Momentul așteptat de ani de zile s-a produs: s-a auzit în Parlamentul României vocea adevărului cu privire la moștenirea legionară, adevărata moștenire legionară! Iar vocea care s-a făcut auzită îi aparține domnului SORIN LAVRIC, senator AUR. Este momentul în care se confirmă pe deplin speranța pe care ne-am pus-o în izbânda electorală a Partidului Alianța Românilor AUR: nu există subiecte tabu pe care să le ocolim din prudență sau lașitate, dacă suntem într-adevăr mânați în luptă de apărarea interesului național! Iar AUR ne dă speranțe că nu va negocia spunerea și apărarea adevărului istoric! Cu orice risc! Chiar cu riscul de a stârni mânia lui Nicolae Manolescu și a altora ca domnia sa!

Probabil că Nicolae Manolescu își freacă acum mâinile mulțumit de inspirația pe care a avut-o când l-a exmatriculat pe domnul Sorin Lavric din rândurile scriitorimii române pentru un motiv minor, inconsistent! Mai degrabă pretext! Dar Sorin Lavric trebuia dat afară pentru ce era sigur că va face! Și iată că a făcut, în plin Senat a elogiat personalitatea unor legionari: Mircea Vulcănescu și Valeriu Gafencu. Stârnind astfel supărarea unui evreu pârît: Silviu Vexler!…

Intervenția într-un cadru oficial și solemn – o declarație politică în plenul Senatului României a domnului Sorin Lavric!, dovedește că intuiția și instinctul de slugă al domnului Nicolae Manolescu a funcționat perfect, premonitoriu! A știut cu cine are de-a face! Cu unul dintre scriitorii români care și-au păstrat demnitatea de român și nu ezită să și-o arate, s-o afirme liniștit și ferm! Un astfel de scriitor nu are ce căuta în Uniunea lui Nicolae Manolescu!

Domnul Manolescu merită la rândul său o distincție din partea lui Silviu Vexler și a celor pe care îi reprezintă în Parlament: evreii anti-români din Comunitatea Evreiască din România! Alde Aurel Vainer, Liviu Beriș și ceilalți, din fericire o minoritate printre evrei.

Silviu Vexler, care a ținut până acum să se arate mai performant decât ceilalți evrei care l-au precedat în funcția de reprezentant în Parlament al etniei sale, adică s-a obrăznicit ca nimeni altul, a dovedit că nu are nici multă minte! Cine zice că nu a întâlnit / nu a văzut până acum un evreu prost, tolomac și fără simțul măsurii să se uite bine la individul care își spune Silviu Vexler. Nu era greu pentru orice nătărău ca acest Vexler să-și dea seama că nu are nicio șansă să se contreze cu unul ca domnul Sorin Lavric! Diferență netă de categorie intelectuală! Domnul senator Sorin Lavric este una dintre mințile cele mai luminate ale intelectualității românești, dublată cu un caracter puternic, exemplar. Cum și-a putut imagina Vexler că se poate pune alături de domnul Lavric fără să i se vadă puținătatea minții și a caracterului, stridentă prin comparația între cei doi?! Căci devine inevitabilă pentru publicul românesc comparația între protagoniștii ultimului „scandal” din Parlament! Scandal provocat de un neica nimeni ca exemplar uman, poartă pe umeri stigmatul degenerescenței, tăcea dacă avea puțină „glagore” în capul său teșit, tăcea și nimeni nu observa cât de josnică făptură au trimis evreii în Parlamentul României să-i reprezinte! Unul mai breaz nu găseau?!

E drept că într-o țară ca România care de 30 de ani este condusă de niște guvernanți care mai de care mai impostor și mai necinstit, nu este decât absolut normal ca comunitatea evreilor din România s-o pățească la fel ca etnia majoritară și să ajungă și evreii să fie guvernați tot de o gașcă de mincinoși și fraudatori, de indivizi certați cu bunul simț, cu sentimentul onoarei, necunoscut iubiți conducătorilor noștri, români sau evrei! Căci, la drept vorbind, este vreo deosebire între Aurel Vainer al evreilor și Johanis al nostru?

Ca unul care de ani de zile mă ocup de „contenciosul româno-evreiesc” consider că obrăznicia lui Silviu Vexler merită mai mult din partea noastră. E prea din cale afară! A depășit orice limită! Drept care nici noi nu ne vom rezuma la texte de protest pe acest site. Mai sunt și alte reacții pe care le stârnește ipochimenul! Nu-i vina noastră că amărîtul nu s-a gândit la ele! Deh! Tu l-as voulu, George Dandin…

Ion Coja