SUA în căutare de aliați și nu prea îi găsește

CD

STRATEGIA INDO-PACIFICĂ CONSTĂ ÎNTR-O ILUZIE
De M. K. Bhadrakumar

SUA are o nevoie disperată de a alinia țările ASEAN[1] la așa-numita strategie indo-pacifică care vizează controlul Chinei. Țările ASEAN trăiesc din comerț, dar accentul obsesiv al Washingtonului este pus pe securitate și diplomație coercitivă, iar nepotrivirea împiedică strategia Indo-Pacific să câștige teren.

Summitul este un moment esențial în care liderii ASEAN vor vedea dacă Biden are ceva de oferit prin intermediul cooperării economice – comerț și investiții etc. – sau dacă va continua să cedeze integrarea economică regională cu regiunea lor Chinei. În 2021, comerțul Chinei cu țările ASEAN atinsese 878,2 miliarde USD, depășind cu mult comerțul SUA cu ASEAN (362 miliarde USD pentru ultimele cifre disponibile pentru 2021).

Nu se așteaptă ca summitul să dea multă substanță. Biden acordă atenție simbolismului său. El speră să impresioneze conducerile ASEAN că, chiar și într-un moment atât de fatidic, cu un război care răzvrătește în Europa, strategia Indo-Pacific rămâne dorința inimii sale.
Fără îndoială, Biden speră să impulsioneze problema Ucrainei, liderii ASEAN căutând o coaliție cu ei împotriva Moscovei.

Dar țările ASEAN au opinii mixte cu privire la Ucraina. La un capăt, Myanmar sprijină Rusia, în timp ce Singapore îmbrățișează instinctiv sancțiunile Washingtonului împotriva Rusiei. Vietnamul și Laosul, cu legături puternice cu Moscova încă din epoca sovietică, s-au abținut la voturile Adunării Generale a ONU care mustră Rusia.

Țările ASEAN sunt îngrijorate de creșterile costurilor petrolului, gazelor, cerealelor și îngrășămintelor din cauza conflictului din Ucraina și solicită o soluție diplomatică a crizei.
Rugăciunile Washingtonului de a exclude Rusia din G-20, Summitul Asiei de Est și APEC de la sfârșitul acestui an au fost ignorate de țările gazdă (Jakarta, Phnom Penh și Bangkok).

Proiectia Washingtonului privind criza din Ucraina ca o confruntare între democrație și autocrație nu va zbura în Asia de Sud-Est, care practică pe scară largă forme hibride de autoritarism (Indonezia și Malaezia fiind excepții.) Țările ASEAN nu își doresc o altă ordine mondială bipolară. Nici nu vor să fie prinși în capcana rivalității SUA-China. În plus, Rusia este una dintre acele țări rare care oferă spațiu pentru ASEAN pentru a naviga în relația SUA-China.

Va fi interesant de văzut dacă Biden depășește limitele constrângând liderii ASEAN să reducă achizițiile de arme de la Moscova sau să îi amenințe cu sancțiuni secundare asupra petrolului rusesc. Vietnam, Myanmar, Malaezia și Indonezia au achiziționat o cantitate semnificativă de echipament militar din Rusia.
În esență, SUA deține o mână slabă în absența unei strategii economice și comerciale robuste pentru a contracara influența crescândă a Chinei în regiune.

Administrația Biden este contrariată să negocieze orice noi acorduri de liber schimb. Cu sentimentele protecționiste în creștere, deschiderea accesului pe piața americană este considerată periculoasă din punct de vedere politic.
ASEAN, dimpotrivă, se bucură de opțiunile de liber schimb. În prezent, negociază un ALS cu Canada, iar membrii săi sunt semnatari ai Acordului cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (CPTPP) și ai Parteneriatului Economic Regional Cuprinzător (RCEP)[2].

Beijingul este o pasăre de aceeași pană – a solicitat chiar aderarea la CPTPP, în timp ce prin RCEP își propune să devină și mai integrat cu ASEAN, din care nu face parte.
În egală măsură, SUA rămâne cu mult în urma Chinei în ceea ce privește investițiile în infrastructură. Washingtonul a făcut o inițiativă Build Back Better World pentru a contracara inițiativa Belt and Road a Beijingului, dar rămâne doar în cuvinte.

Cadrul Economic Indo-Pacific, care a fost anunțat în februarie ca parte a strategiei Indo-Pacifice a SUA, este puțin probabil să seducă liderii ASEAN. Ideea este că, pentru țările ASEAN, piața mai mare este de departe China. Nu vor fi convinși să construiască un lanț de aprovizionare complet decuplat de China.
Premierul singaporez Lee Hsien Loong a spus că Asia de Sud-Est „nu vrea să aleagă” între China și SUA.

Într-adevăr, ASEAN se străduiește să mențină relații pozitive atât cu Washington, cât și cu Beijing. Paradoxul este că, deși ar putea exista o convergență strategică între unele țări ASEAN și SUA în ceea ce privește ascensiunea Chinei, există și divergențe în ceea ce privește abordările SUA – în special, obiectivele Washingtonului de a contracara ascensiunea Chinei prin construirea unui ordin de securitate condus de SUA. care ar putea submina ASEAN și prin introducerea de sancțiuni în instrumentele sale diplomatice.

Strategia Indo-Pacifica vizualizează dezvoltarea unei regiuni „libere” și „deschise”, susținută de alianțe și parteneriate puternice.

Astfel de obiective ademenesc Quad[3], care savurează încercările de a gestiona ascensiunea Chinei. Dar acolo unde ASEAN nu vede cu ochi buni Quad este în dorința (și nevoia) sa de un angajament economic mai solid cu Beijing și în preferința sa pentru o cooperare incluzivă. Din nou, Beijingul a venit cu o alternativă la un ordin de securitate condus de SUA atunci când și-a contra-propus Inițiativa de securitate globală la recentul Forum Boao pentru Asia, concentrându-se pe principii precum securitatea indivizibilă.

Pe Marea Chinei de Sud, Summitul de la Washington va face zgomotele obișnuite despre respectarea dreptului internațional, Convenția ONU privind dreptul mării și soluționarea pașnică a disputelor, dar și aici, cât de mult este convinsă ASEAN de respectul autentic al SUA pentru centralitatea sa în arhitectura de securitate regională este un punct discutabil.

Între timp, un nou factor este victoria electorală a lui Ferdinand Marcos Jr. ca următor președinte al Filipinelor. Colegiala lui Sara Duterte este fiica președintelui în exercițiu, Rodrigo Duterte, care și-a creat cu pricepere o poziție de mijloc între Beijing și Washington, rezistând încercărilor SUA de a ridica tensiunile în Marea Chinei de Sud și optând în schimb să lucreze cu Beijingul la disputele teritoriale și menținerea canalelor de comunicare la nivel înalt deschise cu Beijingul pe probleme de interes comun, inclusiv contactul direct cu președintele Xi Jinping.

Ca moștenire prezidențială, Marcos Jr. a promis că va semna un acord bilateral cu China pentru a soluționa problema Mării Chinei de Sud. Mesajul de felicitare al lui Xi Jinping către Marcos sugerează că Beijingul simte aparent o oportunitate de a restabili echilibrul relațiilor cu Manila. În mod posibil, dacă Filipine și China intră într-o cooperare mai profundă și își rezolvă în cele din urmă problema Mării Chinei de Sud, aceasta va zgudui Asia-Pacific, va submina eforturile SUA de a militariza regiunea Asiei de Sud-Est și va face ca strategia Indo-Pacific a lui Biden să fie iremediabil depășită.

În mod interesant, Filipine, care a fost cel mai apropiat aliat regional al SUA din punct de vedere istoric, ratează Summitul de la Washington, pledând pentru tranziția politică de la Manila. Pe parcursul întregii sale durate de 6 ani de președinție, Duterte nu a vizitat niciodată SUA.

Sursa: https://www.indianpunchline.com/indo-pacific-strategy-adrift-in-an-illusion

Aviz:
Excelența sa M. K. Bhadrakumar este un diplomat de carieră, cariera sa diplomatică a fost dedicată misiunilor pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice și în Pakistan, Iran și Afganistan. Alte postări în străinătate au inclus Coreea de Sud, Sri Lanka, Germania și Turcia.
Blogul sau “Indian Punchline” reflectă semnele unui umanist pe fundalul „secolului asiatic”.

NT:
1. Națiunile ASEAN includ Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaezia, Singapore, Thailanda și Vietnam.
2. RCEP este un acord de liber schimb între națiunile din Asia-Pacific din Australia, Brunei, Cambodgia, China, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Laos, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda și Vietnam. Cele 15 țări membre reprezintă aproximativ 30% din populația lumii (2,2 miliarde de oameni) și 30% din PIB-ul global (29,7 trilioane USD), făcându-l cel mai mare bloc comercial din istorie.
Semnat în noiembrie 2020, RCEP este primul acord de liber schimb dintre cele mai mari economii din Asia, inclusiv China, Indonezia, Japonia și Coreea de Sud.
3. Quadrilateral Security Dialogue (Quad) este un dialog strategic de securitate între Australia, India, Japonia și Statele Unite. Dialogul a fost inițiat în 2007 de prim-ministrul japonez Shinzo Abe, cu sprijinul prim-ministrului australian John Howard, prim-ministrului indian Manmohan Singh și vicepreședintelui SUA Dick Cheney.

Traducerea: CD