G
203 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
.
.
tucán² sm [At: CIHAC II, 425 / A și: tuc~ / Pl: ~i / E: tucă² + -an] (Reg) 1 Persoană robustă. 2 Persoană naivă Si: nepriceput, neștiutor. 3 (Pex) Prost. MDA2 (2010)

Legătura cu Sl. *tukъ și Lat. tuccētum (cârnat făcut din carne de bou) și tucca (untură lichidă) este un dat, toate din IE *tewh₂- (“to swell; to become big or fat; to be numerous, crowd; to be strong”). Au și Meglenii acest cuvânt de mai sus, care înclină spre o etimologie slavică datorită derivării cu -an?
(https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fvasmer&text_number=14649&root=config)
(https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/tewh%E2%82%82-)

Bg.тук (tuk „lard, grăsime lichidă”, ту́ча (túča, “a îngrășa”), ту́чен (túčen, “bogat, luxos”), ту́ткав (tútkav, “leneș, fără vlagă”) < P.Sl.*tukъ < Proto-Balto-Slavic *tauˀkás. (https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/tuk%D1%8A) Poate fi slavic sau autohton, dar apelativul ”tucan” este dat Meglenilor de către Aromâni (mucan pentru păstorii români). Știu că unii au adoptat dialectul aromânesc și nu mai vorbesc megleno-româna lor. Presupun că poate fi autohton pentru că nici mucán / mocán nu are o etimologie cunoscută, reală. Sufixul -an poate fi și autohton, reconstituit *-oan- (*-ānas) sau slavic. Romanic nu poate fi decât dacă era tonic sub forma -ēnus, variantă pentru -ānus (Romanus →Român/Rumân, fărș. Rămăni, Rămări, arom. Armân, Arămân), -īnus, -ūnus, -iānus. Tema *muc-/*moc- poate fi chiar Lat.mūcrō, acuz.mūcrōnem, adică resemantizat spre ”vârf de munte”. Mucanii/mocanii sunt ciobanii din părțile muntoase ale Ardealului. Curios este că aceștia cunoșteau probabil expr. de muc „excelent, distins, ales”; frumos de muc „foarte frumos” (tc.muccala ”excelent” sau termen autohton?), iar Meglenii erau familiari cu bulgărismele date mai sus. (https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2657) Rămâne de stabilit care erau mai bogați, mai spătoși (tucan) cf. Bg.túčen (“bogat, luxos”) între aceste două ramuri de români sudici. Presupunerea mea este că atât timp cât Meglenii erau în munții Balcani (și Rodope?) în rebeliune împotriva Bizantinilor, laolaltă cu daco-românii și Cumanii, erau mai numeroși și mai puternici ca Aromânii din Pind. Când raportul de forțe între românii sudici și slavi se schimbă, iar invaziile otomane îi forțează să fugă în parte spre Muntenia, altă parte spre Meglen, de atunci vor fi inferiori Aromânilor, iar ocupația lor păstorească veche se schimbă în una mai așezată (agricultura), mai sărăcăcioasă. Oricum ar fi, apelativele astea două nu-s laudative în gura Aromânilor. Totuși, tucan (cf. tucă²) ”persoană naivă; nepriceput, neștiutor; prost” se referă la curcă (Meleagris gallopavo), numită în vechime tucă după Sb.tȕka, sau tutcă (tutcan ”curcan”), turcă și tupcă. Apelativul nu poate fi foarte vechi, decât ca referire la ”grăsime”, de a fi ”corpolent, robust”.