CD dnitsoc@gmail.com 75.57.36.95
Nu poți avea o civilizație fără o minima politetă. Avem o tehnologie mai avansată decât a avut orice generație anterioară, dar când vine vorba de modul în care ne tratăm unii pe alții și de modul în care ne comportăm in lume, suntem cea mai proastă generație din istoria noastra cu o marjă foarte largă. Am devenit cu adevărat o „cultură de Hollywood” și nu in cel mai bun sens. Omul obișnuit petrece cca. 3 ore si jumatate pe zi uitându-se la televizor și este inevitabil ca receptarea a atât de multor gunoaie să ducă la externalizarea gunoiului prin comportament aberrant si ostil. Majoritatea oamenilor au învațat să se exprime emulând ceea ce văd pe ecranele TV, așa că acum avem milioane de oameni extrem de rudimentari si care sunt peste tot. Dacă iti petreci ceva timp în public, știi exact despre ce se intampla, marea majoritate a oamenilor se îmbracă ca niște imitanti fara imaginatie, se comportă ca niște indivizi lipsiti de educatie, inclusiv “cei 7 ani de acasa” si jogleaza cu dexteritate vulgaritati pe oriunde merg. La un moment dat, occidentul ar fi putut da prelegeri la restul lumii despre moralitate pentru că au trăit într-o societate civilizată. Dar acum au pierdut orice teren moral, posedat o dată și în acest moment au ei nevoie de restul lumii să ii invete morala si buna cuviinta si nu ma refer doar la noii veniti, la migranti. Suntem într-o stare extrem de avansată de degradare socială ce se înrăutățește cu fiecare an care trece, din cauza lipsei de educatie morala, de instruire etica si de cultura generala care uneori veneau si pe calea respectului pe care il aveam prins din cei “7 ani de acasa” si erau ajutate de religie si relatii sincere prietenesti. Cultura noastră nu numai ca este redusa aproape de zero, dar si cat este, ea este detestabilă și a devenit așa datorită alegerilor pe care le-am făcut ca indivizi rataciti in societate, ca parinti neajutorati si nestiutori sa fim un bun exemplu pentru copii, sa fim eroii lor. Chiar si bunicii pot inca interveni sa salveze ei macar situatia nepotilor. Religia ne poate ajuta, chiar daca ne lispeste CREZUL, ea ne invata sa avem incredere in aproapele nostru, sa ne ajutam si sa prosperam impreuna. Ea ne invata valorile morale si ne indreapta spre cumpatare, intelepciune si echilibru. |
In școală primara, aveam saptamina în orar ora de lectura. Acum ar fi mai necesara oricind în școală aceasta ora, deoarece bibliotecile mucegaiesc din cauza internetului. Oare citi din tinerii de azi au citit „Arta conversației” de Ileana Vulpescu, sau „Cireșarii” lui C. Chiriță ptr. copiii de 10-14 ani. Sa nu mai vorbesc de „Frații Jderi” sau Baltagul.