de Petru Clej(15-1-2012)

Aniversarea pe 15 ianuarie a zilei de naștere a lui Mihai Eminescu e prilejul unei emulații de tip școală elementară de compuneri dedicate poetului național. Iată de pildă un fragment dintr-un astfel de text propus redacției revistei ACUM:
Eminescu este şi rămâne zeul tutelar al românilor.
Asemenea Luceafărului, el a apărut pe bolta literelor româneşti la o răscruce de drumuri şi de timpuri. Totul se rezumă la cuvântul modernizare. Modernizarea limbii, ieşirea ei din ciunismul şi pumnismul timpului, aplecare spre producţiile populare, spre limba poporului care se articulează cu limba literară. Vine apoi Junimea care ridică limba din marasmul producţiilor de duzină şi-i scoate la iveală pe Slavici, Caragiale, Eminescu şi Creangă. Nu întâmplător unul e romancier, altul dramaturg, altul poet şi ultimul povestitor. Patru genuri în care literatura română excelează.
Complexitatea proteică în opera lui Eminescu te întâmpină pretutindeni. El caută mereu ,, “cuvântul ce exprimă adevărul” într-o fugă melodică fără precedent. Ridică erosului cele mai frumoase versuri din literatura română. Eminescu descopere lumea așa cum este, aceasta este revelația noastră când îi citim opera. Fenomenul Eminescu a fost unic, de la el încoace poezia se scrie altfel. Ba chiar putem să spunem că adevărata poezie începe cu Eminescu.
Nu e nevoie să vă precizez ce s-a întâmplat cu acest text… Alții, mai puțin ambițioși, nu prididesc să reamintească actualitatea operei eminesciene:
,,Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”
Am întrebat persoana care a postat această strofă pe Facebook dacă nu i se pare actuală și poezia Doina, în variantă necenzurată, extrem de populară pe siturile naționaliste românești:
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta singurãtate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare
De la Mare la Hotin
Calea noastrã ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacã
Sãracã tarã, saracã!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste ‘nvatã pruncii
Si sub mânã de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român sãracu
Cã’ndãrãt tot dã ca racul
Fãrã tihnã-i masa lui
Si-i strãin în tara lui.
Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce vãd si ce aud
Stãpânind ungurul crud
Iar din Olt pânã la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra strãinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sãrace, român, sãrace!
De la Turnu ‘n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseazã pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboarã paserile toate
De neagra singurãtate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacã
Si izvoarele îi seacã
Sãracã, tarã, sãracã!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vazã zi cu anii
Si sã-i scoatã ochii corbii
Sã rãmâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prãpãdi-l-ar focul jalei
Sã-l arzã, sã-l dogoreascã
Neamul sã i-l prãpãdeascã,
Iar cine mi-a fost misel
Seca-i-ar inima ‘n el,
Cum dusmanii mi te seacã
Sãracã, tarã, sãracã!
Stefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta,
Lasã Arhimandritului
Toata grija schitului
Iara grija gropilor
Dã-o-n seama popilor
La metanii sã tot batã,
Ziua toatã, noaptea toatã,
Sã se-ndure Dumnezeu
Ca sã-ti mântui neamul tãu…
Tu te-naltã din mormânt
Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Sã se mire neamurile;
De-i suna din corn o datã
Ai s-aduni Moldova toatã
De-i suna de douã ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oarã
Toti dusmanii or sã piarã
Dati în seama ciorilor
Si-a spânzurãtorilor.
Ștefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta
Cã te-asteaptã litvele
Sã le zboare tigvele
Sã le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Cãpãtâni de grecotei
Grecoteii si strãinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradã, cum te seacã
Sãracã, țarã, sãracã!
Persoana, de la Chișinău, a răspuns indirect: Prut, trup…rupt… Cu alte cuvinte, Doina rămâne de actualitate.
Mai puțin cunoscută, opera publicistică a lui Eminescu, este plină de articole naționaliste, xenofobe și antisemite. De pildă:
Motto: “Ne e sila de chestiunea israelita” (Mihai Eminescu)
“La noi, ca in toate tarile, evreii se prezinta ca un element parazit de mijlocitori, a caror activitate, in loc de-a iefteni schimbul de producte, il scumpeste in mod artificial si-l scumpeste in aceeasi masura in care-l monopolizeaza in mainile lor. Ei sunt, ca element comercial, absolut stricaciosi in toate tarile; de aceea si vedem ca, oriunde se afla in numar mare, domneste cea mai mare saracie.
Ei nu implinesc necesitati, ci dau nastere patimelor rele si viciilor, le incurajeaza si le satisfac. Mai mult: evreii par in genere incapabili de munca industriala. Oricat de multi ar fi intr-un oras, nu-i vom gasi nici ca muncitori in fabrici, nici in ateliere, exceptie facand de meserii foarte usoare, de caracter femeiesc oarecum.
Fara indoiala ca suportam urmarile generatiei trecute; dar pacatele, ineptiile ei, nu calitatile. A fost inept a crede ceea ce unii credeau, ca, primind colonii de puri consumatori improductivi, se sporeste avutia si puterea de munca a tarii. Si in Statele Unite imigreaza oameni dar toate foile europene sfatuiesc pe speculanti de-a se feri de Statele Unite. Ele nu dau subsistenta decat emigrantului producator, taranului, meseriasului. Omul fara meserie piere acolo. Am cunoscut evrei cari au emigrat din Austria in America, iar de acolo au venit in…Romania.
Nu deznationalizati trebuiesc evreii, caci foarte putin ne pasa daca o intreaga rasa consumatoare si improductiva va vorbi sau nu romaneste; ci siliti, prin o stricta organizare economica, la munca, la munca musculara, la productiune. Atunci se vor deznationaliza de sine sau vor emigra, iar pana atunci cata sa fie inlaturati absolut de la exploatarea claselor muncitoare, de la traficul viciilor si slabiciunilor. La munca Caradalele, Costinestii si Mihalestii, dar la munca si evreii.
Iata punctul important al discutiei. Trebuie sa li se ingreuie parazitilor de tot felul meseria lor. Negotul cu bauturi spirtoase, colportajul trebuiesc marginite la strictul necesar. Nu specula, munca trebuie sa determine mersul societatii si inaintarea pe scara sociala. “Cumpana” (ziar scos de tinerii israeliti. n.red.) zice ca toate tarile au pe evreii pe care-i merita, deci si Romania. Noi tagaduim aceasta. N-am meritat prin nimic nici pe evreii nostri, nici Caradalele noastre. Unii imigrati din Rusia si Austria, altii veniti din Turcia au avut o influenta dezastruoasa asupra dezvoltarii materiale si intelectuale ale tarii noastre. Aceste doua elemente, egal de straine, intelectual si material egal de sterpe, ne-au adus poporul la sapa de lemn, l-au corupt, l-au facut vicios, precum au adus la sapa de lemn si pe taranul din Galitia, din Bucovina, din Maramures, din Rusia de sud.
Invazii de armate straine si invazii de paraziti straini sunt nenorociri pe cari o tara nu le merita, dar trebuie sa le suporte daca e mica. Nu se poate zice despre viile de Cotnar ca merita filoxera.
Noi nu uram pe evrei, dar nici de vina nu suntem ca au fost persecutati in alte tari, ca au contractat deprinderile de specula si de parazitism pe cari le au acum, si nici putem iubi acest rau elementar ce cade asupra noastra. Romania, nefiind vinovata intru nimic de pozitia trecuta a evreilor in tarile apusene si rasaritene, nu poate fi obligata a suporta economic si social urmarile acelui rau tratament.
La noi n-au fost persecutiuni religioase. Sub domniile vechi nationale putinii evrei formau o breasla al carei staroste era rabinul. Breasla aceasta avea dreptul public al oricarii alte bresle si, prin caracterul chiar al institutiei, membrii comunitatii economice nu se puteau inmulti peste trebuintele reale.
Asa ar fi trebuit sa ramaie totdeauna.
In organizarea veche nu incapeau parazitii.
In lipsa absoluta de organizare sociala de care ne bucuram in urma influentei altor elemente parazite asupra statului a putut insa incapea o multime de lume fara capatai.
In momentul in care ne vom hotari a organiza si apara munca nationala credem ca evreii fara sila vor disparea incet-incet si, dupa vechiul lor obicei, vor cauta o alta societate omeneasca, tot atat de nesanatoasa precum e a noastra astazi si vor napadi asupra ei.
Dar pentru sanificarea noastra e necesar ca sa dispara din viata publica elementele parazite transdanubiene, a caror vina publica e dezorganizarea actuala.
Ceea ce se poate face este incetatenirea elementelor in adevar folositoare, precum tineri invatati, meseriasi buni s.a.m.d.
Incolo insa nationalitatea romana ca oricare alta are dreptul innascut de a-si apara mostenirea ei istorica si munca ei de orice alt element strain. Alegerea armelor si mijloacelor atarna de timp si imprejurari, si, daca e vorba de pastrarea rasei romane pe acest colt de pamant si de intarirea ca-racterului ei si a felului ei de-a fi, nici o arma nu este rea intrebuintata la timpul cuvenit.”
Eminescu a fost unul dintre cei mai înverșunați oponenți ai împământenirii evreilor, care se făcea, potrivit art. 7 al Constituției de la 1866 doar prin lege cu caracter individual și a exclus, până în 1923 acordarea în masă a cetățeniei române evreilor.
Dar acesta era spiritul vremii, în care xenofobia și antisemitismul erau valori general acceptate. Iar istoricul Lucian Boia explica astfel de ce invocarea lui Eminescu azi din motive ideologice a devenit anacronică:
“In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de ‘atacurile’ impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost ‘descoperit’ de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.
Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. I ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar outea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard.” (Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est, nr.1-2/1999, Chisinau)
Așa încât, i-aș invita pe toți cei care strigă “blasfemie” ori de câte ori cineva pune la îndoială actualitatea lui Eminescu în contextul politic actual să reflecteze la rândurile de mai sus și să renunțe la această reacție visceral-pavloviană.