Scrisoare deschisă

 

 

Stimată doamnă Maia Morgenstern,

 

 

Sunteți, foarte probabil, cea mai iubită persoană din rândurile evreimii românești și vă scriu în această calitate, pe care o onorați ca puțini alții dintre cei care v-au precedat!

 

Ați avut mai multe intervenții publice prin care, volens-nolens, v-ați atras simpatia și chiar recunoștința noastră, dragostea publicului românesc, a tuturor celor interesați ca viața noastră, pe această planetă, în acest colț de lume, să se desfășoare în pace și demnitate.

 

V-am mai scris, în calitatea dumneavoastră de director al Teatrului Evreiesc de Stat, și în calitatea mea de autor de piese de teatru. Era vorba atunci, în urmă cu ceva ani, de un motiv strict personal, drept care nu m-am mirat prea tare că nu mi-ați răspuns, mai ales că folosisem un poștaș pentru mine încă suspect: internetul!

 

De data aceasta motivul este cu totul impersonal, este de interes public major! Drept care aș fi foarte dezamăgit dacă nu veți răspunde în vreun fel mesajului de mai jos! Îmi voi face însă datoria ca acest mesaj, de interes public, să ajungă la cunoștința unui număr cât mai mare de compatrioți, români sau evrei! Restul, rămâne la aprecierea dumneavoastră…

 

…Este vorba de doi concetățeni de-ai noștri, de etnie evreiască, a căror prestație publică constituie, după părerea mea, o veritabilă amenințare la „pacea și demnitatea” mai sus pomenite!

 

Sunt convins că vă sunt cunoscute aceste persoane, foarte active în cadrul Comunității Evreilor din România: Alexandru Florian și Liviu Beriș.

 

O spun de la bun început:

Îi acuz / deplâng pe Alexandru Florian și Liviu Beriș că acționează ca niște veritabili agenți provocatori, preocupați să stârnească în publicul românesc reacții anti-semite deloc ne-justificate.

 

Nu toți concetățenii noștri au maturitatea și înțelepciunea de a separa activitatea unor astfel de indivizi de comunitatea lor etnică, mai ales când această comunitate (1) le acordă funcții și răspunderi deosebite  și (2) nu se delimitează de aspectele cu totul reprobabile din acțiunile lor publice. Astfel că pe cei doi nu-i pot privi decât ca pe niște inamici publici ai societății românești, ai spiritului de concordie națională! Inamici publici ai înseși Comunității evreiești din România! Și nu numai!…

Și iată de ce:

 

A. În cazul lui ALEXANDRU FLORIAN, director general la Institutul Elie WIESEL, am în vedere intervenția sa intempestivă din urmă cu cîteva zile prin care a cerut demontarea monumentului închinat lui Mircea Vulcănescu, marele român, victimă a unui regim politic sub care familia amintitului director general a tras o mulțime de beneficii necuvenite, rușinoase chiar. Jenante!…

Nu contest dreptul lui Alexandru Florian de a fi recunoscător acelui regim, dar corect mi se pare să-și exercite acest drept în mod deschis, cinstit, pe față, iar nu prin asemenea inițiative deplasate, de nimeni așteptate! Ce legătură poate inventa, în mintea sa, Alexandru Florian, între Holocaustul din România, a cărui memorie o administrează – după părerea multora într-un mod nedemn, și marele român, marele umanist, marele om care a fost Mircea Vulcănescu?!…

 

Cum își permite Alexandru Florian să lege amintirea lui MIRCEA VULCĂNESCU de suferințele evreilor, căci acesta este subînțelesul „protestului” său?! Subînțeles pe care nu-l acreditează niciuna din informațiile pe care le avem despre opera și viața lui Mircea Vulcănescu!…

 

Nu e nevoie, stimată doamnă Maia Morgenstern, fiind vorba de dumneavoastră, să insist asupra personalității uriașe a lui Mircea Vulcănescu. Vă este bine cunoscută!

 

Nu insist mai mult nici asupra nefericitului și inoportunului – eufemistic vorbind, demers al numitului Alexandru Florian… Sper să nu aibă acordul celorlalți colegi din FCER…

 

B. În ceea ce îl privește pe LIVIU BERIȘ, vă fac cunoscute câteva din enormitățile iresponsabile și inacceptabile cu care acesta s-a pronunțat de curând ca „supraviețuitor al Holocaustului din România”, ca lider al acestor supraviețuitori! Afirmații care insultă nu numai bunul simț și adevărul istoric, dar stârnesc cele mai justificate nedumeriri din partea oricui: cum e posibil ca evreii din România, organizațiile care îi reprezintă, să tolereze, să accepte asemenea „producții” editoriale?! Căci despre o carte este vorba, recent scoasă la editura Hasefer de numitul Liviu Beriș, intitulată Holocaustul sub guvernul Antonescu. Sunt convins că nu ați mai citit asemenea grozăvenii, că nici amintita scriere nu v-a ajuns sub ochi!… (Sub frumoșii dumneavoastră ochi mari și limpezi – fie-mi iertată completarea…)

Iată ce spune Liviu Beriș despre jandarmii români:

„Au început să depisteze copiii nou născuți. Ne puneau în cerc (în toți anii deportării mele a început să-mi fie cunoscută semnificația punerii noastre în cerc), iar ei în mijloc jucau fotbal cu micuța victimă. Porțiuni din ce a fost obiectul lor de distracție erau împrăștiate pe ei, pe noi, nu-i deranjau stropii de sânge de pe față, de pe mâinile, de pe uniforma lor.” (p.19-20)

Așadar, soldații români luau câte un copilaș evreu nou născut, îi puneau pe ceilalți evrei în cerc, desigur că erau de față în cerc și părinții copilului, iar ei, tinerii soldați, în mijlocul cercului, jucau fotbal cu acel „boț de carne”, împroșcând cu sîngele victimei și „porțiuni” din trupul „obiectului” pe toată lumea aflată de față!… Distracția se înțelege din cartea nevrednicului autor că s-a repetat de mai multe ori…

„Mărturia” continuă cu scene și mai cumplite: „Aveam tifos exantematic, ca hrană aveam din belșug fecale înghețate (relatarea nu-i ficțiune)” (paranteza și sublinirea aparțin autorului). (p.20)

Sau: „Am sosit în acest lagăr în toiul execuțiilor în masă. Fără întrerupere, zi și noapte, veneau căruțe în care se aruncau oamenii, chiar îi suprapuneau ca să încapă cât mai mulți, și îi duceau spre locurile unde îi obligau ca, cu slabele lor puteri, să-și pregătească propriile lor case de veci.” Deci acei oameni, atât de epuizați încât erau stivuiți în căruțe, ca să încapă cât mai mulți, ajunși la destinație mai aveau putere să-și sape singuri „casa de veci”?!…

…Și așa mai departe!

Demență sau prostie, doamnă Maia? Care să fie explicația pentru apariția în lume a unor astfel de texte?!

Explicații însă nu mai putem găsi atunci când raportăm o asemenea scriere la editura respectivă, la Federația Comunităților Evreiești, o instituție atât de prestigioasă, care girează această editură! Cum e posibil?!…

…Mai mult nu mai am ce să adaug dat fiind că mă adresez unei persoane „de încredere”: marea noastră actriță Maia Morgenstern.

Sunt convins, distinsă doamnă, că veți proceda așa cum situația o cere. Eu nu mă simt în stare să vă dau vreun sfat, vreo sugestie sau să formulez vreo cerere. Mă simt „eliberat” să știu că aceste rânduri v-au parvenit! Le-am scris din sentimentul datoriei pe care o am față de ai mei, colegi și prieteni, români și evrei deopotrivă, pe care m-am învrednicit să-i adun în anii, tot mai mulți, care se strâng în urma mea!

Dacă v-am supărat cu această intervenție, mea culpa! Nu voi recidiva!

Cu urări de bine,

Ion Coja

 

13 aprilie 2014