Un autor, o carte, o cronică

ALO , ARDE UNDEVA ?!

          Toma Constantinescu este un inginer care ani de zile a condus revista POMPIERII ROMÂNI , dotat din copilărie cu bibliotecă în casă, ajutat de părinți cu drag și cunoaștere de carte , el însuși de devreme priceput în a înnoda rime și a face versuri . Îl cunosc din copilărie , am fost vecini pe două străzi paralele , bordate de „locuințe ieftine” , cele din care își permiteau cu dobâzi rezonabile funcționarii și negustorii bucureșteni de după primul război mondial . El stătea pe strada  Ismail devenită Miletin , în rondul 2 , acolo unde spre disperarea gospodinelor și a pensionarilor tributari somnului de dupăamiază ,  noi încingeam partidele de fotbal dintre echipele unor ulițe sau selecționatele de cartiere .   Nu mai țin minte cât de tare jucător era , dar în galerie vocea lui se auzea distinct . Așa și acum . Îl știam din reviste de pe aici sau de pe aiurea ( asta înseamnă alte țări) poet și publicist de încercări de analize culturale . Dar iată că acum , la cei peste 75 de coți (ani în argou) mă uimește ca moralist , epigramist , analist politic , simpatriot declarat , pamfletar  șamd . Da, mă uimește cu noua carte a lui , intitulată „TESTELE DE INCULTURĂ”* . De mirare titlul de la un om , o persoană „subțire” cu grijă la ce și la cum spune . Ei nu , aici grija este pe invers și dorește , vizează , cheamă șocul verbal . Voi fi obligat să fac puține analize de text și să dau mai mult ca de obicei citate , mai puține considerente și mai multe declarații de la autor . Să începem cu … dedicațiile și trimiterile sale către : „Lui Dumnezeu,În caz că există./Lui Iuda Iscarioteanul,/Fără de care/N-am fi avut/Religia Creştină./Gâştelor Capitoline,/Fără de care/N-am fi avut/Limba Română./Nenorocitei de muze/Mia Pande,/Fără de care/N-ar fi existat/Acest volum.”

Și tot de la început ne atrage atenția, ca să n-avem vorbe mai încolo : „NU CUMPĂRA ACEASTĂ CARTE, DACĂ EŞTI CONVINS CĂ : Orânduirea comunistă este dreaptă; Occidentul urmăreşte să transforme România într-o colonie; Este firesc să dai şpagă; Biserica procedează bine în tot ceea ce face şi are dreptate în tot ceea ce spune; Cărţile religioase relevă adevărul şi numai adevărul; Homosexualitatea este condamnabilă; Satira şi umorul la adresa tarelor societăţii sunt neavenite.” În fine vom vorbi imediat și vom cita copios din carte . Dacă ar fi fost născut  pe la începutul secolului trecut , sunt convins că autorul nostru , TOMA , ar fi fost adept sau poate chiar membru al curentului parnasian , al Academiei seculare din Parnasul Canicattinese  înființată în 1922 la Canicattì (Italia), o academie destul de bizară care a reunit oameni de diferite medii politice și culturale, idei și caractere și care a inclus profesioniști, preoți, gazetari, poeți, filosofi etc. Și-a luat numele din muntele sacru al muzelor și poezia a fost folosită pentru a satiriza asupra politicii vremii și pentru a denunța viciile și slăbiciunile oamenilor ; într-un articol din statut se spunea: „ Parnasul, Academia de Științe, Litere și Artă, nu obligă niciun membru să fie inteligent … Într-adevăr ”. Parnasienii au preferat poezia și chiar mulți poeți au devenit parte a Academiei ca să-i amintim numai pe Luigi Pirandello , Arnoldo Fraccaroli , Angelo Romagnoli , Angelo Musco , Giovanni Gentile , Marta Abba , Benedetto Croce , Salvatore Quasimode ,  sau francezii Gil Jouanard , Paul Manivet , Jean Brunet , Jean Breton , René Char …

             Volumul de teste , pe multe pagini , începe cuminte cu o poezie declarativă , patriotică : „IUBIM, URÂM, IERTĂM LA PATRIA-MAMĂ /De eşti oarecine sau omul de seamă,/ Trăind prin  străini îţi porţi crucea. E-o dramă!/Căci dulce, amar, cu năprasnică lamă,/ Te sfâşie dorul de Patria-Mamă!/Când frate de-un sânge plăteşte, grea vamă,/În ţarini străine, o soartă infamă,/Tu, Sfântă, etern Tricoloră Maramă, /Primeşte-l la sânul tău, Patrie-Mamă!/…/De-ţi zice Român şi creştin de te cheamă,/O rugă la ceruri se-aude,   n-ai teamă!/Te-nchină la raza icoanei din ramă,/La Ea, Preacurata, la Patria-ţi Mamă!”   Și asta pentru ca imediat să le dea peste nas celor care cumva l-au ridicat prea sus , spunându-le : „NU NOI, MĂ, NU NOI!/Avem logica franceză/Şi maneaua ţigănească,/ Mulţi vorbim limba engleză,/Dând para-ndărăt turcească./………Cugetarea-i traco-(dacă?),/Dreptul este Drept Roman/Aur negru-avem oleacă/ Şi Crucea pe Caraiman. …….Pâinea, fie cât de rea,/Dacă ştii să dai un tun,/Cozonac e-n ţara ta,/Pe-un picior de plai străbun./Precum alţii,-avem de toate,/Bune, rele, la un loc./Ce ne-a lipsit nouă, frate?/Poate un dram de noroc!?/”Nu-i vorbă ce ne lipseşte,/Zice un român cu harul,/Ci doar ce ne prisoseşte:/Ghinion avem. Cu carul!”/………..De n-avurăm catedrale/Şi nici Oxford, nici Saint Cyr,/Ne-au strivit imperial/Pofte, secole în şir./……..Noi, cu plugul şi o coasă,/Cu opinca şi căciula./Ei, cu sabia roşie scoasă!/Nu noi, ei au fost Dracula!!……..    Ca să   continui  lista autorilor pe care îi bănuiesc de a-i fi fost aproape și de a-l fi influențat , poate chiar din copilărie  fără a fi băgat de seamă , întrucâtva în creație pe Toma , mă gândesc la Oscar Wilde, Lewis Carroll, Jonathan Swift și chiar  Charles Dickens prin unele portrete caricaturale , sau mai de curând  Jerome K. Jerome , Rowan Atkinson , Monty Python , Wallace & Gromit , iar din trecut poate americanul Bill Nye , pseudonim al lui Edgar Wilson Nye jurnalist și unul dintre principalii umoriști americani în ultima jumătate a secolui 19 . Tot de pe la  1920 ar fi putut  avea model pe Dorothy Parker (Dorothy Rothschild( 1893 – 1967) , un poet și satirist american. Parker a scris un volum mare de lucrări ingenioase și de succes, care au rezistat și despre care mă gândesc că Toma ar fi putut afla fiind poliglot și  umblând destul de mult timp prin America , Canada și mai pe colo , pe colo …  Dar astea s-ar putea să fie doar bănuielile mele , cine poate să știe ? Autorul nu se afirmă partizanul unui current sau urmașul unui maestru . Și la urma urmei , ar fi avut mai ales aici , loco , destui scriitori de umor ( nu numai de tot râsul) demni de urmat . Ia să mai citim (și cităm) câte ceva : „ SUBTERFUGII/Ăsta-i omul românesc:/Nici mai bun şi nici mai rău,/Neam de şerb sau os domnesc,/E isteţ, nu-i nătărău./Nici să lucre, nici să fure,/Ţine calea de mijloc:/Vinde ursul din pădure!/Doar la prinţi, pe sub obroc.” sau : „ECOUL IRAŢIUNII FATĂ MONŞTRI/ Ce sunet se-aude din occident?/E bolerou, vals, simfonie?/Nici vorbă! Nimic coerent./E o cacofonie!/Dar din răsărit,/Ce vine oare?/Poporul a murit,/De este o tacere/Chiar asurzitoare?!”Mai personală este : „CONGENITALĂ / Mă doare capul şi nu scap./Se pare că-i genetic:/Pe tata l-împuşcase-n cap/Un comisar sovietic…”  Dacă ar fi să-l asemuiesc cu vreun român classic sau contemporan , mă duce gândul către Anton Bacalbașa , Geo Bogza , Ion Luca Caragiale , Ștefan Cazimir , N. Crevedia , Mircea Crișan chiar, Alexandru Macedonski ,  colegul meu Dan Mihăescu , Ion Minulescu , Cilibi Moise , Tudor Mușatescu‎ desigur, Nicolae Stroe , Theodor Speranția , Damian Stanoiu , Păstorel Teodoreanu , Urmuz sau  Vasile Vasilache. Domnul ăsta , Toma , cred eu că chiar se trage , sau mai degrabă se apropie , din/de spița lor , a umorului cu tâlc . Cam așa cum făceau pe la ei , prin stepă și taiga Ilya Ilf și Evgeny Petrov . Totuși omul nostru , autorul , trăiește azi și aici , oare ce crede , ce părere are ? Păi să cităm din operă : „LA PURTĂTOR/Are orice împărat/Un degustător, un sfânt./Mâncătorii de căcat/Au purtător de cuvânt.///PERLE ŞI PERLE/„Sunt şi perle ce plutesc!”,/Înţeleptul ni se jură:/”Domnilor, o dovedesc/Perlele de incultură! „/// MUCLES, S’IL VOUS PLAIT !/ „Vom face şosele şi autostrăzi!/La ţară, doar case cu baie şi cadă!/Lapte şi miere afla-veţi pe străzi/Şi câini cu covrigii în coadă!”//Promit politrucii şi, din parlament,/Revarsă puhoi de minciuni cu ardoare,/Neţinând seama niciun moment/Că Ţara ne arde şi doare!/…..Mai vinovaţi decât ei sunt cei care/Nu ies la vot, aşteptând, nătăfleţii,/Să le pice în gură para cea mare,/S-o molfăie-n tihnă tot restul vieţii../Aşa că, gura! şi ciocu’ mic!,/Nu vă mai plângeţi şi nu criticaţi!/Comozi, puturoşi, nu faceţi nimic?/Victime sunteţi? Păi, meritaţi!/// SPECIALIŞTI LA DATU-N BARĂ/ Nentu’ netu, anonimul,Poate atinge sublimul./Alteori, mai timorat,/Se cam face de căcat./Tinerime pierde-vară,Fără bac şi angoasată,/Când făcuşi ultima oară/Ceva pentru prima dată?/// MOMENTAN, NU!/– Alo, Casa Poporului?/- Da, a Poporului, ia zi!/- Pot să-i vorbesc Poporului?/- Păi, nu se poate-n astă zi./- Când să revin la dumnealui?/Păi, să revii…când s-o trezi!///TELECULTURA /Cu ochii ţintă-n telefon,/Din zori, de când se scoală,/Precis ajunge campion/La incultura generală!”  De fapt chiar asta ne arde , ne doare , contemporaneitatea , și pe noi și pe autor iar versurile lui  iau accente de pamfletar și de  chemare la judecată. „ NEAM CAM ARS!/(Un neam fără cratimă…)/ Ce rău căzură sorţii,/De-o luă iaraşi la vale/Un tăvălug al morţii!/Fum negru din spitale,/ Printre sinistre borte/Iese ca din furnale…/Deci, iar habemus mortae!/ ….Ne ard spitalele şi pacienţii,/Poporul votează inconştienţii!/Ajung senatori toţi repetenţii/Şi generali mai toţi sergenţii…/N-au conştiinţă, doar singura vrere/Să fure, să-nşele, să facă avere..Nu vor să repare, să edifice,/Nimic pentru ţară, ştiu numai să strice!/ Când sunt dovediţi, o şterg englezeste,/Scăpaţi, ce ciudat, de justiţia lu’ peşte,/ Găsind adăpost în ţări zis erecte,/Cu-absurde principii politic… corecte./ Ce-i de făcut? Ne zbatem cu toţii/Să găsim calea spre normalitate./Întâi să îi prindem noi pe toţi hoţii/ Ce dijmuie banii de sănătate./Să-i internăm în spitale vreun an,/Cu margarină şi ieftin salam,/Să dârdâie-n frig sau să ia foc,/Că, de, ce să-i faci…dacă nu au noroc!///  VACCINARE HUMANUM EST/Eu vreau să mă vaccineze,/Anticovid, antigripal./Şi-astept să se realizeze/Vaccinul antimortal.”

          Nu mi-am propus și nici n-ar fi fost cazul la acest gen de poezie , să analizez prozodia și nici să laud cu (sau fără de) măsură talentul autorului .Mi se pare remarcabilă încercarea sa , contemporană cu noi , cu lumea , cu el însuși și stilul său  direct , injurios chiar (dar nu prea des) care se mulează pe fapte și oameni , sintetic uneori la nivel de epigramă .Dar cantabil și patetic atunci când , așa ca Miron Radu Paraschivescu , își deșartă iubirea de cartier în fața tuturor : „ TRUBADUR DE MAHALA / Fă gagico, fă-te-n-coa,/Că ţi-am luat şi io basma,/Cu fir dă aur pă ea,/Doar d-al dracu’, uite-aşa!/Şi-o rochiţă ape-ape/Şi pantofi d-ăia dă şarpe,/Ce nu ţi-a luat toţi baştanii/Care le-ai mâncat tu banii./C-aş sări şapte uluci/Noaptea, să te prind dă buci,/Să să oftice cu toate/Curvele care-şi dau coate/Că nu-s iute dă picior/Pentru gabori, prin Obor,/Dar alerg cuprins dă streche,/Că parcă-s într-o ureche,/Dă mă prinde tac’tu iar /Că te frâng sub felinar/Şi mă lasă fără ouă/Dacă te mai plimb când plouă/Prin Grădina Cismigiu,/Ca ulimu’ bragagiu/Şi îmi dă un ultimatum,/Cu-n satâr dă măcelar./ De mă dreg cu Verde Tantum/Când tuşesc ca un măgar,/ Să te prinzi că o sa fie,/Că te duc la berărie/Când scap dă la puşcărie/Şi-o să-ţi pun câte-un inel /Pă fiece degeţel,/D-o să zici că sunt cam dus,/Că merg cu nasu’ pă sus./Ş-o să-l chem pă Popa Nan/Să vină la Manuc Han,Să ne pună pirostrii,/Să ne legăm pă vecii,/Să moară turbaţi cu toţi,Curve, gabori, ţaţe, hoţi !”

Da , poezia trăiește și așa , și altfel , unii-s mai cărturărești , alții-s mai paraschivești . Eminești și Stănești se nasc rar , dar noi avem o vorbă despre românul născut poet ; face el ce face și tot la rimă trage . Ba chiar și așa , cu rime ușoare, ajungi urmaș peste veac al lui Demetrios din Falera , Esop , Phaedrus ,  La Fontaine ,  Krâlov , Sholem Aleichem , Barbu Morcovescu-Barmo  sau cine știe chiar Eliezer Steinbarg. Astfel , la un moment dat  :  Dacă eşti şi inspirat/Şi dacă mintea nu-ţi stă,/De la o anume vârstă,/Te vei detaşa de turmă,/Cu mintea a de pe urmă/A românului de bine:/ Nu da cinstea pe ruşine!/Vorbe-nţelepte rămân/În inefabila-i zestre/A enigmaticului popor român./ Le-a cules el, de pe creste,/( Sâc, că n-o să zic „agreste”!),/Cu bogata-i incultură generală,/ TNC, zis şi Tomală,/(Să mor io, să-nnebunesc),/Cu umor Constantinesc!

Nu vreau să închei prezentarea de față fără a remarca ilustrațiile realizate cu  un talent autentic de pictorița Constanța Constantinescu , prea buna soție a autorului .

*

Nota redacției – Promite autorul cărții, dar și al cronicii. Facem o excepție și-i publicăm. Succes!

i.c.