Spiritul critic (18) Revoluţia maghiară din 1848 descrisă de un document săsesc al vremii
Multumiri doamnei Brigitte Wiehle, care cu multă bunăvoinţă mi-a dat permisiunea de a mă folosi de documetul respectiv în vederea scrierii acestui articol.
În registrul bisericii evanghelice din Danes (primul sat de la Sighişoara spre Mediaş), (vol.1, pagina 23-32) apare o însemnare scrisă la 12 ianuarie 1850 de Johan Lingner, predicatorul bisericii în prezenţa şi cu ajutorul preotului Stephan Gischner, martor ocular al întâmplărilor descrise mai jos. Înscrisul respectiv a fost întcmit de autorii ei spre ştiinţa viitorilor locuitori ai satului, ca să nu uite crimele, jafurile şi ticăloşiile comise în anii de tristă amintire 1848 şi 1849 în comuna Dunesdorf. (Numele german al Daneşului)
Încă din octombrie 1848, garda civilă (Landsturm) din zonă a început să se înarmeze cu flinte, furci, coase, în vederea apărării contra răsculaţilor maghiari. Primele trupe maghiare au fost zărite în toamna anului 1848, trecând spre Elisabethstadt (Dumbrăveni) în încercarea nereuşită a acestora de a cuceri oraşul. Urmarea a fost că trupele austriece conduse de maiorul Haydte, i-a gonit pe maghiari departe de Dunesdorf, însă la începutul lui 1949 husarii lui Kossuth şi grupurile de secui au revenit cu forţe sporite în zonă, în drumul lor spre Sibiu.
La 17 februarie, husarii lui Kossuth au trecut prima dată prin Dunesdorf, jefuind tot ce se putea jefui, luând caii din grajdurile sătenilor, spărgând geamurile caselor şi prădând gospodăriile oamenilor. Nicăiri nu a fost însa jaful mai mare ca la casa parohială evanghelică, unde preotul Gischner, în vârstă de 67 de ani, a fost obligat sa le dea insurgentilor mâncare şi băutură. Şi asta nefiind destul, l-au obligat pe preot, bătându-l cu latul săbiilor peste spate, să le deschidă cămara bisericii de unde au luat slănină şi tot ce mai era pe acolo. Un chef şi o beţie groaznică s-a încins atunci în curtea bisericii, după care preotul şi preoteasa au fost ameninţaţi cu moartea, dacă nu vor spune unde ţin ascunşi banii. La urmă au luat boii şi carul preotului şi au încărcat tot ce găseau prin casă, luându-i acestuia şi încălţările din picioare şi lăsăndu-i pe amandoi în plină iarnă cu doar ce aveau pe ei.
Pe data de 4 martie a fost din nou necaz mare, odată cu revenirea maghiarilor în sat, când memoria germană înregistrează cu precizie tot ce au făcut ungurii: în curtea bisericii au tăiat 2 vitei, 12 porci, 40 de găini, 9 raţe, etc. Au fost luate din pivniţa parohiala 140 de galeţi cu vin (o parte vărsate, o parte băute), 8 găleţi cu palincă ardelenească şi o imensă cantitate de slănină. Jaful a durat pana la 8 martie, când generalul Bem i-a chemat pe insurgenţi să atace Sibiul, pe care l-au şi cucerit la 11 martie.
Apogeul crimelor si jafurilor din Dunesdorf
Dupa ce o parte a insurgentilor s-au întors de la Sibiu şi şi-au stabilit tabăra lângă Sighişoara, barbariile maghiarilor au devenit cumplite. Nu numai că au luat de-ale gurii, dar au distrus orga bisericii, au dat jos şi au luat cu ei clopotele din turn, au colindat din casă în casă şi au luat tot ce se mai putea lua de la bieţii oameni.
Pe langă jafuri, maghiarii au împuşcat şi mai mulţi locuitori ai satului, 12 saşi şi 22 de români cu diferite prilejuri, dar şi printr-o execuţie în masă, la 24 martie, când au dus un număr de locuitori pe malul Târnavei Mari, unde aceşti oameni au fost împuşcati de trupa maiorului Jenai şi apoi aruncaţi în apa râului. Documentul conţine şi o listă cu numele victimelor din rândul saşilor şi separat, cu numele românilor care au pierit în acele zile de teroare şi groază.
http://freepages.genealogy.
Comenteaza