Un amic din Israel, cu care mai discut, cu sinceritate și fără tabu-uri, probleme legate de contenciosul româno-evreiesc, punându-mi la încercare perspicacitatea, mă îndeamnă să mai citesc o dată declarația lui Shimon Perez, acea declarație cu care a scandalizat mulți evrei, iar românii, susține amicul meu, nu s-au priceput să priceapă ce era de priceput. Mă conformez și mai citesc o dată declarația cu pricina. Sună cam așa:

„Nu vom uita niciodată că, in perioada cea mai intunecată a istoriei – perioada nazistă, Romania a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei de aici, care au venit in Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, in acelasi timp, nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au păstrat cultura romaneasca. Pentru aceasta, doresc să multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multă vreme in viitor, nu doar in istorie”, a afirmat joi presedintele israelian, in timpul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni. Am citat de pe internet.

Am citit de mai multe ori frumoasele cuvinte până când am înțeles ce era de înțeles. Prezența numărului 400.000, numărul evreilor care au ajuns în Israel „în perioada cea mai întunecată a istoriei”, din câte îmi dau seama eu, este greu de stabilit exact numărul acestora. Nu avea cum să știe Shimon Perez sau oricine altcineva că au fost 400.000 sau mai mult ori mai puțin. Era de așteptat să spună „câteva sute de mii”! De ce a băgat în discursul său numărul 400.000? Niciun ovreiaș mai mult, nici unul mai puțin!

400.000? Numărul mi-e cunoscut! Apare în curtea Templului coral din București, unde se afirmă că 400.000 de evrei au fost uciși în România!… Și deodată mi se face lumină în tărtăcuță! Shimon Perez face astfel aluzie la inscripția respectivă și, în fond, o contestă, o anulează aș putea spune! Precizarea este practic polemică și contestă afirmația din curtea templului! Da! Au fost 400.000 de evrei, dar nu au fost uciși cu bestialitate de români, ci au fost ajutați de români să emigreze în Palestina și să-și aducă o contribuție extrem de importantă la edificarea viitorului stat Israel.

Îl sun pe amicul israelit și îi spun descoperirea/ipoteza mea! E corectă?! Sigur că da! Aceasta este poziția majorității evreilor, cel puțin a celor din Israel, inclusiv a evreilor de la conducerea statului. Mai mult, continuă amicul meu, în școlile din Israel, în manualul de istorie a Holocaustului numele României lipsește!… Informație șocantă! E chiar adevărată?

Rămâne să mai verificăm. Dar până atunci să vedem cum s-a ajuns la înscrisul mincinos din incinta templului coral, cea mai importantă sinagogă din România, un fel de catedrală a evreimii din România. Mizeria are un autor sigur: rabinul roșu! Rabinul pe care evreii din Israel nu au dat nici două parale, a avut toată viața sa, trăită în minciună, o reputație tare proastă în Israel. Un ins penal, cu o mulțime de afaceri dubioase la activ, majoritatea în paguba comunității evreiești, de care era sigur că nu-l va reclama decât cel mult în Israel, dar nu și procuraturii din România.

Știu dintr-o sursă foarte sigură – mă refer la domnul Alex Stoenescu, că pe linia serviciilor secrete din România a ajuns informația că Moses Rozen, în vizită în Israel, a ținut un turneu de conferințe în care a susținut că poate obține despăgubiri în România pentru orice evreu care a avut vreo proprietate, indiferent dacă mai are sau nu vreun temei s-o mai revendice. Chiar și dacă înainte de a părăsi România a vîndut acea proprietate. El, Moses Rozen, are posibilitatea să obțină în justiția din România orice sentință, cu condiția să aibă bani cu care să cumpere judecătorii. Drept care a invitat evreii doritori de a obține asemenea despăgubiri grase și necuvenite să facă donații cu care să se constituie un fond de manevră aflat la dispoziția lui, a excelenței sale rabinului roșu! Așa a strîns Moses câteva milioane de dolari cu care s-a întors în țară, să le investească în justiția din România.

Ce a urmat se cunoaște!

Mi-am adus aminte de un prieten care a fost martor la o discuție în casa unui cunoscut evreu, când Nicolae Cajal a recunoscut că povestea cu Abatorul din ianuarie 1941 este neadevărată, este, vorba tovarășei Maia, o treabă „jidănească”! Întrebat de ce nu spune acest lucru în public, Cajal a răspuns: „Nu pot! Avem și noi Vadimii noștri!” Replică memorabilă.

Una peste alta, conchid că printre evrei există o mare dezbinare, bine cunoscută, pe diverse teme, inclusiv pe tema așa zisului holocaust din România. Există mulți evrei care cunosc adevărul, dar nu-l pot spune în gura mare deoarece au și evreii Vadimii lor! Cu timpul  însă, sunt convins, mai ales sub presiunea evreilor tineri, Vadimii evrei vor ieși de pe scenă… Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea!

Ion Coja