Napoleon al III-lea.  Și ultimul.

 Domnule profesor, cred că n-ar trebui să-i răspundeți acestui doctor Napoleon Săvescu. Afirmații precum aceea că „mulți cercetători de bună credință ai lumii vechi și noi, bazându-se pe studii aprofundate, reiterează ideeacă limba dacă a fost izvorul și promotorul de răspândire a limbilor romanice, inclusiv al limbii latine din Imperiul Roman” frizează paranoia! Care sunt acei „mulți cercetători de bună credință” care afirmă asemenea gugumănii?!Nu sunt specialist în aceste domenii (pentru cine nu mă cunoaște, sunt biolog de la Chișinău), dar cu câtă istorie mai știu, să spui așa ceva, că limbile romanice se trag din limba dacă, este o afirmație care pune capăt oricărei discuții. Plus intenția acestui domn de a-i pomeni în batjocură pe cronicari, pe Cantemir, pe cărturarii Școlii Ardelene, absolut revoltătoare! Iar ideea individului de a pune în discuție publică numele Țării noastre pentru a renunța la acest nume, mă duce cu gândul la o binemeritată pedeapsă publică! Nu știu care, dar ar merita o corecție! Noi, în URSS, nu aveam voie să rostim acest nume, al României! Le era frică rușilor bolșevici de rezonanța acestui nume în mintea și în sufletul nostru! Practic, român și România erau cuvinte interzise! Interzise de propaganda bolșevică! Și ne trezim în România anilor din urmă cu aceeași propagandă, de data asta fățișă, susținută nu de iudeo-bolșevici, ci de un românaș de-al nostru! …Păcat că nu mai există un stâlp al infamiei! Acolo ar trebui pus domnul medic!

Dacă continui „meciul” meu cu Napoleon, o fac în primul rând pentru cititorii site-ului. Care au citit și scrisoarea domnului Napoleon Săvescu. Trebuie să răspund. Vorbește în scrisoare de onoare! Cică onoarea l-ar obliga să mă tragă de urechi. Mă trag eu singur dacă va fi cazul, adică atunci când dl Mihai Vinereanu își va retrage acuzația de furt, făcută la adresa Napoleonului. Dl Vinereanu are motivele sale pentru care s-a abținut ori s-a ferit până acum să-l acuze de furt intelectual pe onorabil. Nu m-am grăbit nici eu, când am aflat de găinăria individului, s-o dau în vileag! Ghinionul lui Napoleon Săvescu a fost că am dat peste textul său „dedicat” lui Nicolae Densusianu și, ca profesor de limba română, din solidaritate cu valorile și eroii culturii noastre, am reacționat! Era de datoria mea, ca profesionist al acestei discipline: limba și literatura română. Cât privește propunerea ca numele Țării, să nu mai fie România, este de neiertat. Îi invit pe cititorii acestui site care aprobă această inițiativă să părăsească site-ul acesta! Să mă înjure pe site-ul lui Napoleon! Dacă este om de onoare, să-l vedem că publică pe site-ul organizației sale textele mele! Eu le-am publicat pe ale sale!

Deci v-a dat telefon!

Mi s-a părut destul de normal gestul. Eu i-am explicat că nu am nimic cu persoana sa, i-am spus că nu aveam cum să recționez altfel când am dat peste acel text mizerabil!… Și ca să-l conving că nu mă interesează persoana sa, i-am prezentat informația pe care am căpătat-o în urmă cu mai mulți ani de la un român tot din New York, care îl acuza pe Napoleon Săvescu de implicarea în escrocheria „brățărilor dacice”. De ani de zile n-am suflat o vorbă pe acest subiect, dovadă că individul acuzat mi-e deplin indiferent! O vreme, la început, mi s-a părut pitoresc, cu preocuparea sa extra școlară pentru daci! Greșeam! Nu mi-am dat seama cât de periculos poate deveni! A devenit deja!

Cum e cu brățările dacice?

Mie mi s-au părut de la bun început niște falsuri!… Apoi am aflat din presă că la analiza materialului, a aurului, s-a dovedit că aurul era într-adevăr dacic, autentic dacic, așa că am închis dosarul. L-am redeschis când românul de la New York, coleg de discuții pe teme dacice cu doctorul nostru, mi-a prezentat următoarea variantă, ipoteză i-aș zice eu. El, americanul, zicea că este lucru sigur. Anume că  s-a pus la cale următoarea escrocherie, în care sunt băgați mai mulți români, inclusiv din guvern: brățările sunt într-adevăr din aur dacic, numai că au fost recent turnate, în zilele noastre. Au luat cosoni – găsiți la Sarmisegetuza sau cumpărați din colecții, i-au topit și apoi i-au turnat sub formă de brățări dacice, spiralate. Evident, un coson de aur are o valoare destul de mare. O valoare de câteva ori mai mare decât valoarea în sine a materialului, a aurului. Să zicem că această valoare ar fi 5. Spiralei de aur, ca să fie rentabilă escrocheria, trebuia să i se atribuie o valoare de 10 sau 20 de ori mai mare decât valoarea aurului din care era confecționată! Dar de unde să găsești colecționarii care să cumpere la asemenea preț o brățară?! Mai ales că nici nu arată cine știe ce grozav, ca obiect de artă! Ei bine, s-a găsit un singur colecționar dispus să cumpere, ba chiar să le cumpere pe toate! Ghici cine?

Guvernul României!

Bravo! Mai exact spus, niște escroci din Guvernul României! Din guvernul Adrian Năstase, pare-mi-se! La data respectivă, când s-a scris în presă cum a cumpărat guvernul acele brățări, m-am mirat cu ce „celeritate” s-au găsit acele sute de mii de euro, în total câteva milioane, cu care au răscumpărat brățările dacice. Mi-am adus aminte că același minister, al Culturii, nu găsea banii cu care să răscumpere capodopera lui Brâncuși, vestita Domnișoară Pogany… Ar fi trebuit să-mi fie suspectă și rapiditatea cu care au fost găsite brățările! Ce hoți nepricepuți! Ce ușor li s-a luat urma?! Trebuia să mă mir: cum de nu au pus mâna pe niciun hoț?!

Ce amestec a avut Napoleon Săvescu în această escrocherie, recunosc, plină de inventivitate.

În discuția la telefon pe care am avut-o cu Napoleon, i-am spus în ce termeni era acuzat de către concitadinul său! Napoleon a negat, iar eu nu am dreptul să colportez o acuzație nedovedită! Deci nu-l acuz pe Napoleon Săvescu de participare la această escrocherie, de care aproape că și uitasem! Dar că a fost o escrocherie, nu mă îndoiesc. Poate se auto-sesizează vreun procuror dornic să primească un glonț, două… Eu pun totuși în discuție pe site această ipoteză privitoare la vestitele brățări și apelez la ce mai știu și colegii de site. Care ar mai fi argumentele pentru ipoteza că sunt niște falsuri? Și repet: pe cetățeanul Napoleon Săvescu nu-l acuz de nimic în legătură cu brățările dacice. Dac-o fac alții, treaba lor! Eu, dacă-l acuz de ceva pe domnul doctor Săvescu Napoleon, îl acuz numai de prostie, megalomanie și lipsă de informație elementară în domeniul în care se pronunță lăutărește, fără să știe să citească partitura, notele…

Ați zis că-i agramat!

Citește textul intitulat Onoare lui Nicolae Densusianu. Măcar fragmentul preluat și incriminat de mine, și găsești o mulțime de greșeli: de ortografie, de gramatică, de semantică… De altfel, textul, în întregul său, a fost scris „la două mâini”. Mi s-a părut evident că cineva a scris un text corect și cuminte despre Nicolae Densusianu, fără nicio notă polemică, peste care a intervenit energic și neavenit chirurgul Săvescu.

Ați mai folosit cuvintele dobitoc, ticălos, impostor, nesocotit

Nu retrag niciunul! Chiar dacă sunt cuvinte prea blânde pentru ofensa adusă românilor de ipochimenul numit Napoleon Săvescu prin invitația de pe site-ul care-i promovează inepțiile. A pune în discuție numele Țării este mai mult decât o inepție! Nu am cuvîntul potrivit pentru această…

Dar de ce să-i spunem Dacia și nu Getia?…

Da, la telefon tolomacul m-a luat la rost: cum am putut să spun așa mare enormitate, despre cuvîntul dac, că este neologism!… Și de ce n-ar fi neologism, am întrebat. Pentru că acest cuvînt apare în textele lui Dio Cassius!… Auzi la el ce răspuns mi-a dat!… Măi, fraților, nu numai cuvîntul dac este neologism, dar chiar și cuvîntul roman sau latin sunt cuvinte relativ noi, intrate în limba română pe cale savantă, ca și dac sau get! În schimb cuvîntul român, care stă în gât neprietenilor noștri de sute de ani, iar în ultima vreme și lui Napoleon, acest cuvînt s-a păstrat din latină prin viu grai, a fost mereu folosit, cu unele variante fonetice: rumân, arumân, aromân ș.a.. Nu a fost niciodată uitat, vechimea sa făcându-l să dobândească de-a lungul secolelor o polisemie cu totul remarcabilă. Are o familie de derivate și compuse destul de mare: româncuță, românaș, românime, românesc, românește, ar(o)mân, armânime, româniza, stră-român, românistică, românism, antiromânism etc. Intră în felurite expresii și zicători: român verde; român get-beget; așa-i vorba românească cu două înțelesuri; mai dă române, mai lasă jupâne; Deh, Ioane, deh, eu româncă, iar tu, deh…; așa-i românul nostru, duce p… de căpăstru etc. Forma actuală, literară, român, a fost preferată de învățații neamului, pentru a semăna mai bine cu forma originară romanus. Partea frumoasă, care încununează „biografia” vastă a acestui cuvînt, este că dintre toate limbile romanice numai în română anticul romanus a supraviețuit prin viu grai, n-a fost niciodată uitat sau abandonat… Așa cum a fost abandonat și uitat cuvîntul dacus. Mă doare și pe mine că acest cuvînt a fost uitat… Asta este situația, din păcate.

Dar Dochia? Mi-ați spus cândva că acest cuvînt ar putea să fie numele Dacia, deformat și transfigurat semantic…

E o ipoteză mai veche, nu-mi aparține, aceea că în mitul Babei Dochia s-ar păstra amintirea anticului nume Dacia. Este o ipoteză pe care nu o putem neglija, atâta vreme cât nici nu avem altă explicație, mai convingătoare! Dar nici nu putem fi siguri! Așa cum suntem în cazul bădiței Troian, eroul Plugușorului, în care se recunoaște ușor amintirea transfigurată a împăratului Traian. Dacă-l adăugăm și pe Ândrea, care păstrează amintirea apostolului Andreas – Andrei, vom conchide că românul, oamenii din popor, așa neștiutori de carte cum erau, au păstrat vie amintirea unor pesonaje istorice vreme de două milenii. Cine, care popor se mai poate lăuda cu asemenea memorie?

Dar denumirea Dacia Felix? De ce romanii i-au spus așa? Din câte știu, nu există Galia Felix sau Germania ori Hispania Felix!

În cartea Transilvania. Invincibile argumentum, scrisă înainte de 1990, am făcut presupunerea, suficient de argumentată, că Roma, Traian însuși, a avut un program de colonizare a Daciei cu excedentul demografic existent în Italia de Sud și mai ales la Roma! Formula Dacia Felix era o lozincă, o formulă de propagandă cu care să-i atragă pe coloniștii romani în Dacia. Nu pentru că Dacia rămăsese nelocuită, cum au zis unii, ci pentru că la Roma exista un excedent demografic. Eutropius, cronicarul, spune că în Dacia au fost aduse mari mulțimi de oameni. În privința numărului mare de cetățeni romani aduși în Dacia trebuie crezut! În Britania au fost aduși foarte puțini, numai câțiva funcționari imperiali, nu și coloniști! De aceea Britania nu s-a romanizat, chiar dacă a stat sub administrația Romei vreo 500 de ani! Despre acest număr mare de cives romani veniți în Dacia ne vorbesc și mormintele, pietrele funerare scrise în latină! Le găsim pretutindeni în provinciile fostului Imperiu Roman! Numai că numărul acestor variază, de la o provincie la alta!

În Dacia câte sunt?

În Dacia sunt cele mai multe pietre funerare în limba latină! Jumătate din aceste inscripții funerare, numărate în tot Imperiul, au fost găsite în Dacia! Ce vrei dovadă mai bună privind intensitatea romanizării din Dacia?!

Dar care credeți că a fost raportul numeric dintre daci și romanii veniți în Dacia?

În privința asta sunt de acord cu istoricii și lingviștii academici care au spus de mai mulă vreme că există o nepotrivire între etno-geneza biologică și gloto-geneză. În formarea poporului român, ca plămadă etnică, biologică, elementul dominant nu putea fi decât cel autohton, geto-dacic! Limba română însă este continuatoarea limbii latine. Cu o mulțime de contribuții ale autohtonilor, contribuții din care m-am învrednicit și eu să identific câteva! Destul de importante!

Anume?

Cred că limba română, care are, dintre toate limbile pământului, cel mai complex sistem de articulare a substantivelor, a preluat articolul din substrat, de la daci. La fel și modul verbal numit prezumtiv! La un loc, cele două componente eu le-am numit domeniul părelnicului, al prezumției, din gramatica limbii române. Vine de la daci! Adică dacii care au acceptat, au fost nevoiți sau le-a convenit (sic!) să învețe limba latină, au păstrat din limba lor și au introdus în țesătura limbii latine câteva componente gramaticale și o mulțime de cuvinte, a căror identificare nu este ușoară, este foarte grea, dar și pasionantă. Este pasiunea dlui Mihai Vinereanu… Firește, el nu este primul, ci deocamdată ultimul, dintr-o lungă serie de lingviști români dedicați acestui subiect: substratul limbii române!

Dacă înțeleg bine, pe dumneavoastră v-a preocupat acest subiect. Nu cumva tocmai pentru că țineți la acest subiect, la componenta dacică a ființei noastre, vă supără excesele, exagerările și inepțiile proferate pe acest subiect?!

Cam da! Dacismul nostru, dacismul românesc, este un subiect prea important că să admitem batjocorirea lui și tratarea sa pompieristică! Ce fac unii, inclusiv amicul dumitale Napoleon, este batjocură curată. A pune pe seama dacilor că au vorbit limba mamă a zeci de limbi, ba chiar „limba primordială”, înseamnă să cădem în ridicul și derizoriu, înseamnă să faci mari deservicii aflării adevărului despre daci. Compromitem un capitol care, tratat în limitele adevărului, este un capitol glorios din istoria neamului nostru! Nu e de colo că Pitagora, marele Pitagora, a fost discipolul lui Zamolxe, așa cum a demonstrat definitiv asta dl Vinereanu. Nu este nevoie să inventăm despre daci fel și fel de laude excesive, caraghioase, ușor de dovedit că n-au nicio bază! Dacii au cu ce se lăuda singuri! Cu condiția să le cercetezi istoria cu răbdare și profesionalism!

Mă întorc la ideea cea mai nefericită a lui Napoleon Săvescu: a pus în discuție numele Țării, nesocotitul! Credeți că îl ia cineva în serios?

Mi-e rușine, ca român, dacă s-ar găsi cine să-i împărtășească pornirea de om nezdravăn la cap a Napoleonului!…

O ultimă întrebare: ce trebuie înțeles prin afirmația lui Eminescu că „în România trebuie dacizat totul”?

În niciun caz nu avea ceva de obiectat romanității noastre, Eminescu cunoștea bine rolul extraordinar jucat de Roma antică în istoria lumii! Era mândru că este român! „Suntem români și punctum!” spusese același Eminescu, care, ca tot românul bine informat și voitor de bine pentru ai săi, avea o părere bună și despre daci! Punea pe seama acestora cele mai frumoase virtuți! Astfel că dacizarea însemna, pentru el, revenirea la virtuțile strămoșești, de pe vremea lui Deceneu și Burebista, a lui Matei Basarab și Alexandru cel Bun… Altminteri, cuvîntul Român sau Rumân, este forma dacizată a cuvîntului latin Romanus!… I-au dacizat și dacii pe romani, așa cum am spus în nenumărate ocazii!  Știi care este denumirea noastră, a românilor, în tratatele academice cele mai savante? Savanții români, despre care netotul de Napoleon spune că au încercat să ascundă descendența noastră din daci, folosesc denumirea de daco-români! Iar noi, aici, la București, vorbim daco-româna, un dialect al limbii române. Care mai are trei dialecte: aromân, meglen și istro-român! …Aș risca, în încheiere, o definiție a limbii române: limba română este forma pe care o capătă limba latină în spațiul carpato-danubian, în urma procesului de dacizare a latinofonilor veniți în Dacia. Vorbim de romanizarea Daciei, a dacilor, dar în paralel s-a desfășurat și dacizarea romanilor. Rezultatul suntem noi, românii!

Cu calitățile și defectele noastre!

Acesta este alt subiect, am putea discuta impactul asupra sufletului și mentalității românului pe care l-au avut străinii cu care românii au intrat apoi în contact: slavi, greci, turci, maghiari, țigani, evrei… Un impact păgubos, de cele mai multe ori. Probabil că pentru Eminescu (re)dacizarea noastră însemna și primenirea noastră, îndepărtarea amprentei străine de sufletul Neamului, pe care au pus-o mulți dintre cei cu care istoria ne-a obligat să coabităm. Nu ne-am dus noi la ei, ei au dat buzna peste noi!… Așa că avem dreptul moral să examinăm critic aceste relații. Și să ne distanțăm ori să ne lepădăm de ce nu ne aparține!

În încheiere?

Am pierdut prea mult timp cu acest domn chirurg. E timpul să ne întoarcem la lucruri mai serioase. Suntem mereu puși în fața unor primejdii dintre cele mai amenințătoare. Ne cheltuim energiile pe mize minore, nu alegem bine ținta preocupărilor noastre! Cineva ar putea spune că prin cele ce s-au discutat pe marginea ineptelor teze napoleoniene s-a produs o diversiune mediatică, prin care cititorii site-ului au fost deturnați de la subiectele cele mai dureroase!

Care ar fi urgența nr 1? Constituția? Regionalizarea?

Subiectul cel mai important este, de 23 de ani, proprietatea! Cine este proprietarul acestei Țări? În 1990, românii erau proprietari deplini, 100%, ai acestei Țări. Situația este deja catastrofală în momentul de față și se va înrăutăți și mai mult după 1 decembrie 2013, peste câteva luni, când se va liberaliza total cumpărarea de terenuri și clădiri în România! Hienele, liftele străine, care deja au pus mâna pe cele mai bune pământuri, se pregătesc de asaltul final! Dacă vom sta cu mâinile în sân – mă refer la societatea civilă, căci pe clasa politică nu putem pune nicio bază!, palestinizarea, repet: palestinizarea României se va încheia într-un an, doi!

Se mai poate face ceva? Mai e vreo speranță?

L-am auzit pe Ogoranu zicând: când nu mai ai nicio speranță, îți mai rămâne ceva foarte important: Datoria! Da, mai putem să ne facem datoria de români!… La Mărășești și-n toată istora noastră s-a murit cu arma în mână pentru acest pământ! Au văzut că nu ne pot scoate din țarina noastră cu forța armelor și au schimbat tactica! Au renunțat la confuntarea militară, bărbătească, și încearcă să ne scoată din ale noastre prin inginerii financiare, tertipuri politicianiste, prin cumpărarea căpeteniilor noastre și alte mârșăvii! Azi nu e mai nevoie să murim pentru Țară, ci să trăim, să acționăm, să imaginăm strategii și tactici de contracarare a dușmanului! Să fim lucizi și insistenți, să nu lăsăm altora să facă ce putem face noi!

Ce putem face?

Multe și mărunte!…

Dați un singur exemplu!

Cred că Internetul trebuie folosit mai bine. Mai mult și mai bine! Este una dintre puținele noastre șanse! Avem nevoie de o coordonare a site-urilor cu vocație naționalistă și justițiară! Prin Internet ne putem identifica unii pe alții, care suntem de aceeași parte a baricadei, câți suntem, ce putem, ce vrem. Et caetera! Mai vorbim! Dar nu ne mai întindem la vorbă, a venit ora faptelor!

Doamne, ajută!

28 mai 2013

A consemnat Petre BURLACU