 Victor Grigor359 aprobate grigor.victor@yahoo.com 188.27.145.117
Stimate domnule Denitsoc, frica de” blestemul intelectual” pe care-l vezi plutind deasupra mea, acela de a nu putea „rumega” aparentele” ce mereu fura si inseala” este cauza fundamentala ce face un psihic normal sa intre sub incidenta „maladiei ” sufletesti, nu numai comportamentale, de care suferi dumneata, si de care suferea si idolul dumitale „spiritual”, regretatul_Jean Parvulesco. Constantin Noica o numea CATHOLITA, sau , altfel zis, boala carentei generalulu”. Viata si opera acestui fascinant ( pentru cei cu o pregatire intelectuala indoielnica, precum cea a dumitale) impostor cutural, cu origini pitestene,reprezinta cele mai bune dovezi in sprijinul afirmatiei mele. Amalgamul de concepte, doctrine si idealuri ,vehiculate , imbratisate sau servite de-a lungul vremii de catre gurul dumitale francofon, spre deliciul plebei sfertodocte ceformeaza noua dreapta din Europa de azi, prin carti, interviuri sau fapte, conduc, in mod inevitabil spre acest diagnostic. Ajunge numai sa urmaresti micul fragment din filmul artistic in care actorul, care-l joaca pe marele ganditor franco-carpatin , raspunde la intrebarile puse de jurnalisti, ca sa-ti dai seama pe loc de ce fel de „profunzimi de continut” suferea gandirea geniului sau atins de „fulgerul lui Apollo”! Raspunsul la intrebarea referitoare la existenta sau inexistenta unei deosebiri intre iubire si erotism imi pare insa absolut revelatoare cu privire la seriozitatea studiilor sale filosofice facute la Paris. in consecinta,sa-l pui pe Parvulesco alaturi de Cioran, sau de Eliade, mi se pare chiar o blasfemie. In rest, iti doresc si eu, la randul meu _Multa Sanatate! |
*
Nota redacției – Despre Jean Pârvulescu publicul românesc nu știe mai nimic! Dar iată că, înainte de a afla cine a fost Jean Pârvulescu, se grăbesc unii să-l desființeze! Să-i anuleze orice valoare! Ar fi prea mult încă un român spirit director la Paris?! Un român cu o biografie sigur fabuloasă! Care i-a fascinat pe toți cei care l-au cunoscut! Biografia sa face parte din opera sa! Amândouă remarcabile, ca să folosim un cuvînt prea puțin corespunzător!
Cel mai trist lucru este sa judeci oamenii dupa criteriul succesului, nu dupa cel al moralitatii
si al competentei.
Domnule profesor, imi pare rau ca nu am posibilitatea sa am acces la mai multe date despre Parvulescu, cat despre opera sa nefiind tradusa in romaneste nu este o carenta pe care as putea sa o acopar eu.
Am propus la postare doua materiale despre el si au fost deja ridicate pe site si va multumesc mult pentru generozitatea dumneavoastra care ne permite noua cititorilor sa ne tinem informati.
Am mai gasit ceva, o sursa frantuzeasca a biografiei flamboiantului roman vizionar si zburator si mi-am permis si cate aprecieri sumare asupra operei vizionarului.
Vizionarul a fost un admirator al legionarilor, nationalist de dreapta in anii de dupa razboi si apoi vizionar de imperii sacre ce duc la cununia glorioasa a continentului Eurasian.
Parvulescu este un mister viu al literaturii europene. Mistic, poet, actor, romancier, critic literar, cunoscător al intrigilor politice, revoluționar, prieten și confident al multor celebrități europene din a doua jumătate a secolului XX, de la Ezra Pound și Julius Evola la Raymond Abellio și Arno Breker, adevărata lui personalitate rămâne un mister.
Misterul este cu atat mai adanc cu cat ideile sale nu erau tocmai pe placul si interesele elitei, ne iubit de sionisti si acuzat de anti-Semitism, deci lipsit de o critica si publicitate care sa-l faca mai bine cunoscut publicului in ciuda relatiilor lui cu marile personalitati ale vremii.
Sa facem totusi cunostinta cu romanul Jean Parvulescu prin prisma wikipediei franceze: https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Parvulesco
Potrivit lui Nicolas Lebourg, „Parvulesco a fost un broker internațional de idei din indepartari, posteritatea sa este aceea a unui nume devenit parolă, foarte specifică, dar contribuind la o imaginație politică transnațională”.
Aceasta, de mai sus, este biografia lui Jean Parvulecu prin prisma celor care l-au cunoscut, admirat, apreciat sau condamnat asa cum o face si academiciana specialista in critica cinematografica Hélène Liogier(Cendure et propagande cinématograpgique en Espagne, 1939-1945), care nu este capabila sa urmareasca suisurile si vartejurile spiritualiste pe care le efectua Parvulescu cu o maiestrie ce starnea admiratie sau invidie.
O prezentare in ansamblu a operei lui Parvulescu este o intreprindere curajoasa si este greu de acoperit imensitatea semnificatiilor ei care este covarsitoare si criptica in acelasi timp. Dificultate care a facut ca si cartile lui sa fie putin traduse din franceza, în mare parte datorită stilului de proză complex, idiosincratic pe care îl conțin.
De la student la actor si journalist el a devenit unul dintre cei mai străluciți stilisti francezi din proza și poezia contemporană. Dar oricât de diferite au fost lucrările sale, de la strofe tantrice și romane oculte complexe, până la biografii ale unor prieteni eminenti (în special „Soarele roșu al lui Raymond Abellio”), adevărata sa chemare a fost cea de „vizionar”, contemplator direct și inspirat al sferelor spirituale, deschis către aleși în spatele aspectului automultumit și banal al lumii profane contemporane.
Parvulescu nu are nimic în comun cu reprezentanții vulgari ai „neomisticismului” contemporan cu toate ramurile sale false. Viziunea lui Parvulescu este sumbră și tragică, nu își face absolut nicio iluzie cu privire la natura infernală a lumii contemporane, în acest sens, el este un tradiționalist.
El este complet străin de optimismul infantil al teozofilor și ocultiștilor pseudomistici ai New Age.
Curajos si vizionar, dincolo de traditionalism, el nu se limitează la predicarea sceptică despre „criza lumii moderne” și la condamnarea marginală, cu cuvinte goale, a civilizației materialiste, ci textele lui sunt pline de Sacral, care vorbesc direct de la un nivel de vis, aproape profetic, de revelație ciudată, „vizitare”, izbucnind în sfere superioare printre energiile întunecate care sunt norma în psihicul colectiv de astăzi.
Ca un vizionar autentic, suficient de profund și pregătit ideologic, să nu accepte primele fantome ale realității subtile care se întâlnesc la toti acei „mesageri ai luminii”, el isi încordeaza la limită intuiția într-o „călătorie” periculoasă și riscantă. spre interior”, spre sufletul modern, fără teama de a trece dincolo de normele fixate de dogmatica rațională. Si de aici provin paradoxurile pe mai multe niveluri care domină cărțile lui Parvulescu.
Mesajul lui poate fi definit astfel: „Sacralul a dispărut din realitatea cotidiană a lumii moderne și este complet evident că trăim în „Sfârșitul vremurilor”. Sacralul, fiind etern, nu se rezuma doar la realitatea cotidiana si este acum gata să coboare asupra cosmosului fizic uman într-un moment apocaliptic teribil de apogeu al istoriei. Într-un moment în care lumea care s-a uitat de ea insasi si de natura ei spirituală, va fi forțată să se întâlnească cu ea în fulgerarea brutală a Revelației.”
Atâta timp cât Revelatia nu a avut loc, iar omenirea doarme liniștită în iluziile ei întunecate, materialiste, doar aleșii, vizionarii, membrii frăției secrete, Ordinul Apocaliptic, rămân treji, pregătind în secret căi pentru venirea ultimei creatii: „Regația Cerească”, Marele Imperiu al Ultimitatii.[Ultimus]
Textele sale sunt populate de o realitate înspăimântătoare: umorul său ciudat, deseori destul de negru, atinge uneori sfintele relicve ale religiilor, ale dogmelor și canoanelor, trezindu-le esența interioară, misterioasă, cu o reverență fetișistă devastatoare spiritual.
Urmând prescripțiile tantrice, el vivifică limbajul, îl face operativ. De aceea textele sale sunt ceva mai mult decât literatură. Sunt vrăjile magice și denunțurile scandaloase; este provocarea evenimentelor și prevestirea sensului lor, este scufundarea în oceanul interiorului, în imperiul înfricoșător care există în fiecare dintre noi.
Tocmai de aceea Parvulescu poate fi la fel de înspăimântător ca orice geniu adevărat: ne studiază atent și științific din interior, trecând uneori peste pragul cunoscut ca un “anatomist vizionar”.
Referinduse la romanul sau Steaua Imperiului Invizibil însuși Jean Parvulescu își descrie romanul: „un roman de inițiere, cel mai secret și periculos, în care Dragostea Absolută dă arma sa finală Puterii Absolute și pune bazele oculte pentru un viitor mare Imperiu Eurasiatic al Sfârșitului, care va semnifica Regatul Ceresc, Regnum Sanctum. ”
Parvulescu scrie pentru a face cititorul sa gandeasca, sa indrazneasca sa viseze cu speranta spre un viitor glorios, o invitatie angajanta caci in fapt pentru a rezista acest „viitor” va solicita dedicatie, responsabilitate si continua lupta si jertfa.
Daca exista interes pentru traducerea din franceza a biografiei din wikipedia franceza, indicat prin link-ul de mai sus, va pot face traducerea.
Domnule Grigor regret enorm ca am pornit acest dialog polemic, pentru ca am realizat cu tristete ca nu am de fapt un partener de schimb controversial de idei, ci un cititor ambitionat, dar neatent la ceea ce vrea sa critice sau mai bine zis sa contrazica. Culegi epitetele ce iti sunt destinate si te definesc si incerci sa le reatribui celui ce te-a caracterizat, indivudualizat cu ele. Deci lipsa de imaginatie. Critici in general si vag, fara a indica greseala si a aduce corectarea ei. Fapt remarcat si de alti cititori; unde’i critica constructivă?
In esenta te dezvalui ca un incrancenat amerloc, ca sa folosesc terminilogia damboviteana, un rusofob si pseudonihilist.
Evident ca o personalitate flamboianta ca a lui Parvulescu nu este pe gustul dumitale, este prea dinamic, criptic si ceea ce’i mai rau, viseaza la o EurAsie. Pai cum adica sa indraznasca sa aibe asemenea viziuni intolerabile, care pot jigni si deranja persoane precum dumneata; sa ridice pe rusi la nivelul europenilor ?
Jean Parvulescu se vede în sine o figură literară, vestitorul unui Imperiu Invizibil (ultima sa carte se numește „Steaua unui Imperiu Invizibil), vorbitor al Parlamentului ocult, format din elita planetară a „treziților”.
Vizionand videoclipul atasat postarii ai remarcat ideile personajului intervievat si le ai atribuit actorului, pentru ca scenariul acelui film nu-i apartine lui Parvulescu. Autorii mai lasa sa se vada in personajele lor si ideile lor personale, dar aici nu este cazul unui autor ci a unui actor.
A deschide o întreagă lume paralelă, intre actor si personajele sale nu doar pentru decorarea scenică a fanteziei individuale ci pentru a-l invinui pe actor de ideile si faptele personajelor lui, este o manevra mintala ce este greu de apreciat de nespecialisti .
Pe de alta parte, cine te crezi dumneata sa spui ca Parvulescu a scris doar pentru “deliciul plebei sfertodocte”, el care a fost prieten, admirat si bine considerat de tot firmametul intelectualitătii franceze contemporane?
Nu cumva te crezi prea mult?
Si mai ai si scaparea mintii, probabil de la lobotimie, ca sa dai diagnostice, să ii faci pe cititorii si admiratorii lui Parvulescu “noua dreaptă din Europa de azi”.
Esti confuzionat si amesteci “noua dreapta’ cu visatorii la o glorioasa EurAsie.
La fiecare frază sau ideie iti dai arama pe fata, acea micime rautăcioasa de Gica Contra. Dar asa cum am spus mai sus nu este o controversă polemică eqitabilă si elegantă cand unul este handicapat.
Nu mi se par deloc interesante opiniile dumitale si am sa incetez a le mai da atentie, exhala xenofobie si “contraricism”- boala lui Gica Contra.