Teoria „dreptului reparator”!

”Principiul integrității teritoriale a fost consacrat în Pactul Societății Națiunilor (Art. 10) și în Carta ONU (Art. 2). Opinia predominantă în rîndul juriștilor internaționali este aceea că nu există nici un drept internațional de secesiune decît în contextul decolonizării.
Antonio Cassese (fost jurist italian, președinte al Tribunalului pentru crimele din fosta Iugoslavie) adaugă o altă categorie, cea a popoarelor supuse „subjugării, dominației și exploatării străine”, ca o încălcare a principiului egalității în drepturi și autodeterminării popoarelor, precum și o negare a drepturilor fundamentale ale omului. Allen Edward Buchanan (profesor la Universitatea din Arizona) propune teoria „dreptului reparator”; dreptul la secesiune unilaterală într-o concepție a legitimității, bazată pe justiție. Printre alte măsuri, el recomandă recunoașterea juridică internațională a unui astfel de drept, limitată la cazurile în care secesiunea este un remediu de ultimă instanță împotriva unui tipar persistent de nedreptăți grave, inclusiv încălcări pe scară largă ale drepturilor fundamentale ale omului. El recomandă, de asemenea, sprijin internațional pentru crearea și menținerea regimurilor de autonomie intrastatală și recunoașterea internațională a dreptului unilateral la autonomie intrastatală.
Cu toate că la nivel internațional există o mulțime de subtilități și de opinii în interpretarea acestui drept al popoarelor de a-și decide singure viitorul, este sigur că această consultare populară dă legalitate și stabilitate deciziilor politice luate de parlamente. Așa este cazul recentului Brexit, care a scos Marea Britanie din UE, respectîndu-se voința populară, sau al celui din Scoția, care a refuzat separarea de Marea Britanie. Sigur că discuția ar putea fi prelungită la referendum-ul din Catalonia sau la mișcările asemănătoare de secesiune ce au avut loc în nordul Italiei; fiecare dintre aceste referendum-uri are însă particularitățile lui în acord cu prevederile constituționale ale statului în care se desfășoară, astfel încît ceea ce se aplică unuia nu este neapărat potrivit să se aplice și celuilalt.
În cazul de față, Vladimir Putin își creează cadrul legal (chiar dacă acesta comportă discuții) pentru a proteja zonele pe care le-a cucerit, prin alipirea la Rusia.
Ce putem face în situația asta? Mare lucru, nu, fiindcă acțiunile lui Putin sînt la limita dreptului internațional, iar 80% din populația lumii e împotriva noastră, a europenilor și a pretențiilor noastre conform cărora tot globul ar trebui să ne adopte cultura și principiile. Nu o spun eu, ci David H. Rundell, fost șef de misiune la Ambasada Americană în Arabia Saudită, și Ambasadorul Michael Gfoeller, un fost consilier politic al Comandamentului Central al SUA, într-un articol publicat în revista Politico, intitulat „Nearly 90 Percent of the World Isn’t Following Us on Ukraine”, adică „Aproape 90% din populația lumii nu ne urmează în Ucraina”. Titlul e sugestiv și nu am să insist asupra chestiunii.
Prin urmare, cred că există doar două căi de ieșire: una către război nuclear și a doua către un conflict înghețat, prin acceptarea referendum-urilor ce vor avea loc și a situației de fapt pe care o vor crea, alipind Donețk și Lugansk la Rusia, așa cum s-a întîmplat și în Crimeea în 2014. A treia cale nu există. Ar fi existat pînă acum, dar nimeni nu s-a gîndit la pace și, mai ales, nici unul dintre capetele (presupus) luminate de la Bruxelles și Washington nu a prevăzut mișcarea rușilor cu referendum-ul și nu s-a gîndit la consecințele sale.”
Un text de Nicu Marius Marin
P.S Conform Constituției Rusiei minoritatea ucraineană din noile regiuni integrate în Rusia are dreptul la utilizarea limbii ucrainene în administrație, școli și grădinițe.