Traian Băsescu: „Acum, către sfârşitul mandatului, sunt mai liber și mai conştient ca oricând”!

UN DISCURS DEOSEBIT DE INTERESANT AL PREȘEDINTELUI PUȘCĂRIABIL…
E cam lung, dar merită citit. Mă interesează în mod deosebit comparația pe care o face la un moment dat între exporturile României în anul 1990 – în valoare de 10 miliarde dolari și cele de anul trecut, în valoare de 50 de miliarde. Nu prea îmi vine să cred! Mai întâi, comparația trebuia făcută cu exporturile din 1989. Mai trebuia raportate exporturile la importuri, adică de prezentat balanța comercială completă! Plus întrebarea capitală: cine sunt beneficiarii acestor exporturi? Statul român? Românii?
Ce părere aveți, stimați colegi de site?
*
*
*
*

Românii de pretutindeni și reunirea cu Basarabia în discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române
Vineri, 29 August 2014 București, România/Romanian Global News Email Imprimare PDF

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a participat vineri, 29 august a.c., la Palatul Cotroceni, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, prilej cu care a susținut următorul discurs, preluat de Romanian Global News.

„Bună ziua. Bine v-am regăsit sau bine ne reîntâlnim. Luaţi loc vă rog. Cum e? Vă cam terminaţi mica vacanţă în ţară şi vă pregătiţi să plecaţi înapoi la post. De altfel, încă de ieri, domnul ambasador Motoc s-a întors pentru că mâine avem un consiliu important. Domnul ambasador Stoian de asemenea, s-a întors la post pentru evenimentele din Ucraina, ministrul de Externe este în Italia la o întâlnire a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană. Deci, diplomaţia noastră este activă şi în vacanţă. Doamnelor şi domnilor ambasadori, consuli, doamnelor şi domnilor, este cea de a 10 şi ultima noastră întâlnire legată de politica externă a ţării. Nu voi folosi întâlnirea pentru un bilanţ pentru că am spus în principiu că îmi voi exercita mandatul până în ultima zi, adică inclusiv pe 21 decembrie, chiar dacă alegerile au loc în luna noiembrie, aşa că bilanţul pe cele două mandate îl voi face după ce îmi termin şi al doilea mandat. Dar voi încerca să consolidez în discuţia de astăzi câteva elemente care au fost priorităţi de politică externă, politică externă pe care dumneavoastră aţi dus-o la îndeplinire, uneori excelent alteori foarte bine, uneori mai puţin bine pentru că nu ne-au reuşit toate încercările şi nu am atins toate obiectivele, dar pe ansamblu Ministerul de Externe, ambasadorii noştri, Corpul Diplomatic au dus la îndeplinire obiectivele majore de politică externă. Şi le-aş recapitula în speranţa că ele vor beneficia de continuitate şi în anii următori. Priorităţile, aşa cum le ştiţi, au fost proiectul european al României, o altă prioritate a fost consolidarea prezenţei României în NATO, o a treia prioritate a fost relaţia transatlantică, relaţia cu Statele Unite, a patra a fost implicarea în stabilizarea şi construcţia unor spaţii de interes global şi, nu în ultimul rând, promovarea şi protejarea intereselor românilor de pretutindeni. Înainte însă de a intra în aceste teme cu evaluările mele, aş face referire la un lucru care e foarte actual şi anume situaţia din Ucraina. Ieri am avut o ieşire publică, ieri seară, urmare a subiectului lansat chiar de declaraţia preşedintelui Poroşenko legată de o invazie a Federaţiei Ruse în Ucraina. Analizele şi informaţiile noastre au probat că nu era vorba de o invazie în stil clasic, cu toate categoriile de arme şi cu efective impresionante. Ne aducem aminte ce înseamnă o invazie din ’68, când Rusia face o invazie, o face nu se încurcă. Ne aducem aminte Cehoslovacia. Şi avem alte exemple de invazii. Chiar dacă termenul nu a fost cel mai corect, aşa cum precizam în declaraţia de ieri seară este extrem de clară o escaladare majoră a acţiunilor Federaţiei Ruse în sprijinul separatiştilor şi această escaladare nu a început ieri, nu a început alaltăieri, ci deja se împlineşte circa o săptămână de când Federaţia Rusă a început să introducă masiv tehnică de luptă în sprijinul separatiştilor, dar şi militari specialişti ai armatei Federaţiei Ruse sau rezervişti pentru operarea acelor echipamente.

În evaluarea noastră, riscul major este răsturnarea raportului de forţe în favoarea separatiştilor. Dacă discutăm foarte cinstit, este răsturnarea raportului de forţe în favoarea Federaţiei Ruse, pentru că Federaţia Rusă este cea care întreţine, alimentează, construieşte acest conflict în estul Ucrainei. Apreciem că armata ucraineană se află în dificultate şi o spun fără nicio reţinere. Dacă statele Uniunii Europene, statele NATO nu vor trece rapid la sprijinirea armatei ucrainene cu echipamentele necesare cu care să poată face faţă acţiunilor Federaţiei Ruse, şansele guvernului de la Kiev, ale puterii de la Kiev de a pune sub control estul Ucrainei devin iluzorii şi continuarea luptelor în estul Ucrainei riscă să se transforme într-un măcel la adresa armatei ucrainene. O spun fără ezitare, statele democratice trebuie să depăşească momentul declaraţiilor de bune intenţii. Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căşti şi câte arme neletale le-au fost trimise, este timpul, dacă vrem să ajutăm democraţia din Ucraina, dacă vrem să dăm o şansă poporului ucrainean să-şi continue drumul spre Uniunea Europeană, trebuie să acţionăm la fel ca şi Federaţia Rusă, adică să punem la dispoziţia armatei ucrainene orice mijloace pot fi disponibilizate pentru a-i ajuta în această luptă care poate deveni inegală. De asemenea apreciez că nivelul de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse trebuie reevaluat. Trebuie reevaluat pentru că sancţiunile s-au adoptat la un moment în care Federaţia Rusă încă avea o oarecare decenţă în aprovizionarea cu armament modern a separatiştilor şi în sprijinul cu specialişti militari de toate categoriile, de la specialişti pentru operarea echipamentelor sofisticate, până la ofiţeri care să coordoneze activităţile militare ale separatiştilor. Deci Federaţia Rusă şi-a asumat, fără posibilitatea de a nega, chiar dacă diplomaţia Federaţiei Ruse neagă, evidenţa informaţiilor şi a probelor din teren arată, fără echivoc, că Federaţia Rusă a trecut la o cu totul altă etapă de sprijinire a separatiştilor. Ca atare, poziţia mea în Consiliul European de mâine va fi îndreptată către sprijinul Ucrainei cu armament, cu care să poată face faţă agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, agresiune materializată în aşa-numitul «război hibrid», pentru că în ziua de azi Federaţia Rusă nu mai invadează, ci pur şi simplu, inventează oamenii verzi, inventează armament care nu se ştie de unde vine pentru separatişti, inventează orice se poate inventa pentru a destabiliza o ţară vecină cu noi, o ţară europeană, o ţară din estul Europei. Deci voi susţine ideea că statele Uniunii Europene, statele membre NATO trebuie să treacă la faza punerii la dispoziţie a mijloacelor militare necesare armatei ucrainene.

De asemenea, voi susţine trecerea la o nouă etapă de sancţiuni, sancţiuni financiare, sancţiuni care să vizeze sectorul energetic şi sancţiuni care să vizeze sectorul militar. Nu mai putem continua să ducem la bun sfârşit contractele pentru echipamente militare pe care le au diverse state cu Federaţia Rusă, atât timp cât aceste armamente se îndreaptă împotriva democraţiei, împotriva unui stat suveran, împotriva unui stat independent. Azi e Ucraina, mâine poate fi oricine altcineva. De asemenea, vreau să ştiţi că la NATO, la Summitul NATO din Marea Britanie, vom susţine ceea ce şi facem acum la nivel diplomatic, este o lucrare care ţine de mai bine de 30 de zile, dar şi acolo, în plenul Summitului, vom susţine consolidarea flancului estic al Alianţei. Aici, vreau să fiu bine înţeles, în momentul de faţă, România este ţara care are cel mai mare număr de trupe ale Statelor Unite pe teritoriul de pe flancul estic, vorbim de baltici, Polonia, România, Bulgaria, şi interesul nostru major este o prezenţă a forţelor navale NATO în Marea Neagră. Avem două baze deja, una la Kogălniceanu, una la Deveselu. În acelaşi timp, este clar că în Marea Neagră elemente majore de riscuri de securitate vor veni din zona diferenţei mari de capacităţi navale între Federaţia Rusă şi ţări ca România, Bulgaria. De aceea, o prezenţă navală consolidată a statelor membre NATO în Marea Neagră va fi obiectivul nostru major. Ce vreau să se înţeleagă foarte clar, România nu este un promotor al anulării Tratatului CFE, este extrem de important ca acel tratat care vizează echilibrele de tehnică militară şi trupe convenţionale, tehnică militară convenţională şi trupe, între Federaţia Rusă şi statele membre NATO să se menţină. De aceea, opţiunea noastră nu este pentru mari baze militare, avem baze militare, dar o prezenţă navală este extrem de importantă. Sigur, nu suntem împotriva unui comandament NATO pe teritoriul României, dar grija pentru menţinerea acordului CFE în limitele negociate trebuie să existe în toate solicitările noastre, pentru că altfel echilibrele se pot rupe şi va fi foarte greu de readus în marja normală, în marja de acum. Însă elemente de descurajare trebuie să existe, chiar dacă, chiar dacă Tratatul de la Montreux limitează prezenţa în timp a navelor militare ale altor state în Marea Neagră. Ştim foarte bine că o navă a altui stat decât al riveranilor poate rămâne în Marea Neagră 21 de zile. Dar această rotaţie, cu nave cu capabilităţi majore, care să poată descuraja idei, idei ale vreunui bolnav care crede că poate reface zonele de influenţă ale fostei URSS, trebuie să existe. Nu am dubii că Alianţa Nord-Atlantică va funcţiona şi garanţiile de aplicabilitate a Articolului 5 sunt date şi nu pot fi puse sub semnul întrebării. De aceea, fac precizarea că, în analiza mea, nu avem un pericol pentru România în mod raţional, dar trebuie să ne pregătim şi pentru iraţional, pentru că acest iraţional se dovedeşte că poate exista. Iar dacă privim în jurul Mării Negre, constatăm o salbă de conflicte îngheţate, Nagorno Karabakh, Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria şi, acum, Ucraina, care încă este un conflict fierbinte, extrem de fierbinte. Personal, cred că obiectivul Federaţiei Ruse este să transforme acest conflict într-un conflict îngheţat, în aşa fel încât să poată controla evoluţiile viitoare ale Ucrainei, fie că ele se referă la accesul în NATO, pe termen mediu, sau accesul în Uniunea Europeană.

Aş spune că la, rându-i, România trebuie să-şi revizuiască imediat politica de finanţare a Armatei. Este adevărat, a fost o perioadă de criză economică la nivelul Uniunii Europene care a afectat şi România puternic în perioada 2009 – 2010. Nu mai suntem în situaţia de criză din 2009 – 2010 şi poate că, decât să pompăm bani către primari pentru a aduce voturi în campania electorală mai bine punem la dispoziţia Armatei resursele necesare pentru ca Armata Română să fie un partener viabil al statelor din NATO. Nu putem spune: suntem în NATO, să vină americanii să ne apere că noi avem buget redus. Este imoral şi nu numai imoral, preşedintele Obama, în două întâlniri cu statele din Europa Centrală şi de Est, a precizat că Statele Unite vor face eforturi maxime, dar este obligaţia statelor din această regiune să îşi mărească bugetele de apărare pentru a fi parteneri viabili ai Statelor Unite. Deci, nu putem transfera nici constituţional, nici moral, responsabilitatea securităţii naţionale a României către Statele Unite. Avem şi noi partea noastră de responsabilitate pe care trebuie să o gestionăm corect stabilind priorităţi. Mi se pare inacceptabil să stabileşti prioritate alimentarea primarilor pentru campanie şi să nu te uiţi la nevoile imediate ale Armatei pentru operaţionalizarea întregului sistem de apărare a României. Concluzie: poziţia pe care o voi avea atât la Consiliul European cât şi la Summitul NATO, trecerea la o nouă etapă de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, financiar, energetic şi legat de tehnica militară şi sprijin pentru echiparea Armatei ucrainene. Venind la celelalte subiecte pe care mi-am propus să le abordez în discuţia cu dumneavoastră, m-aş referi la proiectul european. Este un proiect pe care România nu l-a încheiat, proiectul de deplină integrare europeană. Nu aş spune că este un proiect rămas în urmă, slavă Domnului, am ţinut pasul cu toate evoluţiile care au avut loc în Uniunea Europeană în perioada crizei şi după trecerea momentului de vârf al crizei. România fiind una din ţările care au înţeles că nu trebuie să se decupleze de Eurogrup prin neaderarea la toate documentele şi exigenţele impuse în perioada de criză care au avut ca obiectiv major consolidarea fiscală. Sigur unii au spus austeritate, şi noi am spus austeritate, am aplicat măsuri în acest sens, dar vă pot informa că au fost discuţii extrem de importante la ultimul Consiliu European în care marea dezbatere a fost relaxarea măsurilor de consolidare fiscală sau menţinerea lor. Concluzia acestei dezbateri care a avut puncte de vedere pro şi contra a fost că la nivelul Uniunii Europene se vor menţine politicile de consolidare fiscală. Până la urmă aş traduce acest lucru în următorul mod: Europa a înţeles că nu mai poate asigura bunăstarea cetăţenilor ei pe datorie, din împrumuturi, împrumuturi care mai devreme sau mai târziu ajung la scadenţă şi ele nu pot fi rostogolite la nesfârşit, mai ales într-o situaţie ca aceea care s-a declanşat în 2008 în Statele Unite şi pe urmă a cuprins şi Europa, adică atunci când cei care finanţează guvernele intră ei înşişi în dificultate. A început cu criza bancară şi când guvernele cu niveluri ridicate de datorii au vrut să mai împrumute pentru a-şi rostogoli creditele scadente au constatat că nu mai au cum să împrumute. A fost clar că această politică a asigurării bunăstării prin împrumuturi a luat sfârşit şi trebuie să trecem la politicile de consolidare care să ne permită reluarea proceselor de dezvoltare a Europei şi mai ales să ne permită creşterea competitivităţii Uniunii Europene. Eu o spun că până la urmă, la sfârşit de mandat, eşti mult mai liber decât la un început de mandat. Aşa că o spun, fără ezitare, dacă Europa nu va înţelege să renunţe la povestea Europei sociale în favoarea unei poveşti noi care să se numească Europa competitivă, ne pregătim să reducem în continuu nivelul de trai al cetăţenilor Europei. Trebuie să ne consolidăm fiscal, să declanşăm politicile legate de o Europă competitivă. Uitaţi-vă la toate cifrele. Competitivitatea Uniunii Europene, marja, diferenţa dintre competitivitatea Uniunii Europene şi Statele Unite creşte continuu în favoarea Statelor Unite. De asemenea, competitivitatea Chinei creşte în raport cu competitivitatea statelor membre ale Uniunii Europene luate global. Nu mă refer la Germania care este o insulă specială de competitivitate în Uniunea Europeană.

Deci, cred că România în continuare trebuie să-şi asume susţinerea ideii Europei competitive şi implicit a României competitive. Aici vreau să ştiţi că nu sunt atât de pesimist cum sunt desenele publice legate de România. Investiţiile care s-au făcut în ultimele decade arată o Românie în creştere de competitivitate, dacă privim măcar şi la cifrele de export. Şi pentru cei care oftează după trecuta industrie a României, care eu nu spun că a fost neapărat corect privatizată, dar aş vrea să vă dau două cifre. În 1990 România a exportat de zece miliarde de dolari. Anul trecut, România a exportat în valoare de 50 de miliarde de euro. Este clar că economia românească începe să devină tot mai competitivă pe măsură ce creăm condiţii ca investiţiile străine directe să aibă loc. Acum aceste condiţii sunt deteriorate, va trebui ca guvernul după alegeri să facă o analiză pentru a vedea unde este problema şi de ce avem o prăbuşire a investiţiilor străine directe, investiţii care până acum în ultimele decade au adus acea tehnologie de ultimă oră. Şi vreau să vă spun că mai există un element de optimism în economia românească, circa 30% este producţie industrială comparativ cu Uniunea Europeană unde doar 18%, 17-18% este producţie industrială, în rest sunt servicii. Deci, dacă am menţine aceste echilibre şi dacă am fi puţin mai eficienţi în a crea condiţii investiţiilor străine directe, România ar putea să devină competitivă. Sigur, nu mai discutăm de întârzierea în utilizarea fondurilor europene şi aşa mai departe. Această politică pe care noi am avut-o, de a ne menţine conectaţi la zona euro, prin adoptarea tuturor măsurilor care s-au impus pentru ieşirea din criză a zonei euro, cred că îşi va arăta binefacerile în momentul în care România va intra în zona euro, conform planificării, la 1 ianuarie 2019. Criteriile de la Maastricht sunt îndeplinite, în momentul de faţă, cele cinci criterii, avem însă de rezolvat, pentru a fi competitivi, problema legată de societăţile comerciale, de activităţile de servicii care încă sunt în proprietatea statului. Avem o parte din economie competitivă, cea care vine din investiţiile străine directe, care au adus odată cu ele şi tehnologii de vârf, şi avem partea din economie care este încă sub controlul statului şi care este neperformantă. Nu trebuie să vă mai dau exemple cu căile ferate, cu diverse alte mari societăţi care au rămas în proprietatea statului. Să nu vorbim de Poşta Română, să nu vorbim de Oltchim, Să nu vorbim de multe altele. Deci această politică de implicare în toată legislaţia care ţine de Uniunea Europeană, chiar dacă noi nu am fost membri ai zonei euro, a făcut să intrăm în Pactul Euro Plus, a făcut să ratificăm şi să punem în aplicare Tratatul Fiscal şi a făcut să adoptăm fără rezerve agenda UE 2020 şi să ne stabilim obiective tangibile, în aşa fel încât România să poată spune în 2020 că şi-a îndeplinit obiectivele asumate, fie că ne referim la cele legate de energie, la cele legate de educaţie sau de sănătate.

Sigur, în relaţia cu Uniunea Europeană, avem oful nostru naţional, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pe care eu îl consider un element de progres pentru evoluţia pozitivă a statului de drept şi a justiţiei. A fost modalitatea prin care cooperarea cu Comisia Europeană a sprijinit progresul consolidării justiţiei. Dacă privim la ultimul raport, constatăm că instituţiile sunt cotate pozitiv, fie că vorbim de DNA, fie că vorbim de DIICOT, fie că vorbim de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie că vorbim de ANI, marea problemă o avem în zona politică şi acest lucru trebuie înţeles de toate partidele. Protejarea parlamentarilor şi a miniştrilor, prin votul Parlamentului, înseamnă, în interpretarea oricărui stat democratic, un amestec în treburile justiţiei, un amestec al politicului în treburile justiţiei. Aici, trebuie să progresăm, în acelaşi timp, pentru dumneavoastră ca ambasadori sau consuli generali sau consuli, cei care n-aţi citit ultimul raport MCV, vă rog să-l citiţi şi, în toate capitalele, să spuneţi foarte clar că instituţiile sunt corect cotate de Comisia Europeană, se constată progresul acestor instituţii. Singura mare problemă o avem, într-adevăr, în zona politicului, unde probabil va trebui muncit mai mult, cu conştiinţa parlamentarilor că fac rău ţării atunci când nu lasă un parlamentar sau un ministru să compară în faţa procurorilor pentru investigaţii, pentru că nimeni nu-i declară vinovaţi înainte de a se pronunţa o instanţă, dar evitarea sau protejarea unor politicieni să ajungă în faţa procurorilor şi poate, ulterior, în faţa judecătorilor, este de neînţeles pentru oricare din statele membre UE sau pentru oricare din statele membre NATO. Aici, avem probleme, dar mesajul meu către dumneavoastră este: explicaţi corect ultimul raport MCV în capitalele unde vă desfăşuraţi activitatea, fie că sunt capitale din statele membre UE sau NATO, fie că sunt în America Latină, pentru că şi politicienii de vârf din America Latină se informează din presă. Şi dacă dumneavoastră nu le explicaţi corect, vor rămâne cu impresia din presă că nimic nu merge în justiţia din România.

Al doilea subiect pe care l-aş aborda este relaţia transatlantică. Aici, în 2011, când s-a convenit Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, cred că a fost făcut un pas fundamental înainte în relaţia cu Statele Unite. Nu este un simplu parteneriat strategic care să vizeze securitatea naţională şi cooperarea la nivelul instituţiilor militarizate, ci este un Parteneriat Strategic pentru secolul XXI care vizează o amplă arie de interes comun, fie că vorbim de investiţii, iar pentru asta, ne trebuie un mediu investiţional corespunzător, atractiv, şi nu introducere de taxe peste noapte, vizează acest parteneriat educaţia, cercetarea, mediul, cultura, schimburile culturale. Este, cred eu, cel mai complet parteneriat strategic pe care-l avem semnat cu vreun stat şi trebuie valorificat. Condiţia valorificării lui este lipsa corupţiei, stat de drept şi mediu investiţional favorabil. Şi el va fi valorificat în toate întâlnirile şi în discuţiile pe care le am cu demnitari ai Statelor Unite, rezultă o deschidere majoră, cu respectarea celor trei condiţii: stat de drept, mediu investiţional corect, diminuarea corupţiei.

Relația specială cu Chișinăul

Câteva cuvinte despre vecinătate. În ceea ce ne priveşte, trebuie să recunoaştem că în cei 10 ani de mandat, politica externă a fost focusată pe Republica Moldova, pe repunerea în dezbatere publică, dar şi în acţiunea diplomatică, a interesului României pentru Basarabia, în general, şi pentru Republica Moldova, în special. România a făcut eforturi mari şi diplomatice, şi financiare pentru ca apropierea de Republica Moldova să înceapă să se producă. Mă uitam pe cercetările sociologice, la începutul mandatului, 8% din cetăţenii Republicii Moldova erau favorabili relaţiei cu România sau unirii cu România. Iată că astăzi, urmare a politicii legate de Republica Moldova, aproape 50% din populaţie este pentru consolidarea relaţiei cu România, privesc pozitiv relaţia cu România, privesc pozitiv unirea cu România. Este un progres care vine în primul rând, în primul rând din politica de recunoaştere a dreptului la cetăţenie al cetăţenilor Republicii Moldova şi al urmaşilor lor, a cetăţenilor care şi-au pierdut cetăţenia română fără voinţa lor. Au fost făcuţi cetăţeni ai Uniunii Sovietice după anexarea Republicii Moldova. De asemenea cele 5.500 de burse pe care statul român le acordă tinerilor au fost un alt element de catalizare a apropierii cetăţenilor din Republica Moldova de România.

Când le-a fost greu cu inundaţiile, România a construit 800 de case noi în Republica Moldova. România a făcut şi Biserica de la Soroca, o biserică impresionantă, în stil maramureşean, dar foarte mare. Cine are ocazia poate să treacă să o vadă, pentru că preotul de acolo a pus steagul României pe ea şi steagul Republicii Moldova, un gest foarte frumos. Nu în ultimul rând, contribuţiile esenţiale la schimbarea acestei atmosfere a fost bătălia pe care România a dus-o pentru ca Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. A fost o bătălie diplomatică dificilă, grea. Vă pot spune că la momentul la care am început să particip la Consiliul European nu exista Republica Moldova în documentele Consiliului şi, pe urmă, uşor, tenace, sistematic am adus Republica Moldova în atenţia Uniunii Europene, a Comisiei, a Consiliului. Iar astăzi este o ţară care a semnat şi a ratificat Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Esenţial în continuare este să furnizăm creditul nerambursabil de 100 de milioane de euro către Republica Moldova în etape, aşa cum s-a şi început. Am finalizat linia de 100 kilovolţi. Ieri, alaltăieri, s-a finalizat gazoductul, este adevărat nu putem furniza pe acest Gazoduct în momentul de faţă decât o jumătate de miliard de metri cubi pe an, trebuie să ajungem la 4 miliarde, ceea ce înseamnă alte costuri, cu staţii de pompare, de repompare, cu prelungirea gazoductului până la Chişinău, dar este un început. Interconectarea reţelelor energetice. Fie că vorbim de energie electrică, fie că vorbim de gaze este vitală în relaţia cu Republica Moldova. Şi vă pot spune, spre exemplu, gazoductul, deşi a fost semnat în 2011, a durat până când şi Uniunea Europeană a pus la dispoziţie resursele financiare pentru construcţia Gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova. Dar aceste lucruri, zic eu, sunt poate mai puţin importante, cât de repede le realizăm şi cât de repede vine finanţarea Uniunii Europene, extrem de important este însă să fie o prioritate interconectarea la reţelele de energie electrică şi interconectarea la reţeaua de gaze a României. Energie electrică, slavă Domnului, avem capacităţi mult mai mari decât nevoile noastre de consum curent, deci avem de unde furniza energie electrică Republicii Moldova. Şi, dacă Dumnezeu ne ajută, din 2019 vom putea acoperi integral nevoile Republicii Moldova în privinţa consumului de gaze naturale. Totul este ca până în 2019 infrastructura să permită acest lucru, sunt costuri destul de ridicate şi pentru reţelele energetice şi pentru reţelele de gaze. Aici diplomaţia noastră, Guvernul României vor trebui să stea foarte aproape de viitoarea Comisie Europeană pentru a finanţa partea care revine Republicii Moldova, în programele de interconectare sau în programele de finanţare a vecinătăţii Uniunii Europene.

Românii/vlahii din Serbia și românii din Ucraina

La fel s-a dat atenţie românilor din Valea Timocului, românilor din Serbia. Avem probleme mari cu Guvernul de la Belgrad în recunoaşterea vlahilor, care se recunosc a fi minoritari români, ca minoritari români şi să le acorde drepturile pe care le au, spre exemplu, românii din Voievodina. Dar, uşor, uşor, sunt convins că insistenţa diplomaţilor noştri va lărgi spectru de bunăvoinţă al autorităţilor de la Belgrad. Nu în ultimul rând, aş menţiona românii din Ucraina, ştiţi foarte bine că cea mai dificilă perioadă a intenţiei noastre de a rezolva cât de cât problema minorităţii româneşti din Ucraina a fost perioada domnilor Iuşcenko şi Timoşenko, care, datorită unui naţionalism exacerbat, ajunsese să oprească cărţile româneşti la frontieră, să nu recunoască sub nicio formă existenţa minorităţii româneşti din Ucraina. De asemenea am avut o pâlpâire, aş spune, de lipsă de responsabilitate, chiar la instalarea noii puteri la Kiev, anul acesta, când primul gând al democraţilor Maidanului a fost să anuleze drepturile pe care Ianukovici le dăduse minorităţilor, inclusiv minorităţii româneşti. Şi unul din efectele a ceea ce s-a întâmplat în zonele rusofone a pornit de la această lege nesăbuită. Atunci am avut discuţii extrem de serioase cu premierul Iaţeniuk la Bruxelles şi i-am cerut categoric să nu se promulge acea lege, lucru care s-a şi întâmplat. Solicitarea nu a fost numai a mea, a fost şi a Poloniei şi a Ungariei. Însă pentru minoritarii români din Ucraina sunt încă multe lucruri de făcut, sigur că nu este momentul cel mai potrivit să abordăm aceste probleme acum, când Ucraina este instabilă, acum când se pregăteşte de alegeri parlamentare anticipate, dar după stabilizarea Ucrainei, care eu sper să se realizeze, problema tratamentului aplicat minorităţii româneşti din Ucraina trebuie reluată extrem de serios în discuţiile cu vecinii noştri.

Apropo de vecini, poate că şi eu uneori am folosit neadecvat termenul de război al frontieră, dar văd că el s-a împământenit în mass-media românească, este adevărat că avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, avem o frontieră de 648 de km, terestră, fluvială şi maritimă. Dar, exact, în primul rând pentru populaţie vreau să fac această precizare, pentru că nu toţi ştiu unde este Lugansk şi Doneţk, aceste regiuni sunt la aproape 1.000 km de frontiera României. Deci, războiul nu este chiar la frontiera noastră, este undeva la vreo 1.000 km. Dar faptul că avem o ţară destabilizată la frontieră are riscurile pe care le are.

Aş trece la un capitol, care a fost de interes pentru noi, şi anume, participarea noastă la nevoile de stabilizare globală – şi mă refer aici la Afganistan în primul rând, unde România a răspuns aşteptărilor aliaţilor ei. Am probat că suntem un furnizor de securitate, vă pot informa că pe 3 septembrie, premergător Summitului NATO, vom da un alt răspuns la o nouă solicitare legată de Afganistan. Există solicitarea aliaţilor să participăm la securizarea aeroportului de la Kandahar şi vom menţine circa 400 de militari la Kandahar, vom trece prin CSAT, pe data de 3 septembrie, răspunsul la această solicitare. Deci, altfel spus, din Afganistan plecăm, dar nu chiar de tot, vom mai rămâne cu responsabilităţi în asigurarea securităţii la Kandahar. În sfârşit, aş face o referire la parteneriatele noastre strategice, cele semnate în mandatul meu. Nu aş vorbi foarte mult, nu aş relua subiectul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, dar avem câteva documente semnate asupra cărora aş atenţiona diplomaţia românească că ele ne creează oportunităţi. Avem Parteneriatul Strategic cu Polonia, care trebuie mult mai bine valorificat. Avem Parteneriatul Strategic cu Turcia, cu Republica Coreea, cu Azerbaidjanul, Azerbaidjanul este cheie în eventuala punere în aplicare a proiectului AGRI, care încă nu este scos din discuţiile europene şi va trebui să avem în vedere că valorificarea acestor parteneriate poate aduce consolidarea poziţiilor României în plan extern, dar şi consolidarea relaţiei bilaterale.

Diaspora

Şi, în sfârşit, aş aborda o ultimă problemă, legată de diaspora, încă facem prea puţin pentru românii din diaspora, nu mă refer la cei din jurul frontierelor, problemă pe care am abordat-o, ci la românii care, după liberalizarea circulaţiei şi pentru noi, după liberalizarea pieţei forţei de muncă, se află în Italia, în Spania, în Franţa, în Germania, în Marea Britanie, în Irlanda, în Statele Unite chiar. Va trebui să facem mai mult, chiar dacă între timp, prin legislaţia naţională, le-am dat reprezentare în Parlamentul României, chiar dacă în ultimii ani s-a lărgit, s-a mărit consistent numărul de secţii de votare pentru românii din afara frontierelor, chiar dacă statul român a susţinut construcţia sau achiziţia de biserici în străinătate deservite de preoţi ortodocşi trimişi din România, încă avem foarte mult de făcut pentru a-i ţine pe aceşti oameni aproape. Sigur, şi resursele financiare sunt cele care sunt, dar eu cred că românii din diaspora nouă trebuiesc ţinuţi aproape de ţara mamă şi mai multă atenţie, cu mai multe resurse alocate, ar fi o soluţie pentru viitor.

Cam acestea sunt cele ce am dorit să vi le comunic astăzi. Dacă vreţi, aş mai face o menţiune, în afara intenţiei mele de prezentare în faţa dumneavoastră. Privesc la cum a devenit lumea în ultimii ani. Este clar că a devenit tot mai nesigură, chiar dacă la un moment dat alianţa din care facem şi noi parte a avut intervenţii militare sau coaliţii ale bunăvoinţei, cum a fost cea din Irak. Iată că, în urma acestor intervenţii, lucrurile nu au fost rezolvate definitiv. A căzut un dictator ca Saddam Hussein, dar nu ne-am pus problema ce punem în loc. A căzut un dictator precum Gaddafi, dar nici atunci nu ne-am pus problema ce punem în loc. I-am spus lui Mubarak să plece de la putere şi au venit Fraţii Musulmani în Egipt. Privim la Siria. Este clar că, pe viitor, aşa cum am făcut-o şi în cazul Libiei şi în cazul Siriei, România trebuie să fie extrem de fermă în a spune: vă suntem aliaţi, dar vrem să ştim ce punem în loc, atunci când intervenim pentru schimbarea unui regim. Ce a rămas în locul lui Gaddafi în Libia? Ce a rămas în locul lui Mubarak în Egipt? Ce a rămas în locul lui Hussein în Irak? Şi putem coborî şi către Yemen şi unde vreţi dumneavoastră.

În opinia mea, dincolo de emotivitatea pe care ne-o generează conflictul din Ucraina, unde Federaţia Rusă este responsabilă de ce se întâmplă, cel mai mare pericol pentru lumea creştină, pentru stabilitatea lumii, inclusiv a noastră, este Statul Islamic. Au resurse financiare colosale, au oameni infiltraţi peste tot, au o ideologie care prinde la tineret, radicalismul, şi vedem execuţiile pe care le fac. Atunci când se va defini o strategie pentru combaterea acestui flagel, mult mai periculos decât al-Qaeda, România va trebui să fie parte a acestei strategii, pentru că riscurile de extindere către Balcani sunt majore. Şi mai este un lucru, am văzut chiar la oameni din aparatul de stat, chiar la populaţie, ideea asta: să ne apere americanii, că suntem în NATO. Vreau să ştiţi că acum, către sfârşitul mandatului, sunt mai conştient ca oricând că primii care trebuie să se apere sunt naţiunile şi pe urmă vin şi americanii, vin şi francezii, vin şi britanicii, vine toată lumea. Dar primii care trebuie să aibă capabilităţi să se apere trebuie să fie românii. Şi probabil mulţi nu ştiu când spun: «să vină americanii să ne apere». America şi-a asumat situaţia din Asia – Pacific, care consumă resurse uriaşe, şi când vorbesc de Asia – Pacific înţelegem foarte bine complexitatea lucrurilor, fie că vorbim de Coreea de Nord, fie că vorbim de dezvoltarea puternică a capabilităţilor militare ale Chinei şi aşa mai departe, fie că vorbim de protejarea Japoniei, fie că vorbim de protejarea Republicii Coreea, a Coreei de Sud. Acolo Statele Unite sunt implicate cu resurse uriaşe. Privim la Iran, tot Statele Unite trebuie să fie implicate, privim la Orientul Mijlociu, conflictul palestiniano-israelian, tot Statele Unite trebuie să fie implicate, să consume resurse. Este totuşi o singură ţară. Nu poate apăra singură toată lumea democratică, dacă la rându-i lumea democratică nu face propriile ei eforturi de a contribui la propria securitate. Iar Statul Islamic este unul din marile pericole ale acestei decade şi ale decadei viitoare. Vă mulţumesc mult.”