT ŞI PRICEPUT ai putea să fii. Discuţia aceasta că individul a reuşit în viaţă pentru că e priceput şi întreprinzător este CU TOTUL AIUREA! În matematică, în desfăşurarea unui raţionament întotdeauna trebuie să ai în vedere dacă condiţia este suficientă, nu numai necesară. Altfel orice edificiu se năruie dacă toate condiţiile nu sunt îndeplinite.