Marian A
24 aprobate
marian123@gmail.com
82.76.89.16
„”””Cand un militar angajat are solda de baza cat a unui muncitor necalificat, consideram normal sa manuiasca o instalatie A/Tc atat de scumpa? Sau un radiolocator digital? Cum si cu ce îi fidelizezi?”””
Cu tot respectul, nu am intentia de a polemiza cu Dvs. pe aceasta tema dar cred ca sinteti total gresit.
Cunostiinte minime de istorie ne-ar conduce catre figura celui mai mare strateg al romanilor. Aparator stralucit de tara si, mai ales, fauritor de doctrina militara de succes.
Ati ghicit, este vorba de Stefan cel Mare. Unul dintre marii generali ai Europei timpului sau.
In vremea aia europenii se bateau intre ei ca chiorii cu armate de strinsura, de mercenari platiti.
Ostile pe care le putea stringe in conducator (duce, rege, papa, condotier, etc) rar depasea numarul de 10…15 mii de osteni. Pentru ca atit permitea vistieria. Iar mercenarii foarte adesea schimbau tabara in favoarea celui care platea mai mult.
Stefan a putut aduna oaste de peste 120 de mii de soldati. Fara solda!!! Cum?
Cred ca cunoasteti. El a introdus conceptul de „Oastea cea Mare”” Concept militar care s-a pastrat pina in 1990. Nu avea cu ce sa plateasca o asemenea oaste pentru ca Moldova nu-si permitea.
Dar nu a fost nevoie. A avut ideea aceea genial de simpla si de eficienta: a dat Moldova locuitorilor ei de drept. A infiintat clasa propietarilor de mosie, de tara. A inventat razesimea. Nu trebuia s-o fidelizeze cu nimic (cum pretindeti Dvs. sa fie fidelizati „”aparatorii de tara”” ). Era suficient ca Domnul sa strige ca dusmanul vine sa le fure mosia si cei care formau Oastea cea Mare sareau s-o apere neconditionat. Fiindca era mosia lor. Si a urmasilor lor. Nu cereu bani , medalii, grade , pensii etc.
Evident, nu neg necesitatea unei paturi de militari profesionisti care sa asigure continuitatea instructiei militare pentru marea masa. Dar nu pleci cu ea la lupta ca nu faci nimic.
Dar…. Oastea cea Mare a fost dizolvata. Si i s-a luat si mosia.
Asa zisa armata de profesionisti supercalificati (si super platiti) a tot luptat pentru apararea tarii, de 30 de ani , pina cind locuitorii ei au ramas fara nimic. In pielea goala. Si-au luat lumea in cap si s-au dus sa caute plaiuri mai bune in care pot munci si trai. Iar asa zisa armata de mercenari profesionisti a tarii a pazit cu straznicie dreptul veneticilor de a se stabili acolo unde altadata stapineau romanii pe care de alde Stefan i-a impropietarit pe vecie.
Muncitorul acela necalificat cu salariu de mizerie, taranul care ara cu calul in secolul 21. profesorul cu salariu de rusine, studentul sarac si nemincat, astia sint adevarata oaste a tarii.
Asta insa cu conditia ca toti cei enumerati mai sus sa mai aiba o tara. Sa simta ca mai sint propietari pe ceva, ca au ce apara. Dar toti astia nu mai au nimic. Singura lor speranta de a supravietui este sa paraseasca grabnic tara care ar fi trebuit sa fie a lor de drept dar nu mai este.
Nu mai au nimic in aceasta tara si in conseciinta nici dorinta de a o apara.
Pe cine vreti sa aparati Dvs. cu minuscula armata de mercenari?. A cui tara? A cui avere? A cui mosie?.
Sigur, mai ramine si siciitoarea intrebare : de cine?
Cu respect.
Oastea cea Mare a Țării Românești sau a Moldovei nu a fost introdusă de Ștefan cel Mare. Fără a pune în discuție meritele mărețului domnitor, santificat de BOR, trebuie spus că Oastea cea Mare a Țării, adică mobilizarea tuturor bărbaților liberi a apărut cu mult înaintea lui Ștefan cel Mare. Oastea cea Mare a lui Ștefan era undeva la 40000 de soldați, după cum o estimează și cronicarii străini.
În istografia noastră, mai ales în perioada comunistă, s-a acreditat ideea luptei întregului popor, în conformitate cu doctrina militară acelei perioade, și că armata profesionistă era redusă și limitată doar la ” curteni”, trupele domnitorului și ale boierilor. Lucrurile nu stau chiar așa…
Așa cum o dovedesc și documentele venețiene, precum și informațiile Regatului Ungariei, Radu I, tatăl lui Dan I și Mircea cel Bătrân, a cumpărat din Veneția 10000 de armuri cavalerești, conform standardelor Apusului. Acest lucru reflectă, pe de o parte, puterea economică a Țării Românești, pe de altă parte, faptul că domnitorii români pentru a face față expansiunii Ungariei, Poloniei și mai ales Imperiului otoman înțelegeau importanța dotării armatei permanente a Țării. Atunci când Sergiu Nicolescu a reprodus în filmul „Mircea” imaginea cavalerilor grei, alături de cavaleria ușoară după modelul mongoli-tătar, ori trupele țărănești dovedea că era bine documentat. În legătură cu participarea lui Mircea cel Bătrân la celebra Bătălie de la Nicopole, unde cavalerii apuseni au fost șocați să vadă o trupă mixtă a românilor formată din cavaleri și oșteni înarmați „țărănește” ce au cerut, cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg, de a lupta primii ca buni cunoscători ai modului de luptă al turcilor și sârbilor (aliații otomanilor) au fost refuzați de francezi și burgunzi tocmai datorită imaginii țăranilor, chiar dacă aceștia erau creme de la crrme fin Oastea cea Mare.
Participarea legendară a Banului Mărăcine al Olteniei cu 500 de cavaleri cu armuri strălucitoare în celebra Bătălie de la Crecy este puțin cunoscută în România, dar bine cunoscută în Franța fiind mediatizată de urmașul acestuia, poetul Ronsar și redescoperită de Vasile Alecsandri.
Cu siguranță că domnitorii români s-au bazat pe Oastea cea Mare, dar acesta, conform cronicarilor, apoi a istoricilor militari, nu intra în luptă decât în momentele grele, de susținere a „lefegiilor” domnești și boierești. Revenind la Ștefan cel Mare și la Grigore Ureche aflăm și pedepsele ce le dădea domnul „degrabă vărsătoriu de sânge” celor care nu participau, aflăm și avantajele pe care le oferea participarea în Oastea cea Mare atât pentru răzeșii moldoveni cât și individual. Dacă cineva își închipuie că răzeșii, moșnenii participau la luptă doar la chemarea domnitorului se înșală, participau și datorită avantajelor, adică a „danilor” ce le conferea anumite drepturi, dar și obligații. Neascultarea și neasumarea obligațiilor atrăgea pedepsele domnești.
Oastea cea Mare a funcționat atâta timp cât mica proprietate țărănească și cea colectivă în devălmășie a fost puternică. Începând din sec XVI pe măsură ce Țara Românească și Moldova se feudalizează și centralizează, proprietățile țărănești dispar, țăranii devin șerbi, rumâni, Oastea cea Mare își pierde importanță dpdv militar, dar și ca urmare a depășirii acesteia sub aspectul armamentului, tacticii de luptă etc.. Acest lucru devine evident în vremea lui Mihai Viteazul iar în războaiele dintre Matei Basarab și Vasile Lupu participă tot mai puțini țărani, armatele fiind formate preponderent din profesioniști plătiți.
În Transilvania, dacă nu mă înșel, ca și în Ungaria ridicarea Oastei cea Mare a fost în timpul celei de-a doua invazii masive tătaro-mongole a Hoardei de Aur din vremea emirului Nogai, făcătorul de hani.
În 1877 când domnitorul Carol I, viitorul prim rege al României, a făcut apel la Țară și popor, țăranii s-au înrolat datorită promisiunii de a primi pământ, la fel a fost și în Primul și Al Doilea Război Mondial.
Ce vreau să punctez este faptul că în armata de recruți, ce a fost forma majoritara de organizare a armatei românilor, a existat întotdeauna un nucleu profesionist, de militari de carieră. Acest lucru este cunoscut încă din antichitate, o armată eminamente din recruți neexistând. Profesioniștii erau lefegii, adică plătiți și este normal.
Mulți folosesc termenul de mercenar, dar fără să-i cunoască sensul. Trupele mercenari, așa cum cunoaștem ori ar trebui să cunoaștem, provin din antichitate și se referă la militarii străini plătiți aflați în slujba unui stat. Știm acest lucru de la egipteni, persani, cartaginezi, romani etc unde luptau alături de militarii profesioniști locali. În Cartagina apar cel mai bine evidențiați și sunt cunoscuți și datorită unei răscoale foarte puternice. În Roma Antică avem trupele aliaților ori ale auxiliarilor ce luptau alături de legiuni. În vremea lui Iustinian vedem, conform Istoriei Secrete a lui Procopius, pe lângă sistemul unic de salarizare a „bugetarilor” și „externalizarea” unor activități ale armatei în cazul trupelor lui Brlisarius, probabil unul dintre cei mai mari comandanți militari ai tuturor timpurilor, având în vedere resursele de care a dispus.
În concluzie să nu confundam trupele profesioniste ale armatei române, chiar cu program de 8 ore, cu 2-3 aplicații pe an, cu pas de defilare nesinctonizat, cu mercenarii ce îi găsim în firmele private sud africane, americane, engleze sau rusești ori cu mercenarii din Legiunea Străină ori Spaniolă.
Revenind la plata soldaților…cu ceva timp în urmă am avut aici o polemică cu un istoric ce bătea câmpii și confunda legionarii cu pretorienii. Încă de pe vremea romanilor, istoricul Tacitus prezintă admirabil doleanțele legionarilor de la Rin, salariul militarilor nu a fost și nu va fi mare în raport cu riscurile, dar aveau și alte avantaje: veniturile din jafuri, pensia, servicii medicale peste media civililor, dreptul de proprietate la sfârșitul carierei iar pentru auxiliari cetățenia romană și pensia de…urmaș. Chiar dacă teoretic legionarul nu avea voie să se căsătorească concubinajul și copii erau recunoscuți și beneficiau de drepturi. Mai erau și drepturile politice pe care legionarii le aveau în orașe.
Cu alte cuvinte, statul recompensa militarul la sfârșitul carierei din armată. Acesta este și motivul pentru care încă de pe vremea romanilor militarii primeau o pensie mai mare decât salariul.
Până la urmă alegerea carierei militare, după cum spunea și Tacitus, era calea de a scăpa de sărăcie, de a deveni cunoscut datorită meritelor proprii ( astăzi meritocrația în armată româna, în societatea română de azi e o glumă), de a fi cunoscut și apreciat la bătrânețe, de a face parte din sfatul „bătrânilor”
( veteranilor) deosebit de apreciat la guvernarea unei comunități.
Dacă vrei să câștigi bani și faimă imediat, vorba lui Procopius, te faci atlet ori conducător de car sau dansatoare la circ….
P.S Un stat normal, nu eșuat, se bazează pe armată și cetățeni pentru apărare, dacă cetățenii nu vor să lupte ori să sprijine armată, conducătorul, acest lucru se datorează după cum spun istoricii antici romani sau chinezi, faptului că conducătorul și implicit statul au pierdut mandatul Cerului și încrederea poporului. Soluția o reprezintă înlăturarea acestora și a nevrednicilor, pedepsirea exemplara a lor (omorârea) și mobilizarea în vederea respingerii inamicului. Astăzi dacă citezi acest lucru din Tacitus, Confucius sau Lao Zi riști să fii anchetat și condamnat ori și mai grav acuzat de putinism….
Surena,
va dau mare dreptate in aceasta postare, mai ales cand in legea actuala a salarizarii Șeful Statului Major al Apararii are coeficientul de salarizare sensibil egal cu al unui dansator!
Sa multumim fierbinte Olgutei Vasilescu, Dragnia, Tudose (aud ca vrea iar pe cai mari) si nu in ultimul rand generoasei aristocratii post 90, parlamentarilor PSD! Nu ca vreun lider de la PNL sau alte partide mai mult sau mai putin vocale ar fi urlat de la tribuna Parlamentului sau in agora: Baaaa, sunteti toti cu capul? Sefului militar al ostirii îi dati bani cat circarului?
Asa s-a demolat meritocratia si Romanul Educat (caci el este singurul educat din Romania, precum in Coreea de Nord exista un singur obez) a tacut ”cusand nasturi” genunkilor de capra in fiecare wek!
Eu am mai scris ceva, dar revin si sustin!
Formele si mijloacele de fidelizare enumerate de dumnia voastra sunt din evul mediu cand armatele actionau la porunca si conducerea regelui/voievodului/domnitorului, iar azi nu mai poate realiza!
Conceptul de Armata a întregului popor si transformarea oraselor în Cetati de munca, lupta si aparare este benefic pentru o tara mica spre mijlocie si opereaza sub o alta forma in multe tari, insa la noi nu s-au gasit formele si mijloacele de transpunere in practica din cauza politicului, si pe timpul lui Ceausescu si nici azi! Inainte de 90, va informez ca Armata Romaniei avea 315.000 de functii, foarte multe neincadrate si facea corvoada tarii!
*Nu ganditi actiunea militara de azi prin prisma celor citite sau intuite de pe timpul Marilor Voievozi, intrucat riscati sa denaturati realitatea! Atunci era, reducand si simplificand (nu pot esclude tactica si strategia unei batalii): ”Eu in deal si tu in vale/sa vedem cine-i mai tare!”
Retineti ca pregatire militara obligatorie nu mai doresc ai nostri tineri, la fel cum nici zidari nu vor sa se faca, kiar daca le dai 1000 de euro/luna! In concluzie Armata Populara = ”vax albina!” Trebuie sa gasim alte forme si mijloace si apoi daca doriti o Armata mai numeroasa si mai dotata cu tehnica si mai antrenata va propun sa platiti taxe si impozite mai mari, caci poate-poate vor ajunge si ceva banuti pentru inca 80.000 de ostasi! (intre noi fie vorba, pt ca am vaga intuitie ca doar scrieti din auzite, in documentele de linie ale Parlamentului si CSAT Armata Romaniei ar trebui sa aiba 120.000 de ostasi, iar daca Ea nu are decat 70.000 astazi cauza este doar alocarea bugetara anuala si mai ales cea din era Kiorului Betiv si Soptitor cand bugetul apararii ajunsese si 0,9 din PIB!
*Eu inteleg ca idealurile oamenilor din epoca maritului Stefan difera de cele ale contemporanilor, insa retineti numitorul comun: FIDELIZAREA si nu plecarea la oaste idilica, prezentata in unele opere culturale! Credeti ca taranii lui Stefan nu stiau ca multi din ei vor ingrasa pamantul Moldovei? Nimeni nu merge la razboi razand, iar daca rade atunci era neincoporabil dpv medical! Merge doar cu incredere in cauza si in comandantii sai! Atunci voiau pamant, un munte, o faneata…etc, azi nici eu nu stiu si nu este menirea mea sa gasesc PUNCTUL care coaguleaza energiile romanilor! Ce vreti, eu spre deosebire, de multi imi recunosc limitele…..altii, BA! Si sunt platiti gras pentru a gasi acel PUNCT!!!
Offfffffffff, Doamne….Ce trist adevar!
Ma intreb , dupa spolierea taranului roman si trecerea la cap-urile bolsevice cum mai exista oastea cea mare ?
Povesti din zorii Evului Mediu!
In primul rand tehnica si tehnologiile intrebuintate in razboaiele moderne depasesc sfera neprofesionisti, iar pregatirea partilor din zisa Oaste Mare (azi cea mobilizata) dureaza 1-3 luni, iar ceea ce faceau ei atunci erau ciocniri si batalii ce durau pana la cateva luni cu adunare, pregatire sumara, apoi urmarire, ceva ambuscade si/sau actiuni de hartuire si lupta directa….cea mare, decisiva.