Ceaușismul lui Ion COJA
27 martie 2022|Doctrină naţionalistă, Legionarii în eternitate
Am primit de la prieteni textul de mai jos, publicat cu ani în urmă de dl Claudiu Târziu, repus în circulație zilele trecute pe internet. Mă văd nevoit să comentez acuzațiile care mi se aduc. Iată mai îjntâi textul, așa cum a fost de curând republicat:

*

joi, 1 octombrie 2009
Ceauşismul lui Ion Coja este taxat şi de foştii prieteni

Profesorul universitar Ion Coja şi-a anunţat recent intenţia de a candida la preşedinţia României. Dl Coja este cunoscut ca un naţionalist fervent, „de dreapta”, mai ales pe baza faptului că a fost apropiat al lui Petre Ţuţea. Nu ştiu ce a învăţat de la Ţuţea, dar ştiu ca dl Coja a fost secretar de partid pe Universitatea Bucureşti, că a fost senator PDAR, că a fost şi este lider al Vetrei Româneşti Bucureşti (legătura civică a PUNR cu lumea), că scrie de ani buni în România Mare a lui Vadim Tudor, că a candidat pe listele PNG-ului lui Becali şi că are un discurs virulent naţionalist şi nostalgic comunist. Toate acestea îl califică drept un adept şi instrument al naţional-securismului de tip ceauşist.
Cu puţină vreme în urmă, şi-a deschis drum, prin unii ciraci mai tineri de aceeaşi teapă, către Mănăstirea Petru Vodă, unde a îndrăznit să-i ceară binecuvîntare pentru a candida la preşedinţie părintelui stareţ Iustin Pârvu. Părintele nu e la curent cu multe din mizeriile scenei noastre politice, pentru că n-are timp de prostii, avînd în grijă mii de suflete, care vin să i se spovedească şi să ceară cuvînt de folos. Înşelat de cei care i l-au prezentat pe dl Coja, nu numai că i-ar fi dat binecuvîntare – cel puţin aşa susţine dl profesor -, dar l-a şi rugat să predice în ziua Naşterii Maicii Domnului.
În predica aceea, mai mult un recurs la istorie, dl profesor Coja a făcut un nou elogiu ceauşismului şi a deplîns moartea dictatorului. Din păcate, nu a fost oprit din cuvîntare şi dat afară din mănăstire, aşa cum s-ar fi impus, avînd în vedere că părintele Iustin a făcut un car de ani de închisoare politică, pe vremea cînd Ceauşescu era general de securitate, iar în cimitirul de la Petru Vodă îşi doarme somnul de veci un martir al temniţelor comuniste, părintele Gheorghe Calciu, cel care a fost închis şi în anii 70, pentru că s-a opus dărîmării bisericilor, şi a fost considerat duşmanul personal al lui Ceuşescu.
Susţinătorii dlui Coja, care încet încet se dovedesc trădători deopotrivă ai ortodoxiei şi ai neamului românesc, nimic altceva decît nişte naţional-securişti de cea mai proastă factură, n-au suflat un cuvînt despre acest eveniment. Ba au şi postat pe anumite site-uri fotografii cu dl Coja alături de foşti deţinuţi politici, insinuînd susţinerea de care s-ar bucura din partea acestora.
De altfel, dl Coja întreţine de multă vreme relaţii cordiale cu anumiţi foşti deţinuţi politici, care se lasă îmbătaţi de discursul său, ignorînd toate elementele naţional-comuniste şi toate laudele aduse lui Ceauşescu. Dl Coja a reuşit chiar, pe la mijloocul anilor 90, să devină preşedinte al Fundaţiei Buna Vestire – organizaţie cultural-educativă a foştilor deţinuţi politici – şi a încercat să candideze la preşedinţia României din partea Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politici, în majoritate legionari.
Astăzi, foştii prieteni încep să realizeze pe cine au încălzit la piept.
Secretarul general al PPP, Florin Dobrescu, îl pune la punct pe dl Coja, cu duhul blîndeţii, dar ferm.
Redau aici doar cîteva pasaje, îndemnîndu-vă să citiţi textul integral aici.
Personal, vã mãrturisesc cã am fost consternat sã citesc afirmatiile dvs.. Cum domnule profesor, chiar asa? În acceptia dvs. Ceausescu „si-a iubit tara si poporul, s-a straduit pentru binele nostru”…? A fost posibil sã o spuneti atat de deschis, de dezinvolt ?Nu pot sa cred ca nu aveti cunostintã de faptul cã, prin anii 1950, Nicolae Ceausescu conducea reprimarea unor rascoale taranesti anti-colectivizare si chiar divizii de Securitate prin Muntii Fagarasului, dupa partizani (vezi si Gavrila-Ogoranu, „Brazii se frang dar nu se îndoiesc”, vol II).
Pentru ca, mai apoi, prin anii 1980, sa distruga a cincea parte din Bucurestiul istoric (este unicul caz de oras distrus in timp de pace – desigur exceptînd cazul lui Nero), si sa inceapa o cruda campanie de distrugere a satelor, avand ca zona pilot pentru experiment judetul Ilfov. Sunt dispus sã vã invit la mine, in comuna 1 Decembrie, sa va arat blocurile cu 3 etaje, dar fara apa, canal, WC si încãlzire centralã. […]
Cu ce credeti deci ca a fost mai roman comunistul Ceausescu decat comunistul Gheorghiu-Dej, sa zicem? În fond, Dej nu a demolat atatea biserici cate a demolat Ceausescu. Si nici satele românesti. […]
Dar, în ultimã instantã, in anii genocidului antiromanesc, Ceausescu era in conducerea PCR si a fost implicat direct in represiune. Ori ce vreti sa acreditati: ca in 1950 era criminal stalinist, iar in 1965 il apucase brusc umanitarismul? Haideti sa fim seriosi, d-le profesor ! […]
E dreptul dvs. sa aveti orice opinie, si va respect orice opinie. Personal insa, vreau sa va spun ca am oroare de amintirile sumbre ale acelor ani si de orice laude sau scuze care i se gãsesc lui Ceausescu. […]
În ceea ce-l priveste pe Ceausescu, pentru mine si romanii care au suferit atunci, ramane un diavol criminal care si-a meritat soarta.Pentru cã, în fond, de Craciunul lui 1989, a fost ucis în halul acela de nimeni altcineva decât de tovarasii sai din PCR. Cu acordul tovarãsilor de la Moscova. Dupa tipicul obicei al comunistilor de pretutindeni de a se elimina unii pe altii. E plinã istoria PCUS-ului, e plinã istoria partidelor comuniste europene si de pretutindeni de aceste procedee de exterminare a rivalilor interni.
Si apoi, Ceausescu nici macar nu credea in Dumnezeu. Asa ca, pentru el, precum si pentru cei care l-au omorat, ori Craciun, ori nu, tot aia era.
Si este si acum. Caci la conducerea structurilor din România sunt aceiasi oameni. Ei sau urmasii lor.

Publicat de Unknown la 11:02

Etichete: comunisti, Ion Coja, legionari, manastirea Petru Voda, Nicolae Ceausescu, parintele Iustin, PCR, Petre Tutea

*

Dl Claudiu Târziu se pare că este cel care a băgat pe Wikipedia informația că am fost demnitar comunist, secretar PCR pe Universitatea București. I-am cerut și lui, și dlui Florin Dobrescu, să intervină la redacția Wikipedia să scoată această informație din fișa mea, nu corespunde realității. N-am avut asemenea funcție, nu mă calificam. Dar trebuie spus că profesorii de la Universitatea București care au ocupat această funcție politică au onorat-o, după câte știu eu. Deci nu consider că această informație, chiar greșită fiind, m-ar ofensa sau denigra în vreun fel. Oricum, este regretabil și greu de înțeles de ce doi tineri cu apucături de naționaliști, Claudiu Târziu și Florin Dobrescu, erau deranjați de candidatura mea la preșidenția României. Erau așa de mulțumiți de persoana pe care candidatura mea o contesta? Nu mă calificam pentru asemenea candidatură?!
Textul a fost scris imediat după ce eu, la 15 august 2009, la Petru Vodă, mergând după binecuvîntarea părintelui stareț, am fost pus de acesta să vorbesc despre Fecioara Maria, prăznuită în acel moment. O însărcinare care m-a luat prin surprindere cu totul, dar de care m-am achitat mai mult decât onorabil.
În predica mea l-am pomenit și pe Ceaușescu. M-a întrebat și părintele Justin de ce am făcut-o. I-am răspuns cam așa: „Părinte, Nicolae Ceaușescu este singura persoană a cărui moarte am dorit-o la un moment dat, ba chiar am decis să acționez în scopul uciderii sale! Mă simt vinovat față de el, mai ales după ce s-a sfârșit așa cum s-a sfârșit! În decembrie 1989 nu i-am dorit nicicum moartea!” A urmat apoi o discuție despre modelul de acțiune al nicadorilor! Cât a fost de eficient la vremea sa! Într-un fel, pe la mijlocul anilor 1970, gândisem cu sinceritate să le repet gestul! Dar ulterior mi-am dat seama mai întâi că mare lucru nu se va întâmpla dacă reușeam să-mi duc până la capăt intenția, riscul era să ajungă în locul lui în fruntea țării nevastă-sa sau alt tovarăș cu nimic mai breaz. A contat și dificultățile tehnice pe care nu mi-era ușor să le depășesc. Locuiam la acea dată pe Ana Ipătescu și mașina lui Ceaușescu trecea des prin fața blocului. Așa mi-a venit ideea. După 1990 am aflat că traseul lui Ceaușescu nu era prin fața blocului în care locuiam, la nr 11 bis.
La data aceea, în 2009, părerea mea despre Nicolae Ceaușescu era mult diferită de cea pe care o avusesem în 1977. Iar în momentul de față, din ce știu și cred despre Ceaușescu, nu regret că l-am pomenit în altar cu cuvinte de prețuire.
Bunăoară nu se confirmă că are pe conștiință moartea cuiva, a unor țărani care s-au opus colectivizării. După 199o nu a apărut nimeni să reclame că o rudă a sa a fost ucisă sau maltratată din ordinul lui Ceaușescu. Mai mult, după 1990 am aflat despre simpatia sa pentru legionari. Bunăoară Constantin Mitea, unul dintre consilierii săi cei mai apropiați, a fost în Frățiile de Cruce. Iar atunci când Postelnicu a descoperit asta și a venit să-l reclame la Ceaușescu, acesta l-a dat afară din birou pe ministrul de interne și șef al Securității care era la acea dată Postelnicu. Informația o am de la Dumitru Avram…
Se pare că fratele său cel mai mare a purtat cămașa verde, informație pe care o am de la un nativ din Scornicești. Iar un general de securitate mi-a spus că după știința sa Elena Ceaușescu ar fi avut în acest sens unele documente cu care l-ar fi șantajat pe soțul ei. Cert este că atunci când episcopul Valerian Trifa a fost nevoit să plece din America, învinuit că și-a ascuns apartenența la Mișcarea Legionară, i s-a făcut oferta de a se retrage în România. A preferat Portugalia, în 1984, iar în 1987 a murit! Este sigur că oferta s-a făcut cu acordul lui Ceaușescu, dacă nu cumva la inițiativa acestuia. Tot după 1990 am aflat despre relația sa cu biserica, o relație care corectează imaginea lui Ceaușescu ateu și prigonitor al Bisericii.
În general părerea mea despre ce se întâmpla cu adevărat în România s-a schimbat mult după ce am avut ocazia în 1984 să merg prima oară în Occident și să văd cum funcționau acolo lucrurile.
I-am reproșat lui Ceaușescu un singur lucru, faptul că, cu știința sa sau la ordinul său, a fost lichidat într-un accident simulat Constantin Dobre, liderul minerilor din Lupeni. Asta m-a împiedicat să rostesc vreodată sau să scriu vreun text de laudă la adresa lui Ceaușescu înainte de 1990. Iar după 22 decembrie ne-am pomenit la TV cu Constantin Dobre viu și nevătămat! În discuțiile pe care le-am avut cu dizidentul Constantin Dobre am descoperit un om de mare caracter, care avea numai cuvinte de recunoștință pentru Ceaușescu. Mi-a mărturist că a avut discuții despre Ceaușescu cu un fost deținut politic care i-a deschis ochii asupra sensului politicii lui Ceaușescu. Îl mai citez o dată pe Petre Țuțea, cu declarația sa memorbilă din primăvara lui 1989: ”Îl bag în p… mă-sii cine îl mai înjură pe Nicolae Ceaușescu”. Sau declarația aceluiași într-o discuție cu Romulus Vulpescu, când l-a corectat: „Nu eu sunt românul cel mai naționalist. Mai naționalist decât mine este Nicolae Ceaușescu!”
Mi se face milă de cei care îl mai înjură pe Nicolae Ceaușescu. Sunt ori imbecili, ori sunt năimiți să facă asemenea declarații care justifică crima oribilă săvârșită în ziua de Crăciun 1989, Românii nu au vrut asasinarea lui Ceaușescu. Pe străzile Bucureștiului s-au auzit „Ceaușescu judecat pentru sângele vărsat!”
Am avut totdeauna o relație bună cu foștii deținuți politici: Majoritatea erau de un leat cu taică-meu, pe care l-am pierdut prea devreme, în 1966. Înainte de 1990 cu Simion Ghinea, Petre Țuțea, Marcel Petrișor, Nicolae Cojocaru, Carandino, Antonaru. După 1990 m-am apropiat și de Mircea Nicolau, Gheorghe Jijie, Ion Ogăranu și alții. Am participat la întrunirile lor, la încercările de a se implica în viața politică. În 1993 am făcut propunerea ca foștii deținuți politici din România să primească premiul Nobel pentru Pace, propunere care a fost inclusă de comitetul de la Oslo în selecția finală. S-a produs intervenția unor grupuri de evrei, în frunte cu Maximilian Katz, care au scris comitetului că mai toți deținuții politici din România au fost legionari șamd…
Subiectul Ceaușescu este foarte vast. Trebuie înțeles că Ceaușescu nu a controlat tot ce se întâmpla în România. A existat un vast și subtil sabotaj, patronat de Securitate, care s-a aflat în fruntea complotului criminal din decembrie. Trebuie să-i recunoaștem meritele istorice ale lui Nicolae Ceaușescu. Dar și greșelile. Din păcate, cei care-l înjură îi aduc acuzații prostești, cum face Florin Dobrescu. Greșelile lui Ceaușescu sunt altele. Nu le-am înțeles nici eu decât târziu. Las pentru altădat acest subiect! Deci voi dezvolta cât de curând acest subiect: Cu ce a greșit Nicolae Ceaușescu?
Ion Coja