„3 nunti in vreme de restriște”

Mesaje primite
x

Ion Coja site ioncojasite@gmail.com

09:11 (acum 3 ore)

către eu
De la: Iulian MARES <mares.iosif@gmail.com>
Subiect: 3 nunti in vreme de restriște

Textul mesajului:
Detalii incredibile legate de trei nunți ne sunt astăzi dezvăluite de către scriitorul Dan Ciachir.

„În orice perioadă istorică, o formă a normalităţii, fie ea şi iluzorie, o constituie nunţile. O să ne oprim asupra a trei nunţi din protipendada României postbelice. Astfel, trei zile după actul de la 23 august, pe 27, are loc logodna lui Dinu Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat şi nepot al Brătienilor, urmată de cununia religioasă pe 6 decembrie acelaşi an. Nu este vorba de o mezalianţă, ci de o căsătorie din dragoste a doi tineri de 23 de ani, colegi la Facultatea de Litere din Bucureşti. Socrul viitorului romancier era un om harnic, proprietar al unui atelier care producea pantofi de lux şi, totodată, membru marcant al Partidului Social Democrat, care şi-a sfârşit zilele în închisoare. Motivul celebrării logodnei pe 27 august 1944 îl explică, într-o frumoasă carte de evocări, Ofrande, Cornelia Pillat: „M-am întors la Predeal şi ne-am logodit în ziua de 27 august, în timp ce Bucureştiul era sub bombardamentele germane ca represalii împotriva actului Regelui Mihai de la 23 august. Despre tatăl meu şi Ion Pillat nu ştiam nimic, căci legăturile telefonice fuseseră întrerupte, dar Marie Pillat voia neapărat să facem slujba de logodnă, deoarece magul familiei Brătianu, domnul Gavrilescu, îi prezisese că 27 august este o zi fastă.” Cununia celor doi tineri a avut loc de Sfântul Nicolae la Biserica Icoanei din Bucureşti. A urmat obişnuita masă, despre care Cornelia Pillat spune: „Era o zi cenuşie de început de iarnă, dar luminată din când în când de soare. La un moment dat, razele au trecut prin ferestrele înguste, fapt socotit de bun augur de magul familiei, domnul Gavrilescu, invitat la biserică de soacra mea. // La ospăţul modest, care a avut loc în casa socrilor mei, ne-am simţit rătăciţi şi înstrăinaţi, neregăsindu-ne printre musafirii care vorbeau toţi deodată. Mă necăjea Dinu Brătianu, care îşi permisese să îmi spună glumeţ: «Vezi să nu te înmulţeşti ca Sara!» Atunci nu visam decât să fiu soţia lui Dinu, să avem patru copii, să trăiesc în linişte şi frumuseţe alături de el, fără nicio altă veleitate.”

*
În 18 februarie 1945 are loc o altă nuntă în elita Bucureştilor, tot între doi studenţi, colegi de data aceasta la Facultatea de Istorie, mirele fiind Dan Berindei, iar mireasa, Ioana Hudiţă, fiica istoricului Ioan Hudiţă, profesor la Universitatea din Bucureşti şi secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc.

Ioan Hudiţă, istoric reputat, era totodată un om pragmatic, membru în Consiliul de Administraţie al „Garajelor Mihăilescu”, unul dintre ele fiind „Ciclop” de lângă hotelul „Ambasador” de pe bulevardul Brătianu, iar al doilea un alt garaj etajat, de pe strada Cobălcescu. Totodată, Ioan Hudiţă este autorul unui jurnal strict politic, care depăşeşte, pare-se, în cantitate, cele 11 volume de Însemnări zilnice ale lui Constantin Argetoianu. În jurnalul lui Ioan Hudiţă, altminteri unul exclusiv politic, găsim date legate de această nuntă, dar şi de cadourile primite de miri. Astfel: „Tatăl lui Dan i-a cumpărat o garsonieră la etajul cinci într-un bloc din Brezoianu. Eu îi dau Ioanei tot trusoul necesar, plus 500.000 lei. Garsoniera a costat 450.000 lei. A luat-o destul de ieftin faţă de valoarea de azi a leului.” În acelaşi timp, după întâlnirea cu Iuliu Maniu, Hudiţă spune că acesta i-a înmânat „un plic cu 200.000 lei, reprezentând «un mic cadou pentru Ioana», iar Leucuţia (om politic ţărănist proeminent, n.n.), un altul cu 100.000 lei. Sunt singurele cadouri în bani pe care le-a primit Ioana cu ocazia nuntei. A primit, în schimb, foarte multe cadouri de la rudele şi prietenii familiei mele. Maniu e foarte mulţumit de încuscrirea mea cu Gheorghe Brătianu. Va asista şi el la căsătoria religioasă de azi.” Tot în acest jurnal, Ioan Hudiţă nota faptul că el ar fi dorit ca naşul fiicei sale să fie Iuliu Maniu, dar s-a supus dorinţei ginerelui. Merită să reproducem un pasaj mai lung legat de această nuntă, întrucât însemnările lui Ioan Hudiţă constituie un veritabil document de epocă: „La 4.30 am plecat la Biserica Domniţa Bălaşa. Lume imensă în biserică, în curtea bisericii şi mult public pe trotuarele din faţa bisericii şi a tribunalului. Ordinea este menţinută de un pluton de jandarmi călări. Publicul este format, în general, din tineretul ţărănist şi liberal, care primeşte cu urale pe membrii guvernului (din care făcea parte şi socrul-mic în calitate de ministru al agriculturii şi domeniilor în Guvernul General Rădescu, n.n.), pe Rădescu şi pe toţi fruntaşii ţărănişti şi liberali, în frunte cu Maniu şi Dinu Brătianu. Din partea partidului nostru lipseşte numai Mihalache, care nu se află în Capitală. Sunt prezenţi şi soţii Penescu şi Zane, care fac parte din anturajul lui Mihai Popovici. Locul este şi el înconjurat de mulţi prieteni. (…) În afară de cei din Guvern, Bebe Brătianu, Danielopol, Victor Papacostea, Fotino, Romniceanu, Zamfirescu şi Nistor, se mai află şi prietenii apropiaţi ai lui Dinu Brătianu: doctorii C. Angelescu, Costinescu, Victor Slăvescu etc. În biserică, Dinu Brătianu a luat loc lângă Maniu, cu care s-a întreţinut foarte amical. Când au coborât din maşină, soţii Gheorghe Brătianu au fost şi ei cald ovaţionaţi de publicul din faţa bisericii. De abia am putut străbate, în biserică, însoţiţi de Ioana şi Dan, în timp ce corul bisericii intona marşul din Lohengrin. // Serviciul divin a fost îndeplinit de patru preoţi, dintre care preotul bisericii a ţinut şi un scurt discurs de felicitare a tinerilor căsătoriţi, pomenind şi faptul că Berindeii se află printre ctitorii acestui aşezământ. Soţia lui Gh. Brătianu a făcut un mare efort să-şi poată îndeplini rolul de naşă, fiind bolnavă. Ea venise şi cu sora ei, să-i ţină locul în caz că n-ar fi putut rezista. Când au început felicitările, ea i-a spus lui Maniu că dacă a putut să stea în picioare şi să oficieze rolul de naşă, aceasta s-a datorat şi dorinţei de a-l vedea pe omul care reprezintă în ochii ei pe şeful rezistenţei noastre naţionale.”

Cele două mari partide politice româneşti, zise şi istorice, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc, au fost într-o aprigă dispută politică până în 1938, când dictatura personală a Regelui Carol al II-lea a pus între paranteze orice competiţie electorală. În 1945 însă, concurenţa a încetat, schimbându-se în forme de colaborare şi solidaritate. Nunta din 18 februarie acelaşi an demonstrează din plin lucrul acesta. De altfel, această apropiere a oamenilor politici necomunişti va continua până la sfârşitul perioadei respective.

Revenind însă la nuntă, iată ce mai notează în jurnal Ioan Hudiţă: „De la biserică, Milica (soţia lui Ioan Hudiţă, n.n), eu şi tinerii căsătoriţi ne-am întors acasă… Am ciocnit câte un pahar de şampanie, le-am urat cele de cuviinţă tinerilor căsătoriţi care au plecat la familia Mateescu, prietena lor, să petreacă cu colegii lor de facultate. Monica Mateescu le-a pus casa la dispoziţie pentru această seară. Bineînţeles, tot bufetul le-a fost pus la dispoziţie de noi, fursecuri, prăjituri, icre negre, vinuri, zece sticle de şampanie. Sindrofia a ţinut până la 2 noaptea. (…) Nuntă originală, tineri într-o parte, părinţii lor într-alta! Este şi aceasta o caracteristică a vremurilor în care trăim, dacă mai pui la socoteală lumea care a participat la cununia religioasă, şi într-o biserică păzită de jandarmi.”

Vremurile în care s-a desfăşurat nunta Ioanei Hudiţă cu Dan Berindei încă erau normale, întrucât două săptămâni mai târziu iată ce nota în răbojul său ministrul ţărănist al agriculturii, care îi avusese invitaţi la dejun, acasă la el, în Vatra Luminoasă, pe câţiva fruntaşi comunişti: Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Teohari Georgescu, Constantinescu-Iaşi: „Către sfârşitul mesei, vinurile au dezlegat limbile. Gheorghiu-Dej a început să devină sentimental.” Trebuie adăugat că Ioan Hudiţă şi Gheorghiu-Dej erau miniştri în Cabinetul Rădescu, care, din nefericire, avea să mai dureze doar câteva zile.

*
Un an mai târziu, în ziua de 7 iulie, are loc încă o nuntă în protipendadă, cununia oficiindu-se tot în Biserica Domniţa Bălaşa. De data aceasta se căsătorea un membru al familiei lui Mihail Manoilescu, om politic care a contribuit mult la revenirea în ţară a Principelui Carol, fost guvernator al Băncii Naţionale, respectiv ministru al afacerilor străine în vara anului 1940, calitate în care a trebuit să semneze prevederile Dictatului de la Viena din 30 august acelaşi an. Fiica lui, Natalia Manoilescu-Dinu, una dintre puţinele femei teolog din ţara noastră, a evocat nunta pomenită: „În ziua de 7 iulie (1946, n.n.), la ora 18, a avut loc la Biserica Domniţa Bălaşa ceremonia cununiei religioase. Biserica era plină, venise multă lume şi pe vremea aceea eram destul de bine îmbrăcaţi, încât priveliştea din timpul cununiei nu lăsa nimic de dorit… După nuntă a urmat, la noi acasă, masa de seară pentru 24 de persoane, pe imensa noastră terasă. Sub un minunat cer senin şi înstelat, la lumina becurilor electrice, masa împodobită artistic cu flori constituia o adevărată desfătare pentru ochi. Pe vremea aceea mai aveam încă feţe de masă frumoase, servicii de porţelan bune, argintărie şi cristaluri care împodobeau atât de strălucit o masă, încât era o adevărată plăcere să o poţi privi.”

Fragment din „O PUNTE PUTREDĂ (Scene din anii 1945-1947)” de Dan Ciachir.

*
*
NR Ne face o mare plăcere prezența dlui Dan Ceachir pe site-ul nostru. Dan Ceachir este cel mai înzestrat memorialist al generației, un cunoscător al lumii bune din veacul trecut.