Fwd: Glonțul patriei a rămas fără pulbere

Mesaje primite
 x

Lucretia Eugenia Brezeanu
11:04 (acum 9 ore)
către bcc: eu
   Admiterea în NATO – fără discuție, cea mai importantă înfăptuire politică de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial încoace și rampa de lansare pentru admiterea în UE – a fost văzută de liderii noștri prin lentila propriei suficiențe. În 15 ani, armata română a fost pusă pe butuci, laolaltă cu doctrina militară națională.
Tratatul nord-atlantic a fost învestit cu autoritatea Sfintei Scripturi și citit popește, doar în litera lui. Președinții, guvernele și parlamentele României au intrat într-o cîrdășie a prostiei cu generalii de hîrtie și au lichidat, la foc automat, efectivele, industria și strategia națională.
v
NATO nu va trimite trupe să lupte în locul nostru. NATO nu va irosi vieți ca să elibereze state ocupate. NATO va interveni în apărarea statelor care înțeleg să se apere și singure. O spun experții militari occidentali, o spun militarii români de carieră, o spun situația de pe teren și bilanțul neputincios al armatei române.

Doctrina militară defensivă a Republicii Socialiste România era cunoscută de fiecare soldat, pînă în faza războiului de gherilă. Bună, proastă, era un plan național de apărare împotriva URSS și a aliaților ei, un plan care se bizuia pe capacitatea internă de a opune rezistență și, prin asta, putea să pună pe gînduri o invazie. Azi nu există o coordonare între MApN și celelalte structuri de securitate (MAI, Servicii).

Există niște șezători politice, poreclite CSAȚ, unde președinții își reglează conturile cu miniștrii și cu contractele de înzestrare. Contraamiralul (r) Romulus Hâldan, o voce respectată în analiza militară, avertizează de ani buni că România nu are “structuri militare destinate în exclusivitate apărării naționale”, ci doar unități “destinate misiunilor în teatre de operațiuni externe, sub comandă străină”. Tot el avertizează că “bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu și pentru îndeplinirea obiectivelor naționale” și că “cheltuim bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate”. Aceleași lucruri le spune, încă din 2013, George Friedman, creatorul platformei de analiză strategică Stratfor.

Serviciul militar obligatoriu a fost desființat, iar incorporabilii trăiesc azi mai degrabă în străinătate. Între cele patru-cinci milioane de români plecați se află o bună parte din cei 300.000 de tineri recrutabili și din cei 800.000 de rezerviști. Întrebare: în cazul unei situații de război, pe cîți poate conta Marele Stat Major? Se va întoarce vreunul să lupte pentru apărarea patriei? Își va lăsa vreunul baltă mica situație din Spania, Italia, Germania ca să ia arma în mînă și să sară în ajutorul județelor Vaslui, Harghita sau Teleorman?

Nu există planuri de mobilizare. Nu există industrie adaptabilă producției de război. Nu există control național asupra resurselor. A dispărut puterea jurămîntului militar. Sînt achiziționate echipamente de mîna a doua, care zboară doar dacă nu e ceață și frig. Armamentul se cumpără pe criteriul bunăvoinței politice: licuriciul e ales după cît sprijin electoral acordă. Dotările sînt întîrziate și haotice, se aruncă bani pe prototipuri, furnizorii experimentează noi turele și noi țevi pe bugetele noastre. Sînt regiuni istorice întregi unde nu există trupe și unități active.

Nu există programe de pregătire a populației pentru situații de luptă, așa cum există în Polonia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Letonia, Estonia, Lituania, adică în țările expuse prin geografie.

Mizeria politică și impostura generalilor de hîrtie au adus lucrurile aici. S-au mulțumit să ne facă anexa unei idei colective, foarte nobile și generoase, e drept, dar care n-a activat încă niciodată articolul 5.

NATO ne-a făcut recomandările standard, ne-a sugerat să optimizăm costurile, dar nu și-a imaginat că putem fi atît de proști.

În ultimii cincisprezece ani, cît a durat prăbușirea capacității naționale de apărare, armata a fost condusă, așa cum spune Constituția, de Traian Băsescu și de Klaus Iohannis. Ei au ales generalii, ei i-au înălțat în grad, ei au prezidat CSAȚ, ei au girat metamorfoza militară și politica de diminuare, ei și-au cumpărat sprijin politic internațional pe bugetele de înzestrare.

Ei au risipit glonțul patriei în interes personal. La prima bubuiturăbbubuitură de tun, îi veți vedea dînd fuga în străinătate, să se trateze de război.