În 1989, România avea de încasat 9 miliarde de dolari. Unde au ajuns banii?!
No issue detected

surena 1 hour ago
.
Ceaușescu nu miza pe bani din Cuba, Egipt, Libia, Irak, Sudan, Sri Lanka, Bangladesh și alte tari africane,ci pe resurse. Am mai spus faptul ca tovarășul nostru avea, ca orice țăran isteț, un simt al afacerilor,nu era prost. Multi l-au criticat ca a fost prost și a construit fabrici de ciment, fabrici de tractoare în loc sa exporte ciment ori tractoare sau ca a aruncat banii fără sa mai putem recupera. Ceaușescu nu avea nevoie de bani din tarile lumii a treia isteților! Avea nevoie de resurse luate la preturi mici, avea nevoie de cereri pentru piesele de schimb românești (uzinele, fabricile erau cu tehnologie românească), avea nevoie de studenți din aceste tari ca să-i pregătească contra cost. În concluzie Ceaușescu, spre deosebire de creditorii internaționali, oferea acestor țări posibilitatea să se dezvolte și să-și achite creditul asigurând în același timp resursele necesare industriei românești și învățământului romanesc. România avea nevoie de petrol și de asta a construit în Libia, Irak și Kazahstanului sovietic, avea nevoie de Cuba ca să deschidă America Latina și porturi de operare pentru navele românești. Avea nevoie de Sri Lanka pentru ca poți pescui în Oceanul Indian și poți folosi logistica de aici. Iranul avea nevoie de tractoare românești un fel de T34 pentru iranieni la schimb cu petrolul și placa turnanta intre India și tarile din Golf. Ce resurse au tarile africane? Multe și numai bune pentru industria lui Nea Nicu și se termina cu dependenta de URSS. Ce au făcut cei care au venit după ’89? Au vândut tot și nu au făcut nicio analiza, nimeni nu și-a pus întrebarea de ce un om zgârcit precum Ceaușescu ar arunca miliarde de dolari în lumea a treia. Era megaloman Nea Nicu, era iubitor de cultul personalității Nord coreean, dar nici ramolit și nici prost nu era. Dacă luam și analizam fiecare bănuț aruncat vedem că el a avut un scop precis, respectiv să aducă alți bănuți, nu direct ci indirect prin accesul economiei românești la resurse ieftine. SUA a dus războaie după ’90 ca să-și asigure accesul la resurse ieftine, în schimb România a creat de lucru, a dat de lucru și a demonstrat că metodele de cooperare economice propuse la UNCTAD chiar vizau un concept win-win, cum astăzi nu mai întâlnim.
Ministerul de Finanțe este cea mai incompetenta instituție care să recupereze acești bani. Dacă vreți ca banii să fie recuperați ar trebui ca aceste creanțe să fie comisionare. Nu după modelul vânzării pe nimic a creanțelor, ci după modelul comisionului. Oferi un comision maxim de 35% dacă creditul e recuperat integral și de 0,1% dacă se recuperează 1%. Deci un comision în trepte cuprinse intre un maxim și un minim. Comisionarul se va lupta să recupereze cât mai mult, va accepta și mărfuri și resurse pe care le poate transforma în bani și, dacă este isteț, își poate mari valoarea comisionului.
Cesiunea de creanță nu a fost rea, a fost rea modalitatea de aplicare și suma derizorie ceruta de același Minister de Finanțe.
Ministerul de Finanțe și statul român nu au discutat serios cu tarile debitoare să afle condițiile în care acestea se înțelesese cu Ceaușescu. Astfel, ar fi aflat că aceste țări, în ciuda problemelor unora, ar fi putut să-și achite datoriile, nu în bani, în mărfuri, în resurse, în concesionarea de terenuri pentru exploatarea resurselor.
In concluzie nu s-a dorit acest lucru. Pentru a se putea realiza jaful din ziua de azi, cei care au organizat lovitura de stat alături de cei din extern interesați de revenirea la stadiul de colonie a României, aveau nevoie de greaua moștenire comunista, aveau nevoie să arate cât de prost, nebun și megalomaniac devenise Ceaușescu.
Așa cum un om care nu are datorii este un om liber tot așa este și o țară. SUA nu este o țară liberă pentru că este supraindatorata iar creditorii ei au grijă să o amestece în tot felul de războaie, revoluții, primăveri pentru a câștiga noi bani în timp ce americanii de rand suporta fiscal,material și uman toată aventura și decontează și nota de plată.