SUB SEMNUL LUI OVIDIU
In memoriam Prof. Traian Lazarovici
Eugen Vasiliu
Nu demult s-au împlinit 2050 de ani de la nașterea poetului latin Publius Ovudius Naso, ‘genius loci’ al vechiului Tomis și spirit tutelar al Constanţei de astăzi, primul rapsod al meleagurilor noastre dintre bătrânul Istros şi Pontul Euxin, pe care a înflorit spiritualitatea greco-romana, din care și noi ne tragem sevele împreună cu celelalte popoare ale Europei din care am făcut parte întotdeauna și la care, în sfârșit ne-am întors. Cinstirea lui Ovidiu de către urbea tomitana este reprezentată prin impunătoarea statuie a sculptorului italan Etore Ferari, originar din antica Sulmona, locul de naștere al lui Ovidiu, care veghează Constanţa din anul 1887 si prin faptul că Universitatea constănțeană poartă numele său.
Și să nu uitam că ,atunci când s-au sărbătorit 2000 de ani de la nașterea lui Ovidiu,poetul constănțean Grigore Slceanu, profesorul nostru de limba franceza la liceul Mircea cel Bătrân a scris tragedia ‘Ovidius’ jucată cu mult success pe scena constănțeană și nu numai. Promoția 1959 a Liceului Mircea cel Bătrân, actual colegiu, a păstrat dealungul anilor nu numai tradiția de a ne întâlni periodic, colegi și foști profesori, pentru reînvia frumoșii ani ai adolescenţei înaripate de idealuri realizate mai mult sau mai puțin, ci și puternicul sentiment al prieteniei, care ne face să păstram legătura uni cu alti, să ne intalnim cu mare plăcere cât mai des și să creem prilejuri pentru astfel de întâlniri. La fiecare cinci ani obișnuiam să organizăm o întălnire cu colegii din cele trei clase ale promoţiei 1959 împreună co profesorii care mai erau în viață.Fiecare intălnire,de obicei în luna septembrie,avea loc la liceu,unde se striga catalogul și se rosteau speech-uri de către elevi, vechii profesori și directorul liceului din acel an.Tot cu acel prilej făceam poze în faţa liceului cu toți participanții, elevi și profesori.Urma o masă la un restaurant,de obicei în Mamaia,ocazie cu care toastam pentru sănătatea tuturor și depănam amintiri care mai de care mai haioase. Dar timpul a trecut căci ‘fugit ireparabile tempus’ după cum spune un alt poet latin ‘Vergilius, anii tinereții se îndepărtează neîncetat,iar dascălii nostriii pe care nu-i uităm, au trecut unul după altul în lumea umbrelor.
Constănțeni fiind am simțit nevoia să punem aceste relații și întălniri ale noastre sub semnul unui spirit tutelar, poetul latin Publius Ovidius Naso,primul rapsod al Tomisului nostru natal. Am luat această inițiativă ,mai cu seamă, având în vedere că singurul nostru profesor în viață era cel de limba latină, Dl Traian Lazarovici,cu care ne întâlneam cu bucurie la agapele noastre,și nu numai,care la vârstă senectuții încă ne încânta cu vioiciunea și spiritul său,dar mai ales cu bucuria de a se reîntălni cu vechii lui discipoli,care întotdeauna l-au înconjurat cu mult repect și considerație.
La întâlnirea de 45 de ani de la absolvirea liceului am decis împreună să punemu umărul spre a valorifica munca de o viață a Dlui Profesor Traian Lazarovici,care s-a străduit să readucă în atenția contemporanilor săi câteva nestemate ale retoricii,prozodiei și artei poetice latine.
Prin aceasta,însă, noi nu înapoiem dascălilor nostri ceea ce ei ne-au dăruit.Noi dăruim la rândul nostru,altora,din darul pe care l-am primit.
Cu acest prilej,doi dintre colegii nostril,Topor Petru și Vasiliu Eugen,reprezentanți ai editurii constănțene EUROPOLIS au propus un proiect editorial intitulat DE AMICIȚIA ( Despre prietenie),după titlul uneia din cele mai cunoscute opere ale filozofilui și oratorului latin Cicero,nume care definește în chipul cel mai fericit sentimentele și aspirațiile care îi unesc pe absolvenții promoției 1959,proiect care are drept scop editarea unor unor traduceri din autorii latini ale profesorului Traian Lazarovici,mai cu seamă din opera lui Ovidiu,ca o modestă contribuție la jubileul aniversării nașterii marelui poet.Precizez că majoritatea lucrărilor nu au mai fost traduse în limba româna direct din limba latină,sau au fost traduse fragmentar. Acest proiect editorial s-a dorit a fi expresia frustrării pe care generația noastră o resimte constatând că pragmatismul,în forma lui cea mai vulgară căștigă teren și înlătură din calea sa,cu brutalitate orice idée generoasă, el vrea să dovedească faptul că progresul nu se întemeiază doar pe civilizație,ci în primul rand pe cultura și pe acea ‘virtute’ despre care vorbește Cicero si căreia noi îi atribuim sensul de tărie de caracter. Intra-devăr,primul opus din .proiectul mai sus menționat, tipărit la editura EUROPOLIS a fost celebrul discurs ciceronian DESPPRE PRIETENIE. continuat cu operele lui Ovidiu ,ARS AMANDI’ ‘REMEDIA AMORIS’.
Tot în cinstea jubileului ovidian promoția noastră a sponzorizat emiterea unei medalii având inscripționate pe avers ‘Proiect editorial De Amiciția’ promoția 1959 Liceul Mircea cel Bătrân Constanţa’,iar pe verso statuia lui Ovidiu din piața cu același nume. Proiectul ‘De Amiciția’ a rămas deschis pentru oricare dintre colegii nostri care vor dori să publice orice gen de literatură.
La fiecare întălnire editura EUROPOLIS publica o mica broșură în care se menționa componenţa promoției 1959 și numele profesorilor nostri. Reproduc în continuare două din aceste broșuri conținând două eseuri scrise de regretatul nostru coleg Eugen Vasiliu,profesor de limba română si publicist,care a fost ultimul nostru leader și care s-a îngrijit de organizarea întâlnirilor noastre.Aceste eseuri de excepțională calitate artistico literară concentrează în mod desăvârșit sentimentele noastre pure și nealterate de trecerea timpului,de adolescenți întârziați într-o lume care se schimbă cu repeziciune.
Și pentru a rămâne sub același spirit tutelar,se cuvine să încheiem cu ultimele versuri ale tragediei OVIDIUS scrisă de regretatul nostru profesor Grigore Sălceanu acum 50 de ani la împlinirea a două milenii de la nașterea lui Ovidiu ;
Adio scump Ovidiu,eternul Romei bard
În versurile tale comori de gânduri ard
Cu ele în cetatea de marmura revin
Că un etern omagiu poporului latin
Ovidiu soare-al Romei,de August exilat.
Voi da de veste lumii c-ai fost un împărat.
………………………………………….
Și spune tuturora că Tomisul,cetatea,
În care ani de-arândul și-a dus singurătatea,
Se va mândri de-apururi că falnicul ei zid
A răsunat de paşii poetului Ovid.
Eugen Vasiliu
Alexandru Constantinescu
In mijlocul curtii am o jumatate de piatra de moara din timpul poetului Ovidiu….. Din copilarie ma impiedicam de piatra asta si am trait o viata cu un artefact istoric care in orice tara normala ar fi fost expus intr-un muzeu . In schimb, in fata mea in 2001 un sit istoric a fost luat cu buldozerul din care arheologul scotea amfore si vase din timpul imperiului roman. Avem aici in Constanta un muzeu secret de care nici constantenii nu au auzit de el. E muzeul din subsolul hotelului Ibis ce ascunde ruinele singurei catedrale bizantine din Constanta si in care se poate intra doar cu aprobarea directorului hotelului. nu stiu cum au dat aprobarea sa construiasca un hotel pe ruinele singurei catedrale bizantine din Constanta dar asa ceva pune posibilitatea ca ruinele catedralei bizantine sa fie folosita de lojile masonice in ritualuri pagane si insusi numele hotelului ascunde un simbol masonic…..
Am copilarit cu povesti despre catacombele Constantei si am tinut in mana o moneda din argint intacta de parca ar fi fost scoasa din matrita… Moneda a fost donata de tatal meu inainte de moarte unui muzeu alaturi de un livret militar de la 1878…. A avut o colectie, un tezaur monetar de peste 40 de monezi de argint care a fost furat in ’70….
Oriunde se sapa aici se gasesc situri arheologice si pana si Simona Halep cu rubedeniile ei au renuntat la constructia unui viloi aici in cartier dupa ce arheologii au descoperit o serie de morminte bizantine.
1904….
Un muncitor cade intr-o catacomba si lesina cand se trezeste intre morti. Dupa o cercetare sumara intrarea e inchisa sin din generatie in generatie s-a pastrat povestea unor inscriptii pentru care istoricii si arheologii constanteni au inchis intrarea….
Al doilea razboi mondial….. O echipa de ofiteri germani a redeschis intrarea si dupa o cercetare sumara au inchis catacomba. Mai tarziu, din comandamentul german , mai exact din adapostul antiaeerian din subsol au construit un tunel care intra in una din liniile de catacombe care se vad astazi pe o harta difuza de pe internet…
Aniii 50… Un grup de istorici ai PCR-ului decid sa redeschida catacomba . Dupa o serie de discutii cu sefii Securitatii se ia decizia sa nu se redeschida si asa astazi nimeni nu mai stie unde e intrarea….
Prezent…. adica anul trecut. Un grup de arheologi tolaniti pe sezlonguri pierdeau vremea la cafele si barfe. Langa ei cativa zilieri, tigani turcesti platiti cu ziua , carau roabe de pamant. Deranjati de privirile trecatorilor si-au pus plase si garduri inalte si nimeni nu stie ce au gasit ca piata neagra e in floare.
În copilărie devoram orice informație despre istoria dacilor și romanilor, preferând, după cum este firesc aș zice, pe daci. Cred c-am citit toate articole din Magazinul Istoric adunate în timpul comunismului de bunicul matern (Benone D.) unde erai servit cu o porție de protocronism și ceva istorie. Ipoteza fantezistă că dacii s-ar fi retras în nord formând popoarele baltice, în special lituanienii, mi-a rămas în minte mulți, mulți ani. Căutam pe hartă davele dacilor acolo și îmi imaginam (greșit) că o localitate Kandava (Letonia) este una din acelea, printre altele (nu multe).
Poate nu știau comuniștii, dar Dacii chiar au ajuns în Dzūkija, o provincie din sud-estul Lituaniei făcând schimburi comerciale și influențând cultura orală și materială a localnicilor. Era pe ”drumul chihlimbarului”.(https://en.wikipedia.org/wiki/Dz%C5%ABkija#/media/File:Etnoregionai.png) Au lăsat probabil credințele despre licantropism, deși e posibil să fi fost comune pe un spațiu mai larg (Neurii, zic unii, ating loc. Tyras), apoi mai sunt dainele care își au centrul de difuzie în chiar provincia asta. (http://arhiva.formula-as.ro/2015/1187/societate-37/aleksiejus-luchtanas-legaturile-noastre-sunt-mai-vechi-decat-perioada-dacica-19845)
Mai era prin anii 90 o publicație pentru copii frumos ilustrată care relata cucerirea Sarmizegethusei, cum au spart romanii olanele care alimentau cu apă ”cetatea”, fuga lui Decebal, etc. Îi datorez pasiunea pentru istorie.
Și acum mă opresc la Ovidius Năsutul, după care au numit o localitate din județul Constanța. Curios lucru pentru alții, probabil, e că lângă bustul său avangardist e o biserică și o geamie cu minaretă, însă, mult mai curios este că pe traseul spre această localitate, în dreptul localității Palazu’ Mare (vicus Scaptia) este acea insuliță a lui Ovidius. Mereu m-am întrebat dacă Publius Ovidius Nassō (gen.Nassōnis, acuz. Nasōnem) a vizitat lacul și ostrovul acela pe care se spune c-ar fi fost o placă de marmură cu un înscris în latină. Dacă era vreun mormânt roman acolo, cu siguranță l-ar fi afișat arheologii în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în față căruia se găsește statuia celebră deja a lui Ovidius.
(http://www.povestilemariinegre.ro/sfantul-vidu-o-altfel-de-poveste-a-geniului-latin/)
(http://www.povestilemariinegre.ro/selim-pasa-nasin-vida-si-insula-de-pe-siutghiol/)
Dacă grecii sau romanofonii locali de mai târziu i-au păstrat o vie amintire celebrului poet tot evul mediu nu știu, dar mă gândesc că se face o confuzie între două persoane, poate cu nume similare întrucâtva. Așa cum numele Iacob se păstrează probabil prin Cupcea/Cupcia/Cupșa (Cupșa Pintea), și acest ”Vidu” poate proveni din Ovidiu. Avem multe nume vechi cu afereză.
Poate destinele a două personaje se împletesc mai târziu în legendele locului, iar unul era vreun sfânt uitat care se retrăgea în ”pustie”. Părintele ascetismului european provine tot din Dobrogea, din teritoriul Cassienilor, iar Tomisul este un reper foarte important pentru creștinismul românesc.
M-aș fi așteptat să avem un acuzativ *Năsune, nu Nasîn (Vida) – care sună foarte apropiat de numele otoman Nasim (boare/briză). Poate este doar o variantă turcizată în chiar satul Anadolchioi (Anadolköy) după unul din graiul românilor locali sau avem nazalizarea lui *u în [ũ] așa cum se petrece în dialectul gheg cu toate vocale înainte de n, m (vezi sânt → sunt, reg.dumb – dâmb). Dar mă îndoiesc de așa ceva!
(https://en.wikipedia.org/wiki/Nasim)
Cele mai multe toponime românești și slavice au fost schimbate cu unele turcești sau tătărești începând cu sec.XV, uneori traduse. Cele care au supraviețuit sunt foarte rare (Visterna), și mai rare cele care nu au primit o pronunție turcească (Kjustendge).