http://sibiu.justitiarul.ro/tesu-solomovici-istoric-si-scriitor-evreu-niciun-tren-romanesc-n-a-plecatvreodata-la-auschwitz-cu-evrei/
Istorie
Teşu Solomovici, istoric și scriitor evreu:

„Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la
Auschwitz cu evrei!”
Posted by admin on 28 mai 2016
„Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei! Din
România, niciun evreu n-a pierit la Auschwitz!”

 

Dialoguri fundamentale cu Teşu Solomovici
Istoric, scriitor, preşedintele Centrului Cultural Israeliano – Român din Tel Aviv

Teşu SOLOMOVICI – „Nu aştept decizia germană, mai ales în nebunia lor de a distruge evreimea
europeană, declara Ion Antonescu. Ei bine, la 13 octombrie, când trebuia ca primul tren cu
evreii din Arad să plece spre Auschwitz, trenurile şi locomotiva nu au sosit în gara de la Arad.
Impacientat, Manfred Freiherr von Killinger, ambasadorul Germaniei, trimisul special al lui
Heinrich Luitpold Himmler la Bucureşti, ofiţeri SS dădeau telefoane peste telefoane, nervi,
aproape de apoplexie, dar autorităţile române nu răspund. Niciun şef al României nu
răspundea la telefoanele agitate, disperate ale căpeteniilor naziste. În felul acesta, niciun
tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei!
Din toată Europa, evreii erau încărcaţi în trenuri şi trimişi şi transformaţi în cenuşă şi
fum. Din România, niciun evreu n-a pierit la Auschwitz!

13 octombrie 1942 este o dată miraculoasă pentru evreimea română. Este o dată
despre care prea puţin vorbesc istoricii evrei. Ion Antonescu a dat dispoziţie că orice
deportare evreiască încetează. De la 13 octombrie 1942, niciun evreu n-a mai fost deportat
din Ţara Românească. Există unii istorici care spun, care interpretează acest gest
antonescian astfel : „Ei bine, era căderea de la Stalingrad, războiul era pe sfârşite…”. Nu, nu era
căderea de la Stalingrad. Stalingradul a căzut abia în ianuarie 1943, aproape şase luni mai
târziu. La acea dată, armatele germane erau ocupante ale întregii Europe, armatele
germane şi române luptau în Caucaz, se pregăteau de asaltul Stalingradului, deci decizia
mareşalului Ion Antonescu trebuie căutată în altă parte. Nu pentru că i-ar fi iubit pe evrei a
oprit el deportările. Antonescu a declarat foarte clar: „Eu nu-i iubesc pe evrei şi vreau ca să
purific ţara de străini, de evrei, de unguri, de lipoveni, de ţigani, de tot elementul străin.” Dar, în
această politică a lui de purificare a României, Antonescu nu s-a gândit niciodată să adopte soluţia
la care era presat de Berlinul nazist, adică „soluţia finală”. De trebuie pornit la orice analiză
când se vorbeşte ce s-a-ntâmplat la 13 octombrie 1942. El vedea, ca o soluţie pentru
purificarea României, plecarea străinilor din România. Plecarea evreilor. Să plece cu toţii în
Palestina, să plece-n America, să plece unde vor. Să nu rămână în România. Am insistat
asupra acestui moment pentru că mi s-a părut interesant şi pentru ştiu că a existat
întotdeauna în emisiunile de televiziune de la diferite televiziuni, întrebarea: de ce credeţi
că i-a salvat Antonescu pe evrei? Am vrut să accentuez, să insist asupra cuvântului „salvat”,
pentru că nu a fost vorba de o salvare în sensul unei iubiri, unei subite filosemitii a
mareşalului faţă de evrei, ci a fost pur şi simplu un calcul românesc, o exprimare a orgoliului
românesc, a orgoliului mareşalului. El nu a suportat să vină nişte nemţoi, să vină nişte
oameni din Berlin şi să dicteze ei ce să se facă în Ţara Românească cu evreii din România.
Evreii din România sunt evreii mei, susţinea Antonescu. Rezolvarea problemei evreieşti este o
problemă românească şi nu se va decide la Berlin.
„Fără ură şi fără părtinire. Am vrut să scriu o carte cinstită. Să mă pot uita
în ochii cititorilor mei”.
Cartea mea atacă, tratează câteva probleme de mare îndrăzneală încât mi-e capul
plin de cucuie din partea conaţionalilor mei, care nu văd bine că un evreu a scris această
carte despre Antonescu. Am vrut să fiu istoric şi încă din antichitate un singur lucru se cerea
istoricilor: sine ira et studio, fără ură şi fără părtinire. Aşa am vrut să fie scrisă această carte.
Am vrut să scriu o carte cinstită, să mă pot uita în ochii cititorilor mei. Dacă am reuşit acest
lucru, dumneavoastră o veţi decide. Tot anticii spuneau că fiecare carte are destinul ei.
Destinul acestei cărţi dumneavoastră îl decideţi, cititorii. Am spus că multe lucruri puteau fi
exploatate de mine contra mareşalului, dar n-am făcut-o. Un capitol întreg din carte vorbeşte
despre “sifilisul” mareşalului. Dumneavoastră ştiţi că foarte mulţi au scris despre faptul că
mareşalul ar fi fost bolnav de sifilis. Ei bine, vine Teşu Solomovici, un evreu, şi spune că nu
este adevărat! Mareşalul Ion Antonescu era bolnav, suferea de o “boală misterioasă”. Mam
încuiat la Arhivele Naţionale şi am cercetat cu luare aminte Arhiva Antonescu. Spre
marele noroc al celor care studiază istoria vieţii şi a faptelor mareşalului s-au păstrat două
documente esenţiale. E vorba de Registrul istoric al mareşalului Ion Antonescu, şase
volume folio şi trei volume, Jurnalul mareşalului Ion Antonescu. O echipă de istorici erau
ataşaţi cabinetului guvernamental ca să scrie tot ce se întâmplă cu mareşalul Antonescu 24
de ore pe zi. Aceste două documente esenţiale au fost salvate de un patriot. Când ruşii au
pătruns în România şi au luat toată arhiva Antonescu, un arhivar patriot a ascuns Registrul
istoric şi Jurnalul lui Antonescu, şi aşa s-au salvat pentru posteritate aceste două documente
esenţiale. Am luat pagină cu pagină, şi Jurnalul şi Registrul, şi acolo scrie: azi, 14 octombrie
1941, mareşalul suferă de o indispoziţie, a rămas acasă. În altă dată a rămas acasă, nu a
mers la serviciu, a avut temperatură. Acest lucru se repetă într-atât încât Hitler, îngrijorat că
cel mai fidel tovarăş al lui de război, de luptă, de idei este suferind, i-a trimis propria lui
bucătăreasă, care să-i facă mâncarea, bănuind că s-ar opera asupra lui o otrăvire lentă. Şi
acest lucru este notat în Registru. Mai târziu, îi trimite doi medici celebri din Berlin să-l
consulte. Apoi, i-l trimite pe cel mai bun doctor din Viena. Şase sau opt doctori celebri din
România îl consultă adesea. Boala, sau bolile mareşalului Antonescu nu au putut fi
detectate cu precizie, dar a fost bolnav. Nu a avut faza terţială a sifilisului şi acest lucru eu,
Teşu Solomovici, îl spun clar şi răspicat în această carte.
Mareşalul Ion Antonescu a fost împotriva a ceea ce Hitler denumea „soluţia
finală”.

Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, faceţi afirmaţii deosebite. Spuneţi că niciun tren din
România nu a plecat spre Auschwitz încărcat cu evrei în timpul mareşalului Ion Antonescu…

 

Teşu SOLOMOVICI – Da, în cartea pe care am scris-o (Mareşalul ION ANTONESCU – o
biografie) şi pe care o lansez la târgul de carte Gaudeamus 2011, m-am ocupat in extenso
de acest aspect al aşa numitei salvări a evreimii române din vechiul Regat. E vorba de
Transilvania de sud, Banat, Moldova, Muntenia, Dobrogea. Antonescu s-a opus planurilor
germane, s-a opus presiunilor lui Himller, ale lui Adolf Eichmann, killer-ul evreimii europene,
s-a opus ca evreimea română să fie transportată la Auschwitz. El a fost, de fapt, împotriva
a ceea ce germanii, Hitler denumea soluţia finală. Nu din dragoste pentru evrei în mod
deosebit, ci ca om de stat român, ca un om cu un orgoliu naţional fără margini, cu o fibră
naţionalistă românească deosebită. El spunea că evreii din România sunt evrei cetăţeni ai
României şi în România decid românii. În acest sens, el era pentru soluţia purificării
României prin plecarea străinilor din ţară. Nu prin exterminarea lor. Prin plecarea străinilor,
prin această sintagmă intra, de fapt, şi plecarea evreilor. Pentru evreimea română, acest
lucru a fost miraculos şi-n acest sens se poate vorbi de miracolul care s-a săvârşit la 13
octombrie 1942 când mareşalul Ion Antonescu a spus nu, şi din acea clipă n-au mai existat
deportări din Ţara Românească.
Războiul lui Ion Antonescu pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de
sub jugul sovietic a fost un război just, un război naţional, un război drept.

Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, putea fi mareşalul Ion Antonescu altfel decât un om
al epocii sale?

Teşu SOLOMOVICI – (se gândeşte câteva clipe, îşi drege glasul uşor într-un zâmbet
aproape imperceptibil, mă priveşte cu atenţie). E o întrebare capcană, domnule Bădoi!?

Ion BĂDOI – Nu, este o întrebare legitimă…

Teşu SOLOMOVICI – În epoca respectivă au existat două tabere. A existat tabăra
democrată , care includea aliaţii, adică englezii, americanii, francezii liberi, polonezii liberi,
neozeelandezii, australienii, canadienii, ruşii şi era cealaltă tabără, tabăra Axei, adică a
Germaniei naziste, a Italiei fasciste…

Ion BĂDOI – Dar celelalte ţări democratice, aşa cum le numiţi dvs., şi aşa este, le numiţi corect,
nu aveau un pământ românesc cotropit de către ruşi…

Teşu SOLOMOVICI – Tocmai acest lucru, cine va citi cartea mea, “Mareşalul Ion Antonescu
– o biografie”, va observa că eu insist asupra acestui lucru. Războiul lui Ion Antonescu
pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub jugul sovietic a fost un război just, un război
naţional, un război drept. Numai că, eu sunt de părere, şi ca mine, în privinţa asta, sunt de
părere liderii istorici ai României, Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, care i-au trimis
mareşalului nenumătare scrisori şi memorii prin care i-au spus că războiul românesc se
termină la Nistru, după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei. Antonescu, dintr-un exces de
fidelitate faţă de Hitler, dar şi de uniforma militară şi megalomanie militară, a împins armatele
române în război până în stepele Caucazului şi a provocat moartea a 600 000 de soldaţi.
Implicit, a trebuit să administreze Transnistria, care a fost un cimitir pentru evreimea
basarabeană şi bucovineană şi, în acest sens, a fost el judecat şi condamnat.
„Între evrei şi Antonescu nu va exista niciodată pace”.

Ion BĂDOI – Faceţi afirmaţii curajoase, nu neapărat pentru reabilitarea mareşalului Ion
Antonescu, dar sunteţi într-o evidentă contradicţie cu aproape toată comunitatea evreiască din
România şi din întreaga lume care vede în el un adevărat călău.

Teşu SOLOMOVICI – Nu, nu este vorba chiar de o contradicţie. Eu trag nădejde că oamenii
luminaţi din conducerea comunităţii, liderii evreimii româneşti şi mondiale, istoricii
conaţionali vor citi cu atenţie cartea şi vor vedea demersul sofisticat al cărţii. Eu nu-i ridic
mareşalului Ion Antonescu o statuie, dar eu nu pot să nu recunosc că decizia lui îndrăzneaţă
de la 13 octombrie 1942, prin care a spus Nu pretenţiilor asasine ale Berlinului nazist de a
duce evreimea românească la Auschwitz, este un act istoric de netăgăduit. Şi eu trag
nădejde că până la urmă, ca întotdeauna, adevărul va triumfa.

Ion BĂDOI – O parte a poporului roman, clasa politică românească, îşi asumă greşelile din
timpul, să zicem, dictaturii antonesciene. Şi este drept să ne asumăm trecutul. Totuşi, se vede o
încrâncenare din partea anumitor comunităţi evreieşti…

Teşu SOLOMOVICI – Nu e vorba de o încrâncenare. Eu am mai spus, între evrei şi
Antonescu nu va exista niciodată pace. De altfel, nici mareşalul nu şi-a dorit o asemenea
pace şi cu atât mai puţin evreii care au suferit în anii în care mareşalul Ion Antonescu a
guvernat. Cred că este mai mult un accident de percepţie. Până la urmă, adevărurile se vor
decanta şi lucrurile vor rămâne aşa cum trebuie în istorie. Mareşalul Ion Antonescu a fost
un om care a făcut lucruri bune pentru lumea românească şi pentru istoria României. A făcut
şi lucruri rele, din cauza cărora au suferit şi românii şi evreii, şi pentru aceste lucruri rele pe
care le-a făcut a plătit cu viaţa.

Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, în speranţa că vom avea posibilitatea să mai discutăm
despre această perioadă deosebit de sensibilă şi dureroasă din istoria României, dar şi a
evreimii româneşti, vă rog să adresaţi câteva cuvinte cititorilor “Opiniei Teleormanului”.

Teşu SOLOMOVICI – Eu trag nădejde că şi cititorii din Teleorman, care ştiu că sunt oameni
deştepţi, luminaţi, oameni cu picioarele pe pământ, dar şi cei din afara graniţelor care vă
citesc, vor citi cartea mea şi vor constata că ceea ce mi-am dorit aşa este. Dorinţa mea a
fost de a scrie o carte cinstită! Aveţi libertatea, aşa cum mi-aţi solicitat, să reproduceţi orice
fragment doriţi din carte în nădejdea că cititorii vor cumpăra totuşi cartea!

Ion BĂDOI – Vă mulţumesc pentru amabilitatea dumneavoastră şi vă felicit încă o dată pentru
curaj, perseverenţă şi pentru obiectivitate.

A consemnat Ion BĂDOI
(Bucureşti, Târgul de carte Gaudeamus -23 noiembrie 2011 )
Sursa: http://www.opiniateleormanului.ro/%E2%80%9C-niciun-tren-romanesc-n-a-plecatvreodata-la-auschwitz-cu-evrei%E2%80%9D/

Nota redacției: A existat pace și colaborare între Ion Antonescu și cel mai important evreu: Wilhelm Filderman. Și mulți alți evrei serioși.