Teoria romanizării este „un atentat la siguranța națională”

Mihai Vinereanu

Mă simt nevoit să revin, deși nu -mi face plăcere să repet ce am mai spus deja. Cu părere de rău trebuie să punctez faptul că inscripițiile de pe un anumit teritoriu nu are aproape nimic de a face cu limba vorbită pe acel teritoriu. Acest lucru este foarte bine cunoscut de lingiviști, mai puțin la cei din România.

Să luăm doar cazul Țărilor Române, Țara Românească și Moldova unde limba de cult și de cancelarie a fost limba slavonă pe o perioadă de timp mai lungă decât au stat romanii în Dacia. Vorbeau românii din aceste țări limba slavonă? Chiar că majoritatea covârșitoare nu au habar de această limbă. Acest lucru îl știe și un elev de clasa a IV-a. În acea vreme știau limba slavonă doar câțiva clerici și o parte din boieri care erau desigur cel mult bilingivi. Pot fi considerați bilingvi numai dacă vorbeau curent limba slavonă. Pe de altă parte toț aceștia vorbeau curent limba română în general și recurgeau la slavonă doar când era vorba să scrie ceva. Așa că numărul inscripțiilor latine din Dacia (numai cea romană că în rest nici nu poate fi vorba) nu este absolut relevant.

Romniazare? Hai să discutăm puțin situația din Italia. În Italia de azi de vorbesc 18 dialecte care în marea lor majoritate nu sânt reciproc inteligibile. Ba mai nou italienii le consideră limbi diferite pe mulote dintre ele. Sânt sigur că fiecare dintre dvs. aveți rude și prieteni prin Italia. Întrebați pe vreunul mai răsărit și vă va confirma ce v-am spus eu aici. Aceste dialecte sânt urmașele limbilor italice vorbite încă din mileniile II-I î. C. Prin urmare, de cel fel de romanizare se poate vorbi chiar în Italia când se vorbesc încă atâtea dialecte? Desigur latina sau mai precis lingua romana rustica care era lingua franca vorbită in peninsulă, apoi în tot imperiul, nu a putu produce romanizarea cum sw cade nici în Italia. Această limbă a modificat doar parțial limbile și dialectele vechi italice după cum bine se vede. să mai vorbim de inscripțiile latinești din Pennisula Itacă?? Ce nu s-a făcut în antichitate a contiunat italiana literară încă vreo 2000 de ani și procesul „romanizării” tot nu s-a încheiat. Se știe din surse antice, dar și din cercetări moderne că italicii au migrat din spațiul iliro-tracic sau din cel celtic, pe parcursul a câtorva sute de ani din regiuni diferite ale acestui spațiu. Prin urmare, italicii erau vorbeau dialecte înrudite cu cele traco-ilire încă de la început.
Pe de altă parte, limba venetă, vorbită pe valea Padului, a fost adusă de veneți după războiul Troiei. Veneții veniseră cu câteva secole mai înainte din sudul Dunării cam odată cu dardanii care au întemeiat ultima Troie. Veneții se stabiliseră în Paphlagonia unde întemeiaseră un regat. Acetse date sânt confirmate de mai mulți istorici antici, între care Herodot și mai tîrziu chiar Titus Livius în Ab urbe condita. Mă simt frustrat că nu pot spune mai mult într-un astfel de comentariu, dar scriu și public despre aceste lucruri de multă vreme. Cu toate acestea, o tot dăm cu romanizarea, în ciuda unui morman de date care contrazic o astfel de teorie, cel mai important și imposibil de combătut fiind cel lingvistic.

Teoria romanizării mai are un alt mare cusur. Anume acela că tot ce nu seamănă cu latina (cu otate invențiile lingiviștilor de a scoate cât mai multe cuvinte românești de origine latin), a fost „împrumutat” din limbile slave, din maghiară, turcă sau chiar din albaneză, fapt care face pe lingiviștii străini să spună că poporul român s-a format în sudul Dunării, unii crezând realmente acest lucru, alții o fac din rea intenție. Prin urmare, vedem că teoria romanizării este cât se poate de păguboasă, pe lângă faptul că nu este adevărată. Este chiar UN ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ.