Michaela Petian
„Telegraful Român“ în lupta pentru apărarea limbii române
(1853-1900)
Prefață de preot prof. univ. dr. Dumitru Abrudan
Indice de nume de protosinghel Teodosie Parashiv
ADENIUM 2016

https://www.scribd.com/scepub/332671099/chapters/1/images/image-OPKRW6RA.jpg?token=1515281672_3I2UQ6XBA7GPQFYWQHDKKFCSKSGFTUNGG5GQM7V6PAQK3XDG6VZAXJIWSFZQ4IG63OT3Y===_a632a2fa11eb97d400490ca49e0ce958f88a2cae

Michaela Petian (n. 1958) este licențiată a Facultății de Filologie a Universității București, Secția română-franceză, pe care a absolvit-o în 1985 și a Facultății de Teologie a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1996. A activat ca profesor de limba și literatura română în perioada 1991-1998. În prezent este antreprenor certificat în leadership „John C. Maxwell“, formator acreditat ANC și președintă a Filialei Patronatului Român, Sibiu.

Călduroase mulțumiri profesorului dr. Ion Coja, sub îndrumarea căruia a fost realizată această lucrare.

Editura Adenium Aleea Copou nr. 3, 700460, Iași, tel. 0232 277 998, fax 0232 277 988, e-mail office@adenium.ro http://www.adenium.ro
Redactor: Adina Scutelnicu Copertă: Mihai Gâdei Tehnoredactor: Cornelia Păduraru Foto copertă: Morphart Creation/ Shutterstock.com
ISBN ePUB: 978-606-742-229-0 ISBN PDF: 978-606-742-230-6 ISBN Print: 978-606-742-213-9
Această carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright și este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informației, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum și alte fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a deținătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislației cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsește penal și/sau civil în conformitate cu legile în vigoare

Prefață
Telegraful Român se înscrie până azi printre importantele moșteniri pe care noi, transilvănenii, și nu numai, le avem de la sfântul arhiepiscop și mitropolit Andrei Șaguna. În cei peste 160 de ani de existență, foaia șaguniană, în pofida potrivniciei vremurilor, și-a păstrat menirea pentru care a fost hărăzită. Biserica, națiunea, școala, limba română, credința străbună au constituit valorile pe care venerabila de acum publicație le-a slujit cu dăruire.
Autoarea volumului pe care îl prefațăm și-a ales să evidențieze „contribuția Telegrafului Român în materie de limbă, literatură, credință și cultură“. Pregătirea universitară în domenii precum Filologia (la Universitatea din București) și Teologia (la Universitatea din Sibiu) a reprezentat un stimul în elaborarea unor Probleme de lingvistică în Telegraful Român, între 1853-1900. Acesta este de fapt și titlul volumului pe care îl prefațăm. S-a bucurat, așa cum singură mărturisește, de îndrumarea ilustrului dascăl dr. Ion Coja. Cu siguranță însă că și faptul de a-și fi petrecut copilăria în imobilul în care se află până azi și sediul redacției, și cel al tipografiei mitropolitane, unde este imprimată foaia șaguniană, a direcționat atenția autoarei spre Telegraful Român. A avut în locuința familială fiecare număr din această publicație.
Referindu-ne la cuprinsul volumului pe care îl prezentăm, constatăm că, inevitabil, autoarea a așternut, în primele douăzeci și șapte de pagini, date în legătură cu contextul istoric în care a apărut Telegraful Român, dar și cu personalitatea ilustrului ctitor care a fost mitropolitul Andrei Șaguna, proclamat în vremea noastră ca sfânt de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Pomenindu-i și noi, cu evlavie, numele, nu putem omite faptul că încă multe alte împliniri cu caracter duhovnicesc, național și cultural se leagă de numele sfântului nostru Părinte. Am aminti doar înființarea, în 1850, a Institutului Teologic și Pedagogic de la Sibiu, apoi a câtorva sute de școli poporale (elementare), confesionale și, de asemenea, tipărirea în tipografia eparhială, între 1856-1858, a Bibliei cu ilustrații. Am mai adăuga și restaurarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei, desființată la 1701 în contextual presiunilor de catolicizare a românilor. Sfântul Andrei fusese ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Sibiului în 1847, iar în 1864, după multe memorii îndreptate către Mitropolia sârbească de la Carloviț și către Curtea Imperială de la Viena, a obținut aprobare de reînființare a Mitropoliei transilvănene. Nu putem omite nici contribuția ilustrului ierarh la înființarea, în 1861, a ASTREI, al cărei prim președinte a și fost ales. Toate aceste înfăptuiri și încă multe altele au fost evidențiate de către autoare în cele douăzeci și șapte de pagini.
În capitolul următor, autoarea abordează problema transliterației, știind bine că timp de un deceniu Telegraful Român a fost tipărit cu litere chirilice. În 1863 se finalizează înlocuirea caracterelor chirilice cu cele latine.
Sunt menționați, în continuare, redactorii până la 1900. În total sunt 14 personalități, dintre care șapte sunt din epoca șaguniană, iar ceilalți șapte, din epoca postșaguniană. Le înșiruim și noi numele și pregătirea, spre a ne putea da seama de gradul calitativ al fiecărui număr. Primul redactor a fost profesorul ardelean Aaron Florian, caracterizat ca „luceafăr strălucitor pe orizontul literaturii române“. L-au succedat următorii redactori:
– medicul și scriitorul bănățean Pavel Vasici, membru al Academiei Române;
– profesorul Ioan Bădilă, de la secția Pedagogie a Institutului Teologic din Sibiu;
– învățătorul rășinărean Visarion Roman, membru fondator al ASTREI și mai apoi bibliotecar al acestei asociații, editor al foii beletristice, științifice și literare Albina Carpaților de la Sibiu, al revistei pedagogice Amicul Școalei și membru al Societății Academice Române;
– parohul Ion Rațiu din Alba Iulia, care a activat și ca profesor la secția Pedagogie a Institutului Teologic de la Sibiu;
– preotul profesor Zaharia Boiu de la același institut ca și antecesorul;
– Nicolae Cristea, profesor la același institut și asesor consistorial, de numele căruia se leagă și înființarea Reuniunii Sodalilor Români din Sibiu;
– Matei Voileanu, absolventul de Teologie de la Sibiu și de Drept de la Universitatea din Viena, care a onorat și funcția de asesor consistorial, cu speciala îndatorire de sprijinire și dezvoltare a școlilor românești confesionale;
– dr. Remus Roșca, cu dublă specializare în Teologie și Drept, care va ajunge și rector al Academiei Teologice sibiene;
– Nicolae Ivan, dascălul siliștean, duhovnicul Penitenciarului din Aiud, paroh în Alba Iulia, asesor consistorial la Sibiu, ulterior ales episcop al nou-înființatei Episcopii a Clujului, dar și membru al Academiei Române;
– Silvestru Moldovan, profesor la Gimnaziul din Brașov, cu studii universitare în Teologie și Filosofie la Cluj și Viena;
– asesorul consistorial Nicolae Olariu, catihet al elevilor ortodocși români din școlile germane și maghiare din Sibiu;
– dr. Elie Miron Cristea, cu studii teologice și filologice la Sibiu și Budapesta, ajuns secretar și asesor consistorial la Sibiu, iar mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Înalta pregătire academică a tuturor acestor redactori, angajarea lor în îndeplinirea unor importante responsabilități clericale, didactice și administrative au constituit temeiuri ale calității redacționale a foii șaguniene. Colecția integrală a acestei foi se află în Biblioteca Mitropolitană de la Sibiu și oferă mărturii concrete în această privință. Autoarea evidențiază în finalul acestui capitol tocmai acest lucru, și anume că Telegraful Român a constituit „un mijloc de luminare al poporului și […] un factor de unitate pentru toți românii, un stimul pentru progresul economic și social-politic“ (p. 60). Foișoara Telegrafului Român, care a apărut între 1876-1877, a slujit aceleași idealuri ca și publicația principală.
În cel de-al treilea capitol, autoarea dezbate problema originii, unității și elementelor constitutive ale limbii române, așa cum este reflectată această problemă în paginile Telegrafului Român. Această problemă era de fapt pe deplin elucidată de către corifeii Școlii Ardelene. Totuși, menționează autoarea, aici, în Transilvania, era necesar ca din când în când problema să fie reactualizată. Articolele semnate de către dr. P. Vasici, At.M. Marienescu, V. Duma, C. Negruzzi, I. Bechnitz accentuează tocmai lucrul acesta.
Redăm aici idei pe care autoarea le selectează din articolele publicate:
– limba română s-a format pe pământul Daciei din limba latină, și anume din dialectul rustic (p. 70);
– româna s-a vorbit și în zonele românizate de pe malul drept al Dunării;
– transformarea latinei orientale în limba română s-a petrecut în secolele al VII-lea-al VIII-lea;
– în alcătuirea limbii române au intrat și elemente din limba dacilor;
– nu pot fi excluse influențe provenite din limbile popoarelor migratoare, precum ungurii, germanii, grecii și slavii;
– în secolele al X-lea – al XII-lea, limba română comună s-a vorbit în patru dialecte: dacoromân, în nordul Dunării și în Dobrogea; aromân, vorbit în unele locuri din Grecia, Iugoslavia, Albania și Bulgaria; meglenoromân, vorbit în unele locuri din sud-vestul Bulgariei și nord- estul Greciei; istroromân vorbit în Istria (Iugoslavia);
– dialectul dacoromân este singurul care a devenit limbă națională și literară;
– influențe de dată mai recentă s-au produs din partea acestor limbi romanice. Dar, cu toate aceste influențe romanice, limba română este una singură, a tuturor românilor.
În capitolul patru, autoarea abordează problema limbii literare române și a neologismelor. Limba literară nu este altceva decât limba română îmbogățită continuu și modernizată. Îmbogățirea nu s-a petrecut neapărat din împrumuturi străine, ci prioritar din materialul limbii noastre. Maturizarea limbii literare se reflectă în lexiconul și dicționarul limbii române. Ambele surse sunt caracterizate de autoare ca „magazinul“ limbii literare. Autoarea subliniază și importanța gramaticii, care nu făurește, ci apără unitatea și originalitatea limbii. Neologismele sunt împrumuturi din alte limbi sau sunt creații proprii ale limbii respective. În cazul limbii române, acestea provin din limba franceză. Afirmația aparține redactorului dr. Pavel Vasici, care a publicat în Telegraful Român un articol în care dezbate această problemă. Un alt redactor, și anume I. Rațiu, recomandă stăruitor evitarea folosirii abuzive a neologismelor, care îi poate îndepărta pe cititorii Telegrafului Român. Respectându-se recomandări ca cea menționată, Telegraful Român s-a legitimat ca o publicație care a trezit constant interesul cititorilor pentru problemele abordate în paginile sale. În privința limbii literare din materialele publicate, rezultă că literatura religioasă este începutul literaturii române. Cum, la început, s-a folosit în textele religioase slavona, s-a întârziat puțin evoluția limbii literare române. Nu putea fi omisă, din acest context al limbii române literare, contribuția avrigeanului Gheorghe Lazăr, care, cu multă stăruință, s-a luptat pentru introducerea limbii române în casele boierești și în viața socială în general. Un alt aspect pe care autoarea l-a identificat în Telegraful Român este cel al angajării Academiei Române în cultivarea unei limbi românești autentice. Sunt menționați bărbați de renume, precum Eminescu, Maiorescu, Odobescu, Alecsandri, Negruzzi, care au sprijinit cu dăruire dezvoltarea limbii literare.
Într-un nou capitol (al cincilea), autoarea arată cum s-a reflectat în paginile Telegrafului Român interesul manifestat de redactorul Zaharia Boiu față de arta poetică. Acesta aduce aminte cititorilor că poezia nu este doar o înșiruire „de cuvinte goale, ce din coadă au să sune“, ci o modalitate de punere în valoare a unor profunde adevăruri prin rimă și expresii de aleasă finețe. Zaharia Boiu a preluat din Convorbiri Literare și a publicat valoroase texte semnate de Titu Maiorescu, în care sunt promovate valorile autentice ale artei poetice. Urmează două capitole în care sunt abordate probleme de dialectologie și ortografie românească.
Autoarea indică o serie de articole publicate în Telegraful Român de către I.R. Stinghe, texte referitoare la unele diferențe dialectice ce s-au conturat pe parcursul vremii în limba română vorbită în Țara Românească, Moldova, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Dobrogea și în ținuturile sud-dunărene. Aceste diferențe, precum „n“ intervocalic, transformat în „r“, în graiul maramureșean, nu afectează în esență limba română, ci doar deschide calea către o pronunțare puțin diferită. Cât privește ortografia, în Telegraful Român din perioada menționată au apărut articole ce promovau interesul pentru „stabilirea ortografiei române“. În acest scop s-a și înființat la București o „Societate Academică“ ce va deveni în 1879 Academia Română.
În numărul 91, din noiembrie 1867, a apărut un articol semnat de dr. Pavel Vasici, în care erau precizate norme ortografice după care să se conducă publicația șaguniană. Nu a fost singurul articol de acest gen.
Un capitol cu adevărat impresionant este cel de-al optulea, intitulat: „Limbă și naționalitate“. Ideea lansată este că „limba este expresia naționalității“. În Transilvania, mai mult decât în orice altă provincie, cultivarea limbii române reprezintă o datorie fundamentală, dat fiind faptul că stăpânirea austro-ungară a urmărit impunerea limbii maghiare ca limbă oficială pentru toate naționalitățile conlocuitoare în Transilvania. Telegraful Român, subliniază autoarea, s-a constituit într-o adevărată tribună în apărarea limbii române. Redactorul Aaron Florian, și nu este singurul, publica un articol în care afirma cu fermitate că „dacă poporul român a izbutit să treacă prin toate vicisitudinile timpului, aceasta se datorează faptului că și-a păstrat limba, obiceiurile și datinile străbune“ (p. 142). Ca și în cazul altor probleme importante pe care le-am menționat, tot astfel s-a raportat Telegraful Român și la problema școlară. Am specificat deja consemnarea făcută în paginile acestei publicații cu privire la faptul că mitropolitului Șaguna i s-a datorat înființarea a câtorva sute de școli în Transilvania. Și ultimul capitol are tocmai titlul acesta: „Telegraful Român și școala“. Găsim precizarea că toate școlile cu limba de predare română erau socotite școli confesionale, adică româno-ortodoxe. Aceste școli nu au fost scutite de presiuni și chiar de adoptarea, din partea autorităților guvernamentale, a unor măsuri abuzive. Un număr impresionant de articole din Telegraful Român se raportau la dispozițiile ierarhului îndreptate spre preoți și învățători în vederea adoptării unor măsuri care să garanteze o bună pregătire școlară pentru copii. Sunt vizați în aceste dispoziții și părinții, care aveau datoria să-i trimită pe copii la școală. De buna pregătire școlară depindea, în viziunea ierarhului, viitorul națiunii române. Prin dispoziții abuzive, în 1879 și 1883, guvernul maghiar de la Budapesta a impus obligativitatea învățământului în limba maghiară pentru toate naționalitățile conlocuitoare. Protestele împotriva acestui abuz au fost mereu prezente în paginile Telegrafului Român.
Biserica și școala sunt înfrățite ca instituții salvatoare pentru neamul românesc. Și rolul pe care l-a îndeplinit ASTRA în viața poporului român a fost permanent menționat în Telegraful Român.
Lista bibliografică încheie volumul pe care îl prezentăm. Apreciem ca meritorie strădania autoarei de a fi oferit exemple sugestive despre felul în care Biserica străbună a utilizat venerabila publicație pentru propășirea religios-morală, națională și socială a credincioșilor pe care îi păstorește.
Pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan,
fost redactor al Telegrafului Român

Argument
Experiența nu e ceea ce ți se întâmplă,
ci ceea ce faci din tot ce ți se întâmplă.
Aldous Huxley

Se împlinesc anul acesta treizeci de ani de când, în fața întregii catedre de lingvistică de la Universitatea din București, Facultatea de Filologie, am prezentat lucrarea Probleme de lingvistică în Telegraful Român, lucrare ce prin tema abordată a stârnit un interes deosebit prin ineditul ei. Prof. univ. dr. Ion Coja, căruia îi propusesem acest subiect spre tratare, mi-a insuflat încredere și curaj în abordarea ei, pentru că unele aspecte puteau fi considerate „neinspirate“ pentru acea vreme. Președintele comisiei, ilustrul academician dr. Ion Coteanu, la finalul unei discuții pe marginea mai multor aspecte tratate în lucrare, și-a manifestat interesul pentru lărgirea analizei acestei teme, propunându-mi colaborarea la revista Analele Universității, unde am publicat mai multe articole ulterior. Am putut constata cu încântare interesul pe care l-am stârnit atunci cu privire la rolul și rostul bătrânului ziar transilvănean în mediul universitar bucureștean, care privea cu admirație manifestarea conștiinței unității de neam și limbă în paginile publicației de peste Carpați. Dar nu doar aceste amintiri mi-au inspirat publicarea acum, după treizeci de ani, a lucrării, ci speranța că prezentarea subiectelor tratate atunci și mai ales filosofia din spatele lor ar putea invita cititorul la o analiză comparativă a unor aspecte, menită să-i întărească convingeri cum ar fi cea de „unitate în simțiri“, pe care adesea poeții noștri în versuri de neuitat au mărturisit-o sau certitudinea că, în ciuda multor influențe, prin mijloacele ce-i puteau sta la dispoziție, publicația de peste Carpați se simțea responsabilă în fața cititorilor de păstrarea echilibrului lingvistic, ferindu-se și mai ales încercând să-și ferească cititorii de pericolul exagerărilor de orice fel, de la o latinizare forțată până la preluarea fără măsură a neologismelor.
Accentul pus pe limba vorbită, cu normalitatea cuviinței, face din articolele Telegrafului Român un adevărat manifest lingvistic pentru mediul și epoca sa. El dă dovadă nu numai de claritate în viziune, de înțelegerea rostului pe care fondatorul său, mitropolitul Andrei Șaguna, i l-a încredințat, ci dorește să-și exprime exigențele cu privire la valoarea operei literare cu rol de formator al conștiinței naționale, alăturându-se astfel atitudinii lui Titu Maiorescu și nu numai, din a cărui operă redactorii săi luminați preluau articole sau studii.
Desigur, limba este expresia unui neam. Ea reflectă etapele istorice pe care acesta le parcurge. De aceea nu poate fi analizată făcându-se abstracție de contextul istoric. Noi, cei de azi, după ce avem întregul tablou istorico-social, putem să înțelegem spiritul timpului și astfel să conturăm acel sens ce se ascundea în spatele diverselor atitudini sau curente lingvistice. Astfel, spre exemplu, putem înțelege în contextul istoric transilvănean din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea la ce servea ancorarea profundă în latinitate a originii poporului român și a limbii române. Se dădea o luptă pe viață și pe moarte de supraviețuire în fața presiunii maghiare, folosindu-se toate argumentele ce puteau fi folosite. Cu toate acestea însă, merită remarcat faptul că Telegraful Român a știut până unde să marșeze în acest sens, atrăgând atenția asupra pericolului iminent ce plana asupra limbii române, și anume acela de a se crea prin curentul latinist o limbă artificială, bazată pe o etimologie forțată, ce ar fi putut duce la o ruptură și chiar o separare de limba vorbită de populația autohtonă. Iată deci cum Telegraful Român a fost vocea autoritară care și-a susținut și îndrumat cititorii, militând pentru drepturi sociale sau culturale și manifestând acea atitudine de susținere a interesului național românesc într-o strânsă legătură cu tot ceea ce era valoros și inspirațional dincolo de Carpați și devenind chiar o singură voce a românilor de pretutindeni (prin articolele personalităților marcante ale vremii din Moldova sau Țara Românească), aceea dictată de autenticul spirit românesc.
Dincolo însă de aspectele menționate mai sus pentru contemporaneitate, cititori, dar și coordonatori ai publicațiilor considerăm că exemplul atitudinii veteranului ziar transilvănean poate oferi un exemplu de urmat. Curajul de a aborda problemele de interes obștesc, franchețea și imparțialitatea sunt demne de admirație. Idealurile înalte promovate, încurajarea talentelor noi, dar și – atunci când era cazul – descurajarea mediocrităților sau a scrierilor fără valoare îi conferă publicației un loc de onoare. El oferea răspunsuri problemelor care-i frământa pe cititori și aducea clarificările necesare pentru o dezvoltare culturală, dar și socială, economică sau juridică a societății românești.
Putem caracteriza mesajul Telegrafului Român drept o voce puternic ancorată în interesul național, care a influențat pozitiv generații întregi și al cărui prim țel era ridicarea populației prin cultură la un alt nivel de înțelegere și, în consecință, de acțiune. El nu s-a mărginit să fie doar o foaie clericală cu limbaj strict bisericesc, ci a vizat creșterea personală a omului cu toate interesele lui în contextul istoric, îndrumându-l spre orice i-ar fi putut fi folositor (studii, meserii etc.) și atrăgând atenția asupra pericolelor ce-l amenințau sau chiar făcând petiții la Curtea din Viena sau la Budapesta, ignorând pericolele la care se expunea prin atitudini sau scrieri.
Astăzi, Telegraful Român a devenit un ziar preponderent religios. Dar cum școala a început în tinda bisericii, el împletește și acum mai multe coordonate ce servesc drept merinde pentru suflet prin articolele cu caracter cultural, moral sau inspirațional, prin acțiunile umanitare ce sunt prezentate sau prin momentele speciale de trăire din cadrul vieții bisericești.
Lucrarea adusă în atenție are drept scop o invitație la întoarcerea atenției spre file de istorie și cultură. În Transilvania de altădată, Biserica Ortodoxă, prin intermediul unor personalități de excepție care erau redactorii Telegrafului Român, a fost forul de apărare al națiunii române, al culturii ei, al dezvoltării ei materiale și spirituale, ținând cont de faptul că omul are atât nevoi spirituale, cât și trebuințe materiale. Este poate un exemplu grăitor pentru un drum de urmat, pentru că, în esență, omul e centrul creației divine, iar Biserica, prin slujirea pe care o oferă, e chemată să-i fie leagăn, sprijin, toiag și mântuire. Ea este casa de oaspeți unde Samarineanul milostiv oferă oază de liniște și pace, de alin și vindecare, de încurajare și susținere pentru refacerea sau înmulțirea puterilor sufletești atunci când ele s-au micșorat în confruntarea deloc ușoară cu provocările vieții.
De aceea, în măsura în care publicația de care ne-am ocupat înțelege să se pună la dispoziția intereselor cititorilor aducând clarificări sau ascultându-le întrebările, îmbrățișând deopotrivă viața cultică, cu sărbătorile ei minunate sau cu sărbătoririle evenimentelor, dar și deschizându-se spre nevoile general umane cu manifestările ei, așa cum o face de altfel prin prezența acțiunilor pe linie socială ce au în centru copii sau bătrâni, acțiuni sau activități de voluntariat sau concursuri școlare, îndrumări pentru tineri sau răspunsuri pentru cei ce-și pun întrebări existențiale, prin articole și studii de înaltă valoare ea își va dovedi mereu și mereu utilitatea, fiind primită în continuare cu un mare interes.
Mulțumesc persoanelor speciale din viața mea ce mi-au călăuzit pașii, părinților mei ce m-au susținut și încurajat mereu, soțului meu, Mihai, un preot cu vocație – de la trei ani a dorit să se facă preot, deși provenea dintr-o familie obișnuită, de la țară –, și tuturor persoanelor ce au contribuit într-un fel sau altul la formația mea spiritual-culturală, cum ar fi domnul prof. dr. Ion Coja, căruia îi mulțumesc în mod special pentru acordul dat cu mulți ani în urmă de a mă ocupa de Telegraful Român. Desigur, trebuie să le mulțumesc părinților profesori de la Facultatea de Teologie din Sibiu și în special părintelui prof. dr. Dumitru Abrudan și părintelui prof. dr. Ioan Ică, la îndemnul căruia am urmat și cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, părintelui prof. I. Grăjdean, P.S. Episcop Visarion al Tulcii, dar mai ales I.P.S. Mitropolit dr. Laurențiu Streza, căruia am avut onoarea să-i ascult cursurile de Liturgică. Mulțumirile ar putea să continue, pentru că mă pot considera – așa cum am declarat de multe ori – o persoană privilegiată deoarece m-am putut bucura să întâlnesc de-a lungul vieții, și uneori chiar să le cer sfatul în moment cruciale, mari chipuri ce m-au influențat, cum ar fi Părinții Paisie de la Sihla, Cleopa Ilie, Ilarion Argatu de la Cernica, Benedict Ghiuș, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc și mulți alții. Am păstrat câte o amintire de taină, câte un cuvânt special pe care l-am primit de la dânșii și cred că mi-au fost călăuze și sprijin în găsirea „căii“, pentru că fiecare avem o cale numai a noastră, ancorată în Cel ce ne-a trimis pe această „Planetă albastră“. Nu în ultimul rând, doresc să-i mulțumesc părintelui Teodosie Paraschiv, la îndemnul căruia am revăzut și m-am decis să public cartea, ca și domnișoarei Anca-Maria Nica, ce mi-a oferit sprijin în redactarea ei.
Sper ca această lucrare să ofere pentru fiecare cititor un exemplu pozitiv, demn de urmat sau – prin contrast – ceva de care merită să ne ferim. Să ne amintim de eforturile depuse de generațiile de înaintași pentru a păstra unitatea limbii și a poporului, să le apreciem eforturile și să le cinstim memoria așa cum merită.

Autoarea

https://www.scribd.com/read/332671099/Telegraful-Roman-in-lupta-pentru-ap%C4%83rarea-limbii-romane-1853-1900#

*

Nota redacției Mulțumesc dlui NICU PÎRÎU pentru semnalarea textului de mai sus.