O mare surpriză a avut loc la alegerile preliminare democrate din districtul 14 New York pentru camera reprezentanților din congres, în ziua de 27 iunie a.c.: necunoscuta Alexandra Ocasio-Cortez, declarat socialistă, l-a învins pe veteranul democrat Joe Crowley cu un scor mare 57,5% față de 42,5%. Ea urmează să se înfrunte cu republicanul Anthony Pappas.

Crowley a intrat în alegerile din acest an plin de încredere și puțini au pus la îndoială victoria lui. Doar el era nu numai un democrat de prestigiu, prezent în congres din anul 2013, dar pentru mulți el era și omul cel mai potrivit să o înlocuiască în viitorul apropiat pe Nancy Pelosi în funcția de speaker al minorității democrate.

Nu este primul semn că socialismul intră în politica americană pe ușa din față: în alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, senatorul Bernie Sanders, care s-a declarat în campanie socialist fără nici un echivoc, a fost la un pas să o întreacă pe Hillary Clinton. Numai intervențiile comitetului național al partidului democrat, care a călcat statutul etic al alegerilor și a furnizat căi frauduluoase pentru a asigura succesul doamnei Clinton, a făcut-o pe aceasta să ajungă la nominalizare.

Iar sondajele de opinie au arătat cifrele surprinzătoare de popularitate ale socialismului în rândurile tineretului american care l-a susținut pe Sanders: 52%. Dintre aceștia puțini sunt cei care știu de fapt ce înseamnă socialismul

Ce fel de socialiști sunt acești politicieni americani de ultimă generație și ce fel de socialism este cel pentru care militează ei? Și de ce sunt ei înscriși în partidul democrat și candidează pe listele lui?

Este vorba de socialismul democratic, o variantă de revizionism față de tulpina marxism leninismului, care a fost încercat, în diverse epoci, în mai multe părți ale lumii. Așa au fost mișcarea de democratizare a comunismului din Cehoslovacia condusă de Alexander Dubcek, “socialismul gulaș” din Ungaria anilor ’70 și chiar perestroica lui Gorbaciov, fiecare din ele cu grade diferite de atașament față de marxismul clasic și de principiile de bază ale socialismului.

În esență, socialismul democratic dezvoltat în  USA în ultimele decenii este conceptul care promovează programul de modificare a sistemului economic și politic al țării folosind instituțiile democratice existente.

El menține scopul final al socialismului, proprietatea poporului muncitor asupra mijloacelor de producție, cu administrarea acestora de către reprezentanții poporului. Dar nu de la început și nu pe căi violente.

Prin modificări legislative consecvente și seriate, în viitorul stat socialist democrat american, dacă va exista, proprietatea poporului va fi extinsă la structurile economice, la capital, pământ și proprietăți.

Socialismul democratic vizează trecerea de la capitalism la socialism prin mijloace pașnice, prin reforme, nu prin revoluții.

Repartizarea veniturilor urmează să se facă de către organele de conducere conform contribuției fiecărui membru al societății. Veniturile vor proveni din producție și din sistemul de taxare, care va fi astfel structurat ca să asigure egalitatea de venit a tuturor membrilor societății.

Asigurararea medicală, învățământul de toate formele și asigurările sociale vor fi toate gratuite și universale.

Socialiștii democrați resping ideea partidului unic și a dictaturii proletariatului.

Pentru socialiștii democrați americani, sistemul politic actual cu două partide dominante, trebuie înlocuit cu un sistem multipartinic.

Deasemeni, în timp ce ei propun planificarea economiei de către reprezentanții poporului muncitor însărcinați cu producția, ei se opun planificării centralizate, discreditată de experiența țărilor socialiste organizate după modelul sovietic.

În prezent mulți cetățeni sunt incomplet informați despre socialiștii democrați, mulți confundă mișcarea lor cu socialismul clasic, sau cu filozofia politică a social democrației.

Tradiția socialismul în Statele Unite este veche și începe în secolul XX timpuriu cu cel mai proeminent reprezentant al său Eugene V. Debbs, candidat prezidențial de mai multe ori.

Figuri proeminente ale vieții publice și ale politicii americane au fost susținători ai ideologiei socialiste, așa cum au fost politicienii W.E.B. Dubois, A. Philip Randolph, Florence Kelly, John Dewey, “Big Bill” Haywood, Norman Thomas, savantul Albert Eisntein, scriitorii Jack London, Upton Sinclair și Katherine Lee Bates, cântărețul Paul Robeson, pastorul campion al luptei pentru drepturile civile Martin Luther King și mulți alții.

Dar vechii socialiști au preconizat promovarea la conducere a politicienilor prezentați publicului și aleși ca membrii ai unui partid socialist ca atare. Insuccesul de a atinge acest scop în decenii, ca și lipsa prestigiului pe care îl are cuvântul socialism în lumea americană contemporană, i-au orientat pe socialiști spre alte soluții.

În anul 1973, Michael Harrington a înființat Comitetul Organizator al Socialismului Democratic, al cărui nume a fost schimbat în 1983 în Socialiștii Democrați ai Americii (DSA), când comitetul s-a unit cu Noua Mișcare Americană (NMA).

Acestei organizații, care avea 6.000 de membri în anul 2015 și a ajuns la peste 43.000 în acest an, îi aparțin și Alexandra Ocasio-Cortez și Bernie Sanders.

Mai puțin cunoscut publicului este faptul că în întreaga țară sunt deja 35 de membri DSA aleși în funcții publice și că dacă noii candidați aflați pe listele de alegeri democrate din diferite state vor avea succes în noiembrie 2018, numărul socialiștilor democrați aleși primari, membri ai consiliilor școlare, sau municipale, deputați și senatori federali sau de stat va trece de 100.

Organizația Socialiștii Democrați ai Americii are peste 200 de filiale și influența ei crește cu rapiditate în organizațiile partidului democrat din diferite state și în miezul corpului central al partidului democrat însuși.

Tom Perez, chairmanul comitetului național al partidului democrat american, a declarat acum câteva zile:  socialștii democrați sunt noul model al candidaților noștri.

Democrații își pun speranțe că agățarea adjectivului democratic va face ideologia socialistă mai tolerată în lumea americană.

După ce a fost nominalizată, Alexandra Ocasio-Cortez a spus că electoratul socialiștilor democrați constă în clasa muncitoare și în pătura de săraci a populației.

Socialiștii de azi nu mai definesc capitaliștii ca principalii dușmani de clasă și precizează că adversarii lor sunt bogații. În Statele Unite, țara marilor performanțe care au rezultat în îmbogățire rapidă, alteori invidiată și respectată, avuția a devenit o vină, un păcat.

Nu numai modificarea din interior a partidului democrat poate fi anticipată, dar și faptul că ponderea socialismului în lumea politică americană, în prezent doar în stadiul embrionar, va crește.

Iar deschiderea ușii către instituțiile legislative și către posturile executive ale țării, este făcută de cel mai vechi partid politic din lume, partidul democrat al Statelor Unite, care primește cu entuziasm candidații socialiști democrați pe listele sale electorale.

Dar pentru mulți sceptici, socialismul democratic nu este altceva decât o variantă a comunismului, care plănuiește – într-un proces cu mai multe etape – crearea unei societăți cu egalitate deplină a membrilor, cu proprietatea comună asupra a tot ce există și cu un guvern supradimensionat și care decide totul. Care se numește comunism, orice deghizare cosmetică i s-ar face.

Așa se face că în condițiile secolului XXI, partidul democrat american, care a respins întotdeauna orice identificare cu socialismul, promovează azi – prin socialiștii de modă nouă – comunismul.

Cât succes vor avea democrații și noii lor aliați, socialiștii democrați,

să convingă cetățenii americani că vor fi mai fericiți dacă cedează dreptul de proprietate, acceptă egalizarea societății și susțin nevoia unui guvern care controlează viața tuturor?

Fiindcă Părinții Fondatori au înțeles clar că libertatea nu este compatibilă cu egalitatea și că între drepturile fundamentale ale oamenilor  intră  șansa  de a-și căuta propria lor fericire.

La dovezile aduse de experiența istorică a utopiei comuniste se adaugă vorbele sceptice ale multor înțelepți printre care și Milton Friedman: când toți posedă ceva, nimeni nu posedă nimic și nimeni nu simte obligația de a menține sau îmbunătăți acel ceva care este proprietatea comună. Sau: dacă ai da guvernului federal administrarea deșertului Saharei, în cinci ani ar fi o mare criză de nisip.