Stimata Corina Suteu,
Îmi iau libertatea de a-ti adresa aceste câteva rânduri si nu cred ca am nevoie de prea multe justificari. Mi-ai fost studenta si ne cunoastem foarte bine. O studenta pe cât de blonda, pe atât de daruita pentru meseria de filolog, deja exersata în familie de parintii dumitale, cunoscuti prin activitatea, pot spune opera lor, de “lingvisti si filologi români”. Ca studenta, ai resimtit obligatia, deloc usoara, de a onora blazonul familiei Valeriu si Flora Suteu, si-mi aduc bine aminte ca ai reusit pe deplin.
Zilele trecute mi-a ajuns sub ochi textul unui articol publicat de dl Robert Horvath în revista “New York Magazin”, articol care atinge un subiect asupra caruia deseori m-am oprit si eu în ultimii ani: Holocaustul, asa zisul Holocaust din România. Banuiesc, chiar înteleg din materialul citit, ca avem pareri diferite asupra subiectului recpectiv. Nu stiu daca dumneata le-ai facut publice, prin texte dedicate acestei chestiuni, dar nu mi-e greu sa-mi imaginez ca functia pe care o detii si activitatea pe care o duci în momentul de fata îti impune macar sa afisezi comportamentul unei persoane care nu pune la îndoiala teza “holocaustizanta”. Îmi îngadui sa-ti amintesc un sfat pe care eu si colegii mei profesori la Universitatea Bucuresti l-am dat studentilor de fiecare data când s-a ivit ocazia: luati aminte la opiniile care le contrazic pe ale voastre, cercetati-le cu atentie, sine ira et studio, cum ne îndeamna anticii nostri strabuni, de la care ne-a ramas si regula lui audiatur et altera pars. Cred ca în incinta Institului aceste reguli ramân valabile, iar altera pars are drepturi imprescriptibile de a-si face auzita vocea. De data aceasta este vorba de vocea d-lui Robert Horvath, de care nu am avut cunostinta pâna nu am citit textul amintit. Un text suficient de bine argumentat pentru a atrage atentia ca adevarul s-ar putea sa fie altul decât cel pe care îl sustin istoricii holocaustizanti. “S-ar putea”, am zis. Nu tin sa adaug acum alte argumente la cele invocate de d-l Horvath, dar un lucru as vrea sa-l cunosti bine si sa meditezi asupra lui: pozitia mea, de contestare a celor care sustin ca în România pe vremea Maresalului Ion Antonescu a functionat o politica de exterminare a evreilor, se sprijina si pe marturia personala pe care am primit-o de la cel care atât mie cât si parintilor dumitale ne-a fost profesor si mare binefacator: ALEXANDRU GRAUR. În timpul razboiului, marele profesor a lucrat în cadrul Centralei Evreilor, ca profesor si inspector, în sistemul de învatamant de sine statator pe care comunitatea evreiasca din România si l-a organizat cu sprijinul nemijlocit al autoritatilor antonesciene. Nu este adevarat, cum sustin activistii minciunii, cum ca pe vremea lui Antonescu evreii au fost dati afara din scoli si, deci, se întelege, au ramas nescoliti! Nici vorba! S-au înfiintat sute de scoli pentru copiii evrei, cu profesori evrei, inclusiv un sistem complet de învatamînt superior! De ce s-a procedat asa? Aceasta este alta poveste, o pot spune, dar ne-ar lua prea mult timp. Alte detalii le poti gasi în textul pe care îl atasez, scris cu ani în urma despre contributia decisiva pe care a avut-o Alexandru Graur în orientarea mea ca negationist al Holocaustului pus pe seama românilor. Bucura-te, stimata Corina Suteu, acest Holocaust nu a existat, depune marturie, în acest sens, marele Alexandru Graur!
Mai mult, îmi îngadui un sfat: sa le ceri si parintilor dumitale parerea în aceasta chestiune. Întreaba-i ce stiu dansii despre asasinarea a sute de mii de evrei în România si, mai ales, întreaba-i cât de mult se poate merge “pe mâna lui Alexandru Graur”, care, daca iei în serios ce spune unul sau altul dintre rentierii Holocaustului inventat, ar trebui declarat colaborator la politica
Maresaluluii Ion Antonescu, de genocid antisemit. Da! Alexandru Graur, alaturi de Nandor Gingold si de alti evrei emblematici, a fost un colaborator al lui Ion Antonescu, numai ca politica acestuia nu a fost de genocid, ci, asa cum a spus-o raspicat si d-l Robert Horvath, a fost o politica de salvare a evreilor, politica cu atât mai meritorie cu cât ea a fost dusa împotriva cursului european
general si împotriva presiunilor Berlinului.
Nu insist si ma întorc la punctul de plecare: textul din “New York Magazin”. Nu stiu ce sa cred despre interdictia de a se vorbi româneste la reuniunile Institului Cultural Român… Pur si simplu, nu-mi vine sa cred ca dumneata, Corina Suteu, ai putea patrona asemenea regula. Aici parca nu-mi mai vine sa-l cred pe d-l Horvath, sper sa fie vorba de o neîntelegere, altminteri nu mai pricep nimic… Trec si peste celelalte detalii, pentru a reveni la miezul problemei: ce facem cu adevarul? Îl lasam mai departe ca pe un monopol intangibil al unor indivizi de teapa “generalului” Ionescu (si nu mai stiu cum, o nulitate patenta în materie de istorie si moralitate profesionala), Ellie Wiesel, Radu Ioanid, Vladimir Tismaneanu, indivizi dovediti ca mincinosi si sperjuri, sau tinem seama si de marturia unor oameni impecabili sub toate aspectele precum Alexandru Graur, Raoul Sorban, Wilhelm Filderman etc. Sau, pusa întrebarea mai practic, ce facem? Ne alaturam sau nu la actiunea d-lui Robert Horvath? Iar când spun actiune ma gândesc ca dumnealui, d-l Horvath cunoaste proverbul “nu mor caii când vor câinii”, ca va persevera pe drumul cautarii si afirmarii adevarului.
Într-o tara a libertatii, cum este America, stiu cât de mult este pretuit adagiul evanghelic potrivit caruia nimic nu te face mai liber decât cautarea, gasirea si afirmarea neconditionata a adevarului. Sunt multi românii din Statele Unite care gândesc ca d-l Horvath, iar eu personal asteptam cu toata încrederea sa se iveasca cineva, dintre cei plecati din tara, care sa rupa tacerea si sa rosteasca raspicat adevarul despre Holocaustul din România. Caci nimic nu poate fi mai normal, mai legitim decât sa afirmi ce crezi, ce stii ca este adevarat. Grozav de … normal mi se pare si faptul ca demersul d-lui Horvath a gasit sprijin si gazduire în paginile unei publicatii. Ca d-l Grigore L. Culian si cititorii sai nu-l lasa singur pe d-l Robert Horvath. Este o frumoasa recidiva a revistei “New York Magazin”. Va asigur pe toti de tot sprijinul meu si al colegilor mei din tara, de pretuirea si admiratia noastra. Am multi colegi si prieteni în SUA, în Occident, câtiva dintre ei fiind evrei. Tuturor, români si evrei, acelasi îndemn: fiti alaturi de cauza adevarului si de cei ce se dedica adevarului. Nu poate exista motiv mai demn de solidarizare, de fraternizare. Doamne, ajuta!
Prof. univ. dr. Ion COJA
Bucuresti, 28 aprilie 2008