Anonimul Basarabean versus KGB!

 

 

Dacă am avut deseori sentimentul că e pierdere de timp și măcinare de nervi să mai țin deschis blogul meu pentru toți comentatorii și pentru puncte de vedere oricât de diferite, acum mă felicit că nu am cedat comodității, ci am insistat, adică am rezistat și am așteptat. Și din ce în ce mai multe comentarii de calitate au apărut pe blog – vezi www.ioncoja.ro, așa că de la o vreme, citind aceste comentarii, am început să iau notițe chiar…

Există un pentalog al lui Petre Țuțea, un pentalog al poruncilor de care trebuie să asculte un bun român, un român naționalist. Una din porunci, după mine cea mai importantă, sună cam așa: Un bun român trebuie să se bucure de fiecare dată când are de-a face cu un român mai capabil, mai înzestrat, mai performant, mai talentat… Să se bucure și să-i dea tot sprijinul ca acesta să-și valorifice integral potențialul și competențele pe care le are.

Așa se face că pe mai mulți autori de comentarii i-am invitat să se producă pe blogul „meu” cu texte de sine stătătoare, să-și exprime pe îndelete punctul de vedere. Multe din „textele altora” apărute pe blog au această proveniență.

Trebuie să recunosc, cu mare satisfacție, ce mare satisfacție îmi produc în ultima vreme comentariile semnate de un român de peste Prut, pe tema dacismului și a romanității noastre, subiect dintre cele mai discutate pe acest blog. Deși pe acest subiect – cât suntem de daci? Cât suntem de latini?, am scris sute de pagini și mă socoteam suficient de bine documentat, Anonimul Basarabean m-a copleșit cu erudiția sa în această materie, a romanității românești. A temeliilor istorice, etnice pe care stă ființa noastră națională! Pur și simplu m-am rușinat cât de multe sunt referințele istorice pe acest subiect inventariate de Anonimul Basarabean, referințe despre care nu am știut nimic până deunăzi, când m-am trezit „alumn tomnatic” la Școala Basarabeană de lătinie!

Printre istoricii mie cunoscuți, inclusiv printre nemuritorii academici, nu știu să fie unul atât de erudit, atât de informat în domeniul amintit precum comentatorul care semnează printr-un soi de lozincă: Dacismu’ pentru noi Este moldovenismu’ 2!

I-am scris pe adresa de Email – altă lozincă mobilizatoare: moarterusiei!, dar încă nu mi-a răspuns. L-am invitat să ne cunoaștem, să vedem ce am putea face împreună, inclusiv un proiect editorial să pritocim. Eu am mână bună când e să public pe alții, textele altora! Cu ale mele merge mai greu, dar pentru alții sunt foarte eficient!…

Am constatat cu mirare că câțiva dintre colegii de blog, adică dintre comentatori, au fost deranjați, incomodați, excedați de lungimea și numărul comentariilor postate de Anonimul Basarabean. Sunt convins că, cel puțin în aceeași măsură ca subsemnatul, acești colegi aflau lucruri noi, de mare interes, din intervențiile de peste Prut. Constat cu mâhnire că n-au știut să se bucure că soarta le scoate în cale un român mai deștept, mai priceput, mai talentat, mai bun cunoscător al domeniului…

Nu mă așteptam ca în Basarabia să se afle latinistul nostru cel mai puternic! Căci declar, în mod solemn, că nu cunosc și nici nu am cunoscut un latinist mai informat pe acest subiect: romanitatea românească! Ne „dă clasă” la toți!

Ehe, să fi cunoscut eu atâtea când am scris Transilvania. Invincibile Argumentum!… Sau bietul Adolf Armbruster, când și-a scris binecunoscutul său op!…

Mă consolează ideea că din noianul de comentarii cu care fratele nostru de peste Prut a înnobilat blogul nostru se poate aduna material pentru o carte întreagă și, din nou, îl invit pe Anonimul Basarabean să ia legătura cu mine și să ducem până la capăt ce am început: dejucarea proiectului KGBist de învrăjbire a românilor pe tema rădăcinilor noastre etnice.

Căci, mai mărturisesc una, nu simțisem, nu recunoscusem mâna KGBistă care înseila pe Internet diversiunea numită Noi nu suntem urmașii Romei… M-a luminat Anonimul frate.

Iar în sprijinul demonstrației sale s-a ițit con-militon dintre comentatori insul, colegul care cunoaște cel mai bine ce înseamnă moștenirea geto-dacică din ființa noastră spirituală: domnul Miron Scorobete, autorul a două lucrări fundamentale,  Valahia în Cartea Genezei și Dacia Edenică, prin care se continuă efortul fantastic întreprins de Nicolae Densusianu în a sa Dacia preistorică. Celor care nu-l cunosc pe dl Miron Scorobete le recomand să umble puțin pe Google.

Da! Dacă există azi un demn continuator al lui Nicolae Densusianu, un inspirat arhelog în ale spiritualității ancestrale, geto-dacice, și poate chiar de dinaintea acestora, acesta este domnul Miron Scorobete, care a semnat pe blog cu pseudonimul Solomonar (și altele).

Mă laud acum că acești doi mari români s-au întâlnit de blogul deschis de mine cu ani în urmă și cu aspirații mult mai modeste!… Mă simt mântuit!

*

      …Dar să revenim la KGB!

Așadar, de câțiva ani, asistăm la o ofensivă mediatică suspect de insistentă și de bine mediatizată pe teza revizuirii quasi totale a istoriei noastre vechi privind începuturile și componentele identității noastre etnice. O revizuire prezentată ca o spectaculoasă răsturnare de termeni, care speculează un punct de plecare extrem de atractiv pentru tineri, dar și pentru toți cei care au fost vreodată tineri: tot ce am învățat noi la școală este fals, este greșit, este o încercare grosoană de manipulare și intoxicare!

…Cum să nu ciulești urechea la asemenea invitație?! Cine dintre noi nu este supărat pe anii pierduți în liceu cu învățatul?!

Cică ni s-a ascuns adevărul despre daci, despre rolul lor decisiv în alcătuirea plămadei noastre etnice! Că s-a exagerat importanța factorului latin, roman! Ba mai mult, ni s-a ascuns faptul că latinii înșiși erau de fapt daci, că migraseră din Dacia în Latium pe la începutul primului mileniu ante Christum, au întemeiat un imperiu colosal, iar după mai bine de un mileniu soarta și interesele financiare i-au adus din nou în Dacia, ca adversari și cuceritori ai propriilor frați… Așadar, asemănările frapante dintre română și latină, care, de-a lungul veacurilor, au uimit lumea savanților, sunt de fapt asemănări între latină și limba geto-dacă! Când au părăsit Dacia, plecând în necunoscut, pentru a se opri în Latium, latinii și dacii (care au rămas pe loc) vorbeau aceeași limbă: limba dacă!

Această ipoteză este preferabilă celei oficiale, academice, clasice, deoarece face față mai bine unor obiecții de bun simț, de logică, la care Academia Română nu are răspuns. Care sunt aceste obiecții?

1. Încep cu cea mai hazlie: pe Columna lui Traian nu este reprezentat niciun translator la întâlnirile/discuțiile/tratativele dintre romani și daci, deci cele două tabere se puteau înțelege foarte bine vorbindu-și fiecare graiul matern!

Resping această  teză cu „argumentul Scînteia”! Da, în Scînteia, pe prima pagină, apăreau aproape zilnic fotografii cu Ceaușescu al nostru aflat în discuții/tratative/întâlniri cu tot felul de lideri străini. În nicio fotografie nu apare vreun translator, nici măcar când acest translator era însuși Sergiu Celac! Se știa bine că laboratorul foto de la Agerpres era meșter mare în a scoate din fotografie orice urmă de Sergiu Celac… Personal regret că nu-l putem vedea pe Sergiu Celac pe Columnă! Dar dacă nu-l vedem, asta nu înseamnă că nu a fost de față! Ca și-n evenimentele consemnate de Scînteia pe prima pagină! Altminteri, dacă nu cunoaștem aceste dedesubturi ale presei de pretutindeni, ar urma să conchidem că Ceaușescu era mare poliglot!… N-am nimic împotrivă!

Mai poate fi invocată aici și mărturia lui Ovidiu: în cei opt ani petrecuți printre geții din Tomis marele poet le-a învățat limba și se lăuda în scrisori trimise la Roma că a început să compună poeme în limba acestora. Cum de nu și-a dat seama că le compune tot în latinește?!

2. Un argument ceva mai serios sună așa: Dacia a fost provincia romană care a stat cel mai puțin sub administrația Romei imperiale. Cum de localnicii s-au romanizat atât de bine în numai câteva generații (160 de ani), în timp ce în alte provincii, cum ar fi Anglia de azi, vreo 400 de ani de ocupație romană a lăsat drept urme lingvistice o mână de cuvinte?!

La această obiecție răspunsul este ușor de dat: intensitatea romanizării! Numărul celor care au purtat limba latină în Anglia și în Dacia. În Dacia au fost aduse mulțimi mari – magnas copias de cives romani, care au venit aici și aici au rămas. Dovadă: numărul mare de pietre funerare ale unor latinofoni, găsite în Dacia. Acest număr este egal cu numărul pietrelor funerare romane găsite în tot restul impeiului!… „Detaliu” cunoscut printre specialiști de mai bine de o jumătate de secol!

Vine acum Anonimul Basarabean cu alt detaliu, adus prima oară în discuție: numărul castrelor romane din Dacia. Tot așa, teribil de mare! Dacia a fost împănată de castre romane ca o rodie, îmi vine să zic, pe urmele cronicarului! Desigur, se pune întrebarea de ce a fost atât de intensă romanizarea Daciei? La întrebarea aceasta răspunsul este mai complex, nici nu mai este așa de ușor de dat, dar nici nu are legătură cu demonstrația noastră. E suficient că am stabilit că în Dacia au venit mulți, foarte mulți romani! Dacă aceștia au rămas pe loc, nu mai contează durata administrației romane. Romanizarea s-a făcut nu prin oficialii veniți de la Roma pentru o vreme numai, în interes de servici, ci prin romanii care au venit aici cu familia ori și-au întemeiat aici familii. Nu întămplător cuvîntul MILES, care în latină însemna „militar, soldat”, în limba localnicilor din Dacia devine MIRE, dovadă că au fost multe căsătoriile în care MILES ROMANUS era pe post de MIRE… Iar cuvîntul latinesc FAMILIA a devenit FEMEIE în daco-romană! (Cuvîntul românesc familie este un neologism recent, luat din latină pe care livrescă, culturală.) Căci asta vedeau strămoșii noștri daco-romani în femeie: familia!

 

3. Un alt argument pe care mulți îl iau în serios este cel privitor la întinderea Daciei Traiane, a Daciei supuse procesului de romanizare, în comparație cu întinderea Daciei în întregimea teritoriului locuit de daci: numai 14% din Dacia a stat 165 de ani „sub cizma” romană! Restul Daciei, unde au trăit vestiții „daci liberi”, cum de s-a romanizat?

Ofer exemplul Dobrogei, intens romanizată, care a stat sub administrație romană câteva secole în plus față de Dacia Traiană. Cu toate acestea niciunul dintre românii care locuiau în Dobrogea, la 1800 să zicem, nu se trăgea din geto-dacii de odinioară, din Scythia Minor! De unde provin românii din Dobrogea de azi? O bună parte dintre ei, precum subsemnatul, provin din Dacia Traiană, din Ardeal!  În acest punct intervenția Anonimului Basarabean este magistrală, producând felurite dovezi că romanizarea s-a făcut de bună voie. De bună voia dacilor, care aveau multe de câștigat devenind civis romanus, un titlu la acea vreme extrem de căutat de supușii Romei, un fel de green card al antichității!

Prin romanizarea Daciei Traiane a fost câștigată pentru romanitate inima Daciei, zice dînsul, Marele Basarabean! Izvorul de viață și conștiință al dacilor! Capitala, adică Capul! Dacă dacii „au cedat” acolo unde era centrul lor spiritual și economic, este de înțeles că romanizarea s-a extins apoi și la dacii liberi în modul cel mai firesc! Care daci liberi unii se vor fi romanizat și ei, alții nu, dar din păcate nu s-au păstrat în istorie ca daci. Zic unii că o bună parte din dacii liberi au intrat sub altă influență și s-au slavizat – devenind slovacii de azi, un popor atât de fain!, alții s-au maghiarizat, spune …Pavel Coruț, și se numesc acum secui!… Care în mod sigur nu sunt maghiari! Cine, dacă ar fi pus să aleagă, nu ar alege să fie secui, nu maghiar?!… Dar asta este altă poveste!

(Aș fi curios totuși, căci m-aș amuza foarte de prostia socotitorului, cum s-a calculat acest 14%! Nu tu 10 sau 15% ori 20%, o cifră rotundă și aproximativă, ci exact 14%! Nu cumva, totuși era mai mare? Mie mi-a ieșit 14,73%…)

Ipoteza aceasta, oricât ar fi de atrăgătoare, se împiedică într-un fapt bine cunoscut: limba română nu este singura limbă romanică, neo-latină. În cazul celorlalte limbi romanice, cum se explică asemănarea lor cu latina? Vorbeau și celții din Iberia sau galii din Franța o limbă „din care se trage latina”?!

Că limba latină și limba dacilor se înrudeau, în interiorul familiei de limbi endo-europen, este știut de multă vreme, de pe vremea lui Hasdeu cel puțin. Cândva, strămoșii romanilor și ai dacilor au vorbit aceeași limbă! Dar în situația asta sunt zeci de limbi, de popoare! La fel de bine pot să spun că strămoșii dacilor și ai perșilor sau kurzilor vorbeau aceeași limbă! Nimic nu ne îndreptățește să stabilim între latini și daci o înrudire mai mare decât între daci și elini sau celți ori goți.

 

…Revin la KGB!

Recunosc că în toată povestea asta eu am văzut numai ravagiile pe care le poate face ambiția și satisfacția semidoctului de a da cu piatra în vitrina Academiei, a Universității, unde, probabil, a fost lăsat repetent sau dat afară! În plus, efortul de a descoperi cât mai multe din urmele rămase de la daci mi se pare lucrul cel mai firesc pentru orice istoric și lingvist român. Eu însumi m-am străduit să identific asemenea urme și componente dacice în limba română. Cu oarecare succes. Mă laud că la bine cunoscuta listă de cuvinte moștenite din limba dacilor eu am adăugat un vast domeniu din gramatica limbii române: domeniul „părelnicului”, cum l-am numit, cam poetic, dar potrivit: modul prezumtiv și articolul prezumtiv (vreun om, vreunii oameni). ( Vexi volumul UNU în limba română.) Nu mă compar cu Mihai Vinereanu, dar e ceva totuși! Mihai Vinereanu fiind cel care a sporit substanțial numărul cuvintelor românești atribuite substratului dacic. Dar asta, și-ntr-un caz și-n celălalt, după ani lungi și mulți de studii, de cercetări etc.

Așadar, mi-am zis că din exces de dragoste pentru daci – un sentiment pe care îl încerc și eu, de când mă știu!, unii s-au grăbit să îmbrățișeze un set de argumente care în mod greșit sunt atribuite lui Nicolae Densusianu. Nu! Ele aparțin lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Acesta a scris o broșurică, i-aș zice nevinovată, în care a adunat câteva întrebări și nedumeriri față de teza „oficială”. Dacă aceste obiecții ar fi fost ridicate de un lingvist, probabil că ar fi stârnit ecoul cuvenit printre specialiști. Dar fiind întrebări și nedumeriri ale unui scriitor, lingviștii nu le-au dat importanță.

Iată însă că le-au dat importanță ne-specialiștii noștri… Sau, zice Anonimul Basarabean, le-au dat importanță specialiștii de la KGB, specialiști în diversiuni țintind identitatea națională. Rusia țaristă și demna ei urmașă URSS au rusificat zeci de popoare cărora li s-a spălat – nepotrivit eufemism!, li s-a spălat creierul, adică li s-a răzuit de pe creier orice amintire a străbunilor. Proces pe care l-au declanșat/experimentat și asupra românilor din Basarabia, încercând să-i facă să-și uite sau să-și nege apartenența la românism! Nu fără oarecare succes, din păcate!

Este evident că Anonimul Basarabean cunoaște și a studiat acest proces cu atenție și cu inima îndurerată, încrâncenată de nemernicia moscovită. Procesul acesta a avut două etape: (1) să li se inducă românilor din Basarabia, ca demni urmași ai lui Stefan cel Mare, că ei sunt moldoveni „și punctum”!! (2) După ce din român l-ai făcut moldovean, bietul om este mai ușor de transformat în rus sau ucrainian!…

Înzestrat cu această sensibilitate pentru a identifica orice urmă a unei politici de deznaționalizare, Anonimul Basarabean simte că în spatele și în sprijinul campaniei de „dacizare” din ultimii ani se află tot KGB-ul. Buni cunoscători ai istoriei noastre, consilierii științifici ai KGB știu bine ce rol decisiv pentru salvarea identității noastre etnice l-a avut ideea, faptul că „de la Râm ne tragem”! În fața agresiunii otomane noi ne-am apărat cu conștiința apartenenței noastre la lumea creștină! În fața agresiunii catolice, maghiare sau poloneze, ne-am apărat în numele ortodoxiei. În fața încercării Moscovei de a se servi de ortodoxia noastră ca de un reazim în intenția de a ne rusifica, de a ne slaviza, conștiința latinității noastre „a făcut diferența” peste care nu s-a putut trece nici până azi! Cum să nu-i deranjeze pe tovarăși ruși latinitatea noastră?!

Drept care acești mari specialiști au calculat bine: dacă vrem – și vor, nenorociții!, să slăbim conștiința națională la români, trebuie atacat pilonul central, punctul de reazem al eșafodajului lor sufletesc! Prea se laudă românii ăștia că se trag „din Traian și Decebal”! Ia să le băgăm în cap că-i la mijloc o contradicție: nu-i poți iubi deopotrivă pe Traian și Decebal, care au fost dușmani de moarte! O dușmănie fără de moarte! De ce n-ar continua și azi?!

Așadar, să-i convingem pe români că trebuie să aleagă: ori Traian, ori Decebal! Ori dacii, ori romanii! Și care va fi efectul, rezultatul? Îi vom divide, să nu mai fie atât de uniți între ei! Puține sunt popoarele atât de unite în jurul ideii naționale cum sunt românii! E timpul să le mai slăbească temeiurile acestei unități! Numai cu condiția aceasta putem trece la faza a doua a planului nostru: divizarea și a teritoriului românesc! Premergătore desființării statului român, a neamului românesc, la care visează atât de mulți dintre cei cu care istoria ne-a pus în competiție!…

…Cam aceștia ar fi termenii mai expliciți în care se poate traduce avertismentul cu care ni se adresează Anonimul Basarabean, învățatul anonim și pățitul nostru frate de peste Prut, de pe malurile stâncoase ale înspumatului Bâc!…

De la celălalt capăt îi răspunde, de pe malul molcom al Someșului, solomonarul Miron: diversiunea KGBistă a identificat corect faptul că tot românul se simte solidar cu destinul tragic al dacilor. De cum aflăm despre daci, chiar și din puținul oferit în manualele de istorie, crește în noi, în orice suflet de român, compasiunea și compătimirea cu Decebal și ai lui. Acest sentiment vor KGBiștii să-l transforme în ură față de romani, față de conștiința latinității noastre. Și să ne împartă în două categorii de români: unii care să țină sus steagul dacismului, alții care să se adune sub insigna Romei: SPQR… Vor mai rămâne, poate, și câțiva români normali, care să nu vadă nicio contradicție în a te ști urmaș deopotrivă al lui Traian și al lui Decebal!

În realitate, nutrind această simpatie, acordând dacilor această prioritate în sufletul nostru etnic, noi românii nu facem decât să mărturisim că moștenim astfel (ceva din admirația și) prețuirea specială pe care strămoșii latini, romani, au avut-o pentru cel mai demn și mai eroic dintre adversarii cu care istoria i-a pus în conflict! Conflict care s-a stins destul de repede prin declanșarea pașnică a asimilării reciproce dintre daci și romani!…

Am zis vorbă mare: asimilare reciprocă!

La nivelul graiului, da, s-a produs asimilarea dacilor, romanizarea acestora! Limba română este în proporție de 90% latină. Nu poți face nicio propoziție fără să apelezi la elemente lingvistice – cuvinte sau morfeme, de proveniență latină. În schimb, poți concepe texte oricât de lungi care să conțină numai elemente moștenite din latină!

Numai că graiul funcționează alături de suflet, iar sufletul înseamnă o mulțime de componente mai greu de inventariat și studiat în comparație cu cuvintele. La acest nivel, ne demonstrează cărțile dlui Miron Scorobete (și ale altora), asimilarea s-a produs în sens invers: romanii s-au dacizat. Așa cum s-au dacizat, în mod evident, la vestimentație, de-o pildă. Portul popular românesc descinde de pe Columnă, dar este portul dacilor, nu al romanilor!…

La fel, gusturile culinare ale dacilor s-au impus, fiind asimilate de romani, adică aceștia, romanii, s-au dacizat și la acest nivel, atât de important în orice cultură! Etc., etc.

Dar mai ales la nivelul mentalității, la nivelul spiritului aflat în căutare permanentă a lui Dumnezeu, se poate vorbi cu aceeași îndreptățite de dacizarea romanilor! Materializată într-o mulțime de „doine, ghicitori, eresuri”, adică sub forma culturii noastre orale, cea mai bogată din Europa! E de văzut și din vestitul jus valachicum ce elemente de noutate avem, în comparație cu și mai vestitul drept roman! Le putem atribui moștenirii geto-dacice?

Acesta ar putea fi reversul pozitiv al diversiunii KGBiste, căci deseori din răul pe care au vrut să ni-l facă dușmanii ne-am ales cu mult bine: e timpul să vorbim mai clar și să studiem mai atent toate aspectele procesului de osmoză daco-romană. În multe privințe se poate vorbi de o dacizare a romanilor! Moștenirea geto-dacă s-a impus, a fost preluată și de romanii rămași în Dacia, devenind bun românesc. Speranța noastră e să putem constata că fiecare a luat ce era mai bun la celălalt!…

Contribuția, relativ mică, a limbii dacilor la constituirea limbii române, nu trebuie să ne înșele. Nu putea fi altfel! Nu există limbi mixte, la care să contribuie genetic în proporție egală două limbi! Din evidența faptului că limba română este neo-latină nu avem voie să tragem concluzia că dacii s-au romanizat cu totul! Că au dispărut ca daci! Și nimeni de fapt, la nivelul academic, universitar, nu a proclamat vreodată asemenea asimilare unidirecțională. Ceea ce ar fi, în fond și aprioric, o inepție.

Locuitorii Daciei trebuiau să aleagă între limba latină și limba dacă, între numele de Dacus și numele de Romanus. Nu e nicio mirare că au ales așa cum au ales!

Dar asta să nu ne împiedice să vedem că ei, locuitorii autohtoni ai Daciei, s-au păstrat daci în multe alte privințe, dacizându-i astfel și pe acei cives romani cu care s-au amestecat. Termenul potrivit nu este asimilare, ci osmoză. Adică asimilare reciprocă, într-o traducere liberă…

*

Să cităm acum și din cei doi clasici. Mai întâi din Marele Basarabean:

 

„Vă daţi seama că scopul MANIPULĂRII RUSEŞTI “dacizatoare” este DIVIZAREA ROMÂNILOR, crearea UNEI PRĂPĂSTII DE URĂ RUSEASCĂ între cei ce se cred DOAR “daci” , cei ce se cred DOAR “romani” şi cei ce ŞTIU CĂ SUNT ROMÂNI?
Aveţi habar că ACELAŞI LUCRU l-au făcut OCUPANŢII RUŞI în România de Est, peste Prut?
Prin manipulare au creat UN ZID RUSESC DE URĂ şi DEZBINARE între cei ce au fost manipulaţi să se creadă DOAR « moldoveni » şi cei ce ŞTIU CĂ SUNT ROMÂNI!”

 

„Prăpăstii de ură rusească!” Cumplit text!… Adică „complet”, ar preciza Noica.

 

 

 

Următorul text, un comentariu lămuritor al Solomonarului Scorobete Miron, despre treptele instituirii minciunii otrăvitoare de suflet, așa cum s-a desfășurat această diversiune pe tema dacismului, atât de atrăgătoare:

„Pasul 1

Simbolul cel mai drag inimii româneşti e originea ei dacă.

Pasul 2

Ridici în slăvi simbolul: scrii cărţi, scoţi reviste, faci filme cu adevăruri tulburătoare (la propriu, producătoare de ape tulburi în care să poţi pescui), ridici monumente, organizezi congrese. Ce e rău în asta?, se întrebă românii de bună-credinţă. Neagă cineva originea noastră dacă? E acesta un neadevăr? Şi îmbrăţişează „mişcarea” cu entuziasm, neobservând parşivenia că elogierea dacilor nu e un scop, cum ei cu naivitate cred, ci doar mijlocul pentru a se putea face

Pasul 3

în care cultul dacic e folosit la demolarea celeilalte componente a plămadei româneşti: originea noastră latină. Se uită toţi duşmanii adevăraţi, cei actuali şi foarte activi, cei ce lucrează la dezmembrarea României, cei ce i-au distrus în întregime economia, cei ce i-au pulverizat educaţia, cei ce i-au desfiinţat sistemul sanitar, cei care, nu furându-i bogăţiile, ci luându-i-le la lumina zilei, cu legi scoase special, îi transformă natura din grădina raiului în coşmarul iadului. Toată atenţia, ca un laser, e concentrată asupra unui singur duşman, duşmanul de moarte al naţiei române: romanii. Romanii cu tot ce ţine de ei, inclusiv numele neamului şi al ţării – se cere insistent să nu ne mai numim români şi ţara să nu se mai numească România. Se vrea dinamitarea vestigiilor romane, distrugerea statuilor lui Traian, ştergerea numelui său de pe străzi şi de pe firmele şcolilor.”

 

 

Cumplit! Încă o dată, cumplit de adevărat!

 

În concluzie: au dreptate cei doi reprezentanți ai Școlii Ardelene, respectiv Basarabene. Cei doi români atât de învățați! E clar că dacismul de pe internet și de la unele emisiuni TV unidirecționate, la care nu sunt invitate persoanele care ar avea alte păreri, este o diversiune la care s-au înhămat, cu inima curată, dar mintea confuză, mulți români naivi, lăsându-se manipulați. Mi-ar fi greu să spun care dintre traco-manii de azi sunt cozile de topor propriu-zise. N-aș putea să pronunț vreun nume!

Diversiune KGBistă?

Eu, când am intrat la bănuieli privind dacismul orb și tenace al acestor teorii, m-am gândit la Budapesta că ar fi capul răutăților. Am neglijat faptul că am intrat în era „trans-naționalelor”. S-a trans-naționalizat și anti-românismul!… Dușmanii noștri colaborează într-un anti-românism „fără frontiere” de mai mare dragul! Și de mai mulți ani!

KGB, acum când în Rusia această firmă a fost dată jos și pusă alta, KGB, acest cuvînt lugubru, sinistru, constat că nu dispare din vocabularul nostru, al românilor. Tinde să devină numele celui mai îndârjit și mai mizerabil anti-românism! Indiferent din ce direcție ne lovește!

 

28 septembrie 2013

 

Ion Coja

Post scriptum: Altă aiureală susțin cei care sunt ferm convinși că în Biblioteca Vaticanului sunt ascunse manuscrisele care spun adevărul despre excelența dacilor! Tot de la un comentator de pe blog aflăm adevărul. Iată ce declară un prelat catolic, Miceal Ledwith, care a umblat mult prin această bibliotecă: 

 „Biblioteca Vaticanului, mai ales arhiva secretă, este enormă. Este un patrimoniu inestimabil. Dar, trebuie s-o spun oamenilor, ea arată precum garajul meu.(…) Sunt peste 230 de kilometri de rafturi în arhiva Vaticanului. Milioane de cărți și manuscrise necatologate de nimeni până acum.(…)indiferent de ce lucruri minunate se află acolo, nu știe nimeni de ele, nu le foloseşte nimeni! Ce contează că există atâta informaţie, dacă ea nu ajunge la nimeni? Aşadar, există vreun secret colosal ascuns în arhiva Vaticanului? Habar n-am! Nimeni nu ştie.”

De data asta Miceal Ledwith poate fi luat în serios.