Către

CURENTUL INTERNAȚIONAL

Stimată redacție
A sosit momentul relatării adevărului istoric în legătură cu închieierea tratatului dintre România
și Ucraina și în acest sens vă rugăm să dați publicității modul în care a fost încheiat acest Tratat,
rugându-vă totodată să dați publicității toate documentele anexate la prezenta.

ROMÂNIA TRĂDATĂ

Motto:
În chestiunea teritoriilor naționale
Drepturile niciodată nu se prescriu.
Nic. Iorga

La foarte scurtă vreme după instalarea lui Emil Constantinescu ca Președinte al României, se
punea problema acceptării României în NATO, iar una din condițiile acceptării era ca România să aibă
tratate de bună prietenie cu țările învecinate.
În acest sens trebuia încheiat un Tratat de Pace și Prietenie cu Ucraina, devenită vecină a
României în calitatea acesteia de moștenitoare a vechiului URSS.
Înconjurat de trei din cei 15.000 (cinsprezece mii) de specialiști pe care a declarat că îi are cu
prilejul campaniei electorale, Emil Constantinescu hotărăște încheierea acestui Tratat de prietenie
veșnică cu Ucraina.
Acești trei specialști au fost: Istoricul Prof. Dinu C. Giurăscu. Prof. Zoe Petre dela Univ. București
specialitatea Istoria antică și Jurist româno-american Simona Vrăbiescu-Kleckner, care este numită Consilier la Cotroceni.
Cei trei Consilieri Prezidențiali sunt de acord cu necesitatea încheierii Tratatului cu Ucraina și
hotărăsc aceasta fără a ține seama de condițiile încheierii acestui Tratat, de partea juridică a acestuia și
nici de protestele vehemente ale intelectualității române.
Ceea ce nu se cunoaște în legătură cu modul încheierii acestui tratat sunt aceste proteste făcute
de întreaga intelectualitate română, pe care le facem cunoscute mai jos și prin care s’a denunțat
încheierea acestui tratat.

Binențeles că hotărârea luată la nivelul cel mai înalt de a se încheia Tratatul s’a transmis către
întreaga Presă Română, pentru a se creea un curent favorabil în această direcție.
Iar Presa, în continuarea tradiției ceaușiste, a publicat această hotărâre prezidențială cu
subordonarea respectivă și cu comentariile favorabile respective.
Nu a fost la fel cu intelectualitatea română, care spre lauda ei a luat imediat poziție în direcția
contrară, arătând și dovedind ilegalitata acestei acțiuni.
Astfel a luat ființă protestul împotriva acestui Tratat rușinos, la care și-au dat din plin contribuția
cei trei Consilieri Prezidențiali alături de Emil Constantinescu.
Înainte de a prezenta desfășurarea acestui protest, dorim să subliniem că nu pentru prima dată
în Istoria Românilor au fost momente cruciale, care însă s’au încheiat cu demnitate, spre deosebire de
acest moment Emil Constantinescu, Zoe Petre, Dinu . Giurăscu și Simona Vrăbieru-Kleckner.
Ceva mai mult, nu s’a ținut seama în mod intenționat, sau poate din ignoranța nepermisă a
acestor „specialiști”, nici faptul că Parlamentul României proclamase în unanimitate în 1994, sub
președenția lui Ion Iliescu nulitatea „Drepturilor” Ucrainei asupra teritoriilor românești pe care le
deținea (vezi anexa), iar Simona Vrăbiescu-Kleckner în calitate de Jurist avea obligația de a cunoaște
toate problemele juridice ale țării.
Această ignoranță intenționată sau neintenționată dovedește incapacitatea acestui conducător
de tristă amintire, care în prezent ar vrea să revină în atența publică împreună cu Zoe Petre, prin
eventuala înființare a unui partid politic, astfel cum a fost menționat în ziarul Ziua-București unde Zoe
Petre apare ca un colaborator asiduu.
Anexăm la prezenta acțiunile de protest în legătura cu încheierea acestui Tratat rușinos și pe
care vă rugăm deasemenea a se publica, pentru a fi cunoscute cel puțin în prezent și în istorie.
Având în vedere că anexele ref. Acest Protest sunt în număr de 24, rămâne la aprecierea Dvs. de
a le publica integral sau a face o selecție din ele.
Acestea sunt condițiile în care s’a încheiat tratatul cu Ucraina și lăsăm Istoria și pe Românii de
pretutindeni să tragă concluziile respective.
Anexăm de asemenea Rezoluția în legătură cu Tratatul Româno-Ucrainian publicată în urma
Conferinței Extraordinare a Partidului Reîntregirii Opțiunea Daco-Latina în urma Conferinței
Extraordinare din 5 Apr. 1997.
Vă mulțumim,

Cu stimă,

Dr. George Duma Traian … ?

„Independentul”, iași, din 11-VI-1997

*

În 1991 Parlamentul de la București a proclamat nulitatea „Drepturilor” Ucrainei

asupra teritoriilor românești pe care le deține

În momentul în care nu s-a uscat încă cerneala semnăturilor pe tratatul româno-ucrainian, care
semnifică, din partea noastră, recunoașterea de bună-voie – de facto și de jure- a „drepturilor” vecinului
de la nord-est asupra unor străvechi teritorii româneștei (Bucovina de Nord, Ținutul Herța, părți din
nordul și sudul Basarabiei, mai multe ostroave de pe brațul Chilia și Insula Șerpilor) și deopotrivă,
sacrificarea românilor de acolo, abandonarea lor sub ocupație străină (poate definitivă?), este, desigur,
cazul să ne reamintim că nu prea demult, oricum nici măcar cu șase ani în urmă Parlamentul României în
unanimitate a adoptat o Declarație destinată tuturor parlamentelor și guvernelor statelor lumii.
Surprinzând cu exactitate realitățile istorice și situația intervenită în legătură cu prăbușirea URSS și, în
consecință, față de decizia organizării unui referendum asupra independenței Republicii Ucraina la 1
decembrie 1991, parlamentul României ținea, la 23 noiembire 1991, să afirme drepturile și interesele
noastre asupra teritoriilor „anexate abuziv” (în 1940, 1944 și 1948) de către Imperiul Rus și care, astfel,
prin inițiativa Kievului, treceau automat în posesia acestuia. Parcurgând documentul în discuție, cititorul
se va convinge că parlamentarii de atunci, reușind să depășească orice deosebiri de vederi în problema
teritoriilor românești aflate sub ocupație străină și în privința cărora, cu adevărat drepturile noastre sunt
imprescriptibile (Nicolae Iorga), au solicitat colegilor lor de pretutindeni și guvernelor statelor care aveau
să recunoască noul stat, Republica Ucraina, să declare în mod expres că faptul nu atrăgea după sine ori
de la sine și recunoașterea intrării înposesiune legală a Kievului asupra regiunilor istorice menționate.
Mai mult decât atat, se anunța un dialog cu Parlamentul Kievean în vederea stabilirii unor raporturi de
bună vecinătate iar Guvernul Român e împuternicit să inițieze fără întârziere negocieri cu Cabinetul
Republicii Ucraina „în problema teritoriilor românești anexate cu forța de URSS”- adăugam noi- prin
referendumul planificat, trecute sub masca consultării largi și democratice, Kievului. Cititorul, nu ne
îndoim, va fi de acord că, atunci când Tratatul româno-ucrainian va fi dezbătut spre ratificare,
parlamentarii de la București nu vor neglija Declarația din noiembrie 1991, pe care au votat-o mulți și
dintre cei actuali, indiferent că erau în Opoziție ori la Putere, și că între timp, și-au inversat locurile ori
rolurile, iar nu și opiniile ? Nu vor neglija, mai cu seamă, acele paragrafe din Declarație, stabilind
atitudinea de principiu a României în chestiunea teritoriilor noastre din nord-est ocupate de URSS și
„strecurate” abil printr-un referendum, în posesia Ucrainei, nu vor neglija mai ales următoarele principii
care, pare-se, au fost „uitate” de către autorii Tratatului recent, mai precis:
a)că Bucovina de Nord, ținuturile Herței și Hotinului, sudul Basarabiei, ostroavele de pe brațul
Chilia și Insula Șerpilor, „moștenite” de Kiev de la fosta URSS, au fost rupte din trupul țării” (al
României);

b)că pactul von Ribbentrop-Molotov (cu protocolul său secret), în virtutea căruia URSS a ocupat
teritoriile noastre de nord-est, a fost declarat „nul și neavenit” atât de Moscova (1989) cât și de
București (1991), ceea ce înseamnă, din partea noastră, că reiterarea nulității, nu ar mai fi un act de
bravură, ci stăruință în afirmarea unei atitudini deja precizate;
c)că referendumul proiectat de Kiev nu a avut valabilitate în privința teritoriilor românești
anexate abuziv de fosta URSS”;
d)că respectivele teritorii „transferate” Ucrainei spre „moștenire” „sunt de drept ale României”
e) că, în virtutea celor consemnate referendumul ucrainian era „nul și neavenit” în privința
teritoriilor românești anexate;
f) că, de vreme ce Declarația se adresa parlamentelor și guvernelor statelor care aveau să
recunoască independența ucrainei să nu extindă acea recunoaștere asupra teritoriilor românești, cu atât
mai puțin o poate face, prin tratat, Guvernul de la București.
Nu vom încheia fără a preciza că aceste rânduri ne-au fost sugerate de dl. George Duma,
președintele Comitetului Național Româno-American și reprezentantul pentru California al Asociației
„Pro-Basarabia și Bucovina”, care, din îndepărtatul San Diego, ne-a expediat zilele trecute o scrisoare
alarmantă, reamintindu-ne și de Declarația parlamentului României pe care o punem la dispoziția
cititorului (în anexă). Spre cunoștință…Și nu numai !
Examinarea documentului îl va convinge pe cititor că – spre deosebire de ceea ce s-au străduit
să ne lămurească autorii Tratatului cu Ucraina- nici rapturile sovietice din 1940, 1944 sau 1948, nici
tratatul de Pace de la Paris din 1947, impus unei țări ocupate de către însuși ocupantul interesant, dar
nici chiar faimosul Act final de la Helsinki din 1975, nu a bătut în cuie, frontierele rășluite ale României !
Dimpotrivă, Declarația din 1991, exprimând atașamentul României față de prevederile Actului final,
evidenția – cu trimitere specială la teritoriile noastre ocupate din nord-est „transmise” de către fosta
URSS Ucrainei – că documentul în atenție admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice
democratice”. Deducem astfel, că negocierea Tratatului cu Ucraina ne-a oferit nu tocmai un prilej, ci și o
o bază pentru discutarea și redefinirea unui diferend istoric, iar reprezentanții noștrii nu știu ori nu au
voit – din motive pe care oricum istoria le va scoate la lumină – să apeleze la argumente și realități.
Prestația, din partea noastră, a fost atât de penibilă încât nu s-a reținut din Tratat nici măcar repudierea
Pactului Hitler-Stalin și a protocolului său secret din 1939 !

Gheorghe Buzatu

*

Decarație
1. Parlamentul României a luat cunoştiinţă de hotărîrea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1
decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina.
Profund ataşat principiilor fundamentale ale respectării dreptului şi libertăţilor fundamentale ale omului
şi ale popoarelor de a-şi hotărî soarta, Parlamentul României salută hotărîrea autorităţilor ucrainene de
la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenţa Republicii Ucraina.
Avînd în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de
Nord, Ţinutul Herţa, precum şi judeţele din Sudul Basarabiei, parlamentul Roâniei declară solemn că
aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit,
ab initio, de URSS la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul ROmâniei la 24 iunie 1991.
Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest
referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS,
teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sînt de drept ale României.
2. Parlamentul României reiterează ataşamentul faţă de prevederile Actului Final al Conferinţei CSCE de
la Helsinki, care admite posibiltiatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.
3. Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile
româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei URSS – respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei,
Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele
acestuia.
4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte
independenţa Ucrainei să declare expres că această recunoaştere nu se extinde asupra teritoriilor
româneşti menţionate.
5. Parlamentul României se pronunţă pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea
examinării împreună a problemelor stabilirii unor relaţii de bună vecinătate şi colaborare între România
şi Ucraina şi invită în acest scop o delegaţie parlamentară ucraineană să efectueze o vizită la Bucureşti,
cît mai curînd posibil.
6. Parlamentul României solicită Guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la
Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de URSS.

Această Declaraţie a fost adoptată de Parlamentul României în şedinţa din 23 noiembrie 1991, cu
unanimitate de voturi.