Singur printre maghiari – amintiri din fosta regiune autonomă maghiară

DESPRE CREAREA UDMR –  O opinie.

Moldovean  pur sânge fiind, după  absolvirea Facultăţii de istorie
din Iaşi, în iulie 1962, am primit repartiţie, ca asistent,  la
catedra de ştiinţe  sociale, a Universităţii de Medicină  şi Farmacie
din Tg. Mures,(în continuare UMF). Repartiţia nu m-a încantat deloc,
din mai multe motive : nu era la disciplina istorie, pentru care mă
pregătisem cinci ani, ci la ‘’socialism ştiintific’’ disciplină  pe
care o detestam, deşi fusesem îndoctrinat tot cinci ani de zile, la
universitatea în cauză, la vremea respectivă învaţământul se desfăşura
numai în limba maghiară, limbă  pe care  eu nu o cunoşteam  şi, in
final, despre unguri, aveam  o părere nu prea bună  şi voi explica
imediat cauza.

În perioada Dictatului de la Viena (1940 – 1944) comuna natală
Borca, din jud. Neamţ  era localitate de frontieră, graniţa dintre
România şi Ungaria trecând foarte aproape, pe muntele Budacu. Pe
muntele respectiv, la puţin peste 1 km de frontiera, în locul numit
Slopăţu, se afla stâna  consătenilor mei din Mădei. In dimineaţa zilei
de 24 august 1944 un pluton de grăniceri unguri, bine înarmaţi, a
trecut  frontiera în România, a ajuns la stână, a legat toate toate
persoanele (9 la număr), două câte două cu minile la spate,  inclusiv
cei doi copii, strungarii, în vârstă de 12 şi, respectiv 11 ani, le-au
bătut zdravăn, fără nici un motiv, apoi a strns toată  avuţia stanei (
500 de oi, 75 de vaci cu  lapte şi sterpe,  25 de porci şi 15 cai) şi
au plecat spre frontieră. După  ce au traversat-o, personalul stânii,
inclusiv cei doi copii,  au fost separaţi  de animale şi dus în
prizonierat.

Sfârşitul războiului i-a găsit într-un lagar în vestul
Ungariei, la Gyor. Ciobanii  mădeeni din Slopăţu  au mai stat câteva
luni în lagăr,  până  s-au lămurit sovieticii ce este cu ei şi în
octombrie 1945, după mai bine de un an, au fost eliberaţi. Reveniţi
acasa au povestit consătenilor, inclusiv mie, toată  tragedia trăită
în prizonieratul lor la unguri, fapt ce ne-a impresionat profund,
istoria lor rămânându-ne adânc  tipărită  în memorie pentru tot resul
vieţii.

Revenind la mine, să refuzi  o asemenea repartiţie
atunci era un mare risc, deoarece ramâneai cu o tinichea la dosarul de
cadre pentru toată  viaţa, care îţi putea cauza multe neplaceri.  Aşa
că, potrivit lozincii în vogă atunci  ‘’mă duc unde  mă  trimite
patria şi partidul’’, apoi voi mai vedea ce voi face, la 1 octombrie
1962, cu repartiţia ministerială în mână, m-am prezentat la catedra de
ştiinţe sociale a UMF Tg. Mureş.  Aici,  nu cu prea mult entuziasm, am
fost primit, absolut corect de către noii mei colegi, nu le pot
reproşa nimic.

.

Catedra era foarte bine  dotată, aş zice supradotată  cu
personal didactic (8 persoane) din care 4 la filozofie şi 4 la
socialism ştiintific, toate de etnie maghiară, lucru normal, deoarece
ne aflam în Regiunea Autonomă Maghiară. Şase dintre ele vorbeau corect
româneşte,  asistentul de la socialism vorbea foarte prost, iar şeful
de catedra tare se mai chinuia să lege două fraze  în limba lui Coşbuc
sau Rebreanu. Şeful meu de la socialism ştiinţific era Gal Ghiula, un
bărbat  cam la 35 de ani, corect şi foarte amabil. Ce m-a impresionat
plăcut la el era că  băiatul său făcuse primele patru clase la Bolyai,
în limba maghiară, dar apoi gimnaziul şi liceul le-a urmat la o şcoală
cu limba de predare română. Mi-a spus că a procedat astfel pentru ca
fiul său să cunoască bine limba ţării în care trăieşte.

Necazurile au început să vină  din partea unor colegi de la
alte catedre, de obicei medici, care mă acuzau că aş fi  pronunţat
expresii injuriaoa, şovine, deosebit de grave la adresa ungurilor,
fapt inacceptabil pentru un om normal la cap, instruit, cum mă
consideram a fi.

Primul incident a apărut la sfârşitul lunii octombrie, când a
avut loc o şedinţă  a organizaţiei de tineret (UTM) din care făceam
parte. Era şedinţa în care se analiza activitatea organizaţiei  pe
anul precedent, la care eu nu participasem  şi se aproba darea de
seamă a activităţii organizaţiei.  Toţi  membrii organizaţiei fiind de
enie maghiară, exceptând eu, totul s-a derulat numai în limba
maghiara, biroul organizaţiei nu a găsit de cuviinţă  să-mi spună  şi
mie despre ce este vorba. In momentul când am văzut că toata lumea a
ridicat mâinile în sus, de parcă s-ar fi predat, eu am crezut ca aşa
este ceremonialul la ei şi am întrebat ce se întâmplă. Mi-au spus că
se aprobă darea de zeamă, pardon, de seamă,  invitându-mă  să ridic şi
eu mâna în sus.

2

Am răspuns că deoarece nu am participat la activitatea
organizaţiei, dar în primul  pentru  că nu ştiu absolut nimic despre
ce s-a vorbit, eu mă abţin.

Atunci toţi cei din prezidiu au început să vorbeasca între
ei în limba maghiara, pronunţand frecvent numele sacru ‘’Cojocar
elvtars’’. Simplu, eu m-am ridicat si am părăsit şedinţa. A doua zi
dimineata, când m-am prezentat la catedră, seful  Ghiula Gal mi-a
comunicat că s-a primit un telefon de la cabinetul  primului  secretar
al UTM din Regiunea Autonomă Maghiară, tov. Kiraly Caroly, care mă
invita la el la ora 10 fix. Bănuiam despre ce este vorba.

Când am intrat in cabinetul său, după bineţe, prima
întrebare a fost : de ce ai părăsit şedinţa organizaţiei UTM şi de ce
ai trânit uşa?  Am părăsit şedinţa pentru că într-un cadru oficial se
vorbea despre mine, într-o limbă pe care eu nu o cunosc.  Dacă
pretinzi că nu cunoşti limba, de unde ştiai  că se vorbeşte despre
tine ? Pentru că după o lună  petrecută în Tg. Mureş  am învăţat  şi
eu că expresia ‘’Cojocar elvtarş’’ însemneaza tovaraşul Cojocaru. Eu
asemene manifestări  nu tolerez în Tg. Mures, iar daca nu-ţi place
unde lucrezi, poţi să pleci oricând,  eu te ajut. Unde ai dori să
lucrezi, spune-mi să văd unde pot găsi ceva pentru dumneata.

Când am văzut că se îngroaşă  treaba cu transferul,
mi-am revenit puţin şi am început să mă apăr. I-am răspuns că nu
doresc să mă transfer, dar eu ştiu că în România limba oficiala este
româna, noi ne aflam într-un cadru oficial, într-o şedinţă, nu la
colţul străzii, toţi cei din prezidiu cunoşteau foarte bine limba
româna, secretara organizatiei UTM  fiind chiar profesoară de limba
română.

Apropo,  în acele vremuri în Romnia, la Universitatea
de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, studentii studiau limba româna
ca limba străină, precum rusa, engleza, franceza sau germana.
Absolvenţii UMF Tg.  Mureş  puteau fi medici sau farmacişti foarte
buni, dar pe tine etnic român din România, dacă te dureau ceva
măruntaie, sau aveai nevoie de o alifie, ca pacient,  trebuia să o
soliciţi medicului sau farmacistului, musai  în limba ungară, deoarece
el, săracul,  nu cunoştea limba română, ci, eventual rusa sau germana.
Halal autonomie, pe care o bocesc  atâta şi  în prezent unii
UDMR-isti.

Nu doresc să plec de la catedră şi îmi voi apăra
drepturile,  am continuat eu.  Când  a constata că eu sunt hotărât  să
mă apăr, tov. Kiraly  Karoly  a lasat-o mai moale cu transferul,a spus
să nu acord prea multă atenţie la ce afirma alţii  despre mine, pentru
ca în final  să ne desparţim ca ‘’prieteni’’ el asigurându-mă  ca îmi
va semna decizia de pensionare de la UMF, de parcă ar fi ajuns sef de
cadre la aceasta instituţie.

După un asemenea eveniment mi-am dat seama că nu prea am un viitor la
catedra de                                                 socialism
ştiinţific şi am început să mă gândesc tot mai serios cum să o
părăsesc onorabil. Momentul a venit  după aproape doi ani, când eu am
aflat despre un curs postuniversitar de relaţii intenaţionale, cu o
durată  de doi ani, organizat de către Ministerul Afacerilor  Externe
şi Ministerul Comerţului Exterior, în colaborare cu Facultatea de
Drept de la Universitatea Bucureşti. Era o adevarată facultate, însă
mult mai serioasă  şi mai grea dect cea pe care o urmasem eu la Iaşi,
cu lucrare de diplomă  şi examen de stat la sfârşit.

Total  nemulţumit de prestaţia diplomaţilor  romani, in realitate
majoritatea  evrei,  rămaşi în activitate de pe vremea
ministeriatului Anei Pauker, premierul de atunci al României, Ion
Gheorghe Maurer a hotărât  să organizeze temporar acest curs, menit să
creeze personal  bine pregătit  pentru cele doua ministere. Candidaţii
la curs erau recomandaţi de către facultăţi  dintre absolvenţii cu
cele mai bune rezultate la învăţătură, dar şi cu dosare de cadre bune.

Pe mine nu m-a recomandat nimeni, dar apreciind că întrunesc
toate condiţiile profesionale  şi un dosar de cadre beton (neam prost,
fără rude în străinătate, în închisori  sau foşti chiaburi), am depus
cerere de admitere  la MAE, a fost aprobată,  m-am prezentat la
examenul de admitere foarte greu, deoarece eram 11 candidaţi  pe un
loc, am reuşit, am urmat cursul respectiv, iar după examenul de stat
am fost încadrat ca funcţionar superior in MAE, cu gradul de ataşat.

Trecut-au mulţi ani,  peste patruzeci, de când eu
părăsisem catedra de socialism ştiinţific. In vara lui 20O7 sau 2008,
aflându-mă  la Tg. Mureş, mă întâlnesc  întâmplător  pe stradă  cu
fostul meu şef şi mentor Ghiula Gal. Tare ne-am bucurat amândoi de
întâlnire. M-a invitat să stăm pe o bancă  şi să ne povestim ce am mai
făcut după despărţirea din 1964. După ce am povestit odiseea vieţii
mele, l-am întrebat pe el cum o duce. Aproape instantaneu s-a schimbat
la faţă, a devenit foarte trist, iar pe

3

obraz au început să-i curga lacrimi. O duc foarte, foarte greu. Sunt
bătrân, pensia este mică, soţia a murit, băiatul este în Cluj, are doi
copii şi nu mă prea poate ajuta.

Stiind cât sunt de uniţi ungurii din Transilvania, atunci
l-am întrebat de ce nu face apel pentru ajutor la aceasta comunitate,
eventual la UDMR.  Imposibil, este absolut exclus un asemenea ajutor.
Eu sunt considerat  de către comunitatea maghiară  din Romania  un
trădător,  un om care dacă  nu este pedepsit, trebuie cel puţin să fie
evitat contactul cu el. Nimeni din comunitate, chiar şi foştii
prieteni, nu vor să stea de vorba cu mine şi iată  de ce.

Din acest moment voi încerca să redau exact,
ad-litteram, ca pe o înregistrare pe un reportofon, fără a adăuga un
cuvânt în plus,  ce mi-a declarat atunci fostul meu şef Ghiula Gal.
‘’Eram prin octombrie 1989, începuse cursurile universitare, când
am primit un mesaj de la Suto Andras, că doreşte să se întâlnească cu
mine, la el acasă, pentru a discuta unele probleme, la o dată
stabilită  de comun acor cu el. Am răspuns persoanei care mi-a adus
mesajul că sunt cu totul de acord cu întâlnirea,  propunând ziua şi
ora acesteia. Stiam ca Suto Andras locuieşte într-un cartier
rezidenţial, dar acum adresa pentru întâlnire era cu totul alta,
într-un cartier obişnuit, ca să nu zic  altfel. Intrebând
corespondentul care mi-a adus mesaju, acesta mi-a spus că şi-a
schimbat locuinţa.

La acea dată eu ştiam despre  Suto Andras că este un
mare ziarist şi scriitor român de limbă maghiară,  poate cel mai mare
scriitor de acest gen, redactor şef  la numeroase reviste locale sau
centrale , în limba maghiară, membru al Uniunii Scriitorilor, al
Comitetului Politic Superior al CC al PCR, deputat  aproape  pe viaţă
în Marea Adunare Naţionala, etc. Faima pe care şi-a creat-o şi a ştiut
să o cultive atent, dar şi să profite de ea, era că a devenit membru
al PCR din  fragedă  tinereţe, din 1947 şi în calitatea  de ziarist se
lăuda că a participat  din plin la implementarea în ţară a programului
partidului. Era membru în tot felul de comitete si comisii din cadrul
Consiliului Judeţean, sau a comunităţii maghiare din Tg. Mureş. Ca
profesor universitar de ştiinţe sociale făceam şi eu parte din unele
din aceste comisii judetene, unde  ne întâlneam  şi schimbam uneori
câteva cuvinte. Atât  şi nimic mai mult.

La data şi ora convenită m-am prezentat la noua
locuinţă a lui Suto Andras, m-a primit cu multa amabilitate, de parcă
am fi fost prieteni de o viaţă, m-a tratat cu o cafea, dupa care a
inceput să-mi prezinte situaţia din lume şi din ţară, aşa cum o vedea
el.

In esenţă,  mi-a spus Dragă Ghiula, tu vezi că în
toată Europa  răsăriteană  au loc  evenimente  profunde care zdruncină
din temelii societatea socialistă. In curând socialismul din aceste
ţări, inclusiv din Romania,  se va prăbuşi  lamentabil, zilele lui
Ceauşescu la conducerea ţării sunt numărate.  Cu acest prilej  şi
frontierele unor ţări europene vor fi modificate, vor fi anulate unele
prevederi ale criminalului tratat de la Trianon  privind Ungaria.

Aceste evenimente trebuie să ne găsească pe noi
ungurii din România bine organizaţi  şi pregătiţi, ca la momentul
oportun să acţionăm, să realizam realipirea întregii Transilvanii la
Ungaria mamă, să lichidăm  acest jug ruşinos la care sunt supuşi
ungurii din  Romania, de catre ‘’potloş olah’’(romanii  impuţiţi). De
asta te-am invitat la mine, să discutăm, să vedem cum ne organizăm
pentru realizarea  acestui măreţ şi nobil  eveniment. Te asigur că
pentru realizarea acestui  deziderat, avem garanţia  ca  vom fi
sprijiniţi  de unele ţări europene, Germania Federala în primul rând.

La auzul acestor afirmaţii am rămas stupefiat  şi
i-am răspuns:  stai puţin să discutăm,  dacă este să fim realişti,
apoi românii nu sunt exploatatorii noştrii, ei sunt în realitate la
fel de obidiţi  ca şi ungurii. La auzul acestor spuse a sărit ca ars.
Cum, dumneata nu recunoşti că România ocupă

4

Transilvania pământ ce aparţine Ungariei Mari ? Atunci dumneata eşti
un trădător al maghiarilor din România  şi  te rog să ieşi imediat din
casa mea. Am aflat ulterior că acea casă  era locuinţa  sa
conspirativă,  unde spera să nu fie microfoane  ale securităţii.

In momentul în care mă îndreptam spre uşă a adugat : Fii
atent dle Gal, dacă vei spune cuiva ce ai auzit de la mine, vei
dispărea fără urmă şi nimeni nu va şti unde-ţi vor zace  oasele ! Ai
înţeles ?      Din acel moment am constatat o răceală faţă de mine  a
tuturor persoanelor care mă cunoşteau, iar dupa evenimentele  din
decembrie 1989 chiar şi prietenii mă evită, când mă întâlnesc cu ei pe
stradă trec pe celalat  trotuar. Româncele care vin  să-mi facă
mâncare sau curăţenie  în locuinţă  au fost sfătuite să renunţe la
această activitate, că nu este bine .

Deci Dragă Costi, cum îmi spuneau  ungurii din Tg.
Mureş,  asta este situaţia mea actuală  şi sper că ai înţeles  bine’’.

Privind retrospectiv, ce concluzii tragem noi acum, din
discuţia lui Suto Andras cu profesorul Ghiula Gal din octombrie 1989?
Suto Andras era foarte bine informat asupra evenimentelor care
avuseseră loc în Europa până  la acea dată, dar mai ales asupra celor
care urmau să se petreacă.

A spus că  socialismul se va prabuşi  în Europa ?
Evenimentul s-a produs. A spus că zilele  lui Ceauşescu la conducerea
României sunt numărate ?  Ceausescu a fost înlăturat  de  la
conducerea ţării  în  decembrie  1989. A spus că după  aceste
evenimente se va modifica harta Europei ? Fenomenul s-a produs, este
adevărat puţin mai  târziu, dar s-a petrecut. Iugoslavia  şi
Cehoslovacia  s-au dezmembrat, R.D.G a dispărut ca stat prin unirea cu
Germania Federal. România  au vrut  ungurii să o sfârtece,  dar i-a
impiedecat  românii. Suto Andras stia perfect ce vorbeşte  şi nu
arunca vorbe în vânt.

Cât priveşte sprijinul internaţional  pe care Ungaria
urma să-l primească  pentru a lua Transilvania de la România, acum se
ştie cum urma să se procedeze. In ultima decadă a lunii august 1989
cancelaru Gerhard Schroder al Germaniei Federale a făcut o vizită
oficiala în Ungaria. Oare ce a discutat cu Guvernul de la Budapesta?
S-a semnat cu acest pilej un protocol secret (nemţii au experienţă în
acest domeniu, vezi protocolul secret la pactul Ribentrop-Molotov
privind Basarabia) prin care se prevedea ca Ungaria să desfiinţeze
gardul de sârmă ghimpată  dintre Ungaria şi Austria, să  permită
cetăţenilor est-germani să treacă liberi din Ungaria în Austria, fără
a avea vize pentru aceasta ţară, iar de aici apoi în Germania
Federala. Cetăţenii est-germani care doreau să emigreze în R.F.G. şi
nu erau puţini deloc, nu mai erau obligaţi  să treacă  fraudulos
frontiera extrem de bine păzită dintre cele doua state germane sau să
excaladeze zidul Berlinului, unde sigur erau împuşcaţi,  ci veneau ca
turişti în Ungaria, de unde prin Austria ajungeau  uşor la destinaţia
dorită. A fost lovitura de gratie dată de Germania  Federală  surate
comuniste din Est şi zidului din Berlin, care a şi fost demolat
imediat. In compesaţie Ungaria urma să primească tot sprijinul
diplomatic  al Germaniei,  pentru a obţine Transilvania de la Români,
lucru care din fericire nu s-a mai întâmplat.

Suto Andras cunoştea foarte bine toate aceste informaţii
şi le-a folosit eficient pentru a – şi realiza planurile sale. A spus
el lui Ghiula Gal că ungurii din Transilvania trebuie să  se
organizeze bine, pentru ca la momentul oportun să  treaca la unirea
Transilvaniei cu Ungaria ? Da, a spus-o, dar

5

a şi făcut-o.    Nicolae  Ceauşescu a fost detronat pe 22 decembrie
1989,  iar pe 25, în ziua de Crăcuin a fost împuşcat.  In aceeaşi  zi
de 25 decembrie 1989 a fost creat UDMR. Se putea crea o asemene
organizaţie, cu structura-i corespunzatoare în doar trei zile? Sigur
că nu. Ea a fost clocită  de multă  vreme înainte  si, cum afirma Suto
Andras în octombrie 1989, la momentul oportun, era gata pregătită
pentru acţiune.

In ceea ce îl priveşte pe Suto Andras, adevaratul
lider  iredentist al ungurilor din România,  după  decembrie 1989 s-a
implicat profund în realizarea, fără succes, a visurilor sale, în
incidentele sângeroase din martie 1990  de la Tg. Mureş  a pierdut un
ochi, fapt absolut regretabil, a plecat pentru tratament medical  în
Ungaria, de unde nu  s- a mai întors în România  decât în  2007,  în
copârşeu, in urma decesului  cauzat de un cancer.

Constantin Cojocaru – Ţuiac