TRIANON (5) „La Ip, în noaptea de 13-14 septembrie 1940, armata horthystă, folosind călăuze din sat, a mers din casă în casă şi i-a ucis pe români. Au fost omorâte 157 de persoane – bărbaţi, femei, copii. Cea mai tânără victimă, Paulina Butcovan, a fost sfârtecată cu baioneta în leagăn. ”

„Românii, un popor de contra-revoluționari!” …Cinste lor!
Contains Link

plaiul strabun12 hours ago
daniel-mike
http://www.acmrr-sri.ro/upl…

Este autentic și îi aparține lui Friedrich Engels, Însă trimiterea la cartea respectivă este greșită.

Citatul este preluat dintr-un articol intitulat „Lupta maghiarilor”, care a apărut în ziarul „Neue Rheinische Zeitung” din 13 ianuarie 1849,

La 1848, armata revoluţionară ungară a lui Lajos Kossuth a ucis 40.000
de români. După ce această armată condusă de Jozef Bem a capitulat la Şiria,
cei 13 generali ai săi au fost executaţi pentru trădare. Bem a ales să fugă în

Turcia şi să se convertească la islamism. Interesant este că ungurii par a fi mai
puţin supăraţi pe austriecii care au impus şi executat acea sentinţă, cât
pe… români, care nu îi glorifică, nu îi venerează pe asasinii strămoşilor lor.

Este lungă lista localităţilor unde, la intrarea trupelor maghiare în urma Diktatului de la Viena, au fost comise crime colective pe motive etnice. Un singur exemplu: la Ip, în noaptea de 13-14 septembrie 1940, armata horthystă, folosind călăuze din sat, a mers din casă în casă şi i-a ucis pe români. Au fost omorâte 157 de persoane – bărbaţi, femei, copii. Cea mai tânără victimă, Paulina Butcovan, a fost sfârtecată cu baioneta în leagăn. Maria Sarca şi Maria Olla, deşi nu erau moarte, au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. În decembrie 1989 lucrurile s-au repetat. Din nou, un singur exemplu:
La Târgu Secuiesc, maiorul Agache a fost omorât în bătaie, i s-a scos un ochi,
iar în celălalt i s-a înfipt stema de la caschetă, i s-a băgat un şobolan mort în
gură şi a fost lăsat astfel la dispoziţia trecătorilor care scuipau cadavrul şi îl
loveau cu picioarele.

f) Aţi menţionat talentul propagandei maghiare de a face din alb negru şi din negru alb. Din nou aş aduce un singur exemplu, pentru că am menţionat
ororile comise în numele revoluţiei de trupele lui Kossuth.

În mod firesc, românii au trebuit să se apere, colaborând în lupta împotriva trupelor lui Kossuth cu armata austriacă. Iată ce scria în articolul intitulat „Lupta maghiarilor”, care a apărut în ziarul „Neue Rheinische Zeitung” din 13 ianuarie 1849, „dascălul” mişcării comuniste internaţionale, Friedrich Engels:

„Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pământului va însemna un pas înainte”.

F.T.: Este interesant că Engels era deranjat de caracterul nostru naţional, pe care, după mintea lui, fie îl pierdem de bună voie fie, dacă nu, trebuie să ne fie extirpat. Existenţa noastră ca popor era o piedică în calea revoluţiei mondiale şi de aceea trebuia să dispărem de pe faţa pământului! Interesant! Interesant sub două aspecte: mai întâi că acest text nu a fost popularizat cum se cuvine şi, secundo, pentru că învăţătura propăvăduită de Engels în acel articol este preluată şi aplicată, sub o altă etichetă, în zilele noastre.

P.C.: Avem, cred, dreptul să ne întrebăm cum au răspuns înaintaşii noştri la minciunile şi provocările ungurilor. În primul rând prin acţiuni ferme, aşa cum a făcut Avram Iancu sau, şase decenii mai târziu, regele

Ferdinand, care, respingând atacul Republicii Ungare a Sovietelor, primea defilarea trupelor române la Bekescsaba. Mai presus de aceştia – şi de mulţi alţii asemenea lor – au existat intelectuali de marcă, formatori de opinie: Octavian Goga, Iuliu Maniu,

Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu şi, din nou, nu putem aminti decât câţiva, şirul
lor fiind lung. În vârful piramidei a stat poporul român, cel animat de un
profund sentiment naţional, ceea ce îl enerva pe Friedrich Engels. A fost
poporul care a impus intrarea României în primul Război Mondial de partea
Antantei, cel care a fremătat cântând „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!”
sau a lăcrimat la poeziile lui Goga. A fost, de asemenea, Armata română, trup
din trupul acestui popor, exponent al aspiraţiilor sale naţionale.