Aşteptând războiul din Ucraina
RECOMANDĂRI
Autor: Petru Romoşan
Războiul din Ucraina se anunţă din mai multe direcţii pentru imediat după Paştele ortodox. Motivul care va fi folosit oficial de preşedintele Volodimir Zelenski este recuperarea Crimeei, pretins vechi pământ ucrainean, şi aplicarea Constituţiei ucrainene pe întreg teritoriul ţării, deci şi în Donbas.
Ucraina ar putea deschide chiar două fronturi, în Donbas şi la Marea Neagră, pentru Crimeea. Desigur, sub atenta consiliere a partenerului american (plus Marea Britanie), adică un nou război prin proxy. Adevăratele forţe aflate în joc vor fi trei : SUA (prin Ucraina, România şi Polonia), economic Germania (şi UE) şi, bineînţeles, Rusia. Cele trei forţe au interese evident divergente. De unde şi pericolul enorm pentru zona în care ne găsim şi noi, românii, din România, din Republica Moldova şi din teritoriile româneşti ocupate de Uniunea Sovietică, aflate azi în componenţa Ucrainei vecine.
România este în parteneriat militar cu SUA şi în parteneriat economic cu Germania (UE), dar e lipsită de orice comunicare sinceră cu Rusia. Un rezultat al miopiei, al micimii care caracterizează politica şi diplomaţia din ultimii 30 de ani de la Bucureşti. Pentru că în acest conflict unele interese româneşti s-ar putea să fie convergente cu interese ale Rusiei. Mai ales în cazul din ce în ce mai previzibil al destrămării, împărţirii Ucrainei, caz în care vecinii îşi vor recupera teritoriile pierdute. S-ar putea să rezulte o Ucraină mult mai mică, în jurul Kievului, o ţară tampon între NATO şi UE, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte.
Nu e numai vina politicienilor şi a statului profund de la Bucureşti pentru relaţiile proaste dintre România şi Rusia. E şi vina politicienilor şi a complexului militaro-securitar de la Moscova că aceste relaţii sunt de multa vreme într-un punct mort. Continuându-şi politica imperială, aceeaşi de la Lenin şi Stalin încoace, ruşii nu le-au făcut românilor nici o concesie majoră. Mai ales în ceea ce priveşte cele două diferende istorice, tezaurul şi Basarabia. Dimpotrivă, au reanexat în 1944 şi Bugeacul (legat de Ucraina doar printr-un drum care trece pe teritoriul Republicii Moldova), Basarabia istorică (Gurile Dunării), şi Ţinutul Herţa, şi au făcut masive deplasări de populaţie în sensul rusificării sau ucrainizării şi al deznaţionalizării. Bugeacul ar fi trebuit să aparţină ori României, ori Republicii Moldova. România nu a avut motive să simpatizeze Rusia, deşi suntem tot ortodocşi, şi astfel s-a dus în mod natural spre o alianţă politică şi militară cu SUA.
În caz de război în Ucraina şi, mai ales, în cazul dezmembrării Ucrainei, România nu poate fi ajutată nici de Germania şi Franţa şi nici de Rusia. Dar SUA (şi Marea Britanie) îşi pot aduce aminte de eventualele revendicări justificate ale românilor. Colaborarea politică şi militară a României cu SUA e deja reglementată de tratate şi de apartenenţa noastră la NATO. România îşi va onora obligaţiile la virgulă. România va fi total alături de SUA, dar deloc de partea Ucrainei. Care, eufemistic, nu ne simpatizează şi pe care nici noi n-o simpatizăm – ceea ce nu poate fi un motiv de război.
Finalitatea războiului din Ucraina s-ar putea să fie una paradoxală : apropierea SUA de Rusia. Prin soldarea violentă a unui contencios (Ucraina-Rusia) care nu-i aduce SUA nici un avantaj, decât poate în imaginarul neoconservatorilor americani care-şi închipuie că pot ocupa şi exploata chiar Rusia. Adevăratul concurent al SUA pe eşichierul global este China, nu Rusia. Dacă va avea loc un război Ucraina-Rusia, ceea ce nu e deloc sigur încă, vor avea loc şi negocieri de pace după încheierea lui.
SUA poate apăra interesele României, ceea ce i-ar aduce un aliat sigur, istoric, pentru foarte multă vreme. Şi, foarte probabil, SUA, pragmatică aşa cum o ştim, nu va rata o asemenea ocazie. Prin România, SUA va putea bloca expansiunea Rusiei care vizează litoralul Ucrainei, dincolo de Donbas, care e deja practic desprins din Ucraina prin cele două republici autoproclamate, Doneţk şi Lugansk. Toate cu condiţia ca noi să avem avocaţi buni, diplomaţi de anvergură, aşa cum am avut înainte şi după 1918. Şi aici merită readus în memorie marele diplomat Vasile Stoica, cel care a fost trimis de Ionel Brătianu în SUA, pe lângă preşedintele Woodrow Wilson. Contribuţia Americii la Marea Unire din 1918 nu e suficient pusă în evidenţă.
Din nefericire, Klaus Iohannis, Florin Cîţu, nou-numitul ambasador la Washington, Andrei Muraru, Ministerul de Externe şi principalele partide politice nu par deloc să fie la înăţimea unui moment care poate fi crucial pentru ţara noastră. Merită să amintim aici că, în 11 septembrie 1939, la 10 zile de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Nicolae Titulescu le scria o misivă strict confidenţială de la Saint-Moritz (Elveţia) regelui, primului-ministru şi ministrului de Externe : „Oricât de lung ar fi războiul, România trebuie să fie gata şi în vederea discutării condiţiunilor de pace şi să se pregătească din timp pentru ea […]. Este cert că ţinta României trebuie să fie de a nu restitui un centimetru pătrat din teritoriul ce posedă azi.” Vasile Stoica, cu un rol determinant în apărarea intereselor ţării la sfârşitul primului război mondial în SUA şi în Europa, spunea, într-o expunere de la Adunarea Deputaţilor din 16-17 decembrie 1919 : „O naţiune este o conştiinţă naţională, cât valorează una atât înseamnă cealaltă. Conştiinţa a ceea ce este şi hotărârea fermă este puterea cea dintâi a unui popor. Cum şi-o manifestă el, astfel îşi aşază rolul şi rostul în mijlocul neamurilor.”
Petru Romoșan o fi printre cei ce contestă dreptul Ucrainiei de a lupta pentru eliberarea teritoriului ocupat de Rusia putinistă,dar asta nu îl face mare cunoscător în problemele spațiului sovietic ori ale istoriei și nici mare gazetar cum se visează. Un articol soios în care putem puncta doar fantasmele autorului cu privire la apropierea dintre SUA și Rusia ori la faptul că Rusia nu poate ajuta România.
Poza autorului: delirium e cât se poate de sugestivă și pentru asta trebuie să îl felicităm pe d-ul Coja.
In sistem sovietic un conflict teritorial se termina doar cu eliminarea definitiva a adversarului si pierderea Basarabiei pe anii 50 inseamna dezintegrarea Romaniei.
Pentru asa ceva apare oferta lui Tito catre Stalin si deportarile din Banat pe 1951 prin care ne dezintegram total. A existat un plan pentru dezintegrarea Romaniei prin deportarea minoritatii sarbe in proportie de 100% prin care se declansa razboiul , pierdeam ,,sprijinul” sovietic si pierdeam definitiv Banatl si Transilvania pentru care in Securitate se planifica un exod in masa al romanilor din Banat si colonizarea lor in Moldova si in Dobrogea pe motiv de reeditare a masacrelor din Iugoslavia din 1944 si din 1955 – exterminarea istroromanilor din care multi expulzati alaturi de minoritatea italiana e un subiect tabu si astazi pentru presa romana si pentru istoricii din Romania.
Cea mai mare mare parte din despagubirile de razboi platite sovieticilor au ajuns in Ucraina si nu in Rusia si au stat la baza colonizarii cu ucrainieni si rusi in Bsarabia, in Buceac, in Bucovina de Nord, in Transcarpatia(Maramuresul istoric) si in Transnistria si nu in ultimul rand in Pocutia . Neoficial au fost stranse acte pe despagubirile de razboi si arhivate in secret in care erau detaliate furturile pe motiv de despagubiri de razboi efectuate in garnituri de tren cu grau in care din zece garniuri de tren doar o singura garnitura era inregistrata si restul erau furate.
Au urmat si alte incercari de dezintegrare inclusiv cu ordin de retragere pentru trupele de graniceri si inclusiv cu planuri de reeditare a deportarilor din 1951 ca o conditie pentru plecarea armatei sovietice din Romania alaturi de plata integrala a despagubirilor. In una din aceste incercari au fost arestati intr-o singura zi toti informatorii Directiei de Graniceri care trebuiau sa coordoneze armata romana in caz de razboi motiv pentru care la reorganizarea Securitatii in urma scandalului si a rapoartelor s-a trecut la introducerea dosarelor lista cu informatori pe regiuni cu scopul de a fi protejati informatorii militari . Ca urmare a acestei incercari s-a trecut la diversiuni militare in care au fost inventate primele dosare de informatori falsi cu scopul de a fi protejati informatorii reali in caz de razboi dar si la dosare lista de informatori false cu scopul de a fi lasate sa ajunga la iugoslavi in cazul declansarii unui razboi – dupa ,,linistirea apelor” dosarele reale au fost amestecate cu dosarele false si astazi nu se mai poate sti ce e real si ce e fals. Deportarile din Basarabia erau mai bine cunoscute in Securitate decat astazi cu toata pleiada de ,,istorici” si de formatori de opinie pro-NATO ca agenti de influenta pentru care am avut si revolte in Securitate azi cenzurate de CNSAS, inclusiv in executii de ofiteri din Securitate.
Strangerile de probe au constat atat in acte cat si in declaratii scrise de mana in care s-a luat in calcul obtinerea probelor pentru o imagine cat mai buna ca sa surprinda toate detaliile. Dupa 1989 toate actele si toate dosarele au fost furate din arhive la ordinul si sub conducerea lui Ion Iliescu in 1990 , a lui Emil Constantinescu in 1996 inclusiv cu falsificari de acte in care informatori notorii au fost transformati in ,,victime” cu ani de puscarie la Poarta Alba …..
Coloniazarea Basarabiei, a Buceacului , a Bucovinei de Nord , a Transnistriei si a Maramuresului istoric s-a facut in schimburile de populatii dintre Polonia si Ucraina sovietica si in deportarea lemkilor din Polonia in vederea slavizarii, un astazi fenomen trecut cu vederea de istoricii CNSAS-ului pentru interesele Ucrainei in Romania.
Primele operatiuni ale Securitatii impotriva sovieticilor au inceput in 1951 cu monitorizarea consilierilor sovietici . ,,Meseria se fura” si pentru asa ceva in aceste monitorizari a fost studiat modul lor de operare la fel ca si al iugoslavilor din UBDA care au stat la baza reorganizarii Securitatii – multi vad reorganizarea ca o reorganizare administrativa dar nu si a modului de operare , pentru evitarea de capturari si de deconspirari dar si pe contrainformatii incat in 1955 s-a trecut la refus in bloc la racolari asa cum a fost la inlocuirea ofiterului de transmisiuni DIA Setu.